Psihicul normal

Psihiatria se foloseste de un termen cheie, care este cel de psihic, un concept fundamental care
desemneaz o lume proprie, un nivel autonom de dezvoltare a fiintei. Acest concept apartine de o parte
stiintelor biologicesi medicale (psihiatria biologic) iar pe de alt parte apartine stiintelor spiritului,
culturii, sau cum se chema odat la noi stiintele sociale.
Fiinta uman este o unitate psihosomatic, adaptat la un mediu natural si sociocultural. Din aceast
complexitate, psihicul reprezint functia suprem a ntregului anatomofiziologic, pentru legtura
simbolic cu mediul nconjurtor. Relatia de fapt e dubl, adic e o relatie direct cu mediul (care e de
fapt o functie neurologic) si o relatie superioar, uman, indirect, simbolic, care e psihicul. Aceast
functie este de fapt individual, personificat si reprezint capacitatea de a organiza propria existent.
Binenteles c nu este dat de la nastere, ci se dezvolt trecnd prin perioade de tranzitie ontogenetic,
cum este copilria si adolescenta, ajungndu-se la maturitate ca o complexificare armonioas, dup care
performantele scad n involutie.

Sistemul ontologic uman

Dac ne-am ntreba ce ar putea constitui obiectul limbajului informational din actuala conceptie
antropologic, desigur c amintirea vechilor sisteme metafizice, frna pe care au constituit-o n calea
progresului principiului epistemologic las n sufletul savantului de azi o profund retinere numai la
auzul cuvntului de ontologie sau este considerat o chestiune desuet, speculativ, pe care lumea
stiintific de la Galilei ncoace a aruncat-o peste bord.
Aceasta a fcut ca n secolul nostru s fie un divort, o prpastie ntre filosofia ontologic de tip
Heidegger, Sartre, Scheller, Hartmann si filosofia
stiintific, neorationalist, neopozitivist sau pragmatic. Aceast stare de lucruri poate crea un impas, o
criz a informaticii care tinde s-si extind puterea chiar si asupra fiintei umane.
n psihopatologie nc nu folosim sistemul lingvistic cibernetic tocmai pentru c el nu acoper sistemul
categoriilor psihopatologice; de aceea am considerat oportun ca s schitez acest sistem si rmne de
vzut n ce msur ar putea fi tradus n limbajul informaticii.
Se stie c fiinta uman se gseste ca orice fiint ntr-un echilibru instabil cu mediul, dar ambii termeni
adic att fiinta ct si mediul au o specificitate ontologic ireductibil n comparatie cu celelalte fiinte
si nefiinte ale lumii. Statutul ontologic extrauman este unidimensional si el apartine unui sistem bio-
fizico-chimic natural. Acest sistem este doar o latur a ptratului ontologic uman.

Psihologie normal
Psihicul ca functie suprem este emergenta celorlalte functii ale organismului. Se divide n psihicul
actual (sau functiile constiintei prezente; Dasein) si caracteristicile personalittii (multitudinea
aptitudinilor). Primul este o succesiune de experiente, al doilea este alctuit din etapele existentei. Prin
primul subiectul are trei functii care s le adapteze la obiect cunoasterea, simtirea si actiunea. Prin al
doilea, experientele mbogtescsi directioneaz existenta care nu e pasiv si imprim un patern de
caracter,temperament, aptitudinilor folosite. Capacitatea aptitudinal maximpoart numele de
maturitate echilibrat si la ea se ajunge dup zeci de ani de evolutie ontogenetic strbtnd etapele
imature ale copilriei mari,adolescentei si apoi luptnd cu degradarea entropic a involutiei. Acest
echilibru nu este un calm seren si durabil ci este o lupt, o frmntare n
limitele normalittii. Principala adversitate nu este numai exteriorul obiectual ci si interiorul,
lupta ego-ului cu propriul sine, cu propriulinconstient. Aceast lupt este o micropsihiatrie, coprezent,
inevitabil
dar constiinta de sine a egoului o contine, o domin si merge mai departe.
Normalitatea se judec la dou niveluri la nivelul brfei obisnuite (foarte usor ceilalti sunt anormali)
pe cnd la nivelul expertizei psihiatrico-judiciare cellalt e anormal cnd comportamentul lui deviaz, nu
respect anumite conventii sociale. Deci normalul prin introspectie si comparare cu ceilalti se gseste
ntr-o baie de psihiatrie si singura lui salvare este nivelul etic de a face bine, n intentie si n fapt,
celuilalt, de a deranja ct mai putin pe ceilalti cu trsturile lui distinctive, adic iesite din comun.
Existenta normal se compune dintr-o succesiune de experiente. O experient poate fi descris n
termenii unui comportament si a unui substrat al acestuia cu dou niveluri: cognitiv si afectiv. Aceste trei
laturi le putem concepe ori n trei cercuri concentrice (periferic comportamentul, de mijloc cognitiv
si cel de centru afectiv), ori ntr-un triunghi cu trei laturi comportament, cunoastere, afectivitate.
Analiza acestor parametri la un moment dat este analiza constiintei ca sintez a unui total de functii
psihologice. Dar aceste functii sunt surprinse la un anumit nivel al dezvoltrii personalittii. Sunt
aceleasi si totusi cu particularittile etapei. De pild, comportamentul infantil difer de cel de matur,
afectivitate de asemenea, s.a.m.d
Cnd aceste functii le privim n dezvoltarea lor ontogenetic si le facem un bilant, ne aflm de data
aceasta nu n fata unui total multifunctional ci a unui total multiaptitudinal. Vom avea prin urmare
aptitudini comportamentale, cognitive sau afective. Aptitudinile mai au si sinonimia de capacitti sau
facultti si configuratia lor mai ales calitativ e supus la doi determinanti cu sens contrar. Unul este
temperamentul, ca determi- nant genetic ereditar, modelat de determinantul caracterial, rezultat al
educatiei, culturii, familiei si mediului n general (etnic, geografic). Din asta rezult c orice functie este
msurat la un moment dat si apreciat si calitativ dar configuratia ei depinde si de potentialul
personalittii.
Aceast complexitate de care ne dm seama cnd ncercm s ntelegem semnificatia functiilor psihice
este totusi static si descriptiv. Dac vrem s avem intuitia global (holist, Gestaltist), dinamic a
ntregului psihic, ajungem la o structur fundamental bipolar, pe care am descris-o ca sex
si spirit, dar care o putem ntelege n lumina datelor psihologiei curente ca voint si inteligent. Pentru
moment nu ne intereseaz c suprapunerile academice difer. Atunci psihicul la un moment dat
(constiinta) si de-a lungul existentei (personalitatea) este un rezultat unic al cantittii si calittii vointei
n conflict sau acord cu inteligenta. Aminteste de reducerea modern a complexittii informatiei la
tehnica digital, numai c acesta e alfabetul analitic pe cnd ceea ce sustinem noi sunt factorii sintetici
reprezentativi a dou multimi contradictorii pe care le descifrm n structura psihicului.
nainte de a demonstra aceast structur, este bine s ne amintim tabloul normal al psihicului. Psihicul
este o functie teleologic care are scopul de a orienta organismul (de a-l lega simbolic) de un mediu (cu
elementele sale) favorabil si de a-l ndeprta de conditii nefavorabile, periculoase. Aceasta e o functie
biologic valabil pentru orice animal. La om, se suprapune orientarea ctre valori pozitive si evitarea
valorilor negative. Este deci un subiect n diferite raporturi cu obiectul. Filosofic vorbind, numai subiect
sau numai obiect este ori boal mintal ori moarte psihic. Comportamentul nu este aleatoriu ci este
orientat de continutul afectiv (nevoile), exprimate n voint si realizate sau inhibate de cunoastere
(inteligent) care duce pn la urm la satisfactie sau frustrare.
Aceasta e frmntarea, drama, cutarea, multumirea, nemultumirea. Ea se realizeaz cu
antrenarea concomitent sau succesiv a tuturor functiilor si laturilor psihice de moment sau
de durat (personalitate) ntr-o varietate individual si momentan. Nimeni nu poate sti exact
totalul strilor prin care trece un om ntr-o existent.
Desi didactic nceputul este al proceselor cognitive, mi se pare mai logic ca expunerea s nceap cu
comportamentul si apoi cunoasterea si afectivitatea. Comportamentul este aparenta obiectiv si actele,
faptele operele care rezult din desfsurarea lui. Normalul tinde s aib (fr s reuseasc dect pe
portiuni) un comportament mai sistematizat cnd urmreste o tint precis sau un comportament mai
relaxat, cnd urmreste s se refac. Comportamentul nu este haotic, aleator. Prin repetitia anumitor
acte, subiectul tinde s-si formeze deprinderi care i usureaz activitatea, i dau o experient pozitiv sau
negativ, ceea ce l face competitiv, eficient. O parte dintre deprinderi devin obisnuinte pozitive sau
negative (vicii). Valoarea comportamentului este dat desigur de implicatia cognitiv sau afectiv.
Comportamentul n perspectiv longitudinal, diacronic este o poliaptitudine, n principal corporal, de
limbaj si intelectual, ceea ce face ca normalul s constituie n mod virtual un monom mondial al
inteligentelor nc nedescifrat.
n mod didactic, relatia subiectului cu obiectul se face prin succesiunea urmtoare a functiilor: subiectul
nti se orienteaz, se ndreapt ctre un obiect, mai exact delimiteaz o buctic din obiectul total. Asa
se obtine atentia. Este ca un proiector de lumin de concentrare, care lumineaz o scen (cmpul
constiintei Henri Ey). Obiectul poate fi astfel perceput, adic se sintetizeaz totalul senzatiilor. De
obicei perceptia nu e pur pentru c nu e a nou nscutului. E o recunoastere sau necunoastere a unui
obiect anterior. Deci perceptia n dezvoltare a mai fost, a fost memorat si reprezentarea obiectului e
acum recunoscut n obiectul propus. Atentie, perceptie, memorie constituie baza de date sau prima
treapt a cunoasterii (treapta senzorial). Ca s fim completi, perceptia este nc mai complex pentru c
este legat nu numai de reprezentare dar si de cuvntul din limba matern sau eventual si din alte limbi.
Seamn aici perceptia cu un dictionar.
Cunoasterea avanseaz la treapta a doua, de gndire, abstractizare n care cuvntul care perceptia e
legat de alte cuvinte( sau cum se spune n logic Aristotel a spune ceva despre ceva e o judecat) si
mai pe scurt asa se fac ideile. Ideile au puterea proprie de a crea noi idei, dup reguli numite logice dar
se pot produce si asociatii mai laxe care nu urmresc strict adevrul ci poate inversul sau frumosul etc. si
aceasta e latura imaginativ. Important este ca ntre prima si a doua treapt s existe un echilibru care
orienteaz subiectul ctre adevr. De fapt l leag de niste idei dominante care sunt valorile si l face s
evalueze obiectul ca bun sau ru, util sau nu.
Acum intervine afectivitatea. Este obiectul necesar momentului sau persoanei sau nu? Dac este, se
produce o atractie, o emotie, sentiment, o pasiune pozitiv care satisface subiectul. Dac nu, aceleasi
componente negative duc la respingerea, evitarea, devalorizarea obiectului. si cum spuneam, n esent
acest joc depinde de calittile vointei si inteligentei subiectului

Acest experiente fcute de la nastere si pn la moarte duc la complexificarea psihicului (Taillard de

Chardin) si transformarea lui n notiunea maxim a psihologiei care este perosnalitatea. O personalitate
este unic pentru c niciodat totalul factorilor nu dau acelasi ntreg. Dac din dou cifre iese toat
varietatea digital a lumii si din zece sau mai multe cifre iese varietatea de milioane a telefoanelor, reiese
c din totalul functiilor principale rezult identitatea, unicitatea fiecrei fiinte umane.

Tabel. Functiile principale ale psihicului

atentie
perceptie (senzatii)
memorie (reprezentare, recunoastere, verbalizare)
idee (gndire, judecti, rationamente, concluzii, imaginatii)
dispozitie, emotie, sentiment, pasiune, atractie si respingere afectiv
temperament
 aptitudine (talent, geniu)
caracter (tridimensional), valori
comportament (conduite, atitudini, eficient, rezultate)

Profilul persoanei msoar si descrie aceast diferent ntre dou personalitti sau ntre personalitate si
anumite standarde, norme. De pild, functia inteligentei d QI-ul cu dimensiunile joase ale oligofreniei
si dimensiunile superioare ale supradotatului sau geniului. Din jocul tem- perament caracter pe
aptitudini de inteligent medii rezult varietatea psihopatic sau trsturile particulare ale fiecruia. De
obicei se msoar una sau mai multe aptitudini (rezultate scolare, probe sportive, etc.). Pn la urm,
istoria retine doar marile realizri pozitive sau negative ntr-un domeniu oarecare. Binenteles c o etap
istoric contine cu mult mai multe experiente dar care sunt ignorate fiind mediocre sau nerelevante.
Exist o deosebire ntre autoevaluare (curriculum) si evaluarea celorlalti care de obicei e diminuant si
accentueaz defecte reale sau imaginare. Din aceast ncurctur de evaluri se face lumea, gura lumii.
Spuneam c factorii sintetici secreti care explic varietatea cognitiv- afectiv-comportamental sunt
vointa si inteligenta. Sunt sintetici pentru c combin cele trei laturi ale constiintei si cele trei laturi ale
personalittii si dau niste vectori dinamici. Vointa este o expresie afectiv (necesitate subiectiv) cu
intensitti variate n ordinea intensittii pasiunii si a timpului, obtinndu-se ambitia si tenacitatea. Dar ea
nu este suficient numai ca impuls afectiv. Ea trebuie s se combine cu variate optiuni ale inteligentei,
s se produc o dezbatere interioar, o frmntare. Inteligenta i ofer susulsi josul scopurilor si mai ales
prezenta sau absenta mijloacelor. Se obtine odecizie, un plan, un program care trebuie transpus n viat,
adic n activitate, care trebuie permanent controlat si corectat n functie derezultate. Deci iat cum se
construieste ego-ul ca manager general,organizator al experientei si al existentei. Iat cum se
construieste rspunderea, discernmntul, vinovtia. Pentru ca rezultatele s fie naltesau joase, trebuie
ca toate functiile psihice s concure, s contribuie, sa seasocieze, deci este o antischizofrenie. ns dac
o face fr s tin cont de ceilalti ci doar de egoismul lui, evit schizofrenia si face paranoia.
De remarcat c vointa mai presupune dou lucruri. n primul rnd, ca s rezulte o voint constructiv
trebuie s evite o serie de tentatii distructive sau autodistructive care sunt plceri de moment dar sunt
dezastre de durat (vezi dependentele). n al doilea rnd, nltimea inteligentei trebuie s tin cont de o
ambiant etic, care cere mai mult dect adaptare oportunist si conformism automat (Karen Horney),
este acel imperativ etic dat de Kant pentru moral si religie care duce la un superego (Freud) moral, la
un trebuie romnesc, la un musai ardelenesc.
Rmne s ilustrm cum aceste forte influenteaz constiinta. Cmpul constiintei (starea prezent) este
influentat de o sintez biologic care d diferite grade de atentie, constient si diferite niveluri ale
cmpului dar nu este obiectiv stabil pentru c varietatea gradului de inteligent vede mai multe sau mai
putine fatete ale obiectului sau o atractie supra sau subevaluat ceea ce duce la o evaluare personal a
obiectului. De pild, eu vd o ciocolat la o tarab. O iau sau nu o iau? Dac sunt un oligofren, o iau
pentru c mi place ciocolata si nici nu fug, ci o mnnc acolo, spre plcerea mea si furia proprietarului.
Dac mi-e poft, ncepe s functioneze vointa. O vreau neaprat ca voint, dar inteligenta trebuie s
precizeze dac e oportun, dac e momentul... poate c sunt nainte de mas, poate c sunt cu risc de
diabet si n fine dac m decid s o iau, trebuie s fiu sigur c am banii necesari si c la un pret
convenabil nu mi dezechilibrez schema de buget pentru cumprturile din acea zi si pentru venitul meu.
Se poate suprima (ti spui, da e o ciocolat nemaipomenit, dar nu e pentru mine), sau se poate amna
impulsul, ceea ce dovedeste prezenta vointei. n efectuarea acestui act complex voint inteligent,
functiile psihice mai sus enumerate particip solidar si armonios, pentru c dac prevala temperamentul,
trebuia s iau ciocolata. Dac prevala caracterul, amnam pofta.Totalul psihicului se evalueaz la un
moment dat pentru ratiuni judiciare sau didactice si este redus la prezenta sau absenta unui nivel esential
(cum este discernmntul, inteligenta, etc.). Dar pentru o evaluarea mai fin si mai complet, este
necesar o cunoastere de lung durat, att obiectivatprin curriculum ct si printr-o anchet social,
care poate aduce uneori date importante asupra caracterului. Cu ct functia social este mai nalt,
conteaz att valoarea raportului inteligent voint ct si valoarea raportului temperament caracter.
Varietatea normalului este dat prin urmare prin ipostazele variate ale cuplului voint inteligent si
tempera- ment caracter care explic pn la urm performanta aptitudinal.
nc o problem. Raportul ntre normalitate si patologie nu este transant. Pe de o parte, normalul poate
contine aceleasi elemente ca si patologicul dar n proportii admisibile, n timp ce patologicul nu este
exclusiv patologic si poate fi combinat n proportii variabile si pe anumite laturi cu aspecte normale. De
aceea putemfi uneori uimiti cum un bolnav poate avea pe lng delir si halucinatii o capacitate de
expresie plastic chiar mai mare dect normalul. Pentru aprecierea n examinarea curent a functiilor,
trebuie s tinem cont de un tot multidimensional cu valori aproximative minimesi maxime si s facem
un prim inventar al functiilor fr prejudecti. De-abia ntr-o a doua etap, sindromologic, ne dm
seama c anumite functii se grupeaz, dau clustere semnificative pentru un sindrom. si n fine, n a treia
etap n care stabilim boala, care pe lng semiologie are un context etiopatogenic si un program
terapeutic, abia atunci evalum personalitatea restant sau virtual care ajut la stabilirea prognosticului.
n normalitate, nu putem ignora prezenta notiunii de inconstient. El coloreaz n mare forta vointei, care
ne face s spunem asa vreau (desistiu c e gresit). Lucrul acesta duce la regretabila impulsivitate,
irascibilitate, dup care urmeaz posibile regrete, dar care sunt tardive. De la Freud si urmasii lui, stim
c problema cheie a psihicului este forta egoului de a stpni, de a contine inconstientul, de a refula (e
mecanism de aprare dar nu e o rusine, e destul s nu o ai ca s vezi ce e boala mintal). Binenteles c e
invocat ca exagerat la nevrotici care duce la inhibitii si scderea potentialului. Deci pn la un punct
omul contine fiziologia, are control nu numai sfincterian, are controlul miscrilor, al vorbei si mai
important, are controlul emotiilor chiar dac e aproape nnebunit de propriile compulsii (mi vine
s). O personalitate ajunge s aib controlul lumiisi al istoriei, binenteles nu definitiv. Deci acest
control d impresia de mretie si fric n ceilalti. Fric, supunere, Toate aceste atribute maxime nu le are
dect D-zeu. De aceea ontologic, orict ar fi de mare o personalitate, e supus fiintei supreme. E delirant
s consideri altfel. De altfel, delirul de grandoare e tocmai o pierdere a controlului asupra importantei
tale. Aici se schiteaz bipolaritatea patologiei ntre persecutia schizofren si depsirea ei n grandoarea
paranoiac.Normalitatea este prin urmare un centru cu granite deschise, cu o granit de nord, superioar
normalului, dar adesea imoral periculoas (vezi psihopatiile tari, excitatia maniacal) si granita de sud a
inferiorittii fat de normal (psihopatiile slabe, depresiile, dementele si oligofrenul). Comunitatea
normalilor duce o lupt continu de supravietuire, din pcate cu pierderi progresive necompensate de
cstiguri egale, de fauna psihopatic pentru c de cercurile mai ndeprtate (nevroze, psihoze, demente)
sunt n mare clasate n sfera psihiatriei. Situatia e complex, n sensul c psihiatria urmreste
resocializare, adic depinde de colaborarea cu normalul. Colaborare care ns nu trebuie s fie asediere
si santaj. De aceea singura solutie posibil este imitarea normalittii prin resocializaresi micsorarea
tendintei normalului la imitarea psihopatului.

Sistemul psihic
Functia principal a sistemului psihic este adaptarea (direct si mai ales indirect simbolic) la mediul
natural si cultural. Sistemul are o organizare interioar care se numeste structur si care poate fi descris
ca organizare la un moment dat sau constiint (sectiune transversal) si organizare de-a lungul ntregii
existente, care este personalitatea (sectiune longitudinal).
Constiinta este sinteza caleidoscopic a unor functii n timp ce personalitatea este sinteza proportiilor
unor aptitudini (sintez de functii mai complexe).

Structura constiintei

Din punct de vedere static, constiinta are trei straturi elementar, operational logic si etic. Din
punct de vedere dinamic, constiinta rezult dintr-o lupt pentru controlul constientei. Asa c structura
lunecnd calm, controlat, e tulburat de factori inconstienti.
Sunt trei functii principale (clustere) care sumeaz functiile elementare si anume: cunoasterea (cognitiv),
afectivitatea si activitatea (sau comportamentul). De fapt comportamentul este o rezultant a raportului
fractional ntre cognitiv si afectiv. Aceast fractie exprim si raportul constient inconstient si raportul
corespunztor sex spirit care se aplic la fiecare functie elementar. Deci atentia, memoria, gndirea
etc. rezult din ciocnirea a dou forte contrarii: concentrare si dispersie la atentie, retinere si uitare la
memorie, gndire logic si imaginatie la gndire.
Functia cognitiv reflect perceptual si ideatic realitatea (reality testing) dar si face o interpretare, o
sintez personal (proiectie, reprezentare, aperceptie, a priori, transcendental). n plus prezentul e
influentat att de trecutul cognitiv ct si de cel afectiv, adic de aptitudini (longitudinale) ca de ex.
raportul dintre temperament si caracter n formularea tendintelor. Notiunea actual maxim este de
Dasein a fi ca persoan acum, n constiint. Rezult c constiinta are att o functie prezent ct si o
conexiune cu trecutul si devine principalul instrument de adaptare a egoului

Personalitatea
Personalitatea ca structur longitudinal combin aptitudinile afectiv cognitiv praxice n dou notiuni
temperamentul (ca un dat nnscut)si caracterul (ca o prelucrare a temperamentului de ctre educatie).
seful acestei structuri este managerul general Ego ul, care trebuie s fac uncompromis ntre
solicitrile nnscute comportamentale si valorile impuse prin educatie, prin superEgo. Dac e tare le
stpneste, dac e slab estpnit. Dac e fr educatie e temperament dizarmonic, slbatic. Ego-ul are o
existent, o ontologie care strbate schematic patru etape ale ciclului vietii: copilria mic si mare,
adolescenta, adultul tnr, mediu si vrstnic si involutia.
Fiecare etap si are un specific care trebuie depsit. Etapa urmtoare neag etapa anterioar dar retine
anumite elemente necesare, cel putin sporadic. Dac doar anii trec si dezvoltarea ntrzie, avem
oligofreniile si dizarmoniile iar dac dezvoltarea urc si se produce un accident de boal, existenta
regreseaz la o etap anterioar (Ey).
Copilria mic este cstigarea identittii, a autonomiei vorbitului si mersului, nceputul clarificrii
afective fat de printi, o cunoastere direct, senzorial concret, vie a mediului, dresajul sfincterelor,
curtenia, controlul emotional. Cnd subiectul regreseaz la acest nivel, avem de a face cu o dement.
Copilria mare duce la asa-numita vrst a ratiunii sau stadiul enciclopedic (7 12 ani) n care scoala
ridic copilul la un nivel deasupra printilor si n orice caz a bunicilor. Riscul principal este din excesul
de informatie si de subordonarea jocului si distractiilor. Regresiunea la acest nivel duce la exagerarea
unei lumi proprii, autiste, psihotice.
Adolescenta este nu numai o revolutie corporal dar si atingerea celor mai nalte performante fizice si
intelectuale. Acum se formeaz idealul de personalitate, alegerea profesiei si se pun bazele viitorului
adult. Se poate rmne la acest stadiu (ca psihopat) sau se poate regresa la acest stadiu din stadiul de
adult ca psihopatizare sau nevroz de caracter.
Adultul nseamn un Ego armonios, realizat care se obiectiveaz ntr-o oper, ntr-un efort de lung
durat, n sustinerea unei familii, n formarea copiilor, n aplicarea unui cod etic social. Desigur lupta
este cu nivelul social si antisocial, cu organizarea cultural sau subcultural a mediului, a etnicittii.
Adultul e prezentat mai ales de civilizatia occidental ca un compromis ntre idealul adolescentei si
adaptarea la realitate care nseamnsi renuntare, corectare, flexibilitate. Oricum nu se atinge absolutul,
deoarece survine involutia, n care proiectul rmne dar fizicul cedeaz lent si de aceea e necesar o
adaptare, o ntelepciune filosofic, o acomodare religioas, o bun conexiune cu generatiile care vin, pe
scurt o resemnare final n cadrul unei istorii care curge.
Existenta a fost interpretat de Freud si urmasi n termenii dezvoltrii egoului, a lui Jung ca dezvoltare a
superegoului, a lui Sullivan n termenii strbaterii copilriei, adolescentei si maturittii ca relatii
interpersonale de colaborare economic si de iubire si Erikson care subliniaz integritatea egoului fat
de disperare si importanta creatiei fat de stagnare.
Totalul acestor aptitudini duce la formarea unui cerc central care se numeste normalitate si a mai multor
cercuri marginale, dizarmonice sau alienante. Chestiunea normalittii e vzut ca o fictiune ideal, ca o
medie, ca un proces iar pentru noi este un postulat estetic, n sensul c el cere reflectia unui ego matur,
care aspir la o constiint de sine integr n acord cu o constiint de sine cultural (spiritul doi) si n
acord cu spiritul absolut, religios (spiritul trei).
Normalitatea se atinge greu si se mentine si mai greu, fiind mereu supus ispitelor (challenges) si pn la
urm declinului din involutie.
Cea mai dificil problem se pare c nu este adultul ci involutia, si anume retragerea, pensia. Civilizatia
actual tinde ctre o organizare a acestei ultime etape.
Pentru adult ca probleme actuale sunt mentinerea cstoriei, divortul, adaptarea la somaj si schimbarea
profesiei si problemele specifice ale femeii adulte (copiii, avortul, prostitutia). Pentru adultul tnr
conteaz dezvoltarea moral, alegerea ocupatiei si locuintei. Pentru adolescent este riscul gravidittii
precoce, problema grupului de prieteni, proportia distractiei, anomaliile corporale endocrine. Pentru
copil se pun probleme de adoptie, caracteristicile scolii, disponibilitatea printilor iar pentru copilria
mic rmne esential mama natural, cu devotamentul ei afectiv.

Normal, anormal, boal mintal

Normalitate
Psihicul (sinonime = suflet, subiectivitate) este o notiune abstract cu urmtorul continut: este forma
suprem a organismului prin care se stabileste relatia simbolic, indirect, cu mediul exterior si cu el
nsusi, prin care se stabileste comunicarea, prin care se stabileste adaptarea la mediul exterior (care
pentru om este functia de socializare). Deci psihicul este un sistem de comunicare, de informatii
simbolice. Totalitatea acestor trsturi la un moment dat este studiul constiintei subiectului. Constiinta
este deci o clipa n existenta unui subiect. H.Ey numeste constiinta ca functie a realului, iar
personalitatea o numeste constiinta de sine. Psihicul deci poate fi divizat n doua notiuni de sintez:
constiint si personalitate.
n multitudinea functiilor studiate, se retin dou functii inferioare psihicului:
metabolic
de deplasare (de relatie direct, neurologic).
Prin aceste functii avem de-a face cu un organism viu care se deplaseaz pentru a se echilibra (mnnc,
se deplaseaz), este deci vorba despre un organism cvasiamental, aproape demential (asa este orice
animal). Functia de conductor, care confer sens deplasrii si face din cele dou functii un element
asculttor, este functia psihic (psihicul), care presupune o capaci- tate superioar, o legatur nou
uman legatura verbal, simbolic. (Aceasta este o legtur valabil pentru o comunitate dat, ca s
treci ntr- o alt comunitate, trebuie s-i nveti limba).Psihicul subordoneaz neurologicul si metabolicul,
este functia coordonatoare.
Psihicul este vital? Din punct de vedere biologic, nu. Din punct de vedere social, psihicul este vital.
Omul si joac rolul social cu psihicul lui. Ce echilibru stabileste psihicul? El are o list de nevoi
biologice si sociale el trebuie s fie organizatorul acestor nevoi conform normelor sociale dup o
schem zilnic, sptmnal, anual, decenal si chiar de existent. Aceast mare si mic ordine pe care
o stabileste n organism, continuu si permanent, face din psihic o structur care poart numele de
personalitate. Ct timp i scap aceast structur el este haotic si prad excitatiilor exterioare, nu
controleaz.
Psihicul are o structur ontogenetic, adic ne nastem idioti si murim dementi dar, ntre aceste dou,
facem sfortarea s strbatem 4 etape (etaje armonioase) si anume: copilria, adolescenta, maturitatea si
involutia (si v dati seama c dac 50 % nu am reusit s devenim adulti, ce va fi la involutie...). Ceea ce
vreau s ntelegeti de pe acum este c acest psihic poate fi reprezentat ca un fisic de monede. Fiecare
moned scoas din fisic arat ca o structur contradictorie. Adic n oricare moment al existentei noastre
reusim s fim o unitate numai dac tinem sub control dou forte fundamental opuse: constiinta (spirit),
care nseamn control, inhibitie, prehensiune, Ordnung si forta invers inconstientul (sex), care
nseamn dezinhibitie, plcere, dezlntuire, agresivitate. V dat seama c, n cele4 perioade de viat de
care am vorbit, raportul dintre aceste dou forte nueste la fel. Un copil care face nebunii este scuzabil
adic predomin n eljoaca, dezordinea, minciunica si toate ale copilriei, imaginatia, deci nfisicul lui,
cnd vom lua de acolo o moned, nu vom spune c este nebunfiindc predomin inconstientul, din
contr, totul pare copilrie; dac lumdin fisicul adolescentei, lucrurile sunt mai complicate, cci
adolescentul presupune ideea de afirmare a personalittii si la el predomin mai multconstientul; din
aceast cauz, la maturitate n bnutul pe care l scoatemvrem s predomine constientul. Lupta pentru
viat pentru existent face s-i creasc aceast constiint, s predomine fat de inconstient. La btrnete
din nou se inverseaz acest raport. Desigur c btrnului din nou ncepems-i tolerm s plng. Deci
structura contradictorie reprezint un echilibrudiferit dup etapa de viat pe care vrem s o studiem.
Psihicul se gseste doar n concretul fiecrui om, al fiecrei persoane. O persoan are capacitatea de a se
obiectiva ntr-o oper (psihicul este materializat), deci contactul se poate realiza si indirect. Psihicul se
concretizeaz n persoan si se realizeaz n personalitate (dac nu se realizeaz, se chinuie c nu s-a
realizat a ratat).
Contactul cu o persoan nu poate fi total, pentru c persoana se d printr-un fragment al ei, se
actualizeaz printr-un moment al ei, o clip, aceasta fiind constiinta. Dar persoana contine o multime de
fonds-uri (magazii), adic trecutul su, avnd deci posibilitti nelimitate. Constiinta este actualizarea
persoanei. Constiinta dispune de o fractie :
procese de cunoastere
constiinta = activitatea, conduita
procese afective

iar rezultanta este activitatea, conduita (comportamentul). O conduit este cu att mai rational, cu ct
numrtorul este mai mare (deci, fractiesupraunitar), si cu att mai irational cu ct numitorul este mai
mare, n care procesele afective le domin pe cele cognitive (deci, fractie subunitar). Echilibrul intern al
acestei fractii este chintesenta psihicului. n psihiatrie se caut armonia. Normalitatea este armonia, este
msura acestei functii (ca si armonia din muzic). Disproportiile dau dizarmonii (att ceea ce e prea
putin ct si ceea ce e prea mult).
Fractia constiintei trebuie urmrit si diacron, de-a lungul existentei subiectului, pentru a creste
procesele de cunoastere, pentru a dezvolta cunoasterea si pentru a suplini cresterea proceselor afective
( cci altfel ar creste afectivitatea, amintirile etc. si ar domina, ar dezechilibra fractia, ne- am neca n
afectivitate).
Notiunea de inconstient. Trebuie nteles ca forta de rezistent, de opozitie vital, instinctual, corporal,
temperamental. De la nceput v spun ca s nu considerati c este forta cea mai important, o idee
foarte gresit pe care o sustine psihanaliza si alte curente. Inconstientul este o abstractie si noi stim c
abstractiile se bazeaz pe lucruri concrete. Cred c nimeni nu se ndoieste de existenta psihicului.
Psihicul este indus. Inconstientul este subordonat psihicului (este o notiune subordonat notiunii de
psihic). El se induce ca notiune. Sunt oameni care se ndoiesc de toate abstractiile. Caut permanent
legtura cu solul.

