CUPRINS

Introducere...................................................................................................................3

Capitolul I....................................................................................................................6

Familia monoparentală în actualitate.......................................................................6

1. Familia monparentală delimitări conceptuale...................................................6

2. Tipuri de familii monoparentale........................................................................8
3. Dificultăţile specifice familiei monoparentale..................................................9
4. Factorii care-i diferenţiază pe copiii din familiile monoparentale de copiii din
familiile biparentale..............................................................................................................12
5. Consecinţe asupra părinţilor şi copiilor singuri...............................................15
6. Prin ce se deosebeşte familia vitrega de familia monoparentală?...................17

Capitolul II.................................................................................................................19

Rolurile educative parentale....................................................................................19

1. Dificultăţi de exercitare a rolurilor educative în familiile monoparentale.....19

2. Părinţi divorţaţi - părinţi vitregi.......................................................................22
3. Iubirea maternă................................................................................................24
4. Reţelele de sociabilitate pentru copiii care provin din familii monoparentale26
5. Soluţii pentru prevenirea eşecului unui părinte unic.......................................29
6. Măsuri pentru prevenirea monoparentalităţii..................................................31

Capitolul III..............................................................................................................33

Protecţia socială pentru familiile monoparentale...................................................33

1
1. Protecţia socială romanească..........................................................................33
2. Protecţia maternităţii......................................................................................34
3. Protecţia Socială acordata familiilor monoparentale.......................................35
4. Politici publice pentru familiile monoparentale ............................................38
5. Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală.......................................40

Capitolul IV................................................................................................................42
Cercetare....................................................................................................................42

Concluzii.....................................................................................................................61
Bibliografie.................................................................................................................63
Anexe..........................................................................................................................64

2
 INTRODUCERE

În lucrarea de faţă am urmărit să evidenţiez numeroasele aspecte şi dificultăţi cu care

se confruntă familia monoparentală. Structura lucrării cuprinde patru capitole , fiecare
încercând sa ofere o viziune cat mai clară a problematicii psiho – sociologice, a acestui tip
de familie care, după cum se ştie, este văzută ca o abatere de la familia clasică, biparentală
care este considerata idealul de dezvoltare şi socializare al unui copil.
Totuşi in societatea modernă, tot mai mulţi adulţi îşi cresc copiii singuri, fără a avea
alături un partener (soţ/soţie), pe al cărui ajutor sa se poată bizui. Cele mai multe familii
monoparentale au ca unic părinte femeia. Uneori părintele este obligat sa-şi crească singur
copilul datorita decesului soţului/soţiei, dar cele mai frecvente cazuri se datorează
divorţului sau separării. Se întâmplă şi ca părintele sa fie singur pentru ca aşa a ales, aşa a
dorit.
Unii părinţi, în urma separării, reuşesc sa menţină o legătură cât mai strânsă
centrându -şi atenţia in mod constant pe copil. Când acest lucru se întâmplă, beneficiul
este, categoric, al copilului în primul rând.
Capacitatea copiilor de vârsta de mica de a diferenţia între ce este real şi ce este
imaginar nu este foarte bine delimitata sau demna de a fi luata în seama, astfel încât, în
închipuirea lor, copiii se pot simţi răspunzători pentru evenimentele la care asistă. Este
chiar posibil ca ei sa capete convingerea că sunt răspunzători pentru plecarea
tatălui/mamei. Dacă însă părinţii rămân prieteni şi continuă să împartă responsabilităţile
creşterii şi educării copilului, oferindu-i amândoi dragoste, acesta va ajunge sa înţeleagă şi
să creadă ca nu el este vinovat de despărţirea părinţilor. Din păcate, însă, sunt foarte multe
cazuri, când cel mai adesea părinţilor ce divorţează li se diminuează capacitatea de a se
comporta ca nişte adulţi responsabili şi cărora le pasă de ceea ce se întâmpla cu copilul lor,
acesta ajungând, nu de puţine ori, un simplu pion în lupta dintre cei doi. Copiii sunt foarte
vulnerabili şi trebuie sa fie feriţi de certuri, pe care nu le înţeleg, dar al căror impact
emoţional îl resimt cu siguranţă.
În cazul unui divorţ, de obicei unul dintre părinţi se mută şi traiste altundeva.

