TULBURĂRILE DE

PERSONALITATE
Bostănică Alexandra
Chirca Adriana-Ștefania
Dragomir Mădălina-Maria
Forgacs Andreea
Voiculeț Mădălina-Andreea
CUPRINS
• Tulburarea paranoidă
• Tulburarea schizotipală
• Tulburarea schizoidă
• Tulburarea bordeline
• Tulburarea histrionică
 TULBURAREA DE
PERSONALITATE PARANOIDĂ
Trăsături caracteristice:
● Suspiciunea
● Neîncrederea
● Hipersensibilitatea
● Intoleranța la frustrări
https://www.youtube.com/watch?v=xMDda0TPMfI
► Axul central al tulburării este
suspiciunea față de cei din jur,
care se poate manifesta în multe
feluri. Persoana este în
permanență în gardă pentru ca
ceilalți să nu o înșele, să nu
profite de ea. Orice gest, chiar
prietenos, poate fi interpretat
distorsionat, fiind considerat ca
un semn de ostilitate sau, cel
puțin, fățărnicie.
► Neîncrederea sa vizează
fapte sau persoane, poate pune
la îndoială cele relatate de
ceilalți, are tendința de a
verifica autenticitatea faptelor,
suspectează reaua credință și se
îndoiește de manifestările de
prietenie, ceea ce alterează
semnificativ relațiile
interpersonale. Din acest motiv
nu își face prieteni, are tendința
de a evita contactele sociale și
de a se izola de grup.
► Paranoidul este un tip
autoritar și orgolios, orientat în
permanență spre obținerea
puterii și afirmarea propriului
punct de vedere. Manifestă
combativitate și tenacitate în
apărarea drepturilor personale
sau în impunerea unor idei, unui
mod de lucru, este revendicativ
și încăpățânat, autocratic și
necooperant, considerând că
numai el știe cel mai bine ce
trebuie făcut, astfel încât este
inutil să asculte alte opinii sau
puncte de vedere.
• Acțiunile sale sunt marcate de ostilitatea împotriva altora. Această ostilitate se dezvoltă încă din copilărie,
datorită unor relații de familie slabe, nesatisfăcătoare. Un copil care stă mult timp singur devine, cu siguranță,
suspicios și neîncrezător. Mai târziu poate să suspecteze faptul că alții încearcă să-i facă rău sau să-l
păcălească, se îndoiește de loialitatea celorlalți, poate dezvolta o gelozie patologică fondată pe indicii
nesemnificative, observă și interpretează fiecare semn din mediu, devine secretos, hipersenzitiv și manifestă
un puternic sentiment de autoimportanță.
• Persoana are un simț crescut al propriei importanțe, cu pregnante tendințe de autovalorizare și atitudine
autoreferențială, apelând la exemplul personal pentru a-și sublinia calitățile și realizările.
• Este hipersensibil, cu o slabă rezistență la pierdere, eșec sau frustrare, simțindu-se cu ușurință jignit și
reacționând nefiresc. Poate să pară, de asemenea, ca fiind rece, neimplicat emoțional, cu un scăzut simț al
umorului și incapabil să se relaxeze.
 CAUZE

Există dovezi că tulburarea paranoidă de personalitate are cauze genetice, dezvoltându-se mai
ales în familii cu pacienți schizofrenici. Date privind prevalența tulburării sunt contradictorii.
Se estimează că prevalența ar fi de 1-2% dintre pacienții internați, deși se pare că această
tulburare are o frecvență mai mare, estompată de refuzul paranoidului de a se adresa
specialistului.
Se consideră că tulburarea este mai frecventă la bărbați decât la femei.
 TRATAMENT