Tulburarea psihic
Notiunile de normal anormal patologic se refer la populatia tratat didactic n trei cercuri :
cercul central normalul, cuprinde pe cei echilibrati (cei cu fractia cea mai echilibrat), cu medie
obisnuit. Aici intr modele, etaloane posibile, comparabile, n care au reusit s domine trasturile
pozitive (binele asupra rului), care au reusit ca inteligent, buntate, productivitate, generozitate etc.
Normalul se obtine prin studiul persoanei (se face un bilant al persoanei, rezulto balant cu fapte bune
si fapte rele, din care trebuie s domine cele bune).
cercul anormalittii (nu nseamn patologic), este n mare crestere n ultima vreme (deci nici nebun,
nici normal); n conditii de democratie, de exemplu, cnd se confund libertatea cu laxitatea. Democratia
d dreptul de a nu semna cu ceilalti. Exist pericolul prevalentei ruttii, al egoismului. Din punct de
vedere psihiatric, anormalul nseamn psihopatii, care nu ar trebui internati n spital. Aceast categorie
de anormal ia drepturile bolnavului mintal. Atentie la expertize psihopatul lupt pentru recunoasterea
ca bolnav, pentru a obtine drepturi, un bolnav mintal nu lupt pentru a fi calificat drept nebun.

cercul patologic cuprinde dezechilibrarea episodic sau stabil a functiilor sau aptitudinilor psihice, cu
prevalenta proceselor afective, a inconstientului (ne-bune). Bune ar nsemna prevalenta adevrului,
controlul proceselor afective, a intereselor, impulsiunilor, sexului etc. Nebunia patologicul boala
mintal este predominant inconstient, delirant, halucinator, plin de ur si cu potential antisocial (crima).

Problema bolii mintale si a anormalittii

Psihiatrul este mai rezervat n privinta definitiei bolii mintale dect restul populatiei, desi el are de-a face
profesional cu boala mintal. Asa c mrturisirea c lumea nu se poate mprti clar n nebuni si normali
nu este primit cu plcere. In diferitele conflicte pe care le trieste normalul survin
si momente n care este acuzat c ar fi nebun si vine la psihiatru s obtin un certificat de normalitate.
Este surprins c este refuzat, deoarece distinctia normalitate boal mintal nu se poate face cu
competent dect n cadrul unei expertize psihiatrico legale.
n ce const dificultatea? Binenteles c toat lumea a vzut nebuni si cnd acestia sunt n plin
desfsurare, nimeni nu se ndoieste c este nebunie. Dar cnd ea este supus analizei psihopatologice,
ajunge uneori s scape puterii cuvintelor de a o fixa. Dac am proceda ca ntr-o analiz chimic, am
constata c elementele constituante ale normalittii si nebuniei sunt aceleasi. Diferenta se explic prin
proportiile deosebite ale componentelor elementare si superioare si mai ales prin ceva specific
psihicului, care are mereu ceva n prim plan, la un moment dat. Deci aceleasi note, aceleasi 7 note,
creeaz diversitatea infinit a muzicii sau a zgomotelor. Pentru uzul didactic conteaz n primul rnd
cunoasterea structurilor constiintei si personalittii, adic o constiint normal adaug peste o constient
normal un raport cunoastere / afectivitate n care cunoasterea prevaleaz (st la numrtor si ghideaz
actiunea, frnnd afectivitatea). Mai departe, aceast constiint este un moment al personalittii, care
trebuie s aib la rndul ei, un anume raport ntre caracter si temperament, din care s rezulte programul
aptitudinal.
n boala mintal, constiinta poate fi franc rsturnat la nivelul constientei ( confuziile mintale) sau
invadat de afectivitate (n crizele de manie, reactiile de panic, depresii, astenii, etc.). n bolile cronice,
de exemplu psihozele endogene, constiinta poate apare cvasinormal, dar personalitatea e rsturnat si
lucrul acesta este mai greu de sesizat de la psihopatie la paranoie si mai usor de sesizat n schizofrenie.
Normalul nu este asigurat pe viata ci poate, la nevoie, s fie constrns s apeleze la statutul bolii mintale
cnd simuleaz ca s scape de obligatii. Dup ce scap, vrea s scape si de boala mintal, pe care nu o
avea. De aceea, lumeae complicat. Dar normalul poate fi la un moment dat anormal, de pilda s fie
normal la televizor si anormal n intimitate depinde ce predomin. De aceea de foarte multe ori ceilalti
descriu un absent ca nebun, n contrast cu faptul c psihiatrul l gseste normal. Lucrurile sunt foarte
complicatesi nu tinem dect s atragem atentia asupra dificulttilor de a defini aceast notiune, a
posibilittii de a le folosi abuziv ( de pild, autorittile cred c scap de adversari considerndu-i
dementi). Nici psihiatrul nu este scutit de aceast ambiguitate si binenteles c dac ar fi psihotic rar ar
putea s-si continue profesia, dar dac are dezechilibre mai usoare, viata lui devine o complicatie
permanent. Aceast dificultate, care n fond e o pretentie de logic aristotelic elementar de tip a b,
cu tertul exclus, a dus la necesitatea postulrii n psihiatrie a tertului inclus si care situeaz ntre a b
notiunea a treia, de anormalitate. Ea ar putea fi definit ca un amestec de normalitate si boal mintal n
diferite proportii; cnd proportia de antisocialitate e tolerabil, se asimileaz cu normalul si cnd
depseste normele convietuirii, admise pentru un mediu dat, intr la psihopatii. {i matematiznd
metaforic ce am spus pn aici rezult c avem trei fractii variabile, care pot nsemna trei oameni diferiti
sau acelasi om n trei ipostaze diferite. De aceea se aude uneori c odat l-a dat normal si o dat l-a dat
bolnav mintal. Acest lucru corespunde din punct de vedere tehnic unei posibilitti reale, care st n
variabilitatea fractiei. Ar fi o algebr variabil, nu o geometrie variabil si aceasta confer specificul
specialittii si imposibilitatea de a o nlocui prin aprecierile autorittilor sau laicilor. Poate c de aceea
psihiatrul nu poate fi conceput dect ca o profesie liber.
De aceea delimitarea acestor notiuni trebuie s se fac n cadrul unei expertize si este relativ ceea ce se
stabileste n fiecare zi. Se ntelege deci ct inteligent, ct finete, cte criterii etice, ce responsabilitate
si asum cineva care trebuie s aplice aceste notiuni. Se ntelege de ce au fost si vor mai fi abuzuri n
acest domeniu. Uneori aceast delimitare se pune post- mortem n cazul testamentelor sau altor fapte
deja comise. Oricum, psihiatria legala este indispensabila operei justitiei, att pentru prtile procesului,
pentru martori ct si pentru jurati. Drama se poate petrece si n capul fiecrui om, cu att mai mult cu ct
e mai dezvoltat intelectual si poate fi chiar psihiatru. Exista si psihastenia, n care asigurarea psihiatrului
c nu esti nebun nu te linisteste, pentru c consideri c poti s devii. Asa c nu avem garantia snttii,
cu att mai putin a snttii mintale si de aceea este important s avem un statut al stabilirii bolii mintale
si mai ales al protejrii ei, n caz c e inevitabil. Este o parte a specificului omului, care poate garanta
centrale nucleare, dar nu poate garanta propria minte. Aceast dilem se poate obiectiva n toate
activittile omenesti si la toate nivelurile. De aceea, a devenit un fapt obisnuit ca cineva s fie expertizat
sau s aib anumite garantii pentru activitti ( medical, didactic, condu- cere auto, familie, gestiunea
averii, etc.) n acest sens, psihiatria este implicat n politic, pentru c de fapt ea st la baza oricrei
politici si n deciziile ei trebuie s fie deasupra oricrei politici.
Pentru omul normal, boala mintal este anormal, nu este tolerat, este o spaim, o fric, un lucru
peiorativ, o posibilitate de imprevizibil, de pericol, pe care societatea normal nu o poate tolera pentru c
nu o ntelege (cu o singur exceptie societatea se pcleste cu paranoia, entitate subtil ce d impresia
de multe calitti, astfel c ne lsm nselati de aceste pseudopersonalitti; comunitatea le accept).
Deci cnd se produce dezechilibrul rezult boala mintal. Tulburarea psihic este iesirea din spirit,
pierderea controlului constientului asupra inconstientului, de aceea intrm n domeniul manifestrilor
inconstientului. Totusi, omul poate avea o aparent de normalitate si totusi s fie inconstient sau s par
nebun si totusi este constient si se gndeste :de ce am o leaf asa de mic ? Deci pot fi si situatii cnd
totul nu poate fi negru sau alb. Deci boala psihic este tocmai dezechilibrul structurii contradictorii
(descris mai sus). Noi suntem oamenii care controlm, studiem si rspundem n fata societtii de
cantitatea de inconstient care este la un moment dat sau pe o perioad istoric mai mare ntr-o tar,
comunitate, teritoriu pe care l deservim.

Expresia bolii mintale

Definitia si obiectul psihiatriei

Psihiatria este disciplina medical care se ocup de cunoasterea si tratarea bolilor psihice. Psihiatria nu
poate fi exclusiv medical sau exclusiv filosofic sau psihologic. Cunoasterea bolilor mintale are trei
etape: semiologia, sindromologia si nosologia. Trebuiesc cunoscute cauzele, etiopatogenia,
determinismul bolilor psihice. In unele boli cu determinism neprecizat se practic un tratament empiric,
ntruct nu exist complet ostiint, ci se practic arta, adic empirismul. Psihiatria are n fat multe
necunoscute, este multidisciplinar. Psihiatrul american Sullivan defineste psihiatria ca o stiint a
relatiilor interumane. Alti autori, tot americani, o definesc ca fiind stiinta comportamentului interuman
deviat, dar exist si planul cunoasterii si cel afectiv, nu numai cel comportamental. Psihiatria studiaz
fenomenele psihologice ca si cauze, semne sau agenti terapeutici.
Care este obiectul psihiatriei? Este boala psihic si este denumit tulburare psihic, tulburare mintal. Ne
intereseaz dou aspecte: cunoasterea si tratamentul curativ si profilactic.

Structura si functiile psihiatriei. Principala ramur a psihiatriei rmne psihiatria clinic. Ea

constituie baza de dezvoltare pentru toate celelalte ramuri, ea rmne sinteza datelor culese din toate
celelalte ramuri ale psihiatriei. Psihiatria epidemiologic se ocup de incidenta si prevalenta bolilor
mintale ntr-un teritoriu dat. Metoda principal a acestei ramuri este cea statistico-matematic. Urmeaz
psihiatria social care se ocup de partea a doua a tratamentului, adic se ocup de resocializarea
bolnavului psihic, psihiatria legal, care se ocup de actele antisociale ale bolnavului psihic, psihiatria
infantil, gerontopsihiatria, psihiatria expresiei (care se ocup de modalittile de descrcare ale
bolnavului mintal prin procedee artistice pictur, scris si care presupune o supraspecializare). si dac,
pn aici, toate au fost niste ramuri mai mult sau mai putin practice, ul- tima, adic psihiatria teoretic
(psihopatologia) este, dac vreti, un joc se- cund, adic reprezint abstractizarea practicii.
Care sunt functiile psihiatriei ? Psihiatria are sarcini uriase, mult mai mari dect posibilittile teoretice si
practice actuale. n esent, ca orice ramur medical, ea rspunde pn la urm de mentinerea unui
echilibru psihologic si social, deci serveste societatea, institutiile si persoanele ca s contribuie la acest
echilibru social.
Psihiatria este o meserie n primul rnd, adic cere munc, o munc intelectual, dificil; dup un numr
de ani, cine nu este destul de solid mintal nu face fat acestei meserii. Este o meserie grea. n al doilea
rnd, psihiatria este o stiint si aceasta presupune un efort intelectual deosebit de mare pentru a fi la
curent si a aplica n psihiatrie metode si procedee din alte stiinte medicale. {i, n fine, din multimea
psihiatrilor care fac meserie si putinii care mai fac si stiint, trebuie s spunem c psihiatria este si o art,
adic rmne pn la urm misterioas, reusita sau esecul n aceast carier.
Metodele psihiatriei. Sunt metode de diagnostic n care intr: foaia de observatie, ancheta social,
examenul psihic si psihologic, EEG, PEG, fundul de ochi, examenul somatic, si metode terapeutice n
care intr trei categorii de procedee: somatoterapia cu medicatia psihotrop, terapia de
soc (electric, insulinic si termic), psihoterapia si socioterapia.
Raporturile interne ale psihiatriei. Se presupun raporturile cu celelalte discipline medicale
(neurologia, neurochirurgia si medicina intern).
cu neurologia; nu este nici un joc de cuvinte, psihiatria este o neurologie mai fin, neurologia este o
psihiatrie mai grosolan. Cu alte cuvinte este vorba de activitatea sistemului nervos cu dou etaje
verticale n care activitatea de relatie simbolic apartine psihiatriei, iar cea de relatie fizic apartine
neurologiei. Deci dac eu merg acum nseamn c neurologic sunt pus la punct dar, dac vorbesc,
trebuie s am la punct si neurologic si psihic.
Prin urmare, anumite componente de partaj ale psihiatriei, activitatea, limbajul implic ambele
discipline si, dup cum veti vedea, chiar cazuistica este uneori greu de delimitat; de altfel, n multe tri,
ambele discipline se fac ntr-una de neuro-psihiatrie. Trebuie neaprat s fi si neurolog.
cu medicina intern; psihiatria este medical, prin urmare voi sunteti niste savanti ai corpului, corpul
ntretine relatii n ambele sensuri, asa c exist o patologie somato-psihic determinat corporal. Prin
corp ntelegem nsusi creierul, de aceea este un argument s cunoasteti aceast patologie intern. si doi,
exist o patologie psiho-somatic, deci de cauz psihologicsi cu determinare corporal. Ambele
argumente fac inutil demonstratia dece este necesar s posedati si medicina intern. Asta nu nseamn
c psihiatrulse substituie si si ia rspunderea total cnd lucreaz ntr-o clinic pentruprobleme de
neurologie sau interne dar, binenteles, ar fi o rusine s nu poats fac ceea ce trebuie pe motiv c el
este psihiatru si nu internist.
Raporturile externe ale psihiatriei. Se refer la raporturile psihiatriei cu discipline nemedicale. Dac
veti reflecta putin, veti vedea care sunt raporturile foarte firesti: cu psihologia, sociologia si filosofia.
Dac prin relatiile interne cu medicina, psihiatria vine n contact cu stiintele biologice
(Naturwissenschaften), de baza si aplicate, prin raporturile externe vine n contact cu stiintele sociale
(Geistwissenschaften Dilthey); cu psihologia, deci cu notiunile fundamentale ale dezvoltrii psihicului
normal (pe care le vom face si noi n cadrul semiologiei) si analiza acestei normalitti; cu sociologia
care, pe lng faptul c este o psihologie social (o treime din psihiatrie), ofera psihiatriei notiunile de
baz n ntelegerea omului n lume (adic psihiatria secolului XX nu mai este o psihiatrie individualist,
omul nu poate fi nteles dect n grupul social, binenteles a nu se face excese si a se considera c omul
este ce spune dosarul de cadre, este si aceasta ns si multe altele, ntre care ecologia psihic si
cultural). Noi spunem raporturisi ntelegem o reciprocitate, dar nu ntelegem s se desfiinteze linia de
separare. Cu politologia si cu ideologia, fiindc aceste discipline conducspiritul colectiv si dau
convingerile acestui colectiv. Se ncadreaz nnumele, prenumele si coordonatele istorice ale poporului
respectiv, numindu-se etnopsihiatrie. Cu filosofia, mai ales capitolul de filosofie carese cheam
antropologie (filosofia omului), noi putndu-ne socoti ca o amplantropologie aplicat. si tot ce s-ar
putea spune despre complexitateauman cu laturile biologice si sociale, tot ce este n general spus de
filosofie prin concepte abstracte, art a expresiei, religie ca destin al omului, calegtur a sa cu fortele
extranaturale, toate sunt legate de universul decultur a psihicului pe care l studiati. Psihiatria nu este
strin nici de etic sau moral.
 Clasificarea bolilor psihice
criterii psihopatologice de sistematizare
Dup originea ei cauzal, boala mintal este exogenie sau endogenie. Exogeniile sunt boli
mintale produse de factori externi psihicului (metabolici, neurologici, cerebrali), deci
exogeniile cuprind boli somatice
si neurologice, mprtite n :
a) organogenii cerebropatii visceropatii
b) psihogenii (boli datorate traumatismelor de la ceilalti oameni, stresului)
Endogeniile se datoreaz unui dezechilibru psihic genuin, natural, con- genital, poate ereditar. Raportul
exogenii/endogenii este supraunitar, deci exogeniile sunt majoritare. Aceasta prim clasificare este
etiopatogenic.
Adoua clasificare este ontologic si arat cderea din statutul normalittii:
Ar mai putea fi clasificate ( o a treia clasificare dup evolutie) n boli acute, patologia destructurrii
constiintei (tulburri ale continuittii echilibrul este rupt pentru moment, existnd si posibilitatea
reversibilittii) si boli ale personalittii, care cer tratamente complicate si de lung durat.
Dac studiem psihicul la un moment dat, nseamn c studiem experienta, dac studiem tot fisicul,
nseamn c studiem existenta. Ceea ce se cheam clasic nebunie se refer numai la psihoze si demente,
mai ales la schizofrenie; ceea ce nteleg ceilalti medici prin nebunie este cu totul altceva dect ntelegem
noi prin notiunea noastr de psihopatie.
Boala psihic este un dezechilibru prin care se produc rsturnri n constiinta si personalitatea
subiectului, astfel nct fractia normal devine subunitar n favoarea cresterii proceselor afectiv-
inconstiente. Deci boala psihic este o prevalent afectiv-inconstient, chiar cnd apare maximum de
rationalitate (ca n paranoia).

Semiologia si sindromologia bolilor psihice

Semiologie
Dac boala mintal este un dezechilibru n structura cognitivo-afectiv, aceast rsturnare ce duce la o
predominant inconstient-afectiv caracterizeaz toat semiologia si fiecare functie n parte este minat
afectiv. Prin urmare, din aceast invazie afectiv rezult simptomele. Invazia afectiv scade controlul eu-
lui asupra propriilor emotii si subiectul devine dominat de o stare emotionala care l mpiedic s se
concentreze, s perceap clar, s gndeasc la rece, s-si aminteasc ordonat ceea ce doreste si s-si
stpneasc imaginatia. Rezult o lupt ntre obiectivare si subiectivare. Subiectul stpn pe sine este
calm, echilibrat, tine cont de realitate asa cum e (reality testing), n timp ce bolnavul mintal ignor sau
deformeaz realitatea perceptual sau ideativ din cauza unei stri de fric, a prejudectilor pe care uneori
le percepe si le proiecteaz ca influente exterioare. Se vede clar cum boala mintal duce la o scdere a
aprrilor eu-lui sau la aprri deformate, semiologia putnd fi interpretat si nteleas ca o scdere a
constiintei ego-ului n lupta de pstrare a realittii
si care duce n boala mintal la o pierdere a realittii, cu toate consecintele sociale conflictul,
denivelarea, pierderile, devalorizarea.
Semiologia ar trebui prezentat asa cum se nvat la scoala de soferi, adic nu nvtnd nti regulile de
circulatie ci nvtnd nti moto-rul, adic dinamica afectiv-inconstient. Semiologia poate apare fugace
si nesemnificativ si la omul normal. si acesta poate s fie cu un moment de inatentie si s i se fure actele
sau s dea o masin peste el, si el poate confunda persoanele n mod involuntar, si el este plin de iluzii,
ba uneori si de halucinatii, de dezorientri momentane, si el este plin de prejudecti, de prtiniri, de
interpretri, ca s nu mai vorbim de reactii pasionale n dragoste, n conflicte, n suprri. Adesea n
aceste momente sau dup, subiectul apreciaz c a fost ca un moment de nebunie, sau a trit frica de a
nnebuni.
Prin urmare, jocul normal / boal mintal se ntlneste n capul fiecrei persoane. Omul normal rmne
pe platforma inteligibilittii (Jaspers) si al empatiei. Oricum, mai mult dect constiinta proprie,
constiinta celorlalti atribuie cu usurint la foarte multe manifestri anodine o semnificatie semiologic si
chiar atribuirea unei boli mintale. Semiologia alterneaz uneori cu normalitatea si ea poate apare numai
n anumite momente critice (faimoasele crize), asa c reconstituirea acestor momente este foarte dificil
pentru c cel n cauza nu i face plcere s si aminteasc sau pur si simplu dac lucrurile s-au desfsurat
la intensitate mare, nu au fost retinute.
Deci obtinerea semiologiei presupune bunvoint si buncredint din partea bolnavului. Altfel,
disimularea, simularea si suprasimularea sunt lucruri curente. Semiologia, prin urmare, nu este usor de
recoltat si interpretat asa cum se crede, si cere experient, arta interpretrii si mai ales corectarea pe
parcurs a aprecierii.
n semiologie este vorba de capacitatea psihiatrului de a percepe si mai ales de a interpreta importanta
unui simptom. Este foarte probabil c diferenta ntre doi sau mai multi psihiatri st n capacitatea de
interpretare a simptomelor, adic unul poate s interpreteze acelasi lucru ca simptom dar s i se par de
important secundar sau fr important, sau invers, poate s-i dea o important mai mare dect trebuie
sau, din diferite interese sau prejudecti s deformeze semnificatia acestuia. De aceea psihiatria este
aparent simpl dar n fond este foarte dificil, pentru c este foarte greu s ajungi la evaluarea corect a
simptomelor.
n mod sistematic un simptom trebuie nteles n sine, adic s respecte definitia conventional, doi s
fie acompaniat de alte simptome natu- rale, deci s aib o semnificatie sindromatic si trei, s fie
descifrabil n natura lui, deci s aib o semnificatie nosologic. Prin urmare, acelasi simptom poate fi de
nivel sindromatic psihopatic, nevrotic, psihotic sau demential. si apoi, dup natura lui, poate fi psihogen,
endogen, organic. Deci numai importanta psihopatologic integral d semnificatia simptomului, l face
semnificant. Pentru c pn la urm nu conteaz att cantitatea simptomelor ct semnificatia lor
calitativ. De pild o cefalee poate fi o stare banal si trectoare sau poate s fie simptomul unei tumori
cerebrale. Diferensa este evident. Conteaz apoi descrierea genuin a simptomului si notarea ca atare.
Este preferabil s se descrie nti ce a spus bolnavul si apoi interpretul s fac traducerea, codarea si de
fapt decodarea semnificatiei. Stilul:bolnavul prezint halucinatii, idei delirante, etc. este de fapt un mod
final de a sintetiza cazul si nu un mod initial de a-l descrie.
Simptomul de fapt presupune cunoasterea si evaluarea functiilor si aptitudinilor psihicului normal. Deci
noi nu vnam simptome ca si cum facem vntoare de mistreti ci noi analizm constiinta si
personalitatea subiectului n structura lor si constatm c este o constiint cu functii (prezente) n
anumite limite compatibile cu statutul persoanei respective.
Vedem apoi dac aceste functii sunt semnificative n dezvoltarea lor ca aptitudini si apoi, dup ce ne-am
asigurat de prezenta lor, evalum devierea cantitativ (plus sau minus) sau calitativ a functiei
respective. Rezultatul cantitativo-calitativ al functiei sau aptitudinii este simptomul, si este im- portant
de stiut c el este o rezultant a unei lupte contradictorii din nssi functia respectiv; de exemplu,
tulburarea de atentie sau disprosexia rezult din lupta atentiei voluntare cu atentia spontana. si asa n
fiecare functie,
 forta constiintei si personalittii de a mentine simtul realittii sau de a fi invadat de imaginar duce la
deformarea si la aparitia simptomelor. Este de fapt acelasi mecanism al aparitiei bolii psihice n care
constiinta este invadat de afect, de imaginar, de inconstient. Iat de ce un psihiatru este ca si muzicianul
nu numai un cunosctor al sunetelor si al notrii lor (e notist, nu cnt dup ureche) dar este si un
interpret, bun sau prost, adevrat sau fals, si asa cum niciodat Chopin nu va fi cntat la fel de ce s
credem c hermeneutica unei persoane trebuie s fie identic cu DSM-ul. S-a ncercat obiectivarea
transcrierii n scale, punctaje, etc. si s-a mers, dup prerea noastr gresit, contndu-se pe evalurile
comportamentului de ctre cadrele medii. Dar un cadru mediu nu stie de fapt ce nseamn cuvntul
agitatie, confuzie, pentru c nu are sistemul notional al semnificatiei acestor cuvinte.
Prin urmare semiologia mpreun cu sindromologia si nosologia este o art unic a diagnosticului
psihiatric care orict ar fi de mobil n comparatie cu alte specialitti si are o fundamentare
psihopatologic complicat, profund si rafinat. De aceea psihiatrie stie toat lumea, dar om de gol este
foarte rar.
Psihicul este notiunea general, functia universal a noastr prin care avem capacitatea de a ne lega de
ceilalti si de lumea exterioar. Cnd facem acest lucru n mod personal, prin opera noastr, prin realizri
deosebite, aceasta nseamn personalitate. Aceast personalitate trebuie s aib mereu la baz o trezie, o
constiint, un prezent. Partea bazal a acestei constiinte se cheam constient. Pe ea se sprijin celelalte
trei portiuni ale constiintei: cunoasterea, afectivitatea si activitatea. La un moment dat, n orice mo- ment
dat constiinta prezint toate laturile, mprtirea fcndu-se doar pentru uz didactic.
Deci dac am schematiza, folosind imaginea unor cercuri concentrice, cercul exterior (cu diametrul cel
mai mare, deci notiunea cea mai larg, mai cuprinztoare) este psihicul; urmtorul, nglobat n primul
este personalitatea ; cel de-al treilea este constiinta cu stratul bazal al constientei si cel superior al
cunoasterii, afectivittii si activittii.

