Vineri 8.12.

2017

Psihodiadnoza
Curs 4

DSM distinge o serie de probleme diferite începând cu vârsta de 4 ani la copil; după aceasta vârsta
patologia poate apare mai pregnant pentru ca copilul iese din mediul familial, ieșire însoțită de
anxietate şi in general de sentimente negative care se pot manifesta intr-o serie de comportamente de
tip tulburări de conduită, opoziţionism, tulburări de deficit de atenţie, etc. Aceste sunt cele mai
frecvente. Ca tulburări specifice acestei vârste, sunt aceste probleme de externalizare (tulburări de
conduită, opoziţionism), dar şi probleme de internalizare: tulburări de eliminare, mutismul; selectiv,
mişcarea stereotipă, tulburări de învăţare, de comunicare şi tulburări pervazive de dezvoltare.
Atunci cand se pune problema unui diagnostic, ne interesează persistenţa simptomelor şi dacă aceste
comportamente nu au fost cumva generate de expunerea la neurotoxine, leziuni sau lovituri la cap, etc.
Ceea ce este important in diagnosticul copilului este găsirea paternului de simptome, şi nu actele
izolate.
Pentru un diagnostic corect in cazul unui adult, trebuie identificate patologiile din copilărie, pentru că
acestea se cronicizează la vârsta adultă.
Comportamentele de mascare sunt mai puternice la copil decât la adult.
Anxietatea este o experienţă umană care face parte din viaţă, dar atunci când agitaţia, tensiunea şi alte
reacţii devin intense şi prelungite şi afectează activitatea şi funcţionarea individului, se pune
diagnosticul de tulburare de anxietate.
Tulburările anxioase sunt cele mai frecvente la copii şcolari. In toate patologiile găsim anxietate. Cand
anxietatea este doar prima manifestare a dificultăţilor putem conceptualiza problema ca o potenţială
tulburare anxioasă; căutăm apoi sindroame specifice cum ar fi atacurile de panică, reacţii obsesiv
compulsive sau reacţii se stres post traumatic.
Simptomele de anxietate sunt comune tuturor copiilor in momente şi circumstanţe diferite
Sindromul este o grupare de simptome care se manifestă simultan şi apare pe intervale mai scurte de
timp. Atunci când un sindrom este prezent pe o durată minimă şi cauzează distres personal
semnificativ (in sens că nu există evidenţă in activitate, alţii nu văd nici un semn) sau afectarea
funcţionării (in sens că există evidenţă in activitate, alţii văd că ceva se întâmplă cu individul),
discutăm de tulburare anxioasă.
Pentru copii şi adolescenţi principalele categorii de anxietăţi sunt:
1) Anxietatea de separare; apare după 3 ani in condiţiile in care persoana investită cu rolul de
protector nu mai este lângă copil
2) Tulburarea de adaptare (cu anxietate); apare in condiţiile neadaptării la un nou mediu
3) Tulburarea de personalitate evitantă (anxios evitant); se manifestă prin timiditate extremă,
senzația de inoportunitate şi sensibilitate la respingere - „nici in sine nici in ceilalţi”.
Diagnosticul este pus cu atenție la copii si adolescenți, la care, un comportament evitant poate
fi adecvat in anumite perioade.
Anxietatea presupune 3 aspecte:
1) O bază biologică – simptome fizice care se asociază cu reacţii anxioase cum ar fi (valabile şi
la adulţi şi la copii):
 Musculatură tensionată
 Tremur muscular
 Schimbări in transpiraţii şi salivări
 Ritm cardiac crescut, tensiune crescută
 Schimbări de temperatură ale membrelor
 Aciditate gastrică
2) Aspectele comportamentale şi motrice ale anxietăţii – implică evitarea când e confruntat cu
frică. Anxietatea intensă este o experienţă aversivă, iar reducerea fricii funcţionează ca o
întărire negativă. O formulare conceptuală comună a problemelor de anxietate: răspunsuri de
control exagerate care nu mai sunt funcţionale deşi evitarea pericolului este in general
adaptativă; reacţii excesive la pericole supraestimate cauzează prea mult distres şi limitează
adaptarea eficientă.
3) Aspectele cognitive – reflectă o distrorsiune a proceselor mentale, de la percepţie, gândire,
raţionament, rezolvarea de probleme; anxietatea interferează cu procesele cognitive. Există o
experienţă subiectivă a anxietăţii care ne este destul de familiară, teamă, disperare, groază pe
care nu o putem controla, teama de sufocare, de moarte, anticiparea unei catastrofe, pierderea
controlului respiraţiei, vorbirii sau coordonării.
Continuând cu problemele afective, cu patologie gravă, studiile au arătat că toate aceste aspecte ale
anxietăţii duc la apariţia simptomelor depresive la copii, apariţia comportamentelor de tip manie,
tulburări de tip bipolar, care pot fi descrise cu DSM.
Există o legătură intre vârstă şi patologie. Tulburarea distimică (o depresie de intensitate minimală
constantă) debutează in copilăria mică şi se identifică la nivel de grădiniţă.
In unele cazuri această tulburare evoluează intermitent (apatie, tristeţe) după care dispare; mai există si
varianta in care simptomele se adună stricturându-se un tulburarea depresivă. In 70% din cazuri, aceste
persoane dezvoltă in final o depresie majoră.
Tulburarea depresivă majoră poate fi episodică, dar in 10% din cazuri rămâne constantă; 20-40% din
adolescenţi cu această tulburare dezvoltă tulburare bipolară in 5 ani.
Comorbiditatea, este mai degrabă regulă decât excepţie pentru tulburările afective.
