ȘEDINȚA 5 – Tulburarea paranoidă

• Indivizii cu tulburarea de personalitate paranoidă se caracterizează printr-o tendință

persistentă și nerealistă de a interpreta intențiile și acțiunile celorlalți ca fiind
umilitoare sau amenințătoare.
• Nu sunt prezente simptome psihotice (idei delirante sau halucinații).
Geneza:
 Lipsa de afecțiune!!!
 Copilul învață să fie vigilent la orice semn de pericol și, să se grăbească să acționeze
în apărarea sa.
 Paranoia – un set de strategii îndreptate spre minimalizarea sau chiar prevenirea
rușinii și a umilinței.
 Individul paranoid crede cu tărie că este nepotrivit, imperfect și necorespunzător.
 Rezultă niveluri netolerabile de rușine și umilință în situații pe care se percepe ca
fiind (posibil) ridiculizat, acuzat pe nedrept sau desconsiderat.
 În situații potențial „umilitoare”, individul evită să-și accepte vina și sentimentele
ulterioare de rușine și umilință, dând vina pe altcineva și pretinzând ca a fost
persecutat.
 Factor genetic:
 Coeficientul de transmitere genetică a trăsăturilor paranoide este de 0,50.
Diagnostic diferențial
• Tulburarea de personalitate paranoidă se caracterizează printr-o perspectivă
paranoidă persistentă, care nu este însoțită de tulburări de gândire, halucinații sau
idei delirante persistente.
Paranoidul:
 Are tendința accentuată de a-i învinovăți pe alții;
 Oferă numeroase exemple de situații care par să îi justifice convingerile;
 Minimalizează sau neagă propriile probleme;
 Rareori realizează în ce măsură propriul comportament contribuie la problemele pe
care le are.
• Cel mai ușor mod de a identifica o persoană care suferă de TPP este prin căutarea
uneia sau mai multor caracteristici, după cum urmează:
  Vigilența permanentă, care se poate manifesta în tendința de a scana biroul
terapeutului în timpul interviului și/sau de a-și îndrepta frecvent privirea spre
fereastră;
 Grijă exagerată pentru confidențialitate, eventual chiar rezerve în ceea ce privește
permisiunea acordată terapeutului pentru a păstra notele despre evoluția terapiei
și/sau solicitarea ca acesta să-și ia toate măsurile de precauție pentru a păstra
confidențialitatea când îi telefonează pacientului;
 Tendința de a-i învinui pe alții pentru propriile probleme și de a se considera
nedreptățit și abuzat;
 Conflicte repetate cu autoritățile;
 Convingeri neobișnuit de ferme despre motivele celorlalți și acceptarea cu dificultate
a unor explicații alternative pentru acțiunile acestora;
 Tendința de a acorda semnificație exagerată unor evenimente minore și de a
reacționa puternic, „a face din țânțar armăsar”;
 Tendința de a contraataca rapid, ca răspuns la percepția unei amenințări sau
umilințe, tendința de a fi irascibil și certăreț;
 Tendința de a încuraja comportamentul agresiv împotriva sa sau de a provoca
ostilitatea celorlalți;
 Tendința de a căuta cu obstinație dovezi care să-i confirme așteptările negative în
privința celorlalți, ignorând contextul și găsind înțelesuri deosebite (plauzibile) și
motive ascunse pentru evenimente obișnuite;
 Incapacitatea de a se relaxa, mai ales în prezența altora, posibil incluzând refuzul sau
incapacitatea de a închide ochii în prezența terapeutului pentru exercițiile de
relaxare;
 Inabilitatea de a detecta umorul unor situații;
 O nevoie neobișnuit de puternică de auto-suficiență și de independență;
 Dispreț pentru cei pe care îi vede slabi, indulgenți, bolnăvicioși sau infirmi;
 Dificultate în exprimarea sentimentelor de tandrețe și căldură sau în a-și exprima
îndoielile sau nesiguranța;
 Gelozie patologică, încercări insistente de a controla comportamentul și relațiile
interpersonale ale partenerului pentru a preveni infidelitatea acestuia.
Criterii de diagnostic conform DSM:
A. Suspiciune și neîncredere generalizată față de alții ale căror gesturi/motive le
interpretează ca fiind răuvoitoare, care debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în
diverse situații, îndeplinește patru sau mai multe din următoarele criterii:
1. Îi suspectează pe ceilalți fără a avea suficiente argumente, că îl exploatează, nedreptățesc
sau înșeală.
2. Are dubii cu privire la loialitatea sau încrederea pe care o pot acorda prietenilor sau
asociaților;
3. Evită să facă destăinuiri altora de teama nejustificată că aceștia ar putea folosi
informațiile împotriva lui;
4. Interpretează remarcile inocente ale altora ca fiind jigniri mascate, iar evenimentele
inofensive ca fiind amenințări ascunse;
5. Este ranchiunos și poartă pică;
6. Este gata să reacționeze cu mânie sau să contraatace ceea ce crede că sunt atacuri la
persoana sau reputația sa, deși alte persoane nu le percep ca fiind atacuri;
7. Au suspiciuni în absența unui indiciu real, cu privire la fidelitatea soțului/soției sau a
partenerului sexual.
B. Aceste manifestări nu apar exclusiv în cadrul schizofreniei și nu pot fi atribuite efectelor
fiziologice ale unei afecțiuni medicale.
 O persoană paranoidă poate avea episoade tranzitorii de gândire delirantă în
perioade de stres, dar nu prezintă gândire delirantă persistentă.