UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI " DIN IASI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE, STIINTELE EDUCATIEI SI ASISTENTA

SOCIALA
SPECIALIZARE: PSIHOLOGIE

PORTOFOLIU
la disciplina
PSIHOLOGIA DEZVOLTARII II

TEME: VARSTA SENECTUTII- PERSPECTIVE SI LIMITE;

DELICVENTA IN ADOLESCENTA;

TITULAR DISCIPLINA: LECT.univ.dr. Lavinia Maria Pruteanu

STUDENT: BUTERCHI STELIANA BIANCA

ANUL II, SEM I
AN UNIV.2018/2019
 REFERAT
VARSTA SENECTUTII- PERSPECTIVE SI LIMITE
Termenul de senectutie înseamnă atât „bătrânete" ca stare, cât şi „îmbătrânire"
ca proces. Termenul de senectutie are două sensuri. Unii îl folosesc pentru a desemna
ultima fază a senectutiei sau bătrâneţii, alţii pentru a desemna bătrâneţea patologică,
însoţită de boli fizice sau /şi psihice. Procesul de îmbătrânire nu se produce în acelaşi
ritm din punct de vedere biologic, psihologic şi social. Unii oameni din punct de
vedere biologic sunt deja bătrâni, dar social sunt „tineri", adică sunt sociabili, au mulţi
prieteni, sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în jur, sau invers.
Caracterizarea fiinţei umane se poate realiza în funcţie de numeroşi factori, însă din
punct de vedere al vârstei regăsim:
Vârsta cronologică - timpul scurs de la naştere până în prezent.
Vârsta biologică depinde de modul de funcţionare a componentelor

organismului. Procesul biologic de îmbătrânire se desfăşoară cu viteză diferită de la

