TESTUL MILLON

Unele teste sunt în primul rând destinate să fie de ajutor clinicienilor şi consilierilor când fac
o diagnosticare. Un asemenea grup de teste a fost dezvoltat printre alţii şi de către Theodore
Millon.

Testele Millon. Inventarul clinic multiaxial Millon (MCMI, Millon, 1983) are 175 de întrebări
de tipul adevărat/fals care oferă rezultate legate de trăsăturile unei personalităţi durabile, cât şi
despre simptome clinice acute. Inventarul MCMI a fost revizuit de două ori rezultând MCMI-
II (Millon, 1987) şi MCMI-III (Millon et al., 1994). MCMI-III oferă rezultate pentru 14 tipuri
de scale de personalitate, care corespund tulburărilor de personalitate din DSM-IV. Mai sunt
zece tipuri de scale clinice, incluzând scale care măsoară anxietatea şi depresia şi patru indici
de valabilitate. Asemenea informaţii pot fi folositoare în ajutarea clinicienilor de a pune
diagnostice raportate şi de a evalua rezultatul în psihoterapie. Pentru că testele MCMI sunt
destinate special pentru folosirea cazurilor clinice, standardele au fost stabilite doar pentru
oamenii cu tulburări mintale; mostra de standardizare a inclus 1000 de pacienţi, bărbaţi şi
femei, cu multe şi diferite tulburări mintale. În punctare, scorurile încă neanalizate de pe scale
sunt transformate în rezultate de evaluare de bază, care sunt punctajele standard corespunzând
datelor cunoscute de preponderenţă de diagnosticare. În versiunile anterioare ale testului,
valabilitatea unora dintre scale a preocupat investigatori independenţi. De aceea, de exemplu
un test de inteligenţă poate da informaţii nu numai despre inteligenţă, ci şi despre personalitate
şi despre funcţionarea neurologică. Şi invers, informaţii despre inteligenţă şi despre
funcţionarea neurologică pot fi adunate din datele testului de personalitate (şi aici ne referim în
mod specific la teste proiective mai degrabă decât la un inventar de personalitate). Insistenţa
asupra folosirii a o baterie de teste şi nu doar un singur test în evaluarea pacienţilor a fost una
dintre multele contribuţii ale lui David Rapaport.
Consecutiv cu folosirea unei baterii de teste care ar putea însemna folosirea mai multor teste
proiective, Rapaport a argumentat că o testare ar fi incompletă dacă nu ar exista „răspunsuri
corecte sau incorecte” la cel puţin unul dintre testele făcute. El s-a referit la un test de
capacitate intelectuală. Această orientare este reflectată în munca devenită clasică a lui
Rapaport în zona evaluării clinice, Diagnostic Psychological Testing (Rapaport et al., 1967).
Ogdon (1982) este o sursă folositoare de studii din literatura de cercetare, care dau mostre de
interpretări variate ce pot fi făcute pe baza testelor tipice folosite într-o baterie standard.

În versiunile anterioare ale testului, valabilitatea unora dintre scale a preocupat investigatori
independenţi. De exemplu Millon (1983) a raportat că scala de abuz de droguri MCMI a
clasificat corect 94% din  eşantionul testat. Cu toate acestea, în cercetarea independentă a unor
oameni cunoscuţi ca abuzând de alcool şi de drog, mai puţin de jumătate din  procentul celor
care au făcut testul au fost corect clasificaţi, iar ratele de identificări pozitive (de abuz) false au
fost de 50% (Bryer et al., 1990; Marsh et al., 1988). Au fost consemnate (McCann, 1990)
temeri cu privire la valabilitatea defavorabilă a anumitor scale, mai ales când o persoană
supusă testului manifestă simptome ale unor afecţiuni psihiatrice.

Deşi autorii lui MCMI-III au avertizat ca acest instrument să nu fie folosit „cu nici un alt
scop, decât pentru verificarea diagnosticului sau pentru evaluarea clinică” (Millon et al., 1994,
p. 5), testul pare să fi inspirat unele strategii de intervenţie (Retzlaff, 1995a). Deşi receptat
favorabil, în general, MCMI-III reţine unele trăsături din MCMI-II, pe care specialiştii le-au
găsit controversate. De exemplu , procedura de eşantionare folosită pentru a identifica subiecţi
pentru mostra de standardizare, suprapunerea scalelor şi alte chestiuni tehnice i-au determinat

1
pe Haladyner şi Reynolds (1991) să caracterizeze versiunea anterioară a testului ca „o comoară
conceptuală, psihomotric undeva între un coşmar şi o enigmă” (p. 534).

