Dafinoiu – personalitatea, metode calitative de abordare

Mecanisme si procese psihologice implicate in interviul clinic

-Scopul interviului e atins cand psihologul reuseste sa il ajute pe interlocutor sa se exprime stimulandu-i
disponibilitatea si universul interior. Aceasta competenta necesita cunostinte teoretice, experienta
practica, autoobservare si autoanaliza

- exista o relatie duala in care fiecare induce celuilcalt ganduri, emotii, comportamente

1. Empatia si identificarea- apropiere a psihologului de cadrul de referinta intern al clientului pana la

identificare, dar constientizand propria identitate

- comportamentul emaptic al psihologului poate stimula clientul sa ceara sfaturi, insa acestea, precum si
identificarea activa cu clientul, nu sunt recomandate pentru ca exista diferente fundamentale in ciuda
asemanarilor dintre cei doi. Mai degraba trebuie sa se concentreze pe ce ar face in locul clientului
pentru a rezolva problema – identificare fara pierderea identitatii

-identificarea afectiva activa cu pacientul il face pe psiholog mai putin apt sa perceapa clar problema,
apare superficialitatea, creste riscul de contaminare afective depresiv anxioase a pacentului, si a
hiperprotectivitatii din partea psihologului

-identificarea cu o persoana din anturajul pacientului (posibil absenta) impideica construirea unei relatii
adecvate cu clientul si sesizarea problemelor autentice ale acestuia

-identificarea clientului cu psihologul il face sa introiecteze o anumita atitudine a psihologului care il

ajuta sa ia o distanta de problemele sale, sa le observe, sa le elaboreze si sa le reformuleze. Ajuta la
dedramatizare si la instituirea calmului si contribuie la maturizarea psihosociala a clientului
(decentrarea= abilitatea de a vedea din mai multe parti problema – Piaget)

Daca clientul introiecteaza atitudinea pozitiva a psihologului raportata la el, Imaginea de sine
(atitudinea fata de sine) este perceputa cu aceeasi atitudine pozitiva. El poate prelua atitudinea
intelegatoare fata de punctele de vedere si nevoile celorlalti, diminuandu-se sentimentele de
inferioritate si anxietate.

2. Proiectia – proces prin care continuturi psihologice interne sunt deplasate si localizate in exterior
(catre interlocutor). Subiectul traieste experientele celuilalt ca fiind similare cu ale sale ( caz in care se
mai foloseste termenul de introiectie) sau atribuie propriile sale calitati, sentimente si conduite unor
peroane din jur modificand lumea exterioara. Acest proces de atribuire este legat de o slaba cunoastere
a propriilor insusiri (calitati, sentimente, dorinte)

- este un mecanism de aparare impotriva unor stimuli interni dezagreabili, fiind mai convenabil sa ii
elimine in exterior

- in interviul psihologic ca situatie de evaluare (implicit sau explicit) subiectul se confrunta cu propria
imagine, iar proiectia poate sa apara ca mecanism de aparare generand diverse atitudini ce modifica
realitatea care trebuie analizata.

- s-a identificat si o proiectie a psihologului care poate proiecta anumite cadre teoretice securizante
pentru el ca specialist in care se grabeste sa introduca materialul psihologic al clientului.
3. Transferul - proces de actualizare/accesare a modlaitatilor relationare inconstiente (cu origine in
istoria personala, mai ales in copilarie) in cadrul unei relatii

-fiecare are istoria sa personala, clientii au modele interne care dicteaza interactiunilor sociale,
interpretand sau asteptand anumite reactii din partea celorlalti pe baza trecutului lor unic.

-transferul se manifesta si la nivelul psihologului -contratransfer

-interviul are la baza o cerere care poate sau nu sa fie satisfacuta iar acest lucru creeaza o tensiune
propice activarii patternurilor relationare primare. Unii clienti se raporteaza la psiholog ca la un personaj
protector si atotputenic, altele ca la un rival, unii vor fi atrasi de un anume tip de personalitate
respingand interlocutorii care nu corespund modelelor.

