Lector univ.dr.

Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2

Psihodiagnostic și evaluare clinică

Metode de evaluare clinică și psihodiagnostic

 Observația
 Anamneza (constituită ca un interviu liber sau semistructurat)
 Interviul clinic structurat
 Interviul clinic nestructurat
 Chestionare, teste, scale psihologice; teste proiective
 Alte modalități de evaluare (analiza produselor activității, fotografii, obiecte
confecționate de client etc).

 Observația
Obsevația psihologică, este necesară în orice fel de psihodiagnoză. Această metodă include
mai mult decât o simplă înregistrare a actelor de conduită. Prezint în continuare doua modalități
de a utiliza observația.
1. În funcție de obiectiv și în acest context vorbim de observație directă sau observație
indirectă. Observația directă, are loc prin intermediul organelor de simț; sau cu ajutorul
aparatelor care amplifică capacitatea acestora. De exemplu: cameră de luat vederi,
cronometre, fotografie,ciclografie (înregistrarea mișcărilor) etc..
2. Observația indirectă , are ca obictiv, caracteristici și trăsături psihice ce nu se pot analiza
prin exprimare directă; adică: trăsături de caracter, probleme de învățare, grade de
dezvoltare, oscilațiile performanței, aspirațiile etc..
În funcție de tehnica utilizată, observația are conform G. de Lenshere, câteva variante:
 Monografia; Studiul cazuistic ( un studiu de caz, cu o anumită patologie); studiul
cazurilor ( mai multe studii de caz, care confirmă acelați tip de patologie); survey-
ul sau studiul în vederea evaluarii pe grupi, condiții d evoluție și influențe diferite
( se folosesc, metode statistice).
Tehnica observațiilor, necesită reguli și organizare. Caracteristica fundamentală a observației,
constă în faptul că, cel ce o efectuează, nu intervine în decursul desfășurării actului observat:

1
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2

Pe parcursul acestui curs, veți găsi inserate și celelate metode de evalaluare, adecvate
contextual.

Motivul prezentării și istoricul tulburării prezente

Cererea de consult psihologic, poate fi formulată de client însuși sau de alte persoane
decât acesta - familie, anturaj, medicul generalist, psihiatru sau medici cu diferite specialități.
Informațiile de la client/pacient vor fi recoltate atent și detaliat, inițial în limbajul specific al
acestuia, apoi transferate în limbaj de specialitate. Se vor nota, toate simptomele care îl determină pe
acesta să se prezinte la psihologul clinician, iar dacă este trimis de alte persoane, notăm ce anume
din comportamentul clientului, i-a determinat pe respectivii să îi facă această recomandare
(menționăm că în acest caz anamneza trebuie întregită de heteroanamneză).

Fiecare simptom va fi evaluat cronologic – apariție, evoluție, contexte în care s-a ameliorat,
respectiv înrăutățit.

Se va consemna, de asemenea și părerea pacientului în legătură cu starea sa actuală,

credinţele lui despre această stare şi despre posibila ei evoluţie.

Evaluarea stării psihice prezente ( sunt prezentate exemple de interviu clinic structurat și
nestructurat)
În aceasta etapă, evaluarea trebuie făcută ordonat și sistematic, fiind o etapă obligatorie și
de rutină indiferent de scopul evaluării, la începutul, dar și pe tot parcursul evaluării, și se
completează la fiecare întrevedere cu clientul/pacientul.
Aceasta debutează cu o scurtă descriere a modului în care se prezintă clientul/pacientul,
și atitudinea acestuia față de examinator și situația de evaluare.

Reacția examinatorului față de pacient și a pacientului față de examinator

Reacția examinatorului față de pacient este importantă (reacția poate fi una pozitivă, sau
negativă aducând cu sine stări de frustrare, inadecvare, mânie, tristețe etc) , alături de nivelul de
lejeritate/ ușurință sau dificultate în a controla discuția, deoarece ne poate oferi date relevante despre
personalitatea pacientului, reacția altor membrii ai anturajului față de el, recomandări privitoare la

2
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
conduita terapeutică ulterioară etc.. Reacția pacientului față de evaluator - pacientul poate fi:
prietenos, cooperant, lamentativ, suspicios, critic, agresiv etc.

Ținută, mimică, gestică, conduită motorie, nivel de igienă generală, vorbirea

Ținuta (vestimentară, modul în care îi este aranjat părul, accesoriile, machiajul) –

reflectă aderența la regulile sociale – este pacientul clientul adecvat cu: momentului zilei,
anotimpului, locului evaluării, sau dezordonat/ă, rafinat/ă, excentric/ă, provocatoar/e, inadecvat/ă
vârstei .