Semiologia cunoasterii (cognitiv)

Cunoasterea este acea portiune a constiintei care permite reflectarea realittii exterioare si interioare.
Analitic, ea se compune din dou straturi: unul imediat, concret, intuitiv, compus din: senzatii, perceptii,
reprezentrisi al doilea strat: gndirea. Scopul cunoasterii ea permite, este un mijloc uman de orientare,
de adaptare eficient, cu scopul satisfacerii trebuintelor omenesti. Desi admitem c avem, ca si
animalele, instincte, la om vorbim mai elegant, mai sociologic, despre trebuinte omenesti, nevoi.
Cunoasterea nu are o important primordial pentru viata practic, ci doar orientativ. Omul are n
primul rnd nevoi (interese), dar cu ct are cunoasterea mai buna, el este mai informat si ajunge mai usor
la satisfacerea nevoilor. Aceast structurare a cunoasterii poart numele de inteligenta persoanei,
aptitudine nnscut dar si cultivat, pentru a putea selecta, pentru a putea avea msur n cunoastere,
pentru a ne feri n ultim instant de invazia cunoasterii, de prea mult cunoastere. Cu prea putin
cunoastere suntem oligofreni, cu prea mult putem fi fie confuzi, fie paranoici (suntem suprasaturati de
informatie). Deci este bine s pstrm linia de mijloc a cunoasterii.
n mod sistematic, semiologia ar trebui s se compun din trei planuri semiologia comportamentului
verbal si nonverbal, si apoi dou planuri ale motivatiei comportamentului, si anume semiologia
cognitiv si planul cel mai profund al semiologiei afective. Teoretic, orice simptom sau semn de
comportament trebuie tradus si nteles cognitivo-afectiv, att dup ceea ce spune bolnavul ct si dup
schemele teoretice ale psihiatrului. Binenteles, suntem pentru o conceptie msurat, realist, care se
poate autocorecta si nu pentru afirmatii nefondate. Didactic, se prezint mai nti structura constiintei
prezente si apoi structura personalittii. n structura constiintei prezente se concepe constiinta ca o scen
cognitiv, cu culise si subscena afectiv. Desfsurrile n cmpul acestei constiinte sunt cu att mai clare
cu ct scena este mai luminat, luminat de atentie, de aceea se ncepe cu atentia.
Semiologia atentiei
Cunoasterea am vzut c este compus din senzatii, perceptii, reprezentri, gndire si imaginatie. De ce
ncepem atunci cu atentia? Ea trebuie descris prima, pentru c dac am considera procesul cunoasterii
ca o pies, ca o scen a lumii, trezia fiind jucarea unei piese n capul fiecruia, n primul rnd scena
trebuie s fie luminat. Aceast lumin a scenei este atentia. La baza cunoasterii st deci un proces de
activare neurologic, n care subiectul ncepe s devin curios, s fie interesat; foamea lui de real s fie
treaz ( engleza: arouse adic a se trezi, a se activa). Inversul ei este dezinteresul, somnolenta,
indiferenta si drumul ctre somn si confuzie.
Prin atentie se ntelege orientarea psihicului ctre un obiect. Cel mai adesea prin obiect se ntelege ceva
exterior, dar obiect nseamn si orice latur a psihicului intern, adic o reprezentare, o idee, un
sentiment. Atentia este un instrument cu baz corporal, neurologic ssi n mod fiziologic trebuie s ne
trezim (asta si facem n fiecare dimineat). Exist si o tendint contrar a atentiei, care este lenea ctre
somn, plcerea de a mai continua cltoria de azi-noapte. Totusi ne trezim, devenim foarte atenti si
imediat facem planul zilei. Atentia aceasta, din instrument neurologic, devine o conditie a perceptiei
clare (altfel, dac nu suntem atenti, ne lovim de prag, spargem, dregem, pn percepem cum se cuvine).
Dac suntem atenti si percepem calm, fixm si memoram bine, ordonat. Dac percepem si memorm
bine, atunci si gndirea este clar si ordonat, discursiv (adic cu nceput, sfrsit si nteles). Dac
suntem atenti n continuare, nu avem numai o cunoastere suficient, ci si o afectivitate msurat, pentru
a nu ne da prea tare n spectacol (s nu se vad prea tare emotia etc.) si, mai departe, o dat stpnit
afectivitatea, actiunile, activittile se desfsoar ca la un om antrenat (care nu are treab, le face
snur). Aceasta este functia atentiei n constiinta normal.
Dac psihicul este un sistem care se poate studia la un moment dat sau de-a lungul existentei, nseamn
c si toate functiile subordonate adic chiar si atentia pot fi studiate la un moment dat sau de-a lungul
existentei. Orice functie studiat la un moment dat poart numele de functie elementar, iar cnd este
studiat de-a lugul existentei subiectului poart numele de aptitudine psihologic.
Atentiei i se poate face o descriere n dubl perspectiv :
functional, n cadrul constiintei, si
aptitudinal, n cadrul persoanei respective, ambele putnd duce la concluzia c esti sau nu atent.
Studiind atentia de-a lungul existentei individului, ea se dezvolt pe parcursul copilriei: la scoal,
grdinit ea este permanent verificat; la liceu se dovedeste perseverenta, volumul, concentrarea atentiei;
ele caracterizeaz persoana, nc de aici se poate spune dac poate merge mai departe sau nu (pentru ca
exist distractibilitate exagerat), deci dac este posibil s devin intelectual.
Psihologia descrie calitti ale atentiei, calitti constante ale subiectului. O personalitate se poate
caracteriza dup felul de atentie. Care sunt aceste calitti si metodele care le constat? Sunt calitti
polare.
Prima polaritate este stabilitate mobilitate. O atentie normal, bun trebuie s fie si stabil si mobil;
dac este prea mobil, nseamn c e o atentie spontan prea dezvoltat, dac este prea stabil, este prea
inhibat.
A doua polaritate este ntre volum si concentrare, volum adic capacitate de a juca pe scena ei foarte
multi excitanti; inversul, concentrarea este capacitatea de analiz n profunzime a unui tip sau a unei
serii de excitanti.
Calitatea urmtoare este distributia atentia de dirijor care trebuie s scoat un singur sunet de la 100 de
indivizi si de la tot attea partide instrumentale. Deci el are atentia la toti 100, ar trebui s o aiba si s
scoat de la acestea un singur sunet unitar; este exemplul maxim de distributie.
 Inversul distributiei este impresia de mprstiere, zpceal. Calitatea distributiei este una din cele mai
bine si mai greu de stpnit. In distributie trebuie s tii cont de ce este esential, adic trebuie s ai o
atentie selectiv, s te faci c receptionezi toate, dar s nu rspunzi la toate.
si o ultim calitate psihologic este expresivitatea atentiei. Omul normal este recunoscut dup faptul
dac este sau nu atent. Cum omul are capacitatea schimbrii expresive, ajunge s aib o fat extrem de
atent dar n acelasi timp s se gndeasc la cu totul altceva. Deci exist si o masc de atentie. Nu
totdeauna corespunde cu o vivacitate real si invers, dup un ceas, scderea atentiei, cnd luptati cu
inconstientul si atunci atentia are o structur dubl ca orice structur o parte constient voluntar, care
se mai cheam si atentia de concentrare, de cealalt parte inconstient, involuntar, automat, care are
dou expresii: una de atentie spontan, adic tot ce intr pe scen ntrerupe atentia de la concentrare sau
n mod global inconstientul se impune si aduce pe scen obnubilareasi somnul.
Dac realizm n mod optim aceste calitti ale atentiei, avem o functie de atentie normal, dac realizm
n perspectiv o functie de atentie normala, nseamn c avem o aptitudine de atentie deosebit.
Atentia se mai cheam si constiinta elementar sau orientare si se probeaz si se msoar prin celelalte
functii de cunoastere. Metodele sunt urmtoarele se cere bolnavului s execute cteva operatiuni
neautomate, s numere de la 20 napoi din 3 n 3, s spuna zilele sptmnii n ordine invers. Deci
memoria automat nseamn s evoci fr greutate fiindc zeci de ani ai repetat aceasta, dar pentru
prima data ti se pune problema absurd de a o face invers de cum fceai, atunci trebuie s folosesti
pentru prima dat o atentie de concentrare. O alt prob este de a sublinia ntr-un text o anumit liter,
ntr-un interval de timp dat (Bourdon). Investigarea constiintei elementare se face prin orientarea
temporo-spatiala unde trebuie nu numai atentie ci si perceptie si reprezentare, gndire, toate la un loc
dau aceast constiint elementar.
Limitele normale ale atentiei se nscriu ntre atentia treaz sau vigilentsi atentia obosit sau blazat. n
aceste limite, deduceti simplu c atentianu este un fenomen mecanic, automat ci ea depinde de dou
lucruri: stareade moment dac esti odihnit, dac ai dormit azi noapte si esti bine dispus,
acum poate si cu o cafea si a doua care e si mai important, conteazinteresele pentru actele respective
n momentele acelea; stie c excitatiilecare vin sunt vitale pentru persoan, se sileste s ramn treaz.
stie caceste lucruri sunt perimate, este imposibil s rmn treaz si s urmreascexpunerea. Deci
atentia este selectiv si personal si reprezint sintezadintre constiint si personalitate la un moment dat.
n afara limitelor pe care vi le-am spus, atentia este anormal si patologic. Criteriile noastre sunt
normal, anormal si patologic. n anormal bgm tocmai functia care depseste n plus sau n minus
media statistic a normalului, dar care nu se constituie ca simptom de anumit boala si omul are
capacitatea de a fi anormal fr s fie bolnav dac vrea. Deci exist posibilitatea dac vrea de a simula o
atentie obosit. Dac vrei s obtii concediu, poti s iei o mutr extrem de descompus si foarte neatent,
sau s afisezi o atentie cu totul psihopatic, cu toate c nu este asta realitatea.
Tulburrile atentiei pot fi :
cantitative
n plus, hiperprosexii
n minus, hipoprosexii
calitative paraprosexii
(n greceste, atentie = prosexie)
Procesului de atentie global i s-au descris calitatea de volum (mare sau mic), flexibilitate (fixitate) si
distributivitate (n contrast cu ngustarea). Acestea sunt si calitti ale atentiei normale.
Tot de normal tine si aceea c atentia se obtine prin lupta interioar, pentru concentrare mpotriva
atentiei spontane. Deci ntr-un univers plin de excitatii, de stresuri, trebuie fcut un efort de concentrare
pentru a nu fi distras de tot ceea ce se ntmpl n jur. Deci atentia este concentrarea mpotriva
distractibilittii atentiei spontane. Atentia spontan este ns neconditionat. Efortul de concentrare este
conditionat (de somn, de nivelul de viat etc.).
Scderea cantitativ a atentiei globale se produce n confuzia mintal, n oligofrenii, n demente.
Cresterea global a atentiei peste normal se pro- duce n consumul de psihostimulante: cafea (dar nu
sapte cafele, care te fac nervos), amfetamine, piracetam.
Tulburrile calitative reprezint disocierea dintre atentia spontan si cea voluntar (de concentrare).
Cresterea atentiei spontane este tipic n excitatia maniacal. Cresterea atentiei de concentrare se
produce n para- noia (remarc, acumuleaz si tine minte cele mai mici detalii care servesc delirului
su). Scderea puterii de concentrare este un simptom frecvent, ntlnit n neurastenie, unde este un
simptom major si de o neplcut banalitate, n schizofrenie, legat de indiferenta individului, n durerea
interioar a depresivului, pentru c lumea exterioar nu prea mai conteaz, n oboseal.
Pentru restul proceselor, prima conditie rmne vivacitatea atentiei. Trebuie s ncercm s mentinem un
regim al atentiei, un nivel bun al ei, ct mai mult timp pe zi (ex. facem un efort, apoi mai stm si bem o
cafea, apoi iar ne apucm, dar parc mai putin sustinut capacitatea de concentrare scznd tot mai
mult).

Semiologia perceptiei
Pe scena luminat de atentie apar obiectele, evenimentele, formele lumii, figurile, se anim lumea cu
personaje, deci atentia conditioneaz cunoasterea. Povestea perceptiei ncepe cu povestea realittii
concrete. Cnd ne trezim trebuie s vedem foarte bine realitatea exterioar n primul rnd. Este o
multitudine de senzatii, care ar trebui s ne ncnte (dimineata suntem gata s drmm muntii... dar
numai pn la ora 11...).
Senzatiile sunt cele 5 sau mai multe simturi, ele ne dau doar laturi ale obiectelor. Noi ns trecem de la
senzatii, grupndu-le n perceptii (nu spunem, de ex., ce aer cu compozitie n azot, oxigen, bioxid de
carbon la Lavoisier ci spunem ce aer aspru sau plcut). Deci perceptia d totul (ntregul) unor
senzatii obiectuale.
Calitatea normal a perceptiilor depinde de claritatea formei pe fondul (restul) lumii. Deci trebuie vzut
clar, nu ca prin ceat, si asta din punctul de vedere al tuturor celor cinci analizatori. Scriitorii sunt foarte
buni n descrierea analitic a senzatiilor si perceptiilor, noi suntem globalisti (hai, las povestile, spune
clar ce ai de spus). Strduinta deci la perceptii este pentru receptarea clar a obiectului (la atentie,
efortul era pentru concentrare).
Perceptia izolat este tot o abordare didactic (nereal). n realitate, perceptia este ntotdeauna simultan
unit cu o reprezentare iar amndou sunt unite cu un cuvnt notional. Deci perceptia ofer deja,
ntotdeauna, material pentru gndire. Perceptia este deci legat simultan de memorie, de gndire si de
simtire (ce superb arti! am intrat deja n afectivitate).
Substratul perceptiei este unul neurofiziologic si l reprezint activitatea analizatorilor. Este un substrat
cu trei elemente: captul periferic, receptorul specializat periferic,de care se ocup specialitti de sine
stttoare ca oftalmologia, ORL, dermatologia etc., cile de transmisie, ci nervoase care trebuie s fie
integre, centrii nervosi cortico-subcorticali, si ei integri.
Psihiatria nu de tulburrile acestora se ocup, desi exist tulburri de perceptie de natur periferic,
neurologic etc. dar trebuie s fie asigurat conditia instrumental-neurologic. n greceste, estezia
nseamn sensibilitate, de unde deriv mai departe si termenul de estetic.
Perceptia este treapta nti de cunoastere, care ofer concretul lumii, factualitatea, materia obiectual.
Perceptia d soliditatea cunoasterii, mrturia. Cu toate acestea, doi oameni nu percep identic ci doar n
mare identic. Aparent percep identic, ns capacitatea de descriere a tririi nu
este egal si semnificatia de asemenea nu este egal, fiind n functie de personalitate. Oricum, materialul
perceptual constituie baza adevrului gndirii si de aceea probele n justitie implic ceea ce se numeste
corpul delict ca si certificatele medico-legale care dovedesc ntinderea si gravitatea leziunii.
Oamenii nu sunt egali n toate cele cinci simturi si nici ntr-unul singur. si nu este vorba numai de un
aspect cantitativ, care se poate corectaoftalmologic sau audiologic, dar nu se poate corecta calitativ,
adic vd sinu nteleg, aud si nu pricep. Perceptia, pe lng un nivel de bun simt, esteincomensurabil la
anumite personalitti, adic este ultrarafinat la pictori,muzicieni, la artisti. Perceptia este legat de
simtire (ea poate fi din acestpunct de vedere neutr, obiectiv, descriptibil sau invers, poate s fie
indelibil, sau ceea ce se cheam socant, senzational).
Se mai vorbeste si de un volum al perceptiilor sau al informatiilor, care se nscrie ntre privare
senzorial, care poate fi cauz de boal mintal, si intoxicatie informational, pe care o practic multi
zilnic cu te uiti si cstigi. Deci n fiecare zi n proportie de mas echilibrul nervos si psihologic,
normalitatea, este amenintat. Normalitatea se nscrie ntr-o medie perceptual care st ntre zgomot si
liniste, ntre lumin si ntuneric, ntre cald si rece, ntre durere si agreabil.
n mod practic, perceptia este doar un element al constiintei si personalittii,ssi nu este separat, cum se
procedeaz n analiza didactic. Deci functionm pe baz de structuri globale, de Gestalt, si avem nevoie
de perceptii clare si sigure, pe care ulterior s le memorm ordonat si s le interpretm msurat.

Patologia perceptiei
Tulburrile cantitative sunt hiperestezii si hipoestezii.
Hipoestezia este scderea capacittii de perceptie. Se ntlneste n tulburrile cantitative de constiint,
mergnd de la obnubilare pn la com (unde avem pierderea esteziei), coma putnd fi superficial
(ntepat cu acul, rspunde la stimul) sau profund (nu mai misc la nici un stimul). Figurat, hipoestezia
se numeste nesimtire (dar ea poate veni si din repetri multiple care duc la anularea efectelor pozitive
sau negative).
Hiperestezia duce la o stare de enervare, de scdere a pragului perceptiei. Cnd e real, e dureroas (nu
suport zgomotul, lumina si de aici nu mai suport vecinii, blocul, cratitele, liftul etc.). Se ntlneste n
oboseal, surmenaj, neurastenie (mai ales). Dac disconfortul echivalent hiperesteziei este spus cu
exagerare, se numeste sensiblerie, adic afectare a simtirii (nici nu ai atins partenerul si el moare de
fericire), ceea ce este clar o isterie. Hiperestezia poate fi si simulat (vezi la dentist, unde
stomatologii devin psihiatri). Restul medicilor numesc pe acesti hiperestezici nevropati, adic oameni
iesiti din comun sub raportul simtirii lor, mult prea exagerate.
Tulburrile calitative sunt :
iluziile
cenestopatiile
halucinatiile
Iluziile sunt perceptii deformate ale obiectelor. Termenul aici este limitat (nu se confund cu iluziile de
la gndire, afectivitate, cu iluziile pierdute). Noi l folosim n dou sensuri: iluzia fiziologic, de ex.
deformarea obiectelor prea deprtate (n-ai vzut, n-ai auzit bine), deci cunoasterea se poate deforma prin
iluzii fiziologice; un om normal este ns permeabil la critic, el poate reface experienta si-si d seama
c s-a nselat (nu-i nimic, mi s-a prut); si iluzia patologic, n a crei falsitate subiectul crede si care
prin urmare deformeaz cunoasterea.
Iluziile patologice se datoreaz nu numai tulburrii perceptiei, ci si tulburrii perceptiei prin sindroamele
de constiint si personalitate. Simptomul cel mai grav care afecteaz perceptia este delirul (vezi
tulburrile de gndire). Cnd constiinta este att de deformat, nici perceptia nu mai poate fi corect,
clar, ci este cel putin iluzorie, dac nu halucinatorie. Sunt de mentionat aici pareidolia si falsele
recunoasteri de persoan.
Pareidolia se produce prin animarea, antropomorfizarea unor perceptii simple. E mai frecvent la copii,
pentru c ei au imaginatie mai bogat. Dar si n febr, fric, perceptii simple, anodine pot deveni
pericole maxime (de ex. o pat de pe perete este luat drept ceva care se misc si vine spre tine, un
gndac, un pianjen etc.; alte pareidolii pot fi mai complexe, de ex. cnd preotul tmiaz, aerul bisericii
pare mai misterios si credinciosii chiar ncep s vad sfintii miscnd).
Falsele recunoasteri au dou faimoase sindroame sau iluzii (confuzii)de persoan:
sindromul Capgras, care descrie urmtoarea iluzie de persoan: cunoscutii (mama, tatl, copiii) devin
necunoscuti, asa cum se ntmpl n schizofrenie ( tata nu mai e tata, ci d-ta, tu, altul). Aceast fals
recunoastere este datorat delirului, deci unei tulburri profunde n constiinta si persoana insului, care
tulburare nu este exprimat doar prin perceptii deformate, dar ea nu este nici neutr, adic ti se pare c
cei apropiati au trecut n tabra dusman, ceea ce este deja o persecutie, iar dac ai revelatia c cea care
se ddea drept mama ta este dusman de ultim spet (fr ca asta s fie o metafor, ci considerat ca un
lucru foarte sigur), ne aflm n fata unui lucru foarte rar si foarte tragic, care arat pn unde poate
merge alienarea, nstrinarea. Cel normal nu poate ntelege si nu-i vine a crede. Pentru Capgras acesta
era un semn de gravitate si cronicizare a cazului respectiv.

sindromul Fregoli; aici este o fals recunoastere de persoane invers (vezi pe cutare cum s-a deghizat,
face pe mosul, este de fapt un colonel de securitate). Deci necunoscutii devin cunoscuti n sens
persecutor. Deci trebuie s existe un delir de persecutie (schizofrenie paranoid sau para- noia) pentru a
ajunge la o astfel de deformare a realului; deci face parte dintr-un sistem de interpretare persecutorie.
Cenestopatia este de fapt o iluzie intern. Sunt senzatii corporale care nu se pot reduce la o semiologie
de interne, care se bazeaz anatomo- fiziologic. Ele au un pronuntat caracter subiectiv, sunt mobile,
descrise colorat dup persoan, sunt cu bogatie descrise si putin crezute de ceilalti
si chiar de medic, care este tracasat si declar nu stiu ce ar fi asta, sau mai poate spune vezi c nu e
de noi. Analizatorul intern ne d, pe lng schema corporal, neurologic si senzatia global pentru tot
corpul cum c el functioneaz normal (cenestezia). Cnd centrii nervosi sunt epuizati (neurastenie,
depresii), puterea de sintez si de integrare a acestor senzatii ntr-un tot unitar scade, lucru resimtit n
interior si perceput ca o amenintare, fenomen ce va fi descris de fiecare n functie de personalitatea sa,
rezultnd o multime de expresii, traduceri ale acestor senzatii. Caracteristic este imposibilitatea
substratului anatomo-patologic. Cenestopatul este de obicei foarte explorat, se caut mult si la diferiti
medici, face toate analizele posibile, o parte din ele agravndu-i cenestopatia. Cenestopatia complicat
n planul gndirii, care adaug senzatiilor interpretri ideative (care duc la adevrate idei fixe, fixuri) se
numeste ipohondrie, care este una din cele mai redutabile boli.
Halucinatia este o perceptie fr obiect (Ball). H.Ey a artat c n realitate halucinatia este un fenomen
mult mai complex (perceptie fals fr obiect de perceput). Se produce n anumite destructurri ale
constiintei si nu este un fenomen izolat ci apartine fenomenului de dedublare al personalittii.
Halucinatia este n mod gresit socotit o perceptie, pentru c ea este de fapt o reprezentare, este activarea
unei reprezentri, pe care o considerm perceptie n mod patologic, n mod fals. Este nlocuirea realului
cu imaginarul nostru pe care l lum drept real; este o substitutie, este o proiectie a unei reprezentri
convertite n perceptie. Este un fenomen involuntar si fr critic, pe care subiectul il trieste ca pe o
perceptie desi este o fals perceptie.
Halucinatiile ne dezorienteaz profund, ne scot din real, ne ndrum ctre actiuni periculoase, putem
deveni periculosi, antisociali, criminali. Halucinatiile se pot produce n toate cele cinci simturi.
Trebuiesc diferentiate de halucinatii, iluziile,pseudohalucinatiile (n care trirea este situat n captul
central al analizatorului, n cap, nu n captul periferic, ca la halucinatiile propriu-zise), halucinoza (este
aceeasi trire exterioar sau interioar, ns cu simt critic asa ceva nu se poate, este ceva n capul
meu fat de halucinatii si pseudohalucinatii, unde convingerea n veridicitatea, realitatea lor este
ferm),halucinatia functional (care de fapt este o iluzie complex, foarte aproape de pareidolie, adic se
amplific, se d un sens excitatiilor din mediu de ex. trece trenul, iar la noi n cap spunem du-l, du-
l...).
Halucinatiile si pseudohalucinatiile se petrec separat n fiecare analizator. Ceea ce se petrece n
analizatorul vizual este mai frecvent n patologia acut, n timp ce n cel auditiv este mai frecvent la
cronici. Pentru fiecare analizator se tine cont dac este simpl sau complex, se dau toate amnuntele,
caracteristicile, laturi de senzorialitate (form, culoare, identitate), plus toat povestea cu cuvintele
subiectului (asa cum trebuie scris si n foaia de observatie).
De obicei se descriu halucinatiilor: situarea n spatiul campin (al perceptiei personale) sau extracampin
(aproape sau departe); colorate sau necolorate; cu sens inteligibil sau nu (vorbeste clar, bolboroseste, nu
se ntelege ce spune vocea); dac se refer la subiect (individ) sau nu; caracterul imperativ, de comand;
sensul afectiv (spun de bine sau de ru etc.; de obicei, halucinatiile au un continut ru, persecutor,
vorbesc urt). Halucinatiile fac parte ca si delirul din acea fat ascuns a omului, anume propriul
inconstient. Ey spune c normalul este antihalucinator. Printre alte cenzuri, controale pe care trebuie s
le avem, trebuie s avem si forta de a fi antihalucinatori.
Halucinatiile si pseudohalucinatiile vizuale se pot ntlni n delirium tremens, onirism (vise urte cu
animale care sar pe noi, suntem fugriti, foarte concret, ca ntr-un film). Visul normalului este si el la
acelasi nivel, dar este n somn, pe cnd la delirium nu este n somn. Sunt si halucinatii vizuale mai
complexe care se numesc vedenii sau viziuni, care se ntlnesc n parafreniile mistice sau n aura
epileptic. Unele din ele se nsotesc si de halucinatii auditive, adic viziunea vorbeste mi-a spus....
La adult se ntlnesc mai ales n sindroamele psihoorganice acute.
Halucinatiile si pseudohalucinatiile auditive prototip este sindromul paranoid din schizofrenia
paranoid se mai ntlnesc n sindromul para- noid alcoolic (halucinoza Wernicke), n parafrenie. Sunt
periculoase cnd sunt imperative; bolnavul primeste o comand taie-l, omoar-l,omoar- te si ca un
robot face asta; bolnavul devine sclavul acestor fenomene, este un mare chinuit.
Este simptomul cel mai popular de boal mintal, sunt faimoasele voci.
si aici dedublarea este mai evident, n sensul c parc din afara eu-luivorbesti cu altcineva sau se
vorbeste despre tine. Aceast vorbire este delirul.
nc o dat se vede ct de indisociabil este fenomenul halucinator de delir,de fapt vocea ofer materialul
concret care sprijin convingerea delirului.
Mai rar, vocile sunt plcute te laud, te ncurajeaz; sau te mustr, te critic,sau cel mai frecvent te
insult sau te diminu. n momentul produceriihalucinatiei, subiectul se sustrage realittii si uneori poate
alterna momentul perceptiei reale cu produsul halucinator. Halucinatia marcheaz nivelul cel mai
profund de alienare si mpreun cu delirul formeaz asa-numita productivitate, sau parte productiv a
sindromului psihotic. Anu se confunda cu relatrile halucinatorii ale nevroticilor, ale psihastenicilor,
care n momentul adormirii (hipnagogic) si n momentul trezirii (hipnapompic) au modificri de
constiint de trezie si se sperie de trirea acestor momente, care nu sunt totusi halucinatii propriu-zise.
Halucinatia nu trebuie confundat cu dedublarea care se produce la scriitorul dramatic, care are
imaginatia s improvizeze conversatii, s dea replici (cum se spune). Este de fapt o hipersensibilitate de
tip isteric si o vom discuta la fenomenul disocierii isterice n comparatie cu disocierea schizofrenului.
Halucinatia auditiv este un simptom tinta n psihofarmacologia halucinoliticelor si este un simptom
care cere continuarea tratamentului, contraindic externarea si indic internarea. Este adesea simulat de
delicventi, dar psihiatrul trebuie s stie s disting simularea de fenomenul autentic. Halucinatia auditiv
este disimulat de bolnavii care vor s scape de internare si tratament.
Halucinatiile si pseudohalucinatiile gustative si olfactive sunt descrise mpreun pentru c si neurologic
sunt greu de disociat. Mirosul pare s aib ca menire principal de a ne feri de pericole (dar e si cheia
succesului: deo Fa!). n mod practic, sunt mai rare, se ntlnesc n schizofrenii (mirosuri de cadavru,
etc..) si n tumorile cerebrale.
Halucinatiile tactile n care bolnavul simte senzatii neplcute (piscturi, ntepturi) sau senzatii de cald si
rece, pe piele sau sub piele se ntlnesc n schizofrenie sau n dependenta la cocain.
Halucinatiile interne pot fi kinestezice (de miscare) e convins c i se misc corpul, membrele su e
convins c i sunt populate organele cu serpi, mercur, vrji etc.; un exemplu este subiectul care crede c
se vorbeste prin laringele lui su c a fost invadat de serpi care i-au ptruns n stomac asa-zisa
schizofrenie rural, sau c e violat. In cadrul sindromului de influent exterioar bolnavul reclam sau
acuz c i se provoac orgasme.
Cu halucinatiile ne gsim n psihoz si alienare, suntem foarte departe de lumea real. Este un simptom
major si necesit tratament halucinolitic.
Pseudohalucinatiile sunt o parte esential a sindromului de automa- tism mental si formeaz simptome
de gradul unu, deci de important major n diagnosticul schizofreniei (Kurt Schneider).

Semiologia memoriei
Memoria este depozitul selectiv al cunoasterii senzoriale, perceptuale, ideatice, al simtirilor, al tririlor,
al clipelor si al actiunilor, al aptitudinilorsi depozitul de valori al caracterului. Tot ceea ce experimentm
ntr-o existent, n decenii, setezaurizeaz n cutia de zestre care formeaz fondurile, seiful, capitalul
nostru. Este un cont secret. Acestea sunt engramele sau mnemele pe care le depozitm. Mai simplu se
numesc reprezentri, pentru c le putem reprezenta, evoca, dup cum le-am fixat, cnd vrem noi (dar si
cnd vor ele).
Tot prin memorie recunoastem o perceptie dac am mai avut-o sau nu. De fapt recunoastem dac vrem
sau nu (vezi la proces, unde ti se spune tu spune nu, si nu mai ai probleme ). Un astfel de nu (cel de
la proces) contest puterea de perceptie si functia de recunoastere a altcuiva. Dac am avea numai
perceptii fr memorie, am fi niste oligofreni care nu se aleg cu nimic din experienta vietii. La fel, ne-
am nenoroci si dac am memora, am retine totul. De aceea se produce un compromis, un raport, ntre
fixare si uitare. Cu vrsta fixm mai putin, nu mai dm important la attea, dar si uitm foarte mult (cu
timpul uitm si cum ne cheam). Exist o fiziologie a memoriei, cu o curb a capacittii de retinere n
crestere uimitoare pn la 12 ani; dup 30 de ani se admite c uitm.
Memoria conditioneaz perceptia pentru c perceptia presupune o comparatie cu o reprezentare si o
legare a ambelor de un cuvnt. Deci este o unitate functional perceptie reprezentare cuvnt care
constituie baza gndirii. O memorie nseamn convertirea perceptiilor n reprezentri, a reprezentrilor
n cuvinte si apoi ordonarea acestora dup criterii logice. De aceea memoria nu rmne un depozit de
imprimri automate mecanice dect la oligofreni, ci memoria este o arhitectur mobil si de fapt o
mobilare a personalittii. Ea conditioneaz la rndul ei gndirea, inteligenta n anumite proportii, fr de
care esti ori prost ori prea informat. Deci se poate vorbi de o calitate a memoriei care tine de aranjarea ei
pe sertare, dar si de o mobilitate dinamic, care cere o elasticitate a evocrilor si recunoasterilor, ce
conditioneaz calitatea asociatiilor gndirii.
Nu memorm egal ci memorm conform motivatiilor noastre. O anumit latur a psihicului poate fi mai
puternic si s lase impresii durabile, pe cnd altele s fie mai superficiale si s intre n uitare. Impresiile
din copilrie, traumele, stresurile majore ale vietii las urme uneori de nesters, pe cnd din multimea
impresiilor din cltorie adesea rmnem cu foarte putin.
Tulburrile de memorie sunt hipomnezii, hipermnezii, paramnezii.

Hipomneziile (gresit numite amnezii, pentru c ele sunt doar partiale, nu totale) pot fi de fixare
(anterograde) sau de evocare (retrograde). Referirea termenilor este lund ca reper debutul, data
debutului, a accidentului; deci, retrograd de la debut pn la prezent, iar anterograd
nainte de debut. Hipomnezia poate fi global sau partial.
Dupa Ribot, ultimele care dispar sunt amintirile vechi, din copilrie, iar primele care dispar sunt
achizitiile mai noi, din ultimele decenii. Cnd se fixeaza pe o lacun, amnezia se numeste selectiv (de
ex. nu vrei s-ti amintesti de un viol, ncepi s plngi si nu admiti evocarea acestui mo- ment).
Hipomnezia lacunar este cnd n mod surprinztor ba stii una, ba
stii alta. Aceasta este ramolirea, dementa ASC, care pn la dementierea total este precedat de o
deteriorare progresiv n zeci de ani. Caracteristica ei este deci amnezia lacunar.
Fenomenul cel mai grav este cel al amneziei antero-retrograde din sindromul demential, dementa senil
si boala Alzheimer. Delay a descris trei amnezii amnezia comun (este pierderea capitalului notional),
amnezia instrumental (agnozia, apraxia, ) si amnezia autist a schizofrenului care este o fals amenzie,
n sensul c schizofrenul nu uit dar d senzatia c a uitat.
Hipermnezia se poate ntlni n oligofrenie (este o hipermnezie mecanic, doar la unii bolnavi),
paranoia (nu-si uit niciodat persecutorii). Exista si hipermnezia pseudopersonalittilor, care sunt
pedanti si isterici, care vor s epateze n comunicare printr-un limbaj pretios, plin de citate sau notiuni
obscure, sau care plagiaz n enciclopedii tot ce nu stiu ei. Se mai descriu hipermnezia de evocare a
maniacalului, hipermnezia dureroas a obsesivului si a depresivului si hipermnezia socatilor.
Paramneziile (iluziile de memorie) sunt reprezentate de: ecmnezie, anecforie, criptomnezie, deja/jamais
vu vecu, falsa recunoastere. Ecmnezia, ntlnit n dementa senil, presupune iluzia c triesti n alt
timp dect cel prezent si te comporti ca atare (de ex. batrnul care ncalec pe un bt, batrna care se
joac cu o papusa). Anecforia este o evocare neplcut la un excitant fortuit (de ex. subiectul este calm,
rspunde calmsi l ntrebi: ai copii? si atunci el ncepe s plng, deci ai atins un punct dureros, ai atins
o anecforie, n acel moment ncepe s-si aminteasc cum i-a murit copilul etc.; se ntlneste des n
depresii). Criptomnezia presupune iluzia c tu ai descoperit ceva, c tu ai scris o carte. Este ceva
involuntar, ai iluzia unei prioritti. Se ntlneste mai ales n schizofrenie. Fenomenul de deja vu sau
jamais vu este simptomatic pentru epilepsia de lob temporalsi tumorile temporale. Neurochirurgii au
descris iluzia ca o perceptie trit, n mod sigur ti se pare c nu ai mai trit-o, sau vzut-o, niciodat
(jamais vecu, jamais vu). Invers, poate exista o familiaritate deosebit, ideea obsedant c unde am mai
vzut eu asta...cnd am mai trit eu asta... (djvu, dj vcu). Mai exist falsele recunoasteri /vezi
sd.Capgras/ si dezorientarea temporospatial n care se produce o ncurctur ntre perceptia normal
si reprezentare.
Halucinatiile de memorie sunt reprezentri false, fr s fi fost trite real, dar noi avem convingerea c
le-am trit (confabulatii). Se mpart n: mnestice, onirice si fantastice, dup cum reprezentarea este,
respectiv, verosimil (de ex. azi dimineata pe trotuar treceau soldati posibil, verosimil), confabulezi cu
ceea ce ai visat, cu un reziduu al visului tu (de ex. pe trotuar erau serpi) si cu totul fantastic dac spui c
la spital te-a adus o farfurie zburttoare. Confabulatiile sunt caracteristice pentru sindromul Korsakov
alcoolic sau din presbiofrenia Wernicke si parafrenie.