Exclusiv psihoterapeutic.
Cea mai recomandată este terapia cognitiv-comportamentală, care se concentrează asupra
dezvoltării capacității de autodezvăluire și a încrederii. Obiectivele principale sunt acelea de a
dezvolta la pacient sentimentul autoeficienței privind capacitatea de a rezolva situațiile
problemă, mai ales cele de natură relațională și de a stabili o perspectivă mai realistă asupra
intențiilor și acțiunilor altora
 TULBURAREA DE
PERSONALITATE
SCHIZOTIPALĂ
Este folosită pentru a diagnostica persoane care prezintă simptome similare schizofreniei, dar nu atât de
severe încât să justifice un diagnostic de schizofrenie.
 CARACTERISTICI
• - Comportamentul expresiv, ţinuta şi vestimentaţia sunt adesea bizare, excentrice.
• -Persoanele au o rezonanţă afectivă scăzută, dar manifestă hipersensibiltate şi anxietate
exagerată la orice critică reală sau imaginară.
• -Relaţiile cu ceilalţi sunt puternic perturbate, datorită afectelor inadecvate.
• -Izolaţi, solitari, sociofobi, aceşti pacienţi sunt introvertiţi prin excelenţă, şi evită compania
altora, ca şi implicarea în alte activităţi decât cele rutiniere.
• -Bizareriile sunt prezente atât în comportament, cât şi în gândire şi comunicare.
 DSM IV IDENTIFICĂ URMĂTOARELE
TRĂSĂTURI DISTINCTIVE, CU VALOARE
DIAGNOSTICĂ:
• idei de relaţie (dar nu idei delirante de relaţie) (pacientul consideră că incidente întâmplătoare au o legătură cu el n.n.),
• credinţe ciudate şi gândire magică, care influenţează comportamentul şi sunt incompatibile cu normele culturale (superstiţii,
credinţa că are capacităţi clarvăzătoare, telepatice, al şaselea simţ),
• experienţe perceptive neobişnuite, inclusiv iluzii corporale,
• gândire şi vorbire ciudată (vag circumstanţială, metaforică, supraelaborată sau stereotipă)
• suspiciune sau ideaţie paranoidă
• afecte inadecvate
• aspect exterior şi comportament ciudat, excentric,
• lipsa prietenilor sau confidenţilor, alţii decât rude de gradul I
• anxietate socială excesivă care nu se diminuează în medii familiare şi tinde să se asocieze mai degrabă cu o frică paranoidă, decât
cu o judecată negativă asupra sa.
 PREVALENŢĂ ŞI CAUZE

• DSM IV indică o prevalenţă de 3% din populaţia generală. Cauzele sunt predominant

genetice, în relaţie cu schizofrenia.
 TRATAMENT.
• Terapia cognitiv-comportamentală a fost utilizată în tratarea acestei tulburări. Primul pas îl
constituie identificarea cogniţiilor distorsionate, în scopul de a-l învăţa pe pacient să-şi
evalueze gândurile inadecvate, să ia în considerare consecinţele şi să-şi construiască un
sistem cognitiv mai realist. Un alt obiectiv îl constituie creşterea gradului de adecvare
socială, prin dezvoltarea unor abilităţi sociale, pe baza identificării anterioare a răspunsurilor
inadecvate. Se urmăreşte, în acelaşi timp, construirea unei reţele sociale suportive şi
protective, care să favorizeze interacţiunile sociale.
 Tulburarea de personalitate schizoidă

Tulburarea de personalitate schizoidă are ca element principal alăturarea

dintre detașarea de relațiile sociale și o gamă restrânsă de exprimare a
emoțiilor în situații interpersonale. Pacientul cu tulburare de personalitate
schizoidă are un stil de viață izolat, fără o năzuință manifestă către
ceilalți.
 Tulburarea de personalitate schizoidă

Criterii de diagnostic

Persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă prezintă

o combinație pervazivă de detașare de relații sociale și o
gamă restrânsă de exprimare a emoțiilor în contexte
impersonale, ce începe în prima parte a vieții adulte și care
continuă în contexte diverse, indicată de urmatoarele:
 Criterii de diagnostic

1. Nici nu dorește și nici nu îi fac plăcere relațiile apropiate,

incluzând faptul că face parte dintr-o familie.
2. Alege aproape întotdeauna activități solitare.
3. Are interes redus sau absent față de experiențele sexuale cu o
altă persoană.
4. Îi fac plăcere puține activități, sau nici una.
5. Nu are prieteni sau confidenți apropiați, alții decât rude de gradul
întâi.
6. Pare indiferent la laudele sau criticile altora.
7. Manifestă răceală emoțională, detașare sau afectivitate
aplatizată.
 Criterii de diagnostic

Persoanele ce suferă de tulburarea de personalitate schizoidă afirmă că

experimentează rar emoții puternice – cum ar fi furia sau bucuria. Însă, în
acele momente în care devin, cel puțin temporar, plăcuți în a se revela lor
înșiși, ei pot recunoaște că au sentimente care dor, legate în special de
interacțiunile sociale.

