3 Planuri de Interventie

VI.2.
Plan de intervenţie în psihoterapie integrativă pentru tratarea

tulburării de stres posttraumatic
Definire comportamentală
1. Persoana a trăit un eveniment traumatic în care, pe de o parte s-a confruntat
sau a asistat la evenimente ce au presupus moarte sau ameninţarea cu
moarte îndreptată către propria persoană sau către alţii; pe de altă parte,
răspunsul său a cuprins sentimente de frică intensă, de neputinţă şi de
oroare. Expunerea la un eveniment de viaţă, care este în afara intervalului
de experienţe umane obişnuite, că moartea sau vătămarea gravă implicat
efectiv sau ameninţat. integritatea fizică de sine sau a altora (Sgarro, 1997;
Meichenbaum, 1994; Ey şi co., 1986).
2. Amintiri neplăcute recurente şi intruzive ale evenimentului cu imagini,
percepţii, gânduri.
3. Vise neplăcute, recurente evenimentului.
4. Persoana simte şi acţionează ca şi cum evenimentul s-ar întâmpla din nou.
5. Experienţă subiectivă de frica intensa, neajutorare sau groază.
6. Trăiri, percepţii sau sentimente ca evenimentul se repetă traumatic recurent
prin iluzii; retrăind emoţional sub forma unui flashback şi experienţe
disociative.
7. Disconfort psihologic, fiziologic şi stres intens atunci când persoana este
expusă unor evenimente care simbolizează sau se asociază traumei sau îi
seamănă într-o oarecare măsură.
8. Este prezentă evitarea persistentă şi activă a stimulilor asociaţi traumei şi
atenuarea reactivităţii, în general, cu afectivitate redusă, sentimente de
desconsiderare a perspectivelor viitorului, reducerea interesului pentru
activităţi semnificative, înstrăinare sau detaşare de ceilalţi.
9. Stres psihologic intens în timpul expunerii la evenimente, locuri, sau
oameni care sunt memento-uri ale evenimentului traumatic.
10. Incapacitatea de a îşi aminti aspecte importante ale evenimentului
traumatic.
11. Răspunsuri psihofiziologice exagerate prin tresărire, hipervigilenţă,
iritabilitate, dificultăţi de concentrare.
12. Dificultati de concentrare, anhedonia, detaşare sau înstrăinare de la ceilalţi.
13. Neplăcerea este atât de gravă încât compromite funcţionarea profesională şi
socială a persoanei.
14. Oboseală şi preocupări ipohondre, comportament regresiv şi revendicativ,
crize emoţionale (tremur, plâns, crize de agresivitate), tulburări funcţionale
(oboseală, apăsare, simptome gastrointestinale), depresie, angoasă şi fobie.
15. Sentimente de vinovăţie pentru că a supravieţuit (Sgarro, 1997).
Ghid de Psihoterapie Integrativă - Planuri de Intervenție pentru 2014
Tulbură ri Asociate Traumei şi Factorilor de Risc
16. E prezentă disocierea, şi anume incapacitatea de a-şi reaminti părţi ale

evenimentului traumatic.
17. Sentimentul de lipsa perspectivelor de viitor (Kolski, Tammi, 2001).
Plan de intervenţie
Priceputu M., (2011,f ), Tammi D. Kolski, Michael Avriette, Arthur E.
Jongsma, Jr.(2001), Giusti E., Montanari C., Iannazzo A., (2001)
OBIECTIVE INTERVENŢII PSIHOTERAPEUTICE

Asigurarea unui climat - Stabiliţi o alianţă psihoterapeutică între psihoterapeut şi client prin
biopsihosocial complet şi furnizarea de reasigurare, empatie şi siguranţă.
propice desfaşurării - Explicaţi clientului necesitatea obţinerii unui tablou clinic relevant pentru
procesului psihoterapeutic istoria evenimentelor cu asigurarea cadrului profesional şi respectarea
specific acestor situaţii. confidenţialităţii.
- Efectuaţi o evaluare psihoterapeutică integrativă, inclusiv despre
funcţionarea pretraumă.
- Investigaţi natura traumei, suportul pe care clientul l-a primit imediat la
momentul traumatic. Evaluaţi şi impactul evenimetului traumatic asupra
clientului.
- Fiţi prezent şi creaţi un contact bun pentru restabilirea stării emoţionale.
Crearea unui cadrul - Creaţi un cadru de evalaure iniţială.

propice evaluării - Elaboraţi o baterie de instrumente relevante pentru evalaurea trăirii unui
psihologice în vederea eveniment traumatic ce conţine itemi despre: istoricul evenimentului,
stabilirii tabloului clinic al istoricul stării psihice a clientului înainte de eveniment, alte evenimente
traumei şi starea sihică asemănătoare trăite, impactul evenimentului asupra dimensiunilor fiinţei
prezentă a clientului. umane, excluderea simulării etc.
- Aplicaţi bateria de instrumente.
Integrarea psihică a - Invitaţi clientul să exploreze în profunzime evenimentul traumatic,

traumei. gândurile, imagini, emoţii şi sentimentele asociate lui (Figley, 1988).
- Stimulaţi clientul să repovestească evenimentul în aici-şi-acum, retrăind şi
reamintindu-şi trauma suferită (expunere imaginativă) (DeRubeis & Crits-
Cristoph, 1998).
- Facilitaţi modificarea naraţiunii pentru a ajunge la integrare şi
intensificarea sentimentului de control asupra celor trăite (Horowitz,
1990). Aceasta este modalitatea de a reduce anxietatea asociată amintirii
evenimentului.
- Ajutaţi clientul să găsească un sens în cele întâmplate, unii clienţi simt
această nevoie (Eagle, 1998).
- Stimulaţi clientul să ajungă să controleze cele trăite. Posibilitatea
2 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

controlului voluntar asupra celor trăite oferă o senzaţie de stăpânire a

amintirilor intruzive şi o capacitate de a tolera disconfortul.
- Desensibilizare sistematizată (Bowen & Lambert, 1986).
- Flooding (n.t. inundarea) fie in vivo, fie la nivel imaginar, terapie
implozivă (Foy şi co., 1990).
- Persoana este ajutată se se simtă în largul său cu gândurile asociate
traumei. Dacă în timpul explorării, clientul se simte copleşit de emoţiile
prea puternice, se poate utiliza centrarea, cerându-i se acestuia să îşi
imagineze un spaţiu mintal „sigur” în care poate explora lista problemelor
sale, luând câte una pe rând. - Persoana este stimulată să reducă amintirile
intruzive ale traumei.
- Consolidaţi relaţia terapeutică. Este superfluu să amintim că repovestirea
traumei, cu toate că este efectuată în mod treptat, va lăsa să iasă la
suprafaţă sentimente puternice; este, aşadar, utilă să fie efectuată în
profunzime abia atunci când s-a stabilit o alianţă terapeutică bună, astfel
încât pacientul să poată experimenta posibilitatea de a fi susţinut, ascultat,
în timp ce retrăieşte aceste emoţii puternice (Horowitz, 1986).
- Se poate utiliza „scaunul gol” pentru a-l ajuta pe celălalt să se confrunte
cu cel care a abuzat de el, sau poate „dialogul scaunelor” pentru a lucra
asupra conflictelor interne ale clientului (de exemplu, partea care se
învinovăţeşte pe sine însuşi pentru cele întâmplate şi partea care se simte
neputincioasă cu privire la eveniment).
- Este susţinut în demersul de a obţine informaţii despre cei apropiaţi de
care clientul este îngrijorat.
Evaluarea exactă a - Cereţi clientului să explice, în detaliu, care sunt simptomele care îi
simptomelor. cauzează cele mai mari probleme (retrăirea experienţei traumatice,
evenimentul, amorţeala, activarea, sentimentul neputinţei, etc.)
- Efectuarea testelor psihologice pentru a determina natura şi gravitatea
stării psihice prezente. Este important a se evalua posibilitatea unei
simulări.
Clarificarea amintirilor - Facilitarea abordarii clientului în a reexplora detaliile traumatice ale

evenimentului traumatic. evenimentului.
- Conceperea unui jurnal unde poate scrie despre incident.
- Când contextul impune clientul face demersuri pentru a obţine confirmare
exactă a evenimentului traumatic prin contactarea martorilor (alti veterani,
fraţi, trecătorilor, etc) şi orice materiale scrise (medical rapoarte, articole
de ziar, rapoartelor poliţiei, etc)
- Faceţi apel la imagini ce pot fi stimuli de accesare a memoriei obiective
turistice, sunete, mirosuri, şi sentimente tactile aparute în timpul
evenimentului. Identifica modul în care un flash-back poate apărea când
acestea simţurile sunt declanşate de o expunere neaşteptată în functionarea

de zi cu zi.
Identificarea evaluărilor - Invitaţi persoana să meargă la un doctor pentru o evaluare globală a stării
medicale necesare pentru o de sănătate. În anumite cazuri (incidente stradale, dezastre naturale, etc)
estimare exactă a ondiţiei pot exista leziuni la nivelul sistemului nervos central şi periferic, leziuni la
fizice. Obţinerea unor nivelul organelor interne, pagube funcţionale ale organelor de simţ; pe
tratamente pentru orice termen lung, pot exista alterări neurovegetative, imunitare, endocrine,
probleme medicală care pot cardiovasculare, etc. (Sgarro, 1997).
contribui deprecierii la
restabilizare fizică şi
psihică.
Respectarea evaluării - Ajutaţi clientului să înţeleagă importanţa „conformismului”.