Semiologia gndirii
Cunoasterea omeneasc se desfsoar n dou trepte: o prim treapt perceptual-reprezentativ si o a
doua treapt abstract sau rational.
Treapta concret, senzorial, perceptual si reprezentativ aduce subiectului o realitate direct (imediat
direct) sau evocat, cu dimensiunile ei senzoriale. Perceptiile sunt neindependente, sunt unite cu
reprezentrile, deci de fapt aceast prim treapt este un complex perceptualo- reprezentativ. Dintre
reprezentri, cele mai importante sunt cuvintele, astfel nct pn la moarte tot ce vedem legm pe ct
posibil de cuvntul cunoscut. Aceasta este valabil pentru orice om, chiar dac are un deficit senzorial (un
surd, un orb sunt bine inserati n realitate). Orice om echilibrat psihic are aceast prima treapta de
cunoastere, care este pmntul psihicului. Fr ea rmnem doar n somn, cnd suntem luati nu de
perceptii, ci de curentul reprezentrilor.
Avantajele acestei prime trepte: d certitudinea existentei, satisface, d o plcere deosebit, brutal,
orienteaz actiunea (fr ea am clca n gropi, nu am percepe obstacolele). Prima treapt senzorial
(primul sistem de semnalizare) este comun omului si animalelor. si animalele triesc n echilibru, n
liniste. Omul are ns o a doua treapt abstract, simbolic, care red semnificatiile primei trepte. Deci
prima treapt detine o multime de semnificanti iar a doua treapt devine lista semnificatiilor.
Semnificatiile universale ale perceptiilor sunt reunite n ceea ce se cheam logic, adic o delimitare a
semnificatiilor. Dac privim un obiect l numim cu semnificatia sa universal, care este bine stabilit si
atunci suntem pe un teren logic. Dac, privind un scaun, spunem acesta nu e un scaun, e o bomb,
deja ne aflm n derapaj, adic semnificatia s-a schimbat. Cnd se ntmpl astfel, rezult perceptia
(interpretarea) delirant. Deci, fr s existe tulburri de perceptie, dar dnd alt semnificatie dect cea
logic, real, intrm n interpretarea patologic.
Deci gndirea este o logic a interpretrilor. Ea ne este necesar pentru ca adevrul coloana vertebral
a cunoasterii, a ntelegerii umane si a logicii nu este aparent ntotdeauna n prima treapt, de perceptie.
Deci gndirea nseamn legarea obiectului de alte obiecte sau de alte notiuni. Cu ct putem lega mai
mult o notiune de altele, cu att suntem mai destepti, altfel mergem doar pe intuitii.
Deci a gndi este a cunoaste indirect realitatea nconjurtoare. Exist o list de sinonimii ale acestui fapt
pe care trebuie s o aveti (raportati toti acesti termeni la actul principal de a gndi) a rationa, a judeca,
a compara, a analiza, a asemna, a sintetiza, a deosebi, a aprecia, a cerceta, a evalua, a determina, a
stabili, a conchide, a preciza, a cunoaste esenta, a fi logic, a fi realist, a discerne, a critica, a distinge, a
specula, a induce, a infera, a de- duce, a defini, a generaliza, a particulariza, a cumpi, a chibzui, a
hotr, a demonstra toate nseamn a avea discernamnt sau simt critic. Toate nseamn a avea reality
testing (simtul realittii).
Elementele gndirii sunt notiunile, categoriile, judectile, rationa- mentele, concluziile. Pentru a ne
putea gndi, ne gsim deci ntr-o multime de notiuni (avem, dispunem de o multime de notiuni). n
limba romn, ca vocabular de baz exist 50-150.000 de cuvinte. Toate notiunile stau pe mai putine
notiuni generale, care se cheam categorii, deci se reduc la un numr limitat de notiuni cu sfera cea mai
larg. Acestea sunt categoriile filosofice (categoria de materie, spirit) sau, la psihiatrie, categoriile de
personalitate, constiinta, psihic etc. Legtura dintre dou notiuni se numeste judecat. Judecata nseamn
deci a spune ceva despre ceva (Aristotel), deci a lega o notiune de alt notiune. Definitia este ncadrarea
ntr-o notiune mai cuprinztoare care este genul proxim si stabilirea unei diferente specifice a acelei
notiuni. Celelalte judecti sunt judecti descriptive, ex- plicative, cauzale si de valoare. Judectile pot fi
adevrate sau false.
Functia omului normal este s se apere de fals, motiv pentru care verific. De aceea ne trebuie gndire,
pentru a descifra adevrul. Acugeta nseamn tocmai a pune notiunea n diferite contexte si a o alege pe
cea care o considerm conform adevrului. Judecata este deci optional.
Judectile nu sunt suficiente. Ele trebuie s se lege ntr-un rationament. Legarea judectilor se numeste
rationament si duce la o concluzie. Concluzia duce la actiune. Concluzia poate fi si ea fals. Judectile
din care s-a constituit rationamentul se numesc premise. sansa unei concluzii adevrate depinde de
adevrul continut n premise.
Distingem dou ci de a ajunge la concluzii :
inductiv (cea mai bun) de ex. cu cumpratul unor pantofi; i vezi, ti plac,i probezi, i ntorci pe
toate prtile si inferezi, inferenta esteadevrat, adic spui :sunt buni, i cumpr; dar la prima ploaie se
poate dovedi c nu erau chiar att de buni, deci te poti nsela si prin inductie.
deductiv (foarte important n Evul Mediu) de la adevruri ge- nerale se ajunge la concluzii
particulare; de ex. toti suntem fiii lui D-zeu, si tu esti om, deci si tu esti fiul lui D-zeu, deci nu mi este
fric de tine, deci si aici te poti nsela.
Concluzia deductiv este mai putin sigur dect cea inductiv. Rationamentul inductiv e mai frecvent n
stiintele naturii, n experimente; cel deductiv n stiintele umaniste, literatur. Ambele se ajut. Prin
inductie poti obtine anumite concluzii, de la care pornind poti s deduci altele (de ex. vezi un caz;
inductiv pornind de la anamnez, semne etc. i pui diagnosticul si deductiv i stabilesti prognosticul).
Operatiile gndirii sunt: analiza si sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea, concretizarea
(presupune exemplificare) = imaginatia.
Logica noastr, veche de 2000 de ani, se numeste logic aristotelic (logica formal a lui Aristotel). Ea
se bazeaz pe patru legi, care ne ajut s nu cdem n eroare, s avem o gndire comunicabil, pe care
poate contasi altcineva. Dac o ignorm, rezult fie un poet, fie un bolnav mintal, pe care nu-l
intereseaz contradictiile pe care le are gndirea lui.
De 100 de ani exist si logica simbolic, matematic (logistica), mult mai complicaa dect prima si pe
care se bazeaz dezvoltarea calculatoarelor. Softul calculatoarelor este construit pe o gndire riguroas,
mult mai riguroas dect a noastr. De aceea nici nu poate lucra oricine cu calculatorul.
Cele patru legi (principii) ale logicii aristotelice sunt :
1. legea identittii; de ex. acest scaun este un scaun. Aceasta se cheamaA-A. O pacient, D., este D., dar
D. nu vrea s fie numai D., spune c are23 de ani cnd are 16, c are 7 copii, c e logodit cu C., c tu
esti tatlmeu, deci legea identittii este tulburat (n primul rnd pentru c nuadmite c are un singur
tat).
2. legea noncontradictiei; A nu este B; de ex. acest scaun nu este un fotoliu.
3. legea tertului exclus; este ori A, ori B, C nu exist (femeia zice m iubesti sau m ursti, alt
variant nu exist).
4. legea ratiunii suficiente; este cea mai complex si cea mai interesant; ea spune c trebuie s vorbim
despre un obiect pn l convingem pe altul despre adevrul acestui obiect (ca negustorul care si laud
marfa). Nu exist o msur a ratiunii suficiente, trebuie o suficient motivare, justificare care s
conving (nici vorbit prea mult, nici vorbit prea putin). Insuficientaacestei legi duce la netemeinicia
adevrului (termen juridic afirmatia cuiva este insuficient sustinut). n foaia de observatie se scrie
suficient pentru a convinge c are un anumit diagnostic.
Logica organizrii, managementul, oblig ca n orice demers logic s existe o strategie si o tactic, o
redare panoramic a subiectului. Se cer patru conditii:
obiective clare o gndire dezorganizatanu are obiective clare sau sunt mai multe sau mai putine
dect posibilitti (atentie la demagogie)
mijloace necesare si metode de realizare a obiectivelor
actiunea trebuie condus nici o actiune gndit nu este lipsit de conducere
actiunea trebuie controlat.
Dac nu ai o gndire organizat, faci nevroz si ncurci lumea. Continutul gndirii manageriale este
important fiindc omul modern problematizeaz. La problem distingem trei etape:
crearea problemei reale, necesitatea nu falsa problem. Popper red numai acea problem care poate
fi respins prin experienta practicii. Progresul se face prin succesiunea respingerii.
intuitia crizei problema cnd nu e rezolvat creaz un sentiment de neliniste, de criz
solutionarea problemei msurile luate.
Extremele gndirii logice sunt pericolul irationalismului si dogmatismul. Cnd obiectele sunt
simbolizate, intrm n logica simbolic, n care putem s ajungem la un calcul propozitional (de ex. cte
judecti se pot spune despre un scaun vreo 50-100 s zicem, si la ce ne trebuie aceasta pentru a
ncrca memoria calculatorului) si se ajunge astfel la logica decalcul sau combinatorie, care are si ea o
structur riguroas.
Prin aceste disectii, analize se ajunge la adevr. Adevrul ne intereseaz doar n msura n care e
concordant cu realitatea. Un adevr care nu concord cu realitatea, dar este impus cu forta, este o
dogm. Adevrul este probabil cea mai mare, cea mai important valoare a umanittii, pentru a
comunica, pentru a transmite experienta, pentru a face ordine ntre oameni. Dar adevrul supr pe om,
deci e n natura omeneasc si posibilitatea de a fi necinstit, de a deforma, de a minti si asta presupune o
ncercare responsabil, constient, pentru salvarea unor interese sau a unor aparente. Adevrul poate fi
deci sacrificat cu bun stiint pentru ceea ce se numeste motiv complezent. Aceste adevruri nu vin de la
sine, ci printr-o lupt de informare si dezinformare care ncearc s corecteze denaturrile.
De aceast valoare care este adevrul se leag o a doua valoare, a drepttiisi justitiei sociale.
Dac ele nu sunt bine acoperite cu o bun experient de viat, nu vomsti n psihiatrie cine e persecutat
real sau imaginar. Aici intervine si bunul simt (de ex. dac bolnavul spune lucruri verosimile, ele pot fi
luate caadevrate, dar nu putem fi siguri de ele pn nu le verificm; cnd spuneabsurditti, suntem
siguri c sunt franc patologice).
De aceea conceptia noastr despre adevr se sprijin pe un scepticism, adic pe o ndoial metodic,
cartezian ( ex. de formulri ar fi datele mele arat c ..., concluziile mele dup 20 de ani arat
c...), ce poate duce la adevr sau la ndoial (de ex. giulgiul lui Christos este cu adevrat al lui sau nu?
nici astzi nu se stie).
Cnd adevrul nu se mai sprijin pe prima treapt de cunoastere ci pe convingerile intuitive se numese
credint. Credinta nu cere documente, dovezi (treapta I). In materie de credinte, pentru a le deosebi de
judectile patologice, tinem cont de traditii, de judectile colective (de ex. pentru un credincios, adevrul
lui este fixat n convingeri intuitive, gen m ajut pe mine D-zeu).
Cnd o perceptie, o reprezentare sau o idee d subiectului sentimentul de certitudine, el trece din sfera
cunoasterii n cea profund afectiv si devine legat de cele mai profunde straturi ale persoanei (att de
stratul valorilor ct si de cel instinctiv cu ct e mai primitiv, cu att e mai instinctiv un tran zice eu
asa am apucat, asa fac). Poti fi simplu, dar cu convingeri clare, simple, de nezdruncinat si poti fi un
complicat, n cutarea lor, un filosof, fr ca vreunul s fie patologic.
De obicei, dezvoltarea persoanei trece printr-o perioad de extraordinare certitudini pn la adolescent,
dup care urmeaz o relativizare ngrozitoare, cu toate crizele posibile legate de aceasta si doar o parte
din aceste frmnari se reclarific n convingeri. Foarte multi rmn frmntati de nesigurante, pe care
le suport toat viata.
Gndirea urmeaz ca un ax toat existenta noastr si este principalul instrument de adaptare. De-a lungul
existentei ea se numeste inteligent. Frecvent zicem are cap dar n-are caracter. Concluzia este c
trebuie s le ai pe amndou.
Imaginatia reprezint crearea de imagini noi din reprezentri sau perceptii vechi. Noi asocieri
semnificatii si interpretari. Imaginatia ne face plcere, ne d senzatia de proaspt, de viu, nu te
plictiseste. Imaginatia d valoare, dac este scheletizat de o gndire logic, altfel seamn cu un rs cu
ochi deschisi, incoerent. Imaginatia creatoare si reproductiv calapoade rationale de creatie.
Pseudoimaginatia creatoare escrocul care copiaz.
Procesul de imaginatie este sustinut de un impuls afectiv, nu de un proces rational sustinut, trebuie s
existe ceva n suflet. Nu este un proces deliberat, presupune depsirea, un adevr original si nu
criptomnezie.
Exist si tehnici de crestere a procesului imaginativ:
procedeul de extrapolare (un procedeu aplicat n alt domeniu)
mrirea sau micsorarea cantitativ (adevruri metonimice)
tipizarea generalizarea trsturilor unui grup
schematizarea esentializare
imaginatie afectiv (dorinta sau frica joc)
revenirea elegant, sublinierea
omiterea voluntar
metaforizarea, afirmarea unei notiuni cu subnteles care l nalt pe cel care recepteaz, l
face s gndeasc, este gndirea cea mai scurt posibil, este instantanee.
Se vorbeste de o criz de imaginatie, dispunem de o fals imaginatie. Nebunia este opera unei imaginatii
patologice, rupt de gndirea logic care nu ne duce la adevr.
Jaspers a distins n procesul de gndire diagnostic n psihiatrie dou modalitti gndirea explicativ
(cauzal, determinant, precis, cauz/ efect, de ce?) si ntelegerea (comprehensiune, empatie) nclzit
de umanitate si nu se poate preciza o cauz dar exist o ntelegere a situatiei.
Caracteristicile unei gndiri de calitate:
bogtia combinatiilor veridice concluzii clare
forta de tipizare
imaginatia
schematizarea si simbolizarea
Cnd devine constant, o aptitudine nsoteste persoana de-a lungul existentei, se numeste inteligent. Se
apreciaz fat de media de vrst si profesie. Definitia inteligentei s-a schimbat de-a lungul timpului.
Piaget: fenomen superior de organizare si de echilibru a procesului de constructie cognitiv. scoala
pragmatic american: forta de adaptare la situatii noi; panica este distructiv pentru inteligent; reductia
noului la schema nvtat.
Metode de testare a gndirii:
analiza ntregului
sintetizarea din prti
compararea
calculul operational (abstractiile mecanice)
interpretarea proverbelor (imaginatia creatoare)
clasificarea sau sortarea
reproducerea esentialului unei povesti si ntelegereasensului moral
testarea absurdului gndirea logic creatoare este antiabsurd.
Bolnavul trebuie s sesizeze absurditatea; dementul este aprobativ,
permi-sibil, nu critic.
Gndirea nu e egal nici cantitativ, nici calitativ la doi oameni, pentru c are motivatii deosebite
determinate de un continut afectiv personal. Acesta determin priorittile, dominantele si ierarhia acestor
dominante. Conteaz ca ideile s fie realiste si s dea solutii persoanei pentru adaptare. Aceasta se
cheam inteligent, adic o gndire realist adaptativ. Gndirea logic este n lupt cu imaginatia, de
care n anumite proprotii trebuie s se foloseasc, fr ns s piard realitatea si s ajung s triasc
mai mult n imaginar dect n realitate. Gndirea aceasta realist se cheam gndire comun sau de bun
simt. Gndirea desi se diferentiaz dup profesia subiectului, este totusi pentru toate profesiile o gndire
superioar sau o gndire inferioar. Gndirea inferioar este egoist, oportunist, limitat de propriile
interese. Gndirea superioar este generoas, nalt, cuprinztoare. Gndirea este de fapt bipolar, pentru
c la un pol st interesul banului, sexului, dominatiei, din care rezult mai departe cu imaginatie,
smecherie hiperadaptarea, coruptia, antisocialitatea, etc. si cellalt pol, al problemelor ultime,
filosofico-teologice, care d omului un sens si un echilibru superior. Mai este apoi un pol al gndirii
concrete, practice, tehnice, artistice, fat de un pol al gndirii abstracte, matematico- filosofice, care n
expresia cea mai minim d un contabil iar n expresia maxim d un prim-ministru.
Functia si aptitudinea gndirii este indispensabil, ns numai n anumite proportii, nu prea putin si nu
prea mult si n armonie n primul rnd cu caracterul si n al doilea rnd cu activitatea proprie. Cu
caracterul este o optiune a binelui si o combatere a rului si nu invers. Invers este psihopatia antisocial.
Iar din punct de vedere al legturii cu practica, l face pe om eficient, adaptat, independent si l fereste s
fie vistor, depen- dent si revendicativ.
n patologia organic, simptomul principal, esential este cel axial, adic scderea gndirii. Poate creste
vocabularul, tupeul, emotivitatea, demonstrativitatea, dar dac scade inteligenta, gndirea, atunci
subiectul se umbreste, iar conul de umbr devine din ce n ce mai mare. Jocul, metafora ntuneric/umbra
ocup chintesenta unei ntregi literaturi, nu numai religioase. Deci dezvoltarea de la nastere pn la
moarte a gndirii rmne obiectivul esential al individului si al factorilor educationali.

Cnd etapele nu au fost parcurse avem de a face cu nedezvoltarea, iar dac au fost parcurse si dau napoi
se instaleaz regresiunea. Vocabularul elementar este deja dezvoltat pn la intrarea la scoal, iar scoala,
pe acest vocabular, dezvolt judecatile si rationamentele. Tot ce poate face un printe inteligent este s
creasc un copil inteligent. Deci s nu-l intoxice cu lucruri retinute mecanic, ci s-l nvete s judece, s
rationeze.
S-a vorbit despre o inteligent nativ, care este cea mai bun nzestrare a omului. De asemenea s-a
vorbit despre un coeficient de inteligent, despre care multi spun c nu poate fi modificat prin achizitii,
prin educatie. Se poate totusi face mult prin dezvoltarea judectilor, rationamentelor; exist copii
inteligenti care neavnd metod nu se pot explica, ci fac salturi intui- tive. Saltul intuitiv este propriu
omului inteligent; discursivitatea, pislogeala sunt ns doar pn la un punct justificate, sunt doar
didactice. Desi e trstura care se exprim tardiv, gndirea se msoar totusi prin rezultatele practice de
adaptare si prin concordanta cu caracterul (adic obtii un rezultat, dar nu omori omul).
Judectile corectoare se numesc critic sau discernmnt. Cineva poate avea critic,autocritic. Toti ne
temem de puterea criticii, pentru c noi nu sam pe un adevr absolut, ci pe mici si greu cucerite
adevruri relative, mereu modificabile n stiint, iar gndirea trebuie s ramn deschis; sistemul acesta
se numeste idoneism. Cu un om destupat la minte, deschis, ti place s discuti, dect cu unul ncuiat, cu
fixuri, ncptnat n neadevr.
S-a mai zis c inteligenta, gndirea normal este cea mai pretioas avere a unui popor. Este vorba despre
nzestrarea sa cu o gndire vie, independent, flexibil, deschis, critic, care suport schimbarea,
nnoireasi care si d seama dac o nnoire este bun sau rea.
Prin urmare discernamntul lucreaz cu dou judecti: una duce la concluzia de bine, alta la concluzia
de ru. Functionarea acestor dou judecati duce la ideea de responsabilitate. Dac se d un teren,
delimitarea lui cu taruse se numeste logic. Dac pe acest teren se planteaz ceva, ct mai des cu putint,
aceasta se cheam gnoseologie (adic srcia sau multimea notiunilor). O a treia notiune, fructificarea,
ca zona s rodeasc, este etica (Zenon). Nu are rost s ai numai logic, cunostinte, ele singure nu duc la
nici un rezultat. Avem deci ratiune, adic scaun la cap, adic avem acea liniste afectiv ca s putem
cugeta. Cu alte cuvinte, omul are niste structuri sub ratiune, irationale, inconstiente, afective, care i
amenint senina desfsurare de judecti. De aceea judectile nu sunt universale. Ele sunt universale doar
n acordul pentru adevr. Judectile se subiectivizeaz, sunt personale. Cine tulbur aceast calm
universalitate ? Interesele, care nu sunt egale. Deci n fractia normalittii, ratiunea trebuie s prevaleze si
s pstreze numrtorul, ca fractia s fie supraunitar. Ceea ce ne tulbur sunt procesele afective.

Un om normal este activat n gndirea lui de anumite dominante uni- versal admise. Patologia ncepe de
la patologia acestor dominante. Cnd una se modific cantitativ sau calitativ, se stric ordinea n gndire.
Kant spunea c n-a iubit mai mult pe lumea asta dect ordinea n gndire (si stelele de pe cer).
Deci afectivitatea ne atac ordinea, desfsurarea gndirii (gndirea formal), fluxul gndirii (asta
considernd gndirea ca pe o ap, desi vscozitatea difer). Deci este necesar o anumit vitez de
desfsurare pentru a putea fi posibil comunicarea si, foarte important, o consistent, o coerent, s dea
totdeauna impresia unui discurs unitar (asta nu vor deloc oamenii de teatru).
Regula unittii de timp, de loc, de actiune se numeste clasicitatea gndirii; este o gndire didactic,
luminoas, limpede. Inversul este o gndire nclcit, zpcitoare (te doare capul), ambigu,
ambivalent, contradictorie, greoaie. Lipsa gndirii ne plaseaz n confuzie, n absurd logic (nu
psihiatric, care nseamn altceva); un om este destul s tac pentru a se plasa ntr-o zona de absurd si
atunci l ntrebi mereu: m, tu ai nteles?.
Apoi mai exist bucuria descoperirilor, care se cheam euristica, deci putem ajunge la o stare de fericire.
Invers, lupta pentru adevr, pentru cercetare si descoperire, poate nsemna cea mai mare ncordare
intelectual, care poate epuiza, iar negsirea adevrului, mentinerea n absurd poate fi un factor de
patologie mintal.
n ncheierea gndirii avem cunoasterea fcut, adic realitatea simplificat, posedat,folosit ca
instrument. Gndirea ne aduce o economie exceptional pentru aceasta. Deci gndirea scurteaz
drumurile, nu trebuie s ne doar capul de ea, ci s ne bucure. E destul o sgeat bun ca indicator, dect
o sumedenie de semne nclcite.
Gndirea patologic. Gndirea nedezvoltat o gsim n oligofrenie (un sindrom complex, care cuprinde
ntreaga personalitate, dar a crui esent este nedezvoltarea gndirii; un om fr mult carte nu e
oligofren, el judec foarte sanatos si corect, desi nu elaboreaz). Esquirol spune despre oligofren: el nu
este, nu a fost si nu va fi (este scos din timp, este fr inteligent). Dac a fost si nu mai este, vorbim
despre o regresiune, o deteriorare a inteligentei; iar cnd aceasta duce la dependenta subiectului chiar
pentru lucruri, nevoi elementare, se numeste dement.
Obiectului gndirii i s-a descris o form si un continut. La form s-a descris o crestere sau o scdere.
Deci, dac socotim formal c gndirea e asemenea curgerii unui ru, debitul su poate fi: crescut, ca un
fluviu; se numeste fuga de idei deci desfsurare accelerat, cu multe cuvinte, judecti, idei (ca n
excitatia maniacal) se mai numeste tahipsihie; sisczut, numit si bradipsihie (asociat cu bradilalie), iar
asociat cu o scdere a fluidittii (vscozitate) e concordant cu o srcire a gndirii (desi nu ntotdeauna
cnd te exprimi cu putine cuvinte esti prost).
A doua calitate formal este coerenta (ce se refer deci la ntreg). Observarea acestei calitti impune
considerarea gndirii ca un discurs. Discursul trebuie s aib prti si o coerent a prtilor, s fie
organizat si s conduc la concluzii justificate. Forma logic clasic este cu nceput, cuprins, ncheiere.
Ruptura planurilor duce la o nebuneal, te ntrebi mereu cnd e realitate si cnd e vis. Deci e necesar
mentinerea realului ntr-un ntreg.
Incoerenta sap ntregul de la mare la mic. De la incoerenta prtilor se trece la incoerenta sensurilor, la
admiterea unor sensuri contradictorii, apoi la o incoerent gramatical si nu una oarecare (gen este
multi, asta nu o lum n seam), ci sistematic (dezacordul subiect-predicat, de gen, de numr). Este
necesar coerenta semantic, coerenta gramatical si coerenta morfologic (adic un cuvnt trebuie s
respecte prima lege a lui Aristotel). Dac se disociaz chiar cuvntul, se ajunge la incomunicabilitate,
adic se ajunge la salat de cuvinte.
Cnd limba nu mai este nteleas dect de cel care vorbeste, nu si de ceilalti, vorbim de jargonofazie si
glosolalie, termeni extremi ai disocierii n schizofrenie.
Urmrirea simptomelor esentiale n schizofrenie se face tocmai lsnd s curg robinetul gndirii
bolnavului. Observm nu numai debitul, ci si regularitatea. Suntem atenti dac toat muzica d o
compozitie, o melodie clar, iar dac nu vedem pn la ce grad s-a disociat discursul.
Tot tulburri de form sunt ntreruperile, pauzele nejustificate. Dac se rupe discursul chiar n miezul
su, rezult blocajul, n timp ce fadingul const n scderi sau cresteri n intensitate. n patologie este
ntlnit mai mult fadingul (ncepe tare si continu scznd n intensitate).
Alte dou tulburri de form, sau mai degrab de stil al expresiei gndirii, sunt afectarea si manierismul.
Afectarea este o fals trire afectiv, o exagerare afectiv a gndirii; afectarea este deci fals.
Manierismul n gndire nseamn o subliniere exagerat a unor lucruri nensemnate. Este ceea ce se
numeste gndire ridicol solemn. Se admite o gndire ntr-o anumit manier la o solemnitate, dar nu si
n lipsa acesteia (de ex.un schizofren manierist spunedati-v la o parte c trece dl.doctor , n pozitie
de drepti sau nclinat). Oricedisciplin la medicin ncepe printr-un discurs manierist (d-lor, disciplina
mea...nu se poate fr ea...la mine nu trece nimeni, etc.).
Tulburri calitative. Dac la gndirea normal totul functioneaz pe baz de dominante, gndirea
calitativ patologic functioneaz pe baza a trei dominante patologice: ideea prevalent, ideea
obsesional, ideea delirant.
Ideea prevalent este o dominant hipertrofiat, care face plcere, energizeaz subiectul, l fanatizeaz
(de ex. toti banii se duc pe xerox pentru ca secundarul s aiba orice carte de psihiatrie). Este
caracteristica psihopatiei paranoiace, care duce la nenorociri; e o gndire care face ru celorlalti, pentru
c conform ei, conform rigidittii prevalentei, poti comite acte inumane justificate de idee eu am crezut
n asta si asa am si fcut. Prevalenta natural cea mai frecvent este ndrgostirea. Prevalentele
negative dau caracterele urte, avarul, intrigantul, ambitiosul, orgoliosul, fanaticul, sectarul, dogmaticul,
rasistul. Tot n prevalente sunt incluse si maniile colectionarismul, iubirea exagerat de animale si nu
de oameni, etc.
Ideea obsesional este caracteristica nevrozei obsesivo-fobice (ns, tranzitoriu, obsesia poate exista si
la normali, precum si n mai toate bolile psihice). Aici este vorba de o dominant neplcut, care ne
asalteaz, ne asediaz, vrem s scpm de ea (de cea prevalent nu ne mai sturm). Obsesia ne
mpiedic s adormim, ncercm tot felul de ritualuri pentru a scpa de ea, ncercm nlocuiri. Episodic,
nici un normal nu scap de cte o obsesie.
Ideea delirant e simptomul cel mai important din psihiatrie, pentru c este ideea neadevrat, fals, de
care bolnavul nu si d seama, nu are critica falsittii ei, e convins de adevr cnd, n fond, e n plin
falsitate st din cauza acestei convingeri actioneaz fals (inclusiv social, criminal; este singura crim care
nu se consider cu rspundere, pentru c se bazeaz pe idei delirante).
Delirul (delirium nseamn tulburare de constiint), sau ideea delirant, poate fi comentariul unei
halucinatii sau poate fi interpretarea gresit a unei perceptii normale. In prima este deci un delir
halucinator (ca o unitate simptomatic, greu de disociat: cnd un om are halucinatii, are automat si delir,
pentru c descrierea delirului nseamn si idei despre halucinatii, adic idei delirante. In a doua, delirul
este interpretativ. Delirul poate fi sistematizat sau nesistematizat, dup cum d impresia unitar sau
fragmentar. Delirul mai poate fi descris ca srac sau bogat, mono sau politematic.
Descrierea temelor delirante. In mare, cea mai frecvent este persecutia (fizic, direct, imediat, de la
distant etc.); la persecutie intr si ideile de urmrire, otrvire, injurie, batjocur, adic tot ce diminu
valoarea. Delirul de grandoare este o grandoare ce tine de o valoare, de o identitate sau origine fals,
de bogatii n existent, de talente nemaivzute etc. Delirul depresiv (de tristete) exprim descurajarea,
pierderea gustului vietii, ideea de inutilitate, de vinovtie, de autoacuzare, de suicid (concluzie logic a
unui delir depresiv).
Delirul poate fi deschis (l aflm prin conversatie obisnuit) sau ncapsulat, nchis, disimulat cnd
bolnavul consider c e n mediu nefavorabil sau crede c se ntoarce contra lui (c din cauza acestuia va
fi tinut mai mult la spital sau nu i se drumul din detentie etc.). Temele delirante pot fi verosimile (pn la
un punct) sau fantastice.
Delirul are o dinamic, adic o explozie a persoanei n delir, o mbogtire, o sistematizare, o desfsurare,
o prelucrare, precum si un nceput de remitere, de nesigurant n ceea ce a crezut, ctre convingerea
ferm c a gresit, deci ctre recstigarea criticii, deci ctre externare.
Delirul se poate clasifica si n delir primar care nu este reductibil la vreun alt fenomen si delir
secundar, care este reductibil la un fenomen anterior patologic.
Delirul primar este caracteristic schizofreniei si const n perceptii sau n interpretri delirante,
reprezentri sau intuitii delirante si dispozitii delirante. De pild, dac cineva poate avea sentimentul c
se produce o catastrof, deci un sentiment catastrofic, deci pur si simplu ca s se salveze, va sri pe
geam. Iat o idee delirant primar. Asta vom afla ulterior sau, dac moare, niciodat. Am avut o
pacient, destul de bine remis si care era n ambulator, care s-a aruncat pe geam. Ce presupuneri fceam
noi? C poate s-a ndrgostit sau c s-ar fi putut purta cineva urt cu ea, deci noi cutam ceva secundar
pentru care ea s-ar fi omort. Nu a murit imediatsi a spus mamei sale c a simtit un cutremur si,
temndu-se, s-a aruncat pe geam; deci a fost un delir primar, deci o ecloziune a unui fenomen imaginar,
pe care ea l-a suferit.
Interpretarea delirant sau perceptia delirant nseamn a lua o perceptie banal, neutr si a-i acorda o
semnificatie patologic (s-a mbracat n violet...ca s m provoace). Nu este o halucinatie deoarece se
porneste de la ceva, de la o perceptie real este violet, nu este o iluzie si nu este o halucinatie dar
interpretarea sensului este delirant. n privinta intuitiei sau reprezentrii delirante: doi oameni stau
alturi si unul spune acum mi dau bine seama cu cine stau alturi si mi este foarte clar! . Ce este
clar? L-a strfulgerat tu erai dusmanul meu si te prefceai, si mi-ai adus ieri cadou. Deci o intuitie
delirant se poate baza pe o halucinatie de memorie, deci pe ceva ce nu a avut loc. Delirul primar este
periculos si imprevizibil si duce la consecinte dramatice.
Delirul secundar poate fi secundar halucinatiilor. De ce l-ai omort pe cutare? Vocea vecinului mi
spunea c vine peste mine ca s-mi omoare copiii si, ca s nu-i omoare, mai bine i-am omort eu ca s-i
salvez. Asa se pot produce lucruri grave, patologice. Exist un delir secundar bazat pe o stare afectiv
schimbat, de ex. melancolia.
Prin mentism se ntelege o gndire ce se desfsoar n flux automat, o ideatie bogat, dezordonat, zi si
noapte si care oboseste ru pe bolnav.
Prin autism se ntelege interiorizarea patologic a gndirii. Schizofrenul se autizeaz, pierde realitatea,
se retrage ntr-o lume proprie. Autismul este de obicei srac; rareori ntlnim cazuri cu autism bogat.
Datorit acestei retrageri, bolnavul devine nchis, misterios si poate rezerva orice surpriz att n planul
gndirii ct si al actiunii.
ntre omul care gndeste inteligent si dement sau oligofren exist o multime de trepte de degradare, de
deteriorare a gndirii, un fel de pseudogndire. Aici intr vorbria (filibuster), apoi rezoneria, adic
problematizarea excesiv a unor lucruri fr important, apoi gndirea vag, imprecis, plin de cuvinte
generale si invers gndirea circumstantial (n epilepsie, de pild, din cauza descrierii nesfrsite a
mprejurrilor se pierde sensul). Mai exist gndirea prin formule prestabilite a limbajului de lemn.