Mimica – expresia facială – poate fi adecvată conținutului mesajului verbal, sau putem
întâlni hipemimie, hipomimie, mimică imobilă

Gestica și conduita motorie – este congruentă cu conținutul mesajului verbal sau/și se pot
observa ticuri, manierisme, bizarerii gestuale, agitație motorie, inhibiție motorie, catatonie,
raptusuri, mișcări stereotipe, mișcări involuntare, contracturi etc Se va nota și poziția
clientului/pacientului în timpul evaluării, atitudinea (ex de ascultare activă), viteza mișcărilor
(tahikinezie, bradikinezie), coordonarea și finalitatea mișcărilor, lateralitatea dreaptă sau stângă,
spontaneitatea și inițiativa. Mersul se va observa de la intrarea în cabinet/salon, și la părăsirea
incintei – mers lent, târșit, rapid, săltăreț, în zig-zag etc

Vorbirea – se notează debitul (normal, bavardaj, logoree, hipoactovitate verbală,

mutism) , ritmul (tahifemia, bradifemia, afemia, ritm neregulat) fluența verbală, tonalitatea și
intensitatea vorbirii (voce ridicată, declamații, strigăte, voce șoptită, musitație), și eventuale
tulburări de formă (tulburări ale articulării și pronunțării cuvintelor de tip dislalii, dizartrii,
tulburări ale semanticii și sintaxei – paralogisme, neologisme, embolalia, agramatism,
paragramatism, asintaxia, stereotipii verbale, ecolalia, psitacism etc), adecvarea discursului
(relevanța pentru subiectul discuției).

Comunicarea poate fi spontană, productivă, coerentă, fluentă, sau laconică, cu latență

mare a răspunsurilor, circumstanțială, tangențială la subiectul discuției, cu opriri bruște (baraj
verbal expresia eventual a unui baraj ideativ), salata de cuvinte, perseverarea în răspunsuri (dă
același răspuns la întrebări diferite)

3
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
Igiena corporală – adecvată sau deficitară (miros de transpirație, haine murdare, halenă, păr
murdar, prezența paraziților etc.)

Dispoziția la momentul evaluării – eutimică, distimică

Câmpul actual al conștiinței, critica bolii şi capacitatea de apreciere a situaţiei în care se

află

Starea actuală de conștiență, orientarea temporo-spațială auto și alo-psihică; răspunde

normal la stimuli/ oboseală,/ lipsă de atenție/ nu răspunde la stimuli; este conștient de sine;
percepția de sine și imaginea de sine, diferențierea eu-lui de non-eu (răspunde la intrebări de tipul:
numele? Vârsta? în ce dată suntem? În ce lună? Ce zi? Ce an? Ce anotimp? Etc.) sau există
tulburări ale conștiinței corporalității (somatognozia), tulburări de schemă corporală, tulburări de
orientare dreapta/stânga, este conștient de contextul temporal și spațial în care se află sau există
tulburări (exemplu: derealizarea, dezorientarea în timp și spațiu)

Se evaluează existența tulburărilor cantitative (obtuzia, hebetudinea, torpoarea, obnubilarea,

stuporul, soporul suspendarea completă a conștienței) și calitative (starea crepusculară, onirismul,
oneiroidia, amenția, delirul, stări confuzionale) ale câmpului de conștiență.

Notăm dacă pacientul are sau nu conștiința bolii, cu mențiunea că niciodată aceasta nu este
complet sau deloc prezentă. Vom observa și nota și concordanța între limbajul verbal și non verbal
în contextul aprecierii conștiinței bolii.

Istoricul personal și social

Informațiile recoltate de la client/pacient și aparținători referitoare la acest palier trebuie,
de asemenea, notate cu atenție și detaliat deoarece, relevanța lor pentru situația prezentă nu poate
fi anticipată (deși este evident că nu toate informațiile sunt importante). Pentru ușurința
sistematizării acestor date este recomandabil ca acestea să fie cerute în ordine cronologică
începând cu nașterea, apoi copilaria, până la momentul prezent.