Inventarul clinic pentru adolescenţi Millon (MACI; Millon et al., 1993) este o revizuire a
Inventarului de personalitate a adolescentului Millon şi o revizuire a predecesorului său,
Inventarul pentru adolescenţi Millon. Destinat folosirii adolescenţilor din  clinică, testul oferă
date clinice, cât şi date legate de personalitate, include scale de valabilitate şi de răspuns
arătând prejudecăţi, şi are valoare în luarea deciziei de diagnosticare. Timpul testării este un
avantaj, pentru că adolescenţii vor completa cele 160 de întrebări ale testului în cca. 20 de
minute. Problema acestui test este că aceleaşi răspunsuri la cele 160 de întrebări sunt folosite
repetat pentru a obţine punctaje pe cele 30 de scale ale testului, majoritatea scalelor  conţinând
30 sau mai multe chestiuni. „Ar trebui ca testul să aibă mai multe întrebări, mai puţine scale
şi/sau mai puţine întrebări per scală… aşa încât numărul mic de întrebări să nu poată fi întins
atât de mult” (Retzlaff).

În familia testelor Millon, aproximativ nou-venit este Indexul Millon pentru stiluri de
personalitate. Luat ca un instrument pentru evaluarea personalităţii adulte din  gama normală,
MIMPS oferă un index general de adaptare, cât şi informaţii despre cele 16 tipuri ale lui Jung.
Acest test test computerizat poate oferi date de valoare individuală pentru personalul care
lucrează la îndrumare profesională şi la programe de dezvoltare pentru angajaţi.

La baza tuturor acestor teste se află concepţia lui Millon despre două dimensiuni primare ale
personalităţii. O dimensiune, de natură comportamentală are legătură cu modurile de a
obţine satisfacţie şi de a evita stresul. Cealaltă are legătură cu un tipar general de a face faţă,
care poate fi descris ca activ sau pasiv. Rezultatele testelor Millon pot fi interpretate cu privire
la aceste două dimensiuni ale personalităţii.

Evaluarea factorilor specifici

Mii de teste destinate concentrării asupra anumitor trăsături, stări, interese, atitudini şi a
altor factori se află la dispoziţia consilierilor şi clinicienilor. Aici, pentru edificare, ne
concentrăm pe acela care poate fi unul dintre cele mai folosite instrumente, exact orientate –
testele menite să evalueze depresia.

Estimări/măsurări ale depresiei. Depresia este una dintre problemele mintale cele mai
obişnuite şi unul dintre motivele cele mai frecvente pentru spitalizare psihiatrică (Dean, 1985).
Între 5-9% dintre femeile adulte, între 2-3% dintre bărbaţii adulţi (American Psychiatric
Association, 1994) şi între 18-35% dintre adolescenţi (Clarizio, 1989) pot suferi oricând o
depresie. Depresia clinică este un factor de risc pentru suicid şi poate fi chiar cel mai răspândit
dintre toţi aceşti factori (Silverman, 1968).

Criterii pentru diagnosticarea depresiei

Trebuie ca unul sau mai multe dintre următoarele simptome să fi fost prezente‚ în aceeaşi
perioadă de două săptămâni şi să reprezinte o schimbare faţă de purtarea anterioară; cel puţin
unul dintre simptome înseamnă fie dispoziţie deprimantă, fie pierderea interesului sau a
plăcerii. Observaţie: Nu includeţi simptomele care se datorează clar unei probleme generale de
sănătate, nici iluziile distonante ale dispoziţiei şi nici halucinaţiile.

2
1. Stare deprimantă aproape toată ziua, aproape în fiecare zi, aşa cum este indicat fie de
raportul subiectiv (e.g. se simte trist sau pustiit), fie de observaţiile făcute de alţii (e.g. pare
temător). Observaţie: la copii şi adolescenţi poate fi o stare de irascibilitate.

2. Diminuarea evidentă a interesului sau a plăcerii faţă de toate sau aproape faţă de toate
activităţile aproape toată ziua, aproape în fiecare zi (aşa cum este indicat fie de povestirea
subiectivă, fie de observaţiile făcute de alţii).

3. Scădere mare în greutate, când nu se ţine regim, sau îngrăşare (e.g. o schimbare mai mare
de 5% într-o lună, în greutate), micşorarea sau creşterea apetitului aproape în fiecare zi.
Observaţie: la copii, luaţi în calcul, faptul că nu câştigă în greutate, aşa cum se aşteaptă.

O recenzie literară a valabilităţii şi utilităţii clinice a monitorizării depresiei a dus la un

număr de descoperiri demne de menţionat.

