Structura primei şedinţe:

1. stabileşte o agendă de discuţie

2. discută cu clientul motivele adresării la psihoterapie

3. identifică o listă de probleme

4. negociază posibile obiective ale terapiei

5. asigură clientul cu suficiente informaţii despre problema lui

6. explică clientului modelul TCC

7. explică clientului în ce constă tratamentul

8. negociază tema de casă

9. sumarizează şi dă/solicită feedback

10. asigură feedback-ul final

Notă: este posibil să nu poţi acoperi toate aceste tematici în cursul primei
sesiuni. Analiza sau identificarea unor probleme sau stabilirea obiectivelor
terapeutice, spre exemplu, pot să fie lăsate spre discuţie pentru sesiunea
următoare.

1/7
1. informaţii despre problema în cauză:
- terapeutul are ca obiectiv să obţină informaţii despre problema
care a dus la prezentarea la terapie, cuprinzînd simptome
emoţionale, comportamental, fizice şi cognitive
2. arii de funcţionare afectate
- terapeutul este interesat să descopere care sînt ariile de
funcţionare afectate de problemă. Se urmăreşte impactul
semnificativ asupra vieţii de zi cu zi, supra muncii sau relaţiilor.
3. evenimente declanşatoare şi durata episodului curent
- terapeutul îşi propune să identifice incidentul critic (momentul în
care episodul a debutat), precum şi informaţii despre durata şi
fluctuaţia simptomelor.
4. evenimente declanşatoare şi durata episoadelor din trecut
- terapeutul investighează incidente critice din trecut, precum şi
modul în care clientul a făcut faţă unor episoade încheiate
5. identificarea unei liste de probleme
- terapeutul dezvoltă o listă cu problemele clientului. Această listă
este utilizată pentru a stabili în mod colaborativ o ierarhie a
dificultăţilor care vor fi abordate iniţial
6. determinarea unor obiective de tratament specifice
- pentru fiecare problemă sînt identificate obiective specifice.
Aceste obiective sînt utilizate pentru a structura tratamentul.
7. stabilirea unei relaţii terapeutice
- stabilirea unei alianţe terapeutice este crucială. Terapeutul
construieşte această relaţie prin utilizarea ascultării active, prin
sumarizări şi prin o atitudine caldă, empatică şi non-evaluativă.
8. formulare
- terapeutul stabileşte o linie directoare pentru formularea de caz
încă din prima şedinţă. Formularea va fi utilizată în ghidarea
tratamentului. Această formulare se bazează pe modelul CBT şi
este individualizată pentru fiecare client în parte. Cu toate că
procesul de formulare începe din prima şedinţă, întîlnirile
ulterioare sînt cruciale în adaptarea, rafinarea şi validarea
ipotezelor clinice
9. explicarea modelului TCC şi a desfăşurării terapiei
- formularea iniţială a cazului este urmată imediat de o explicare a
naturii terapiei – terapeutul îi va înfăţişa într-un mod cît mai
transparent clientului modul în care problemele sale vor fi
abordate, precum şi structura întîlnirilor şi desfăşurarea terapiei
10. insuflarea speranţei
- procesul terapeutic este prezentat ca un proces optimist, fie prin
prezentarea problemelor în fragmente uşor de gestionat fie prin
citarea unor date din literatură care dovedesc eficienţa TCC

2/7
11. abordarea urgenţelor
- este esenţial pentru terapeut să evalueze riscul suicidar sau
potenţialul de auto-vătămare
12. evaluarea motivaţiei pentru schimbare
- terapeutul discută cu clientul factorii care îl motivează la
schimbare. Terapeutul investighează care sînt acei factori care
vor reprezenta posibile bariere în terapie. În caz că există terapii
anterioare care s-au soldat cu eşecuri, terapeutul poate utiliza
tehnici cognitive pentru a aborda aceste expectaţii
13. măsurători pre-terapie a gravităţii problemei
- măsurătorile sînt o componentă majoră a TCC. Cu toate acestea,
este foarte important ca să nu îl asfixiem pe client cu prea multe
măsurători încă de la început. Fazele timpurii ale tratamentului
sînt adecvate mai degrabă utilizării unor măsurători simple şi
uşor de înţeles pentru client.
14. determinarea adecvării metodei TCC la aşteptările şi
problemele clientului
- TCC este aplicabilă unui cîmp larg de probleme. Succesele
clienţilor sînt influenţate şi de alţi factori – ca factori de
pronostic pozitiv putem aminti: accesul facil la propriile
gînduri automate şi la emoţiile asociate; înţelegerea şi
compatibilitatea cu modelul TCC; abilitatea de a rămîne cu
focusul pe probleme; disponibilitatea de a participa activ la
tratament; abilitatea de a lega relaţii, în special cu accent pe
relaţia terapeutică; recenţa instalării unei probleme şi gradul de
optimism asociat rezolvării ei

3/7
Scenariu pentru prezentarea modelului
cognitiv unui client
(adaptat după Padesky şi Mooney, 1990)

