UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ“ ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE ȘI EDUCAȚIE

FIZICĂ ȘI SPORT
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE PSIHO-SOCIO-UMANE
SPECIALIZAREA MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI
PSIHOTERAPIE ANUL II-SEMESTRUL I

Studiu de caz – tulburare de conduită

Cosiliere pe baza OPD 2

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Angela Bogluț
Masterand:
Bianca Loredana Benko

Arad, 2024
 INTRODUCERE

Pe plan internațional, există un efort științific deosebit pentru a construi instrumente care
să evalueze funcționarea psihodinamică a pacienților și să îmbunătățească comunicarea
clinicăși academică. Prin urmare, Diagnosticul psihodinamic operaționalizat (OPD-2) a fost
creat pentru a realiza un diagnostic multiaxial bazat pe cinci axe: experiența bolii și premisele
pentru tratament (Axa I); relațiile interpersonale (Axa II); conflict (Axa III); structură (Axa IV);
tulburări mintale și psihosomatice (Axa V).
Diagnosticul psihodinamic operaționalizat (OPD) (OPD Task Force, 2008) este un
instrument creat de psihanalişti, psihiatri și specialiști în medicină psihosomatică din Germania,
cu scopul de a lărgi clasificarea tulburărilor psihice din Clasificarea statistică internațională a
bolilor și a problemelor de sănătate asociate, a 10-a revizuire (ICD-10) în descrierea
simptomelor care introduc dimensiuni psihodinamice. Tabelul 1 prezintă o descriere detaliată a
axelor, dimensiunilor evaluate și a indicatorilor acestui instrument.

Tabel 1
Axe Dimensiuni Indicatori
Axa I Evaluarea obiectivă a 1. Gravitatea actuală a bolii/problemei
Experiența bolii și bolii/problemei Experiența 2. Perioada de boală/problemă
condițiile pacientului, prezentarea și 3. Experiența și prezentarea bolii
prealabile pentru conceptualizarea bolii 4. Conceptualizarea bolii de către pacient
tratament Resurse și rezistență la 5. Conceptualizarea schimbării de către
schimbare pacient
6. Resurse pentru schimbare (ultimele șase
luni)
7. Rezistențe la schimbare
Axa II Perspectiva A: Experiența Pacientul se percepe pe sine ca...
Relații pacientului Pacientul îi percepe pe alții ca...
interpersonale Perspectiva B: Percepția Ceilalți percep pacientul ca...
celorlalți (inclusiv a Ceilalți se percep ca...
cercetătorului)

2
Axa III Conflicte repetitive 1. Individuare versus dependență
Conflict disfuncţionale 2. Supunere versus control
3. Nevoia de îngrijire versus
autosuficiență
4. Conflict de stimă de sine
5. Conflict de vinovăţie
6. Conflict oedipian
7. Conflict de identitate
Cum este tratat conflictul Predominant activ
principal Mixt mai activ
Mixt mai pasiv Predominant pasiv
Neclasificabil
Axa IV Abilități cognitive 1a. Percepția de sine
Structura Reglementare 1b. Percepția obiectului
Comunicarea emoţională 2a. Autoreglementare
Atașament 2b. Reglarea relaţiei obiectului
3a. Comunicarea internă
3b. Comunicarea cu lumea exterioară
4a. Capacitate de atașament: obiecte
interne
4b. Capacitate de atașament: obiecte
externe
Axa V Tulburări mintale Diagnostice principale / suplimentare
Tulburări mentale Tulburări de personalitate Diagnostice principale / suplimentare
și psihosomatice

STUDIU DE CAZ

Date de identificare:
Nume şi prenume: „S.A”
Vârsta: 16 ani
Sex: masculin
Religia: catolică
3
 Etnia: maghiară
Studii: elev cl a-IX-a
Copil provenit din familie cu venituri mici

