INTERVIUL

1. Definitie si caracteristici generale

Interviul este o situatie sociala de schimb conversational intre doua persoane cu
scopul intelegerii de informatii intr-un cadru specificat (A. Weil-Barais 1997).
Pentru a fi psihologic, interviul trebuie sa aiba obiective psihologice si sa fie
purtat dupa anumite reguli impuse de psihologia persoanei. Interviul psihologic
este o metoda dificil de insusit si practicat deoarece presupune reflexii teoretice
aprofundate, indeosebi cu privire la raportul dintre limbaj si gandire, limbaj si
afectivitate, limbaj si inconstient, limbaj si procesul de influentare sociala etc.
Interviul psihologic presupune, in general, urmatoarele elemente:
a. Intalnirea a doua persoane
Intervin procese psihologice, comunicationale specifice. Se vorbeste despre lipsa
de putere a
psihologului (evidentiata in psihologia clinica); de exemplu medicul decide
tratamentul;
psihologul consiliaza, nu ia decizii. Lipsa de putere a psihologului este cea care
face posibila
redarea puterii pacientului.
b. Un context specific
- Mediul fizic (distanta spatiala, biroul, scaunele etc pot apropria sau distanta
interlocutorii)
- Cadrul temporal (40-60 min)
- Contextul psihosocial (fiecare intra in relatie de comunicare cu toata istoria sa:
valori,
credinte, experiente, coduri de comunicare etc.)
c. Un joc de relatii emotive si afective
Convorbirea antreneaza un joc al emotiilor si sentimentelor, jocuri ale puterii,
seductiei, rivalitatii, opozitiei etc. Discutia va fi influentata de perceptiile
reciproce ale celor doi participanti:fenomenele proiectiei, interpretarii,
identifcarea cu interlocutorul. De asemenea, relatia de comunicare poate fi
marcata de ambivalente, ambiguitati si contradictiile afectivitatii.
d. Are obiective: psihodiagnoza, selectie si recrutare, consiliere si
psihoterapie. In functie de obiectivele vizate vor fi utilizate demersuri si tehnici
diferite.
e. Interviul este un schimb structurat si tactic de informatii

2. Mecanismele si procesele psihologice implicate in interviul clinic

a. Empatia si identificarea
„A fi empatic inseamna, spune Rogers, a percepe cu acuratete cadrul intern de
referinta al altuia, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile care-i
apartin <<ca si cum>> ai fi cealalta persoana, dar fara a pierde conditia de <<ca
si cum>>” (cf Marcus 1997). Trebuie subliniata functia sanogenetica a
identificarii: ia distanta fata de problemele sale, le observa, le elaboreaza si le
reformuleaza; dedramatizeaza problemele; calmul si siguranta psihologului pot
deveni elemente ale cadrului intern al clientului. Daca psihologul se rapoarteaza
la client cu interes, incredere, respect, introiectarea acestor atitudini va diminua
sentimentele de inferioritate si anxietate ale clientului si astfel va creste
imaginea de sine.
b. Proiectia
Ca mecanism de aparare poate genera diverse atitudini care modifica realitatea
psihologica pe care ne propunem s-o analizam (de ex. Sotia e de vina).
c. Transferul
Transferul este procesul de actualizare in cadrul unei relatii a unor modalitati
relationale inconstiente si care isi are originea in istoria personala a individului,
mai ales in copilaria sa. Se activeaza paternuri relationale primare (clinicianul
este un personaj protector, atotputernic sau rival).
d. Contratransferul
Contratransferul reuneste ansamblul reactiilor inconstiente ale clinicianului fata
de interlocutorul sau si, in mod deosebit, fata de manifestarile transferentiale ale
acestuia de exemplu: anxietatea, titudinea supraprotectoare, agresivitatea
(clinicianul trebuie sa fie capabil sa suporte agresivitatea clientului si, mai ales,
sa-si suporte propria agresivitate pentru a ajuta clientul sa-si accepte
agresivitatea), prejudecatile (de exemplu: cum va reactiona un clinician in fata
unei persoane foarte religioase?)
3. Comunicarea non-verbala
a. Teritoriul (biroul; distanta intima, deplasarea)
b. Postura
c. Fata si mimica
d. Privirea si miscarile oculare
e. Vocea
f. Modificarile fiziologice (ritmul respiratiei, sistemul circulator, tonusul
muscular,
pielea si reglarile termice, refluxul deglutitiei)
4. Sincronizarea – stabilirea raportului psihologic
INTERVIUL CLINIC
Majoritatea psihologilor clinicieni folosesc interviul ca metoda standard de a
evalua problemele i de a formula ipoteze i concluzii. Interviul clinic înseamnă
mai mult decât a adresa o serie de intrebări despre un caz. Părti importante ale
interviului clinic se referă la:
- Adresarea unor întrebări cheie
- Ascultarea atentă a raspunsurilor
- Adresarea informatiilor inconsistente sau lipsa
- Observarea comportamentului nonverbal
- Formularea ipotezelor
Interviul este o conversatie bine gândită, planificată i deliberate destinată să
colecteze informatii importante (fapte, atitudini, convingeri) ce permit
psihologului să dezvolte ipoteze de lucru cu privire la problemele clientului si
solutiile acestora.