un individ la altul.
Pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi organism celulele, ţesuturile, organele nu
îmbătrânesc în acelaşi ritm. În general funcţiile solicitate raţional îmbătrânesc mai
târziu. Un aspect important în studiile ştiinţifice este cel legat de deosebirea dintre
îmbătrânirea normală sau fiziologică şi îmbătrânirea precoce sau patologică.
Îmbătrânirea fiziologică este un proces natural care se produce treptat, prin
diminuarea lentă a funcţiilor diferitelor organe şi sisteme.
Îmbătrânirea precoce sau patologică este rezultatul acţiunii unor factori interni sau
externi nefavorabili: factori genetici, alimentaţia neraţională, sedentarismul, fumatul,
alcoolismul, poluarea mediului, stresul, bolile . Un factor stresant foarte important
este tocmai bătrâneţea: dificultatea de a accepta modificările fizice şi psihice, ideea
de a deveni dependent, necesitatea morţii. Incapacitatea de a accepta acestea poate
contribui la apariţia nevrozelor de involuţie sau a tendinţelor spre suicid. Cele mai
frecvente boli ale bătrâneţii sunt :bolile cardiovasculare, cancerul şi bolile
neuropsihice.
Vârsta psihologică şi socială se apreciază prin modul de funcţionare al proceselor
psihice, prin calitatea relaţiilor sociale, receptivitatea faţă de nou, varietatea
intereselor. Toate acestea sunt în legătură cu starea fiziologică a organismului în
general şi a sistemului nervos central, în particular.
De asemenea, depind de experienţa de viaţă, situaţia materială, relaţiile
familiale ale bătrânului. Din punct de vedere psihomotor mişcările devin greoaie, mai
puţin precise, timpul de reacţie scade. Activitatea devine mai lentă, se fac mai multe
greşeli, sunt necesare mai multe pauze. La mulţi bătrâni se modifică scrisul. Pe plan
senzorial, scade sensibilitatea vizuală şi auditivă ceea ce poate determina dificultăţi în
relaţiile interpersonale şi eventual reacţii atitudinale.
Îmbătrânirea biologică este însoţită de îmbătrânirea creierului ceea ce are
consecinţe asupra funcţiilor intelectuale şi a capacităţii de adaptare la mediu.
Gândirea şi vorbirea devin mai lente. Fluenţa şi cantitatea ideilor scade, se revine
frecvent la aceeaşi idee. Opiniile privind evenimentele de viaţă devin mai subiective,
atitudinile sunt mai rigide. Scade capacitatea de argumentare. Cei în vârstă devin mai
egocentrici, sunt preocupaţi cu precădere de problemele personale. Discuţiile nu au
caracter general; bătrânii vorbesc mai ales despre probleme personale. Deteriorarea
inteligenţei este mai gravă la persoanele care nu sunt obişnuite cu munca
intelectuală. Cu cât creierul este menţinut mai activ, cu atât există şanse mai mari să
rămână în bună stare de funcţionare până la vârste înaintate.
Degradarea memoriei este mai pregnantă pentru memoria de scurtă durată decât
pentru cea de lungă durată. Deşi memoria de lungă durată este mai rezistentă, totuşi
se fac unele confuzii. Capacitatea de concentrare a atenţiei scade. Orientarea în
timp şi spaţiu devine mai greoaie.
Mulţi bătrâni prezintă probleme de natură emoţională. Dintre tulburările
emoţionale mai frecvente menţionăm hiperemotivitatea, labilitatea afectivă,
depresia, apatia, anxietatea. Unii au impresia că nu sunt luaţi în seamă de cei din jur
sau au idei de inutilitate. Sunt frecvente teama de moarte, regretul pentru anii care
au trecut, frustrările generate de ideea că au fost pierdute multe ocazii importante.
Aceste stări se accentuează după pierderea soţului sau acunoştinţelor de vârstă
apropiată. Integrarea socială devine dificilă din cauză că mulţi bătrâni sunt irascibili,
nervoşi, capricioşi, încăpăţânaţi, negativişti în conversaţii. Cu toate acestea există şi
persoane în vârstă care rămân active, cooperante, bine adaptate social. Am arătat că
la femei, la sfârşitul perioadei adulte, menopauza produce modificări organice şi
psihice. La bărbaţi andropauza poate fi însoţită de modificări psihocomportamentale.
Aceasta are loc între 55-65 de ani, uneori chiar după 70 de ani. Instalarea andropauzei
se produce mai lent şi mai puţin dramatic decât la femei. În această perioadă începe
involuţia activităţii sexualecare poate fi acompaniată de intensificarea dorinţei
sexuale, tulburări psihice cum ar fi cefaleea, astenia, insomnia, modificări emoţionale,
reducerea randamentului intelectual, modificarea intereselor şi a relaţiilor
interpersonale.
Din punctul de vedere al lui Erikson, vârsta a treia aduce cu sine un nou conflict
care se cere soluţionat–integritate versus disperare.Pentru a-şi putea accepta propria
moarte, persoanele în vârstă trebuie săîşi accepte viaţa aşa cum au trăit-o. Aceste
persoane se luptă să dobândească un sentiment de integritate, de coerenţăşi de
completitudine a propriei vieţi. Cele care reuşesc să găsească o ordine şi un sens în
ceea ce au trăit ating mult doritaînţelepciune.
După Erikson, aceasta presupune a nu avea regrete majore în legătură cu ceea ce
ai făcut sau ceea ce ai fi putut să faci. În al doilea rând, a accepta ca părinţii tăi au
făcut tot ce au putut pentru tine, şi te-au iubit, cu toate imperfecţiunile lor. În plus,
presupune a-ţi accepta moartea ca sfârşit inevitabil. Cu alte cuvinte, a accepta
imperfecţiunea ta, a părinţilor tăi şi a vieţii.
Cei care nu ating aceasta stare de acceptare sunt copleşiţi de disperare, deoarece
realizează că le-a mai rămas foarte puţin timp de trăit. Dar, deşi integritatea trebuie
să fie mai „puternica" decât disperarea, Erikson crede că o anumită doză din această
din urmă este inevitabilă. Oamenii au nevoie să „jelească", să trăiască o stare
depresiva, legată nu doar propria lor nenorocire şi şansele pe care le-au pierdut, ci şi
de vulnerabilitatea şi caracterul tranzitoriu al vieţii umane.
Dar vârsta înaintată este şi un timp al jocului, al recâştigării copilăriei, în care
creaţia, chiar dacă nu biologică, ci doar mentala şi imaginativă îşi găseşte loc.