Această tulburare poate să afecteze 7,5% din populația generală și are o

incidență mai mare la bărbați decât la femei.
 Tratamentul pentru tulburarea de personalitate schizoidă

In cazul persoanelor diagnosticate cu tulburare de personalitate

schizoidă poate fi utilă psihoterapia suportivă cu focalizare asupra
relaționării, fricilor de apropiere și identificării emoțiilor.

De asemenea, mai poate fi utilizată în tratament și psihoterapia de

grup, iar la unii pacienți poate fi benefică terapia de mediu. Din
cauza faptului că pot percepe apropierea în psihoterapie drept
amenințătoare, pacienții cu această tulburare pot să „fugă”, prin
abandonul psihoterapiei, atunci când se conturează rezultate
favorabile.
 Tulburarea de personalitate histrionică

Elementul cheie al acestei tulburări de personalitate este comportamentul dominat de

afectivitate exagerată și de căutare a atragerii atenției celor din jur. Pacienții diagnosticați
cu tulburarea de personalitate histrionică au un stil dramatic, emoțional, impresionant.
Adesea sunt cooperanți și dornici de a fi ajutați și manifestă un comportament
dependent. Tind să fie seducători, plini de culoare si mereu căutând atenție.
Vorbirea lor poate fi dramatică, iar adesea sunt sugestionabili.
Din punct de vedere emoțional pot să fie superficiali sau nesinceri.
 Criterii de diagnostic

Diagnosticul de personalitate histrionică este stabilit în urma unei consultații efectuate de

către un psiholog sau psihiatru.
Persoanele cu tulburare de personalitate histrionică prezintă un tipar comportamental
caracterizat prin exprimarea excesivă a emoțiilor și căutarea captării atenției celor din jur.

Tulburarea debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situații și

îndeplinește următoarele criterii:
 
 Criterii de diagnostic

1. Se simt incomod în situații în care nu se află în centrul atenției.

2. Interacțiunea cu alte persoane este adesea nepotrivită din cauza comportamentului
inadecvat, cu tentă sexuală sau provocatoare.
3. Afișează o trecere rapidă de la o emoție la alta și exprimă emoții superficiale.
4. Se folosesc în mod regulat de aspectul fizic pentru a atrage atenția.
5. Au un stil de exprimare verbal prin care urmăresc să impresioneze audiența, dar care este
superficial și lipsit de detalii.
6. Exprimarea emoțiilor este exagerată, teatrală și dramatică.
7. Sunt sugestibile (pot fi foarte ușor influențate de alte persoane sau de circumstanțe).
8. Apreciază greșit relațiile sale cu cei din jur și consideră că aceste relații sunt mult mai
apropiate decât sunt în realitate.
 
 Prevalență și cauze

Este mai prevalenta la femei decât la barbati si apare la 2 - 3 % din populatie. 

Cauzele tulburării de personalitate histrionică nu sunt cunoscute la momentul actual, însă

există numeroase teorii. Majoritatea autorilor consideră că aceasta este cauzată de un cumul de
factori genetici, biologici și sociali (model biopsihosocial determinat de interacțiunile din
copilăria timpurie a persoanei cu familia, prietenii și alți copii) la care se adaugă factorii
psihologici (personalitatea individului și temperamentul care sunt modelate în funcție de
mediu și de interacțiunea cu diverși agenți stresori) și capacitatea persoanei de a se adapta la
stres.
Datorită modelului biopsihosocial de etiopatogenie, în cazul în care o persoană este
diagnosticată cu tulburare de personalitate există o șansă foarte mare ca aceasta să transmită
tulburarea de comportament către urmași.
 
 Tratament

În tratamentul tulburării de personalitate histrionică, în funcție de fiecare caz, se recomandă

psihoterapia individuală (psihoterapia suportivă sau psihoterapia psihanalitică), terapia de
grup, farmacoterapia (anxiolitice, pentru stările emoţionale tranzitorii).