Semiologia afectivittii
Afectivitatea este functia de simtire profund a constiintei, n parte simtire constient si n parte
inconstient, care nsoteste si sustine dinamic procesele cognitive si activitatea.
Am vzut c patologia mintal nseamn inversarea unei fractii (cunoastere/afectivitate). Dac aceasta
este supraunitar, prin predominarea proceselor cognitive asupra celor afective, rezult un
comportament normal; inversarea fractiei, prin dominarea afectivittii asupra cunoasterii, duce la
comportamentul anormal.
Am mai vzut c cunoasterea este prima treapt a constiintei, celelalte dou fiind afectivitatea si
comportamentul (activitatea). Deci primul plan al comportamentului este un plan de explicatie (adic
nainte de orice actiune ne gndim la ea, sau o facem ntr-un anumit fel, cu un anumit rezultat). Orice
actiune are ns si un al doilea plan, mai profund, n care ne ntrebm nu numai dac actiunea este bun
sau rea, ci si dac ea convine sau nu simtirii, afectivittii noastre, plan care motiveaz, impulsioneaz
sau frneaz, ceea ce popular este cunoscut ca nervi.
Afectivitatea se defineste ca stratul cel mai intim, cel mai profund, n mare parte inconstient, care
explic mobilurile cele mai adnci ale conduitei umane si care reprezint forta de atractie sau respingere,
de plcere sau neplcere, ceea ce nseamn c afectivitatea este bipolar, deci este motorul masinii
umane. Afectivitatea este sinonim cu suflet sau inim.
Afectivitatea normal. Toat disputa din psihologia modern aceasta este. Pentru psihologia secolului
XX, forta principal n om esteafectivitatea. Pn n acest secol, era cunoasterea sau ratiunea. Pentru
psihiatrie trebuie s se admit un compromis; sunt situatii n care tulburarea principal e n cunoastere si
cea secundar n afectivitate, n altele ns n primul rnd este tulburat afectivitatea si n al doilea plan
cunoasterea.
Afectivitatea este prezentat mai nti static (ca o anatomie) si apoi e nteleas dinamic (cum
functioneaz componentele anatomice). Static deci, continutul afectivittii este format din: instincte,
trebuinte, pulsiuni, nevoi, tendinte, nclinatii, intentii, interese. Dintre acestea, cele mai importante sunt
instinctul de conservare, de aprare, al vietii, al mortii, sexual, instinctul de dominatie, toate dnd o fort
sau o slbiciune temperamental sau ocazional a constiintei si personalitti.
Acest continut cuprinde dou etaje, respectiv unul inferior, cel prezentat anterior si un etaj superior, al
valorilor personale si generale (culturale). Aici intr judectile de valoare, raporturile fine ntre subiect si
obiect si care confer dominanta fundamentala n cunoastere. Aici intr ego-ul, caractere si din lupta
celor dou etaje rezult pn la urm echilibrul sau dezechilibrul. Sunt celebre disputele dramatice din
literatur dintre onoaresi iubire (Cid de Corneille) sau disputele dintre datoria moral, atractia corporal,
care explic varietatea uman.
Toate acestea, continutul afectivittii (tot acest cazan cu drcusori), se exprim prin patru forme
afective: dispozitii, emotii, sentimente, pasiuni. Dispozitia este starea de fond a afectivittii la un
moment dat. Ea este vag, este atmosfera, este mediul interior. Ea exprim sintetic un fel de stare a
vremii, care este bun sau rea. Emotiile sunt denivelri bruse sau scurte si intense ale dispozitiei, sunt
tririle resimtite corporal, vegetativ. Se mai numesc si afecte. Sentimentele sunt investitii afectivo-
cognitive durabile, care exprim aprecierile, evalurile valorice, cum ar fi stima si dispretul pentru o
persoan. Pasiunile sunt investitii masive si durabile, pn la prevalent, obsesie si delir, cu o dinamic
de viat si moarte, extrem, care bulverseaz temporar sau definitiv ratiunea si personalitatea. Ele sunt
prtinirea, partizanatul, parti-pris-ul, bias-ul, patima, a fi ptimas, ura. Este cel putin o nebunie de
moment din care rezult acte antisociale grave, pe care subiectul ulterior le regret. Sunt furtuni de
moment ale psihopatilor. Este irationalitatea prin definitie. Dinamica afectivittii st ntre echilibru,
suficient, satisfactie si dezechilibrare (frustare, tensiune, nemultumire, criz).
Daca limita dintre afectivitate si cunoastere e o linie de echilibru, ea se numeste dispozitie. Ideal este ca
ea s fie izoelectric, adic s fii egal cu tine nsuti. Acordul cunoasterii cu afectivitatea se face n scopul
unei echilibrri care are echivalentul fiziologic n homeostazie. O dispozitie normal este o dispozitie
egal. Dispozitia este deci o sintez a laturilor constiintei.
Dac n procesul de cunoastere survine un soc la care este supus subiectul, dispozitia se schimb brutal,
bulversnd att afectivitatea ct si corpul care o contine. In emotie se bulverseaz deci att afectivitatea
ct si relatia neurovegetativ; deci emotia este trit corporal (se nroseste, transpir, palpit, se duce la
WC etc.). Emotia ne animalizeaz inconstient, nu ne putem controla si ne pierdem, ne suprim partea
noastr de cunoastere din fiint. Dispozitiile si emotiile sunt bipolare (pozitive sau negative). Deci
afectivitatea coloreaz bipolar tririle omului, n fapt sunt chiar tririle. Intelectualul este obisnuit
astzi s spun c a trit acest lucru, adic a adugat la experienta cognitiv un ce care chiar dac
nu-l poate reda i se pare irepetabil si unic.
Sunt dispozitii si emotii pozitive, plcute, agreabile, care duc ctre polul fericirii, exaltrii, cu care parc
plutim, zburm, vism sau invers, ctre polul depresiei, nenorocirii, nelinistii, angoasei, manifestrilor
somatomorfe, durerii, n fond o gam infinit pe care o red arta mai bine dect poate subiectul s-o
exprime. Asta d culoarea, sumbr sau luminoas a tabloului clinic din psihopatii, nevroze, psihoze sau
demente. Se mai numeste si fondul (la singular) sau background sau untergrund. Se vorbeste de o
stabilitate sau o instabilitate a acestui fond.
Sentimentul ofer o und secundar cunoasterii (de ex. ascult, vd cu plcere sau neplcere ceva).
Vegetativ poti s nu te manifesti n nici un fel. Sentimentul poate fi pozitiv sau negativ fat de ceva din
cunoastere: o perceptie, o reprezentare, o evocare. Ele arat alegerile fine ale subiectului. Aici gsim
constantele, fixrile nalte sau joase ale subiectului, de pild indiferenta la cultur, indiferenta fat de
cellalt, lipsa de mil si ntelegere pn la duritate si cruzime. Acestea dau subtirimea sau grosolia
caracterului, sufletul nobil sau mitocan, slefuit, civilizat sau brutal, slbatic. Se poate simula sentimentul
pozitiv, n afectare, care poate disimula chiar adevratele sentimente. Este de fapt viata intim n care nu
poti s fii ntotdeauna absolut sigur, de aceea partenerii se ntreab mereu asupra strii sentimentelor, vor
probe. Exist o schimbare lent a sentimentelor, un fel de miscare a anotimpurilor, a vrstelor; red de
pilda sentimentul dezamgirii, al iluziilor pierdute si care formeaz de fapt pna la urm tragismul
existentei umane dar si sentimentul eternittii, mpcrii cu Dzeu.
Pasiunea are forta, intensitatea cea mai mare. Are si durata cea mai mare. Ea cuprinde att ce tine de
sentimente, dar cu intensitate mult mai mare, deci ce apartine procesului de cunoastere, ct si ceea ce
tine de emotie, adic afectivitatea si corpul. si ea este bipolar. Toate aceste forme sunt exprimate de
continut. Aici sunt extremele dragostei si urii, ca si lipsa, care este marea indiferent, care este atimia,
apato-abulia din schizofrenie, pasiunile negative din paranoia.
Este interesant punctul de vedere psihanalitic, care descrie afectivittii o topic (ego, supraego,
inconstient sau id), o economic (care d pstrarea simtului realittii sau invazia imaginarului) si o
dinamic (care explic dinamica pulsiunilor, a continutului afectiv). n aceast dinamic intr jocul sau
stabilitatea pulsiunilor. De pild un nivel sczut al pulsiunilor poate s explice indiferenta, iar un nivel
crescut poate explica intensitatea cutarii, pentru c este o frustrare care trebuie echilibrat. Prin urmare
dinamica conditioneaz si schimbarea formelor afectivittii si are dou faze, de pild, faza de nevoie (de
exemplu, foame) si faza de satisfacere (satietate). Psihanaliza a subliniat compulsia la repetitie, adic un
mecanism ondulant, dup modelul foame / satietate. n mecanismul motivatiei continutul afectiv este
doar izvorul, primum movens, care se constientizeaz, devine un meca-nism de voint, este deliberat, se
face optiunea si se trece la actiune. nc o dat se vede c psihicul reactioneaz ca un ntreg si nu ca niste
compartimente separate.
Psihanaliza a nlocuit notiunea de instinct cu cea de pulsiune. Din totalul lor, Freud a ales initial numai
pulsiunea sexual sau libidoul, sau instinctul de viat (sau de conservare) sau, mai darwinist spus, lupta
pentru viat. Ulterior, Freud a mai descris o fort contrar conservrii, care este instinctul mortii sau al
agresiunii.
Deci n cazanul continutului afectiv se duce o lupt pentru viat si pentru moarte (pe viat si pe moarte).
Este o dram individual. Natura uman, psihic, afectiv, contine aceste impulsuri contradictorii.
Rezultatul conflictului viat-moarte este angoasa. Heidegger spune c cel mai profund strat al omului
este grija, teama sau angoasa.
Exist o ierarhie a acestor instincte (acest strat profund al continutului afectiv). Nu toate au valoare egal
si nici aceeasi naltime. Prin urmare omul stabileste n lista continutului o ierarhie de valori, care este a
coordonatelor istorice n care trieste, a grupului dar care poate fi si indi- vidual modificat, de aici
decurgnd si diversitatea uman (de ex.pentru mine carnea nu conteaz). Ierarhia e deci stabilit
individual si constituie platforma caracterului unui om. Lucrurile acestea nu sunt total constientizate
(multi si explic conduitele spunnd dom-le, pur si simplu asa sunt eu). Freud spune c n om st
undeva si tendinta spre sinucidere lent prin pulsiunile sale distructive. Viciul reflex neconditionat care
duce la moarte.
Global, afectivitatea furnizeaz de fapt dou stri fundamentale, dou extreme: -una de fericire, bucurie,
entuziasm, exaltare, fort, bucurie de a tri, care n patologie tinde ctre polul maniacal (fr a-l atinge)
si cea a depresiei, a nenorocirii, a esecului, a ratrii, a frustrrii.
Dac din conflictul a dou sau mai multe pulsiuni rezult o victorie, o satisfacere, tindem ctre polul
pozitiv si invers, dac rezult o frustrare, o nerezolvare, o ncurctur, o pierdere, o durere sufleteasc
(frustrarea fiind un mecanism de mare valoare), tindem ctre celalalt pol.
Activitatea si cunoasterea sunt motivate de continutul si formele afective. Dar tot ce este extrem de
plcut este si normat, interzis chiar. Aici este un alt aspect al afectivittii, adic favorizarea, facilitarea
activittii, sau inhibitia. Stratul cel mai profund este interesul personal. Prin si cu afectivitate, activitatea
este vie, are un ritm temperamental (un fel de jazz). Invers este o frn (ca o muzic de 12 noaptea).
De-a lungul existentei noastre nu avem acelasi capital afectiv. Probabil c maximum-ul l avem la
nastere si tot consumm din el. Problema nu este numai a cantittii de afectivitate, ci mai degrab a
controlului ei. Momentul n care suntem stpni pe ea, o controlm, se numeste maturitate, iar cnd nu
infantilism. Maturul deci si ascunde afectivitatea, si-o controleaz, dar poate si s o falsifice.
Falsificarea se numeste pervertire.
Afectivitatea favorizeaz creatia, creativitatea, imaginatia si explic fr ndoial arta. Explic mai ales
arta actual, modern; aceasta, arta abstract, este o art afectiv sau afectiv liber, nu o intereseaz
reproducerea fidel, ci inventia (care e ceva afectiv). Aceast capacitate pe care merge arta modern se
numeste intuitiv, ea merge pe cunoasterea intuitiv (merge pe asa simt eu, asa mi place mie, asa cred
eu, asa vd eu lucrurile, nu pe logic, rationamente, bun-simt etc.). Ea sugereaz intuitiv ceva, un
senti- ment, o stare, ceva afectiv.
Afectivitatea patologic (afectivitatea = timie). Se descriu: hipertimia (cresterea afectivittii),
hipotimia (scderea afectivittii) si paratimia (modificare calitativ).
Toate afectiunile psihiatrice au o latur afectiv care trebuie cunoscut, iar o multime de boli sunt
predominant afective. Exist variatii patologice ale emotiilor, dispozitiei, sentimentelor, pasiunilor,
precum si ale continutului afectiv.
Dispozitia. De la dispozitia de calm, liniste, serenitate, n care procesele cognitive se pot desfsura n
ritm alert, cu continut bine legat, n patologie se instituie indispozitia sau nelinistea sau anxietatea (nu
stiu ce am, nu sunt n apele mele, azi nu sunt bine dispus etc.). Cnd ea cuprinde si aspecte corporale se
numeste angoas. Dispozitia poate fi trist, depresiv (nu-mi arde de nimic). Poti fi concomitent
nelinistit si trist. Poti fi iritat disforic (ca a doua zi dup betie, cnd se simte nevoia s-o dregi). Iritarea
poate duce la enervare, care e deja o emotie negativ, nsotit de schimbarea culorii la fat, turgescent,
trepidatii, eventual luat la palme deci se poateajunge la o reactie impulsiv. Exista si o emotivitate
constitutional, a persoanelor sensibile (afectivi ce nu se pot stpni, i iau emotiile pe dinainte). Fr
a fi constitutional, emotivitatea poate creste n surmenaj (oboseala cronic) si mai ales cu vrsta.
Sentimentele negative (de dispret, de suspiciune nensotite neaprat de emotii negative, gen b, uite-
te pe unde mergi!) au drept cea mai groaznic expresie polul negativ pasional ura. Aceasta poate duce
la omucidere (nu toate omuciderile sunt constiente sau planificate, ci vin din brutalitatea reactiei, a
gestului).
Pasiunile negative se mai numesc si patimi sau vicii si dau caracterele cele mai urte (avarul, sadicul,
etc.).
Continutul afectiv poate fi n exces, adic lcomia, n minus, adic apatia (pathos = simtire; etimologic
deci, apatia ar fi nesimtirea absolut; ea te pune n dependent absolut mirosi, faci pduchi etc.).
Afectivitatea n patologie. Dezechilibrul cel mai usor se produce n psihopatii, n care n mod
constitutional subiectii rmn cu un tempera- ment pe care nu-l pot modifica, controla prin educatie, nu-
si pot face un caracter; asa sunt ei. Cnd sunt adusi la noi, spunem n-avem ce s-i facem, sta-i omul.
Este o fatalitate temperamental, bazat pe reactii afective de nemodificat. Poate fi mai vesel dect
trebuie (o hahaler), sau mai trist dect trebuie, sau mai nervos, mai btus, mai impulsiv, sau mai
emotiv, mai sensibil sau mai ncuiat (mutulic, nu scoate o vorb). Se insist pe maleabilitatea,
plasticitatea copilului pentru a mai putea face ceva. La copil de o-bicei se insist pe dou prghii:
dresajul (adic frna, care este punitiv)si ncurajarea. Din acest fond oamenii evolueaz n toate
celelalte etape cu aceste trsturi si rmn pn la btrnete cu stigma afectiv cu care au pornit din
copilrie.
Notiunea de complex este legat de aspecte corporale, omul nefiind satisfcut de propriul corp, el vrnd
altceva, altfel, n mod secret. Complexul este deci o stare afectiv de ncurctur, o emotie negativ, pe
care ncercm s o depsim, care ne frneaz, de care ne e fric, de care vrem s scpm, ne obsedeaz.
Este o inferioritate. Toate sunt complexe de inferioritate.
Nevrozele prin definitie nu afecteaz cunoasterea dect n mod secundarsi nesemnificativ. Ele sunt n
primul rnd suferinte afective. Adic imposibilitatea de a suporta un statut, nemultumirile, insatisfactiile,
indispozitiile, cantonarea n propriul corp si al senzatiilor (cenestopatii).
Nevrozele exprim teoretic un conflict afectiv, dup Freud inconstient, sianume ciocnirea continutului
afectiv care ascult de principiul plcerii deprocesele cognitive, care ascult de principiul realittii.
Freud numesteprocesele cognitive ego (constient), n conflict cu propria afectivitate,
propriul inconstient sau id; din compromisul acestei confruntri rezult simptomatologia nevrotic.
Deci dac ne asigurm c depresia, anxietatea nu sunt constitutionale (idiopatice), ci au rezultat n viat
dintr-un conflict, ne gndim la nevroze. Sau a fost ceva constitutional si s-a accentuat dup o traum,
deci este o decompensare nevrotic a unei psihopatii.
n psihoze exist marele capitol al psihozelor afective, unde tulburarea principal e chiar a afectivittii;
este vorba despre psihoza maniaco- depresiv, n care se succed periodic mania si melancolia, cei doi
poli ai afectivittii umane.
Psihoza cea mai important, prin frecvent si afectare social, este schizofrenia. De obicei, aceasta este
conceput n termeni cognitivi (aude voci, delireaz etc.). Esenta bolii este de fapt afectiv, constnd n
incapacitatea de a mai simti concordant. Este un continut afectiv dezordonat. Schizofrenia este exemplul
maxim de paratimie. Ilustrative aici sunt: inversiunea afectiv, indiferenta afectiv si ambivalenta
afectiv.
n parafrenie exist o afectivitate superb. Lumea e a lui. Are o imaginatie maxim, bogat, o
superioritate interioar, degajare. Afectivitatea paranoidului este invers, adic rigid, ngust, tern,
necruttoare, nemiloas, fioroas chiar. Afectivitatea n demente se prbuseste n continutul cel mai
prozaic. Este o simplificare nu numai cognitiv, ci ngrozeste mai ales din punct de vedere afectiv.
Creste impulsivitatea, nerbdarea.
n psihozele acute confuzionale, indispozitia, sentimentele si emotiile negative sunt de perplexitate. Nu
stie ce se ntmpl cu el. Asa se ntmplsi n debuturile schizofreniei; trecerea de la realitate la imaginar
se face prin perplexitate.
Odat constatat o tulburare de afectivitate, cutm cauza; dezechilibrul se poate produce din cauze
externe (este o psihogenie) sau interne (endogenie). Deci tulburrile afectivittii pot fi exogene sau
endogene. Dac nu e nici una, nici alta, ne gndim dac ceva din organism nu functioneaz bine (de ex.
depresiuni la hepatici, angoasa la cardiaci, falsa liniste la uremici, indispozitie si iritabilitate la anemici
etc.). Organicitatea (cauza organic) poate explica denivelarea afectiv.
Ceea ce am numit tulburri de form la gndire vine din afectivitate; se gndeste mult sau putin, repede
sau lent, n functie de continutul afectiv. La fel, activitatea crescut sau sczut sunt concordante cu
dinamul afectiv. La fel, iluziile, halucinatiile, tulburrile de memorie se datoreaz n primul rnd
tulburrilor afective.
Un om poate avea discernmnt bine echilibrat, o critic corect; invers, are prejudecti, adic judecti
tulburate de altceva, acest altceva fiind tocmaiafectivitatea lui (de ex. n paranoia). De aceea si delirul e
de persecutie sau de grandoare, expansiv sau depresiv, culoarea si tendinta lui fiind date de afectivitate.
Cel mai frecvent delir e cel de persecutie. Ce fel de afectivitate are un astfel de om ? Nu cumva
persecutatul este si un deprimat? E greu de spus ce predomin de cele mai multe ori, depresia sau
persecutia. Dominarea unor note afective poate duce la idei, judecti false.
Freud a mai descris n inconstientul nostru, ca o expresie a dramei noastre interioare, o fort numit
superego si care se instaleaz n primii ani de viat prin procesele afective si educationale din familie
(relatiile cu mama, tata), apoi din scoal, care fixeaz n inconstientul fiecruia niste modele afective, pe
care Freud le-a numit ideal de eu. Deci n evolutia fiecruia ctre armonie, cunoastere, exist un ideal de
eu ct de ct accesibil, pentru adaptarea la o anumit etap istoric. Acest ideal de eu presupune deci o
introjectare (interiorizare) a unor imagini superioare, pozitive sau negative (de ex. imaginea de drac,
care e de fapt imaginea de ru). La orfani, de exemplu, constatm lipsa afectivittii. Ei au de obicei n
cap doar prtile negative. Iat deci explicatia foarte simpl a sociopatiei (oameni neglijati care ajung la
acte antisociale). Sunt niste etape afective care trebuie dezvoltate foarte bine. Fiecare om trebuie s aib
un superego bine integrat si controlat de ego-ul su. S nu lupti contra lui, altfel ti d un complex, o
contradictie.
A doua notiune este eul ideal. Dac idealul de eu este superego-ul, eul ideal duce la urmrirea
inconstient a unei satisfactii maxime si duce la narcisism, deci la schizofrenie; totul s fie blnd, caldut,
ca la snul mamei, cvasiuterin.
Afectivitatea noastr este ascuns, acoperit, disimulat, inima noastr (creierul afectiv, cu localizare
subcortical, hipotalamic). Trebuie s stim s sesizm afectivitatea ascuns, tensiunea (tensiunea
continutului nesatisfcut). Exist oameni fr ideal de eu (sociopatii, impulsivii), care sufer s-si
realizeze un ideal de eu. Modelarea afectiv este marea problem a societtii moderne.