BIBIOGRAFIE:

Abric, J.-Cl. Psihologia comunicării : teorii şi metode. Iaşi : Ed. Polirom,

2002.

Bolboceanu, Aglaida. Comunicarea cu adultul şi dezvoltare cognitivă:

aspecte etative. Ch., 2003.

Briceag, Silvia. Problema dinamicii coraportului dintre aptitudinile generale

şi speciale la diferite vîrste.

REFERAT
DELICVENTA IN ADOLESCENTA

Este foarte bine stiut faptul ca relatia parinte – copil poate fi considerata cea mai
importanta dintre relatiile care se pot forma, in general, intre oameni . Pe langa faptul
ca este o legatura definitiva si indestructibila, ea trebuie sa fie si cea mai stransa si
puternica legatura posibila intre oameni . Nimic pe lumea aceasta nu se compara cu o
relatie reusita si plina de intelegere, respect si iubire, asa cum este relatia dintre
parinti si copiii lor .

Dar pentru ca aceasta relatie sa fie reusita , este nevoie de mult efort si rabdare
depuse de copii, dar si de parintii lor . Este foarte important ca fiecare dintre ei sa
constientizeze si, de asemenea, sa inteleaga pozitia in care se afla si, care sunt
conditiile ce trebuie indeplinite, si limitele, ce nu trebuie depasite .

Ca adolescent este foarte important sa te mentii pe o linie dreapta, adica sa ai

grija sa mentii controlul comportamentului sub imperiul atator tentatii sau sa stii sa
spui NU influentelor negative ale anturajului, sa nu faci greseli ce depasesc anumite
limite si ce ti-ar putea provoca mari probleme . Aici intervine parintele, care trebuie
sa fie suportul constant al adolescentului si care va veghea mentinerea, modelarea
comportamentului copilului sau . Nu este vorba de un control continuu, sufocant si
stresant, ci mai degraba de o supunere din umbra, de o anumita grija, multa rabdare
si munca de convingere asupra a ceea ce ar fi bine sa faca sau cum sa se comporte un
copil . Adolescentul are nevoie de incredere in el insusi, de increderea parintilor in
resursele sale si mai ales, de afectiunea si dragostea lor.

Este vorba despre o educatie puternica si bine inradacinata, ce trebuie oferita unui
copil incepand de la mica copilarie, pubertate si continuata in adolescenta, varsta
framantarilor, a entuziasmului, a cristalizarii relatiilor de prietenie si iubire.

Parintele are foarte multe griji, responsabilitati, diverse probleme, si de aceea,

este bine ca intr-o familie fiecare membru sa faca efortul de a pastra un anumit
echilibru, liniste, si, sa arate intelegere si respect fata de ceilelti membrii ai familiei
sale, mai ales fata de parinti . Parintii sunt cei care ii conduc pe copii pe drumul vietii,
ii indruma intotdeauna spre a face cele mai bune alegeri in viata pentru ei, nu doar le
creioneaza traseul, le si sunt alaturi, la bine si la greu .

Nu este deloc usor sa fi parintele unui adolescent deoarece adolescenta este,

prin definitie, perioada de viata in care invatam sa devenim autonomi. Adolescentul
incepe sa se detaseze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, insa in acelasi
timp, el cauta acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite sa devina adult,
modelandu-si conduita in functie de modelele parentale ; este copil si adult in acelasi
timp si traieste aceasta contreadictie, nu e deloc usor.

Adolescentul invata zilnic in anumite feluri de la diferite persoane. El invata

adesea, fiind atent la ceea ce fac parintii si, mai putin din ceea ce spun acestia si
tocmai de aceea, este important ca si parintii adolescentului sa faca ceea ce ei
predica.

Relationarea parinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicarii dintre
acestia si prin interactiunile specifice dintre familii.

