CONCEPTUALIZARE DE CAZ - Scenarii relaționale ale Eului

Influențe teoretice majore în dezvoltarea conceptualizării de caz în IPT:

 Teoria Atașamentului: Bowlby susține că oamenii au tendința înnăscută de a căuta

să se atașeze și aceste atașamente au rol de supraviețuire și satisfacție individuală.
Atașamentul conduce la conexiuni sociale reciproce cu ceilalți și experimentarea
căldurii, protecție și hrănire emoțională. Oamenii sunt vulnerabili la depresie daca nu
dezvoltă în copilărie un tipar de atașamet securizant sau dacă aceste atașamente
sunt întrerupte.

ATAȘAMENT EMOȚII INTENSE

 Teoria Socială: determinism reciproc –un comportament poate fi explicat în termenii

unei interacțiuni între persoană și mediu; individual este influențat de mediu dar are
libertatea de a-și alege comportamentul, influențează și construiește activ situații,
modelează comportamentul altora în timp ce este supus modelării celorlalți.
 Teoria Rolurilor: ființele umane se comportă în moduri diferite și previzibile în
funcție de identitățile lor sociale și de situație. Ideea generala este că așteptările sunt
 principalii generatori de roluri, că așteptările sunt învățate prin experiență și că
persoanele sunt conștiente de așteptările pe care le au ceilalți de la ei.
 Teoria Comunicării: paradigmă multidisciplinară bazată pe principii și metode prin
care informația este transmisă de la o sursă la alta. Tipul de comunicare nepotrivit
poate diminua șansele de satisfacere a neboilor de atașament.

Ideea centrală a IPT este aceea că tulburarea este provocată de conflictele interpersonale
mai degrabă decât de cele intrapsihice- interacținea dintre roluri sociale conflictuale/relații
interpersonale problematice- iar rolul terapiei IPT este inversarea procesului. Atunci când un
eveniment dureros are loc afectivitatea este perturbată și creaza vulnerabilitate pentru
depresie. În sens invers, stările depressive dizabilitează indvidul și îi crează dificultăți în
gestionarea rolurilor sociale ceea ce conduce, în general, la evenimente negative. IPT nu
sugerează o relație cauzală astfel că evenimentele de viață nu conduc întotdeauna la
episoade depresive iar uneori evenimentele negative sunt un efect al tulburării mentale. Cu
toate acestea, IPT susține că, dincolo de etiologie, mintea umană caută sens în viață și
conectează evenimentele de viață cu consecințele la nivel de deficient mentale. Formularea
de caz IPT este cea mai apropiată de abordarea psihodinamică prin focusul pe ecosistemul
relațional al clientului dar diferită în intervenție prin centrarea pe evenimentele din “aici si
acum” și nu pe rădăcinile tiparelor formate în perioadele timpurii ale ontogenezei
individului. Terapeutul IPT utilizează “modelul medical” definind depresia ca fiind o condiție
medicală independent de personalitatea individului. Această abordare angajează modelul
diateza- stress: astfel, factorii biologici sunt cei care vulnerabilizează individul în fața
evenimentelor de viață. Acest tip de formulare induce o abordare optimistă, speranță și
împuternicește clientul să privească depresia ca o tulburare tratabilă.

Parte importantă a formulării este integrarea “rolului de bolnav” ceea ce minimizează

comportamentele de blamare pentru că s-a îmbolnăvit și împuternicește clientul în tratarea
tulburării. Adoptarea rolului ajută la procesul de defuziune a Sinelui de tulburare.

Terapeutul formulează și prezintă conceptualizarea de caz clientului în primele 3 sesiuni

terapeutice. La începutul tratamentului sarcina terapeutului include diagnosticarea
depresiei ca o tulburare medicală, determinarea modificărilor majore și natura lor din
ecosistemul relational și prezentarea clientului unei formulări de caz care conectează
simptomatologia depresivă cu unul dintre registrele interpersonale problematice: doliu,
tranziție de rol, conflict de rol, sensibilitate (deficit) interpersonal.

Pentru elaborarea formulării de caz terapeutul are nevoie să (1) diagnosticheze depresia ca
o tulburare medicală, (2) evalueze dificultățile interpersonale utilizând inventarul
interpersonal, (3) stabilească zona interpersonală deficitară, (4) realizeze intervenția initială.

I. ETAPE ALE FORMULĂRII DE CAZ

Diagnostic
Abordarea terapeutică este una de tip psihiatrică pentru a identifica profilul psihopatologic;
terapeutul utilizează interviul psihiatric standard pentru a stabili durata, frecvența și
intensitatea simptomatologiei.