Istoricul cazului:
Minorul S.A., în vârstă de 16 ani, este în prezent asistat în cadrul Compartimentului de
orientare, supraveghere şi resocializare a minorilor cu comportament delincvent şi
predelincvent din cadrul Serviciului Delincvenţă Juvenilă Arad.
S.A. provine dintr-o familie legal constituită, părinţii locuiesc împreună, însă, cu toate
acestea adesea este marcată de conflicte. Este copilul mijlociu al familiei, mai având doi fraţi
în vârstă de 12, respectiv 17 ani; care, la fel ca şi acesta frecventează cursurile unei şcoli
normale, la zi.
Motivul pentru care minorul se află în evidenţa Delincvenţei Juvenile, nu este unul
singular. Adus pentru a doua oară de către organele de Poliţie, în intervalul unui an de zile, S.A.
a comis din nou acelaşi tip de delicte ca cele pentru care a fost prima oară asistat. A fost găsit
săvârşind delicte împotriva ordinii şi liniştii publice şi săvârşind un furt dintr-o maşină.

Istoria personală:
S.A. este elev în clasa a IX-a, la un colegiu naţional din Arad. S-a dovedit a fi încă din
copilărie un copil cu o conduită aparte, familia manifestând o atitudine hiperpermisibilă faţă de
acesta, a avut tendinţa de a se asocia adesea în anturaje cu vârstă mai mare, dar şi cu
comportamente antisociale.

Istoria familială:

Tatăl, S.O.A., în vârstă de 44 de ani, lucrează la o companie electrică. având un venit

lunar puţin peste media pe economie. Programul de lucru însă nu este unul fix, adesea venind
acasă seara târziu, el însuşi mărturisind că de problemele copiilor se ocupă doar mama, el
intervenind doar când aceasta îl atenţionează, intervenţie pe care şi-o face adesea făcând apel la
violenţa verbală şi fizică, motivându-şi această atitudine, prin: „altfel nu se mai poate!“.
Mama, S.M., în vârstă de 40 de ani, este casnică de doi ani de zile. Ea a mărturisit că a
încercat mai mult timp să-şi caute o slujbă, după ce firma la care lucrase a falimentat, însă acum
a ajuns la un consens cu soţul că aşa se poate ocupa îndeaproape de copii.

4
 Ceilalţi doi minori; S.C şi S.P. în vârstă de 12, respectiv 17 ani, sunt liniştiţi, neavând
cu aceştia decât probleme minore, specifice vârstei.

Istoria şcolară:
S.A. este elev în clasa a IX-a, înregistrând în ultima perioadă rezultate scăzute la
învăţătură. Din discuţile purtate cu diriginta clasei, am aflat că S.A. este un copil cu un potenţial
destul de ridicat, însă nu este deloc cooperant atunci când profesorii îl provoacă, motiv pentru
care şi rezultatele notărilor sunt atât de scăzute. Are şi nota scăzută la purtare, pe fondul unui
comportament care ar putea fi catalogat drept problematic și pe fondul absenţelor.

Evaluarea psihologică:

Axa I a OPD evaluează experiența de suferință a pacientului, cauzele pe care acesta le

atribuie problemelor sale și rețeaua de sprijin pe care pacientul se poate baza (OPD Task Force,
2008). Pacientul evaluat nu a demonstrat experiență în probleme psihologice, fizice sau sociale;
dar există o numită rezistență în a se exprima, prezentând limitări psihice interne: lipsa
controlului impulsurilor, dificultate în a avea încredere în ceilalți și capacitate reflexivă limitată.
Cauzele problemelor sale, precum și motivul izolării, sunt atribuite de acesta problemelor cu
anturajul de prieteni și colegi, membrii din bande infracționale – mediul în care locuiește și care
este propice activităților ilegale, fără a considera ca un risc pentru el și pentru ceilalți să fie
implicat în tipuri de activități antisociale.
În ceea ce privește rețeaua de sprijin extern, acesta primește vizite ocazionale de la
mama sa în instituția de corecție. El spune că nu au o relație bună, se luptă mereu. Prin urmare,
el nu o poate percepe ca pe o persoană care îl poate ajuta să facă față problemelor și să se
organizeze. În relație cu iubita lui, o percepe distanțată, fără a-i oferi sprijin.
Axa II a OPD este axa relațională (Relații interpersonale) în care se formează dinamica
relațională cu pacientul, având originea în conflicte intrapsihice și relaționale. Se ia în
considerare atât perspectiva pacientului, în sensul modului în care acesta își descrie experiențele
relaționale și propriul comportament, cât și perspectiva celorlalți, inclusiv a terapeutului, modul
în care experimentează și percep relația cu pacientul (OPD Task Force, 2008). Pentru acest
tânăr, alții caută să-l domine și să-l controleze, cerându-i să îndeplinească sarcini, ca în cazul
activităților delincvente. El se simte înjosit, deoarece ceilalți încearcă să-l facă de rușine în ceea
ce privește atitudinile sale sau nu reușesc să-i acorde grijă, acționând neglijent și abandonându-
l. Astfel că, în diferite momente, pacientul acționează impulsiv, având un autocontrol scăzut și