Comunicarea dintre parinti si adolescent este o conditie foarte importanta a

relationarii si a formarii personalitatii. O buna comunicare nu inseamna ca
adolescentul sa-l asculte pe parinte fara a scoate un cuvant, sau sa se conformeze de
fiecare data doar tinand cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea libera
pentru a se face inteles, a se descarca atunci cand este trist, a invata din greseli, a
impartasii emotii. A fi lasat sa comunici jignitor, agresiv la adresa parintilor sau
semenilor, iarasi nu este bine, aceasta nu este o buna comunicare, nici autonomie sau
libertate, ci o conduita verbala negativa, ce mai devreme sau mai tarziu, va fi
sanctionata de societate; in asemenea situatii, rolul educativ al familiei va trebui sa-si
spuna cuvantul, intr-o mare masura, ea este cea care ghideaza adolescentul .

Adolescenta este un stadiu de viata intermediar intre copilarie si maturitate.

Limitele cronologice ale adolescentei sunt discutabile. Majoritatea autorilor considera
adolescenta intre 12-18 si chiar 20 de ani; Bencher extinde varsta pana la 24-25.
Aceasta tendinta de extindere a adolescentei pana la perioade de varste considerate
alta data ca apartinand maturitatii a devenit posibila ca urmare a prelungirii perioadei
de varsta necesara scolarizarii, perioada de dependenta afectiva, si in majoritatea
cazurilor, si economica si care, prin aceasta, se opune procesului de maturizare. Acest
punct de vedere este insa discutabil.

Piaget afirma ca adolescentul este introdus in viata si astfel, in maturitate prin

munca. Exista societati si diferite medii sociale in care copiii se ingrijesc si isi castiga
existenta de la varste fragede.
 Adolescenta este considerata totodata ca o perioada in care se manifesta
fenomene de revolta; adolescentul avand un caracter neconformist. Fata de normele
sociale adolescentul poate avea o identificare negativa sau pozitiva si acest lucru
poate crea senzatia unei instabilitati a personalitatii sale. Fixarea nivelului de aspiratie
a capacitatii de separare de parinti si de altii, sunt factori decisivi in procesul de
identificare.

Pe plan psihologic, este varsta afirmarii intereselor sociale si profesionale, a

stabilirii de noi relatii intre 'el' si 'altii', a dorintei de libertate, autonomie, cat si printr-
o generoasa sensibilitate ideo-afectiva, varsta a marilor idealuri, dar si a trairilor
dureroase, uneori, cu urmari dezadaptative.

In adolescenta apare dorinta de afirmare, identificarea eu-lui cu modele de

comportament independent ce preced definirea stabila a propriei personalitati.
Largirea sferei de experienta sociala determina armonizarea deprinderilor si
atitudinilor cu cerintele sociale si dezvolta major spiritul critic si autocritic.

Adolescentul devine stapan pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient.
De la aceasta constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin
autoapreciere, de la gandirea intuitiv concreta la gandirea abstracta si de la
motivatiile elementare la cele sociale de comportament .

Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective,

consecutiv carora se autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine
constient de evolutia sa proprie. Formarea trasaturilor pozitive de caracter se reflecta
direct in conduita, care intruneste astfel un continut motivational in care constiinta
raspunderii, a semnificatiilor actelor sociale ocupa un loc central.

Adolescenta este deci etapa in care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate,
sub influenta exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati,
ajunge treptat sa-si cunoasca viata sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca
membru al societatii. Acest salt in planul vietii psihice are efecte deosebite asupra
echilibrului psihic si social al adolescentului. Pe de o parte intelegandu-se pe sine ca o
fiinta, adolescentul reuseste sa-si integreze viata sufleteasca intr-un tot unitar,
raportat la trecut si proiectat in viitor. Pe de alta parte el reuseste sa se diferentieze
de semenii sai, sa-si stabileasca in mod clar locul sau in mijlocul oamenilor printre
care traieste si sa-si prefigureze un nou loc, in viitor, printre acestia. Toate aceste
schimbari care vin sa imbogateasca sau nu 'criza adolescentei' sunt importante si
determinate, in primul rand determinate de accelerarea procesului constiintei de
sine.

