Sunteți pe pagina 1din 5

INTERVIUL CLINIC DE EVALUARE

Are doua obiective: unul diagnostic (identificarea simptomelor, clarificarea si analiza


acestora, cunoasterea si intelegerea functionarii psihologice) si unul terapeutic (permite crearea
unei bune relatii intre clinician si pacient si orienteaza strategia terapeutica).
Pentru descrierea si intelegerea activitatii si functionarii psihologice a persoanei
clinicianul foloseste infoermatii care se refera la:
1 manifestari obiective, vizibile- comportamente care sunt direct observate, inregistrate si
masurate (de la comportamente complexe pana la gesturi simple sau manifestari subtile
prin care se exprima emotiile).
2 manifestari subiective, senzatii, imagini, ganduri care sunt produsul activitatii mentale a
subiectului si care ii sunt accesibile doar lui. Aceste manifestari pot fi descrise de pacient
in timpul interviului si pot face obiectul interpretarii clinicianului.
Interviul clinic poate fi liber, semistructurat sau nestructurat.

Dificultati si aspecte specifice

Obiectivul principal al interviului este acela de a intelege pacientul in glogalitatea si


unicitatea lui, de aceea toate informatiile pe care le obtinel in cursul interviului capata sens
doar raportate la: conditiile de viata, istoria personala, situatia actuala, asteptari, modul de
functionare psihica, etc.Imaginea care rezulta este unica.
In al doilea rand, el implica din partea clinicianului mobilizarea in cel mai inalt grad a
capacitatii sale empatice, fara de care intelegerea pacientului ar fi imposibila.
Este o abordare individualizata, ceea trebuie sa se caute comportamentele sau simptomele
mai neobisnuite, mai insolite precum si unele elemente precise, care pot fi introduse in
categorii.Comportamentele obisnuite, performantele medii nu sunt de prea mare ajutor in
evaluarea clinica; ceea ce-I diferentiaza pe oameni de ceilalti sunt comport. Neobisnuite,
excesele comportamentale (pozitive sau negative), performantele extreme (foarte mici sau
foarte mari). O evaluare corecta a informatiilor tine si de sursa acestora; nu trebuie sa situam
pe acelasi plan simptomele observate si simptomele traiote de pacient. Trebuie sa diferentiem
intre interpretarea pe care o da pacientul simptomelor sale si cele realizate de clinician sau de
membrii familiei, prieteni, anturaj.
O dificultate frecventa este confuzia intre planurile la care se realizeaza evaluarea clinica:
simptomatic, structural si etiologic. De exemplu, o tendinta intalnita mai ales in cazul
evaluarii copiilor este aceea de a apropia tablourile clinice infantile de cele adulte, cu atat mai
mult cu cat clinicianul este si el adult. In acest context exista tendinta de banalizare si de
ignorare a factorilor specifici dezvoltarii infantile, a stilului, a ritmului de crestere a copilului,
variabilitatea simptomatica specifica varstei, etc.
In fata tabloului clinic divers pe care I-l ofera subiectul intervievat, clinicianul reuseste sa
ajunga la o constructie logica si semnificativa apeland la diverse modele teoretice
(psihanalitic, fenomenologic, psihosocial, etc), modele care permit introducerea unei ordini
in datele obtinute , fundamenteaza ipotezele care orienteaza evaluarea si direactia terapeutica.
Dar excesul in utilizarea teoriilor poate conduce la retinerea doar a acelor informatii care
valideaza teoria si se pot pierde informatii pretioase. Practica este cea care regleaza folosirea
modelelor teoretice in evaluare.
Interviul presupune si o relatie specifica; clinicianul are de cele mai multe ori in fata sa o
persoana care sufera. Prin procedee verbale si nonverbale specifice el trebuie sa favorizeze
scoaterea la suprafata a unor fenomene inconstiente (dorinte, reprezentari, afecte, moduri de
a gandi) pentru a cunoaste pacientul in toata complexitatea sa. Uneori pacientul este rezistent
la dezvaluire, chiar daca intelege ca dezvaluirile sale sunt importante pentru rezolvarea
problemelor. De aceea, clinicianul trebuie sa faciliteze, sa incurajeze, sa sustina cat mai mult
posibil exprimarea gandurilor si a starilor afective de catre pacient (sa depaseasca
mecanismele de aparare pe care acesta le pune in functie).
In cazul in care interviul clinic este asociat unui examen psihologic el furnizeaza
informatii utile si diverse asupra pacientului: aspecte istorice, conduite habituale, evolutia
unor tulburari, aspecte privind functionarea psihica generala.