5
ajungând să se expună la situații de risc: abandon școlar, activități ilicite, lupte cu alții;
acționează într-un fel pentru a le ignora, deoarece simte că este batjocorit. El repetă acest act
până când se poate controla. În consecință, stabilește relații în care ceilalți se protejează de
eventualele sale atacuri, neatașându-se, evitând astfel agresiunile și retrăgându-l, abandonându-
l-prin reducerea contactului și stabilirea legăturii afective. Se stabilește astfel un ciclu în care
pacientul se adresează puțin celorlalți și îi ignoră, precum și în care îi atacă și se expune
pericolului, fără analiză.
Conflictul - Axa III - este considerat aspectul central în înțelegerea psihodinamică a
pacientului (OPD Task Force, 2008). În acest caz, conflictul central al pacientului se referă în
mod activ la nevoia de îngrijire versus autosuficiență. Pacientul demonstrează condiții de
stabilire a relațiilor și legăturilor de atașament; cu toate acestea, el se caracterizează prin
stabilirea de relații în care caută să fie autosuficient. El descrie legăturile de familie ca fiind
pozitive ca o apărare împotriva apariției resurselor dureroase. Își face griji pentru mama lui și
pentru ceilalți membri de familie, cum să aibă grijă de ei, ca un mod inconștient de a fi îngrijit.
El prezintă, de asemenea, sentimente depresive subiacente care sunt respinse defensiv.
Se mai poate spune că efortul său de a obține independența îl poate duce la o separare timpurie
de familia sa de origine. Căutarea sa pentru autosuficiență trece prin eforturile de a-și construi
independența prin viața profesională. El demonstrează ca conflict secundar, un conflict de
respect de sine în mod activ, ceea ce indică o lipsă de recunoaștere a propriei valori. Deși spune
că alții se tem de el după un comportament agresiv, cum ar fi la școală; iar rudele lui „i-au
predat” responsabilitatea proprietăților familiei, o mare cantitate de pământ, predomină
încercarea de a-i întări capacitatea, de a arăta siguranța în imagini pozitive-narcisistice ale sale.
Proprietatea (terenul) servește ca atribute reprezentative ale valorii de sine, dar adesea aceste
atribute sunt mai prezente în dorințele și fanteziile pacientului decât în realitate. De asemenea,
încearcă să-și inverseze percepția asupra devalorizării și abandonului iubitei sale, căutând să-și
crească stima de sine atunci când afirmă că nu știe ce face cu ea și nu are nevoie de ea.
În ceea ce privește celelalte conflicte, încă se poate confirma că există dificultăți de
autocontrol și căutarea controlului asupra celorlalți prin atitudini agresive. Nu există
sentimentul de vinovăție, deși recunoaște că este privat de libertate prin acțiunile sale. Se
percepe un conflict despre naționalitate (el fiind de altă etnie), în care nu se identifică cu locul
în care trăiește, nesimțind că aparține. Este preocupat de identitatea sa școlară, deoarece
încercările sale nu au fost pozitive, căutând o mai mare independență, libertate și un loc de
muncă care să accepte minori.