Semiologia vointei si activittii

Din ce s-a fcut pn aici, s-ar fi putut trage concluzia c psihicul omenesc are mai mult un aspect pasiv,
adic reflect realitatea la nivel perceptual, al ideilor sau al simtirii. In continuare se va vedea c psihicul
se exprim printr-o a treia latur a constiintei care se cheam activitate. De fapt dac vrem s obiectivm
procesele de cunoastere sau cele afective, ne adresm acestei laturi. Tot ce nu se poate obiectiva n
activitate rmne ascuns n psihic.
n capul omului pot fi, la un moment dat, o multime de porniri, unele concordante, altele contradictorii.
Omul poate s le cumpneasc, ia deci o hotrre si trece la actiune; el face o alegere ntre diferitele
impulsuri. Puterea de a cumpni diferitele impulsuri si de a le transforma n actiune, n succesiune de
etape, de a le efectua se cheam voint. Ea poate fi socotit organizatorul constiintei si al personalittii,
care transform materia, continutul psihologic, n scop, mijloace, plan si executie.
Ca la toate functiile psihice, este necesar ca aceast fort s aib anumite limite cantitative si calitative.
Tipologia veche socotea c cel mai impor- tant factor din om este vointa si oamenii simpli socot c o
personalitate este proportional cu vointa si invers cu ct este o lips mai mare sau mai mic de voint,
apare si abaterea si boala psihic (s-ar datora slbirii vointei). Deci este o calitate deosebit n a
aprecia o personalitate n anumite limite.
Vointa este un amestec constient / inconstient. Este constientizarea unui impuls, deliberarea si alegerea
liber conform intereselor personale si generale. Vointa se msoar prin puterea de lupt contra
obstacolelor si este proportional cu nfrngerea adversittilor, greuttilor. Vizeaz succesul, nu ratarea,
tinznd n extremis la glorie si eternitate, dominare absolut si substituirea lui Dzeu.
Tulburrile cantitative se cheam hipobulie si hiperbulie, iar tulburarea calitativ se cheam
parabulie. Abulia este o lips total de voint si ar putea fi o exagerare (att timp ct omul are o
constient, se schiteaz ceva n el).
Hipobulia este semn de depresie nevrotic sau psihotic. Ea face ca, desi psihicul este de calitate, s nu
se treac proportional la actiune. Hiperbulia este un semn de pripeal, impulsivitate, infantilism.
Oamenii care nu delibereaz si trec direct la fapte fac greseli. Nu trebuie confundat hiperbulia cu
impulsivitatea, care nu este o voint crescut ci sczut, cu trecere prin scurtcircuit la actiune, fr
deliberare.
Parabulia se observ n paranoia. Deci este o voint iesit din comun pentru o cauz fals.Dusmneste
toat viata un om si vrea s-l distrug, desi acesta este nevinovat si dup ce l termin, spune c are o
victorie; dar pentru cine si pentru ce, fiindc este vorba de un om nevinovat Deci conteaz nu numai
tenacitatea, perseverenta, ci si dac obiectivul ales este conform cu adevrul, duce la ceva pozitiv; altfel
este parabulie. Parabulia este un amestec de crestere cu scdere a vointei, n cazul toxicomanului sau
alcoolicului, care au o scdere a vointei pentru realizarea profesiei, educatie, familie, dar au o crestere a
vointei n procurarea toxicului.
Interpretarea tulburrilor de voint cere o analiz a celorlalte functii. Vointa s fie corelat cu o bun
inteligent, cu un caracter format si s serveasc drumul binelui.
Mobilurile activittii sunt motive comune (sau inferioare) si motive superioare, strict umane. Motivele
comune sunt cnd ntrebm un om de ce a fcut asta si el motiveaz c: fiindca mi era foame, nu aveam
bani, mi era fric; sunt motive comune si nepatologice. De ce ai fcut-o? S-mi apr patria, s ntresc
ideea de bine; sunt motive superioare. Nu trebuie s dispar motivele superioare. Cei obisnuiti nu pot
ntelege.
Deci un act nu se justific prin el nsusi, ci prin motivatia aparent sau ascuns pe care orelev subiectul;
deci el nu este dispus s spun adevratul motiv si uneori nici nu-l stie. La de ce l-ai omort? nu
ntotdeauna poate s-ti dea un rspuns exact. Deci la acelasi act se pot gsi o varietate de motivatii
conform cu fiecare subiect.
Activitatea. Se mai numeste comportament, conduit, actiune. Ea este partea efectorie sau centrifugal,
este expresia obiectiv a psihicului.
Activitatea normal. Reamintim c rezultanta fractiei cunoastere / afec- tivitate este activitatea (toate
cele trei dnd constiinta, psihicul ca ntreg). Activitatea normal, vie, a tuturor oamenilor, este imposibil
de cuprins si de descris. Tot ce are umanitatea materializat este rezultatul activittii oamenilor. Tot
secretul pentru psihiatru este s nteleag activitatea ca un limbaj, ca o semnificant a ceva, adic s
nteleag indirect ce este persoana respectiv. O persoan nu trebuie s se bat cu pumnii n piept, s
zic c e mare si tare, cci dac e adevrat asa, ea si dup moarte rmne prin oper, prin ce a realizat,
prin activitatea sa.
Sunt multe feluri de activitate, descris dup mai multe criterii. Noi ne referim la activitatea non-verbal
(limbajul non-verbal) si activitatea verbal si scris.
Activitatea non-verbal se refer la ntelegerea mimicii, pantomimicii, sensul, limbajul mbrcmintii,
tinut si atitudinea fat de examinator. Limbajul non-verbal nu este de o important egal cu cel verbal si
scris (scrisul pn la urm rmne). Pentru psihiatru este important s citeasc
si acest limbaj. Se pune problema dac fata interlocutorului spune ceva sau nu. Dac este un om sincer
sau nu, trebuie s ntelegem din mimic. Deci mimic poate s fie vie, sincer, sau ascuns (de care ne
temem) sau invers. Exista oameni cu mai multe fete. Oamenii obisnuiti au o mimic concordant (ce
avem n suflet, aceea artm). Profesionistii au mimic dup cum se cere (solemn, important ca s se
dea mare, ndurerat la nmormntare, vesel la nunta etc.), adic arat ceea ce se asteapt oamenii de la
mimica lor. nainte deci de a vorbi, se poate citi pe mimic afectivitatea de baz. Privind mimica, ne
putem centra pe foarte multe elemente, dar n primul rnd pe privire; privim n ochi. Omul normal,
odihnit, arat interes, pe care l exprim si privirea. O privire goal, blazat, ce arat dezinteres,
te pune pe gnduri. Se mai vorbeste si de o mimic inteligent, dar se exagereaz. Intereseaz
mobilitatea sau fixitatea, stiind c bolnavul mintal are o privire cu totul deosebit, imediat remarcat de
vizitatori si pe care psihiatrii nu o prea bag n seam.
Mai putin semnificativ este pantomimica, adic totalitatea gesturilor. Nordul are o pantomimic mai
redus, sudul o are foarte vie, cu multe gesturi, cu mult expresivitate. Un om, cu ct este mai simplu, cu
att e mai pantomimic, iar cu ct e mai sus, e mai retinut. Mimica sipantomimica sunt un fel de
acompaniament al limbajului verbal. n expresii emotionale, pantomimica devine patetic. Se poate
vorbi de o bogtie pantomimic, cu gesturi multe, expresive, largi, teatrale, sistematizate fat de una
srac,stears, neexpresiv. Pantomimica poate atinge cote cu totul exceptionale, exact ca limbajul
(baletul expresie corporal a spiritului). Poate exista un balet ritualizat, popular si unul cult, clasic, n
care 6-7 figuri, elemente, redau ntreaga gam emotional a noastr. In baletul modern e o adevrat
explozie a limbajului.
mbrcmintea vorbeste prin culoare, form, ea spune c haina l face pe om, adica esti sau nu cineva,
la nltimea evenimentului la care participi. Arat dac esti n ton cu moda sau informat despre ea.
Exist o mbrcminte decent si una indecent; criteriile tin de vrst, de functia, pozitia fiecruia.
Culoarea mai ales atrage atentia. Imbrcmintea creste suplimentar valoarea individului. Conteaz dac
cineva se fixeaz cronic pe anumite culori . Mai suntem atenti si la podoabe (mrimea cerceilor, de ex.).
Mai putem descrie bogtia sau srcia mbrcmintii, gustul sau lipsa de gust. Din toate cele descrise
pn aici rezult tinuta, adic forma, stilul corespunzatoare. Bolnavii psihici nu dau o atentie suficient
tinutei lor. Atitudinea (limbajul atitudinal) e pasnic sau agresiv.
Analiznd activitatea, constatm c din punct de vedere neurofiziologic ea este un lant de reflexe
neconditionate si conditionate. La nastere exist o minim pantomimic. Tot ce se adaug peste
activitatea nnscut, toate miscrile noi pe care tindem s le automatizm (de ex. mersul, scrisul, care
dup tatonri, repetri, se automatizeaz). E important de retinut acest automat al activittii, pentru c n
patologie trebuie s redevin automat, miscrile automate s nu mai stea sub atentia noastr voluntar.
Ele ne usureaz foarte mult. Deci activitatea devine praxie instrumental. mbrcatul, splatul, toate sunt
automatisme. Cum ti ia 20 de minute s-ti pui pantalonii, aceasta imediat devine simptom.
Peste acest capital automat se adaug miscrile voluntare. Aceasta este o observatie neurologic
(neurofiziologic). Din punct de vedere psihologic, activitatea automat se numeste deprindere (a
deprinde s scrii, s citesti etc.). Se mai zice si are bune deprinderi. Deprinderea sugereaz usurinta
de a face un gest (deprinderea de a vorbi n public). Ea duce mai departe la obisnuint, care subliniaz si
nuanta necesittii (simte nevoia s fac ceva). Cu notiuni nvecinate se ajunge la rutin (rutina de a da o
retet). Cutumesi moravuri orice institutie le are (cutume de internare, de externare, de relatii). Tot
legat de aceste automatisme este moda, care tiranizeaz. Privite dupa un timp, ele se dovedesc doar niste
iluzii, ns la momentul initial nu, ele se ncadreaz n jocul social.
Activitatea se mai poate clasa n activitate creatoare si inversul ei, pseudocreatoare (n art se mai
numeste pastis sau autopastis, adic o imitatie asta pentru artele umaniste). In artele tehnice se
vorbeste despre inovatie, cu licent, patent sau pseudoinventii.
Termenul actual pentru o activitate organizat este de management. Este vorba despre organizarea
activittii colective (micro sau macrocolective). El presupune: fixarea obiectivelor ntr-un plan,
resursele necesare si disponibile pentru realizarea obiectivului, metode de realizare (know how),
controlarea continu, n toate etapele, a procesului, reajustarea permanent a obiectivelor pe msur ce
se dovedeste practic c sunt nerealiste (deci critica continu a conducerii activittii). Tot managementul
ne nvat c, pe lng aceast structur formal, avnd n vedere c se lucreaz cu oameni, trebuie avut
grij de dou laturi: cea informal, adica s ne apropiem acesti oameni, s-i stimulm, si relaxarea,
proportional cu munca depus si valabil pentru orice activitate important. Prin aceasta,
managementul este profilaxia neurasteniei si secretul productiei. El este instrumentul pentru economia
actual, pentru competitie, eficacitate, competent si durabilitate (fiabilitate).
Activitatea individual nu exist n realitate. In realitate exist o interactivitate. Aceast interactivitate
este de fapt societatea. Interactivitatea este o transmitere si retinere de simboluri, deci are un sens.
Motivatia. Urmrind actiunile unui om, intereseaz nu numai ce si cum face, ci si de ce? Rspunsul vine
din motivarea, constient sau inconstient, a unui comportament, motivare care poate fi nalt sau joas.
Motivatiile sunt de fapt scheme afectivo-rationale de ntelegere si explicare a conduitelor. Totalitatea
motivatiilor normale se ncadreaz n inteligibile. Patologia ncepe dincolo de inteligibil. Motivatiile
normale sunt de bun simt, adica prin empatie ne putem pune n situatia celuilalt si ntelegem c am fi
procedat la fel, adic i ntelegem nevoia.
Exist o ierarhie a activittilor. Cea mai cunoscut (dar si de nedorit) mprtire este n activitate fizic si
activitate intelectual. Alt mprtire ar fi n activitate socialmente acceptat si activitate antisocial (nu
tine de psihiatrie). De retinut de asemenea aspectul de adaptare (activitate adaptat) precum si notiunea
de reactie la esec. Tindem ctre o activitate critic si o reducere a sugestibilittii, adica a credulittii, a
prostiei. Activitatea critic nu are ns nici o legtur si e inversul ncptnrii.
Limbajul. Implic cunostinte morfologice, gramaticale (pe care le avem deja pna n facultate);
facultatea ne nvat n plus studiul semnificatiei limbajului, adic semantica, care este de mare
important n psihiatrie. Simbolul este un nvelis (semnificantul; cum este psihicul, al crui nvelis este
activitatea) si un continut, care este semnificatia (motivatia gnoseo- afectiv). Retinem distinctia dintre
limb, care este a unui grup, popor, si limbaj, care este personificarea n fiecare individ a limbii.
Limbajul poate fi srac sau bogat. Mult mai important este un limbaj potrivit, adica esential, fr a fi
telegrafic. Limbajul este un indicator de dezvoltare a personalittii (ti dai seama de instruire dup cum
vorbeste), precum si un indicator al constiintei de moment (mai ales ortoepia, adic pronuntia, se
schimba dup cum esti obosit, ai but etc.). Limbajul de fapt exprim cel mai scurt gndirea. El poate fi
invadat emotional, caz n care se scurteaz si tinde ctre interjectii.
Patologia activittii. Activitatea (sau kinezia) poate fi crescut (hiperkinezie) sau sczut (hipokinezie).
Tulburarea calitativ se numeste parakinezie. Hiperkineziile sunt stri de agitatie, crize de agitatie,
impulsiuni, violente, explozivitti intermitente. Simptomul agitatiei psihomotorii este nespecific si cere
mult experient pentru a-l descifra din prima clip (cnd n primul rnd mori tu de fric); ea este acea
conduit care ne d sentimentul sau trirea de amenintare vital pentru noi. Fiind nespecific, ea poate fi
proprie multor boli psihice. Cea mai periculoas, n ordine, pare a fi epilepsia; este vorba de agitatia
psiho-motorie ntlnit n tulburarea de constiint intercritic a epilepticului (n starea crepuscular), n
care epilepticul desfsoar automatisme posibil homicide. Caracteristic epilepsiei este si starea de raptus,
constnd n trecerea de la calm la o violent neasteptat, imprevizibil.
Agitatiile confuzionale sunt dezordonate, cu privirea tulbure, pierdut (limbajul privirii nu mai poate fi
citit), sunt netintite, adic nu se ndreapt mpotriva cuiva anume, ci se agit, d si loveste n cine se
nimereste. Este o maxim urgent. Se pare c se cam abuzeaz de termenul de agitatie (cel putin pentru
justificarea multora din internri, care astfel si zic urgente).
Agitatia coleroas din manie e furios si gata s bat pe toti. Agitatia alcoolicilor tulbur pe toat lumea
(politie, psihiatru, anturaj). Sunt de-a dreptul fiorosi. Criza de agitatie se deosebeste de starea de agitatie.
Criza este doar un moment de agitatie. Starea poate dura dou sau mai multe sptamni, e zi si noapte
agitat.
Sunt oameni calmi care din cnd n cnd scap cte un pumn. Acestea sunt impulsiuni, adic acte
semivoluntare la oameni cu vointa sczut. Este inversul vointei. Aici, la impulsiune, vointa trebuie
nteleas ca o putere de abtinere, retinere, frnare, ca o trire a unei compulsiuni.
Hipokinezia (scderea activittii, sau bradikinezia) poate merge pna la stupoare, n carebolnavul zace n
pat si pare a fi pierdut orice voint.
Dintre parakinezii, cea mai cunoscut este catatonia, incluznd stereotipiile, negativismul, flexibilitatea
ceroas, pn la cataplexie (catalepsie) care include si pierderea tonusului (zace ca o crp). Tot
parakinezii sunt si ticurile, gesturi care nu se nteleg, sau sunt ridicole. La fel exist mersuri, gesturi,
mimici ciudate (de ex. botul schizofrenului, grimasarea), foarte importante pentru diagnostic, mai ales
cnd neag halucinatiile, delirul.
Fugile si rtcirile. Exist impulsiunea de fug (de ex. fuga / plecarea de acas). Rtcirile sunt si ele
nespecifice, cernd descifrarea sindromologic de sub ele, putnd fi vorba de confuzie, demente,
oligofrenie, epilepsie.
Tulburrile de limbaj. Limbajul vorbit creste si scade, ca form si continut, ntre logoree si mutism.
Logoreea poate fi vesel sau furioas, plcut sau neplcut. Ambele simptome, extreme, sunt
nespecifice, trebuind ncadrate sindromologic.
Calitativ, exist trei tulburri de limbaj: dislogii, disfonii, disfazii. Disfoniile tin de artrie, pronuntie,
apartin n general de sfera ORL. Noi facem de ex. n PGP (paralizia general progresiv) si probe de
articulare. Disfazia nseamn nentelegerea vorbirii (afazie motorie sau senzorial), de cauz
neurologic. Dislogiile ne intereseaz pe noi. Pot fi de form si de continut. Conteaz la cele de form
tonul adecvat sau neadecvat (ridicol, pitigiat, prea gros, prea subtire, prea tare, prea ncet), coerenta sau
incoerenta, prolixitatea tematic (eventual uit c ncepe cu una si termin cu alta; sau repet acelasi
lucru). n acest torent aparent nesemnificativ, poate trnti un sens gresit unui cuvnt, adic o paralogie,
un neologism, expresie a unei tulburri de gndire. E de mai mare important pentru diagnostic, cu att
mai mult cu ct cuvntul este neinteligibil, adic e un neologism (n sens psihiatric, nu lingvistic), adic
un cuvnt format de individ, cu explicatie n general delirant si sincretic (vrea s includ 3-4 sensuri,
notiuni ntr-un cuvnt). Boala cu cea mai mare expresivitate n acest sens, cu cele mai multe dislogii,
este schizofrenia.
Corespunztor limbajului vorbit este cel scris. Aici ntlnim tulburri caligrafice, referitoare la scrisul
frumos, corect. Caligrafia, studiat din punct de vedere al psihologiei persoanei, se numeste grafologie.
Prin grafic se identific persoanele, deci are important criminalistic. Agrafiile sunt
tulburri neurologice, n care subiectul care a stiut s scrie, nu mai stie s scrie. Tulburrile psihografice
(corespunztoare dislogiilor) semnific o tulburare de gndire. Cantitatea dar mai ales calitatea
nscrisurilor poate pune n valoare boala si pot fi un document. Pot apare si aici neologisme,
paragrafisme, importante pentru diagnostic.
Legat tot de grafic este expresia plastic boala se poate demonstra prin desen sau pictur, chiar dac
bolnavul nu este un profesionist al acestora. Exist o ntreaga psihopatologie a expresiei plastice. Se mai
compar arta naiv cu arta modern si cult, ca expresie, dup Levy-Strauss, a gndirii slbatice (este
deci o pictur salbatic).
Se distinge paramorfismul, n care se red un obiect deformat ca sens, de neomorfism, n care se produce
o imagine insolit si ininteligibil, asa cum se ntmpl n schizofrenie. Oricum, arta modern este greu
de interpretat si ceea ce nu ntelege psihiatrul poate fi n mod paradoxal premiat.

Sindromologie
n timp ce semiologia se refer la tulburarea unei laturi a psihicului, sindromologia se refer la
tulburarea psihicului ca ntreg. Tulburarea acestuia la un moment dat, se numeste sindrom de constiint,
iar cnd se judec psihicul pe etape de dezvoltare sindroamele se numesc de personalitate.
Sindromologia (gruparea simptomelor) n psihiatrie se mparte n acut (vezi tulburrile de constiint
de mai sus) si cronic (reprezint tulburrile de personalitate).
Sindroamele nu sunt descriptii independente, ci sunt de fapt forme de trecere unul n altul. Exista deci o
ierarhie a regresiunii n sindromologie, asa cum bine se observ ntr-o criz epileptic sau ntr-un
electrosoc, n care de la veghe se ajunge la com si apoi se reajunge la veghe. Acest dus- ntors arat
exact evantaiul acestor sindroame.
Semiologia este o claviatur. Sindromologia sunt acordurile, arpegiile. ntr-un caz avem de-a face cu o
gam ntreag de simptome si nu sunt necesare dect cteva ntr-un acord pentru a ajunge la un
sindrom. Aceasta este important ca tehnic de diagnostic, n contrast cu psihanaliza, care asteapt ct
mai multe povesti, cutnd-o pe cea final. Noi suntem mai vitezisti.
Sindromologia acut se mai numeste si reactiv. Cea cronic se mai numeste sindromologie de
dezvoltare sau procesual. Caracteristica reactiilor este scurtimea lor, sunt fugace si reversibile. Celelalte
sunt durabile si adesea partial reversibile, coeficientul de ireversibilitate purtnd numele de defect.

Constiinta normala si patologic

Constiinta este sinteza psihicului la un moment dat, sau psihicul la un moment dat, este sectiunea
transversal, sincron. Daca psihicul fiecruia este comparat cu un fisic, orice moned din fisic este
studiul unui moment de constiint. Personalitatea este cea care integreaz momentele de constiint (firul,
salba care leag monedele din fisic).
Constiinta normal rezult la rndul ei din lupta cu o fort contrarie, care se numeste inconstient sau
imaginar. n conditii normale, n mod natu- ral, constiinta este nvins n somn sau n vis. Cnd subiectul
este prad inconstientului si dac are vise, este un inconstient cu imaginar. Visul este nebunia natural a
fiecruia, televiziunea, filmul, imagistica, halucinoza proprie a fiecruia. Pe moment credem c este asa
dar, cnd ne trezim, instantaneu avem simt critic si ne debarasm. Nu toti oamenii normali se
debaraseaz usor de imaginile din vis. Datorit interpretrilor traditionale, lumea nu poate crede c visul
este nimic, ci c prevesteste ceva, anticipeaz (mai ales ceva ru). De aceea, interpretarea popular a
viselor este prototipul prejudectii.
Pentru Freud, visul este calea regal de interpretare a inconstientului. Opera lui Interpretarea viselor
(1900) se pare c e si cea mai important pentru ntelegerea inconstientului n sens psihanalitic. Pentru
Freud, imagistica din vis are dou feluri de continut: unul manifest (ce anume a visat propriu-zis) si unul
latent (al doilea plan al interpretrii). Interpretarea la Freud ilustreaz conceptia dup care esenta
inconstientului este libidoul, erosul, dorinta de satisfactie, lupta cu insatisfactia, cu frustrarea, deci e
conflictul ascuns al fiecruia. Din acest punct de vedere, orice om rmne fr psihanaliz un ncurcat,
un refulat si poate fi studiat prin povestirea liber a viselor lui, cel putin. La aceast interpretare, Freud a
adugat si a doua interpretare, anume asociatiile libere, adic spui tot ce ti trece prin cap (plcut,
neplcut, obscen etc.). Psihanalistul culege 4 ani acest mate- rial, face bilanturi periodice si ncearc s
reconstituie partea nevzuta de noi. De asemenea, ncearc s reconstituie, de fapt s dea o explicatie si
prtii vzute din noi, care poate fi imatur, refulat, ncearc s ne maturizeze, s ne elibereze de
complexe inconstiente, s fim stpni pe un imperiu care, dup Freud, ne domin. Mobilul mobilurilor
nu e numai ce e aparent, ci ncurcturile sufletesti, arhaice, arheologia sufletului fiecruia, care e zona
complexelor afective nerezolvate.
Concluzia pentru vise este urmtoarea: ele n orice caz arat aspiratiile profunde ale subiectului, de ex.
visele nevroticilor n care ei cad tot timpul n prpstii, noroi, ptesc lucruri penibile etc. sau visele de
esec, anticiprile de dinainte de examene de ex., de bine sau de ru. Pentru psihiatrie, acest capitol e o
mare necunoscut si cam neglijat.
Constiinta deci se destructureaz, regreseaz n cursul somnului. n patologie exist posibilitti de
regres sub diferite forme. Visul deci, partea oniric din noi, e un model pentru psihopatologie, pentru
boli.
n continuare ne referim la constiinta propriu-zis a omului treaz. Constiinta treaz, dupa H.Ey, este un
cmp, inegal ca suprafat si ca nltime. Pentru uz didactic, a fost mprtit n trei etaje:
etajul inferior constienta (starea de veghe, trezia) este un proces conditionat neuro-fiziologic, ce
tine de integritatea anatomo-functional n primul rnd a mezencefalului, a substantei reticulate, a crei
activitate indirect este nregistrat n EEG (se stie c orice analizator pn ajunge la scoart trimite o
colateral la substanta reticulat, deci exist sustinere ntre activitatea superioar cortico-subcortical si
baza mezencefalic). Functia principal a acestui etaj este atentia. Activarea etajului (arousal) sau
inactivarea explic trezia sau tendinta ctre somn. Patologia de constiint se refer la acest etaj, adic la
cauze fizice, biochimice, biologice, psihice, care inhib activitatea mezencefalic, a substantei reticulate.
Exist deci aici doi poli, ntre somn si com pe de o parte si constiinta treaz pe de alt parte. Atentia
maxim nu nseamn maxim activare a substantei reticulate. Activarea maxim d o stare de enervare
tradus n EEG prin unde rapide (bag beta). Conditia de nregistrare deci la EEG nu trebuie s fie de
suprancordare. Undele normale alfa sunt o trezie moderat: este asa pentru c scopul treziei nu este unul
n sine, ci e o trezie pentru altceva, pentru etajele superioare.
etajul al doilea constiinta operational-logic, e un etaj foarte nalt, mare. El cuprinde tot soft-ul
logic si comun al omului, care se antreneaz foarte multi ani, se educ deci. E etajul discernamntului.
Aici se urmreste ca prin logic (si nu neaprat numai de dragul ei) s se cunoasc adevrul realittii. Nu
exist consens asupra notiunii de adevr. Pentru noi, adevrul realittii nseamn realitatea comun, sau
bunul simt (Montaigne), este partea rational care face pe presupusul normal un om previzibil. Dac e
invers, automat, zici c e nebun. Aceasta ne d posibilitatea unui limbaj comun (eventual gestual)
universal valabil (indiferent de limb). Deci ntre noi relatia se duce pe baza previzibilului rational, a
interrelatiilor c avem o logic comun.
Realitatea n prima ei treapt de cunoastere (perceptii si reprezentri) e transformat la om n simboluri
exprimate n limbaj. Acest lucru d diferente ntre oameni. Asupra primei trepte (perceptive) cdem usor
de acord, asupra celei de-a doua ns, de interpretare, nu prea, dm sensuri diferite. Indiferent ns de
diversitatea interpretrilor, conteaz pn la urm consensul de valoare comun, care se numeste adevr.
Nu numai bolnavul mintal nu are aceasta capacitate, ci si normalul altereaz, din di- verse interese
afective si complexe neanalizate, calea spre adevr. Nu trim deci ntr-o lume de normali pasionati ai
adevrului (pasiunea s-ar putea dovedi statistic invers).
Lupta pentru adevr este deci continuu amenintat, la normal, de tendinta ctre minciun, care e o
deformare voluntar a adevrului (nu e iluzie, sau o eroare ulterior recunoscut si corectat etc.). De ce?
Pentru c prin minciun se produce o satisfacere personal mai scurtcircuitat a pulsiunilor subiectului.
Cu ct o persoan e mai imatur, cu att tendinta la deformare e mai mare. Deci la copil se iart (nu e
destul de constient de fenomen), la adult e inadmisibil. Psihiatrii pot avea o scuz n urmtorul etaj.
etajul al treilea constiinta moral sau etic, care ar trebui s cluzeasc cel putin etajul al doilea
(operatiunile logice). Constiinta moral se refer la constiinta de a nu prejudicia pe cellalt, de a nu-i
face ru (care e si primul principiu n medicin), de a urmri binele (primul principiu din crestinism si
alte morale, religii). Dar nu e att de simplu. Omul nor- mal poate ajunge la perversitatea de a fixa
obiective de bine si n numele lor s fac foarte mult ru.
Majoritatea oamenilor se maturizeaz pna la etajul doi. Ultimul rmne facultativ. Dac primul etaj e
amenintat de somn si vise, al doilea de minciun si incoerent, al treilea e amenintat de rutate.
Capacitatea omului de a face ru e mult mai mare dect cea de a face bine.
Interesul pentru aspectele inconstientului e mult mai mare dect pentru constiint. Constiinta, cu aceste
trei niveluri, pentru omul normal, obisnuit, functional, formeaz doar un cmp periferic. Toat constiinta
nu e dect un mijloc, un fundal pentru manifestrile personalittii la periferia creia st, adic a acelor
particularitti de trezie, logic, moral care fac ca un individ s nu semene cu altul. Deci fat de
constiint, care e ct de ct de comun acord, de bun simt, intervine o diferent radical care e factorul
personal de integrare att a constiintei ct si a inconstientului (deci a ntregului psihic).
Schematic, putem imagina mai multe cercuri concentrice, cel mai periferic si mai larg fiind lumea (tot ce
ne nconjoar), urmtorul este psihicul, apoi inconstientul, apoi constiinta si central se afl
personalitatea. Cel mai periferic, care e ceea ce se vede din noi, este corpul; cel mai central, mai ascuns
cerc este cel al personalittii.
Inconstientul face legtura ntre corp si constiinta cu cele trei niveluri. n centru se afl ego-ul, acel fir
care trece prin monedele fisicului, care e suveran pentru toat constructia, e organizatorul. Fiind cel mai
central si mai sus, este si cel mai fragil si aparent cel mai mic cantitativ, si deci el ar putea fi compromis
prin tulburri n fiecare din verigile celelalte. Alt constatare pentru fragilitatea lui: cu ct verigile sunt
mai inferioare, sunt mai solide si se opun cu att mai mult intentiilor superioare. Pentru a avea o
strategie de dezvoltare si de luptat cu acest trunchi de inertie, de entropie, care devin cu vrsta din ce n
ce mai importante (reumatisme etc.).
Alte imagini schematice concludente ar fi cea a unor cuburi incluse unele n altele, si n care de la cel
mai periferic spre cel mai central se afl: corpul
 inconstientul constiinta (cu cele trei niveluri) personalitatea, sau imaginea cuburilor si dnd
forma unei piramide, n care cubul de la baz, cel mai mare, are deasupra sa si cuprinde (include
deci ideea de integrare) n acelasi timp pe urmtorul, deci de la baz (inferior) spre superior,
ordinea este corp inconstient constiinta (cu cele trei niveluri) personalitatea.
Ego-ul integreaz constiinta cu cele trei niveluri, constiinta etic integreaz pe cea logic, si tot asa n
sens invers. In concluzie, constiinta normal este instrumentul major de integrare a inconstientului si a
corpului; este la rndul ei suportul ego-ului.

Patologia constiintei
Prin aceasta se ntelege de fapt patologia strii de veghe (constienta). Didactic, se descriu: tulburri
cantitative si tulburri calitative.

Tulburri cantitative
Constau n diminuarea veghei pn la pierderea ei total (adica com); pierderea acestui etaj face ca
omul s rmna inconstient. De la veghe la coma sunt trei scderi ale acestui fitil de lamp (valabile si
suficiente pentru psihiatrie):
obnubilarea; pacientul e somnolent; si pstreaz automatismele, ortostatismul, se face chiar c se uita
la tine. Constiinta lui de veghe e prad unor fantasme. Deci obnubilarea e un compromis, e pseudotrezie,
ceva care parc cere s te speli pe ochi, s te aerisesti, adic s bombardezi substanta reticulat pentru a
cpta nltime; toti lupm cu asta dimineata la sculare.
stupoarea (stuporul); n contrast cu prima, presupune o zacere la pat, cu constiinta aparent pstrat,
dar care nu poate fi mobilizat ntr-o comunicare; are ochii deschisi dac l ntrebi sau l pui s fac
ceva, execut cu foarte mare dificultate ordinele sau nu le execut, are o pozitie pasiv, zace. Acest
sindrom se mparte n patru stupori (patru sindroame stuporoase):
stuporul confuzional; e tulburarea cea mai profund, privirea e tulbure, rtcit, injectat,
congestionat, n ea se citeste ceva somatic, organic, cerebral (nu se preface, nu e bolnav numai cu
psihicul).
stuporul melancolic (depresiv); privirea e ndurerat, plngcioas, parc ar vrea s comunice si nu
poate; nu trebuie s fortm comunicarea, cci nu e ruvoitor.
stuporul catatonic; descifrm n el o atitudine contrarie, negativist(i zici s-ti arate limba, iar el
scrsneste mai tare din dinti).
stuporul pitiatic (isteric); e cel mai superficial din toate, d impresia de prefctorie; nu are privirea ca
mai sus, ci aici e participant si demonstreaz o suferint; patognomonic e clipitul foarte fin al
pleoapelor (imposibil la normal), aceasta arat c nu e 100% voluntar, ci are si partea
ei de automatism si inconstient; n general locul cderii, mbrcmintea arat o oarecare pudoare, nu
pasivitate; e declansat psihogen (la primele trei nu putem zice c ar fi efectul unei suprri, de la o ceart
etc.).
amentia (starea amentiv); constiinta scade sub nivelul stuporului, se poate ntlni nainte de a intra
n com; e un nivel foarte jos al constiintei. Bolnavul bolboroseste cuvinte adesea ininteligibile, poate
doar cele foarte elementare s fie de nteles sau nici att. Nu putem zice c e n com pentru c vorbeste.
Privirea e total rtcit, comunicarea imposibil, inexistent. A fost descris mai ales la copii n bolile
infectioase grave.
coma; nu apartine psihiatriei, dar trebuie recunoscut; se trimite la ATI.

Tulburri calitative
Reprezint invazia constientei normale, n proportii variabile, de ctre inconstient n starea de veghe.
Dac invazia este total, tulburarea se numeste sindrom oniric (sau delirium; sau confuzie mintal
propriu-zis). E o situatie proprie de obicei strilor psiho-organice acute: toxice (ex.delirium tremens la
alcoolici), infectioase (ex.meningo-encefalit, traumatisme cranio-cerebrale). Bolnavul nu doarme, dar e
ca si cum ar dormi cu ochii deschisi, nemaitinnd cont de reperele realittii, el fiind animat de visul lui.
Bolnavul halucineaz predominant vizual, mai rar avnd si halucinatii auditive. Pentru c e un delirium
cu halucinatii, bolnavul e agitat conform acestei imagistici, e alergat, se lupt cu obstacolele imaginare.
Deci onirismul pune n pericol viata bolnavului si a celor din jur. E un scenariu incoerent, fragmentar,
pentru c asa e si visul dar, spre deosebire de visul natural, visul acesta patologic nu se memoreaz
(dect exceptional anumite fragmente). Dup ce trece perioada de stare, dup cteva zile, cnd bolnavul
reintr n realitate, mai poate pstra cteva din aceste fragmente (onirism rezidual).
Dac invazia inconstientului asupra veghei nu e total, ci partial, rezultatul este un amestec ntre vis si
realitate de proportii variabile, care se numeste sindrom oneiroid (adic asemntor visului). Sinonimul
lui, dup H.Ey, este si sindromul crepuscular. Inconstientul infiltreaz toate straturile constiintei;
infiltrnd egoul, bolnavul devine deodat altcineva. Inconstientul poate fi bgat n elemente de realitate
(tu esti Delon, tu Sophia Loren etc.). Adesea starea oneiroid e profesional. Noaptea poate fi oniric,
iar dimineata si mai revine, e oneiroid.
Oneiroidul e deci mai sistematizat, o poveste fantastic, e o interpretare a realittii n sensul fantastic,
rstoarn datele realului (n sensul c ceilalti sunt elementele unui scenariu, film, n functie de ce stie si
ce a vzut fiecare). Oniricul e fragmentat, nu o succesiune de imagini, scene ca un film cum e
oneiroidul.
Totusi exist o diferent ntre starea crepuscular si oneiroid. Crepusculul e rezervat mai ales epilepsiei
si betiei patologice, n care se
aventura pe care a trit-o (chiar rde de ce si-a imaginat). ntre oniric si oneiroid deci vine crepusculul,
care e mai destructurat, mai profund dect oneiroidul.
Psihiatria modern a mai adugat si alte tulburri calitative. Dedublarea constiintei trebuie privit ca un
ego scindat, care proiecteaz propriul inconstient dislocat pe altii. Este de fapt mecanismul halucinator si
pseudo- halucinator, n care constructia corpului are inconstientul dislocat, proiectat
si personificat n altcineva; acest altcineva, vocea, i spune de obicei ceva de ru, persecutor. Este un
mecanism care scap de sub control si este proiectat n ceva exterior (vocea).
O tulburare superioar si mai usoar este persecutia (persecutia imaginar). n aceasta, inconstientul este
tot dislocat, dar nu ca o persoan, voce, ci doar ca o activitate strin care se opune egoului su (m
urmreste... vrea s m distrug etc.). Mecanismul persecutiei nu mai este halucinatia, ci interpretarea,
sau perceptia, delirant.
Un nivel, situat superior, este constiinta distimic. Dac dedublarea si persecutia afecteaz latura spatial
a psihopatologiei (spatiul este n afar), n constiinta distimic este afectat trirea timpului,
dimensiunea temporal. E o constiint ori accelerat, ori ncetinit (o constiint n vitez excitatia
maniacal; o constiint n lentoare, ncetineal depresiune).
Alte tulburri de constiint datorate personalittii se vor face mai trziu(n nevroze, psihopatii).
Semiologia constiintei si personalittii (sindromologie)
Sindromologia este un ntreg semiologic, natural, care poate fi studiat prin sectiunea transversal ,la un
moment dat, a psihicului si se numeste semio- logia constiintei si prin sectiune longitudinal a
psihicului, obtinndu-se traiectoria persoanei.
Sindromologia constiintei are 11 niveluri, pornind de la com la luciditate:
1.amential, 2.oniric, 3.oneiroid-crepuscular, 4.dedublat, 5.depersonalizat,
6.depresiv, 7.exaltat, 8.emotionat, 9.panicat, 10.obosit, 11.enervat / suprat.
 Sindromologia personalittii cunoaste 5 niveluri: 1.psihopatic,
2.nevrotic, 3.psihotic, 4.psihopatoid deteriorat, 5.demential si oligofren.

