Ședința 4

Tulburarea narcisică
Tulburarea de personalitate narcisică (TPN)
• Pattern vast de perspectivă distorsionată asupra propriei persoane și asupra
celorlalți.
• Indivizii narcisici au o imagine de sine grandioasă.
• Se consideră speciali și superiori!
• Narcisismul nu reflectă siguranță de sine ci grandoare și preocupare exagerată
pentru propria persoană.
• Narcisicul este foarte preocupat să caute statutul (acesta este folosit ca uitate de
măsură pentru propria valoare).
• Orice desconsiderare a statutului perceput de către ceilalți generează furie,
defensivă și deprimare.
• Narcisicul este profund egocentric și total neatent la sentimentele și nevoile altora.
• Nu înțelege conceptul de reciprocitate socială.
• Lipsește cu desăvârșire intimitatea umană din relațiile cu ceilalți.
• Narcisicul apelează la terapie doar:
 La insistențele persoanelor semnificative;
 Când este în pericol din cauza comportamentului său (abuz de putere, hărțuire în
vederea căutării validării – ex. hărțuire sexuală);
 Când nivelul validării este minim (caută „hrană„ de la terapeut).
Incidența TPN – 2 – 16%.
Tulburări asociate:
 Hipomania;
 Anorexie nervoasă;
 Consum de substanțe (cocaină!);
 Tulburarea de personalitate histrionică;
 Tulburarea de personalitate antisocială;
 Tulburarea de personalitate paranoidă;
 Tulburarea de personalitate borderline;
 Tulburarea de adaptare.
 Trăsătura definitorie a TPN din punct de vedere cognitiv = convingerea că fără succes
deosebit și fără distincție, o persoană este lipsită de importanță și valoare.
 Indivizii (majoritatea lor) cu TPN sunt, de fapt, limitați din punct de vedere al
funcționalității profesionale și individuale.
Narcisismul:
 Poate fi moștenit;
 Format de către părinți, prin supracompensarea sentimentelor de inferioritate (în loc
să învețe să facă față sentimentelor normale și trecătoare de inferioritate, această
experiență este percepută ca fiind o amenințare teribilă ce trebuie înlăturată prin
obținerea validărilor și a simbolurilor externe).
 Convingerea de bază: de inferioritate sau lipsă de importanță.
 Convingerea manifestă: „Sunt o persoană deosebită, specială, superioară celorlalți.”
„Ceilalți sunt obligați să-și dea seama cât de special sunt eu.”
Criterii de diagnostic:
• Pattern de grandoare (în fantezie și comportament), lipsa empatiei, necesitatea de a
fi admirat.
 • Debut în adultul precoce.
• Prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de 5 sau mai multe din
următoarele:
• Un sentiment grandios de autoimportanță (exagerează realizările, așteaptă să fie
recunoscut ca superior, etc.);
• Fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire, frumusețe etc.;
• Crede că este „aparte” și unic, și trebuie să se asocieze doar cu oameni speciali ori cu
statut înalt, pentru că doar aceștia îl pot înțelege;
• Necesită admirație excesivă;
• Are un sentiment de îndreptățire, adică pretenții exagerate de tratament favorabil
social, ori de supunere automată la dorințele sale;
• Profită de alții spre a-și atinge propriile scopuri;
• Este lipsit de empatie reală;
• Este adesea invidios pe alții sau crede că alții sunt invidioși pe el;
• Comportamente/atitudini arogante și sfidătoare.
Conceptualizare:
• Copilărie - părinți neatenți dar generoși, care încurajează competiția și validează
exclusiv succesul; există o „calitate” care îl face să se simtă „special”.
• Convingerea fundamentală - „sunt inferior, în compensație trebuie să fiu special”.
• Asumpții:
 „Dacă am/pot X = sunt special și superior.”
 „Merit tratament special.”
 „Am nevoie de admirația oamenilor.”
• Strategii de coping:
 Solicitare permanentă de atenție și gratificație;
 Atacă pe toată lumea care nu îi acordă gratificație sau îi provoacă anxietate sau
frustrare.
Pentru narcisic:
 Relațiile reprezintă doar instrumente (ceilalți sunt considerați „obiecte”);
 Bunurile, statutul și persoanele apropriate sunt doar dovezi ale superiorității;
 Drepturile și puterea sunt folosite ca dovadă a superiorității;
 Imaginea este „TOTUL”;
 Toleranță redusă la frustrare.