6
 Axa structurală - Axa IV - evaluează nivelul de integrare a abilităților sau limitărilor
pacientului în reglarea funcțiilor mentale, capacitatea de stabilire a homeostaziei, reglarea
experienței interne a acestuia și gestionarea stresului și suprasolicitarii, permițând elaborarea și
adaptarea. Structura emoțională este rezultatul unui proces de creștere și dezvoltare a
reprezentărilor interne ale lumii (OPD Task Force, 2008). În general, pacientul a demonstrat un
nivel mediu de structură. În funcțiile sale, s-au observat:
1. Auto-percepție: Pacientul se concentrează pe concret (zis și făcut) cu capacitate
limitată de percepție autoreflexivă, deși a început să-și observe atitudinile de „îmbunătățire” în
detenție; percepe afecțiunile într-un mod limitat; are lacune în imaginea de sine în funcție de
situație și starea de spirit;
2. Percepția obiectului: Afecțiunile, impulsurile și gândurile referitoare la sine și la
obiect sunt nesigure. El atribuie celorlalți afecțiuni insuportabile (proiecție), nu le percepe în
complexitatea lor, ci mai degrabă le trăiește după propriile dorințe, fiind greu de perceput realist;
3. Autoreglementare: Conflictele sunt inhibate de suprareglementare sau pot erupe
ocazional. Afecțiunile negative îl pot stăpâni exagerat și devin insuportabile, declanșând
comportamente agresive și distructive. La fel, stima de sine se schimbă în prezența agresiunii
și se exprimă în mândrie sau retragere;
4. Reglementarea obiectului: Reglementarea propriilor interese și a celorlalți nu este pe
deplin armonizată. Reacțiile negative ale celorlalți sunt anticipate într-un mod limitat
(mentalizare). Impulsurile pot fi elaborate parțial și există dificultăți de manipulare intrapsihică
care afectează relațiile interpersonale;
5. Comunicare internă: Afecțiunile sunt trăite într-un mod limitat (mentalizare) și
afectiunile negative apar necontrolate. El folosește fantezia și visele pentru a extinde realitatea.
Există nesiguranță cu privire la imaginea corpului;
6. Comunicarea cu lumea externă: Contactul și relațiile sunt restricționate. Limitare în
înțelegerea sentimentelor celorlalți, de a te pune în locul lor (empatie) și în raport cu propriile
dorințe și temeri. Există o lipsă de contact și comportament de retenție care a redus capacitatea
de a diferenția afectele și de a le comunica (mentalizare);
7. Capacitatea de atașament față de obiectele interne: Există dificultăți în dezvoltarea
unor imagini interne stabile ale unor oameni importanți, în care nu se bazează pe obiecte interne
pozitive și nu se poate liniști sau proteja; angoasa de pierdere a obiectului;
9. Capacitatea de ataşament faţă de obiectele exterioare: relatează într-un mod succint
şi zguduitor, al cărui sens afectiv al celuilalt poate fi exagerat. Demonstrează dificultăți în a cere

7
și a găsi ajutor. Și se ferește de rămas-bun, preferând să „abandoneze”, pentru că se teme să
piardă obiectul.
În final, ultima axă, Axa V, cuprinde diagnosticul conform Manualului de Diagnostic și
Statistic al Tulburărilor Mintale (DSM) sau al Clasificării Statistice Internaționale a Bolilor și
Problemelor de Sănătate Conexe (ICD) (OPD Task Force, 2008). Pacientul are un diagnostic
de ICD-10, F 91, care se referă la tulburarea de conduită, fiind caracterizat prin modele
persistente (șase luni sau mai mult) de conduită antisocială, agresivă sau de confruntare. În
momente diferite, comportamentul său încalcă așteptările sociale, deoarece își manifestă în mod
excesiv agresivitatea și tirania; comportamentul lui distruge proprietatea altora; iar
comportamentul lui are o conduită ca tâlhăria, minciuna și neascultare frecventă și serioasă.