Sindromologia patologiei acute

Constiinta, adic psihicul la un moment dat, are trei niveluri (de sus n jos): etic, logic si vigilent
(constienta). Functia ei esential este nu numai de reflectare a realului ci si de creare a unui cmp al
prezentei n care s existe o concordant ntre realitate si adevr. Nivelurile etic si logic tin mai mult de
nivelul persoanei, vigilenta fiind o conditie secundar indispensabil.

n patologie, situatia trebuie judecat de jos n sus. H.Ey a consacrat o monografie acestui subiect. Din
punct de vedere formal se poate vorbi de o scar cu trepte, n care tulburrile acestui nivel elementar
ajung s depseasc inconstienta absolut care este coma, trecnd prin trepte de inconstient relativ si
reusind n final s ajung la o constient vigilent, suficient pentru desfsurarea nivelului logic si etic.
Aceste trepte nu trebuiesc socotite entitti prea rigide, caracteristica lor fiind fluenta n sus
si n jos, chiar la acelasi bolnav si chiar de la o or la alta.
Prima treapt care este ori iesirea din com, ori intrarea n com, adic sindromul amential, reprezint
o prezent psihic total dezorganizat, n care nimic nu are sens, nici chiar limbajul. Totul este
fragmentat, pulverizat dar totusi nu este com. Este de fapt stadiul de confuzie mintal extrem de grav,
pre-letal, care se ntlneste n evolutia nefavorabil a bolilor infecto- contagioase, febrile sau toxice, n
intoxicatii, n T.C.C. grave, n insuficiente viscerale finale. Deci bolnavul este incomunicabil, zace la
pat, nu dezvolt nici o actiune cu sens.
A doua treapt este sindromul numit delirium (sau confuzo-oniric sau onirismul) pentru c el
reprezint un vis, cel mai adesea un cosmar, care nu este trit ca vis ci este proiectat n realitate,
substituind realitatea, fr a tine cont de ea. Este un film de groaz, extrem de rapid, agitat, vizual (deci
halucinatia vizual este fenomenul principal desi pot fi implicati si ceilalti analizatori n mod secundar).
Bolnavul trieste o situatie limit din care ncearc s scape, s fug. In fuga lui netinnd cont de
realitate, poate s dea peste altii, poate s se accidenteze, s cad n gol, s moar involuntar. Este si asa-
numitul sindrom exogen de reactie al lui Bonhoeffer, care a atras primul atentia c e un sindrom
nespecific, c e un mod de reactie cerebral la agresiuni toxiinfectioase masive, brutale. Cu mijloacele
actuale, episodul este adesea curabil, nu mai are letalitatea de altdat si constatm c bolnavul nu a
fixat trirea, nu stie s relateze ce s-a ntmplat dect poate admite anumite fragmente sau, uneori, poate
s rmn cu anumite fragmente n care s cread n continuare desi s-a trezit (delir rezidual). Deci acest
sindrom este caracteristic patologiei organice acute (infectii, intoxicatii,traumatisme), extrem de rar
complic patologia endogen (cum ar fi furor-ul maniacal sau melancolia confuz malign) si de
asemenea se poate ntlni n starile de soc psihogen grave (calamitti naturale, rniti de rzboi). Se
termin de obicei printr-un somn profund, reparator, n acest punct psihiatria amintind de surpriza
fericit pe care o ai dup o febr mare, cnd viata merit s o iei de la nceput, desi esti un convalescent
epuizat.
Atreia treapt este reprezentat de dou sindroame formal echivalente dar clinic totusi distincte;
nltimea lor relativ asemntoare a fost subliniat de H.Ey. Este vorba de sindromul oneiroid si de
sindromul crepuscular.

Oneiroidul, adic asemntor visului, nu este oniricul care ignor realitatea. La acest nivel realitatea
este perceput la nivel senzorial ns bolnavul i d o interpretare de poveste sau de film, nu de groaz ca
n oniric ci de procesiune adesea grandioas, oricum un scenariu de film. A fost descris de Meyer-Gross
n 1924 ca form de schizofrenie (el numind-o oneiroidofrenie). Ulterior a fost observat si ca stadiu de
tranzitie si nu numai n schizofrenie ci si n patologia organic sau isterie. In descrierea stan- dard,
bolnavul zace la pat cu ochii deschisi, d impresia c e treaz si c percepe realitatea nconjurtoare dar
nu comunic. El e prins, e
hipnotizat, e iluzionat magic de visul la care asist. De aici rezult c bolnavul nu halucineaz ci el are
o fals recunoastere continu, o iluzionare sistematic, percepe delirant si este foarte vecin, desi nu
trebuie confundat, cu delirul primar. Oneiroidul apartine patologiei acute, dureaz ore sau zile si dup
desfasurarea episodului l povesteste ca pe o poveste minunat care l-a fascinat. n delirul primar
perceptia, dispozitia si intuitia delirant care-l compun formeaz triri persecutorii, cel mai adesea de
influent exterioar. Aceasta este distinctia fat de patologia oneiroid, atribuit de obicei patologiei
confuzionale exogene organice, de exemplu n toxicomanii. Toxicomanul face onirism n abstinent si
face oneiroidie agreabil cnd si administreaz substantele. Dar si acum este periculos, pentru c dac
ncerci s comunici cu el, se supr c i-ai ntrerupt cltoria.
Sindromul crepuscular are caracteristica nceputului si sfrsitului brusc, deci semneaz paroxismul
epileptic. Este o echivalent epileptic si se ntlneste la epilepticii manifesti sau la cei latenti revelati de
o betie patologic. A doua caracteristic e c trirea nu este la fel de sistematic cum este n oneiroid, e
mai dezorganizaa, mai fluctuant ca nivel, putndu-se intrica cu halucinatii vizuale, deci se amestec si
cu nivelul oniric; de aici
si explicatia amneziei partiale reale. O alt caracteristic este repetitivitatea identic la acelasi bolnav.
Apoi violenta este absurd, fr sens; se ntelege c aici nu poate fi inclus un alcoolic care fur
cauciucuri si pe urm sustine c e betie patologic.
Sindroamele amential, oniric, oneiroid si crepuscular apartin sindromului confuzional clasic. H.Ey a
descris si urmtoarele sindroame supraetajate pe care clinica obisnuia s le descrie n patologia cronic
dar care erau de fapt episoade acute.
Sindromul de dedublare cuprinde sindromul halucinator, delirant- halucinator, sindromulparanoid,
sindromul de automatism mental Kandinski-Clerambault, halucinoza Wernicke, delirul primar. Dac n
nivelurile inferioare realitatea era ignorat sau malformat, odat cu dedublarea realitatea este luat n
considerare, este perceput dar n paralel coexist si o trire delirant-halucinatorie, de obicei auditiv.
Este faimosul fenomen al vocilor. La acest nivel bolnavul pare treaz si poate dialoga
dar nu exact n momentul activ halucinator pentru c dac ar pretinde acest lucru ar putea fi o simulatie
si tocmai aceste dou momente trebuie separate. De aceea se vorbeste de o dedublare, pentru c este de
fapt o dedublare a ego-ului si nu a realittii obiective, o disociere a ego-ului (Scharfetter) care se
descentreaz, proiecteaz si ascult sau dialogheaz cu un fel de alter ego dusman. Acesta poate fi situat
n interiorul bolnavului, n afar sau chiar la mare distant. Fenomenul este denumit si solilocvie sau
dialog cu vocile sau rspunsuri la o surs imaginar. Se pot produce comenzi sau acte de suicid,
omucidere, automutilare. Snt crime patologice, iresponsabile, pentru c bolnavul, desi are memoria lor,
motivatia este delirant-halucinatorie. Mai este si meritul genial al lui H.Ey de a interpreta fenomenologic
delirul si halucinatia ca pe o falsificare a relatiei fat de realitatea exterioar, limitat la cellalt,
proiectnd alter ego-ul n persoana a doua sau a treia a dialogului, nu la elemente de mediu neutre. Deci
acesta este sindromul principal din schizofrenia paranoid, din sindromul para- noid alcoolic Wernicke,
din sindromul paranoid de involutie, din sindromul paranoid reactiv.
Disocierea este de dou feluri: este o disociere pitiatic, isteric, n care personalitatea se descompune n
fragmente mari, de exemplu personalitatea multipl si disocierea schizofren (Bleuler) n care
personalitatea se dedubleaz ca n sindromul paranoid delirant halucinator si mai departe se
fragmenteaz n fragmente din ce n ce mai mici (vezi semiologia incoerentei).
Sindromul de disociere mintal, care este sindromul fundamental al schizofreniei, nu are o evolutie
egal. Momentele accentuate snt acute (Schub) si de aceea intr n scara descris aici iar momentele
mai sterse intr n patologia de la cronici. Cel propriu-zis apartine schizofreniei si este descris cu mai
multe metafore: destrmare a unui ghem, testuri,
discordanta unui ansamblu, orchestr fr dirijor, eu slab si fragmentat, un fel de zpceal care
nu e confuzie pentru c privirea e clar, totul se desfsoar pe fondul unei aparente luciditti (asta fcea
pe clasici s disting confuzia de schizofrenie) si, la drept vorbind, este o confuzie neclasic, neortodox
n care subiectul este aparent normal, rspunde la orice, si tocmai aici este boala c rspunde la orice, e
prea disponibil (disponibilitate fr scop nalt); el nu are o schem proprie, nu are program, nu are nici
mcar un scop, un lant motivational. E ca un fel de automat care execut si ordine absurde (vezi
sugestibilitatea catatonic). Tot aici intr tabloul incoerentei de diferite grade si a disocierii ideo-verbale
sau dezintegrarea logos-ului . n contrast cu aceast disociere obiectiv, grav, mai este un sindrom
disociativ n isterie. Acesta este mai sistematic, mai cu sens si n orice caz clar reactiv. El explic fugile
isterice, personalitatea multipl, amnezia psihogen.

Sindromul de depersonalizare trebuie nteles n dou sensuri. Un sens strict, n care bolnavul si
percepe o modificare fizic sau psihic a propriei persoane si care se coreleaz sau nu cu un sindrom
concomitent de derealizare; se ntlneste n debutul de schizofrenie, n psihastenie, n isterie
si chiar n neurastenie (C.stefnescu-Parhon). Al doilea sens e cu mult mai important pentru c este
denumit de obicei sindromul de persecutie care ns fenomenologic, dup H.Ey, e o depersonalizare.
Clasicii nu fceau ns aceast interpretare. Este deci un sindrom nehalucinator, un sindrom interpretativ.
Nu este o tulburare de perceptie ci o tulburare de gndiresi este trit ca un obstacol n dezvoltarea eu-
lui. Obstacolul se numestedusman, dusmani, retea, complot, urmrire etc. Nu este influenta
dinsindromul Kandinski-Clerambault, ci snt mecanisme verosimile, de aicifrecventa cu care se produce
contaminarea (folie deux, folie multiple,etc). Este caracteristica paranoiei, parafrenia fiind mai jos
situat pe scarasindromologic. Din acelasi motiv bolnavii par normali si pot disimula
boala cnd au interesul, de exemplu n expertize. Laicii si neprofesionstii iconsider cel mult simulanti
si adesea i socot victime pentru care aucompasiune. Ei declanseaz foarte multe denunturi si anchete
care acci-dental dau peste alte fapte care complic interpretarea.
Sindromul depresiv este sindromul n care diminuarea fortelor psihicului e resimtit ca o durere
moral, ca o pierdere a sensului, a puterii de a merge mai departe. Este cel mai neplcut autosentiment
care duce la autonvinovtire si la concluzia si svrsirea suicidului. I se descriu dou niveluri: unul mai
usor, cu constiinta fenomenului nevrotic si un sindrom depresiv delirant, psihotic, melancolic, cu mare
pericol de suicid.
Sindromul de exaltare apartine excitatiei maniacale dar n forme mai usoare hipomaniei si chiar
exuberantei hipertime sau afectrii pitiatice. ntr-o scal a sindroamelor, acesta nu este ca toate de pn
acum un sindrom de constiiint subnormal ci de constiint supranormal, pentru c functiile
si aptitudinile sunt exacerbate. Este o stare de bine interior care nu mai tine cont c plou sau c snt
obstacole. Este momentul lui, poate chiar nunta lui, cnd este n stare s treac peste toate contradictiile.
Se ntlneste n prima faz din betia acut, din toxicomanii usoare, euforizante, dup succese deosebite.
Se produce o accelerare a tririlor si o superficializare, o exaltare a vietii, a libido-ului. De aici caracterul
moriatic, obrznicia, violul.
Sindromul de crestere a emotivittii (tracul) scade performantele n momente cheie (examene,
spectacole, ntlniri importante) mai ales la subiectii emotivi, deci care si controleaz mai greu
afectivitatea (pitiaticii, complexatii, etc).
Sindromul de panic se ntlneste n crize nocturne sau diurne. Este resimtit ca un pericol vital, cu
manifestri vegetative puternice (sufocri, palpitatii, transpiratii, tulburare de constient) si reprezint
una din entittile mai recent descrise n cadrul tulburrii anxioase.

Sindromul de epuizare, ntlnit n neurastenie dar si n toate sindroamele astenice, se caracterizeaz

printr-o senzatie de coplesire fizic, de nevoie de liniste si repaos, cu senzatii neplcute n corp.
Sindromul de enervare (suprare) este un sindrom provocat de o contrarietate care indispune si care
stric performantele ulterioare. Persist desi subiectul ar vrea s-l minimalizeze. Este frecvent ntlnit n
crizele psihopatice, dup care bolnavul si manifest regretul.

Sindromologia personalittii
Sindromologia personalittii se exprim prin denivelri sau regresiuni de durat, deci au oexpresie care
apare evident la o analiz longitudinal a persoanei. Dac implic scderea inteligentei se vorbeste de
un sindrom axial (Hoche). Este patologia cronic care de-a lungul vietii bolnavului constituie un fond,
adesea negativ, pe care pot aparea sindroamele din patologia acut. Ele dispar si continu fondul.
Scala personalittii e prezentat invers dect cea a constiintei, adic de la treapta superioarspre cele
inferioare.
Sunt cinci trepte de destructurare a personalittii:
1.sindromul psihopatic;
2.sindromul nevrotic;
3.sindromul psihotic;
4.sindromul de deteriorare psihopatoid;
5.sindromul demential si oligofren.
Sindromul psihopatic se caracterizeaz prin aptitudini intelectuale suficiente, integrate ns ntr-un
caracter dizarmonic. Dizarmonia este dat n fiecare tip de psihopatie de o anumit trstur de caracter;
de pild, n psihopatia paranoiac supraevaluarea propriului eu cu subevaluarea celorlalti, dificultatea de
comunicare la schizoizi, aderenta si impulsivitatea la epileptoid, demonstrativitatea la isteric, agresiunea
la antisocial, instabilitatea la borderline, dependenta de altii la dependent, insuportabilitatea implicrii la
evitant, frica de anumite situatii la fobic si duplicitatea la pasiv-agresiv. Aceste trsturi dominante nu
pot fi stpnite, nu pot fi moderate.
Aceste trsturi, pe lng suferinta pe care o impun, fac ru celorlalti (K.Schneider). Numrul unor
asemenea cazuri este necunoscut; conflictele pe care le provoac snt numeroase si ajung la un contact
cu psihiatria cnd e vorba de expertize. Au discernmntul pstrat dar pot forta situatia prin internri cu
sindroame factice, asa c adeseori apar sub alte diagnostice cum snt sindroamele nevrotice,
complicatiile toxicofile. O parte se pot decompensa psihotic cum ar fi schizoizii, distimicii. Dac pn la
proba contrarie ei trec drept normali, determin totusi o poluare, un fel de totul
e permis, o coruptie pn la a pune ntr-o situatie penibil pe normali care, rmnnd n limite obisnuite,
nu ajung la aceeasi prosperitate. Sindromul rezult att dintr-o anomalie temperamental, biotipic ct si
printr-o anomalie cstigat, printr-un deficit de educatie de tip sociopatic.
scoala american care este foarte tolerant cu particularittile individuale rezerv notiunea de
psihopat numai la acei anormali care si probeaz diagnosticul prin acte imorale repetate.
Pentru a evita o etichetare exagerat, diagnosticul e preferabil s fie pus dup o examinare biografic ct
mai extinsa si, pe ct posibil, indiscutabil asupra actelor savrsite. De fapt punctul de vedere actual
coincide si cu cel american si cu anetopatia lui Pritchard (1838). Deci psihopatul are un stil, un pattern,
un model pervasiv, cu mici variatii de-a lungul existentei si si repet malignitatea n alte acte
compulsive, oarecum marcate de destin. Este foarte probabil ca nepotrivirile de caracter din dosarele de
divort ca si
greselile de tinerete cu consecinte penale snt legate de vointe centrate sub-etic. Puterea
moderatoare a grupului sau a institutiilor de constrngere e iluzorie la adultul psihopat. De aceea
tipurile agresive snt o calamitate pentru orice comunitate.
Sindromul nevrotic se caracterizeaz printr-un conflict interior nerezolvat care determin
suferint psihic si corporal. Este adesea mascat
si suport toate explorrile inutile. Formeaz peste 50 % din consultatiile de interne, de
endocrinologie etc. Trec prin toate ipostazele neurologice si chiar neurochirurgicale. Se
cronicizeaz, se invalideaz, se pot decompensa psihotic si constituie o clas de nefericire greu de
satisfcut pe termen lung, prin procedeele actuale. De aceea fac si obiectul a ceea ce se cheam
medicina alternativ si snt supusi la toate procedeele care fac minuni. n esent este o slbire
a eu-lui, o nencredere n propriile forte, o descurajare, o umilire, o sfortare, un fel de agtare de
existent, de mentinerea situatiei sociale, a familiei, o implorare a compasiunii, adesea o
victimizare de ctre partenerii psihopati.
Au o semiologie polimorf si labil si de ndat ce este combtut un simptom, fondul anxios gseste alt
iesire. S-a vorbit n mod exagerat de ctre Heidegger c angoasa ar fi o trstur a omului modern si o
putem admite ns, n timp ce la omul normal este tolerat si sublimat n ceva creator, la nevrotic
suferinta e blamat si greveaz sistemul de psihiatrie n asa msur nct acesta nu se mai poate ocupa de
patologia major. Deci sindromul nu este mai grav dect cel psihotic. Deci cu el se pot comite mai multe
greseli: este substituit de sindromul psihopatic iar el substituie sindromul psihotic. Furnizeaz false
diagnostice de interne, chiar operatii inutile si determin reactia paradoxal cnd autoritatea se
exaspereaz si-i consider simulanti. Este descris n cadrul psihogeniilor si considerat n primele 6 luni
de desfsurare o reactie la stres, ntre 6 luni si 3 ani nevroz
propriu-zis si dup 3 ani dezvoltare nevrotic. Freud a sustinut c societatea produce nevroze pentru
c comprim, refuleaz instinctele, e frustrant. Ey a considerat nevroza ca pe un defect de dezvoltare n
perioada adolescentei printr-un mecanism de ratare a identittii. Nevroticul ar fi omul care si alege
gresit profesia sau drumul n viat, urmnd s suporte frmntrile, regretele acestei greseli; ar fi o
ncurctur vocational. Nu este un sindrom omogen si cu ct se ndeparteaz de neurastenie ctre
obsesivo-fobic si isteric, factorii externi psihogeni se combin si cu o vulnerabilitate personal, au o
tendint caracterial favorizant. De aceea la acelasi stres unii rmn echilibrati iar altii fac variate
nevroze inclusiv sindroame psihosomatice. Nevroticul poate s rmna necunoscut pentru c are o
aparent somatic si nu se mrturiseste sau pur si simplu poate s-si ignore propria nevroz si s-si dea
seama de ea dup ce s-a nsntosit sau poate s se prelungeasc ntr-o dezvoltare nevrotic care implic
o deformare definitiv nu numai a aptitudinilor ci si a caracterului. De asemenea sindromul nevrotic se
poate ntlni si n debutul psihozelor si n debutul dementelor. Poate constitui o masc nseltoare n
evolutia psihozelor si dementelor si poate de asemenea s continuie procesul psihotic remis, fiind una
din posibilittile de sindrom rezidual postprocesual. n cazuri exceptionale sindromul nevrotic se
dovedeste totusi malign, invalideaz si necesit pensionare obligatorie care se adaug celor de
complezent. n general este o tendint la mediocrizare, la neangajare si n foarte rare cazuri stimuleaz
creatia, fr ns s se ajung la interpretarea procesului creator ca o expresie a nevrozei. Pn aici este
important de retinut c sindromul nevrotic autentic se nsoteste de o conceptie despre lume aproape
obisnuit, fr distorsionri grave, nici caracteriale, nici aptitudinale.
Sindromul nevrotic care are si tulburri de caracter preexistente va fi interpretat ca o decompensare
psihopatic iar cel care are note psihotice este neglijat n favoarea centrrii terapeutice pe sindromul
psihotic.
Sindromul psihotic autentic este reprezentat de psihozele endogene (schizofrenia, psihoza maniaco-
depresiv, paranoia,parafrenia ). El presupune delirul sau delirul si halucinatia, adic o deformare grav
calitativ a realittii obiective, cu constituirea unei lumi subiective proprii. De aici alienarea,
nstrinarea, ndeprtarea de gndirea comun, n sus, n jos sau lateral. Deci prin el colaborarea si
dialogul devin distorsionate, existenta social devine adesea dificil, dependent, conflictual,
periculoas, agresiv si chiar antisocial. Motivatiile actelor fiind patologice, discernmntul e
compromis si se ajunge la iresponsabilitate si izolare cvasi- definitiv. Aceasta este de fapt psihiatria
clasic, care a pus problema societtii dintotdeauna si care a dus la msurile de aprare din sec. XIX,
adic constituirea azilelor, deci la izolare, separare. Stigmatul acestei
atitudini se mentine si astzi desi terapeutica a ameliorat soarta acestor sindroame. Se pune chiar
problema resocializrii, adic a reintegrrii n comunitate, pentru c de fapt adevrata antisocialitate e
ntretinut de psihopati, nu de psihotici (dovad statisticile epidemiologice). Jaspers a vorbit de proces
n psihoz, n contrast cu reactia conflictual n nevroze
si a dedus c sindromul psihotic e prin definitie endogen dac este ininteligibil si e reactiv dac este
inteligibil, distinctie de mare valoare prognostic, printre foarte putinele pe care ni le-a dat
psihopatologia. Expresia sindromului psihotic se poate face prin aproape ntreaga scar de sindroame de
la patologia acut, de la exaltare la confuzie, dedublare, persecutie. Conteaz totusi sindromul persistent,
dominant si caracteristic pentru entitate, cum ar fi disociativul sau delirul primar (simptome de rang I
Schneider) pentru schizofrenie sau sindromul depresiv pentru melancolie, sindromul de exaltare pentru
manie, sindromul de persecutie interpretativ pentru paranoia etc. Sindromul psihotic reactiv contine un
conflict real. Sindromul psihotic de natur isteric se ntlneste n anumite mprejurri (de aceea se si
numesc psihoze de detentie).
Sindromul psihopatic, nevrotic si psihotic pot avea o situare sturctural n constiint dedesubtul
nromalului sau deasupra normalului. De exemplu, psihopatii tari sunt deasupra, pe cnd cei slabi sunt
dedesubt. La fel, expresia nevrotic la cei tari este deosebit de cea a celor slabi. Iar psihozele slabe
acvcenuteaz persecutia si depresia, n timp ce la cei tari accentueaz dominatia, sau chiar creativitatea
(parafrenia imaginativ, la creatori).
Sindromul deteriorativ se caracterizeaz printr-un declin intelectual. Se numeste si sindrom axial
(Hoche) pentru c scad performantele de atentie, perceptie, memorie, imaginatie, judecat, scade
capacitatea de con- trol afectiv, creste impulsivitatea, irascibilitatea, scade n general nivelul social,
capacitatea de lupt si prefigureaz sindromul demential. Procesul de deteriorare este n general lung, de
zeci de ani. Substratul este organic, deci este un sindrom psihoorganic cronic, posttraumatic, cel mai
adesea alcoolic, involutiv.
Sindromul demential reprezint deteriorarea extrem a persoanei, o coborre n sindromul axial ctre
limita de jos, adic se coboar de la inteligent la absurd, la animalizare. Tabloul poate fi agravat si
accelerat n evolutie de episoade acute. Toate cile deteriorative se vars n marele fluviu demential al
bolii Alzheimer, de aceea acest diagnostic pare uneori excesiv, abuziv, nainte de aparitia fenomenelor
neurologice (AAA). S-a ajuns s se vorbeasc de un pre-Alzheimer, pe un examen clinic de psihologie,
etc.
El evolueaz sub trei tipuri principale: sindromul demential partial din A.S.C. (n care dementa propriu-
zis este mascat de o fatad si de un nivel fluctuant), dementa global de tip senil (care este mai
profund, cu

amnezie antero-retrograd masiv si judecata practic nul, n care este pierdut si fatad) si dementa de
tip Alzheimer (care pe lng sindromul psihopatologic demential adaug si sindromul neurologic
instrumental de afazie, agnozie, apraxie). Sindromul demential necesit supraveghere definitiv n
familie sau n cmin spital.
Sindromul oligofren sau de nedezvoltare este de trei grade: cel mai usor este intelectul limit si
debilitatea mintal, n care subiectul din scoala obisnuit sau special reuseste s se integreze la periferia
societtii sau a profesiilor, reuseste s-si fac familie, s aib copii. Este semidependent si sugestibil la
antisocialitti minore. Imbecilul nu poate fi scolarizat, are o dezvoltare psihic de pn n sapte ani, nu
stie si nu poate munci, este tinut n familie n total dependent. Idiotul e o nedezvoltare cu o vrst
mintal de pn la trei ani, cu un limbaj minim, nu se autongrijeste, nu poate comunica, e greu de tinut
n familie si e internat n camine-spital speciale.
Schematic, oligofrenul e hipocognitiv si oarecum hiperafectiv, mentiune care ajut la
diagnsoticul diferential cu schizofrenia, care e hipoafectiv si discognitiv.

Strile psihopatoide (personalitate organic)

Strile psihopatoide sau psihopatia secundar, sau psihopatizrile, sunt regresiuni secundare dup ce
persoana a ajuns adult, adic s-a format, n timp ce psihopatiile primare sunt nedezvoltri ca si
oligofrenia. Strile psihopatoide propriu-zise apar la oameni care au fost normali si din anumite motive
ncep s nu mai fie; cei care nu au fost normali rmn cu diagnosticul de psihopati. De exemplu un
psihopat care va consuma cronic alcool nu va fi diagnosticat ca stare psihopatoid. Dac a fost psihopat
se agraveaz, se decompenseaz prin alcool.
n istoricul acestei notiuni a existat tendinta ca prin stare psihopatoid s se nteleag de fapt biotipul;
adic se numea psihopat cel congenital si cel care avea precis n biografie un traumatism sau o encefalit
se numea psihopatoid. Confuzia aceasta a durat mult timp.
Strile psihopatoide pot fi clasificate n sens etiopatogenic. n principal ele survin dup afectiuni care
afecteaz organic creierul. Acestea sunt traumatismele craniocerebrale (cele mai frecvente), factori toxici
(cel mai frecvent este alcoolul), meningoencefalitele (mai rare ca n adolescent si la copii), involutia (ca
proces organic cerebral prin ASC, hipertensiune, senilizare), debuturile psihopatice din psihozele
majore (schizofrenie, psihoza maniaco-depresiv, paranoia, parafrenia) sau n remisiunea dup acestea
(fie interprocesual, fie postprocesual cel mai frecvent n schizofrenie, deoarece n PMD prin definitie
interprocesual ar trebui s fie restitutio ad integrum), n cronicizrile nevrozelor (neurastenia, nevroza
obsesivo-fobic, nevroza isteric).
Clinic se caracterizeaz prin aceleasi sindroame pe care le-am fcut la psihopatie, cu diferenta c au
nceput la un moment dat si, fapt foarte im- portant si care le deosebeste de psihopatiile propriu-zise, se
adaog un sindrom de deteriorare intelectual care nu este la psihopati. La psihopatoid factorul
intelectual trebuie s fie luat totdeauna n consideratie, ca principal, n asa msur nct numai acest
factor intelectual poate s pun problema iresponsabilittii atunci cnd deteriorarea este foarte grav la
un alcoolic sau la un grav posttraumatic atunci nu ne mai deranjeaz numai aspectul psihopatoid si mai
ales aspectul de deteriorare organic si intelectual.
Sindromul organic care nsoteste strile psihopatoide se numeste sindromul axial. Vrea s spun c
tocmai axa de judecat a persoanei este influentat adic nu este vorba numai de tulburri de
comportament care sunt niste manifestri superficiale, ci este angajat ratiunea persoanei,
discernmntul.
Strile psihopatoide se caracterizeaz n general prin tulburri clinice, n primul rnd n sfera
comportamentului care exprim de fapt un dezechilibru ntre procesele afective si cele de cunoastere;
mai analitic, cunoasterea, adic atentia voluntar sczut, capacitatea mnezic n scdere, aspectele de
form ale gndirii (ritmul) ncetinit si aspectele de fond, adic simtul realittii, capacitatea de analiz si
sintez, procesele imaginativ-creative. deci tot ce are mai fin intelectual, se pierd si adesea este o
pierdere definitiv, ireversibil, fcnd parte dintr-o deteriorare organic. n sfera afectiv indispozitia,
irascibilitatea, impulsivitatea, tendinta la criz (stri de afect un afect bru- tal si cotropitor care
ngusteaz aspectele de constiint, de ratiune), o restructurare, o pierdere a caracterului de fapt este o
restructurare ctre datele temperamentale instinctive, native ale subiectului; este ca si cnd el nu ar mai
crede n valori ci n ce simte el, n nevoile, plcerile lui.
La personalitate se produce o grav denivelare; subiectul nu-si mai poate tine rangul social, devine
penibil, ridicol, deci decade social si economic,
si aceasta antreneaz o degringolad si alte descompuneri morale divorturi, ncurcturi, certuri cu
copiii. Deci prin acest psihopatoid se poate rata n plin glorie; prin psihopatie ratarea poate fi nainte de
glorie. Sindromul psihopatoid afecteaz oamenii care au ajuns celebri.
Spre deosebire de psihopati, care au fost descrisi ca indiferenti la rul pe care l fac, psihopatoidul si d
seama, se compar cu ceea ce a fost si dezvolt reactii nevrotiforme n care ntlnim suferinta lui,
rusinea lui, regretul, neputinta sau din seria rzbunare, acuzare, revendicare n functie de cum s-a
produs aceasa cdere, fiindc dac s-a produs din cauza lui, dac toat societatea spune c este din
cauza lui, s spunem c este asa cum i acuz pe alcoolici, atunci el va cuta o superexplicatie n
partener, ceilalti; dar dac este lovit de o masin ( m-a lovit X, care este director general, nu-l uit toat
viata) revendic toat viat diferenta de leaf, o serie de avantaje materiale care decurg din decderea
lui.
Clinic deci, starea psihopatoid se nsoteste de o multitudine de sindroame nevrotiforme si de posibile
adnciri psihotice (stri depresive, tentative de suicid) sau alte dezvoltri posibile. Se poate mentiona si
dezvoltarea paranoiac, revendicativ-cverulent. Aici trebuie lmurit notiunea de dezvoltare.
Primul sens de acceptat este cel al normalittii psihicul de la nastere pna la moarte cunoaste o
dezvoltare existential. Acesta de fapt nu este sensul psihiatric. Al doilea sens, cel psihiatric, este de
opus al reactiei. Deci n timp ce ntr-un eveniment conflictual putem avea o reactie psihogen de o
sptmn de tristete dup o veste proast, dac se va prelungi luni de zile, 6 luni, un an, vorbim de o
dezvoltare, deci prin dezvoltare putem ntelege cronicizarea reactiilor. Aceast notiune este n contrast
cu procesul endogen din schizofrenie, PMD, n care evolutia nu depinde de exterior; evolutia procesului
depinde de factori endogeni. Pstrnd sensul psihiatric de dezvoltare pentru reactiile cronicizate, putem
avea 2 variante: o dezvoltare cu conflict interior, care poart numele de dezvoltare nevrotic, n care
subiectul sufer si vrea s revin la nor- mal si o dezvoltare cu caracter psihopatic, de care vorbeam
acum, n care subiectul se arat indiferent de modificarea aprut si spune pn acum ct m-ati
considerat normal, am fost un prost, de-abia de acum vreau s fie asa, fiindc asa este bine, deci nu
sufer desi noi credeam c el a deczut. El spune c nu a deczut, este numai prerea anturajului; este n
fond eliberarea lui vreau s-mi triesc viata. Nu c nu are constiint, vrea s renunte la un statut
moral, nu mai vrea s-l aib.
Ati vzut deci trei sensuri la dezvoltare, n contrast cu notiunea de proces (normal, nevroz, psihopatii).
n continuare s vedem ce pot avea particu- lar diferitele stri psihopatoide.
Traumatismul cranio-cerebral. Ce ne izbeste aici este n primul rnd deteriorarea intelectual. Reactia la
aceast deteriorare este adesea anxios- depresiv si n mod tertiar bolnavul se apuc sau de butur sau
devine toxicoman sau se omoar, depinde de functia din care a deczut el. Mai frecvent este reactia
revendicativ, deoarece reactia dat de traumatism este de obicei provocat de masinile altora; dac este
dat de propria masin, atunci urmeaz o reactie de supraadugare ca s pltesti mai putin victima si s
prelungesti procesul; dac rspunderea ta este mare (erai sofer
si din cauza ta au murit cei din masin) suprasimularea este frecvent.