4
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
Vom nota cu predilecție, orice date care conțin elemente de suferință fizică, emoțională,
cerând detalii în legătură cu aceste evenimente (simptome somatice, psihice, atitudinea
pacientului dar și a celor din jur în contextul acestora.
Istoria familială (frați, surori, părinți, bunici, alte persoane semnificative prezente în
viața clientului și relația cu aceștia)
Istoricul formarii școlare și profesionale – grădiniță, școală, liceu, facultate, alte forme
de educație; ne interesează adaptarea la mediul școlar, rezultatele deosebit de bune sau eșecurile;
materii preferate; relațiile cu colegii; prietenii din acea perioadă; profesorii; alți adulți
semnificativi; eventuale ironii; porecle; dificultăți de învățare, alte evenimente semnificative.
Istoricul profesional din momentul întrării în activitate – profesie, relații cu colegii și
șefii, realizări profesionale, promovări, eșecuri
Istoricul sexual și marital – primele îndrăgostiri, debutul vieții sexuale, relațiile
ulterioare; se evaluează nivelul de satisfacție, capacitatea pacientului de a iubi, de a sta într-o
relație. Dacă se află într-o relație stabilă, creionăm o descriere a relației, cum este văzut
partenerul, relația cu acesta, roluri în relație, iar dacă există și copii – se va nota vârsta, genul,
starea de sănătate a acestora, implicarea clientului în creșterea copiilor, relația cu aceștia.
În contextul circumstanțelor sociale prezente notăm și relațiile de prietenie din prezent și relația
cu familia de origine și familia partenerului.

Istoric medico-legal – în special dacă sunt identificate elemente legate de trăsături antisociale,
iar de rutină acesta este interogat la pacienții cu dependență de droguri sau etilism, dependență de
jocuri de noroc

Antecedente medicale personale si heredo-colaterale – sunt notate informații legate de

afecțiuni medicale, intervenții chirurgicale, tratamente psihiatrice, traumatisme cranio-cerebrale,
și orice psihotraumă majoră din istoria de viață a clientului, dar și atitudinea sa în fața bolilor,
medicilor, complianța la tratamente, persoane de suport în condiții de boală.
Vom nota și aspecte ale istoricului medical prezent al membrilor familiei restrânse și istoricul
psihiatric al familiei extinse (boli cunoscute, internări, tip de tratamente prescrise)

Evaluarea clinică sistematică

5
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2

Senzații, percepții, reprezentări

În funcție de vârstă, se verifică integritatea sensibilității cromatice (ex denumire culori),
auditive (discriminare sunete), gustative (recunoaște și denumește gusturile), olfactivă
(recunoaște și denumește mirosuri), tactil- kinestezică, percepția dimensiunilor, formelor,
spațiului, poziției spațiale, mișcării, timpului, schema corporală;
Percepția – se verifică la nivel perceptiv următoarele : detectarea, identificarea,
recunoașterea, integritatea imaginii, raportul dintre imaginea perceptivă și denumirea ei,
caracterul operant al percepției, perceperea relațiilor interobiectuale, tipuri de percepții
dominante, spiritul de observație, calități perceptive speciale.

Se verifică existența tulburărilor de percepție

Cantitative (hiperestezia este reprezentată de o coborâre a pragului senzorial, resimţită ca o

creştere neplăcută a intensităţii senzaţiilor privind un singur analizator sau ansamblul lor:
hiperestezie generală; hipoestezia reprezintă creşterea pragului senzorial, însoţită de diminuarea
intensităţii senzaţiilor, cu scăderea numărului de stimuli receptaţi; sinestezia este perceperea
simultană pe o cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator; agnoziile -
deficite psiho-senzoriale, pacientul este incapabil a recunoaşte obiectele după calităţile lor senzo-
riale, analizatorii fiind intacţi)

Calitative (iluziile – percepții denaturate, deformate ale realității, în condițiile existenței

stimulului, acestea pot fi fiziologice sau patologice: falsele recunoașteri, falsele nerecunoașteri,
pareidoliile; fenomenele de tip halucinator - halucinațiile – percepții fără obiect – pot fi
halucinații psiho-senzoriale, halucinoze și halucinoidele, halucinații funcționale, halucinațiile
eidetice, halucinațiile fiziologice)

Reprezentarea - verificăm acuratețea reprezentărilor vizuale, auditive, reproductive (statice,

cinetice), anticipative (cinetice, de transformare), tipuri și forme specifice de reprezentări,
raportul reprezentare-acțiune-cuvânt; caracteristici ale reprezentărilor (volum, completitudine,