Ce are nevoie să știe terapeutul IPT despre client în etapa de evaluare?

 Când au apărut simptomele

 Ce se întâmpla în viața clientului când au apărut simptomele ?
 Stresori actuali
 Persoanele implicate ca factori stresori
 Dispute și dezamăgiri
 Metodele de coping adoptate
 Calitățile clientului
 Deficiențele interpersonale ale clientului
 Capacitatea de exprimare a afectelor (situații care evocă vinovăție, rușine sau
resentimente)

Evaluarea relațiilor interpersonale

Acest segment se bazează pe utilizarea Inventarului Interpersonal pentru a creiona harta

relațiilor interpersonale ale clientului. Inventarul nu este un instrument standardizat dar are
rol de anamneză cu scopul mapării relaționale prin utilizarea întrebărilor deschise/închise.
Terapeutul stabilește relația temporală dintre apariția simptomatologiei și modificările din
spectrul relațional. Terapeutul nu este interesat doar de existența/inexistența relații ci, mai
degrabă, de calitatea, tiparele, moduri de comunicare ale nevoilor, nivelul de intimitate,
intenții și dorințe non-reciproce ale clientului. Deși relațiile din trecut pot influența tiparele
actuale ale clientului terapeutul se focusează pe dificultățile curente. Specialistul poate
explora trecutul clientului pentru a putea oferi o perspectivă complexă a tiparelor de
relaționare însă centrarea se menține pe momentul prezent: “Dificultățile cu soțul tău par
similare cu cele întâmpinate în relația cu tatăl tău, cu consilierul personal și cu mare parte
dintre iubiții din trecut. Pare că te confrunți cu satisfacererea nevoilor bărbaților din viața ta
și să ai resentimente față de ei și să te blamezi pe tine ulterior. Asta pare fi o parte
importantă a conflictului de rol pe care îl ai cu soțul tău și reprezintă o influență majoră
asupra depresiei tale. Pot fi mai multe opțiuni prin care să gestionezi conflictul precum
poziționarea în expectativă, o mai mare insistență asupra satisfacerii nevoilor personale, un
tratament mai bun din partea soțului. Are sens pentru tine ceea ce îți spun acum? Haide să
discutăm despre diferite strategii prin care ai putea aborda situația cu soțul tău. “

Evaluare pattern relațional

 Descrierea relațiilor importante

 Calitatea relațiilor
 Valori/expectanțe relaționale
  Identificarea tiparelor repetitive
 Identificarea originilor, a sensului, motivațiilor și tiparelor de imputernicire
(istoricul relațiilor anterioare din viața socială/profesională)
 Identificarea tiparelor relaționale absente
 Identificare tipar dominant/submisiv/dependent/evitant
 Identificare tipar de atașament și modele interne de operaționalizare
 Analiza relații anterioare cu terapeuți

Maparea relațiilor Inventar Interpersonal

Stabilirea zonei personale deficitare

În urma inventarului terapeutul se decide asupra registrului de intervenție dintre cele 4 iar
pentru siguranța deciziei poate utiliza lista de verificare Interpersonal Problem Area Rating
Scale (IPARS; Markowitz, 1998). În alegerea ariei de intervenție terapeutul se focusează pe
evenimentul cel mai apropiat de momentul apariției/accentuării simptomatologiei. Există
câteva excepții precum cazurile de tip schizoid sau alte tulburări de personalitate când se
alege registrul IPT deficit interpersonal și este prezentat clientului ca dificultăți în crearea și
menținerea relațiilor. De asemenea, în cazul clienților distimici cronicizarea
simptomatologiei poate conduce la o sărăcire a sferei interpersonale.
Prin etichetarea dificultății contextul relațional are mai mult sens pentru client și se simte
împuternicit să restabilească echilibrul personal/social. Această etapă diminuează
anxietatea și crează un cadru comun între client și terapeut asupra modului de abordare și
comunicare a dificultăților.

Intervenția inițială

De la început terapeutul oferă o perspectivă optimistă și încurajatoare prin întărirea

caracterului de tratabilitate a depresiei. Echipamentul terapeutului se bazează pe abordare
empatică, ascultarea activă, claritate asupra cadrului și structurii terapeutice. Oferirea unei
formulări de caz simple, clare, intuitive și coerente pentru client are un efect terapeutic în
sine.

