Ședința 8

Tulburarea bipolară
• Tulburarea bipolară reprezintă o afecțiune psihică cu episoade alternative de
depresie, maniacale sau hipomaniacale.
• Tulburarea bipolară debutează de obicei în perioadă de sfârșit a adolescenței; la
majoritatea persoanelor aceasta se face simțită între vârsta de 20 și 30 de ani, până
în 45 de ani, iar șansele de a se dezvolta ulterior scad extrem de mult.
• În cazul vârstnicilor există posibilitatea de instalare a depresiei în formă unipolară.
Tulburarea bipolară se instalează foarte rar la copii.
• CRITERII DE DIAGNOSTIC (Tulburarea bipolară I)
• Elementul esențial al tulburării bipolare I îl constituie evoluția clinică, aceasta fiind
caracterizată prin apariția unuia sau a mai multor episoade maniacale ori episoade
mixte.
• Adesea indivizii au avut unul sau mai multe episoade depresive majore.
• Episoadele de tulburare afectivă indusă de o substanță sau episoadele de tulburare
afectivă datorată unei condiții medicale generale, nu trebuie să conteze în
diagnosticul de tulburare bipolară I.
• În afară de aceasta, episoadele nu sunt explicate mai bine de tulburarea
schizoafectivă și nu se suprapun peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă,
tulburarea delirantă sau tulburarea psihotică fără alte specificație.
• Recurența tulburării bipolare I este identificată fie printr-o schimbare în polaritatea
episodului, într-un interval între episoade cu o durată de cel puțin 2 luni, fără
simptome.
• Schimbarea de polaritate reprezintă evoluția clinică un care un episod depresiv
major evoluează într-un episod maniacal sau mixt.
• Tulburarea bipolară I – episod maniacal unic:
A. Prezența numai a unui singur episod maniacal și nici un fel de episoade depresive în
trecut.
B. Episodul maniacal nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectivă și nu este
suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă sau
tulburarea psihotică fără altă specificație.
• EPISODUL MANIACAL:

1
 A. Perioada distinctă de dispoziție ridicată, expansivă sau iritabilă anormală și
persistentă, cu durată de cel puțin o săptămână.
B. În cursul perioade de perturbare dispozițională, trei sau mai multe din următoarele
simptome au persistat și au fost prezente într-un grad semnificativ:
1. Stimă de sine inflaționată sau grandiozitate;
2. Nevoie descrescută de somn (se simte odihnit după doar 3 ore de somn);
3. 3. Mai vorbăreț ca de obicei sau presiunea de a vorbi continuu;
4. 4. Fugă de idei sau senzația obiectivă că gândurile aleargă;
5. 5. Distractibilitate (atenția este atrasă prea ușor de stimuli externi neimportanți sau
irelevanți);
6. 6. Creșterea activităților orientate către un scop sau agitație psihomotorie;
7. 7. Implicare excesivă în activități plăcute care au un potențial ridicat de consecințe
negative (legături sexuale indiscrete, investiții necugetate în afaceri, cumpărături
necontrolate.
C. Simptomele nu îndeplinesc criteriile de episod afectiv mixt.
D. Tulburarea dispoziției este suficient de severă pentru a cauza alterarea marcată a
funcționării ocupaționale sau a activităților sociale uzuale sau a relațiilor cu alții, sau
pentru a necesita spitalizarea pentru a preveni să își facă rău sieși sau altora, sau există
elemente psihotice.
E. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanței sau ale unei
condiții medicale generale.
• Suicidul complet survine la 10-15% dintre indivizii cu tulburare bipolară I.
• Ideația suicidară și tentativele de suicid este foarte probabil să apară atunci când
individul este într-o stare depresivă sau mixtă.
• Maltratarea copilului, a soției (soțului) ori alt comportament violent poate surveni
în cursul episoadelor maniacale severe, ori al celor cu elemente psihotice.
• Tulburarea bipolară I este asociată cu tulburările provocate de abuzul de alcool sau
de alte substanțe.
• Indivizii cu debut precoce al tulburării bipolare I este foarte posibil să aibă un istoric
de probleme curente cu abuzul de alcool sau altă substanță.
• Alte tulburări mintale asociate includ: anorexia nervoasă, bulimia nervoasă,
tulburarea de hiperactivitate/deficit de atenție, panică și fobie socială.

