Primele şedinţe

de
psihoterapie
 PSIHOTERAPIA este …

• o acţiune psihologică, sistematică,

planificată şi intenţionată,
• având la bază un sistem teoretic
conceptual bine pus la punct
• şi exercitată de către un psihoterapeut
calificat (psiholog sau medic) asupra
pacientului.
 Majoritatea specialiştilor consideră că obiectivele
unei intervenţii psihoterapeutice trebuie să
acopere următoarele aspecte:

• scoaterea pacientului din criza existenţială în care se află;

• eliminarea sau reducerea simptomelor;
• întărirea eului şi a capacităţilor integrative ale personalităţii
pacientului;
• rezolvare conflictelor intrapsihice ale pacientului;
• modificarea structurii personalităţii în vederea obţinerii unei
funcţionări mai mature, cu o capacitate de adaptare eficientă la
mediu;
• reducerea (sau înlăturarea dacă este posibil) a acestor condiţii de
mediu care produc sau menţin comportamentele de tip
dezadaptativ;
• modificarea opiniilor eronate ale subiecţilor despre ei înşişi şi despre
lumea înconjurătoare;
• dezvoltarea la subiecţi a unui sistem clar al identităţii personale.
 Etapele procesului psihoterapeutic sunt:

• evaluarea cazului - cunoaşterea clientului,

diagnosticare;
• crearea unei alianţe terapeutice - relaţia cu
pacientul este vitală pentru succesul intervenţiei;
• stabilirea obiectivelor terapiei;
• derularea programului psihoterapeutic;
• reevaluarea cazului şi a efectelor intervenţiei;
• consolidarea efectelor benefice obţinute (prin
reevaluări la 1-3-6 luni sau 1 an).
 Obiectivele primelor şedinţe de psihoterapie:

• Stabilirea regulilor de bază (în coaching –

contractul de coaching);
• Cunoaşterea clientului, evaluarea cazului,
diagnosticare – interviu clinic aprofundat;
• Crearea relaţiei terapeutice;
• Stabilirea obiectivelor terapeutice;
 Reguli de bază
• Explicaţii privind particularităţile şcolii TCC;
• Clarificarea aşteptărilor fiecărei parţi;
• Frecvenţa;
• Costuri;
• Cum se procedează dacă clientul nu mai poate veni
la o şedinţă şi alte uzanţe ale clinicii;
• Drepturile şi obligaţiile pacientului;
• Specificul relaţiei terapeutice – deontologie şi limite;
• Regulile grupului (pentru DP sau terapie de grup);
 Evaluarea cazului:
• Interviu clinic aprofundat:
– Antecedente patologice;
– Explorarea problemelor/simptomelor actuale;
– Factorii care întreţin simptomatologia,
obstacole;
– Resursele;
– Istoricul de viaţă pe diferite paliere (cuplu,
spiritualitate, carieră, timp liber), fără a ne
pierde în detalii fără relevanţă;
– Diagnosticarea.
 Crearea alianţei terapeutice
Toţi terapeuţii, indiferent de orientare sunt de
acord că alianţa terapeutică are o importanţă
covârşitoare pentru succesul terapiei, mai
mare decât tehnicile utilizate.
Gradul de contribuţie la succesul
psihoterapiei: tehnica folosită, metoda –
contează mai puţin -15%; expectanţa asupra
terapeutului (are şi un efect placebo) - 15%;
relaţia client – terapeut - 30%; clientul - 40%
 Pentru a crea alianţa terapeutul trebuie să:

• Aibă încredere în capacitatea omului de a se dezvolta –

valori umaniste;
• Manifeste respect şi acceptare necondiţionată;
• Fie empatic – până la o anumită limită;
• Aibă formate deprinderi specifice de a utiliza limbajul
verbal şi nonverbal;
• Aibă o atitudine colaborativă şi congruentă;
• Să-şi gestioneze eficient imaginea ca specialist (efect
placebo);
• Aibă cunoştinţe temeinice de specialitate.
 Deprinderi verbale:
• A folosi cuvinte specifice modalităţii
senzoriale ale clientului (V, A sau K);
• Ascultare activă;
• Asertivitate – când este cazul;
• A gestiona tranzacţiile, menţinându-se în
zona comunicării eficiente - PN-A, A-A, CL-
CL, PH-CL, evitând zona negativă - PN-CA
(persecutor sau victimă), CA-CA (victimă),
CA-PH (victimă).
 Ascultare activă:
• tonul şi intensitatea vocii, mimica, gestica - adecvate conţinutului şi stării afective a clientului;
• contact vizual cu interlocutorul, fără însă a-l fixa cu privirea;
• asiguraţi-vă că aţi înţeles corect ceea ce v-a comunicat interlocutorul prin formule de genul “Ceea
ce vrei tu să îmi spui este că …”;
• ascultaţi clientul fără a fi preocupat de răspunsurile pe care doriţi să le daţi;
• puteţi apela la afirmaţii de genul “hmm”, “da”, “înţeleg”;
• nu vorbiţi continuu, daţi clientului ocazia să vorbească şi să pună întrebări;
• ascultarea să fie autentică – psihoterapeutul să fie sincer interesat de problema/subiectul abordat;
• ascultarea să nu fie evaluativă – nu faceţi judecăţi de valoare în funcţie de propriile atitudini şi
convingeri, în termeni de “bine” sau “rău”, “acceptabil” sau “neacceptabil”, “potrivit” sau
“nepotrivit”, “interesant” sau “neinteresant”;
• nu filtraţi informaţiile în funcţie de interesele şi convingerile dvs. personale;
• nu utilizaţi etichete din dorinţa de a integra clientul într-o categorie de oameni sau într-o grupă de
patologie;
• ascultarea să nu se centreze numai pe mesajul verbal - cele mai multe informaţii le obţinem din
mesajele non-verbale pe care le transmite persoana: reacţii vegetative (paloarea sau roşeaţa
feţei), tonul vocii, gestica etc;
• trebuie respectate momentele de tăcere şi pauzele clientului în vorbire;
• Puneţi întrebări deschise, care stimulează dialogul.
 Deprinderi nonverbale;
• Bun observator al limbajului nonverbal:
indicatorii de stare din NLP, limbajul
general nonverbal, microexpresiile;
• A-şi adecva comunicarea şi strategia de
abordare în funcţie de cele observate;
• Oglindirea limbajului nonverbal al
pacientului - rapport-ul din NLP: mirroring
– pacing – leading)
 Stabilirea obiectivelor terapeutice:
• înţelegerea situaţiei clientului şi a
solicitărilor acestuia, adică a ceea vrea el
sa schimbe (exprimate explicit,
verbalizate);
• Obiectivele trebuie să fie: realiste,
quantificabile, concrete şi să aibă termene
de execuţie cât mai exacte;
 Începând cu şedinţa 3…
• Terapeutul îşi elaborează un plan al
intervenţiei;
• derularea programului psihoterapeutic;
• reevaluarea cazului şi a efectelor
intervenţiei;
• consolidarea efectelor benefice obţinute
(prin reevaluări la 1-3-6 luni sau 1 an).