Selectarea tratamentului potrivit

Terapeutul se asigură că tulburarea clientului se regăsește în lista de diagnostice tratabile

prin IPT iar dacă nu se aplică tipului de intervenție se consideră recomandarea unui alt tip de
tratament. De asemenea, se asigură de interesul și angajametul clientului în soluționarea
dificultăților.

Elaborarea formulării Interpersonale

Chiar dacă este un proces care poate suferi modificări/completări pe durata intervenției
primele 3 sesiuni trebuie să redea un schelet solid al formulării. Prezentarea acesteia
clientului marchează finalul intervenției inițiale. Clientul va trebui să fie de acord cu
formularea pentru a putea începe miezul terapiei. Acordul clientului reliefează rolul activ al
acestuia și stabilește alianța terapeutică, semnalizează înțetegerea comună a situației
clientului și parteneriatul în soluționarea dificultăților.

Faza inițială presupune ca terapeutul să explice limitarea intervenției, obiectivele

intervenției, clarificarea rolului de bolnav și așteptările terapeutului față de comportamentul
clientului în timpul terapiei. Aceste așteptări semnifică faptul că pacientul devine specialist
în înțelegerea și tratarea depresiei, conștientizează legătura dintre aspectele afective și
problematicile interpersonale și folosește aceste cunoștiințe pentru gestionarea situațiilor
de viață.

În etapa de mijloc a intervenției este necesar să se reamintească formularea de caz pentru a

preveni/minimiza învinovățirea și pentru a asigura continuitate procesului. În timpul
sesiunilor, terapeutul reamintește termeni precum doliu complicat, rolul de bolnav,
tranziție/conflict de rol pentru a sprijini clientul să se separe de tulburare. Fiecare sesiune
începe cu intrebarea “ Cum a fost perioada aceasta de la ultima noastră întâlnire?” pentru
a readuce atenția clientului la dificultățile din prezent.

Formularea de caz este ignorată doar în situații speciale precum momente în care clientul
manifestă simptome noi, riscante pentru viața sa (tentativă de suicid, psihoze)
Schemă întărire negativă
Relații /roluri
sociale
problematice

Accentuare
Depresie
depresie

Relații și mai
problematice

II. CARACTERISTICI ale formulării de caz:

 Simplă
 Structurat pe “modelul medical” al tulburării
 Bazat pe interdependența între: diagnosticul medical și climatul interpersonal
 Focusat pe una dintre cele 4 registre: doliu, conflict de rol, tranziție de rol, deficit
interpersonal
 Livrare explicită clientului
 Determină durata limitată a tratamentului
 Terapeutul și clientul trebuie să agreeze formularea pentru ca tratamentul să
înceapă
 Formularea are sens pentru client și astfel este ușor acceptat

III.CONȚINUT FORMULARE CAZ

I. Istoricul tulburării (onset symptoms, onset depression, treatment received)

II. Simptomatologia curentă (frecvență, intensitate, durată)
III. Nivel de funcționalitate
IV. Stresori din ecosistem (culturali, sociali, educaționali, financiari ex. rasism,
discriminare, sărăcie)
V. Stresori familiali (psihopatologia familială, comportamente antisociale, consum
de substanțe, istoric medical, influențe transgeneraționale/genetice)

Conceptualizarea de caz este focusată pe problemele din “aici si acum” ale clientului
precum:
  Persoanele importante din viața actuală
 Conectarea dificultăților interpersonale cu apariția simptomatologiei
 Afectivitatea clientului (pozitivă și negativă)
 Sprijinirea clientului în gestionarea situațiilor dificile prin identificarea răspunsurilor
emoționale la acele situații; etichetarea acestor răspunsuri ca fiind, mai degrabă, de
ajutor decât emoții rele; identificarea celor mai potrivite moduri de a le exprima
pentru a putea să gestioneze crize, să invite sprijin social și să dezvolte relații.

Schemă formulare interpersonală

PSIHOLOGICI
BIOLOGICI
SOCIALI  Atașament
 Vărstă
 Personalitate
 Genetica  Relații intime  Temperament
 Gen  Suport social  Mecanisme de
 Abuz substanțe  Status profesional apărare
 Condiție medicală  Educație  Istoric traumă
 Tratamente  Sistem de asigurare socială  Stigmatizare
medicale  Mijloace de comunicare

INDIVID
INDIVID

CULTURALI SPIRITUALI

 Tradiții  Tradiții
 Familie CRIZĂ INTERPERSONALĂ  Suport social
 Semnificații (conflict/tranziție rol, doliu)  Sens
culturale