Contratransferul -ansamblul reactiilor inconstiente ale clinicianului fata de interlocutorul , in special fata
de manifestarile transferentiale ale acestuia

Are 2 dimensiuni:

1. Reactiile inconstiente ale clinicianului care isi au originea in problemele sale personale , clientul
ii aminteste de ceva ce el a trait
2. Utilitatea diagnostica a contratransferului, reactiile contratransferentiale induse de subiect
clinicianului il vor ajuta pe psiholog sa-l inteleaga mai bine clientul.

Unii autori vorbesc de contraatituidni deoarece manifestarile contratranferentiale pot influenta cursul
interviului clinic:

- Anxietatea- e important ca psihologul sa fie calm in raport cu problemele clientului deoarece

acesta are nevoie de o atitudine neutra si securizanta, se recomanda distanta fata de probleme
pt a nu transmite anxietate
- Atitudinea caritabila/supraprotectoare -dorinta de reparatie, protectie poate prejudicia clientul
creand o relatie asimetrica si impiedicand dezvoltarea clientului spre un comportament
autonom care sa permita idenficarea resurselor proprii
- Agresivitatea – clinicianul trebuie sa suporte agresivitatea clientului si propria agresivitate.
Pacientii pot irita, induce disconfort sau sentimente de respingere, recunoscandu-le si
acceptandu-le ca atare clinicianul il ajuta pe client sa isi accepte propriile manifestari agresive.
- Prejudecatile si credintele -printre manifestarile contratransferentiale le regasim si pe cele
provocate de prejudecatile clinicianului, originare in valorile sale culturale, religioase etc.

Continutul si structura interviului

1. Continutul intrebarilor
a) Intrebari referitoare la experiente/comportamente – solicita info. Despre ce face sau ce a facut
o persoana si au raspunsuri descrieri de actiuni, comportamente ( Daca as fi fost cu tine ce as fi
observat in situatia x?)
b) Intrebari referitoare la opinii/valori – ajuta la intelegerea felului in care oamenii interpreteaza
si isi construiesc o imagine despre lucruri/despre ei insisi ( ce crezi despre..?)
 c) Intrebari referitoare la sentimente/emotii – ajuta la intelegerea raspunsurilor emotionale
determinate de experiente/ganduri ( ce simti in legatura cu x?) se recomanda distinctia intre
cognitii si emotii
d) Intrebari referitoare la cunostinte – culeg informatii despre lucruri stiute, ele evalueaza
diferenta dintre harta interioara a clientului si domeniul faptelor
e) Intrebari socio-demografice- varsta, educatie, ocupatie, domiciliu

Ordinea intrebarilor, de obicei exista in interviuri standardizate, structurate, cu intrebari deschise. Se

recomanda: Intrebarile referitoare la activitati/comportamente/experiente ( descrierile ajuta la
formarea unui climat psihologic bun si pregatesc urmatoarele etape), intrebari referitoare la opinii,
sentimente, interpretari, apoi intrebari referitoare la cunostinte si deprinderi/performanta (pot fi
anxiogene), intrebari socio demografice la final daca nu sunt necesare deoarece sunt plictisitoare si dau
impresia de interogatoriu fiind inchise.

Oamenii raspund mai usor la intrebari despre prezent, de aceea putem cere descrierea doar a ultimului
episod problmeatic. Intrebarile legate de viitor pot fi speculative cu fidelitate scazuta, totusi pot fi
utilizate ca strategie terapeutica

2. Formularea intrebarilor

a) Formularea unor intrebari cu adevarat deschise – evitarea raspunsurilor predeterminate sau cu