Niveluri de evaluare in cadrul interviului clinic

Se disting cel putin doua nivele de evaluare: unul simptomatic sau descriptiv si altul al
functionarii intrapsihice.
3 Nivelul simptomatic sau descriptiv. La acest nivel descrierea clinica a pacientului
se realizeaza cu ajutorul informatiilor produse in timpul interviului si observatiei
directe. Aceste informatii sunt, de cele mai multe ori, de natura calitativa si, in
functie de obiectivul evaluarii si de amploarea procesului evaluativ completeaza
informatiile psihometrice obtinute in urma testelor si asigura un cadru adecvat
interpretarii acestora.
 Gandire, rationament, simt critic. Calitatea activitatii intelectuale se exprima
prin capacitatea subiectului de a-si organiza gandirea, de a intelege si folosi
adecvat conceptele si de a proiecta actiuni coerente pentru atingerea unui
obiectiv. Aceasta capacitate poate fi evaluata la nivelul discursului spontan al
subiectului si punandu-I intrebari pentru a vedea cum isi argumenteaza
raspunsurile. Perturbarea activitatii intelectuale poate sa-si aiba sursa fie in
tulburari cognitive fie in probleme de natura emotionala.
Simtul critic, dezvoltarea socio-cognitiva pot fi evaluate prin capacitatea subiectului de
ierarhizare a unor fapte si idei in functie de o scara de valori adaptata contextului. Se evalueaza,
in general, supletea, stabilitatea, soliditatea argumentarii, etc. Capacitatea de judecata este
tulburata cand pacientul ,se manifesta intr-o maniera rigida, inadaptata, inconsistenta, incoerenta,
inadecvata ( de ex, incapacitatea subiectului de a-si modifica o opinie in ciuda informatiilor noi
care intra in dezacord cu aceasta). Parazitarea fluxului vorbirii de catre activitati apropiate visului
(onirism), obnubilarea (intre confuzie si vigilenta normala), sau hipervigilenta (starea de alarma,
reactivitatea atentionala) semnaleaza alterari ale vigilentei. Gandirea poate fi lipsita de fluenta,
digresiva in timp ce atentia poate fi mai mult sau mai putin intensa, stabila, concentrata,
prelungita sau eficienta.
 Memoria poate fi si ea evaluata in timpul interviului. Poate sa apara pierderea
unor amintiri recente sau vechi, o imposibilitate de fixare a unor informatii
noi, o dezorganizare a amintirilor (de ex, amestecarea prezentului si trecutului,
a realului cu imaginarul, etc).
 Imaginatia poate fi saraca, stereotipa, exaltata, bogata, neasteptata ca si
continut.
 Aspectul general. Prezentarea, tinuta, gradul de igiena si curatenie sunt
revelatori importanti ai adaptarii si caracterului sau semnaleaza tulburari
psihice.
 Atitudininile manifestate in timpul interviului furnizeaza si ele informatii
importante referitoare la confortul psihologic al subiectului, la nivelul
anxietatii, la nevoia de control. Expresivitatea mimico-gestuala permite
cunoasterea starilor traite de subiect. Observam : saracia sau excesul mimico-
gestual, nepotrivirea intre mimica si discurs, manierism,etc. Este important sa
apreciem activitatea psiho-motorie (agitatie, pasivitate, agresivitate,
persecutie, depresie); limbajul si forma discursului (debit verbal, mutism,
balbaiala, repetarea unor cuvinte nepotrivite situatiei de interviu).
 Starea emotionala. Putem distinge, pe de o parte, modificari moderate,
comparabile cu cele care pot fi observate la subiecti normali si care se produc
ca reactie la o situatie iar pe de alta parte modificari de natura patologica
determinate de o disfunctie afectiva (tulburari afectiv-dispozitionale).starea
afectiva se exprima prin intermediul unor manifestari paraverbale, al
gesturilor, al mimicii sau modificarilor vaso-motorii (paloare, roseata). Putem
observa disproportia, inadecvarea, discordantele dintre aceste manifestari si
situatia de interviu.
 Constiinta de sine si de mediu poate fi perturbata datorita tulburarii unor
functii intelectuale superioare sau a starii emotionale. Vom aprecia cum se
vede subiectul se sine si cum vede lumea deoarece aceste lucruri ne ajuta in
conturarea personalitatii sale. Pentru aceasta dispunem, pe de o parte de ceea
ce subiectul ne povesteste despre reactiile sale la diverse situatii de viata si pe
de alta parte de informatiile furnizate de comportamentul sau (verbal si non-
verbal) in timpul interviului. De ex, in delir, constiinta de sine si de lume este
tulburata, subiectul afisand o convingere de neclintit in afirmatiile sale.
 Perceptii. In cursul interviului putem evalua existenta unor anestezii isterice, a
insensibilitatii in raport cu anumiti stimuli sau a unor manifestari de tip
halucinator.
 Alte manifestari: particularitati ale somnului (insomnie, hipersomnie,
cosmaruri, somnambulism), conduite alimentare (bulimie, anorexie,
coprofagie, pica), controlul sfincterian, conduite sexuale (dezinteres,
impotenta, frigiditate, perversiuni), conduite sociale (incalcari ale legii),
comportamente neconforme regulilor familiale sau sociale (fuga de acasa,
tentative de suicid, consum exagerat de alcool), conduite simptomatice pentru
anumite particularitati psihice cum sunt: atitudini agresive, cheltuieli
exagerate, refuzul de a munci, provocari, fara ca acestea sa fie neaparat
patologice.