Utilizarea interviurilor structurate sau nestructurate depinde de scopurile
interviului.
Se consideră că interviul este o artă si o stiintă în acelasi timp, necesită
cunostinte profunde de psihologie, psihopatologie dar si experieta, practică,
supervizare si abilităti natural.
 In functie de scopul specific al interviului, informatiile colectate pot varia foarte
mult; cu toate acestea există o listă de informatii standard care se obtin prin
interviu, iar acesta sunt:
a. Informatii de identificare (nume, varsta, gen, adresa, statut marital, nivel
educational)
b. Cine la trimis la psiholog si de ce
c. Problema, acuzele pentru care s-a prezentat (lista de simptome); factori
asociati cu aparitia si mentinerea problemei; strategii de coping cu problema
d. Istoric familial
e. Istoric de sanatate
f. Istoric educational
g. Istoricul professional
h. Istoria de dezvoltare (nastere i prima copilărie) ș
i. Istoria sexuală (experiente sexuale, orientare, preocupari)
j. Tratament medical anterior
k. Tratament psihiatric anterior
l. Istoria traumatică (pierderi majore, abuz sexual, accidente majore)
m. Obiective de tratament actuale
Interviurile clinice pot viza o multitudine de obiective: de exemplu, la inceputul
terapiei; pentru a determina daca pacientul se afla in criza si se poate agresa pe
sine sau pe altii; pentru a determinarea statutului mental current.
Indiferent de situatiile de interviu sau de scopurile vizate, există o serie de
abilităti necesare pentru toate tipurile de interviu:
1. Raport – se refera la construirea relatiei terapeutice (aten ie, conectarea ț
nonverbală, atmosfera empatica, acceptarea neconditionata, etc)
2. Abilită i eficiente de ascultare – a fi un bun ascultator; a asculta inseamna a
fi atent la continuturi dar si la emotiile transmise; se refera la abilitatile de
ascultare activă: parafrazare, reflectare, sumarizare, tehnici de clarificare)
3. Comunicare eficienta – folosirea unui limbaj adecvat clientului, eviatrea
jargonului profesional
4. Observarea comportamentului – clinicianul este atent nu numai la ce se
spune in interviul clinic, citi la CUM se spune – limbajul nonverbal (postura,
mimica, respiratie, contact visual, voce)
5. Adresarea intrebarilor – are la bază cunostinte profunde de psihopatologie,
întelegerea comportamentului uman
Interviul clinic vizeaza dobandirea de informatii si intelegarea functionarii
psihologice a unui subiect prin focalizarea asupra trairilor acestuia si punand
accent pe relatia stabilita in cadrul situatiei de interviu. Interviul clinic este
insasi paradigma muncii psihologului clinician prin care poate obtine informatii
despre problemele si dificultatile subiectului, despre evenimentele traite, istoria
sa, relatiile cu ceilalti, viata sa intima etc. Interviul clinic este un instrument care
permite accesul la subiectivitatea pacientului si intelegerea acestuia in
specificitatea sa.
Informatiile obtinute prin interviul clinic nu pot fi intelese decat prin raportarea
la cadrele de referinta interne ale subiectului. Felul in care se deruleaza practic
un interviu clinic se desfasoara in functie de mai multi factori:
a. Obiectivul interviului: diagnostic, terapie, cercetare etc.
b. Modelele teoretice si formarea profesionala a clinicianului
c. Cui apartine initiativa interviului: subiectului, familiei, institutiei
d. Momentul si conditiile in care se desfasoara interviul: consultatie externa sau
spital, context de criza sau nu
DE CITIT DIN CARTEA „HANDBOOK OF PSYCHOLOGY” (vol 10) – John
Wiley
capitolul 21: „Assessing Personality and Psychopathology with interviews”
(Roberst
Craig)
INTERVIUL STANDARDIZAT
Interviul standardizat a fost elaborat pentru a diminua dezacordurile intre
specialisti legate de sursele de informatii si natura criteriilor de evaluare si
diagnoza pentru a controla sursele de varianta. Interviurile standardizate sunt
menite sa aduca valorile indicatorilor fidelitatii si validitatii in limitele acceptate
de comunitatea stiintifica. Cele mai importante si frecvent utilizate interviuri
standardizate sunt:
1. Schedule for Affective Disorders and Schizophrenia (SADS) este un
interviu standardizat si semistructurat destinat colectarii sistematice a
informatiilor necesare pentru a stabili diagnosticul diferential pentru 25 de
categorii diagnostice. Are 3 versiuni:
a) Versiunea obisnuita are 2 parti: prima este asupra fenomenologiei actuale, din
saptamana premergatoare interviului si asupra simptomatologiei cea mai grava
din perioada recenta a tulburarii; a doua versiune se refera la aspecte trecute ale
tulburarilor si la probleme actuale. Cele doua parti se pot utiliza in cazul
pacientilor din serviciile ambulatorii si al celor spitalizati
b) Versiunea se refera la drumul de viata
c) Versiunea vizeaza schimbarile pacientului
Aplicarea interviului se face de catre persoane cu experienta in utilizarea
metodei, ce poseda cunostinte de psihopatologie la nivel academic. Pregatirea
teoretica si abilitatile practice sunt necesare deoarece interviul solicita efectuarea
unor judecati si a unor optiuni legate de concepte si simptome clinica. Durata
interviului este de aprox. 2 ore, in functie de versiune.