pentru medicamentele - Cereţi clientului să se familiarizeze cu limitele conexe administrării de
psihotrope. Optimizarea medicamente.
“conformismului”(complian - Monitorizarea şi evaluarea „conformismului”.
ce). Gestionarea - Monitorizarea şi evaluarea eficienţei medicamentelor la nivelul
medicamentelor şi efectele funcţionalităţii.
lor secundare. - invitaţi clientul să meargă la un medic sau la un farmacist pentru a
clarifica orice aspecte legate de medicamentele pe care le ia.
- Educaţi clientului cu privire la dezechilibrul chimic asociat depresiei.
- Informaţi cu privire la rolul eşecului legat de „nerespectarea”
tratamentului farmacologic.
- Medicamentele îi pot fi administrate pentru: anxietate, panică,
hiperactivare (clonidina, properenolo, clorazepam); insomnie (flurazepam,
temazepam); agitaţie (lorazepam, haloperidol); simptome de evitare şi de
explozivitate (fluoxetină) (Kent & Gorman, 1997; Davidson şi co., 1993;
Rosen & Bohon, 1990; Blake şi co., 1993; Kaplan & Sadock, 1991).
Evaluarea necesităţii medicamentelor antidepresive. De fapt, persoanele
cu tulburare cronică consideră că este mai benefică administrarea
antidepresivelor triciclice (imipramina, amitriptilina), IMAO (fenelzina) şi
săruri de litiu. S-a dovedit util, aşadar, un tratament continuu, pe termen
lunc, cu imipramină, în cazul subiecţilor foarte depresivi: sedare; efecte
anticolinergice (gură uscată, constipaţie, vedere înceţoşată); hipertensiune
ortostatică; tahicardie/ aritmie; fotosensibilitate oculară; diminuarea
pragului de atac apoplectic; crize hipertensive; pierderea greutăţii sau
dureri; priaprism.
- Indicaţi clientului să raporteze doctorului orice efect produs de
medicamente.
- La nevoie, recomandaţi clientului participarea la un tratament în cadru
spitalizat.
- Ajutaţi clientul să primească şi să identifice tratamentul şi contextul
potrivit pentru situaţia lui.

Elaborarea sentimentelor - Însoţiţi clientul empatic pâna când în ritmul său se va simţi in siguranţă şi
care conduc la discociere. cu încredere pentru a accesa emoţiile negative.
- ajutaţi clientul să aducă la lumină sentimentele asociate traumei (furie,
frică, durere, sentiment de vinovăţie) care conduc la disociere (Figley,
1988).
- Explorarea evenimentului şi sentimentelor şi gândurilor asociate (Elliot şi
co., 1998).
- Susţineţi clientul în a distinge între timpurile fizice şi psihice: aici-şi-
acum, trecutul, prezentul şi viitorul.
- Modelaţi sau efectuaţi colaje care să exprime cele 4 tablouri: evenimentul
traumatizant, contextul prezent generat de eveniment, procedul
psihoterapeutic-sedinţa, viitorul. Păstraţi colajele şi oferiţi posibilitatea să
lucreze asupra lor pe parcursul a mai multor şedinţe stimulând adaptarea
continuă. Aceasta vă relevă ritmul schimbării.
Psihoeducaţia cu privire la - Răspundeţi clientului la întrebări despre tulburare, riscuri, vindecare.

modelele explicative ale - Identificaţi împreuna cu clientul resursele de vindecare şi soluţionare a
traumei permite problemelor existente.
îmbunătăţirea înţelegerii - Aplicaţi biblioterapia prin a indica sau oferi clientului materialele pentru
tipului de tulburare şi clienţi scrise, audio-video, pentru informare cu privire la modelele
complianţa la tratament. explicative.
- Persoana este invitată să frecventeze un grup omogen cu privire la
evenimentul traumatic.
- Persoana este invitată să contacteze persoane care au trecut printr-o
experienţă similară ei.
Îmbunătăţirea elaborării - ajutaţi clientul să-şi modifice perspectiva temporală, de la a fi orientată

scopurilor. înspre trecut (înspre eveniment) la a fi orientată spre prezent şi spre viitor.
- Stimulaţi clientul în a-şi îmbunătăţi capacitatea de a face proiecte şi de a
face alegeri semnificative (Elliot şi co., 1998).
- Identificarea scopurilor şi subdividerea lor în paşi operativi şi gestionabili,
în mod funcţional.
- Clientul este ajutat să-şi dezvolte percepţia propriei capacităţi de
reconstrucţie de la dependenţa negativă, sporind sentimentul de posesie a
unor obiective viitoare.
Promovarea afirmaţiilor - Explorarea şi restructurarea limbajului intern negativ asociat traumei şi

pozitive şi speranţei. predicţiilor catastrofale şi a copingului ineficace.
- Stimularea verbalizării speranţelor şi afirmaţiilor pozitive pentru viitor.
- Invitaţi clientul în a face afirmaţii pozitive cu privire la sine însuşi şi la
capacitatea sa de a se confrunta cu stresul propriei vieţi, în ficare zi.
- Identificarea şi activarea resurselor.
Identificarea oricărui abuz - Evaluarea clientului pentru abuzul de substanţe, drog, alcool;

de substanţă.
Dacă dependenţa chimică este prezentă este important de elaborat un plan de
intervenţie şi medicaţie specific (Răşcanu R., Priceputu M., Crăciun B., 2011).
- .
Diminuarea rezistenţelor la - Continuaţi crearea alianţei terapeutice.

tratament. - Prin intermediul unei relaţii respectuoase, calde, empatice, se oferă
celuilalt o experienţă emoţională corectivă, reparatorie care atenuează
imaginea negativă pe care persoana care a fost abuzată sau care a suferit
de pe urma violenţei, o poate avea despre ceilalţi.
- Relaţia, pe termen lung, va permite recăpătarea unei încrederi minime în
lume şi în ceilalţi (Elliot şi co., 1998) şi siguranţa că va primi suportul
necesar.
- Continuarea procesului menţinând o atitudine de înţelegere empatică, de
bunăvoinţă, de respect şi de lipsă de judecată faţă de client. Această
atmosferă primitoare şi susţinătoare permite explorarea empatică a
evenimentului (Elliot şi co., 1998).
- Asiguraţi o atmosferă în care clientul să se simtă ajutat şi înţeles. Trebuie
să îşi găsească energia şi încrederea pentru a-şi spune povestea şi pentru a
merge mai departe în reconstrucţia psihică.
- Menţinerea, în acelaşi timp, a unei atitudini ferme: celălalt, cel puţin în
faza de început a terapiei, are nevoie de structură şi claritate (Alon &
Levine Bar-Yoseph, 1994).
- Reasigurarea clientului prin oferirea de informaţii exacte cu privire la
cadrul psihoterapeutic, tipul terapiei şi detalii despre practica
psihoterapetului.
Creşterea capacităţilor de - Prezentare promptă cu suport totodată în ce priveşte durerea şi felul în

coping şi elaborare de plan care evenimentul traumatizant a adus schimbări în viata clientului.
pentru condiţiile ce pot Evenimente pot apare şi o pregatire pentru acestea este necesară: prezenţa
declanşa recidivă. în instanţă, expunere directa sau indirectă prin intermediul mass-media.
Metode de lucru: re-expunerea clientului la stimulii traumatici (prin
desensibilizare sistematică imaginativă, hipnoză, expunere directă, etc.),
în mod structurat şi cu susţinerea terapeutului, astfel încât la final să
diminuăm anxietatea şi să intensificăm controlul celor trăite, diferenţierea
între fantezie şi realitate (Horowitz, 1990; Foa & Kozac, 1986; Foa şi co.,
1989). Continuarea trebuie să fie graduală, dându-i voie persoanei, de la o
şedinţa la alta, să povestească într-o manieră tot mai detaliată şi în
profunzime, episodul traumatic.
- Examinarea împreună cu clientul a resurselor personale de dezvoltare pe
care acesta le are, pornind chiar de la evenimentele traumatice (trecerea de
la experienţa de „victimă” la cea de „supravieţuitor”, scoţând în evidenţă
„puterea personală”).
- Utilizarea desensibilizării şi a re-elaborării mişcărilor oculare (F. Shapiro,

1991B): o tehnică care şi-a demonstrat utilitatea.