Acest diagnostic se pune astfel: descoperim simptomele care ţin de depresie, cele care ţin de distimie,
cele care ţin de anxietate. Acele simptome care sunt cele mai multe ca număr dau diagnosticul
principal in comorbiditate cu celelalte.
Daca majoritatea simptomelor sunt de tulburare depresivă dar sunt si cateva simptome ce indică
ADHD diagnosticul este de TULBURARE DEPRESIVA, in comorbiditate cu ADHD.
Tulburarile bipolare evidențiază frecvenţe mai mari ale comorbidităţii cu alte probleme de
comportament. Copii diagnosticaţi cu tulburare bipolară, au in proporţie de 90% un istoric de ADHD.
Tulburările de conduită se pot asocia la un moment dat cu tulburarea bipolară.
Tulburarea de ataşament reactivă a perioadei de sugar (RAD). Tulburările de AXA 1 constau intr-
o dificultate de relaţionare intre părinte şi copil şi intr-o îngrijire patologică flagrantă.
Poate apărea in asociere cu probleme de alimentaţie (ruminaţie sau pică); se mai pot asocia cu
întârzieri in dezvoltare; se datorează maltratării copilului, a abuzului şi neglijării.
Există două tipuri specifice de răspunsuri pe care copiii cu RAD le prezintă:
a) Inhibat: copilul se de la a dezvolta legături emoționale cu alții și tinde să evite relațiile; nu
răspunde la interacţiuni sociale conform aşteptărilor.
b) Dis-inhibat: copilul caută dragoste, aprobare și afecțiune de la oricine, inclusiv străini; lipsă de
selectivitate in alegerea persoanei de ataşament.
Există şi tulburarea pervazivă de dezvoltare cu aceiaşi simptomatologie dar in acest caz părinţii
nu sunt abuzatori!. In cazul RAD părinţii sunt abuzatori!
Tulburările de eliminare
a) Encoprezis
b) Enurezis – prin definiţie nu este cauzat de o boală sau de o anomalie structurală; nu e datorat
unei condiţii medicale generale.
Enurezis-ul nocturn pare să aibă o bază biologică, dar diferă de incontinenţa urinară.
Poate fi un simptom timpuriu pentru debutul diabetului in adolescenţă.
In mod obişnuit enurezis-ul semnalează nişte deficienţe grave in familie, semnale de alarmă, dificultăţi
de adaptare la schimbare.
Mutismul selectiv
Tăcere voluntara, se manifesta mai intai in perioada scolii primare. Copilul poate vorbi clar dar alege
sa vorbească in anumite locuri sau cu anumite persoane. Si pare a fi mai degraba o tulburare de
comportament decat una de dificultate de comunicare. Mutismul se asociază frecvent cu anxietate.
Mai poate fi asociat cu fobia scolară sau chiar cu fobia socială. Se manifestă in afara casei.
Tulburare de mişcare stereotipă
Mișcări nonfuncţionale aparent impulsive care pot duce şi la autoleziuni şi atunci avem comportament
de autovătămare. Se asociază cu tulburarea pervazivă de dezvoltare dar şi cu retardul mintal; apare ca
un simptom pregnant in acest patologii.
Discutând de abilităţi mentale DSM descrie 4 zone:
 retard mintal
 tulburări de învățare
 tulburări de comunicare
 delirium şi demenţă
 tulburări amnestice şi alte tulburări cognitive
Tulburări de invăţare şi cele asociate se diagnostichează cu teste standardizate şi administrate
individul; aceste teste presupun evaluarea abilităţilor de citit, calcul aritmetic; scale de dezvoltare
pentru anumite vârste (RAVEN). Tulburarea de învățare nu se asociază cu eşecul şcolar sau cu o
condiţie medicală, de ex. nu am tulburare de invăţare dacă am dislalie, in acest caz tulburarea este
efectul.
Tulburări de coordonare – deteriorări in dezvoltarea motorie care interferează semnificativ cu
performanţa scolară sau cu activitatea cotidiană. Se identifică separat de ADHD
Tulburări de comunicare – le tratează logopedia. Ex balbism, tulburari de limbaj expresiv, receptiv,
fonologic. Aceste afecţiuni pot fi sechele ale unei traume cerebrale, o afazie dobândită care poate fi
pasageră asociată cu encefalită sau traumatism cerebral. Daca problemele continuă şi in afara condiţiei
medicale se discută de tulburări de comunicare.
Tulburări severe de comportament – apariţia foarte perturbatoare a diferitelor comportamente
semnificative; aspecte temporale, vârsta de debut si durată. Varsta e foarte importantă in formularea
unui diagnostic; exista anumite vârste la care patologiile debutează.
Autism – tulburare cu care se confruntă copii; debutează devreme, de la 6 luni. Copilul este mult prea
liniştit, nu are incă gesturi stereotip dar care evită să se uite la adult. Se intalneste preponderent la
baieti
Tulburarea Rett – categorie nouă de tulburare cu simptome sociale; vârsta debutului 1 an. Este o
tulburare ce urmează autismului; se întâlnește mai ales la fete. Mai rar in contexte școlare tipice. Fetele
cu această tulburare au un contact vizual intens, hiperventilaţie, scrâşnetul dinţilor; momentul in care
apare este diferit de momentul in care apare autismul. Se au in vedere vârsta de debut si genul
Tulburarea dezintegrativă a copilăriei (sindrom Heller) - afecțiune caracterizata prin dezvoltarea
normala a unui copil pana la varsta de 2-4 ani, urmata de o regresie severa a comunicării sociale dar si
a altor abilitati; seamana cu autismul.
Tulburarea Asperger – presupune dificultăţi in aria interacţiunilor sociale; esec in dezvoltarea
relaţiilor cu persoane de aceiaşi vârstă; este prezentă dezvoltarea normală a limbajului; fără deficienţe
cognitive