De ce se plng acesti bolnavi? Aparent ei se plng de un sindrom neurasteniform: cefalee, irascibilitate,

insomnii. n fond ns ei au o ca- pacitate intelectual sczut. Testele Wechsler arat procentual
scderile de la an la an, de 15 30%. Cnd aceste procente sunt si mai mari, ne apropiem de hotarul cu
dementa si putem vorbi de cazuri grave (deci nu mai vorbim de psihopatoizi ci de dementa
posttraumatic).
Caracterial ei sunt descrisi ca impulsivi; capacitatea de munc scade masiv. si pot mentine o fatad ca
s-si poat mentine nivelul social, leaf, dar toat lumea din jur stie c ei nu mai sunt ce au fost. Pentru
oamenii simpli lucrurile nu sunt foarte sesizabile dar pentru cine a fost ceva (poeti, filosofi, conductori)
lucrurile sunt foarte grave; deci drama este proportional cu nivelul social al persoanei. Este frecvent la
acesti psihopati s intre n ncurcturi juridice. Ei se stiu cu acest alibi cu mine s nu te pui c sunt si
lovit la cap. ti arat cum pulseaz locul unde este cicatricea; cnd vezi asa ceva te sperii si cedezi
partida pentru c ei sunt foarte periculosi. Cazurile se agraveaz prin alcoolizri, devin alcoolici si fac
betii patologice; se agraveaz apoi prin comitialitate cu toat problematica ei.
Toxicomanii (si n cadrul lor alcoolicii, categoria cea mai frecvent la ora actual). Care sunt criteriile
de durat si de profunzime ca s putem pune diagnosticul de stare psihopatoid pe fond de etilism
cronic? Se cere un consum nentrerupt de minim 3 ani de zile cu fenomene de dependent fizic la toxic
sau la alcool. Problematica la toxicomanii din tara noastr este adesea intrafamilial, foarte frecvent
ignorati de ceilalti, tolerati la serviciu, stiu s-si procure medicamentul fr s deranjeze prea mult sau
este personal sanitar. Conflictele lor sunt intrafamiliale; partenerul, copiii nu stiu cum s reactioneze la
un asemenea caz, nu stiu ce s fac. Mai grav este n alcoolism unde conflictualitatea intrafamilial
poate s ia calea unei derapri sexuale, prin filiera scdere de potent, gelozie pn la maxi- mum, adic
paranoia alcoolic cu suprimarea partenerului presupus infi- del, mai frecvent, brutalizarea continu,
sadismul ntretinut n familie. Profesional aptitudinile fine se sterg si rmne numai cu un renume c a
fost cel mai bun mecanic, iar el nu mai are rbdare s lucreze tremur, stric tot; deci alcoolismul
provoac neplceri la serviciu fiindc calitatea productiei lui se modific si tocmai atunci poate face o
reactie de persecutie (nu i se mai d masina bun, benzin ct are nevoie), atunci alcoolicul vorbeste
mult, brfeste mult, se bate, este violent. Dup ce este reperat ca elementul ru al institutiei dac se
ntmpl ceva ru el este acuzat fr s le fi fcut (de exemplu, ca un proces cu multe milioane la fier
vechi n Bucuresti si vinovtia a czut pe un portar alcoolic cronic, grav deteriorat, dar care desigur c
nu luase el milioanele ci cel mult prin enorma lui neglijent restul fcea ce vroia, altii au fcut
combinatiile si restul au profitat de cderea acestui salariat).
Starea psihopatoid n schizofrenie. Debutul este lent si insidios, poate deruta psihiatrul 2 3 ani de zile
si se fac tratamente pentru tulbursi de comportament si mai ales cnd tratamentul reuseste s fac ca
bolnavul s obtin anumite performante: s-si mentin scoala, facultatea, serviciul. Aceast stare este
ntrerupt cnd apar stri majore de psihoz si cnd retrospectiv ne dm seama c a fost o greseal. Aici
trebuie s fim atenticum judecm cazul; n general strile psihopatoide care nu se explic prin factori
exogeni pot nsemna debuturi psihotice; de pild, scolarul care nu este la liceul de matematic, nu are
sarcini speciale, nu i s-a ntmplat nimic deosebit care s-i schimbe performantele, nu are conflicte cu
printii dar el decade psihopatoid ne punem problema mai ales a schizofreniei care ar putea s apar
pe acest fond.
Mai important este postprocesual, datorit puterii tratamentelor actuale
si organizrii mai sistematice a tratamentelor, adic o legtur ntre medici,
ntre cei din clinic si cei din ambulator si din teritoriu, schizofrenii ncep
s aib din ce n ce mai mult tratamente continui care astup nivelul psihotic
si exist remisiuni pe care le considerm de buna calitate, care ne determin
s-i ndemnm s-si continuie obligatiile scolare, faculttile, profesiile, s
se nsoare, s nu divorteze, s fie cetteni obisnuiti.
Cei apropiati remarc defectul fat de perioada lui de normalitate; defectul este cel mai frecvent
asteniform plus izolare, deci o relativ autizare, bruscherii adic reactii disproportionate si
neasteptate, tendinte usoare la interpretare. Prima interpretare este relatia, nainte de a vorbi de un delir
de persecutie ncepe s-si puna probleme: dac nu vorbim toti despre el, dac n procentul care s-a
comunicat (s dm afar9%) nu era vorba despre el si pn la un punct este si natural s te ntrebi, ca
un om care ai venit din spital, s nu fii primul pe lista de dat afar. Deci nu este vorba de curat
patologie sau de o reactie natural la mprejurri.
Acest defect n schizofrenie trebuie foarte bine cunoscut, pentru c n conditii de rspundere, partenerul
apeleaz la diagnostic si la biletele de externare si vrea de pild s divorteze fiindc are un partener cu
schizofrenie
scrie la carte c are dreptul... Dac este n stare psihopatoid nu are dreptul si de aici contradictiile,
nedumeririle avoctesti, revenirile. Din aceeasi notiune deriv si rspunderea: esti psihopatoid
postprocesual, deci dac faci prostii (fabrici butelii false de aragaz, furi masini) si apoi arti c esti
schizofren de Blceanca, ai 7 internri, faci totusi putin puscrie; deci din stadiul psihopatoid deriv
drepturi dar si datorii cettenesti.
Psihopatoidul din nevroze. Cea care ne intereseaz cel mai mult este neurastenia. Cnd vorbim de o
neurastenie cronic si cnd de o neurastenie psihopatizat? n primul rnd vorbim de o chestiune de
durat si aici trebuie s vorbim tot de 3 ani pe care i punem conventional si la alcoolism si la
neurastenie, n multe boli din psihiatrie, ca s putem delimita stadiul acut sau subacut de cel cronic.
Vorbim de psihopatizare n neurastenie cnd neurastenicul renunt la lupt, ca n primii 3 ani; el e
clasicul bolnav care umbl pe la doctori si si caut vindecarea, dorea s mearg la sanatorii, s fac
orice si s se poat ntoarce la munc; cnd ncepe psihopatizarea este exact invers, vrea o pensionare ct
mai lunga, nu mai se poate ntoarce la locul de munc si dac este presat s se ntoarc renunt s mai
lucreze caalt dat. Devine si el un chiulangiu fr s si mai fac scrupule, se nrieste, se acreste si nu
mai este omul care l stii. Are formula triesc n scrb. Se poate tri si n scrb cu tot ce pn acum
respecta. Din asta deriv si asocierea lui cu partea rea a colectivului si nu mai se poate conta pe el. Parca
vrea s arate c voi vreti s scpati de mine, fiindc dac sistematic tulbur un colectiv, atunci acesta
prefer s plteasc o pensie dect s continuie asa.
Psihopatizarea n neurastenie. Merit cea mai bun identificare fiind o boal social. Eitrebuie separati
de cei care au avut sansa s nu revin n acesti trei ani; sunt ca o boal contagioas, sunt persoanele care
ntorc pe dos programele la sanatoriu, sunt cei care noi spunem c facem la ora 11 psihoterapie si ne fac
ei o psihoterapie de la 3 n sus, mai multe ore si ntorc pe dos toat intentia noastr. As propune pentru
psihopatizrile n neurastenie (fiindc acestea devin din ce n ce mai frecvente) considerarea lor n regim
psihopatic clar, adic ndreptare fortat ctre munc, rspundere si procedee de ergoterapie autoritar.
Fiindc ei nu mai sufer, cum era neurastenicul care te nduioseaz prin povestea lui, ci el pierde
simpatia uman si l observi cum denigreaz sistematic absolut totul. Nu mai spun ct bascalie, cte
glume poate face de procedeele, medicamentele si tot ce face psihiatrul pentru neurastenic.
Psihopatoidul din nevroza obsesivo-fobic. Aici psihopatizarea este tardiv, odata cu involutia si este
una din cele mai tardive psihopatizri. Adic sunt ultimii care renunt la nostalgia normalului. Ei vor
s redevin, s devin si asteapt un nou medicament si altul si toate programele terapeutice. Sunt
singurii pe care ne facem catamnezele, studiile pe ani de zile, deci sunt singurii oameni fideli, care se
explic, sunt de bun- simt, nu ne reclam si n care avem modelul de oameni de recunostint, deci de
oameni pe scurt, fiindc n imensa lor anxietate si problematic valoarea medicului nu se pierde.
Psihopatoidul n nevroza isteric. n contrast cu cea de mai sus, psihopatizarea se produce mai rapid,
ncep santajurile; el si-a modificat cadoul (din Havana-Club a trecut la altceva), vrea gradul doi sau
altceva, simti de cum intr si vorbeste c are alte pretentii. Acest fapt nu merit s fie descris prea n
concret.
Psihopatizarea istericului este chiar periculoas pentru soarta medicului, fiindc medicul vrnd s
mentin statutul de relatie obisnuit istericul se supr pe el, l denigreaz, reclam, schimb, exact cu
aceeasi fals afectiune cu care prima dat l-a iubit prea public si prea vede toat lumea cum vine el sau
ea, prea bine mbrcati, prea intimi cu noi, ne deranjeaz continuu. Cnd vede c nu mai merge cu
medicul, are relatia cu cadrul mediu aranjat, cu familia medicului, ncercnd orice punte omeneasc ca
s-si duc la bun sfrsit planul de evaziune, de pensie. Sunt cazurile cele mai grele din punct de vedere
formal de rezolvat.

Psihopatizrile din PG tratat. Foarte rare azi. Rmn cu o discret dizartrie, rde cam usor si familia este
foarte atent s nu-si vnd masina pe ct nu face, s nu fac acte si combinatii din care s ias
ncurcturi. Deci undeva PG vindecat trebuie s tin n alert tutela familiei. Se poate spune c nici el nu
revine, ca si n cazul schizofreniei, la stadiul de restitu- tio ad integrum, cu toate medicamentele folosite
azi. n al doilea rnd, caracteristic n PG este frica familiei de recdere n nebunia definitiv din care nu
se mai poate scoate, deci reactia obsesivo-fobic a ntregii familii.
Psihopatizarea din involutie. Este de dou feluri: a celui care nu vrea s ias la pensie desi i lipseste
numai olita; el spune este cabinetul meusi nu vreau s plec. Chiar dac face greseli cu retete, cu
diagnosticuri, nu poate s fie convins, ti spune cine este si refuz: am doctorat la Sorbona iar dta esti
un simplu activist care ti nchipui c esti cine stie ce. Deci prima problem este a omului care se crede
indispensabil pe viat, desi este minat organic pentru c este un blazat, nu mai poate s scrie, nu mai are
rbdare, nu mai poate s stea de vorb cu nimeni, ncurc toate, stric dispozitia la toti si toti fac cu
mna si spun este btrn, las-l dar el nu se las. Sunt factori perturbatori de sntate mintal si
servicii fine; n psihiatrie unde sunt toate amestecate nu se simte dac esti psihopatoid sau psihopat, mai
rmne s se simt dac stii cum te cheam, deci toleranta este maxim. n servicii foarte fine, cu
departamente largi, cu mii de subordonati, cu decizii exceptionale aici psihopatoidul de involutie este
foarte periculos.
n domeniile fine acestia ies numai cu un mare scandal afar, n situatii penibile. Deci este o art a
normalului de a se retrage la timp, care nu trebuie s fie ntr-un decalaj prea mare cu factorul lui organic.
Orice om trebuie s-si dea seama cnd nu mai tine minte, anumite probleme grave ncep dup 40 de ani
si de aceea agenda nu trebuie s lipseasc, sunt lucruri care ncep destul de devreme si noi trebuie s fim
obiectivi si s ne dm seama cnd acest nivel nu ne poate pune n situatii critice. Nevoia de a ne tine o
familie, un standard ne duce la asemenea ncurcturi.
adapta sau se adapteaz n functii care sunt, care continu vechea lor glorie, adic: fostii militari vor fi
presedinti la bloc, fiindca ei se pricep si la statistic, continu s cread c sunt ce au fost, pot s-i
ameninte pe altii, pot face reactii paranoiace. Sunt o multime de conflicte cu
mosulicii, cu anumiti mosulici; sunt unii de mare utilitate pentru blocuri dar sunt si unii care ne dau de
lucru; dac ajung la stadiul de terorizare si
stiu cine au fost, mai nimeni, se bag fiindc stiu c au o relatie si si continu stadiul de psihopatizare.
Exist o deosebire care cred c se poate sesiza ntre modul relativ armonios de a se stinge a celui senil,
este o diminuare imperceptibil a lumnrii, fat de psihopatoidul hipertensiv n care se amestec
sindromul obsesivo-fobic (frica de accident, de infarct, de AVC

c va muri pe strada, n timpul actului sexual) deci tot ce ncearc o face cu frica c va fi trsnit de
aceasta si toti i fac aceast psihoterapie: nu mai mnca c o s rmi ca la cu gura strmb sau o
s mori n somn. n privinta asta toti care trateaz pe hipertensivii btrni i sperie stai la pat.
Exist o mare deosebire ntre acestia si majoritatea care sunt cu ASC.
Tabloul psihopatoid n ASC este neurasteniform, cenestopat, hipocondriac, anxios-depresiv si ceea ce
este esential este sociopatic; se produce o cotitur radical la acesti btrni. Devin egoisti, nu mai vor s
se ocupe de proprii nepoti, copii, desigur pstrnd proportiile ca acesti copii s nu fie ei nsisi niste
sociopati care vor n mod parazitar s-si prelungeasc dependenta, s le ia tot btrnilor. Acesti btrni
cu ASC si las proprii copii cu serviciu si care nu pot s vad de copii fiindc ei si schimb caracterul.
Vnd, se separ si asta la sfatul celor care le bag n cap c vor tri fericiti dac au garsoniera lor si i
apuc o disperare a cltoriilor, c asa stiu ei c fac americanii. De unde erau oameni modesti, stau s
se coafeze, si fac toalete, tot felul de relatii; se descriau altdat n involutie aventuri dementiale ale
mosulicilor care se iau de adolescente; nu mai sunt asemenea chestiuni acum, problemele sunt
psihopatoide: i apuc divortul, cstoriile, combinatiile de cimitir, adic participnd la toate
parastasele, nmormntrile si trind un fel de satisfactie idioat c ei rezist peste toti care se duc, nu
mai tin cont de bunul-simt, ei au o filosofie a lor, ei au gresit pn acum fiindc doctorul a spus c are
congrese, cercetari stiintifice si nu se ocup de copii si nou ne ridic tensiunea acesti copii si nu ne
mai ocupm de ei.
Aspectele sociale care le descriu se nmultesc si devin alarmante; ele nu sunt aspectele de izolare
demential, de dependent care trebuiesc descrise la un alt capitol ci sunt aspecte de surprinztoare
independent de valorile morale, de frumusetea unei familii.
Aceeasi necrutare o s o simtiti dac o s aveti conflicte judiciare cu btrnii; devin intransigenti,
intoleranti si pot juca povestea victimei. La involutie trebuie precizat c deranjeaz extraordinar acuzele
aduse generatii-lor mai tinere. Hotrt c adolescentii au particularitti si stiti n ce culori sumbre pot fi
descrisi; totusi nu se poate acredita ideea btrnilor c lumea e pe duc si c fr ei e o catastrof c
dac a murit si X de la Academie, pe linie de cultur... ultimul care mai era pe linie de cultur era
Clinescu,si dac a murit si el.... Deci acrediteaz niste idei paseiste de ntoarcere la trecut, sumbre,
pesimiste.
Diagnosticul pozitiv se pune pe istoric, prin efectuarea unor teste de performant si
personalitate (cu repetarea lor dupa intervale de ctiva ani) care pot arta deteriorarea, prin
examene paraclinice care sunt mai valoroase dac sunt comparative (EEG, PEG, TC), teste
biochimice. Cu testele e mare criz, c dac ti le faci devii un pic hipocondru, fiindc te
trezesti cu colesterolul crescut si nu l mai scazi chiar dac mnnci tot timpul numai ulei
grecesc.
Diagnosticul diferential:
cu psihopatiile la psihopatoid este un aspect secundar, de decompensare, de psihopatie final.
cu nevrozele nevrozele lupt s-si pstreze personalitatea si caracterul, n timp ce psihopatoidul
prefer noua pozitie de scrb, renuntare la lupta anterioar, deci este un defetist.
cu psihozele aici este criteriul social; este inadmisibil s credem c un om n plin delir este capabil s
aib performante socio-economice egale cu normalii. Delirul n schizofrenie este majoritar paranoid,
automatism, bolnavul se autodemasc, nu poate rezista. Deci, n diagnosticul pozitiv, pentru psihopatii
pledeaz absenta fenomenelor majore de schizofrenie, adic fenomenul de depersonalizare si de
automatism.
cu dementele n psihopatoid exist deteriorare dar exist independent si se fac mai mult prostii
voluntare din independent pe cnd n dement intrm n stadiul de dependent, prostii involuntare,
gafe, absurditti involuntare. Psihopatoidul spune asa vreau eu pe cnd dementul spune nu mi-am
dat seama c a fost o greseala, nu am retinut, am scris 2 n loc de 10, am isclit unde nu trebuia.... Se
produc niste lucruri grave, dar involuntar.
Prognosticul strilor psihopatoide este foarte rezervat, fiind vorba de un fenomen de regresiune n plin
vrsta de adult. Majoritatea tind ctre stadii dementiale, fie el alcoolic, posttraumatic sau involutiv;
exceptia o constituie schizofrenii care au o evolutie ondulant, cu pusee psihotice.

n timp ce n stadiile psihotice psihofarmacologia este pe prim plan, n strile psihopatoide

psihofarmacologia este pe al 2-lea plan si nu d dect o stare de fond. Se folosesc numai niste psihotrope
usoare sau medii, cu o reputatie aproape exagerat fiind Neuleptilul sau Leportilul. Se mai corecteaz
simptomatic cu antidepresive, tonice cerebrale (ex.piracetam). Pe primul plan ar trebui s fie procedeele
de psiho si socioterapie, care sunt n curs de dezvoltare.
Sindromul psihoorganic de involutie
Ultima etap ontogenetic presupune fenomenul de regresiune anato- mo-fiziologic global. Aceast
regresiune se numeste proces patoplastic (adic un proces organic care favorizeaz si un dezechilibru
psihologic).
Exist o involutie fiziologic, deci o scdere a performantelor, ns cu o compensare spiritual (omul
devine mai ntelept, capt titluri mai nalte) si o
involutiepatologic,ncarecreativitateaadultuluiestenlocuitcuodominant nou, care este corpul, nu att
sub aspect estetic (care nu dispare din capul omului niciodat) ci ntretinerea, mentinerea corpului, lupta
cu deformarea si suferinta corporal. Asta l ngrijoreaz si ncepe s-si pun problema final, ajunge la
probleme de filosofie, escatologie. Se pune deci problema mortii de care suntem angoasati, nelinistiti si
reevalum viata de pn atunci.
n psihiatrie sunt dou ci mari prin care se poate ajunge la acest final. Cea mai frecvent e calea
vascular procesul anatomo-patologic esential este ateroscleroza sistemic cu determinri cerebrale,
cardiace, renale izolate sau reunite, cu sau fr HTA. A doua cale este cea degenerativ, global sau n
principal cerebral (proces atrofic cerebral). Aceste dou procese izolate sau grupate, combinate (deci
mixt), explic substratul material al tablourilor psihopatologice pe care le vom descrie.
S-a vorbit despre sindroame functionale (deci totul este reversibil), ca reactii la evenimentele prin care
trece si despre sindroamele organice partial sau total ireversibile. Indiferent de substrat (vascular, atrofic,
mixt), tablourile psihopatologice se pot grupa n: tablouri psihopatice (psihopatoide), tablouri nevrotice,
tablouri psihotice, tablouri dementiale.
Tablourile psihopatice. Sunt legate mai ales de menopauz si andropauz, deceniul 45-55 de ani, epoca
de vulnerabilitate mai ales pentru femei, dar si pentru brbati n care, pe fondul scderii hormonale
obiective, din punct de vedere psihic parc s-ar produce compensator o biciuire a problemelor sexuale.
Vor s prind ultimul tren din toate punctele de vedere. Se pot produce toate aceste zpceli, se poate
ajunge la desprtire etc. La noi ajung cazuri de sindroame de gelozie patologic (deci, sindroame
paranoide), sau depresiuni cu suicid.
Tablourile psihopatice se pot contura astfel: fiecare mbtrneste accentundu-si propriile trsturi pe
care le-a avut mai moderate ca adult,

cnd era normaloid (l stiam pe cutare c era cam..., dar nici chiar asa...). Deci omul si ngusteaz
preocuprile, e mai egoist, se gndeste mai mult la el, vrea s supravietuiasc cu orice chip si dac tot s-
a chinuit o viat ntreag s munceasc, mcar acum s triasc cu adevrat. Strnge bani, face planuri
de excursii. ncep bile. Devin mai aspri, mai necruttori, mai intoleranti. Toate sunt cu mai.
Pe fondul acesta hedonic se produce si o exagerare religioas (deci constiinta lucreaz, pcatele vin n
cap si atunci trebuie s se asigure si cu asta). Freud a zis foarte bine c avem cele dou impulsuri
primordiale: sexul si instinctul mortii. Plus c si iau si loc de veci etc.
Se produce deci psihopatizarea, deci exagerarea. Se ngrijesc de sntate n mod exagerat, controleaz
tensiunea si fac toate analizele, suprangrijire corporal, gelozii, desprtiri, preocupri sexy de prelungire
a perioadei (s nu fie menopauz sau andropauz).
Tablourile nevrotice. Poate fi vorba de oboseal legitim (am muncit mult, am tras mult, acum trebuie s
pltesc) deci pensionari precoce prin neurastenie. Aici intr o larg categorie social: muncitoarele,
functionarele, mai putin corpul didactic si doctoritele. Sindromul obsesivo-fobic acum corpul poate s
aib cancer, deci cutarea cancerului, e o catastrof s te explorezi global si s te expui la attea si care
se nsoteste de iatrogenii. n involutie se amestec realul cu imaginarul si de aceea bat drumurile
spitalelor. Nevroza isteric atunci cnd doctorul spune n-ai nimic, ai doar 15 tensiune, atunci ea cade
ntre masini, te reclam si pn la urm finalul e stiut: trebuie pensionat.
Tablourile psihotice. Sindromul cel mai frecvent e melancolia (depresiune psihotic grav), cu
consecinta ei presant suicidul, suicidul grav, real, realizat, nu att tentative demonstrative. Deci
defenestrri, aruncri naintea trenului, masinilor, spnzuratul. Ce se ntmpl? Melancolia de involutie e
adeseori agitat, deci cu mare neliniste, anxietate, mai rar stuporoas, omul se misca, nu zace, se
frmnt, se sfsie si inte- rior si exterior. E o mare nenorocire. Cnd e de conditie simpl, el crede c
are o boal somatic mai ales digestiv (constipatie, stomac, ficat etc.). Cnd e de conditie mai bun, e
hipocondru (stie el exact cnd va face cancerul, unde l are, cnd va face infarctul care chiar se
ntmpl dup atta fricsi asteptare anxioas). Melancolia nssi e o sinucidere lent, nu neaprat actul
n sine. Nu maimannc, nu mai doarme, se perpeleste, face un delir de autoacuzare, n care tema
esential e depresiv, adic trebuie s mor, nimic nu si mai are rostul. Cnd zice mi se pregteste
moartea e o melancolie delirant, iar cnd zice si mai mult, c se va chinui vesnic, pentru c toate
organele lui sunt distruse, e sindromul Cotard.
Deci se autoacuz, el e vinovat, s-a nselat nevasta, si-a crescut ru copiii, i-a nenorocit pe ceilalti. Se
mai vorbeste si de o autodemascare (se duce lapolitie, eu am fcut asta sau eu am stiut asta si am
ascuns chiar si dup20 de ani de la fapt). E deci o nevoie final de adevr, pe care n mod
natural de obicei o escamoteaz. Adevrul st parc n straturile noastreadnci si parc nu putem muri
fr s-l mrturisim. Melancolia deci narat strfundurile noastre omenesti. depresivul e nebunul cel mai
uman,d impresia unei suferinte extreme. Trebuie s-i dm toat atentia pentru
c oricnd se poate omor.
Psihoza paranoid de involutie. Spre deosebire de marea paranoia (privilegiu al marilor personalitti), se
desfsoar cu un delir de mic amplitudine, ce se refer la o persecutie foarte verosimil, de btaie
scurt (anturaj, vecini). Prima persecutie e c vecinii fac zgomot continuu contra ta. Toate devin un delir
de persecutie. Se adaug halucinatiile auditive insulttoare (halucinatiile proiecteaz ceea ce noi nu
vrem, refulm si ascundem). Datorit acestei persecutii, apar msuri de aprare, care sunt ciudate
(baricadri, pune totul la us, astup ferestrele etc.). Cnd iesi afar ti pui un lighean pe cap si atunci
esti adus la gard (cel mai usor de adus). Atacul e de obicei fizic, mecanic, chimic, mult mai rar
sindromul Kandinski- Clerambault (raze, unde etc.).
Persecutorii lor sunt foarte verosimili, la fel si mobilurile lor sunt foarte verosimile (i deruteaz usor pe
politisti). Ei scriu cereri n care atrag atentia asupra unei multimi de nereguli. Desi sunt niste oameni
slabi, devin niste spaime sociale, reclam foarte mult. Cnd personalitatea e mai bogat, btrnul face o
paranoia de involutie, n general o paranoia de grandoare, sau politic. Tema esential e s fac ei un
guvern. Greu de diferentiat acest delir de real.
Poate face si parafrenie cu debut tardiv, adic pe lng grandoare, bun dispozitie, exist si o bogatie de
halucinatii vizuale si auditive, cu continut de mare amplitudine, o poveste fantastic, bogat, poematic.
Tablourile dementiale. Organicitatea propriu-zis dup 45 de ani nseamn o deteriorare lent. E ca o
lamp ce-si diminu lumina n mod lent, de la 45 la 75-80 de ani. Dac ar fi asa, ar fi o involutie
armonioas, tot trebuie s pleci ntr-un fel din lumea asta. n psihiatrie se poate petrece accelerarea
acestei deteriorri, care dup o acumulare cantitativ face un salt calitativ care se numeste dement,
adic o grav pierdere a persoanei, a datelor ei esentiale. Se pierde esentialul din persoan, ceea ce se
numeste sindrom axial, adic se pierde inteligenta. Pierderea e groaznic.
Sunt patru demente: dementa arteriosclerotic, dementa senil, dementa Pick, dementa Alzheimer.
Dementa arteriosclerotic are evolutie variabil, ntre 7 si 10 ani n medie si combin tulburri
neurologice, accidente vasculare cerebrale tranzitorii sau definitive cu o evolutie ondulant psihic,
caracterizat prin scderea functiilor intelectuale, scderea puterii de concentrare, scderea memoriei
(mai ales a celei recente, a ultimelorachizitii) si cu o crestere a proceselor afective, adic labilitate
afectiv, senti- mentalism exagerat (patologic), pn la rs si plns spasmodic (pseudobul- bar), nsotite
cu omul mbtrnit, cu mers trsit, cu pierderea gesturilor fine, cu scrisul modificat, cu scderi si acuze
n toate simturile (nu mai vd bine, nu mai aud bine, fosfene, acufene), ameteli, cefalee, etc. Se pierde
enorm, dar totusi se mentine ceva din constiinta propriei persoane (eu am fost cineva). Un vascular poate
da rspunsuri o dat mai bune, o dat mai proaste, mai vagi, mai incomplete, deci rspunsuri inegale.
Totusi, la el fatada poate fi mult timp mentinut. Nu se moare de dement, ci de faptul c slbeste, e
vulnerabil la infectii si la toat patologia de involutie. Pe acest fond se pot nregistra episoade
confuzionale legate de cresteri ale TA sau de procese tromboembolice si deci se poate asista n ultimii
ani la anumite agravri si nesperate reveniri, vorbindu-se n cazul acestui tablou clinic de dement
multiinfarct. E un om n general ndurerat si n legtur afectiv cu doctorul.
Dementa senil e pe un fond de indiferent, de inconstient global, nu mai stie ce a fost, nu-l mai
intereseaz nimic, dect s mnnce. Dementa e global, cu inconstienta bolii, cu agresivitate, slbticie,
gatism. E ori mult prea linistit, ori prea agresiv. E un om total pierdut. Moare prin boli intercurente.
De remarcat la ambele categorii scderea capacittii de adaptare, pierderea independentei. E important la
btrni s evitm sindromul Charpantier sindromul schimbrii (de acas la spital si invers).
Dementele Pick si Alzheimer se numesc demente atipice si se datoreaz unor degenerri cerebrale de tip
Pick sau Alzheimer. Dementa Pick are ca substrat o atrofie, n principal frontal si a polului frontal a
lobilor temporali. Se caracterizeaz printr-un sindrom apato-abulic, n care bolnavele (raportul
femei/brbati este de 5/1) rmn inactive, ba chiar la pat, nu sunt agresive si lipsindu-le lobul frontal,
tabloul seamn cu cel al frontalilor (tumorile de ex.): pot fi moriatici, cu afazie amnestic (o amputare
de vocabular).
Dementa Alzheimer e cea mai grav, poate fi socotit o dement precoce. Acelasi substrat ca la dementa
senil: atrofie global, cu mrire a ventriculilor (hidrocefalie intern), iar microscopic plci senile si
degenerescent fibrilar (plcile senile au fost descrise de Gh. Marinescu). Pe lng dementa senil
obisnuit, caracteristic n dementa Alzheimer este sindromul neurologic instrumental al celor trei A:
afazie agnozie apraxie. Apoi incontinent, emaciere, final prin infectii.