- Clientul este ajutat să înţeleagă că este util să realizeze, pe rând, câte un
lucru.
- Clientului i se arată nişte tehnici de relaxare pentru a înfrunta stresul,
atunci când se simte extenuat.
- Persoana este ajutată să-şi îmbunătăţească capacitatea de concentrare, de
exemplu, prin intermediul temelor de memorare.
- Stimularea persoanei în a reduce hipervigilenţa.
- Elaborarea expectanţelor şi scopurilor realiste.
- Persoana este ajutată să identifice priorităţile pe care le are de înfruntat.
- Stimularea clientului în excluderea beneficiilor secundare de pe urma
proprilor obiective.
- Facilitarea depăşirii lipsei de iniţiativă.
- Încurajarea persoanei să ia decizii, asumându-şi responsabilitatea pentru
ele.
- Oferirea de feedback pozitiv în momentul în care ia decizii.
- Identificarea acelor aspecte ale vieţii şi ale grijii de sine în care deţine
controlul şi a aspectelor în care l-a pierdut.
- Încurajarea exprimării sentimentelor corelate aspectelor vieţii asupra
cărora nu mai are control şi tentativei de a le readuce sub control.
- Planificarea unei reîntăriri a activăţilor sociale.
- Stimularea verbalizării sentimentelor, nevoilor şi dorinţelor.
- Arătarea de tehnici de gestionare a furiei.
- Stress inoculation training (training de inoculare a stresului), în care sunt
prezente elemente de relaxare, joc de rol, modelaj, blocarea gândurilor şi
dialogul cu sine ghidat pentru situaţii pe care persoana nu reuşeşte să le
înfrunte (Resick şi co., 1988). Tehnici de control a respiraţiei, blocarea
gândurilor, restructurarea cognitivă, terapia implozivă, bio-feedback,
dialogul cu sine ghidat, modelaj covert şi joc de rol (Lyons & Keane,
1989; Veronen & Kilpatrick, 1983).
- Facilitarea identificării limitelor şi graniţelor (Priceputu M. & Craşovan
D., 2010).
Gestionarea dificultăţilor - Clientului i se cere un angajament clar în a-şi asuma responsabilitatea

în gestionarea depresiei. îmbunătăţirii calităţii propriei sale vieţi.
- Elaborarea unui plan de îngrijire de sine pentru gestionarea depresiei, care
să includă: structurarea unor activităţi cotidiene; dezvoltarea şi utilizarea
unei reţele sociale de support; o atitudine pozitivă şi identificarea
lucrurilor pozitive din propria viaţă; o conştientizare mai mare; activitate
fizică regulată; alimentarea pe bază de nutrienţi; a duce o viaţă în
conformitate cu propriile valori.
- Reîntărirea clientului atunci când arată atitudini mai mari de grijă de sine
şi de igienă personală zilnică fără ca acestea să fi fost solicitate din partea

celorlalţi.
- Monitorizarea activităţilor care privesc grija de sine şi igiena personală.
- Clientul este ajutat să elaboreze şi să îşi reducă sentimentul de vinovăţie
ca şi supravieţuitor.
Îmbunătăţirea în - Clientului i se arată tehnici de relaxare progresivă care să fie efectuate în

gestionarea stresului fiecare zi, cam 10/20 de minute.
- Bio-feedback (Kleber & Brom, 1992) îl va ajuta pe client sa se
reconecteze la propriul corp şi să conştientizeze conexiunile ce se produc
între fizic şi psihic.
- I se arată clientului tehnici de gestionare a furiei (Foy şi co., 1990).
- Pacientul este ajutat să îşi diminueze hipervigilenţa.
- Găsirea şi menţinerea unui nivel de activare emoţională suportabilă
(Brown & Fromm, 1986).
- Diminuarea răspunsurilor de alarmare exagerată.
- Reducerea suprageneralizării stimulilor, acest lucru este util, în mod
deosebit, în lucrul cu copiii.
- Clientul învaţă să-şi exprime propriile sentimente într-o manieră mai
deschisă.
- Diminuarea asociaţiilor indirecte cu evenimentul, cauzate de condiţionare.
- Desenzibilizarea mişcărilor oculare (Blake şi co., 1993; F. Shapiro,
1991b).
- Explorarea sentimentelor de neputinţă, lipsă de control, pericol, frică faţă
de lume, care ies la suprafaţă după traumă (Elliot şi co., 1998).
Introducerea în programul - Planificarea implicării în activităţi fizice şi recreative care să reflecte

zilnic a activităţilor fizice şi intensificarea energiei şi interesului.
recreativă. - Clientul este asistat şi reîntărit în tentativele sale de a susţine strategiile de
înfruntare a depresiei (de exemplu, mai mult exerciţiu fizic, implicare
socială mai mare, mai puţină centrare interioară, mai multă asertivitate, o
exprimarea mai mare a nevoilor, o exprimare mai bună a furiei).
Identificarea persoanelor - Identificaţi împreună cu clientul persoanele apropiate care pot fi solicitate
care pot fi solicitate ca pentru suport. Clarificaţi raportarea clientului la aceştia şi asigura-te că
sprijin social. alăturarea lor va avea rezultatul aşteptat.
- Evalauţi împreună cu clientul o gamă completă de posibilităţi, inclusiv
prieteni, familie, lideri, colegii, vecinii, colegii de clasă, etc.
- Elaboraţi şi implementaţi integrarea partenerilor aleşi într-un mod
constructiv. Faceţi demersuri în acest sens, pregătiţi instructajul potrivit.
- Monitorizaţi şi însoţiţi suportul social.
Integrarea suportului - Susţinerea familiei.

familial - Informarea persoanei şi familiei cu privire la PTSD. Familia poate avea
şi promovarea metodelor nevoie de ajutor pentru a integra persoana care a suferit o experienţă

de a asista pentru neobişnuită, care diferă de celelate, în mod normal, de ceilalţi membri
recuperarea clientului. (Horowitz, 1990; Figley, 1988).
- Efectuarea şedinţelor de psihoterapie de familie cu obiectivul de a crea
suport pentru client, un cadru confortabil de sprijin, înţelegere, si confort.
- Judecaţi dacă există conflicte maritale sau de familie care sunt rezultatul
PTSD.
- Educarea familiei în ceea ce priveşte modul în care aceasta poate evita
confruntarea şi rezolvarea de alte probleme pâna clientul va rezolva
problemele sale PTSD.
Îmbunătăţirea susţinerii so- - Planificarea reîntăririi relaţiilor sociale, în locul singurătăţii şi separării de
ciale. Scrie un plan pentru ceilalţi.
impli-carea altor persoane - Trainingul abilităţilor de comunicare poate ajuta la depăşirea problemelor
din mediul social pentru care apar în relaţiile intime.
suport. - Stimularea începutului de noi contacte sociale.
- Ajutarea clientului să elaboreze şi să menţină stiluri de viaţă mai
satisfăcătoare.
- Clientul este invitat să se insereze în alte grupuri sociale (serviciu,
comunitate, supravieţuitori şi dezastre naturale, etc.).
- Discutarea gradului de acceptare din partea celorlalţi (în anumite cazuri,
de exemplu, violenţe sexuale, pot exista anumite prejudecăţi cu privire la
victime).
- Încurajarea persoanei să depăşească dorinţa de a se da deoparte şi de a se
izola.
- Confruntarea clientului cu privire la susţinerea emoţională/ socială
pozitivă pe care a evitat-o întotdeauna.
- Clientul este invitat să îşi ia angajamentul de a folosi resursele şi
persoanele de suport într-un mod sau altul, în fiecare zi.
- Educarea cu privire la rolul izolării în menţinerea depresiei.
- Clientul este ajutat să revadă interacţiunile sociale compromise.
- Menţineţi o atitudine care să îi transmită clientului acceptare şi
consideraţie pozitivă în crearea unui mediu de încredere şi non-
judicativitate.
- Facilitarea identificării persoanelor cunoscute în trecut, a căror companie
îi făcea plăcere.
- Stimularea unei asumări de riscuri adecvată.
- Oferirea unui feedback direct, non-judicativ cu privire la interacţiunea sa
cu ceilalţi.
- Utilizarea rezolvării de probleme pentru a identifica răspunsuri alternative
pentru a înfrunta situaţiile stresante în mod eficient.
- Training al abilităţilor sociale pentru a-i arăta cum să se apropie de alţii şi
cum să participe la conversaţie.
- Jocul de rol şi practicarea abilităţilor sociale pentru a reîntări insight-ul de

a-şi da seama cum este el perceput de ceilalţi.