DISTRES DEPRESIE
Model Conceptualizare Ștefana
Factori biologici: gen feminin, 34 ani, postpartum, istoric depresiv mama, predispoziție
fluctuații emoționale cu cauze hormonale
Factori psihologici: Constiincioasă, disponibilitate crescută pentru sprijinirea celorlalți,
perfecționistă, atașament evitant, elemente OCD
Factori sociali: Sprijin absent din partea familiei, sprijin scăzut din partea soțului și adecvat
din partea colegilor de muncă
Factori culturali: Presiune să fie mama, soția angajata perfecta; nu există așteptări să
primească sprijin pentru îngrijirea copilului din partea familiei extinse
Factori spirituali: Merge regulat la biserică
Aria interpersonală problematică:
 Tranziție rol de mamă- adaptarea la modificările psihologice și fiziologice specifice
maternității, pierderea beneficiilor de angajată
 Dispută interpersonală cu mama- lipsa de implicare a bunicii în creșterea
bebelușului, dificultăți de comunicare a nevoilor personale
 Dispută interpersonală soț- așteptări nesatisfăcute între Ștefana și Mihai

Schemă triada formulării de caz IPT

Criza acută Interpersonală

Vulnerabilitate:
Atașament
Biopsihosocial
DISTRES Cultural
Spiritual

Suport social inadecvat

IV. EXEMPLE FORMULARE CAZ

Conflict de ROL

Conflictul de rol este definit de o stare conflictuală în relația cu soțul, partenerul de viață,
șeful, un părinte, prieten, coleg de muncă, un membru al familiei extinse.

Exemplu conflict de rol

“Am diagnosticat problema ta ca fiind un episode depresiv major; deși te simți vinovată
pentru această stare îți reamintesc că este doar un simptom al tulburării, nu este din vina ta.
Scorul tău la Hamilton este destul de mare – 28- dar nu te ingrijora, în următoarele
săptămâni vom lucra pentru a-l coborî la un scor normal de 7. Ceea ce am observat este că
simptomele tale au apărut în momentul în care soțul tău a început să pună presiune pe tine
ca să renunți la locul tău de muncă și să stai acasă cu copiii. Înțeleg că nu știi cum să
gestionezi situația aceasta și cred ca asta contribuie la depresia ta. Noi numim asta în IPT ca
fiind un conflict de rol ”

Tranziție de ROL

Tranziția de rol surprinde evenimente majore de viață precum absolvirea, pensionarea,

schimbarea locuinței/orașului/locului de muncă, diagnostic boală terminală/incurabilă,
divorț.
Exemplu tranziție de rol

“Mutarea ta din București în Timișoara a fost foarte dificilă pentru tine. Această tranziție a
însemnat pentru tine să vii într-un oraș total nou, pierderea relațiilor apropiate și renunțarea
la casa pe care o iubeai. O să ne focusăm pe modul în care această tranziție de rol este
conectată cu depresia ta și vom explora modalități care să te ajute să facem această trecere
cât mai ușor de gestionat. Astfel, vom obține îmbunătățiri atât în stările tale affective cât și
în noua ta viață“

Doliu

Doliul este definit de prezența simptomatologiei depresive care se extinde dincolo de proces
normal specific situației morții unei persoane semnificative.

Exemplu conceptualizare doliu

„ Din ceea ce am auzit de la tine cred ca depresia are o legătură cu un eveniment care s-a
petrecut în viața ta de curând: anume, lucrurile nu au mai fost la fel pentru tine de la
moartea tatălui tău și întâmpini dificultăți în despărțirea de el. Dacă rezolvăm aceastp
dificultate, nu doar că te vei simți eliberată dar ar trebui ca depresia să nu mai fie prezentă.
Are sens pentru tine ce tocmai am spus acum?”
V.TEHNICI DE INTERVENȚIE

Terapeutul IPT identifică 3 aspecte ale depresiei:

1. Simptome (stări afective depresive sau anxioase, dificultăți de concentrare, indecizie,

perspectiva pesimistă, vinovăție, probleme de apetit și somn, pierderea interesului
pentru viață, anhedonie, fatigabilitate și suicid)
2. Ecosistem social și interpersonal (depresia afectează rețeaua socială și abilitatea de a
relaționa cu oamenii importanți; sprijinul social protejează împotriva depresiei în
timp ce stresorii sociali vulnerabilizează la instalarea depresiei)
3. Personalitate (oamenii dezvoltă anumite tipare pentru a gestiona viața: modul în
care se exprimă pe sine, exprimarea/reprimarea furiei sau a rănilor personale,
menținerea/minimizarea stimei de sine, timiditate, agresivitate, inhibați, suspicioși.
Tiparele interpersonale pot contribui la dezvoltarea sau perpetuarea simptomelor
depressive. Persoanele depressive sunt definite de tactici precum pasivitate, evitare
conflictului îndelungată, evitarea riscului social)