Constiinta de sine se dezvolta stadial, fiecare stadiu psihologic continand atat

elemente de continuitate cat si de diferentiere. Rezultatul principal al acestei
evolutii il constituie realizarea unitatii si identitatii personalitatii, motiv pentru care
constiinta de sine este considerata axa acesteia; deci adolescenta este si o perioada
cu implicatii majore in ceea ce priveste maturizarea personalitatii. O problema
referitoare la adolescenta, legata organic de dezvoltarea constiintei de sine este aceea
a afirmarii de sine.

Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-

sociogene. Studiul cauzelor de conflict cu finalizare in conduita devianta intampina
serioase dificultati, datorita pe de o parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe
de alta parte datorita faptului ca una si aceeasi forma de reactie devianta poate avea
cauze diferite, dupa cum una si aceeasi cauza poate determina efecte reactionale
diferite. Cu toata complexitatea si varietatea numerica, factorii etiologici ai reactiilor
comportamentale deviante pot fi clasificate dupa prof. dr. P. Branzei in:

- factori predominanti biogeni

- factori predominanti psiho- sociogeni

- Factorii biogeni ai deviantei

In cadrul factorilor biogeni, deviatia de comportament apare ca un epifenomen

al dereglarilor organice, dar mai frecvent acesti factori se interfereaza, conditiile
biogene creand fondul pe care actioneaza situatiile particulare din viata
adolescentului. O serie de factori patologici psihici pot sta la originea biogena a unor
devieri comportamentale de tip delictual.

S-a pus in evidenta, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu

comportament deviant, o trisomie gonosomiala cu un y suplimentar (xyy). Aceasta
anomalie genetica se asociaza cu agresivitate, violenta, tendinta spre distrugere de
bunuri.
 Acestor factori biogeni li se adauga remanierile neuropsihice si endocrine de
pubertate si adolescenta.

- Factori psiho-sociogeni

Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia in

primul rand rolul determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-
familial:

Familia devine 'solul primar al dezvoltarii naturii umane' iar copilul, imaginea
parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si neantelegerea
familiala este frecvent intalnita in familiile adolescentilor cu tulburari de conduita si
comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica in mod egal copilul, fiecare
din ei cautand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige impotriva celuilalt in scopul de a-l
compromite. Ramas in grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei atitudini
extremiste sau va beneficia de intreaga afectiune si ingrijire din partea acestuia sau va
fi frustrat de cea mai elementara forma de afectiune, de intelegere, de conditii
corespunzatoare de viata si activitate. Modelul parental valorizant sau devalorizant,
transmiterea de catre parinti a unor valori de identificare ca si imaginea parintilor vor
ajuta la structurarea personalitatii.

Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si

interiorizare cu sine si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza intr-o constelatie
triunghiulara de factori: dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta
afectiva ca si orice carenta sau abuz de autoritate vor determina tulburari de
comportament, datorita demisiei parintilor de la sarcinile lor, fie prin identificarea
parintilor cu parintii patogeni. Tanarul devine astfel 'un simptom al parintilor sai'.
Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul etc. pot fi determinate de aceeasi
cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau dimpotriva cea permisiva,
libera.

Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece

plecand de la calitatea relatiei mama-copil se vor dezvolta in mod adecvat relatiile
copilului cu altii.

Este o realitate faptul ca, copilul isi simte mama mai intai senzorial si apoi
afectiv. Orice carenta afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati
insensibile, fara vointa sau tiranica, ori la o adevarata debilitate relationala. Orice
'intarcare afectiva' va duce la lipsa increderii in lume, tocmai datorita incapacitatii de
a simti si trai dragostea materna. Familia devine o adevarata scoala a sentimentelor,
bazata pe afectivitatea materna si autoritatea paterna. Frustrarea de dragoste prin
carenta afectiva, duce la un gol afectiv cu insatisfactii, frustratii, sentimente de
devalorizare si opozitie. Un astfel de subiect isi va structura o personalitate
egocentrica, indiferenta afectiva, tradata prin simptome caracteriale precoce, de tipul
lipsei de identitati, sugestibilitatii, egocentrismului, sentimentelor de devalorizare,
instabilitatii si dorintei de satisfactie imediata, lipsei sentimentelor de culpa ce stau la
baza sentimentului de responsabilitate.