6
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
corectitudine, claritate, intuitivitate, stabilitate, operante, generalizare, selectivitate,
sistematizare)
Atenția (funcția prosexică) – se evaluează atenţia spontană şi cea voluntară a pacientului,
capacitatea lui de a se concentra şi durata de timp în care reuşeşte să-şi menţină concentrarea.
Tulburările de atenţie se numesc disprosexii: hiperprosexia , hipoprosexia și aprosexia.
Se interoghează frecvența stării de veghe în raport cu starea de somn, reacția involuntară
la stimuli, capacitatea de concentrare intențională spre obiect/activitate, prezența atenției post-
voluntare (stabilitatea pe un obiect, distributivitatea atenției, flexibilitatea atenției)
Memoria (funcția mnezică) – se evaluează memoria de reținere imediată, memoria de scurtă
durată/recentă și memoria de lungă durată (fixarea și evocarea), tipul de memorare (logică,
mecanică, neintenționată), calitatea și tipul reactualizării informației (prin recunoaștere, sau
reproducere, fidelitatea reactuaslizării, prezența mijloacelor mnemotehnice), volumul memoriei,
promptitudinea reactualizării.
Tulburărie funcţiei mnezice (dismnezii) se clasifică în tulburări cantitative: hipermneziile,
hipomneziile (cu forme particulare ca lapsusul, anecforia), amneziile (retrogradă – de evocare,
anterogradă – de fixare, mixtă) şi tulburări calitative (paramneziile – evocări deteriorate ale
evenimentelor: iluzii mnezice, allomneziile)
Inteligența și capacitatea de abstractizare – se evaluează la copil nivelul QI și coeficientul
de dezvoltare
Imaginația – reproductivă, creatoare
Gândirea și limbajul - Se va stabili în special până la vîrsta de 18 ani stadiul operațional al
gândirii (stadiul inteligenței senzorio-motorii – 0-2 ani, stadiul inteligenței preoperatorii – 2 – 7/8
ani, cu substadiile gândirii simbolice și preconceptuale până la 4 ani și substadiul gândirii
intuitive 4-7 ani, stadiul operațiilor concrete – 7/8 ani – 11/12 ani, stadiul operațiilor formale
peste 11/12 ani)
Se notează, tulburările de conținut ale gândirii : preocupări dominante; ruminațiile
(idei și teme repetiitvede cele mai multe ori cu conținut neplăcut, asupra cărora individul se
oprește perioade îndelungate; ideile patologice – dominante (convingeri puternice din domenii
de interes sau preocupări speciale pentru individ, se impun în câmpul gândirii), ideile prevalente
(se impun gândirii ca nucleu al uni sistem delirant), idei obsesive (invadează gândirea, străine
realității și în contradicție cu personalitatea, deși individul este conștient de absurdul lor, nu li se
7
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
poate opune), idei delirante (în dezacord cu realitatea, dar individul crede în realitatea lor, sunt
rezistente la orice argumentație logică și sunt capabile să schimbe comportamentul și trăirile
individului). După conținut, ideile au teme de persecuție, hipocondriace, de vinovăție,
autoacuzare, de ruină, sărăcie, de gelozie, de filiație, mistice, de invenție, de grandoare, de
influență, cosmogonice etc). Tot în această categorie intră delirurile sistematizate – ele sunt
sisteme de idei delirante ce formează judecăți, raționamente cu aparență logică, dar pornind de la
pemise false. În delirurile nesistematizate structura delirantă nu păstrează aparența logică și
individul nu caută argumentație rațională pe tema delirantă.
Se notează, tulburările de ritm ale gândirii – lentoarea ideativă (scăderea numărului ideilor,
scăderea asocierilor, evocări dificile, scad reprezentările și nivelul imaginației), respectiv
accelerarea ritmului gândirii (ideile se înlănțuie rapid, superficiale, evocări exacerbate).
Se notează , tulburările în fluența gândirii – exemplu fadding mental, barajul ideativ
Se notează, tulburările operaționale ale gândirii – pot fi reversibile sau permanente și
constau în scăderea în diferite grade a randamentului și eficienței gândirii (exemplu
nedezvoltatrea gândirii sau tulburările neurocognitive).
Se notează, dezvoltarea operațiilor gândirii (analiză, sinteză, comparație, abstractizare,
generalizare) și tipul de gândire: divergentă, convergentă, analogică, reproductivă, productivă,
creatoare;
Limbajul – receptiv și expresiv/ verbal/non verbal/paraverbal;
Se notează, tulburările de limbaj ( deficiențe de vorbire, de articulare, de voce, dislexico-
disgrafice, discalculie, lateralitate).
Se notează, vocabularul (sărac, conceptual, concret, abstract)
Se notează , ritmul vorbirii – tahilalie, bradilalie, normal

Activități:
Învățarea, volumul de cunoștințe, capacitatea de înțelegere (spontană sau discontinuă), se
bazează pe memorie, pe gândire sau ambele,
Jocul (la copii), jocuri preferate (educative, simbolice, cu obiecte, de mișcare, de contrucții;
dacă se joacă cu adultul, dacă are un joc preferat, dacă se joacă în grup; desenează, pictează