2
 • Rudele de gradul I ale indivizilor cu tulburare bipolară I au procente crescute de
tulburare bipolară I (4-24%), de tulburare bipolară II (1-5%) și de tulburare
depresivă majoră (4-24%).
• Tulburarea bipolară I se distinge de tulburarea depresivă majoră și de tulburarea
distimică prin istoricul de viață al individului, prin prezența a cel puțin un episod
maniacal sau mixt.
• Tulburarea bipolară I se distinge de tulburarea bipolară II prin prezența unuia sau a
mai multor episoade maniacale sau mixte.
• Când un individ diagnosticat anterior cu tulburarea bipolară II, prezintă un episod
maniacal sau mixt, diagnosticul este schimbat cu cel de tulburare bipolară I.
TULBURAREA BIPOLARĂ II – episoade depresive majore recurente cu episoade
hipomaniacale
• Elementul esențial al tulburării bipolare II îl constituie evoluția clinică caracterizată
prin apariția unuia sau a mai multor episoade depresive majore, acompaniate de
cel puțin un episod hipomaniacal.
• Episoadele hipomaniacale nu trebuie să fie confundate cu zilele de eutimie, care
pot urma remisiunii unui episod depresiv major.
• Prezența unui episod maniacal sau mixt exclude diagnosticul de tulburare bipolară
II.
• Episoadele de tulburare afectivă indusă de o substanță, un medicament sau alte
tratamente somatice pentru depresie, sau prezența abuzului de droguri nu
contează pentru diagnosticul de tulburare bipolară II.
• Episoadele nu trebuie să fie explicate mai bine de tulburarea schizoafectivă și nu
sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea
delirantă ori tulburarea psihotică fără alte specificații.
• Simptomele trebuie să cauzeze o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în
domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare.
• În unele cazuri, episoadele hipomaniacale prin ele înseși nu cauzează deteriorare, în
schimb deteriorarea poate rezulta din episoadele depresive majore sau dintr-un
pattern cronic de episoade afective imprevizibile și funcționare profesională sau
interpersonală inconstantă, fluctuantă.

3
 • Indivizii cu tulburare bipolară II pot să nu vadă episoadele hipomaniacale ca
patologice, deși ceilalți pot fi deranjați de comportamentul excentric al indivizilor.
• Adesea, în special când se află în mijlocul unui episod depresiv major, indivizii nu își
amintesc perioadele de hipomanie, fără evocări din partea rudelor sau a
prietenilor.
• Informațiile provenite de la cei din jur sunt adesea decisive în stabilirea
diagnosticului de tulburare bipolară II.
CRITERII DE DIAGNOSTIC PENTRU TULBURAREA BIPOLARĂ II
A. Prezența unuia sau a mai multor episoade depresive majore.
B. Prezența (sau istoricul) unui episod hipomaniacal (cel puțin unul).
C. Nu a existat niciodată un episod maniacal.
D. Simptomele afective de la criteriile A și B nu sunt explicate mai bine de tulburarea
schizoafectivă și nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă,
tulburarea delirantă sau tulburarea psihotică fără altă specificație.
E. Simptomele cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social,
profesional sau în alte domenii importante de funcționare.
• Suicidul complet (de regulă în cadrul episoadelor depresive majore) este un risc
important și apare la 10-15% dintre persoanele cu tulburare bipolară II.
• Tulburările asociate includ abuzul sau dependența de o substanță, anorexia
nervoasă, bulimia nervoasă, deficitul de atenție, panica, fobia socială și tulburarea
de personalitate borderline.
• Tulburarea bipolară II este mai frecventă la femei decât la bărbați. Sexul pare să fie
în legătură cu numărul și tipul de episoade hipomaniacale sau depresive majore.
• Rudele biologice de gradul I ale indivizilor cu tulburare bipolară II au rate crescute
ale tulburării bipolare II, tulburării bipolare I și tulburării depresive majore, în
comparație cu populația generală.