4 Nivelul functionarii intrapsihice. Adaptarea unei perspective dinamice.


Modalitatile de relationare in timpul intervioului au o importanta considerabila
pentru relevarea personalitatii pacientului. Trasaturile de personalitate si
personalitatea patologica adauga relatiei caracteristici semnificative pentru
functionrea psihica normala si patologica. Descrierea si analiza functionarii psihice
presupune adoptarea unei perspective dinamice asupra personalitatii.
Particularitatile psihice care se exprima in planul conduitelor si relatiilor sunt
explorate prin prisma a ceea ce povesteste pacientul despre viata lui si a reactiilor
transferentiale manifestate in cursul interviului.
Aceeasi conduita poate avea mai multe sensuri si totdeauna este mai usor sa o descrii
decat sa intelegi semnificatia ei. De aceea este util sa adoptam intai demersul descriptiv si apoi sa
analizam si sa intelegem. Evaluarea tipului de tulburare a personalitatii se face prin analiza
comportamentului mverbal si nonverbal din timpul interviului. Iata particularitatile observabile
in functie de tipul de personalitate:
 Personalitatea paranoica. Interviul este dificil in masura in care persoana
interpreteaza fara sa tina cont de contextul in care a fost realizata o anumita
actiune. Ea se indoieste, fara nici un motiv, de loialitatea persoanelor din
anturajul sau. In mod frecvent, subiectul este gelos, banuitor, intr-o continua
alerta, cauta argumente care sa-I confirme banuielile. Interviul poate deveni
tensionat deoarece pacientul este prea putin sensibil la punctul de vedere al
celuilalt si putin inclinat sa accepte o atitudine critica; el ramane rece, distant,
rigid.
 Personalitatea schizotipala se distinge printr-o gandire plina de credinte si
ganduri persecutorii, de credinte bizare in timp ce cea schizoida este infiltrata
de indiferenta in relatiile sociale si multiple restrictii afective. De aceea
contactul in situatia de interviu va fi rece, sarac, fara ritm Clinicianul putin
experimentat poate trai un sentiment neplacut de imposibilitate de comunicare
si de singuratate.
 Personalitatea histrionica. Amplitudinea raspunsurilor emotionale, solicitarea
excesiva a atentiei, cautarea constanta a laudelor, a unui feedback securizant
faciliteaza contactul in interviu dar pacientul ram,ane intruziv, excesiv,
egocentric. El este animat, influentabil, intuitiv, impresionabil, viu dar fara
autenticitate si nu se simte bine cand nu mai e in centrul atentiei.
Dramatizeaza si este putin tolerant la frustrare. Cu astfel de pacienti
clinicianul se poate lasa antrenat in solicitarile lor excesive si fara limite si
risca sa piarda timp.
 Personalitatea dependenta va afisa un comportament dependent si conformist,
de supunere deoarece este incapabila sa ia decizii fara sa fie sfatuita sau
securizata intr-o maniera excesiva de catre o alta persoana. In lipsa acestui
feedback securizant persoana poate dezvolta contra-atitudini de iritare,
enervare, agasare.
 Personalitatea obsesional-compulsiva se caracterizeaza prin perfectionism si
rigiditate si se afla intr-o continua cautare a perfectiunii. Un astfel de pacient
insista, uneori intr-o maniera absurda si cu o perseverenta surprinzatoare ca
ceilaltisa se conformeze intentilor lui si induce, astfel, clinicianului
sentimentul ca este prins intr-un sistem de nepatruns in care activitatea
asociativa a pacientului este foarte saraca (fiind hipercontrolata). Rezulta un
interviu cu putine sanse de a produce informatii noi, schimbari de perspectiva
si posibilitati noi de actiune.
 Personalitatea ezitanta manifesta o teama continua de a fi evaluata nefavorabil
si de aceea manifesta teama in situatii sociale, inclusiv in cea de interviu. Este
tematoare, timida, jenata si se implica greu in relatii cu ceilalti. In aceste
conditii interviul poate fi oarecum tensionat si cu greu ar putea avea acces la
zonele intime ale personalitatii pacientului.
 Personalitatea antisociala. Interviul cu un antisocial se caracterizeaza printr-o
distantare defensiva banalizanta asociata cu un sentiment de inautenticitate pe
care-l traieste clinicianul in situatia de interviu. Faptele pot fi relatate stricto-
sensu, cu absenta sentimentelor de jena si culpabilitate, iar raspunsurile
pacientului evidentiaza un univers interior gol, inafectiv, rudimentar.
Tulburarile de comportament la antisociali debuteaza inca din copilarie sau
adolescenta prin: minciuna, furt, vandalism, fuga de acasa.

Aceste doua niveluri ale interviului clinic de evaluare sunt complementare si trebuie
integrate suplu in cadrul interviului.