3
 În mod inevitabil se vor forma familiile monoparentale care se vor confrunta cu
numeroase dificultăţi. Astfel unii copii vor petrece o parte din timp cu un părinte şi alta
parte cu celălalt părinte. Alţii vor petrece majoritatea timpului cu un singur părinte,
văzându-şi celalalt părinte numai în vizite În cazul în care un copil trăieşte majoritatea
timpului cu un singur părinte, celălalt părinte poate locui aproape sau foarte departe.
Astfel, numărul vizitelor pe care le face copilul celuilalt părinte poate depinde şi de
distanta, mai mare sau mai mica, pana la locuinţa acestuia. În funcţie de aceasta vizitele se
pot diminua. Câteodată copiii ai căror părinţi au divorţat trebuie sa se mute într-o noua
locuinţă sau într-o noua zonă, ceea ce poate fi destul de greu. Sunt şi cazuri în care
majoritatea celorlalte lucruri precum şcoala, prietenii, vecinii vor rămâne neschimbate.
Probleme pot apărea atunci când copilul îşi vizitează un părinte şi apoi merge acasă la
celalalt părinte. Se pot genera numeroase tensiuni: De exemplu, un părinte ar putea pune o
grămada de întrebări despre ceea ce face celalalt părinte. Uneori unul dintre părinţi vede în
persoana copilului un mesager între el şi celalalt părinte. Copiii nu se simt bine când se
întâmplă astfel de lucruri. Ei ar dori ca părinţii lor sa discute în mod direct, nu prin
intermediul lui.
Pentru copilul unei familii divorţate, viitorul poate însemna părinţi vitregi. Nu totul
merge perfect tot timpul. Este foarte greu de trecut printr-un divorţ, dar sunt mulţi copii în
aceasta situaţie şi pot spune pe baza celor discutate în respectiva lucrare , ca nu este un
capăt de lume şi dacă sunt luate măsurile şi precauţiile necesare , totul se termina cu bine.
De fapt, cu toate ca totul pare negru în acel moment, majoritatea problemelor se vor
rezolva mai devreme sau mai târziu.
Primul capitol al lucrării mele punctează anumite aspecte referitoare la: delimitările
conceptuale ale noţiunii de familie monoparentală, dificultăţile cu care se confruntă
permanent aceste tipuri de familii, consecinţele asupra părinţilor dar şi asupra copiilor ,
precum şi o mica viziune asupra familiei vitrege. M-a interesat în primul rând , prin ce se
deosebeşte aceasta familie de familia cu părinte unic.
În ceea ce priveşte al doilea capitol pot spune ca am urmărit dificultăţile de
exercitare a rolurilor educative în familiile monoparentale , dar m-au interesat în acelaşi
timp şi rolurile educative în familiile compuse. Cum se exercita aceste roluri în cele doua
tipuri de familii? Am mai urmărit şi iubirea materna. Este oare aceasta un instinct sau se
poate dezvolta, cultiva cu timpul? Am mai încercat sa evidenţiez şi care sunt reţelele de

4
sociabilitate pentru aceşti copii care au un singur părinte. De asemenea am mai încercat sa
redau , pe baza materialelor studiate câteva soluţii pentru a putea evita eşecul unui părinte
unic în educaţia copilului
Capitolul al treilea al lucrării mele vizează numai aspecte de ordin sociologic: Am
urmărit protecţia sociala românească, protecţia maternităţii, protecţia socială acordată
familiilor monoparentale, politicile publice pentru familiile cu părinte unic , alocaţia de
susţinere pentru acest tip de familie.
Ultimul capitol cuprinde partea metodologica. Am ales ca metodă de cercetare
studiul de caz si am folosit drept instrument ghidul de interviu .De asemenea am folosit şi
observaţia participativa .Am formulat ipotezele necesare cercetării , am aplicat ghidul de
interviu şi pe baza acestora am făcut câteva studii de caz. Studiile de caz au demonstrat ca
ipotezele formulate de mine sunt valide.