variante, dihotomice care pot bloca comunicarea.
Ex ok: ce ai simtit in situatia X? Care e parerea ta?
Ele asigura fluenta interviului, cursivitatea
Daca intrebarea e prea deschisa poate deveni nespecifica, prea generala iar raspunsurile pot fi
generale, cliseice ( ex: ce mai faci?). Daca primeste raspunsuri dihotomice psihologul e tentat sa
puna intrebari specifice care blocheaza.
Pentru orientarea conversatiei intr-o directie se pot utiliza intrebarile deschise care vehiculeaza
unele presupozitii ( realitate in absenta careia enuntul nu ar avea sens) pt a explora subiecte
neabordate/evitate/delicate , dar uneori trebuie sa verificam relevanta unei intrebari prin formulari
dihotomice.
Ex: ce conflicte importante s-au manifestat in ultima vreme in familia dvs? Vs. Ati avut conflicte?
b) Intrebarile trebuie sa contina o singura idee – evitarea intrebarilor multiple care creaza tensiune si
confuzie vizavi de ce i se cere. Ofera libertate de raspuns si pot furniza informatii irelevante
c) Claritatea intrebarilor – intrebari clare, usor de inteles. Intrebarile neclare il pot face pe client sa
sse simta ignorant, neconfortabil, confuz.
-trebuie sa aiba o singura idee, cuvinte clare, usor de inteles, evitarea limbajului tehnic, specializa

d) Intrebarea De ce? – vehiculeaza relatii cauzale si posibiliatea cunoasterii acestora, antreneaza

explicatii cauzale, justificari, induce ideea ca raspunsul anterior a fost inadecvat. Se poate inlocui cu
”cum?” – care exprima interes asupra corectitudinii transmiterii/intelegerii temei discutate

3. Intrebari care asigura neutralitatea intervievatorului – necesitatea neutralitatii dar si a unui bun
climat de intelegere si incredere

- capacitatea psihologului de returna clientului o imagine pozitiva neconditionata, intelegere fara o

atitudine evaluativa
Intrebari care asigura neutralitatea

a) Utilizarea unor exemple ilustrative- enumerarea unei palete largi de raspunsuri si pozitive si
negative si incheie prin intrebare deschisa ( arata ca e pregatit sa auda orice)
a. Variante de raspunsuri extreme care normalizeaza raspunsurile
Riscul e ca pot fi sugestive, trebuie utilizate cu prudenta si doar dupa epuizarea celor
deschise
b) Intrebari care invita la simulare si la joc de rol – intervievatorul se disociaza de rolul sau ( sa
presupunem ca un prieten te-ar intreba..). Risca sa produca efecte contrare utilizate prea des si
cu intonatie neadecvata
c) Afirmatii si anunturi introductive – permit persoanei sa cunoasca obiectivul intrebarilor inainte
de a fi puse si permit focalizarea si organizarea ideilor
d) Anunturile de tranzitie anunta faptul ce discutarea unei teme s-a incheiat si urmeaza alta
e) Formularea rezumativa tranzitiva – am discutat pana acum despre x, vom discuta despre y care
te ajuta sa faci x; informeaza clientul ca s-a incheiat o etapa iar psihologul obtine un feedback
Un rezumat bun confera sentimentul ca a fost ascultat si bine inteles
f) Anuntul direct – afirmatie simpla prin care spunem persoanei ce urmeaza sa intrebam, creste
fluenta interviului si atenueaza surpriza care poate fi creata de o intrebare directa
g) Atentionarea- introducere care cuprinde comentarii despre intrebarea care urmeaza sa fie
adresata, ele pot viza importanta intrebarii, dificultatea, deschiderea, etc – permit angajarea
intr-o discutie cu respondentul fara a comenta raspunsurile acestuia, evita senzatia de
interogatoriu
h) Intrebari de urmarire si aprofundare- utilizate pentru aprofundarea raspunsurilor anterioare si
pentru a furniza indicatori privind nivelul la care dorim sa se situeze raspunsul sau. Sunt
intrebari centrate pe detalii: Cine? Ce? Unde? Cand? Cum? Sau raspunsuri de sustinere
nonverbale ( a da din cap usor) sau spunand ”hmm hmm” – se evita utilizarea lor in exces
deoarece poate da senzatia de exces de informatie si clientul se poate opri sa mai furnizeze info.
i) Afirmatii suportive – se evita senzatia de interogatoriu, ci este o comunicare in 2 sensuri.
j) Informarea despre obiectivul interviului este foarte importanta si se realizeaza la inceput-
stimuleaza motivatia de participare. Explicatiile trebuie sa fie simple, directe, usor de inteles si sa
cuprinda importanta info, motivele importantei lor si exprimarea dorintei de a explica obiectivul
din respect pt intervievat.
k) Furnizarea indicatorilor despre evolutia interviului – feedback, cuvinte de multumire, de
incurajare, info. Legate de evolutia atingerii scopului