- Planificarea interacţiunilor sociale zilnice.
- Clientul este invitat să aibă contacte sociale şi să înceapă să îşi comunice
nevoile şi dorinţele într-o manieră asertivă.
- Spijinirea clientului în a scrie un plan de acţiune pentru creşterea
sprijinului emoţional de la alţi i.
- Monitorizarea progreselor înregistrate în punerea în aplicare a planului.
A experienţia întâlnirea cu - Asistarea clientului în localizarea grupuri de sprijin pentru persoane care
alţi participaţi la un grup de suferă similar în urma unor evenimente traumatice (de exemplu, Grupuri
sprijin pentru persoanelor de sprijin veteran, adulti molestat copii, etc). Încurajează pentru a
care suferă consecinţele participa, în scopul de a reduce izolarea sociala.
experienţelor trau-matice. - Monitorizaţi dinamica în grup şi impactul asupra clientului.
Identifică lista modalităţile - Efectuarea unei evaluări psihosociale complete, inclusiv funcţionarea
în care eveniment traumatic pretraumă.
a afectat viaţa clientului. - Natura traumei şi impactul asupra mediului social.
- Modalitătţile de sprijin accesate la momentul traumei.
- Adresaţi-vă clientului să facă o listă cu modurile în care un eveniment
traumatic a afectat viaţa lui.
- Analizaţi împreună psihoterapeut şi client lista.
- Monitorizarea clientului pentru identificarea unei posibile primejdii în
starea de spirit, cum ar fi depresia sau anxietatea.
Analiza furiei, generarea - Confruntaţi uşor clientul cu privire la orice greşeli şi motive generatoare
unui proces de de furie. Amintiţi-i etapele de doliu în care furia este o componentă.
implementare a - Interpretarea furie ca un simptom de a se simţi neajutorat.
modalităţilor eficiente de - Gestionaţi procesul din cabinet şi reacţiile la interpretări în sedinţe.
gestioare. - Învăţaţi clientul de a elibera furia fizic prin lovirea unui sac de box sau a
unei perne. Aceasta este o metodă de scurta durată.
- Utilizaţi jocul terapeutic: „Opreşte-te, Relaxează-te şi Gândeşte-te”
(Shapiro), pentru a asista clientul în dezvoltarea de auto-control.
- Recomandaţi clientului materiale informative despre furie.
Gestionarea Flashback-uri - Cereţi clientului să-şi reamintească obiective turistice, sunete, mirosuri, şi
ra-port sau experienţe sentimente tactile în timpul eveniment. Identificaţi modul în care un
eisociative. flashback poate apărea când aceste simţurile sunt declanşate de o
expunere neaşteptată în functionarea de zi cu zi.
- Educarea clientului cu privire la flashback-uri şi / sau experienţe
disociative şi modul în care ele sunt adesea tranzitorii de zi cu zi, apar
evenimente sau gânduri ale eveniemtului traumatizant.
- Utilizând tehnici de imagerie dirijată învăţaţi clientul să controleze
gândurile şi imaginile flashback din trecut.

Identificarea şi gestionarea - Cere clientului de a împărtăşi despre rolul său în cazul evenimetului;
sentimentele de - Concentrarea asupra clientului şi sentimentele de neajutorare şi plasarea
supravieţuire vinovăţie. vinei pe autorul eveniemtului traumatizant.
- În cazul în care clientul îşi exprimă vinovăţie / auto-culpabilizare,
redirectioanrea se face pentru a vedea evenimentul ca ceva ce sa întâmplat
dincolo de controlul clientului.
Identifică o înţelegere a - Educarea clientului pe utilizare subiectivă a Primejdiei. Ierarhizaţi

utilizării subiective a amintirile traumatizante pe o scară de la 1 la 10, cu 10 fiind cel mai
exemplelor de primejdie dureros.
posibile
Practica tehnici de - Învăţăţi clientul tehnici de relaxare: exerciţii, relaxare musculară

relaxare. progresivă, imagerie dirijată, etc.
Practica desensibilizarea - Aplicaţi clientului inducţia de relaxare şi apoi amintiţi aspecte ale
sistematică prin imaginară evenimentului traumatic, creşteţi treptat, continuaţi până când clientul
expunerea la traumatice reuşeşte să deţină controlul asupra emoţiilor, etc.
eveniment.
Restructurarea - Clientul este invitat să îşi exprime credinţele, ideele, opiniile „distruse” de
distorsiunilor cognitive care eveniment, cu dificultăţile lor ulterioare intra şi interpersonale (sentimente
sunt legate de de vinovăţie, autocritică, frică şi furie, durere şi tristeţe, dezorientare).
eveniment traumatic, şi - Facilitaţi exprimarea aspectelor cognitive prin intermediul tehnicilor
înlocuiţile cu cele mai precum rezolvarea de probleme, scrierea creativă şi literatura, jurnalismul.
realiste convingeri. Credinţele pe care le provoacă, sunt: distrugerea sentimentului de
invulnerabilitate; lipsa de încredere în previzibilitatea evenimentelor;
gestionarea săracă a propriei vieţi şi instabilitatea lumii; lipsa sensului
vieţii; vulnerabilitatea extremă, un sentiment copleşitor de nedreptate;
auto-învinovăţirea pentru cele întâmplate şi pentru faptul de a fi
supravieţuit (Antonowski, 1990).
- Integrarea noilor date informative şi experienţiale în interiorul propriilor
scheme mentale, pentru că un eveniment traumatic conţine informaţii
incompatibile cu schemele precedente (în speciale cele ce au, în mod
normal, conotaţii de „previzibilitate” şi „siguranţă”).
- Gestionarea şi diminuarea cogniţiilor stresante, utilizând auto-instrucţiuni
verbale şi cotraafirmaţii.
- Confruntarea gândurilor şi distorsiunilor, care, adesea, se referă la
următoarele arii: (1) credinţe cu privire la lume („toţi oamenii sunt
potenţiali violatori”); (2) neputinţă versus control al propriei vieţi; (3)
responsabilitatea personală („modul în care mă îmbrac a cauzat violenţa”)
(Sanderson & McGinn, 1997).
- ajutaţi clientul să îşi modifice afirmaţiile negative şi catastrofale din

limbajul său interior şi să îşi intensifice sentimentul de eficienţă de sine

(Blake şi co., 1993).
- Utilizaţi metode de restructurare cognitivă pentru a înlocui cogniţiile
distorsionate cu gânduri pozitive realiste.
Enumeraţi cinci moduri de - Învăţaţi clientul să gestioneze reacţiile PTSD (de exemplu: să mănânce
a preveni reacţii de stres sănătos, să se odihnească corespunzător, să participe la activităţi de
posttraumatic. petrecere a timpului liber, să-şi stabilească realist obiectivele pentru viitor,
să evite consumul de substanţe nocive.
Îmbunătăţirea abilităţilor - Definiţi împreună cu clientul problemele.

de rezolvare de probleme. - Brainstorming pentru soluţiile plauzibile.
Scrie un plan de abilităţi de - Identificarea rezultatelor posibile a diferitelor soluţii individuale.
a face faţă care detaliază ce - Luarea deciziei celei mai potrivite pentru situaţia problematică.
să fac - Pregătirea persoanei cu privire la faptul că nu întotdeauna strategia aleasă
atunci când se confruntă cu duce la rezultatele planificate; deci să fie pregătită pentru neprevăzut.
simptome. - Identificarea comportamentelor de evitare cu privire la traumă.
- Pacientul este invitat să îndeplinească, dacă este posibil, activităţi legate,
într-un mod sau altul, de traumă (de exemplu, să reviziteze postul în care
aceasta a avut loc, să reîntâlnească persoane care au avut legătură cu ..,
etc.) cu un stres minim.
- Stimularea clientului în a-şi îmbunătăţi capacitatea de concentrare.
- Revizuirea cu clientul a metodelor care au folosit cel mai mult pentru a
reduce primejdie şi-l atribui pentru temele de a scrie un plan de folosesc
aceste metode (de exemplu, folosind suport social, gândit oprire, relaxare
tehnici, etc), atunci când se confrunta cu simptome.
Participa la un ritual care - Încurajaţi clientul de a participa la un ritual care ajută

pune evenimentul la plasarea evenimentul traumatic în trecut (de exemplu întlnirea
traumatic în trecut. veteranilor în memoria soldaţilor cazuţi, etc).
Recrearea continuităţii - Stimularea clientului în restructurarea cognitivă.

personale. - Elaborarea sentimentelor conectate traumei.
- Clientul este invitat să aleagă fotografii din albumul său personal şi să le
aducă în şedinţă pentru a se folosi de ele în nararea propriei poveşti de
viaţă (fototerapia).
- Încurajarea şi validarea experienţei clientului în timp ce îşi spune
povestea.
- Planificarea dezvoltării sistemului de support social.
- Trainingul abilităţilor sociale pentru intensificarea încrederii în ceilalţi, în
lume (Alon & Levine Bar-Yoseph, 1994; Rozynko & Dondershine, 1991).
Îmbunătăţirea stimei de - Menţinerea unei atitudini de acceptare şi de respect faţă de client.

sine. - Identificarea punctelor sale tari, zestrea sa şi încurjarea clientului în a le

focaliza (Alon & Levine Bar-Yoseph, 1994).