5
 Capitolul I

Familia monoparentală în actualitate

1.Familia monoparentală - delimitări conceptuale

Noţiunea de familie implică doua accepţiuni: una sociologica şi cealaltă juridică. În

sens sociologic familia desemnează un grup de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau
rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viaţă, de sentimente, interese şi aspiraţii.
În sens juridic , familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi
obligaţii, care-şi are originea în acte juridice, precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în
raporturi asimilate relaţiilor de familie.”(Maria Voinea, Sociologia Familiei, Ed.
Universităţii ,Bucureşti, 1993, pag. 5,6)
Când o familie a trecut printr-un divorţ sau moartea unuia dintre parteneri, lăsând un
singur părinte responsabil pentru creşterea copiilor, ea a devenit familie monoparentală.
Exista mai multe tipuri de familii cu un singur părinte deşi cea mai întâlnita este cea
în care mama este reprezentant unic.
“Aproape două treimi sunt formate în urma divorţului, a separării sau a văduviei, şi
nu neapărat prin prezenţa unui singur părinte necăsătorit. Multe sunt familii cu un singur
părinte doar în sens legal, pentru că părintele oficial trăieşte în concubinaj cu altcineva.”
(Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis,
Bucureşti, 2004, pag 27)
Deci, putem spune pe baza celor afirmate mai sus ca familia monoparentală este un
tip de familie format dintr-un părinte şi copilul sau copiii săi; “grup de persoane aflate în
relaţie de rudenie, rezultata prin filiaţie directa sau adopţie. Familia monoparentală
desemnează grupul copil (copii) - părinte (şi nu părinţi) şi este privit ca o alternativa la (şi
nu ca o deviaţie de la) familia clasica”. (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectiva
socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 27-28)

6
 “Căsătoria nu mai reprezintă modalitatea de constituire legala a familiei, ci doar un
prim element dintr-un conglomerat cauzal: căsătoria urmată de divorţ, separare sau deces.
Familia monoparentală poate rezulta şi din asumarea copiilor în afara căsătoriei. ”
( Cristina Ştefan ,Familia Monoparentală. Aspecte privind protecţia socială, 2001, pag 6)
Cea mai sugestivă definiţie este ce oferită tot de Cristina Ştefan (Familia
Monoparentală. Aspecte privând protecţia socială, 2001, pag 7 ). Astfel din punct de
vedere sociologic, “familia monoparentală poate fi definită ca un grup social
constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între unul dintre părinte (părintele singur) şi
copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspiraţii şi valori comune“.
În abordarea sociologică, familia monoparentală este un grup primar, iar membrii săi întră
în relaţii directe, informale. (idem Cristina Ştefan)
Există mai multe cazuri în care pot apărea familii cu părinte unic: De exemplu , în
cazul unei naşteri nedorite sau în cazul unei femei trecute de obicei de o anumita vârsta (35
ani).Divorţul de asemenea este un caz relevant. Când doi oameni ce au fost căsătoriţi
hotărăsc sa se despartă copilul rămâne în grija unuia dintre părinţi. Şi în cazul decesului pot
rezulta familii monoparentale. Mai sunt situaţii în care indivizii au decis să nu se
căsătorească şi atunci unul dintre părinţi are grijă de copii.
În cazul divorţului de obicei , copiii sunt încredinţaţi mamei şi de aceea pot spune că
femeia apare ca reprezentant unic al familiei monoparentale.
“Dintr-o perspectivă juridica, familia monoparentală apare ca un grup de
persoane între care s-au stabilit drepturi şi obligaţii, reglementate prin norme legale”.
(Codul familiei, Art. 97, Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţa de copiii lor
minori).
“ În comparaţie cu familia tradiţională, care îndeplinea mai multe funcţii cu impact
pozitiv asupra societăţii (funcţia de reproducere, de socializare a copiilor, de îngrijire,
protecţie, mediu securizant şi climat afectiv, suportiv, conferire de status, reglementare a
comportamentelor sexuale)” ( Mihailescu loan, Dicţionar de sociologie, Zamfir Cătălin,
Vlăsceanu Lazăr, (Coord), Ed. Babel, Bucureşti, 1993, p. 242, ), familia monoparentală
“este un efect al funcţiei reproductive, se regăseşte privind socializarea copiilor, oferă
îngrijire şi protecţie membrilor ei, un climat de strânsă afectivitate, dar este deficitară sub
aspectul realizării mediului securizant şi în modul de conferire a statusului. Nu îndeplineşte
funcţia de reglementare a comportamentelor sexuale. Părintele singur (fără partener în