3. Controlul situatiei de interviu

Intervievatorul trebuie sa mentina controlul interviului prin:

-stabilirea unor obiective clare

-formularea corecta a intrebarilor pt a obtine info. Dorite

-furnizarea unui feedback adecvat, verbal si nonverbal

Daca persoana raspunde altceva decat ce e iintrebata trebuie sa nu furnizam semnale pozitive, iar
daca nu functioneaza la prima pauza putem sa intrerupem cu interventii.
 II. Tipuri de interviuri

1. Dupa tipul initiatorului si beneficiarului interactiunii verbale

- Interactiune la initiativa psihologului/cercetatorului pentru atingerea unor obiective externe,
Interviul de cercetare stiintifica poate fi:
a) Controlul unor informatii in vederea validarii partiale a rezultatelor obtinute cu alte metode
(convorbiri post-experimentale)
b) Verificarea unui domeniu de cercetare cunoscut, pt a vedea daca au intervenit schimbari
c) Aprofundarea unui camp de cercetare care necesita detalieri particulare
d) Explorarea unui domeniu necunoscut.
- Interactiune la inititativa altei persoane decat psihologul
1. Interviul terapeutic - culegere info. pentru stabilirea strategiei terapeutice, e folosit ca
instrument al schimbarii terapeutice
2. Interviul cu scop diagnostic – utilizat alaturi de alte metode, folosit ca instrument de
diagnostic de psihologi si psihiatrii
2. Dupa gradul de directivitate al situatiei de interviu
-interviu non-directiv (liber)
-interviu semi-directiv (cu ghid de interviu)
-interviu directiv (aproape un chestionar cu intrebari deschise)

Interviul implica mai multe atitudini in functie de gradul de simetrie al relatiei, Porter descrie 6 atitudini
de la un pol directiv spre unul non-directiv: solutie inedita(ordin), evaluare,sustinere, interpretare,
investigare, comprehensiune

1. Interviul non-directiv

– maxim de flexibilitate, ambigutate, se mai numeste si interviu narativ, psihologul are cateva teme
centrale prestabilite pe care intervievatul le va dezvolta.

-Intrebari stimulate de contextul conversational

-Avantaje: sensibilitate mare la diferenetele individuale si schimbarile situationale, intrebari

individualizate care exploreaza in profunzime credintele si starile afective

-Limite: dificultate de a obtine info. Sistematice, ireproductibile din cauza intrebarilor indiviualizate,
informatiile sunt mai puternic influentate de personalitatea intervievatorului

2. Interviul semi-directiv

-utilizeaza un ghid, o schema prestabilita care contine temele abordate sau o lista de intrebari. Acesta
ofera liberate in abordarea unor teme, de a explora domeniile alese, dar furnizeaza un cadru pentru
obtinerea de informatii de la mai multe persoane cu privire la aceleasi teme.

-se pot obtine info. sistematice pe teme prestabilite, f utile pt interviurile de grup

-ghidurile de interviu pot fi mai mult sau mai putin detaliate, iar daca in timpul interviului apar si alte
teme interesante, intervievatorul decide daca le va explora in profunzime, in functie de gradul de interes
si de timpul alocat

3. Interviul directiv
 - Cuprinde un ansamblu de intrebari deschise, in ordine prestabilita tuturor persoanelor
intervievate, in general ele solicita raspunsuri scurte si clare
- Trebuie sa existe info. nivelul de informare al intervievatilor si despre limbajul accesibil al
acestora pt a evita non-raspunsurile sau solicitarile de reformulare intr-un limbaj mai accesibil
- Avantaje: Interviul directiv standardizat : minimizeaza efectul intervievatorului asupra datelor si
faciliteaza analiza, consuma putin timp
- Limita cea mai importanta este faptul ca nu permite abordarea temelor sau problemelor
neainticipate in momentul redactarii intrebarilor.
nu se pot observa diferentele interindividuale, a experientelor unice a respondentilor.

In practica se utilizeaza combinatii ale tipurilor de interviu pentru minimizarea limitelor ( ex: prima parte
directiv, apoi nondirectiv)