- Stimularea reconstrucţiei situaţiilor trecute în care a eşuat şi să le re-
elaboreze pentru a vede cât de mult poate învăţa din propriile experienţe.
- Definirea ariilor în care doreşte să îşi modifice propriul comportament şi
lucrul împreună pentru construirea de strategii şi obiective pentru a ajunge
la ţintele finale individuale.
- Planificarea, împreună, a unui sistem de monitorizare a traseului către
obiectivele propuse.
- Încurajarea şi reîntărirea pozivită a comportamentelor în care dă dovadă
că a acţionat în mod independent.
- Clientul este ajutat să îşi dezvolte o comunicare, în mare parte, asertivă.
- Facilitarea identificării graniţelor şi limitelor în propriile relaţii. -
Identificarea şi reîntărirea ariilor de funcţionare care nu au fost atinse de
tulburare.
Grija faţă de sine. - Clientul este invitat să îşi monitorizeze schema somnului şi numărul total
al orelor de somn.
- Ingurajarea unor cicluri de somn adecvate.
- Descurajarea puiului de somn de după-amiază.
- Cereţi clientului să evite folosirea cofeinei sau a altor substanţe
stimulente.
- Efectuarea unor exerciţii de relaxare sau de ascultare a unor melodii
relaxante înainte de a dormi.
- Planificarea unei activităţi fizice zilnice (de exemplu, plimbare, mersul pe
bicicletă, sala de gimnastică).
- Clientul este invitat să îşi ia sedativele seara, mai degrabă decât în alte
momente ale zilei.
- Persoana este încurajată să se răsfeţe cu activităţi relaxante, care pot
induce somnul, precum o baie caldă, masaj, un ceai de plante, o cină
uşoară.
- Procesare gestaltistă a coşmarurilor pentru a ajunge la o diminuare a lor.
- Automonitorizarea tipului şi modului de alimentare.
- Automonitorizarea gradului de igienă personală.
- Automonitorizarea ariei în care se manifestă problemele (Alon & Levine
Bar-Yoseph, 1994).
Rezolvarea efectului - Generarea unui proces psihoterapeutic de lunga durată unde se facilitează
emoţional al traumei trăite constientizări, analiza situatională, etc.
şi oprirea impactului - Integrarea analizelor, conştientizărilor şi restructurarilor cognitive,
negativ pe care trauma îl comportamentale şi emotionale.
are asupra - Desfaşurarea unor activtiăţi de cadru unde se evalueaza gestinarea
comportamentului de zi cu emotiilor.
zi al persoanei.

- Monitorizarea schimbarilor şi noilor trăiri adaptate la prezent.
Dezvoltarea unui model - Identificarea modelului de funcţioare de dinaintea evenimentului

cognitiv sănătos de traumatic.
încredere în sine pentru a - Elaborarea unui plan de accesare a starii de bine şi clarificarea identităţii
uşura starea de spirit personale.
depresivă şi pentru a reveni - Implementarea planului de adaptare la prezent.
la starea precedentă de
funcţionare.
Dezvoltarea gradului de - Analiza stimulilor intrapsihici şi din mediul extern, generatori de emoţii
conştientizare cu privire la negative
comportamentele acutale de - Identificarea emoţiilor negative, descrierea acestora şi a felului în care
furie, găsind alternative la influenţează corpul, comportamentul şi relaţiile interpersonale
furia agresivă.
Reducerea frecvenţei şi - Identificaţi împreună cu clientul metode de autocontrol şi de exprimare a

intensităţii sentimentelor de furiei într-un mod constructiv: tehnica „Văd, îmi Imaginez, Simt”, tehnici
furie şi sporirea de asertivitate, elaborarea biletelor/ scrisorilor în care să exprime ce nu
capacităţilor de poate verbaliza etc.
recunoaştere şi de
exprimare a sentimentelor
într-o manieră adecvată.
Stabilizarea nivelului de - Analiza listei de îngrijorări şi a gradului de realism, importanţă şi a

anxietate prin creşterea propriei capacităţi de a controla lucrurile.
capacităţii de acţiune. - Identificarea problemelor ce pot fi rezolvate de către client şi elaborarea
unui plan de acţiune.
- Descrierea concretă şi amănunţită a felului în care va avea o viaţă
satisfăcătoare atunci când problemele vor fi fost rezolvate.
Elaborarea şi „încetarea” - Identificarea vinovăţiei şi analizarea modului în care s-a construit aceasta
sentimentelor de vinovăţie încă din copilărie.
cu privire la ceea ce s-a - Construirea unei imagini realiste propriei participări la evenimentul din
întâmplat. prezent
- Însoţirea clientului în procesu de asumare a limitelor
Readucerea existenţei sub - Identificarea resurselor clientului şi a felului în care le-a accesat pe
controlul propriilor alegeri, parcursul vieţii.
depăşind senzaţia de - Elaborarea unor liste de proprii realizări şi analiza felului în care a făcut să
neputinţă. fie posibile acestea.
- Utilizarea lui ”ştii dar nu ştii că ştii” în paralela cu abilităţi devenite
deprinderi /automatisme

VI.3. Plan de intervenţie în psihoterapie integrativă pentru tulburarea de

stres acut
Suicidul la copii
Definitii comportamentale
1.Suicidul propriului copil
2. Suicidul unui elev, tânăr sau copil din vecinătate.
3. Reacţii comportamentale de agitaţie, agresiune, tensiune musculară, agăţare
de un obiect al copilului sau retragere socială.
4. Reacţii de şoc evidenţiate prin negare, confuzie, capacitate slaba de
concentrare, incapacitatea de a lua decizii, tremurături, leşin.
5. Reacţii emoţionale de plâns, isterie, neîncredere sau furie.
6. Reacţii fizice de slăbiciune, dificultăţi de respiraţie, dureri/presiune în piept,
dureri de cap, greaţa sau diaree.
Obiective pe termen lung

1. Dezvoltarea/susţinerea unui proces de doliu sănătos în urma sinuciderii
unui copil.

2. Acceptarea în mod realist a morţii copilului şi depăşirea sentimentelor de

ruşine, vină sau negare.
3. Reîntoarcere la nivelul anterior de funcţionare socială, fizic, emoţională şi
spirituală.
4. Integrarea sănătoasă a acestui eveniment în funcţionarea cotidiană a
părinţilor/familiei.
Priceputu A. M., (2011, f ), Priceputu M., Braescu V-Z., Oana-Paula Zaharia ,
Daniela- Marinela Lungu (2009), Tammi D. Kolski, Michael Avriette, Arthur
E. Jongsma, Jr.(2001), Giusti E., Montanari C., Iannazzo A., (2001)
Obiective Intervenţii psihoterapeutice integrative
1. A verbaliza şi înţelege - Stabilirea unei relaţii prin menţinerea contactului vizual, vorbirea
faptul că copilul s-a clară şi înceată, de pe poziţii egale ( în picioare sau pe scaun).
sinucis - Informarea părinţilor despre sinuciderea copilului lor. Furnizarea
rapoartelor despre incident (juridic, medical), privind cauza morţii
copilului.
- Explorarea, împreună cu părinţii, a ceea ce ştiu despre
circumstanţele morţii copilului.
- Confruntarea mecanismului de negare al parinţilor, în legatura cu
sinuciderea, revăzând datele morţii copilului.
2. A împărtăşi biletul de - Citiţi biletul de sinucidere şi furnizaţi suport emoţional.

adio care a fost lăsat. - Analiza scrisului şi/ sau al tulburărilor de gândire ale copilului.
3. Verbalizarea si - A identifica pe cine învinuieşte copilul în biletul de sinucidere şi a