7
cadrul familiei) caută relaţii afective şi sexuale în afara familiei”. (Cristina Ştefan, Familia
Monoparentală. Aspecte privând protecţia socială, 2001, pag 7 )

2.Tipuri de familii monoparentale

După numărul de membrii care alcătuiesc o familie cu părinte unic putem considera
ca exista familii monoparentale , binare , terţiare etc.
După calitatea şi permanenţa membrilor pot fi: “familii monoparentale cumulate
în cadrul legal al familiei nucleare când unul dintre părinţi, deşi prezent în cadrul familiei,
nu interacţionează sub aspect psihologic decât în mică măsură cu ceilalţi membrii; familii
monoparentale în care legaturile sunt păstrate numai cu copiii, părinţii evitând relaţiile
dintre ei (cum este cazul cuplurilor care s-au despărţit, au divorţat, dar îşi manifestă grija
faţă de copiii comuni); familii monoparentale prin absenţa fizică a unuia dintre părinţi, care
este pentru o perioadă lungă de timp plecat din localitate, spitalizat, deţinut etc.; familia
monoparentală datorată decesului unuia dintre părinţi; familia monoparentală propriu-zisă,
rezultată în urma divorţului.” (Gongla P., Thompson E., 1985 Single Parent Families: În
The Mainstream Of America Society, în E. Macklein. R Rubin (Eds) Contemporany
Families And Alternative Lifestyles, Bevery Hills, California, Sage Publications, op.cit.
Cristina Ştefan Familia Monoparentală. Aspecte privând protecţia sociala, 2001, pag 9 -10)
În cazul în care părinţii nu au o relaţie legalizată, apare familia monoparentală,
formată din copil şi părintele său necăsătorit. O persoană care decide să adopte un copil,
necăsătorită fiind, întemeiază tot o familie monoparentală.
“În general, structura familiei are doua semnificaţii: o componentă numerică
(structura pe generaţii, precum şi setul de statusuri şi roluri aferente) şi o componentă ce
tine de diviziunea rolurilor în interiorul familiei şi exercitarea autorităţii. La o primă
evaluare, familia monoparentală (formată din mamă şi copil, sau tată şi copil) este
calificată drept o structură familială atipică”. (Voinea Maria, Sociologia Familiei, Ed.
Universităţii Bucureşti, 1993, p. 32-33)
În ceea ce priveşte familia extinsă, pot spune ca aceasta poate apărea, atunci când sub
aspect cantitativ, familia monoparentală este compusa din părinte şi mai mulţi copii ai săi
ce care locuiesc împreună cu bunici , verişori sau alte rude. Sub aspect calitativ, copilul

8
depinde foarte mult de părinte. Poate exista o relaţie de prietenie între cei doi, părintele
conferindu-i copilului puterea de decizie şi posibilitatea implicării în activităţi importante.
Aceasta se întâmplă mai ales în cazul copiilor mari care sunt deja maturi şi conştientizează
ce este bine şi ce este rău.