8
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
singur sau cu ajutor, dacă are un obiect/ animal preferat în joc, locul în care se joacă de obicei, ce
rol își atribuie în cadrul grupului, concentrare și atenție în joc,
Motivația, externă, internă; cognitivă, afectivă (prezența unor interese, prezența trebuinței,
convingeri, idealuri
Voința, se evaluează și notează prezența reglajului voluntar, prezența autoreglajului în
activități, prezența scopului opțional, prezența efortului voluntar (intensitatea, puterea voinței,
încăpățânarea, perseverența, independența, promptitudinea deciziilor)
Se evaluează și notează tulburările de voință , hiperbulia , hipobulia, abulia, parabulia.
Afectivitatea – se vor observa și nota: constanța afectivă pe timpul evaluării sau labilitatea
afectivă
 Paleta afectivă – variată sau limitată la un anumit ton afectiv
 Intensitatea afectelor
 Adecvarea afectivității la subiectul discursului
 Tulburările de dispoziție – hipotimiile (indiferența, apatia, atimia), hipertimiile
(anxietatea, raptusul anxios), depresia, disforiile, euforia, mania; tulburările
calitative ale afectivității – paratimiile, inversiunea afectivă, ambivalența afectivă,
fobia, extazul
 Reactivitatea neuro-vegetativă – modificările fiziologice ce pot fi observate se
notează – transpirații, roșeala, paloarea, hiperventilație, sau senzațiile subiective –
palpitații, uscăciunea gurii
 contactul afectiv – emoția mod de exprimare, modificări psiho-fiziologice,
dispoziția, sentimente (intelectuale, estetice, morale), pasiuni, vicii, hobby-uri
 existența ideației suicidale cu sau fără planificarea gestului (conduită suicidală),
tentative de suicid anterioare
Dispoziția dominantă din timpul examinării – eutimică/ distimică – individul este vioi,
energic, liniștit, apatic, dezinteresat, manifestă plâns facil, își exprimă emoțiile, sentimentele,
întelege și reacționează la sentimentele celorlalți (empatia)
Viața instinctuală – se evalueazîă și notează
 ritmul somn veghe și tulburările de somn – insomnii, hipersomnii, ritm inversat,
parasomnii (somnambulism, pavor nocturn, coșmaruri), alte tulburări de somn de cauză
organică
9
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
 instinctul alimentar – normal sau tulburări cantitative (hiperfagie, bulimie, inapetența și
anorexia; consum excesiv de lichide - potomania), sau calitative (pica)
 instinctul sexual – normal sau existența disfuncțiilro sexuale, parafilii
 instinctul matern/patern – normal sau perturbat
 instinctul gregar – asocierea la un grup, rolul in familie, în grup, statutul în familie/ în
grup, socializarea – cum interacționează cu ceilalți (la copil – cu copii, cu adulții
cunoscuți și necunoscuți)
 instinctul vital – agresivitatea verbală, comportamentală, suicidul și parasuicidul,
automutilarea
Personalitatea, personalitatea are un rol foarte important în ce privește riscul de a dezvolta
unele boli psihice, precum și în nuanțele pe care tulburările sau bolile psihice o capătă în mod
diferit de la un pacient la altul.
Când evaluăm personalitatea, trebuie să avem în vedere faptul că indivizii pot prezenta
aspecte ale personalității lor mai degrabă așa cum ar vrea să fie, mai degrabă decât cum sunt ei în
realitate (nivelul de dezirabilitate socială) ; pe de altă parte anumite tulburări de personalitate sau
prezența unor tulburări afective pot denatura percepția asupra sinelui ( exemplu autopercepția
exaltată a narcisistului, a maniacalului, imaginea de sine prăbușită a depresivului), de aceea în ce
privește personalitatea este indicată folosirea unor chestionare valide, precum și heteroanamneza.
Se va evalua în funcție de necesități și de scopul evaluării:
 tipul de temperament – extravert, introvert
 activismul
 conștiinciozitatea, autodisciplina , rigiditatea
 stabilitatea emoțională, maturitatea emoțională
 toleranța versus individualism, intoleranță
 spiritul de echipă
 leadership
 comportamentul – calm, liniștit, activ, timid, pasiv, activ
 locul controlului – intern sau extern
 autonomia personală comportamentală, valorică, decizională, emoțională
 orice alte trăsături de personalitate ce se consideră relevante pentru scopul evaluării
 se va evalua existența unor tulburări de personalitate
10
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
Nivelul de independență – se vor evalua deprinderile de autoîngrijire, igienă și
autoservire, dacă are sau nu nevoie de asistență în îndeplinirea acestor activități

Acest capitol de curs, face parte din seria materalelor pentru seminar şi a fost
realizat impreună cu asis.univ.dr. Cristiana Haica.