înţelegerea mesajului şi provoca clientul să nu accepte vina. A ajuta clientul să înţeleagă
a înţelesului profund din alegerea copilului de a se sinucide şi cum persoana identificată ca
acest bilet de adio. vinovată, nu este responsabilă.
- A cere părinţilor să identifice ce nu este flagrant afirmat în bilet; să
citească printre rânduri, pentru a găsi durerea, depresia,, suferinţa şi
furia pe care trebuie sa le fi simţit copilul.
4. Amintirea emoţiilor, - Cereţi părinţtilor să-şi amintească daca au remarcat schimbări în

activităţilor şi purtarea, comportamentele, atitudinile sau emoţiile copilului în
schimbărilor

comportamentale şi ultimele 72 de ore; procesaţi sentimentele de “ ar fi trebuit sa prevăd

afective pe care le-a asta”.
manifestat copilul în - Revedeţi, împreună cu părinţii, statusul mintal al copilului,
ultimele 72 de ore activităţile sau alte indicii despre depresia copilului (retragere
înainte de sinucidere. socială, conflicte); rezolvaţi sentimentele de autoînvinuire pentru a
nu fi prevazut sinuciderea.
5. Descrierea în mod - Stabilirea unei relaţii prin menţinerea contactului vizual, vorbirea
deschis a tuturor clară şi înceată, de pe poziţii egale ( în picioare sau pe scaun).
emoţiilor şi reacţiilor - Revedeţi, împreună cu părinţii, statusul mintal al copilului,
comportamentale activităţile sau alte indicii despre depresia copilului (retragere
experimentate. socială, conflicte); rezolvaţi sentimentele de autoînvinuire pentru a
nu fi prevăzut sinuciderea.
- Normalizati reacţia părinţilor informându-i că o mare gama de
reacţii emoţionale ( vină, plâns, ruşine, amorţire, şoc) sunt normale,
comune şi de aşteptat.
- Incurajaţi exprimarea emoţiilor punând întrebări deschise, oferind
şerveţele pentru plâns, şi asigurări pentru toate reacţiile adecvate.
6. Incetarea auto- - Confruntaţi părinţii când îşi asuma responsabilitatea pentru

invînuirii pentru sinucidere. Revedeţi evenimentele legate de aceasta.
sinucidere. - Educaţi părinţii despre auto-centrarea în legatură cu sinuciderea şi
cum nimeni nu influenţează sau cauzează decizia cuiva de a-şi lua
viaţa.
- Exploraţi împreună cu părinţii regretele lor, întrebându-i ce anume
cred ei că ar fi putut sau trebuit să facă diferit. Îndrumaţi-i să se
focuseze pe evenimntele din preajma sinuciderii şi educaţi-i că
ruminaţia pe tema “ce-ar fi fost dacş” întreţine sentimentele de vină.
7. Verbalizarea - Cereţi părinţilor să-şi amintească ultima dată când şi-au văzut
sentimentelor de vină a copilul sau au vorbit cu el. Încurajaţi-I să împărtăşească ce s-a spus.
supravieţuitorului. - Exploraţi cu părinţii ce anume şi-ar fi dorit să aibă şansa să spună
copilului înainte de sinucidere. Utilizaţi tehnica “scaunul gol”
pentru a facilita discuţia.
8.Abţinerea de la a căuta - Redirecţionaţi gândurile părinţilor de pe a găsi răspunsuri la

răspunsuri legate de întrebarea “ de ce” pe realitatea sinuciderii şi comportamentul
motivele copilului pentru efectiv manifestat de copil.
- Incurajaţi părinţii pe a se muta de la nevoia de răspunsuri la

care s-a sinucis. întrebarea “de ce” la satisfacţia parţială furnizată de datele şi faptele
pe care le cunosc.
- Acceptati-le nevoia de a şti “de ce”, în timp ce, în mod gentil, îi
îndrumaţi pe a conştientiza că singura persoană care ştie raspunsul
complet, este moarta.
- Întrebaţi despre sistemul de credinţe religioase/spirituale al
parinţilor şi încurajaţi-i să folosească această resursă de sprijin.
Faceţi apel la credinţa lor personală pe care să o folosească ca
suport în doliul lor.
9. Verbalizarea unei - Informaţi părinţii despre stadiile doliului (negare, furie, negociere,
inţelegeri crescânde a depresie şi acceptare).
procesului de doliu. - Îndrumaţi clientul să citească materiale sau cărţi despre doliul şi
pierderea copilului.
10. A verbaliza ce - Intrebaţi ce intenţioneaza să spună prietenilor despre moartea

urmează sa li se spună copilului.
prietenilor, familiei şi - Asistaţi-i să vadă avantajele şi dezavantajele mărturisirii totale.
comunităţii, despre - Exploraţi,împreună cu părinţii, barierele culturale (incapacitatea de
natura morţii copilului. a înmormânta copilul în pământ sfânt, dezonoare familială, etc) de a
spune celor din jur despre sinuciderea copilului.
- Realizaţi jocuri de rol cu părinţii, pe tema comunicării celor din jur
în legatura cu sinuciderea copilului.Procesaţi reactiile lor la acest
exerciţiu.
11. Verbalizarea - Realizaţi o evaluare a riscurilor sinuciderii, notând detaliile

oricarui gând despre planului, planurile de rezerva, pregătirile, preluarea controlului
sinucidere. asupra impulsului, şi aşa mai departe.
- Cereţi părinţilor să semneze un contract prin care işi asuma faptul ca
nu işi vor face rau. Detaliaţi acţiunile pe care urmează să le facă
dacă simt impulsul de a se sinucide (a suna la 112, a merge la cea
mai apropiata camera de garda, a suna psihologul).
12. Identificarea - Utilizaţi un test psihologic (Inventarul pentru Depresie Beck,)

sentimentelor de pentru a evalua severitatea depresiei.
depresie sau complicaţii - Realizaţi, pentru părinţi, diferenţierea între durerea “normală” şi
ale procesului de doliu. doliul accentuat (nivelul de culpabilitate, ideaţia suicidară,
preocupările morbide, halucinaţiile, disfuncţiile prelungite şi

marcante).
13. Existenţa unor - Realizaţi o evaluare a tulburărilor de gândire. Stabiliţi dacă

coşmaruri, halucinaţiile auditive sau vizuale ale copilului decedat sunt reacţii
amintiri/imagini normale de doliu sau simptome psihotice.
intruzive şi/sau - Cereţi părinţilor să detalieze imaginile sau vocile pe care afirmă că
halucinaţii ale copilului le vad/aud. Cereţi-le să ţină un jurnal în care să noteze gândurile şi
decedat. acţiunile care preced simptomele.
- Exploraţi dacă imaginile intruzive sunt produse de către părinţi, ca o
măsură de confort, ca rezultat al negării morţii copilului sau ca un
mod de a simţi că mentin copilul în viaţă prin a-l crea aşa în
gândurile lor.
14. Verbalizarea unei - Confruntaţi cu blândeţe părinţii cu privire la orice formă de furie
descreşteri în îndreptată în direcţia greşită (spre prietenii copilului, Dumnezeu,
direcţionarea greşită a celălalt părinte, sistemul de sănătate mintală). Amintiţi-le despre
furiei legate de fazele doliului şi despre cum a se simţi furioşi este una dintre ele.
sinucidere. - Interpretaţi pentru părinţi sentimentele de furie ca simptom al
neputinţei. Informaţi-I despre egoismul caracteristic actului
sinuciderii şi despre cum persoanele care se sinucid îi indepărtează
intenţionat pe cei care ii iubesc.
- Evaluaţi dacă furia părintelui/părinţilor se transformă în amărăciune
şi/sau ostilitate. Confruntaţi-I cu asta.
- Exploraţi dacă furia părintelui/părinţilor este îndreptată împotriva
egoismului copilului, a renunţării la lupta pentru viaţă, sau o reacţie
de neîncredere legată de faptul ca nu şi-au cunoscut copilul atât de
bine pe cât credeau.
15. Impărtăşirea - Cereţi părinţilor să descrie amintirile fericite, triste sau încărcate de
deschisă a amintirilor supărare pe care le au despre copil. Prelucraţi amintirile şi durerea
despre copil. pe care o provoacă.
- Cereţi părinţilor să aduca la o şedinţa anuare, diplome, premii şi
altele, şi cereţi-le să împărtăşească poveştile din spatele fiecarei
reuşite a copilului.
- Organizaţi o sesiune de familie în cadrul căreia toţi membrii
împărtăşesc amintirile lor despre copil şi reacţiile emoţionale legate
de sinucidere.
16. Identificarea - Exploraţi planurile de viitor imaginate pentru copil şi familie;

sentimentelor de emparizaţi cu visele pierdute.