Clientul trebuie să fie de acord cu identificarea registrelor interpersonale problematice și să

fie de acord să lucreze asupra lor. Deși există posibilitatea ca unii clienți să prezinte
dificultăți în toate cele 4 registre IPT, nevoia de a menține caracterul focusat și eficient al IPT
impune centrarea pe una sau maxim 2 probleme majore ale clientului.

Scopurile terapiei IPT:

 Reducerea simptomatologiei
 Provocarea unor schimbări majore în relațiile interpersonale și dezvoltarea unor
strategii noi de interacțiune
 Îmbunătățirea mediului interpersonal din prezentul clientului și întărirea rețelei
sociale
 Îmbunătățirea capacității de comunicare a nevoilor de atașament
 Prevenirea recurenței

Obiective în faza initială IPT (primele 3 sesiuni):

 Diagnosticarea depresiei (“modelul medical” )

 Realizare Inventar Interpersonal
 Identificarea și stabilirea domeniului interpersonal problematic
 Acordarea “rolului de bolnav”
 Elaborarea unui plan de tratament
 Elaborarea formulării de caz
 Obținerea acordului clientului asupra formulării
 Realizarea alianței terapeutice
 Psihoeducație
  Instalarea speranței

IPT post etapa formulării de caz (între 12-16 sesiuni)

Fiecare dintre cele 4 registre IPT are o strategie diferită de intervenție terapeutică.

VI. INTERVENȚIE IPT

DOLIU

IPT oferă 3 strategii de lucru pentru situația de doliu:

1. Educație despre doliu și depresie

2. Obținere catharsis prin conectarea la emoțiile care populează pierderea persoanei
decedate
3. Identificarea de noi activități și relații care să înlocuiască pierderea și să ofere o nouă
directive în viață

Intervenția în doliu presupune facilitarea procesului de a se conecta la moartea persoanei

semnificative, identificarea și exprimarea emoțiilor reprimate și, gradual, explorarea unor
noi activități și relații care să înlocuiască pierderea. Clienții sunt încurajați să își reamintească
aspectele pozitive sau negative ale relației cu decedatul, să descrie lucrurile pe care le
făceau sau nu au avut posibilitatea să le facă împreună, să decrie detaliile evenimentului
morții și afectele exprimate/reprimate. De asemenea, sunt încurajați să petrecă timp cu
pozele persoanei moarte, să facă vizite la cimitir sau orice altă acțiune care ar putea să
reactiveze amintirea persoanei decedate pentru a facilita catharsisul.

Obiective

 Facilitează procesul de doliu. Încurajarea pacientului să trăiască/simtă pierderea în

detaliu; etapele și consecințele decesului înainte, în timpul și după eveniment; ce îi
lipsește clientului de la persoana dispărută sau din relația cu aceasta?
 Să reactiveze interesul și plăcerea pentru noi activități/relații care pot substitui
pierderea.

CONFLICT DE ROL

Obiective pentru situația de conflict de rol:

 Identificarea stadiului disputei

 Identificarea sursei conflictului (neînțelegerea)
 Alegerea unui plan de acțiune
  Modificarea așteptărilor sau a modului de comunicare/ ambelor pentru a
solution diferențele de opinii
 Integrarea unor comportamente de egoism sănătos (mulți client tind să-și pună
nevoile celorlalți mai presus de ale lor)

În relațiile sănătoase cele două persoane sunt conștiente de propriile sale nevoi și aversiuni
precum și de cela ale celuilalt, sunt capabile să discute despre ele și să negocieze strategii
satisfăcătoare pentru ambele personaje. Conflictul apare atunci când există diferențe de
așteptări relaționale ceea ce conduce la un conflict tacit sau deschis. Persoana depresivă
pierde deseori în acest conflict ceea ce poate fi fie o sursă fie o consecință pentru tulburarea
sa. Clientul poate să simtă că nu este capabil să confrunte cealaltă persoană, să își exprime
propriile nevoi sau insatisfacții. Depresie poate face dificilă identificarea unor opțiuni care să
scoată relația din ciclicitate sau să diminueze conflictul. Rolul terapeutului este să evalueze
severitatea conflictului și stadiul în care se află relația: renegociere, impas, disoluție.