Introducere în studiul tulburărilor psihice

Pentru definirea diverselor tipuri de afecțiuni, folosim termenul de ,,tulburare” așa cum este
regăsit în cele două lucrări de referință din psihologie și psihiatrie, respectiv ,,Manualul de
11
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
diagnostic și statistică a tulburărilor mentale și de comportament” (DSM) al Asociației
Americane de psihiatrie și ,,Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament” (ICD) a
Organizației Mondiale a Sănătății, unde tulburarea este definită: ,,un set de simptome sau
comportamente recunoscute clinic, asociate în majoritatea cazurilor cu disconfort sau interferențe
în funcționarea persoanelor.”
Clasificările în categorii destinate, se fac luând în considerare, perioada în care apar,
cauzele sau acea funcție a organismului pe care o afectează, astfel încât, în funcție de aceste
criterii, tulburările pot fi organizate astfel:

 Tulburări diagnosticate în perioada copilăriei sau adolescenței:

 În această categorie intră: tulburările de învățare; retardul mental; tulburările
atitudinilor motorii; tulburarea de comunicare; tulburări de dezvoltare pervazivă (cele care nu
sunt dezvoltate suficient în abilitățile de bază: comunicarea, socializarea; folosirea imaginației –
tulburare autistă, tulburarea Rett sau tulburarea Asperger), tulburările alimentare și de
comportament alimentar; ticurile; tulburările de eliminare (enurezis, ecoprezis) și diverse alte
tulburări specifice în general, copilăriei sau adolescenței (anxietatea de separare, mutismul
selectiv, etc.).

 Tulburări afective:
Includ acele tulburări care au ca simptom comun o perturbare a dispoziției și anume:
 Episoade afective: episodul depresiv major, episodul maniacal, episodul mixt
(depresie și manie) și episodul hipomaniacal;
 Tulburările afective: împărțite în tulburări depresive (tulburarea depresivă majoră;
tulburarea distimică și tulburarea depresivă fără altă specificație);
 Tulburările bipolare: tulburarea bipolară I și tulburarea bipolară II, tulburarea
ciclotimică și tulburarea bipolară fără altă specificație;
 Tulburări afective fără altă specificație;
 Tulburări afective ca urmare a consumului de substanță;

 Tulburări anxioase:
 Agorafobia (teama de spații deschise, mulțimi);
12
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
 Panica fără agorafobie;
 Panica cu agorafobie;
 Agorafobia fără istoric de panică;
 Fobia specifică (față de ceva anume);
 Fobia socială;
 Tulburarea obsesiv-compulsivă;
 Stresul post-traumatic;
 Stresul acut;
 Anxietate generalizată;
 Tulburare anxioasă cauzată de o condiție medicală generală;
 Tulburarea anxioasă indusă de consumul unei substanțe;
 Tulburarea anxioasă fără altă specificație.

 Tulburări de comportament alimentar:

 Anorexia nervoasă;
 Bulimia nervoasă (mâncatul compulsiv);

 Tulburări de somn:
A. Tulburări de somn primare: disomniile și parasomniile
 Disomniile cuprind:
a) Insomnia primară – somnolența excesivă;
b) Narcolepsia – episoade incontrolabile de somn, însoțite de cataplexie sau pierderea
subită a tonusului muscular.
c) Tulburarea de somn în legătură cu respirația – manifestată prin întreruperea somnului
ca urmare a apariției unor dificultăți de respirație (apnee).
d) Tulburarea ritmului circadian al somnului – manifestată prin insomnie în anumite
momente ale zilei și somnolență în altele, ceea ce conduce la perturbarea în diverse domenii,
precum cel profesional etc..
e) Disomnia fără altă specificație
 Parasomniile cuprind:
13
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
a) Coșmarul – în cazul prezenței repetate.
b) Teroarea de somn – recurentă sau repetarea deșteptărilor bruște, însoțite de un țipăt,
geamăt etc..
c) Somnambulismul
d) Parasomnia fără altă specificație
Toate aceste tulburări, pentru a fi stabilite ca diagnostic, trebuie să fie recurente și să
producă o deteriorare în anumite planuri și activități ale individului.
B. Tulburarea de somn în legătură cu o altă tulburare mentală – pot să apară de pildă
în cazul tulburării depresive majore.
C. Tulburarea de somn ca urmare a unei condiții medicale generale – ca în cazul
maladiilor pulmonare sau al artritei reumatoide.
D. Tulburarea de somn ca urmare a consumului unei substanțe – cafeaua, alcoolul,
cocaina, amfetamina etc..