Valorile indicatorilor psihometrici difera in functie de tulburare. Coeficientul
Conbach are o valoare de .83-.88 in cazul depresiei majore. Validitatea
concurenta prin raportare la scale sau la liste de verificare a inregistrat corelatii
de .42-.90. SADS are capacitatea de a testa ipoteze legate de clasificarea si
subtipurile tulburarilor afective si de a opera distinctii semnificative intre
grupuri.
2. Diagnostic Interview Schedule (DIS)
La solicitarea NIMH (The National Institute of Mental Health), Robins si colab.
(1981) a elaborat un sistem ce permite inregistrarea: prezentei/absentei
simptomelor, cotarea nivelului de severitate si inregistrarea prezentei
simptomelor in contextul altor tulburari (boli somatice, consum de substante)
DIS contine 263 de itemi care solicita evaluarea simptomelor sau a problemelor
experimentate in perioada actuala sau pe parcursul vietii. Simptomele sunt
evaluate prin raportare la 4 perioade de timp: ultimele doua saptamani, ultima
luna, ultimele 6 luni si ultimul an.
DIS ofera informatii referitoare la varsta cautarii serviciilor medicale pentru un
anumit simptom, varsta la care s-a instalat primul simptom, varsta instalarii
ultimului simptom. Dis ofera date privind severitatea simptomelor si masura in
care pot fi atribuite bolilor somatice.
Durata de administrare este de 45-90 minute.
3. Structured Clinical Interview for DSM (SCID) masoara aspecte
semnificative aparute in timpul a doua perioade, in ultima luna si pe parcursul
vietii. Sunt stabilite date privind: instalarea, evaluarea bolii, remisa totala,
partiala, impactul asupra functionarii de ansamblu si simptomele diferentiate
pentru cauze organice.
SCID are 3 variate:
• SCID-OP (pentru pacienti din servicii ambulatorii)
• SCID –P (pentru pacientii actuali)
• SCID-NP (pentru persoane normale)
SCID-P contine 9 module referitoare la
- sindroame ale dispozitiei
- Simptome psihotice sai antisociale
- Tulburari psihotice (diferentiate)
- Tulburari ale dispozitiei
- Tulburari datorate substantelor psihoactive
- Tulburari de anxietate
- Tulburari somatoforme
- Tulburari de apetit
- Tulburari de adaptare
Durata de administrare este de aprox 1ora (se aplica de specialisti in
psihopatologie cu experienta in stabiliraea diagnosticului diferential).
4. International Diagnostic Checklist (ICDL)
IDCL-ICD10 si IDCL-DSMIV propun o alternativa de evaluare a semnelor si
simptomelor tulburarilor mentale in raport cu evaluarea prin interviu.
Pornesc de la dezavantajele interviurilor standardizate si structurate:
- Limitarea la circumstante precis determinate
- Dificultatile de natura economica ale aplicarii
- Increderea in diagnostic conditionata de omogenitatea grupelor
- Consumul de timp
- Dificultatile explorarii verbale pentru pacientii care refuza comunicarea,
simuleaza sau traverseaza o criza acuta
- Relevanta semnificativa doar pentru pacientii cu simptome acute
Cu ajutorul listelor, specialistul poate aduna toate informatiile relevante pentru
stabilirea diagnosticului in timpul consultatiei obisnuite, pe baza observatiilor
sau a datelor de la o terta persoana. Se poate concentra asupra celor mai
proeminente acuze ale pacientilor si, ulterior, asupra semnelor si simptomelor,
ceea ce este foarte important pentru stabilirarea unei relatii bazate pe incredere.
Pacientul poate fi evaluat, chiar daca explorarea deplina este imposibila.
IDCL ofera o evaluare stiintifica si standardizata pentri ICD-10 si DSM-IV,
permitand o examinare sistematica a criteriilor relevante si a deciziilor de
diagnoza. Astfel este un instrument consistent, riguros stabilit, ce poate fi folosit
pentru clarificarea pacientilor intr-un sistem standardizat. Indicatorii
psihometrici sunt foarte buni.