Persoanele depressive au tendința să considere că nu au nicio putere asupra mediului

înconjurător de aceea este foarte important ca aceasta să conștientizeze impactul pe care l-
a avut comportamentul său asupra unei relații. Secvențele pentru acest process sunt:

 Identificarea emoțiilor din timpul conflictului: “ ȘI ce ai simțit atunci?”

 Validarea și normalizarea lor (cu excepția vinei nepotrivite) : “ Cred că este normal să
simți asta“
 Explorarea opțiunilor: “ Uitându-te în urmă, ce crezi că ai fi putut face altfel? Ce ai
putea face cțnd se repeat asta? I-ai spus soțului tău ceea ce simțeai atunci? “
 Role play pentru a sprijini clientul să include aceste trăiri într-o reformulare cu
atenția pe cel mai potrivit ton

În cazul intervenției în conflictul de rol terapeutul sprijină clientul să exploreze conflictul și

să identifice soluții pentru gestionare. Când este prezent un conflict major, terapeutul
sprijină clientul să identifice ce anume își dorește de la această relație și ce opțiuni există
pentru satisfacerea acestor așteptări. Terapeutul poate utiliza tehnica role play pentru ca
echipamentul clientului să includă abilitățile precum asertivitatea, exprimarea furiei,
asumarea riscurilor sociale. Dacă toate eforturile clientului de a îmbunătăți o relație nu
produc efectele așteptate, terapeutul poate sprijini clientul să identifice metode de
dizolvare a relației, să accepte și traverseze procesul de doliu provocat de această pierdere
și să identifice opțiuni relaționale mai potrivite.

TRANZIȚIE DE ROL

Depresia asociată cu tranziții se întâmplă atunci când persoana are dificultâți în a face față
unei schimbări în viața sa și necesită adoptarea unor comportamente diferite sau modificări
ale relațiilor existente. Schimbarea poate fi imediată ca în cazul unui divorț și revenirea la
statutul de persoană singură sau se poate instala gradual ca în cazul pierderii libertății odată
cu apariția unui copil. Două aspecte sunt deranjante în aceste tranziții – unul este legat de
pierderea vechiului rol ceea ce evocă o stare de melancolie după familiar iar cel de-al doilea
este redat de ingrijorările față de noul rol care poate părea neplăcut și copleșitor.Astfel
clientul resimte tranziția dublu negativă.

Obiective:

 Renunțarea la vechiul rol

 Doliu pentru pierdere: exprimarea tristeții, vinovăției, furiei, neputinței și a temerilor
legate de pierdere
 Dobândire de noi abilități, explorarea oportunităților de creștere provocate de
tranziție
 Dezvoltare de noi atașamente și grupuri de suport
 Conștientizarea aspectelor pozitive ale noului rol

Un client depresiv aflat în tranziție de rol poate simți că a pierdut controlul unei situații. În
formularea de caz terapeutul redefinește și etichetează aceste dificultăți ca fiind tranziție de
rol cauzate de pierderea unui rol familiar și ajută la explorarea integrării noului rol. Clientul
este sprijinit în identificarea părților pozitive și negative ale vechiului rol dar și în
identificarea beneficiilor și a oportunităților noului rol.

SENSIBILITATE INTERPERSONALĂ

Elementele care populează acest registru sunt deficiențe interpersonale, singurătatea,

izolarea socială, atașamente precare/absente și definesc o categorie de clienți care nu
manifestă evenimente de viață acute. Aceștia nu au parte de suport social care să îi
protejeze de depresie, le lipsesc abilitățile sociale și se simt inconfortabil în relațiile sociale.
Pot fi identificate 4 categorii de persoane:

 Indivizi izolați social, fără prezența unei relații în viața lor, de-a lungul vieții
manifestă dificultăți în dezvoltarea unor relații intime
 Indivizi care au relații sociale dar care sunt nesatisfăcătoare și prezintă dificultăți în
menținerea lor (aceste persoane pot fi definite de o stimă de sine scăzută cronic în
ciuda popularității și a exemplelor de succes)
 Indivizii cu distimie definiți de simptomatologie cronicizată și netratată care
impactează cu relațiile existente
 Indivizi cu tulburare de anxietate socială (își doresc dar se tem de relații)
Obiective
 Minimizarea izolării sociale prin dobândirea/îmbunătățirea abilităților de a tolera
anxietatea socială
 Creșterea încrederii personale
 Dezvoltarea activităților și relațiilor personale
Sensibilitate interpersonală este registrul cel mai provocator pentru terapeutul IPT. El nu
implică o pierdere, un conflict sau o tranziție ci un echipament interpersonal deficient.
Persoanele cu un asemenea tablou clinic tind să aibă o viață socială minimă/absentă, trăiesc
deseori în izolare și prezintă dificultăți în stabilirea sau menținerea relațiilor. Pe scurt, ei
reprezintă categoria cea mai dificilă pentru IPT tocmai datorită carenței globale în spectrul
interpersonal. Obiectivul este să sprijinim clientul în conștientizarea legăturii dintre stările
sale afective și dificultățile sociale, să-și îmbunătățească abilitățile sociale, și să obțină un
anumit confort în mediul social.