 Tulburări sexuale și de identitate sexuală:

Cele mai frecvente astfel de tulburări sunt disfuncțiile sexuale, necauzate de o condiție
medicală generală sau de consumul vreunei substanțe.
Disfuncțiile sexuale, se manifestă prin perturbări în răspunsul sexual sau prin durere în
raportul sexual:
a) Tulburările dorinței sexuale – dorință sexuală diminuată și aversiunea sexuală
(evitarea contactului sexual genital cu un partener sexual și uneori chiar repulsie față de orice
stimul sexual, de pildă sărutul).
b) Tulburările de excitație sexuală – tulburarea de excitație sexuală a femeii, tulburarea
de erecție a bărbatului.
c) Tulburările sexuale algice – dispareunia (durere în timpul actului sexual); vaginismul
(contractarea involuntară a mușchilor vaginali, mergând de la ușoară până la severă, astfel încât
penetrarea poate fi împiedicată).
d) Tulburările orgasmice – tulburarea de orgasm a femeii și tulburarea de orgasm a
bărbatului, ejaculare precoce.
e) Disfuncția sexuală ca urmare a unei condiții medicale generale.
f) Disfuncția sexuală indusă de consumul de substanțe.
14
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
g) Disfuncția sexuală fără altă specificație.
În această categorie intră, tulburările de identitate sexuală și parafiliile.
Parafiliile – fanteziile sau comportamentele sexuale recurente și intense care pot implica:
a) Obiecte nonumane.
b) Umilirea sau suferința subiectului ori a partenerului acestuia.
c) Copii ori alte persoane care nu consimt actul sexual.
Forme de parafilie:
 Exhibiționismul.
 Fetișismul.
 Frotteurismul (atingerea și frecarea de o persoană care nu consimte).
 Pedofilia.
 Masochismul sexual.
 Sadismul sexual.
 Fetișismul transvestic – travestirea sau excitarea sexuală a bărbatului atunci când
îmbracă unul sau mai multe obiecte vestimentare de femeie.
 Voyeurismul.
 Parafiliile fără altă specificație – pot avea elemente de scatologie telefonică (apeluri
telefonice obscene).
 Zoofilie.
 Coprofilie (atracție sexuală față de fecale).
 Clismafilie – atracție sexuală față de clismă.
 Urofilie – atracție sexuală față de urină.
 Necrofilie – atracție sexuală față de cadavre.
 Parțialism – atracție față de o anumită parte a corpului.

 Tulburări cognitive:
 Delirul
 Demența – de tip Alzheimer; demența vasculară; demența indusă de consumul de
substanțe; maladia Parkinson

15
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
 Tulburările amnezice – caracterizate prin deteriorarea memoriei, fără prezența altor
deteriorări cognitive semnificative
 Tulburări cognitive fără altă specificație.

 Tulburări psihotice:
Simptome psihotice: idei delirante, halucinații proeminente, limbaj incoerent,
comportament dezorganizat etc..
 Schizofrenia
 Tulburarea schizofreniformă
 Tulburarea schizoafectivă
 Tulburarea delirantă
 Tulburarea psihotică scurtă
 Tulburarea psihotică indusă – atunci când persoana se află în relație cu persoana cu
idei delirante, începe să preia comportamentul acesteia
 Tulburarea psihotică, ca urmare a consumului de substanțe
 Tulburarea psihotică fără altă specificație.

 Tulburări somatoforme:
Elementul comun acestor tulburări îl reprezintă existența unor simptome somatice, cum
ar fi:
 Gastrointestinale – durere, greață balonare etc..
 Sexuale – disfuncții erecțile sau ejaculatorii,
 De funcționare motorie – alterarea echilibrului, afonia (imposibilitatea de a vorbi),
senzația de nod în gât.
 De funcționare senzorială – pierderea senzației tactile sau de durere.
 Tulburarea de somatizare – mai este denumită și isterie sau sindromul Briquet și se
manifestă prin durere, simptome gastrointestinale, sexuale și pseudoneurologice.
 Tulburarea de conversie – în care este afectată activitatea motorie voluntară sau
sensibilitatea.