Conceptualizarea cazului:
1. Înțelegerea problemelor de conduită în raport cu întreaga viață
Există numeroase motive pentru care problemele de comportament sunt în centrul
atenției, cu scopul de a înțelege etiologia acestora, de a informa și de a iniția intervenții
preventive și programe de tratament. Blumstein și colaboratorii (1986) consideră că „frecvența
acestor probleme de comportament crește foarte mult în primii ani ai adolescenței, atingând
apogeul spre 15-16 ani și scade în primii ani de maturitate, atingând cote și mai mici în jurul
vârstei de 30 de ani”. Astfel de comportamente, în special infracțiunile la adresa persoanei și
proprietății, au consecințe atât la nivel financiar cât și personal.
Părinții și profesorii petrec multe ore în discuții ce încearcă să găsească maniera cea mai
potrivită de a le răspunde sau controla comportamentele. Controlul unor astfel de probleme
tulbură experiența educațională a elevilor și duce la scăderea cunoștiințelor școlare a copilului
cu probleme. Cei care renunță la activitățile infracționale în prima faza a maturității pot suferi
la vârsta adultă consecințe negative precum lipsa abilităților de a obține un loc de muncă,
dependența de anumite substanțe, răni provocate de accidente de mașină, agresiuni fizice și
psihice între parteneri, etc. Aceste consecințe au fost identificate atât la fete cât și la băieți.
2. Definiții clinice și extinderea tulburărilor de comportament
Clinicienii folosesc termenul „tulburare de comportament” pentru a descrie un model
persistent de problemă comportamentală ce încalcă regulile sociale fundamentale și drepturile
altora. Tulburările de comportament includ probleme de comportament, tulburări de adaptare
cu sau fără perturbare emoțională, tulburare comportamentală distructivă, tulburare de
personalitate antisocială (definite ca un model repetitiv și persistent de comportament, în care
drepturile de bază ale celorlalți sunt încălcate). Acestea includ agresiunea față de oameni și

8
animale, încălcarea proprietății, caracterul necinstit, furtul, debutul timpuriu de a sta noaptea și
chiulul.
În ceea ce privește prevalența s-a estimat că frecvența tulburărilor de comportament este
mai mare în cazul băieților decât al fetelor, parțial din cauza diferenței de forță fizică.
Simptomele problemelor de comportament sunt omniprezente atât în copilărie, cât și în
adolescență.
Factorii de risc din copilărie care sunt asociați cu tulburările de comportament în
adolescență sunt factorii familiali (sărăcie), parentali (consumul de substanțe),
comportamentele părinților (disciplina foarte strictă), comportamentul copilului
(hiperactivitate) și factorii ce țin de egalitate (respingerea de către congeneri).
3. Interacțiunile individ-mediu
Cercetătorii Scarr și McCarthy (1983) au descris efectele interacțiunilor dintre individ
și mediu, ce modifică mediul și comportamentele indivizilor. Primul tip de interacțiune este cel
pasiv, prin intermediul căruia individul nu are opțiuni în selectarea mediului și deține o putere
limitată de a-l influența. Acesta apare în mediile în care se oferă îngrijiri încă din copilărie, dar
și în mediile instituționale incluzând școlile și centrele de detenție.
Al doilea tip de interacțiune este cel evocativ prin care răspunsurile sunt obținute de la
alții, astfel că furia unui copil poate prezice o disciplină foarte strictă, iar agresiunea față de
congeneri poate conduce la respingere din partea acestora. Asemenea respingeri privează
copilul agresiv de posibilitatea unei dezvoltări pozitive în cadrul grupului. Cel de-al treilea tip
de interacțiune de efect este reprezentat de cel activ, prin intermediul căruia indivizii își pot
alege mediile care se potrivesc înclinațiilor și stilurilor lor. Astfel, adolescenții își aleg grupurile,
iar implicarea în relațiile cu delincvenții reprezintă principala cauză a problemelor de
comportament. Alegerea anturajului este o componentă suplimentară a caracteristicilor
indivizilor, iar caracteristicile individuale pot conduce la restrângerea sau lărgirea opțiunilor.
Trecerea la un mediu care oferă sprijin pentru problemele de comportament și puține
sancțiuni interpersonale contribuie la menținerea tulburărilor sau la o întărire la astfel de
comportamente. Factorii familiali, precum venitul scăzut, duc la limitari și restrângerea
opțiunilor pentru copii și adolescenți.
4. Riscul temeperamentului pentru problemele de comportament
Cercetătorii Rothhart, Posnar și Hersey (1995, apud Adams, Berzonsky, 2009) consideră
că „temperamentul unui copil, definit ca o stare emoțională și presupus a fi legat de influențele
genetice are atât efecte mediate, cât și efecte directe asupra riscului în dezvoltarea problemelor
de comportament”. Efectele directe sunt datorate faptului că acei copii care au avut parte de