Schade et al. (1998) a conchis că, în grup, instrumentele folosite pentru a depista depresia
chiar detectează o depresie clinică importantă. Unele probe au sugerat chiar că instrumentele
de monitorizare au acţionat mai bine decât impresiile clinice. O excepţie este când demenţa
gravă coexistă cu acea depresie. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că instrumentele de
detectare a depresiei nu aveau specificitate şi tindeau să măsoare mai mult decât depresia. O
altă descoperire-cheie a fost că „mai puţin înseamnă mai mult” în detectarea depresiei la
oameni, în general. „Pentru că instrumentele scurte cu întrebări bine selecţionate par să
acţioneze la fel de bine precum cele mai elaborate (pentru descoperirea unui caz), conciziunea
putând fi o trăsătură-cheie”.

Instrumentele scurte, lungi sau intermediare sunt folosite în zone de specialitate ale practicii
clinice. Unele dintre aceste instrumente pot fi unice pentru un anumit tip de evaluare, în timp
ce unele tipuri de evaluare cer folosirea instrumentelor tradiţionale în moduri netradiţionale.
Acum este cazul ca psihologii să îşi îndrepte atenţia către evaluarea clinică în contexte speciale
din ce în ce mai complexe şi mai greu de diferenţiat acei factori determinanţi ai unei
modificări comportamentale exterioare sau mai profunde.

STUDIU DE CAZ

P.M. este o femeie de 32 de ani , al carui status marital nu este mentionat, care a decis
sa vina pentru o evaluare psihologică, dupa ce a esuat de 3 ori consecutiv ela examenul auto.
Mentioneaza totodata faptul ca are o problema in ceea ce priveste autoritatile- nu-i place
autoritatea pe motiv ca se simte si asociaza cu pierderea controlului.

Relațiile de muncă sunt si ele efectate in ultima perioadă, prezentand atacuri de panica
si anxietate in fata superiorilor. Lucreaza in domeniul sanatatii.

La prezenta evaluare, a fost folosit instrumental MCMI III, care este un instrument
psihometric menit să ofere informații referitoare la psihopatologie destinat adulților, fiind
folosit în domeniul sănătății mintale în mediul clinic, medical, judiciar pentru evaluarea
dificultăților emoționale, comportamentale și interpersonale.

3
 Condiția de eligibilitate a respondentului privind vârsta este îndeplinită (peste 18 ani),
ceea ce înseamnă că testul este valid și poate fi scorat. Nu există răspunsuri omise. Pentru
scorul scalei V(validitate), se obține 0, ceea ce arată că se poate trece la calculul scorurilor
brute.

Scorul brut al scalei X Dezvăluire este de 100 (fiind situat între 34 și 178), în acest caz se
recomandă continuarea scorării și a interpretării.

După transformarea scorurilor brute în scoruri BR (base rate) și efectuarea calibării

acestora se verifică dacă s-a obținut un profil plat (doar scoruri BR finale mai mici de 60).
Întrucât nu ne aflăm în această situație, se trece la următorul pas.

Se obțin 3 scale cu scoruri BR mai mari de 75, la limita unei personalități dezorganizată,
unde trebuiau să existe 4 scale cu cel puțin acest scor.

În urma aplicării MCMI ediția III, se remarcă o focusare asupra propriei persoane, un
scor de 55 puncte pe Scala Narcisic de pesonalitate, cre denotă o imagine de sine ușor
denaturată, clienta considerând că au existat multe situații pe parcursul vieții când a fost
neîndreptățită sau nu a avut noroc în viață. Nu are încredere în oameni, consideră că este
victimă a multor nedreptăți. De asemenea, din răspunsurile oferite în cadrul interviului
semistructurat și a discuțiilor purtate, reiese un slab interes social și o empatie scăzută pentru
sentimentele și emoțiile celor din jur.

Scorurile obținute în cadrul MCMI la Scala definitorie pentru Personalitaea Narcisică

au fost de 55 puncte, depășindu-se astfel cu mult pragul normalității. De asemenea, faptul că
beneficiara are o personalitate accentuată, este completat și prin punctajul de 96 puncte scor
Br obținut la scala tipului de personlitate sadic și antisocial, 100 puncte la tipul paranoid de
personalitate, 115 la cel bipolar. Astfel se mentioneaza diagnosticul psihiatric de
Personalitate paranoidă, acest tip de personalitate generând deseori tulburări de
comportament. La tipul de personalitate paranoidă se obțin 100 puncte scor BR, ceea ce poate
certifica într-o anumită măsură diagnosticul psihiatric primit. Aceste tulburări de
comportament sunt determinate de felul său de a deveni reactivă, când se simte amenințată
sau îi lipsește sprijinul social. La sindroame clinice de personalitate se obțin 80 de puncte scor
BR.
Din studiul rezultatelor obținute de alte persoane cu scoruri asemănătoare la
patternurile de personalitate din cadrul MCMI reiese că indivizii cu un profil asemănător sunt
persoane foarte sensibile care manifestă probleme clare în situațiile sociale. Indivizii similari
manifestă temeri legate de pierderea autonomiei și a contrololui, fiind foarte rezistenți la
încercările celorlalți de a-i schimba în orice fel.