3.Dificultăţile specifice familiilor monoparentale

Familiile monoparentale, în societate noastră sunt considerate abateri de la familia

clasică, biparentală. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că familia cu mamă şi tată
reprezintă idealul.
Percepţiile negative sunt alimentate de prejudecata conform căreia copiii se dezvoltă
mai bine într-o familie de tip nuclear, decât în cadrul uneia cu un singur părinte. Dar se ştie
că “familia monoparentală întâmpină dificultăţi de ordin material (fiind una din familiile cu
un risc mare la sărăcie, existând un singur venit şi necesităţi de consum sporite prin
prezenţa mai multor persoane, dintre care şi a copiilor în creştere); disfuncţionalităţi de
factură biologică (probleme legate de sexualitate şi restrângerea descendenţei); deficienţe
afective (implicate de absenţa partenerului adult, a dragostei conjugale şi a apariţiei unor
frustrări legate de rolurile extinse în neconcordanţă cu resursele, inclusiv cele sufleteşti).”
(Voinea Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universităţii Bucureşti, 1996, p.79).
“Cercetările efectuate de Richards & Schmiege, în 1993, referitoare la consecinţele
suportate de copiii crescuţi în familii monoparentale au demonstrat că există aspecte
negative. De pildă, ei pot suferi depresii puternice şi pot fi stresaţi în plan emoţional, pot
afişa un comportament nepotrivit la şcoală, pot avea dificultăţi de adaptare şi pot fi forţaţi
să preia responsabilităţi de adult, de timpuriu.” (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O
perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004). Ajunşi la maturitate aceşti
copii vor avea tendinţa sa-şi formeze şi ei la rândul lor astfel de familii, vor avea realizări
materiale şi profesionale scăzute şi pot avea dificultăţi de formare a unor relaţii de durată
cu partenerii . În esenţă, „ copiii care cresc într-o familie cu un singur părinte biologic
trăiesc mai rău, în general, decât cei crescuţi de ambii părinţi, care locuiesc împreună,
indiferent de rasă şi mediul educaţional al acestora, indiferent de faptul ca părinţii sunt sau
nu căsătoriţi atunci când se naşte copilul şi indiferent de faptul că părintele care locuieşte

9
cu el se recăsătoreşte sau nu" (Mc Lanahan & Sandefur, 1994, op cit Adina Băran Pescaru,
Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 79).
Un număr considerabil de cercetători a subliniat faptul ca implicaţiile sociale diferă
în familiile în care părinţii nu sunt căsătoriţi faţa de cele în care exista doar un adult.
Scriind despre ,,declinul apărut în urma lipsei tatălui", “sociologul David Popenoe prezintă
consecinţe, pe care Ie consideră legate direct - în cele mai multe cazuri de absenţa tatălui
de acasă: Criminalitatea violenţa de tip juvenil a crescut de 6 ori, de la 16000 de arestaţi în
1960 la 96000 în 1992, o perioadă în care numărul total al tinerilor a rămas relativ stabil.
Rapoartele ce înregistrează neglijenţa faţă de copii şi abuzul asupra lor s-au înmulţit
considerabil din 1976, când au fost colectate pentru prima oara aceste date. Tulburările de
hrana şi rata depresiei au înregistrat creşteri masive printre tinerele adolescente. Suicidul în
cazul tinerilor s-a triplat. Abuzul de droguri şi consumul de alcool, deşi s-a mai diminuat
în ultimii ani, continuă sa aibă o rată ridicată. Rezultatele la testele de aptitudini şcolare au
înregistrat o scădere de aproape 80 de puncte, majoritatea nefiind determinata de
diversificarea tipurilor de elevi care dau testul. Sărăcia s-a «mutat» de la cei în vârsta la cei
tineri, din numărul celor săraci 38% fiind copiii." Adina Băran Pescaru, Familia azi. O
perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004 , pag . 80).
Lipsa tatălui poate avea grave urmări: Astfel copiii sunt predispuşi într-o măsura mai
mare spre delicvenţă. Numărul mare de adolescente care rămân însărcinate precum şi
abuzul asupra copiilor sunt consecinţe ale faptului menţionat. “Femeile sunt mai
predispuse fi victimele crimelor violente, dacă sunt necăsătorite sau divorţate, iar tinerii
bărbaţi neataşaţi unui cămin au tendinţa de a fi mai agresivi, violenţi, înclinaţi spre abuzul
de substanţe interzise; ei sunt, de asemenea, predispuşi la o moarte prematura din cauza
bolilor, accidentelor sau a neglijării de sine. Ei constituie majoritatea delincvenţilor,
criminalilor, consumatorilor de droguri de toate felurile." (Adina Băran Pescaru, Familia
azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 80).
“ Mitchell Pearlstein afirma ca: ,,70% dintre copiii aflaţi în instituţiile statului
provin din familii fără părinţi sau cu părinte unic", că ,,60% dintre violatorii americani au
crescut în cămine, fără tata", ca ,,80% dintre adolescenţii din spitalele de psihiatrie provin
din familii destrămate", ca “trei din patru sinucideri ale tinerilor apar în casele din care
lipseşte un părinte" şi ca ,,72% dintre criminalii adolescenţi au crescut fără tată" (p. 63,