Lipsa fricii va duce la lipsa remuscarii fata de faptele proprii iar sentimentul de
devalorizare va duce la ostilitate permanenta. Atunci cand carentele si conflictele
afective din mediul familial, tulburarile relatiilor familiale, inegalitatile de atitudine,
manifestate de ambii parinti fata de copil depasesc anumite limite de intensitate si
durata transformandu-se in adevarate situatii traumatizante pentru adolescent,
personalitatea in formare a acestuia se va inscrie pe cai gresite. Astfel, daca copilaria
se desfasoara in cadrul unui climat familial saturat de privatiuni si ostilitati, de conditii
care priveaza copilul de afectiune si de satisfacerea adecvata a dorintelor si
aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa traiasca asa numitul conflict de adaptare, care
se exprima printr-o atitudine protestatara in fata oricarei rezistente, opozitii sau
interdictii. Manifestarile repulsive ale adolescentului dovedesc, in majoritatea
cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia, in trecutul sau, au actionat mijloace
coercitive brutale , stari conflictuale severe, pedepse umilitoare.

Neantelegerile intre parinti pun in pericol sentimentul de securitate al

copilului si in consecinta armonia dezvoltarii personaliatii sale. Matricea familiala
devine deci baza formarii personalitatii si orice abdicare de la acest rol poate
transforma copiii in 'orfani de parinti'.

In cazul adolescentilor orfani abandonati, care se afla in grija asistentei

publice, lipseste insusi mediul familial. Lipsa oricaror modele parentale si a identitatii
copilului cu parintii sai, pot duce la depersonalizare ca punct de plecare al obtuziei,
indiferentei, opozitiei sau ostilitatii. Din randul acestora se detaseaza in primul rand
adolescentul depresiv, aflat in continua cautare de afectivitate, de intelegere din
partea celor din jur.

Astfel de deviante se pot intalni si la copiii adoptati, mai ales cand infierea e
motivata de o compensare a frustrarilor si cand copilul e privat de climatul afectiv si
de sentimentul de securitate. O influenta negativa au si familiile reconstituite din
divorturi, vaduvii, sau copii rezultati din casatorii anterioare, care vin in noua familie
cu alte principii si deprinderi educative.

Situatia economico-sociala a familiei poate conditiona aparitia unor conflicte si

tensiuni intre parinti pe de o parte si intre parinti si copii pe de alta parte, datorita fie
unui spatiu locativ limitat, sau a unei gospodarii si administrari defectuoase a
bugetului familial, sau a unor conditii igienice de trai necorespunzatoare. Statistic, se
constata apartenenta tinerilor delincventi din familii paupere fie deosebit de
prospere, in care se intretin conditii care duc la supradimensionarea trebuintelor,
pretentiilor si necesitatilor.

Carentele de ordin educativ joaca un rol deosebit in determinarea unor forme

comportamentale aberante, neadecvate. Ele depind in mod direct de personalitatea
parintilor si educatorilor. A. Berge consemneaza un numar destul de mare de defecte
ale parintilor, unele dintre ele capitale: hiperprotectivism, narcisism; nervozitate;
incapacitatea de a iubi, perfectionalism, iar altele de importanta mai mica, secundare:
lipsa de condescendenta, lipsa de respect, oportunism.

Desigur, greselile educative ale parintilor pot fi considerate diferentiat, in

functie de rolurile diferite care revin, in mod natural, acestora: mamei-afectiunea;
tatalui-autoritatea. Mama este aceea care poate sau nu priva pe copil de afectiunea
echilibrata atat de necesara dezvoltarii sale psihice.