Se apelează foarte rar la tratamentul medicamentos deoarece acești indivizi, spre deosebire
de indivizii suferinzi de alte tulburări de personalitate, sunt foarte susceptibili la dependența
medicamentoasă.
 TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE

Tulburarea de personalitate la limită este o tulburare de sănătate mintală care afectează modul în care gândești și simți despre
tine și ceilalți, provocând probleme de funcționare în viața de zi cu zi. Include probleme legate de imaginea de sine,
dificultăți în gestionarea emoțiilor și comportamentului și un model de relații instabile.

Cu această tulburare de personalitate, aveți o teamă intensă de abandon sau instabilitate și este posibil să aveți dificultăți în a
tolera să fiți singuri. Cu toate acestea, furia inadecvată, impulsivitatea și schimbările frecvente de dispoziție îi pot împinge pe
ceilalți, chiar dacă doriți să aveți relații iubitoare și de durată.
 SIMPTOME
Tulburarea de personalitate la limită afectează modul în care te simți despre tine, cum te relaționezi cu
ceilalți și cum te comporti.

Semnele și simptomele pot include:

· O teamă intensă de abandon, mergând chiar la măsuri extreme pentru a evita separarea sau respingerea
reală sau imaginată

· Un model de relații intense instabile, cum ar fi idealizarea cuiva într-un moment și apoi crezerea
bruscă că persoanei nu îi pasă suficient sau este crudă

· Schimbări rapide în identitatea de sine și în imaginea de sine care includ obiective și valori
schimbătoare și vă vedeți pe voi înșivă ca pe un rău sau ca și cum nu ați exista deloc
 CAUZA
Ca și în cazul altor tulburări de sănătate mintală, cauzele tulburării de personalitate limită nu sunt pe deplin înțelese. În plus
față de factorii de mediu - cum ar fi antecedente de abuz sau neglijență asupra copiilor - tulburarea de personalitate limită

.
poate fi legată de:

· Genetica. Unele studii pe gemeni și familii sugerează că tulburările de personalitate pot fi moștenite sau puternic
asociate cu alte tulburări de sănătate mintală în rândul membrilor familiei.

· Anomalii cerebrale. Unele cercetări au arătat schimbări în anumite zone ale creierului implicate în reglarea emoțiilor,
impulsivitate și agresivitate. În plus, este posibil ca anumite substanțe chimice ale creierului care ajută la reglarea
dispoziției, cum ar fi serotonina, să nu funcționeze corect.
 TRATAMENT
Factorul comun care se observă în majoritatea metodelor de tratament de succes pentru BPD este combinația adecvată de
psihoterapie și terapie bazată pe medicamente administrate corect. Fiecare situație este complet diferită și, uneori, în cazurile
mai severe de BPD, perioade scurte de spitalizare pot fi necesare pentru siguranța individului.

Psihoterapia ambulatorie, cunoscută în mod obișnuit sub numele de „terapie prin vorbire”, se practică regulat în eforturile de
tratare a BPD. Opțiunile de terapie orientate spre comportament mai familiare oferite pentru tratamentul BPD includ de
obicei: Terapia Comportamentală Dialectică (DBT)

Această formă de psihoterapie este printre primele care s-au dovedit a fi eficiente în tratarea specifică a tulburării de
personalitate limită. În timp ce participă la această terapie, pacienții pot învăța o varietate de noi abilități și cum să
gestioneze și să facă față sentimentelor emoționale puternice pe care BPD le poate produce.
 TRATAMENT
Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC)

TCC este structurată într-un mod care ajută la modificarea pozitivă a modurilor în care un individ poate
gândi sau acționa. O evaluare de către un psiholog autorizat cu pacientul este de obicei necesară, deoarece
eficacitatea acestei terapii se bazează în mare măsură pe forța relației dintre pacient și terapeutul lor. Mulți
ar spune că cel mai critic aspect atunci când se ia în considerare terapia cognitiv-comportamentală pentru
tratarea tulburării de personalitate limită este că pacientul trebuie să fie dispus să se schimbe.
 BIBLIOGRAFIE
• Usaci, D. Psihopatologie, curs
• https://color-mind.ro/1847-2/
• https://www.terrapi.ro/tulburarile-de-personalitate/

• https://www.youtube.com/watch?v=xMDda0TPMfI
• https://color-mind.ro/tulburarea-de-personalitate-histrionica/
• https://www.romedic.ro/tulburarea-de-personalitate-histrionica