10
op.cit. Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis,
Bucureşti, 2004).
“Barbara Defoe Whitehead adaugă o altă dimensiune imaginii, afirmând că ,,229
dintre copiii din familiile cu un singur părinte vor trece în timpul copilăriei, vreme de 7 ani
sau mai mult, printr-o perioadă de sărăcie în comparaţie cu doar 2% dintre copii cu doi
părinţi." Ea notează faptul ca: ,,doi din trei copii din familiile cu părinte unic sunt mai
dispuşi la probleme emoţionale şi de comportament decât cei din familiile cu doi părinţi"
( p. 87).”(op.cit Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed.
Aramis, Bucureşti, 2004, pag.32 )
Atunci când familiile se destramă, taţii continuă sa-şi vadă copiii, chiar dacă mamele
au custodia acestora. “Un studiu arata însă ca doar un copil din şase îşi vede tatăl o data pe
săptămână. Cercetătorii au găsit o mulţime de motive de îngrijorare pentru faptul ca celor
crescuţi în familiile fără tata le lipsesc efectele socializării pozitive, disponibile copiilor din
familiile biparentale. Sociologul Popenoe acorda o releva importanta tatălui în ceea ce
priveşte rolul sau de model atât pentru fiica, dar şi pentru fiul sau; comportamentul special
al tatălui, precum şi alte aspecte ale implicării sale în familie, asociate cu achiziţionarea de
către copii a unor calităţi variate, de la empatie pana la abilitaţi de tip matematic. “Scriind
despre modul în care taţii au tendinţa de a se juca cu copiii lor, scriitorul Popenoe
sugerează că: modul în care se joacă taţii are efecte în tot, de la dirijarea emoţiilor pană la
inteligenta şi realizări şcolare" . (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-
pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag. 80)

11
 4.Factorii care-i diferenţiază pe copiii din familiile monoparentale de ceilalţi
copii, din alte familii

Scriitoarea Adina Băran Pescaru citându-l pe Mc Lanahan & Sandefur (1994)

punctează următorii factori: În primul rând venitul scăzut. Consider ca acesta are o
importanţa crucială pentru că respectivii copii sunt predispuşi într-o măsură mai mare spre
discriminare şi excluziune sociala, datorita sărăciei. Alt factor ar mai fi îndrumarea
inadecvata. De asemenea schimbarea frecventa a domiciliului care implica lipsa
legaturilor cu comunitatea.
“Cercetătorii privesc lipsa relaţiilor cu comunitatea şi a celor parentale ca pe o
pierdere a capitalului social un bun creat şi menţinut de relaţiile de implicare şi încredere.
Când părinţii decid sa se despartă distrug capitalul social pe care l-ar fi putut avea copilul,
dacă ei ar fi rămas împreună. Acesta este distrus mai ales de slăbirea legăturii tata-copil.
Când tatăl este cel care părăseşte căminul, el devine mai puţin devotat copilului sau, mai
puţin dornic să investească timp şi bani în creşterea copilului.” (Adina Băran Pescaru,
Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.28)
Lipsa tatălui sau relaţie deficitară sub acest aspect poate avea ca urmări lipsa
încrederii a copilului în propriile forţe. Astfel el va face faţa mai greu dificultăţilor vieţii.
“Poate fi redus şi accesul la capitalul social în afara familiei atunci când legătura
dintre copil şi cercul de apropiaţi ai tatălui se rupe sau când mama se mută, întrerupând
toate legaturile cu profesorii, cu prietenii şi vecinii copilului” Adina Băran Pescaru,
Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.28)
“Provocările unei vieţi într-o astfel de familie au fost identificate şi din perspectivă
ale părinţilor înşişi. De pilda, Richards şi Schmiege (1993) au intervievat 60 de mame
singure şi 11 taţi aflaţi în aceeaşi situaţie, pentru a descoperi problemele de familie, precum
şi punctele tari existente. Majoritatea aparţinea clasei de mijloc a populatei. Au fost
determinate patru zone mari de dificultăţi: banii, sarcnile prea încărcate, viata sociala şi
problema foştilor parteneri. Mai multe mame decât taţi au raportat toate aceste probleme,
cu excepţia ultimei enumerate. Diferenţele între cele doua categorii de persoane au fost mai
evident pronunţate în discuţia despre bani (mamele: 78%; taţii: 18%). Mamele au raportat
în mod frecvent banii ca fiind o problema şi au continuat cu prezentarea unei alte