O atmosfera familiala prea trista, apasatoare, sau prea agitata, caracterizata de

certuri, injurii si brutalitati se repercuteaza in sens negativ asupra psihicului
adolescentului, provocandu-i traumatisme afective, care isi vor pune amprenta
asupra modului de a gandi, simti si de a se comporta a viitorului adolescent.
Libertinajul familial lasa adolescentul prada influentelor negative ale strazii, unor
variati agenti inductori care vor genera tulburari de comportament. Alteori,
autoritatea paterna exagerata, abuzul de autoritate, structureaza un comportament
reactiv, de protest, opozitie sau indiferenta si fuga, specific acestei perioade. Acest
abuz de autoritate explica nevoia de evaziune prin parasirea neautorizata a
domiciliului si vagabondaj, iar revendicarile se transforma in agresiune la adresa
factorilor de mediu cu caracter de interdictie.

In devianta copilului se inregistreaza o cauzalitate circulara in care, plecand de la

climatul familial neadecvat se ajunge la esecuri scolare. Nemultumirea de sine va
duce la indiferenta fata de lume si inadaptare.

Cei mai multi dintre minorii delincventi nu sunt supravegheati de catre parinti in
ceea ce priveste relatiile lor cu ceilalti copii si in legatura cu felul in care isi petrece
timpul liber, sau sunt supravegheati in mod superficial sau accidental.

Nu intotdeauna adolescentul stie sa se apere impotriva influentelor strazii,

colegilor sau adultilor mai turbulenti, certati cu normele si legile convietuirii sociale.

Insuficient prevenit asupra facturii periculoase ale acestora, el poate lesne sa

cada prada ispitelor strazii, in mijlocul unor grupuri de tineri ai strazii. Pentru
adolescenti solutia grupului pare sa fie la un moment dat, o ratiune de a fi, de a
exista. Grupul ofera adolescentului nu numai cadrul de afirmare, de exprimare libera,
ci si securitate, siguranta. In grup, adolescentul gaseste niveluri de aspiratie si tabele
de valori comune cu ale sale, chiar in grupuri nonformale orientate negativ.

Principalele devieri de conduita si comportament pe care le- am intalnit sunt:

tentativa autolitica si actul suicidar, acte asociale si antisociale ca: negativismul,
minciuna, furtul, talhariile, lovirea, amenintarea, violul, fuga de acasa sau
vagabondajul, alcoolismul, si nu in ultimul rand, dependenta de droguri.

Delicventul considera efortul de incadrare in normele sociale, morale, ca un

supliciu, ca o cerinta agresiva a societatii sau a grupului si raspunde printr-o reactie de
fuga sau agresiune. Sau considera degradanta pozitia de acceptare a regulilor
comunitatii si a celor pe care se bazeaza relatiile interpersonale.

De asemenea, putem vorbi la adolescentii delicventi de o 'denigrare a

sentimentelor umanitare' ca: intelegerea, dragostea, mila, respectul demnitatii. Ei
manifesta o indarjita opozitie in recunoasterea lor dar mai ales in trairea acestora. In
atitudinea si comportamentul delicventului exista o nepasare si un impuls de anulare
a oricarui sentiment cu valoare pozitiva sociala. Corectitudinea, bunatatea,
remuscarea, dragostea sincera etc. il deranjeaza si de aceea se dezangajeaza treptat
cucerindu-si o libertate arbitrara in comportare.

BIBLIOGRAFIE

1. Branzei P si colaboratorii: ' Adolescenta si adaptare' Iasi, 1974

2. Cucu C. I. 'Psihiatria adolescentului' Ed. Litera, Oradea, 1979

3. Constantinescu V. ' Comportamentul', Ed. Stiintifica, 1964

4. Cosmonici Andrei ' Adolescentul si timpul sau liber' Iasi, 1985

5. Dragomirescu V. ' Psihologia comportamentului deviant' Ed. Stiintifica si

Enciclopedica, Bucuresti, 1976

6. Panelcu V. ' Culmi si abisuri ale personalitatii' Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1974

7. Paunescu C. ' Agresivitatea si conditia umana' Ed. Tehnica Bucuresti, 1994

9. Verza E ' Psihologia varstelor' Ed. Hyperion, Bucuresti, 1993