9
afecte negative și ostile este de așteptat ca să devină agresivi, iar cei care vor acționa impulsiv
cel mai probabil vor încălca legea. Efectele indirecte, generate de practicile parentale, constau
din faptul că acei copii care au efecte negative pot stârni răspunsuri dure din partea părinților.
Cercetările privind legătura dintre infracționalitatea parentală și delincvența juvenilă au
arătat un efect interactiv: a avea un tată cu cazier reprezintă un factor de risc pentru copil, mai
ales atunci când atribuțiile parentale sunt neglijate (McCord, 1999, apud Adams, Berzonsky,
2009).
Vârsta debutului problemelor de comportament este considerată de către majoritatea
cercetătorilor o caracteristică definitorie în apariția problemelor. Astfel că, cei care debutează
timpuriu, având probleme de comportament încă din copilărie și o arestare înainte de 14 ani,
sunt posibili infractori periculoși, care și-ar putea continua activitatea și la maturitate, iar cei
care prezintă un debut tardiv în adolescență au mai multe șanse de a nu comite infracțiuni.
Legătura cu congenerii delincvenți în adolescență este foarte bine asociată cu
problemele de comportament și cu comportamentul delincvent în adolescență. Dishion și
colaboratorii (1995) consideră că „tulburările de comportament și asocierile cu congenerii ce
au aceleași probleme sunt constructe strâns legate, mai ales în adolescență și adolescența
prelungită”.

Planul de intervenţie:

Motivaţia pentru schimbare este foarte scăzută, datorită anturajului frecventat. Consider
esenţial să fac referire la resursele existente pe care ne putem baza; şi anume: putem vorbi de
un potenţial de suport din partea familiei, cu precădere din partea mamei a cărei disponibilitate
de timp este real mai mare, însă nu trebuie exclusă şi intervenţia ghidată a tatălui.
În cel priveşte pe minor e necesar să se realizeze mai multe şedinţe de consiliere în care
să fie ajutat să-şi dorească schimbarea, mai mult decât faptul că o conştientizează; făcându-l
conştient de caracterul repetitiv al faptelor sale şi de consecinţa atât pe termen îndelungat cât şi
imediat al actelor sale.
Fiind deja la a doua abatere de acest gen, e necesară o intervenţie mai complexă. Pentru
că vorbim de un plan individualizat, în acest caz propunem: şedinţe de consiliere a minorului
în scopul creşterii stimei de sine, insuflării dorinţei de schimbare sub aspect pozitiv, creşterea
motivaţiei pentru finalizarea cursurilor şcolare într-un mod cât mai decent cu putinţă, întărirea
legăturilor cu familia lărgită şi cu fiecare membru în parte, determinarea acestuia de a-şi

10
schimba grupul de prieteni, servindu-i exemple de consecinţe nefaste ale acţiunii unor asemenea
anturaje; consilierea individuală a părinţiilor.
Prin participarea la şedinţele de consiliere în grup pentru adolescenţi se urmăreşte un
program de optimizare personală constând din activităţi care vizează autocunoaştere şi
autoacceptarea, cunoaşterea celor din jur precum şi facilitarea comunicării interpersonale.
Scopul principal al programului este acela de a îmbunătăți abilitățile de comunicare,
interacțiunea socială, încrederea în propria persoană, diminuarea agresivității și ostilității,
creșterea stime de sine și a imaginii de sine.

11
 Bibliografie:

Adams G.R., Berzonsky, M.D. (2009). Psihologia adolescenței - manualul Blackwell, Iași,
Editura Polirom
Blumstein, A., Cohen, J., Roth, J.A., Visher, C.A., (eds) (1986). Criminal Carrers and ’Career
Criminals’, Washington, DC, National Academy Press
Dishion, T.J., Capaldi, D., Spracklen, K.M., Li, F. (1995). Peer ecology of male adolescent drug
use, Dev Psychopathol 7
OPD Task Force. (2008). Operationalized Psychodynamic Diagnosis OPD-2: Manual of
Diagnosis and Treatment Planning. Accesat la https://www.amazon.com/Operationalized-
Psychodynamic-Diagnosis-OPD-2-Treatment/dp/0889373531
Scarr, S., McCarthy, K. (1983). ”How people Make Their Own Environments: A Theory of
Genotype a Environment Effects”, Child Developement, 54

12