12
dificultăţi, cea referitoare la rolurile supradimensionate (peste 50%), apoi viaţa socială
(30%) şi problemele cu foştii soţi. O singura mamă, comentând situaţia sa financiara
înainte de a se recăsători, a afirmat ca situaţia financiara a devenit din ce în ce mai proasta
pana la sfârşit şi ca şi-a vândut multe lucruri, cum ar fi congelatorul, precum şi altele, doar
pentru a putea continua." (Richards & Schmiege, 1993, op.cit Adina Băran Pescaru,
Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag. 28)
“Problemele cu fostele soţii constituie un impediment semnificativ pentru taţii
singuri (taţii: 37%, mamele: 10%). Aproximativ 37% dintre taţii singuri consideră sarcnile
supradimensionate drept dificile şi 18% considera banii şi viata sociala ca fiind o
problemă. Un singur tată a comentat problema rolurilor şi a descris gătitul ca pe ,,o sarcina
dureroasa", adăugând: ,,As putea spune ca aveam tendinţa de a fi mai îngăduitor decât de
obicei, doar pentru ca nu mai aveam energie după ce munceam toată ziua" ( Idem Adina
Băran Pescaru) Mulţi dintre copiii crescuţi în astfel de familii s-au descurcat bine.
“Multe cercetări au considerat util sa se centreze pe acele caracteristici care sunt
puternic relevante. Olson şi Haynes (1993) au intervievat 26 de părinţi singuri, 17 femei şi
9 bărbaţi, care au fost identificaţi ca fiind părinţi de succes. Autorii au identificat 7 acţiuni
ale acestora, care le permiteau sa fie nişte părinţi foarte buni; astfel ei au acceptat
responsabilităţile şi provocările prezente în familia lor, au transformat calitatea de a fi
părinte într-o prioritate, au aplicat o disciplină nonpunitivă, au comunicat deschis cu
ceilalţi membrii, au respectat individualitatea fiecăruia, şi-au recunoscut nevoia de
autodezvoltare şi au menţinut ritualurile şi tradiţiile” (Idem Adina Băran Pescaru)
“Mamele şi taţii singuri din studiul lui Richards şi Schmiege (1993) au demonstrate o
similaritate remarcabilă în identificarea următoarelor puncte tari:
- calitatea de a fi părinte: acordarea de sprijin copiilor, răbdare;
- capacitate de a conduce familia: bine organizat, capabil să coordoneze programul
- comunicare: înocularea unui simt al onestităţii şi dreptăţii, transmiterea clară a
ideilor către familie şi prieten;
- dezvoltarea propriei personalităţi: existenta sentimentului de reuşita în ciuda
multor îndoieli, păstrarea unei atitudini pozitive.
În ziua de azi întâlnim tot felul de familii cu un singur părinte: conduse de mame, de
taţi, de un bunic care-şi creste nepoţii” (Idem Adina Băran Pescaru)