4
 Imaginea de sine a doamnei P.M., conform trăsăturilor de personalitate evidențiate cu
ajutorul răspunsurilor oferite, arată că aceasta se simte specială și superioară. Are tendința de
a-și accentua propria valoare și de a-i devaloriza pe ceilalți.
Acest tip de personalitate este într-o permanentă competiție cu ceilalți, simte în
permanență că trebuie să se apere pentru a putea funcționa. Competiția este preferată
întodeauna de acești indivizi în defavoarea cooperării. Empatia, căldura sufletească, sunt
percepute de aceștia ca slăbiciuni care vor genera abuz din partea celor puternici.
De asemenea, neîncrederea în ceilalți merge până la apariția ideilor cu caracter
delirant, obținând 115 puncte scor BR la tipologia sindromului de tulburare delirantă în cadrul
evaluării cu ajutorul probei MCMI.
Mai jos am enumerat câteva răspunuri la itemii din MCMI care întăresc afirmațiile de
mai sus:
Știu că sunt mai bună decât restul lumii, așa că nu-mi pasă de ce cred oamenii.
De ani buni, numeroși oameni îmi spionează viața personală.
Am multe idei care sunt prea avansate pentru vremurile noastre.
Cineva ar rebui să fie destul de excepțional pentru a-mi înțelege talentele speciale.
Unii oameni vicleni încearcă adesea să își asume meritul pentru lucrurile pe care le-am
făcut sau gândit eu.
Încă de când eram copil a tebuit să fiu atentă la oamenii care încercau să mă înșele.
Când trec pe lângă oameni, îmi pot da seama că vorbesc despre mine.
Cred că există o conspirație împotirva mea.
Oamenii încearcă să mă facă să cred că sunt nebună.
Există oameni care se presupune că îmi sunt prieteni, dar cărora le-ar plăcea să îmi facă
rău.

Rezultatetele obținute la test sunt în mod obișnuit folosite pentru a oferi recomandări.
În cazul doamnei, se verifică diagnosticele psihiatrice primite în ceea ce privește existența
unei personalități dizarmonice, cu tendințe paranoide, cu accente delirante chiar.
Acestea determină comportamentul agresiv, dezadaptiv în fața conflictelor. De
asemenea, atitudinea celorlalți o poate interpreta ca fiind ostilă, chiar dacă în anumite
cazuri este vorba de o interpretare eronată a comportamentului celorlalți față de ea.
Probabil atitudinea reactivă violentă poate fi schimbată prin învățarea altor tipuri de
comportamente adaptative, a strategiilor noi de coping cu situațiile stresante de la locul de
muncă sau din alte ipostaze întâlnite în viață.

5
 Cu acest tip de personalitate este dificil de realizat o alianță terapeuică solidă. De
asemenea, chiar dacă se realizează alianța terapeutică, rezistența la schimbare a clientei
este puternică, patternul de personalitate fiind stabilizat pe deplin la vârsta sa. Alianța
terapeutică în prima fază trebuie să se facă prin crearea unui mediu suportiv, în care
clienta să se simtă confortabil, securizată sau chiar admirată. De asemenea, dacă
terapeutul o face să se simtă importantă, crezută se pot încerca să se facă mici schimbări în
patternurile sale de gândire. Atenție la nivelul de intruziune, la evitarea confruntării
directe, dincolo de limitele pe care le poate tolera. De asemenea, în formarea relației
terapeutice trebuiesc oferite anumite securizări, dar nu trebuie încurajat în permaență
comportamentul narcisic, centrat în permanență pe propriile nevoi și nemulțumiri.
Este important să se găsească modalități ca pacientul să aibă acel insight care îi
permite să-și conștientizeze greșelile care îi crează un comportament nedorit pentru
ceilalalți. Din planul terapeutic nu trebuie să lipsească investigarea traumei descrisă de
pacientă, precum și alte evenimente negative care au creat în clientă acea furie, acea
neînțelegere a popriului comportament care are efecte negative asupra celorlalți.