EXAMEN PARȚIAL

DISCIPILNA:Asistența socială a persoanelor vârstnice

Student: Dragnea Adriana AS III

Vârsta a treia(Bătrânețea)

Problemele bătrâneţii sunt studiate de numeroase ştiinţe: medicină, psihologie,

sociologie, demografie etc. În limba greacă cuvântul bătrân se traduce prin termenul geron.
De aici provin termeni ca gerontologie – disciplina care studiază aspectele sociale, biologice
şi medicale ale îmbătrânirii sau geriatrie – ramură a medicinii care se ocupă de bolile
bătrâneţii.
Odată cu creşterea duratei medii de viaţă s-a produs şi creşterea procentajului
persoanelor vârstnice în populaţie. Acest fapt se datorează scăderii natalităţii şi mortalităţii la
copii şi la tineri, astfel încât tot mai multe persoane ajung la vârsta bătrâneţii. Îmbătrânirea
demografică are unele consecinţe negative. Una dintre consecinţe este modificarea raportului
dintre populaţia activă şi pasivă. Un număr tot mai mic de adulţi activi profesional întreţin un
număr tot mai ridicat de pensionari. Alte consecinţe sunt legate de faptul că bătrânii se
îmbolnăvesc frecvent, suferă de boli cronice, de multe ori devin dependenţi de familie. Toate
acestea creează probleme familiale, medicale, economice, sociale tot mai grave.
Durata vieţii este mai scăzută la bărbaţi. La populaţia în vârstă de peste 85 ani
numărul femeilor este de aproape de două ori mai mare decât numărul bărbaţilor. Se pare că
femeile au o mai mare vitalitate biologică formată de-a lungul evoluţiei istorice şi motivată de
necesitatea de a avea şi a îngriji urmaşii. O altă explicaţie ar fi aceea că bărbaţii sunt mai
afectaţi de accidente de muncă, fumează mai mult, consumă mai mult alcool.
Cei care depăşesc cu mult durata medie de viaţă şi ajung la 85-90 de ani se numesc longevivi,
iar cei care ating sau depăşesc 100 de ani centenari sau supracentenari.
În ţara noastră cei mai mulţi longevivi se găsesc în Transilvania şi Banat. Mulţi
cercetători au încercat să găsească explicaţiile longevităţii. Longevitatea pare a fi influenţată
de numeroşi factori:
- factori genetici: în familiile longevivilor au existat mai mulţi longevivi decât în familiile altor
persoane;
- factori geografici: regiunile deluroase, clima blândă, numărul mare de zile însorite pe an,
puritatea apei şi aerului sunt factori care favorizează longevitatea;
- alimentaţia raţională: consumul de proteine de origine animală (în special peşte), produse
lactate, legume, fructe, consumul moderat de vin, prezenţa iodului în alimentaţie;
- exercitarea unei munci care dă satisfacţii. Mulţi longevivi au efectuat munci fizice în aer
liber, fără un program sau ritm de muncă impus (agricultori, pescari, ciobani). În aceste
cazuri încetarea activităţii se produce târziu, lent, în funcţie de dorinţa persoanei;
- factori psihologici şi sociali: longevitatea este favorizată de viaţa calmă, fără probleme
deosebite, toleranţa ridicată faţă de situaţiile stresante, dispoziţia afectivă pozitivă,
optimismul, activitatea intelectuală exercitată raţional, relaţiile familiale şi sociale
securizante, sentimentul utilităţii, absenţa impresiei de a fi o povară pentru cei din jur (Duda,
1983).
Aspecte biologice, patologice şi psihosociale ale îmbătrânirii
1
 Omul poate fi caracterizat prin 4 vârste: cronologică, biologică, psihologică şi
socială.
a) Vârsta cronologică este timpul scurs de la naştere până în prezent.