pierdere a speranţei, - Incurajaţi părinţii să vorbească copilului decedat, să îi
capacităţii de a visa şi a îmăpărtăşească visele şi să spună la revedere (tehnica scaunului
aşteptărilor, la copil şi gol).
familie.
17. A spune adio - Utilizaţi tehnici simbolice de vindecare (a da drumul unor baloane
copilului. spre cer pentru a simboliza renuntâţarea).
- Punetâţi părinţii să scrie o scrisoare copilului, pentru a-I spune adio.
Procesaţi reacţia lor.
18. Identificarea - Exploraţi, împreună cu părinţii, barierele culturale (incapacitatea de

procedurilor de a înmormânta copilul în pământ sfânt, dezonoare familiala, etc) de a
înmormântare. spune celor din jur despre sinuciderea copilului.
- Ajutaţi părinţii să ia decizii şi să facă pregătiri legate de selectarea
casei de înmormântări, crematoriu, înmormantare, etc.
19. Descreşterea - Sugeraţi ca părinţii să işi rezerve o perioadă de timp limitată, zilnic,
cantităţii de timp dedicată plângerii pierderii (ex: 20 min în fiecare dimineaţă). După
petrecut zilnic în trecerea acestei perioade, părinţii işi vor vedea de activităţile zilnice,
concentrare asupra înţelegând să evite sentimentele de jale care apar în timpul zilei,
pierderii. până la intervalul următor.
20. Începerea procesului - Exploraţi nevoia părintelui/părinţilor de a curăţa camera copilului,

de a da lucrurile de a avea grijă de lucrurile lui, de a da hainele lui, şi aşa mai
copilului. departe. Incurajaţi-i să facă aceste acţiuni în mod gradat pentru a
evita să se simta copleşiţi sau să regrete decizii ireversibile.
21. Accesarea unui grup - Recomandaţi părinţilor un grup de suport pentru supravietţuitorii
de suport pentru sinuciderii.
supravieţuitorii
sinuciderii.
Sugestii de diagnostic
Axa I: 308.3Tulburare de stres acut; 309.xx Tulburare de adaptare; V62.82
Doliu; 296.xx Tulburare bipolara tip I; 300.4 Tulburare distimica; 296.xx
Tulburare depresiva majora;
Axa II: 301.83 Tulburare de personalitate de tip borderline

VI.4. Plan de intervenţie psihoterapeutic integrativ pentru tratarea

tulburării de adaptare
Marca distinctivă este reacţia neadaptativă în faţa agenţilor stresori,
simpli sau multipli, indentificabili. Existenţa reacţiei depinde de intensitatea
factorilor stresanţi şi de caracteristicile individuale ale presoanei
(vulnerabilitate şi mecanisme de coping) (Johnson, 1997).
Definire comportamentală
A. Simptome emotive sau comportamentale ca răspuns la agenţi stresori a
căror gravitate trebuie să fie atât de puternică încât împiedică buna
funcţionare socială şi de lucru.
B. Simptomele nu persistă după ce evenimentul a fost depăşit.
C. Dacă simptomele nu depăşesc şase luni suntem în prezenţa unei tulburări
clasificate drept acute sau, dacă nu, cronice.
Scopuri pe termen lung

A. Sporirea încrederii în sine şi a sentimentului de control asupa
evenimentelor pentru a diminua simptomele depresive.
B. Îmbunătăţirea stimei de sine.
C. Consolidarea abilităţilor de rezolvare a problemelor.
D. Atingerea unei îmbunătăţiri a capacităţii de a înfrunta situaţiile stresante.
Priceputu M., (2011, f), Priceputu M., Braescu V-Z., Oana-Paula Zaharia ,
Daniela- Marinela Lungu (2009), Tammi D. Kolski, Michael Avriette, Arthur
E. Jongsma, Jr.(2001), Giusti E., Montanari C., Iannazzo A., (2001)
OBIECTIVE INTERVENŢII PSIHOTERAPEUTICE

PSIHOTERAPEUTICE INTEGRATIVE
1. Prelucrarea - Educarea persoanei cu privire la relaţia dintre dispoziţie şi adaptare.
Tulburarii de - Identificarea predispoziţiei / istoriei persoanei cu privire la
dispoziţie. răspunsurile emoţionale în faţa factorilor stresori.

- Învăţarea celuilalt să înfrunte gândurile depresive.

- Revizuirea, împreună, a metodelor de coping în situaţii similare.
- Acţionarea în aşa fel încât persona să-şi modifice ambientul,
reducând stimulii pentru a diminua anxietatea / agitaţia.
- Impulsionarea în dezvoltarea unor activităţi cotidiene structurate
adecvat.
- Facilitarea identificării factorilor precipitanţi care accentuează
tulburarea de dispoziţie.
- Educarea în vederea înţelegerii importanţei unei bune nutriţii şi a
unui bun ciclu de somn.
- Activitate fizică regulată pentru a relaxa tensiunea şi pentru a
diminua oboseala.
- A se cere persoanei să scrie zilnic într-un jurnal pentru a-şi descărca
propriile sentimente / gânduri şi pentru a clarifica şi facilita
rezolvarea de probleme.
- Planificarea, împreună, a unor activităţi plăcute, zilnice, pentru a
diminua sentimentele de tristeţe.
2. Consolidarea coping-ului. - Încurajarea în client a unei descărcări adecvate a sentimentelor şi

gândurilor.
- Identificarea acelor activităţi fizice care îi pot oferi o descărcare
sănătoasă a sentimentelor negative.
- Încurajarea şi întărirea unei funcţionări independente a clientului.
- Sprijinirea acestuia în identificarea părţilor din viaţa sa asupra
cărora are control şi învăţarea unei rezolvări de probleme mai
eficace.
- Sprijinirea clientului în identificarea părţilor din viaţa sa asupra
cărora a pierdut controlul şi încercarea de a le readuce sub control.
- Dezvoltarea conştientizării propriilor răspunsuri în ceea ce priveşte
sentimentele de neputinţă (rolul de victimă, manipularea celorlalţi,
etc.).
- Oferirea de feed-back şi de întăriri pozitive pentru intensificarea
coping-ului.
- Susţinerea în îmbunătăţirea asertivităţii.
- Facilitarea îmbunătăţirii comunicării.
- Reducerea sentimentelor de neputinţă prin intermediul detectării
obiectivelor, ţelurilor ce trebuie atinse; împărţirea lor, apoi, în
subdiviziuni mai uşor de gestionat; descrierea, de asemenea, a
strategiilor şi tacticilor pentru a le atinge pe fiecare în parte.
- Identificarea gândurilor ce provoacă aprehensiune. - Invitarea
persoanei în a frecventa un grup de self-help pe tema anxietăţii.
- Planificarea temelor de la şcoală sau de la serviciu pentru a

îmbunătăţi performanţa.
3. Îmbunătăţirea rezolării de - Facilitarea identificării de către persoană a problemelor şi stresorilor

probleme. actuali.
- Facilitarea dezvoltării unor modalităţi alternative de a gestiona sau
rezolva aceste probleme.
- Impulsionarea persoanei în a acţiona în urma conştientizării
consecinţelor şi necesităţii de a prevedea alegeri alternative care s-ar
putea dovedi necesare.
- Planificarea temelor la şcoală sau la serviciu, pentru a îmbunătăţi
activarea şi prestaţiile.
- Identificarea stimulilor care produc anxietate.
- Definirea stimulilor ambientali care provoacă cele mai multe griji.
- Training pentru asertivitate.
- Reducerea frecvenţei comportamentelor evitante, cerându-i-se
persoanei să înfrunte gradual stimulii pe care îi evita anterior (temă
acasă de auto-expunere).
- Îmbunătăţirea toleranţei la frustrare.
4. Favorizarea unei mai bune - Invitarea persoanei să descrie funcţionarea sa înainte de schimbarea
adaptări. ce a adus-o în terapie.
- Invitarea persoanei să descrie funcţionarea sa „normală”.
- Facilitarea descărcării sau elaborării gândurilor şi sentimentelor pe
care le asociază schimbării sau pierderii.
- Încurajarea revenirii la un tip de funcţionare independentă.
- Facilitarea rezolvării de probleme asupra manierei în care persoana
poate incorpora schimbarea sau pierderea sub forma unei experienţe
de viaţă.
- Utilzarea modelării şi a jocului de rol pentru a pregăti clientul să
ducă la bun sfârşit lucrurile pe care le începe, atunci când e implicat
în domeniile care îi cauzează dificultăţi.
- Trimiterea clientului către clarificare şi utilizarea adecvată a
resurselor comunităţii.
- Impulsionarea dezvoltării aşteptărilor rezonabile cu privire la
propria performanţă.
5. Intensificarea capacităţii de - Învăţarea unor tehnici de relaxare pentru a gestiona iritabilitatea şi

a gestiona stresul furia: relaxarea progresivă a muşchilor; imagerie / meditaţie vizuală.
- Întărirea comportamentelor de auto-îngrijire (activitate fizică,
nutriţie, utilizare a resurselor).
- În cazul apariţiei problemelor de apetit şi greutate, planificarea unui
program alimentar care să îi permită clientului să îşi reechilibreze
greutatea prin stabilirea unor obiective şi atingerea lor: dacă