16
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
 Tulburarea algică – durere și influența factorilor psihologici în apariția simptomelor
fizice.
 Ipohondria – interpretarea exagerată a unor simptome, în ideea existenței unei boli
severe.
 Tulburarea dismorifică corporală – preocuparea excesivă față de un defect fizic ușor
sau imaginar.
 Tulburarea somatoformă fără altă specificație.

 Tulburări factice:
Acestea se manifestă prin simptome somatice sau psihologice produse intenționat sau
simulate, toate acestea fără altă motivație decât aceea ca persoana în cauza să devină pacient. În
această categorie nu intră situațiile în care scopul este de sustragere de la anumite responsabilități
sau de a obține avantaje financiare.

 Tulburări disociative:
În această tulburare, apare o ruptură la nivelul conștiinței, identității sau percepției asupra
mediului înconjurător.
 Amnezia disociativă – incapacitatea de evocare a unor evenimente traumatice,
precum accidente, tentative de suicid etc..
 Fuga disociativă – călătoria bruscă, departe de casă, cu dificultate de a evoca trecutul
și confuzie în legătură cu propria identitate sau chiar cu asumarea unei noi identități.
 Tulburarea de identitate disociativă – denumită inainte tulburare de personalitate
multiplă, manifestată prin prezența a două sau mai multe identități sau tipuri de personalitate.
 Tulburarea de depersonalizare – sentimentul de detașare de la propriul corp sau de
propriile procese mentale.
 Tulburarea disociativă fără altă specificație.

 Tulburări ale controlului impulsului neclasificate în altă parte:

Simptomul general al acestor tulburări, presupune incapacitatea de a rezista impulsului
efectuării unui anumit act, chiar dacă acesta este dăunător persoanei în cauză sau altora.

17
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
 Tulburarea explozivă intermitentă – acte agresive grave sau distrugerea de proprietăți.
 Cleptomania.
 Piromania.
 Jocului de șansă patologic – în care individul nu urmărește câștiguri financiare, ci
satisfacerea altor tipuri de nevoi, precum de risc, euforie, excitație etc..
 Tricotilomania – smulgerea recurentă a propriului păr.
 Tulburarea controlului impulsului fără altă specificație.

 Tulburări de adaptare:
Reprezintă răspunsul psihologic la un anumit factor de stres sau traumatic (pierderea
serviciului, doliu, etc.).
a) Tulburări de adaptare cu dispoziție depresivă – sentimente de disperare, plâns,
dispoziție depresivă.
b) Tulburări de adaptare cu anxietate – frica de separare la copii.
c) Tulburări de adaptare cu dispoziție mixtă, anxioasă și depresivă.
d) Tulburări de adaptare cu perturbare mixtă a emoției si conduitei – depresie, anxietate
și de conduită.
e) Tulburări de adaptare cu perturbare de conduită – delicvența, chiulul etc..
f) Tulburări de adaptare nespecifice – izolare socială, inhibiție în activitatea
profesională sau școlară etc..

 Tulburări care au drept cauză o condiție medicală generală:

Un exemplu, îl reprezintă starea de delir ca urmare a stărilor postoperatorii sau a
dereglărilor termice.

Alte condiții care necesită investigație clinică:

Fie că apar sau nu pe fondul unor tulburări de comportament, atunci când sunt suficient
de severe pentru a fi evaluate separat, există și alte condiții care pot atrage atenția clinicianului:
18
Lector univ.dr. Marinela Sîrbu

Psihologie clinică an 2
 Factori psihologici care afectează condiția medicală
 Tulburări de mișcare induse de medicamente
 Probleme relaționale ca efecte adverse ale medicamentelor, tulburări mentale sau unei
condiții medicale generale (probleme de relaționare părinte-copil, cu partenerul, între frați)
 Probleme în legătură cu abuzul sau neglijența abuzului fizic al copilului, abuzul
sexual al copilului, neglijarea copilului, abuzul fizic, sexual al adultului
 Comportamentul antisocial al adultului
 Comportamentul antisocial al copilului sau adolescentului
 Funcționarea intelectuală la limită
 Declinul cognitiv în legătură cu vârsta
 Doliul
 Problema școlară
 Problema profesională
 Problema de identitate – alegerea carierei, comportamentul și orientarea sexuală,
stabilirea scopurilor pe termen lung etc..
 Problema religioasă sau spirituală – convertirea la o nouă credință etc..
 Problema de aculturație – în cazul imigrării
 Problema de trecere într-o altă etapă a vieții – începerea școlii, ieșirea de sub
controlul parental, începerea unei noi cariere, căsătoria, divorțul, pensionarea.

19