Contractul terapeutic stabilește: numărul ședințelor, durata și frecvența; obiectivul

terapeutic agreat; așteptările terapeutului și ale clientului; planificarea contingențelor (ce se
întâmplă în cazul în care nu se ajunge la o sesiune/caz de boală/vacanță) ; limitele terapiei.

Terapeutul are un rol activ utilizând tehnici directive sau nondirective în următoarele
registre:

 Socializarea cu tratamentul -majoritatea clienților sunt privați de informații despre

tulburare, psihoeducație (ești depresiv, asta e o tulburare reală nu o slăbiciune și nu
este despre a avea o zi proastă. Cât timp vom lucra împreună e nevoie să rămâi
activși să nu îi cedezi puterea)
 Ghidare /modelare de rol (câteodată este indicat să fii tu cea care conduce)
 Reasigurare (reactivează speranța)
 Analiza comunicațională/antrenament abilități de comunicare (cum i-ai spus că te
deranjează?)
 Tehnici comportamentale (am putea încerca să facem asta)
 Gestiunea mediului social (dă-i fratelui tău pușca spre păstrare)

VII.INTERVENȚIA FINALĂ

Obiective

 Facilitează funcționarea independentă a clientului

 Crește sentimentul de competență
 Întărire noi abilități de comunicare
 Întărește utilitatea rețelei sociale
 Contractare pentru faza de mentenanța (dacă este cazul)

Se impune pe tot parcursul intervenției dar, mai proeminent, la apropierea de finalul

intervenției să se pregătească clientul pentru încheiere pentru a diminua șansele de
pierdere și a putea susține un eventual doliu.

Este necesar să se revadă strategiile utile din timpul terapiei, să se împuternicească clientul
prin evidențierea rolului său activ, încurajarea rafinării abilităților dobândite, identificarea
riscului de recidivă și a factorilor predispozanți. Se aduce în discuție contractul inițial și
revizuirea obiectivelor și a stadiului lor de realizare.

Ueori, în cazul clienților cu depresie severă, este necesară suplimentarea IPT clasică cu o
perioadă de IPT de menținere. Aceste sesiuni au o frecvență și o durată redusă -20/30
minute, o dată/2 ori pe lună- deoarece nu țitesc să rezolve dificultăți interpersonale ci să
maximizeze funcționarea interpersonală dobândită și să prevină recăderile.

VIII.TEHNICI SPECIFICE

A. Încurajarea exprimării afective

 Sprijin pentru identificarea și acceptarea emoțiilor dureroase dar necesare
 Identificarea expresiei emoționale asociate cu relații dificile și învățarea
utilizării acestor emoții pentru reglare/îmbunătățire (clientul învață
etichetarea emoțiilor)
 Încurajarea dezvoltării de noi emoții
 Activarea emoțiilor reprimate
B. Clarificare
 Terapeutul oferă feedback prin parafrazare (modelare parafrazare pentru
client)
 Focusarea pe logica a ceea ce tocmai a comunicat
 Evidențierea extremelor atunci când este necesara o abordare neutră

C. Analiza comunicării
 Utilizează nonverbal ambiguu în locul unui stil directiv?
 Presupune că celălalt trebuie să satisfacă nevoile fără a i le comunica
 Presupune că celalalt l-a înțeles atunci când nu s-a întâmplat
 Verbalizare voit ambiguă
 Tace atunci când se impune comunicare
 Analiza stilului narativ
D. Activare comportamentală
 Directiv prin educație sau consiliere
 Modelare/calibrare comportamentală
 Rezolvare de probleme
 Analiza procesului decizional „Acestea sunt opțiunile tale. Alege”
 Role play
E. Evaluare relațională
 Identificare așteptări reciproc nesatisfăcute
 Ajustare expectanțe
F. Tehnici exploratorii
  Valori personale și relaționale
 Tipare relaționale
G. Relația terapeutică ca referință
 Identificare, modulare, modelare tipar relațional
H. Teme pentru acasă
 Studierea legăturii dintre relații și modificările emoționale
 Practicarea noilor abilități în viața reală