problemele nutriţionale au o anumită durată, să i se recomande

persoanei să intre sub supraveghierea unui medic nutriţionist.
- Educarea persoanei cu privire la rolul inhibitor pe care îl au asupra
sa afirmaţiile şi valorizările negative şi sprijinirea acesteia în
diminuarea frecvenţei lor, dezvoltând, simultan, un limbaj interior
pozitiv.
- În ceea ce priveşte somnul, planificarea reîntoarceri la un ciclu
regulat somn-veghe.
- Automonitorizarea simptomelor şi modalităţilor de a le înfrunta.
- Recomandarea de a citi „Vincere lo stress” („Cum să învingem
stresul”) (Romero, 1994) sau altre cărţi: pe piaţă există multe
manuale de self-help pe tema stresului.
6. Îmbunătăţirea stimei de - Prezenţa unei atitudini de acceptare şi lipsă de judecată faţă de

sine. persoană.
- Facilitarea identificării aşteptărilor realiste (scopuri) şi a limitelor.
- Facilitarea identificării punctelor tari / resurselor persoanei.
- Facilitarea identificării zonelor în care există dorinţa schimbării şi
dezvoltarea strategiilor de rezolvare de probleme pe care persoana
să le poată utiliza pentru a atinge obiectivele dorite.
- Încurajarea şi susţinerea persoanei în înfruntarea părţilor mai
dificile.
- Descurajarea repetării gândurilor negative.
- Întărirea comportamentelor în care persoana demonstrează
asumarea responsabilităţii pentru alegerile făcute şi consecinţele lor.
- Facilitarea intensificării conştientizării de sine: jurnal zilnic;
explorarea gândurilor şi a sentimentelor în timpul şedinţelor.
- Facilitarea acceptării de sine: identificarea credinţelor personale şi
al sistemului de valori; încurajarea obiectivităţii şi a consideraţiei
prozitive faţă de sine, refuzând negativismul, şi, mai mult, educarea
persoanei asupra imactului pe care îl au afirmaţiile negative asupra
stimei de sine şi diminuarea lor.
- Facilitarea focalizării pe aspectele pozitive, reelaborând eşecurile ca
pe oportunităţi de a învăţa.
- Oferirea de feed-back şi întăriri pozitive.
- Trasarea, împreună, a unui program de auto-întăriri / recompense.
- Recompensarea / Întărirea comportamentelor în care persoana dă
dovadă de independenţă.
7. Sporirea interesului în - Planificarea unui program de angajamente săptămânale în activităţi

activităţi plăcute. plăcute.
- Monitorizarea activităţilor zilnice, plăcute.
- Intensificarea activităţii fizice.

8. Accentuarea interacţiunilor - Facilitarea accentuării gradului de conştientizare a răspunsurilor

sociale. comportamentale în cadrul relaţiilor.
- Facilitarea accentuării gradului de conştientizare asupra modului în
care ceilalţi experimentează şi interpretează comportamentul său.
- Identificarea eforturilor inadecvate şi necorespunzătoare pentru
satisfacerea propriilor nevoi, precum manipularea, furia sau
comportamentele explosive.
- Identificarea răspunsurilor verbale şi comportamentale adecvate
prin intermediul jocului de rol, stimulărilor şi modelajului.
- Exersarea şi stimulările răspunsurilor comportamentale / verbale
pentru o gamă mai vastă de situaţii anticipate.
- Planificarea unui program pentru îmbunătăţirea utilizării resurselor
sociale.
- Oferirea de feed-back şi întăriri pozitive pentru tentativele de a duce
angajamentele la bun sfârşit.
- Expunerea in vivo / în imaginaţie, desensibilizare sistematică pentru
reducerea sentimentului de tensiune în cadrul situaţiilor sociale.
- Prelucrarea sentimentului de dezaprobabre socială.
9. Identificarea unui suport - Planificarea, împreună, a dezvoltării unui sistem de suport adecvat
social adecvat. şi corespunzător.
- Inivtarea clientului să îşi sporească contactele sociale.
- Invitarea clientului în a frecventa un grup de suport.
- Întărirea / Recompensarea persoanei atunci când reuşeşte să iniţieze
noi contacte sociale.

3 Planuri de Interventie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3 Planuri de Interventie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

VI.2.

Plan de intervenţie în psihoterapie integrativă pentru tratarea

16. E prezentă disocierea, şi anume incapacitatea de a-şi reaminti părţi ale

OBIECTIVE INTERVENŢII PSIHOTERAPEUTICE

Crearea unui cadrul - Creaţi un cadru de evalaure iniţială.

Integrarea psihică a - Invitaţi clientul să exploreze în profunzime evenimentul traumatic,

2 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

controlului voluntar asupra celor trăite oferă o senzaţie de stăpânire a

Clarificarea amintirilor - Facilitarea abordarii clientului în a reexplora detaliile traumatice ale

3 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

Respectarea evaluării - Ajutaţi clientului să înţeleagă importanţa „conformismului”.

4 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

Psihoeducaţia cu privire la - Răspundeţi clientului la întrebări despre tulburare, riscuri, vindecare.

Îmbunătăţirea elaborării - ajutaţi clientul să-şi modifice perspectiva temporală, de la a fi orientată

Promovarea afirmaţiilor - Explorarea şi restructurarea limbajului intern negativ asociat traumei şi

5 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

Diminuarea rezistenţelor la - Continuaţi crearea alianţei terapeutice.

Creşterea capacităţilor de - Prezentare promptă cu suport totodată în ce priveşte durerea şi felul în

6 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

1991B): o tehnică care şi-a demonstrat utilitatea.

Gestionarea dificultăţilor - Clientului i se cere un angajament clar în a-şi asuma responsabilitatea

7 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

Îmbunătăţirea în - Clientului i se arată tehnici de relaxare progresivă care să fie efectuate în

Introducerea în programul - Planificarea implicării în activităţi fizice şi recreative care să reflecte

Integrarea suportului - Susţinerea familiei.

8 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

9 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

a-şi da seama cum este el perceput de ceilalţi.

10 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

Identifică o înţelegere a - Educarea clientului pe utilizare subiectivă a Primejdiei. Ierarhizaţi

Practica tehnici de - Învăţăţi clientul tehnici de relaxare: exerciţii, relaxare musculară

11 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

limbajul său interior şi să îşi intensifice sentimentul de eficienţă de sine

Îmbunătăţirea abilităţilor - Definiţi împreună cu clientul problemele.

Participa la un ritual care - Încurajaţi clientul de a participa la un ritual care ajută

Recrearea continuităţii - Stimularea clientului în restructurarea cognitivă.

Îmbunătăţirea stimei de - Menţinerea unei atitudini de acceptare şi de respect faţă de client.

12 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

focaliza (Alon & Levine Bar-Yoseph, 1994).

13 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

- Monitorizarea schimbarilor şi noilor trăiri adaptate la prezent.

Dezvoltarea unui model - Identificarea modelului de funcţioare de dinaintea evenimentului

Reducerea frecvenţei şi - Identificaţi împreună cu clientul metode de autocontrol şi de exprimare a

Stabilizarea nivelului de - Analiza listei de îngrijorări şi a gradului de realism, importanţă şi a

14 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

VI.3. Plan de intervenţie în psihoterapie integrativă pentru tulburarea de

Obiective pe termen lung

15 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

2. Acceptarea în mod realist a morţii copilului şi depăşirea sentimentelor de

Obiective Intervenţii psihoterapeutice integrative

2. A împărtăşi biletul de - Citiţi biletul de sinucidere şi furnizaţi suport emoţional.

3. Verbalizarea si - A identifica pe cine învinuieşte copilul în biletul de sinucidere şi a

4. Amintirea emoţiilor, - Cereţi părinţtilor să-şi amintească daca au remarcat schimbări în

16 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

comportamentale şi ultimele 72 de ore; procesaţi sentimentele de “ ar fi trebuit sa prevăd

6. Incetarea auto- - Confruntaţi părinţii când îşi asuma responsabilitatea pentru

8.Abţinerea de la a căuta - Redirecţionaţi gândurile părinţilor de pe a găsi răspunsuri la

17 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

10. A verbaliza ce - Intrebaţi ce intenţioneaza să spună prietenilor despre moartea

11. Verbalizarea - Realizaţi o evaluare a riscurilor sinuciderii, notând detaliile

12. Identificarea - Utilizaţi un test psihologic (Inventarul pentru Depresie Beck,)

18 Institutul Român de Psihoterapie Integrativă www.irpi.ro

13. Existenţa unor - Realizaţi o evaluare a tulburărilor de gândire. Stabiliţi dacă