b)Vârsta biologică depinde de modul de funcţionare a componentelor organismului. Procesul

biologic de îmbătrânire se desfăşoară cu viteză diferită de la un individ la altul. Nici în cadrul
organismului unui anumit individ celulele, ţesuturile, organele nu îmbătrânesc în acelaşi ritm.
În general funcţiile solicitate raţional îmbătrânesc mai târziu. Îmbătrânirea fiziologică este un
proces natural care se produce treptat, prin diminuarea lentă a funcţiilor diferitelor organe şi
sisteme. Îmbătrânirea precoce sau patologică este rezultatul acţiunii unor factori interni sau
externi nefavorabili: factori genetici, alimentaţia neraţională, sedentarismul, fumatul,
alcoolismul, poluarea mediului, stresul, bolile etc. Un factor stresant foarte important este
tocmai bătrâneţea: dificultatea de a accepta modificările fizice şi psihice, ideea de a deveni
dependent, necesitatea morţii. Incapacitatea de a accepta acestea poate contribui la apariţia
nevrozelor şi involuţie sau a tendinţelor spre suicid. Cele mai frecvente boli ale bătrâneţii
sunt bolile cardiovasculare, cancerul şi bolile neuropsihice.
a) Vârsta psiholgică şi socială se apreciază prin modul de funcţionare al proceselor psihice
(procesele intelectuale, afectiv-motivaţionale etc.), prin calitatea relaţiilor sociale,
receptivitatea faţă de nou, varietatea intereselor. Toate acestea sunt în legătură cu starea
fiziologică a organismului în general şi a sistemului nervos central, în particular. De
asemenea depind de experienţa de viaţă, situaţia materială, relaţiile familiale ale bătrânului.
Din punct de vedere psihomotor mişcările devin greoaie, mai puţin precise, timpul de
reacţie scade. Activitatea devine mai lentă, se fac mai multe greşeli, sunt necesare mai multe
pauze. La mulţi bătrâni se modifică scrisul.
Pe plan senzorial, scade sensibilitatea vizuală şi auditivă ceea ce poate determina dificultăţi în
relaţiile interpersonale şi eventual reacţii psihice (accentuarea neîncrederii în
alţii).Îmbătrânirea biologică este însoţită de îmbătrânirea creierului (apar plăci senile, diferite
modificări biochimice) ceea ce are consecinţe asupra funcţiilor intelectuale şi a capacităţii de
adaptare la mediu.Gândirea şi vorbirea devin mai lente. Deteriorarea inteligenţei este mai
gravă la persoanele care nu sunt obişnuite cu munca intelectuală. Cu cât creierul este
menţinut mai activ, cu atât există şanse mai mari să rămână în bună stare de funcţionare până
la vârste înaintate.
Degradarea memoriei este mai pregnantă pentru memoria de scurtă durată decât
pentru cea de lungă durată. Deşi memoria de lungă durată este mai rezistentă, totuşi se fac
unele confuzii. Capacitatea de concentrare a atenţiei scade. Orientarea temporo-spaţială
devine mai greoaie. Deteriorarea inteligenţei este mai gravă la persoanele care nu sunt
obişnuite cu munca intelectuală. Cu cât creierul este menţinut mai activ, cu atât există şanse
mai mari să rămână în bună stare de funcţionare până la vârste înaintate.
Mulţi oameni în vârstă prezintă probleme de natură emoţională. Dintre tulburările
emoţionale mai frecvente menţionăm hiperemotivitatea, labilitatea afectivă, depresia, apatia,
anxietatea. Integrarea socială devine dificilă din cauză că mulţi oameni în vârstă sunt
irascibili, nervoşi, capricioşi, încăpăţânaţi, negativişti în conversaţii. Bineînţeles există şi
persoane în vârstă care rămân active, cooperante, bine adaptate social.
Probleme legate de pensionare
Preocupările privind pensionarea apar în perioada premergătoare pensionării (45-55
ani la femei şi 50-60 ani la bărbaţi). Se întâlnesc trei atitudini mai frecvente faţă de apropiata
pensionare:
-atitudine optimistă: pensionarea va aduce repausul meritat, posibilităţi de distracţie, de
îngrijire a sănătăţii, de realizare a unor proiecte amânate etc.;
- - atitudine pesimistă: pensionarea e privită ca o „catastrofă” care aduce devalorizarea,