MEDIU
BIOLOGIE

COGNIŢII DISPOZIŢIE

COMPORTAMENT

Acesta este un model care vă va ajuta să înţelegeţi [depresia, anxietatea,

vinovăţia etc.].
Fiecare dintre noi trăieşte în ceea ce s-ar putea numi un mediu propriu
[terapeutul indică componenta MEDIU]. E vorba despre mediul familial,
despre mediul nostru cultural, dar şi despre anotimp sau locul de
reşedinţă. Cu toţii putem fi afectaţi atît de mediul actual [de exemplu, de
stresul care domneşte acum în familie sau la serviciu], dar şi de mediul
nostru din trecut [de succesele sau eşecurile noastre din trecut, de relaţiile
pe care le-am avut etc.].
Mai mult de atît, fiecare dintre noi poate fi descris ca persoană din patru
perspective – aceea a biologicului sau fizicului, a senzaţiilor; din punctul
de vedere a comportamentelor (a ceea ce face); a gîndurilor şi a emoţiilor
(sau a dispoziţiei) [terapeutul indică în desen cele patru componente].
În cadrul diagramei, am desenat linii de legătură între cele patru aspecte
pentru că fiecare dintre componente are o strînsă legătură şi influenţă
asupra celorlalte De asemenea, fiecare dintre ele are o strînsă interacţiune
cu mediul. Ceea ce simţim este într-o strînsă conexiune cu ceea ce
gîndim, cu ceea ce facem, cu starea noastră fizică şi cu mediul [urmează
un exemplu contextualizat, obţinut în cursul interviului, pentru a ilustra
cele de mai sus].
ILUSTRARE DIDACTICĂ
Spre exemplu, mi-aţi spus că în unele dimineţi vă simţiţi obosit
[terapeutul scrie „obosit” în căsuţa BIOLOGIE] şi trist [scrie „trist” la

4/7
DISPOZIŢIE]. M-ar interesa să ştiu care sînt gîndurile dumneavoastră
atunci cînd sînteţi trist şi obosit, ce vă trece prin minte atunci cînd staţi
întins în pat… [terapeutul notează aceste gînduri în căsuţa COGNIŢII]. Şi
atunci cînd vă simţiţi în acest mod, avînd gîndurile pe care tocmai mi le-
aţi descris, în ce fel vă este afectat comportamentul. Ce faceţi sau ce vă
vine să faceţi [terapeutul notează la căsuţa COMPORTAMENTE acele
acţiuni care sînt în concordanţă cu gîndurile şi emoţiile clientului]. Este
posibil ca toate acestea să afecteze într-o oarecare măsură mediul
[terapeutul notează în căsuţa MEDIU impactul asupra familiei, profesiei,
vieţii cotidiene etc.].
Aşa cum putem vedea, o modificare într-un anumit domeniu produce
schimbări la toate nivelele. De-a lungul timpului, aceste influenţe pot să
devină din ce în ce mai durabile, iar interacţiunea păguboasă între
componente din ce în ce mai greu de oprit.
Vestea cea bună este că similar cum o schimbare într-unul dintre domenii
poate să antreneze cu sine un disconfort marcat, în acelaşi mod o
schimbare în oricare dintre domenii poate să aducă cu sine o ameliorare
sau o stare de mai bine.
De exemplu, putem analiza un exemplu recenti [se poate aduce în discuţie
un exemplu invocat de client, în care solicitările de mediu l-au pus să facă
faţă unei situaţii prin acţiune, chiar dacă se simţea trist sau îngrijorat].
Atunci cînd acest lucru s-a întîmplat, a existat o presiune din mediu, iar
această presiune a dus la o schimbare în comportament. Vă mai amintiţi,
oare, dacă nu cumva au fost schimbări şi la nivelul gîndirii sau dispoziţie?
Nu cumva lucrurile au avut un impact şi asupra tonusului şi energiei [se
notează în diagramă la căsuţele respective].
Ceea ce o să se întîmple în cadrul şedinţelor de terapie este exact acest
lucru:
1. în primul rînd vom investiga dacă acest model se aplică sau nu
experienţelor dumneavoastră;
2. în al doilea rînd, vom identifica împreună acele schimbări mici în
comportament, care pot să antreneze schimbări majore în modul
tău de a gîndi, simţi, în comportamente sau în felul în care
interacţionaţi cu mediul.

5/7
1. Utilitate
 Cît de utilă este psihoterapia?
2. Ameliorare
 Cît de rapidă este ameliorarea?
3. Schimbare
 Căror factori se datorează schimbarea în psihoterapie – specifici sau
generali?
4. Familii de psihoterapii
 Apartenența la o familie terapeutică generează succes pentru anumite
probleme?
5. Factori de succes
 Care pare să fie cel mai important factor care prezice succesul unei
terapii?
6. Surse de inspirație
 Terapeuții își bazează succesul pe studiul literaturii și a rezultatelor
cercetărilor sau pe experiența pe care o dobîndesc în cabinet?
7. Agravări
 Există oare clienți pentru care terapia e mai degrabă nocivă? Cam
cîți?
8. Comparație cu placebo sau liste de așteptare
 Este oare terapia mai bună decît intervențiile placebo sau listele de
așteptare?
9. Experiență și training
 În ce măsură este experiența și trainingul în psihoterapie un predictor
al succesului terapeutului?
10. Tratament pe termen lung
 În ce măsură este tratamentul pe termen lung mai eficient decît cel de
scurtă durată?

6/7
7/7