IX.IPT de grup

Această abordare se poate aplica în următoarele contexte

 Intervenție comunitară (ex. personal medical care poate dezvolta grupuri în

centre specializate)
 Intervenție primară (livrat de asistente calificate sau personal din domenii
psihosociale)
 Intervenție specializată (livrat în centre de sănătate mentală, spitale,
asistență socială)
 Serviciu specializat al ONG

Obiectivele terapiei de grup

 Depresia curentă
 Legătura dintre depresie și influențele din sfera relațională
 Identificarea de noi strategii de acțiune în depresie

Structura unui grup este formată din 6-10 membri iar fiecare sesiune durează 90 minute, în
cazul unui grup mai mare de 10 persoane sesiunile se derulează pe o durată de 2 ore.
Grupurile sunt omogene, toți participanții manifestă simptome ale aceleiași tulburări și nu
se adresează ceor cu risc/tentativă suicidară.

FAZĂ SESIUNI FRECVENȚĂ și DURATĂ

IDEALĂ
Evaluare pre-grup O ședință individuală cu O singură dată, 90 minute
fiecare prospect
Faza inițială de grup Sesiunea 1 Sesiuni săptămânale, 90
Faza intermediară de grup Sesiunile 2-7 minute
Faza finală de grup Sesiunea 8

În timpul sesiunilor terapeutul încurajează membrii să discute despre simptomele depresiei,

despre dificultățile personale care accentuează depresia, să se sprijine reciproc, să-și ofere
sugestii și să practice noi moduri de a gestiona dificultățile. Deși grupul în sine reprezintă un
mediu propice pentru minimizarea simptomelor se încurajează ca noul echipament să fie
exersat în afara grupului, în sfera relațiilor interpersonale.
Finalul intervenției poate include următoarele strategii:

 Verificarea cu fiecare membru schimbările petrecute în tabloul clinic personal și ăn

sfera interpersonală
 Expresia emoțiilor legate de încheierea procesului
 Discutarea factorilor de risc și a abilităților de gestionare
 Sprijinirea membrilor în procesul de identificare a recidivei și realizarea unui plan de
acțiune
 Sprijin pentru participanții care nu au reușit /mica măsură să-și minimizeze
simptomatologia
 Realizarea unui ritual de încheiere sensibil la mediul cultural de proveniență
BIBLIOGRAFIE

Eells, T. D., & Lombart, K. G. (2003a). Case formulation and treatment concepts among
novice, experienced, and expert cognitive-behavioral and psychodynamic therapists.
Psychotherapy Research, 13(2), 187–204.

Eells, T. D., & Lombart, K. G. (2003b). Case formulation: Determining the focus in brief
dynamic psychotherapy. In D. P. Charman (Ed.), Core processes in brief psychodynamic
psychotherapy (pp. 119–144). Mahwah, NJ: Erlbaum.

Eells, T.D. (2007). Handbook of psychotherapy case formulation, Second Edition. New York:
Guillford Press

Klerman, G. L.,Weissman, M. M., Rounsaville, B. J.,&Chevron, E. S. (1984). Interpersonal

psychotherapy of depression. New York: Basic Books.

Markowitz, J. C. (1998). Interpersonal psychotherapy for dysthymic disorder.Washington, DC:

American Psychiatric Press.

Markowitz, J. C. (2001). Learning the new psychotherapies. In M. M. Weissman (Ed.),

Treatment of depression: Bridging the 21st century (pp. 281–300).Washington, DC:
American Psychiatric Press.

Stuart, S., Robertson M. (2012). Interpersonal psychotherapy. A clinician guide, CRC Press
Taylor and Francis Group

Weissman, M. M., Markowitz, J. C.,&Klerman, G. L. (2000). Comprehensive guide to

interpersonal psychotherapy. New York: Basic Books.

Wilfley DE, Mackenzie KR, Welch R, Ayres V, Weissman MM (eds). Interpersonal

psychotherapy for group. Basic Books, New York, NY, 2000.

International Society for Interpersonal Psychotherapy. (2012). About IPT. International

Society for Interpersonal Psychotherapy, http://interpersonalpsychotherapy.org/about-ipt/
DEFICIENȚĂ INTERPERSONALĂ

2 3

4 5