2
 plictiseala, bolile etc.;
- - atitudine senină, calmă, de acceptare a aspectelor pozitive şi negative ale vieţii care va
urma.
Psihologii (Havighurst, după Duda, 1983, p. 162) descriu trei etape prin care trece
persoana pensionată:în perioada care urmează imediat după pensionare omul are un sentiment
de frustrare şi o stare de insecuritate. Este o perioadă de stres care favorizează apariţia
tulburărilor nevrotice şi psihosomatice;urmează faza de nelinişte şi căutare a unui nou rol
psihologic şi social. Această fază durează aproximativ 6-12 luni;individul acceptă rolul de
pensionar (faza de stabilizare).
Bărbaţii suportă mai greu pensionarea. În cazul lor se produce o mai accentuată
schimbare a poziţiei sociale, diminuarea prestigiului este suportată greu, mai ales de cei care
au ocupat funcţii de conducere. Cei care sunt sănătoşi fizic şi ar fi dorit să îşi continue
activitatea se simt frustraţi, inutili, respinşi de societate. Femeile îşi continuă activitatea
casnică şi după pensionare. La ele sentimentul inutilităţii, frustrării este mult mai redus, mai
ales dacă se implică şi în îngrijirea nepoţilor. La femei tulburările psihosomatice de după
pensionare sunt mult mai reduse.
În mediul rural şocul pensionării se resimte mai puţin decât în mediul urban pentru că
cei care se pensionează au posibilitatea să lucreze în continuare în gospodărie, dacă le
permite sănătatea.

Bătrânul şi familia

Poziţia bătrânului în familie diferă de la o societate la alta, de la o etapă istorică la

alta. În unele societăţi bătrânii erau consideraţi o povară pentru familie şi societate.
În ţara noastră, ca şi în alte ţări, poziţia vârstnicilor în familie s-a modificat în
ultimele decenii. Dintre modificările mai importante menţionăm:oamenii de vârsta a treia în
majoritatea familiilor au venituri reduse în raport cu adulţii din familie;deşi vârstnicii au mai
multă experienţă de viaţă, tinerii au mai multe cunoştinţe necesare pentru adaptarea la
condiţiile actuale de viaţă. Din această cauză nu bătrânii iau deciziile importante pentru
familie (de multe ori nici nu sunt consultaţi în astfel de situaţii). Ei nu mai au rolul de
conducător al familiei.
În ceea ce priveşte modul în care locuiesc bătrânii întâlnim diferite situaţii care creează
probleme psihosociale diferite:bătrânii care locuiesc cu soţul / soţia; bătrânul / bătrânii care
locuiesc cu copiii sau cu alte rude;persoane în vârstă care locuiesc singure;persoane în vârstă
care sunt internați in diferite instituții de îngrijire.
Cei în vârstă, chiar şi cei sănătoşi, se gândesc mai frecvent la problematica morții.
Ideea morţii, dificultatea de a accepta necesitatea morţii este un factor psihotraumatizant
important. Medicul psihiatru Elizabeth Kübler Ross (după Gal, 2001, p.110) a intervievat
aproximativ 200 persoane dintr-un spital din Chicago, care ştiau că vor muri în curând. Ea a
ajuns la concluzia că aceşti bolnavi trec prin 5 faze:
- negarea (refuzul realităţii) – care este un mecanism de apărare al eului în faţa anxietăţii;
- deplasarea- un alt mecanism de apărare a eului , declanșând-se foarte des furia și
agresivitatea, datorită conștientizării a ceea ce va urma;
- în a treia fază ideea de a fi bolnav este acceptată, dar este negată apropierea morţii. Începe
„târguiala” cu medicul, cu sine însuşi, cu soarta.
- depresia: se datorează pierderii iminente a familiei, prietenilor, viitorului propriu;
- resemnarea: bolnavul acceptă situaţia.
În ultimii ani s-a pus de multe ori problema eutanasiei. Eutanasia este provocarea unei morţi
nedureroase unui bolnav incurabil pentru a-i curma suferinţa îndelungată şi grea.
Apelul la eutanasie poate avea mai multe cauze:suferinţele fizice majore;depresia şi

3
 anxietatea foarte accentuată;incapacitatea bolnavului de a se suporta pe sine în situaţia de
boală;conştiinţa degradării biologice, psihologice şi sociale;conştiinţa inutilităţii vieţii care a
devenit o povară atât pentru bolnav cât şi pentru cei din jur.
Există trei obiecţii importante împotriva eutanasiei:
- de natură religioasă: numai Dumnezeu are dreptul să ia viaţa omului;
- posibilitatea de a se realiza abuzuri (de a fi omorâţi în numele eutanasiei bolnavi care ar fi
dorit să mai trăiască);
diagnosticul şi mai ales prognosticul nu sunt sigure. Uneori şi în cazuri aparent incurabile
bolnavul se poate vindeca sau poate supravieţui mai mult decât au prevăzut medicii.