13
 “ Viata într-o astfel de familie poate fi destul de stresantă atât pentru adult, cât şi
pentru copii. Membrii săi pot sa se aştepte în mod realist ca familia sa funcţioneze ca una
de tip nuclear şi uneori li se poate părea ca ceva nu funcţionează cum trebuie, deşi nu e
adevărat.” (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed.
Aramis, Bucureşti, 2004, pag.29).
Divorţul are implicaţii negative serioase asupra individului. Astfel părintele căruia îi
rămân în grija copiii se va simţi copleşit de multe sarcini şi îndatoriri cum ar fi îngrijirea
adecvata copiilor şi menţinerea serviciului( întrucât resursele băneşti se reduc foarte mult
în urma separării de soţ / soţie)
Familiile monoparentale se confrunta cu multe alte presiuni şi probleme:
Probleme legate de vizitarea copiilor şi custodie. Părinţii petrec mai puţin timp cu
copiii lor.
Dificultăţi în ceea ce priveşte implicarea părinţilor în noi relaţii. Copiii au o atitudine
defensivă cu privire la acest aspect.
Separarea părinţilor are implicaţii serioase asupra copiilor. Aceştia sunt trişti, se
considera responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat. Aceasta se reflectă în performanţele
şcolare scăzute. Copiii devin vulnerabili şi le este foarte greu să interacţioneze cu ceilalţi
copii de aceiaşi vârsta sau sa îşi facă prieteni. Când vor deveni adulţi le va fi greu sa se
implice într-o relaţie , într-o căsnicie şi sa întemeieze o familie. Probabilităţile de eşec sunt
mari în ceea ce priveşte acest aspect.

14
 5.Consecinţe şi efecte asupra copiilor şi asupra părinţilor singuri

“Experienţa de a fi părinte singur este un tip de experienţă aparte. Femeile şi

bărbaţii, părinţi singuri, se confruntă cu o serie de probleme rezultate din conjugarea
rolurilor profesionale şi parentale. Găsirea soluţiilor funcţionale şi păstrarea echilibrului
psiho-afectiv personal şi al familiei sunt direct proporţionale cu nivelul de pregătire.
Persoanele cu studii superioare fac mai bine fată solicitărilor. Ca tendinţe generale, părinţii
singuri permit mai multă independenta copiilor lor”. (Mitrofan lolanda, Ciuperca Cristian
Psihologia relaţiilor dintre sexe, Cap. Familia încotro? Structuri şi metamorfoze
contemporane. Translaţii şi alternative; Familia monoparentală; Ed. Alternative, 1997, p.
41).
Femeile părinţi unici se confrunta cu dificultăţi financiare iar bărbaţii părinţi unici cu
dificultăţi domestice. Copiii din familiile monoparentale care au ca reprezentant mama , se
maturizează mult mai devreme .Aceştia împart în mod egal cu mama treburile casnice. De
asemenea copilul joaca rolul de ascultător şi sfătuitor asemenea tatălui. “Copilul
îndeplineşte şi rolul de suport emoţional, de substitut al soţului absent. Mamele singure
sunt frecvent nemulţumite de viata pe care o duc, se declară suprasolicitate, ( stresate de
grijile pe care le au, devin mai autoritare)”. (Mitrofan lolanda, Ciuperca Cristian,
Psihologia relaţiilor dintre sexe, Cap. Familia încotro? Structuri fi metamorfoze
contemporane. Translaţii şi alternative; Familia monoparentală; Ed. Alternative, 1997 p.
44).
Familiile monoparentale care au ca reprezentant tatăl au o situaţie diferită. Taţii
implica mai puţin copiii în treburile casnice dar prefera să facă apel la rude, prieteni. Taţii
nu controlează copiii îndeaproape în sensul ca devin mai puţin autoritari. Aceasta nu
înseamnă ca nu sunt protectori şi grijulii. De asemenea copiii îi considera ca fiind calzi şi
afectoşi în comparaţie cu copiii din familiile biparentale care ii percep mai indiferenţi.
Taţii singuri pun familia pe primul plan, interesul pentru performanta profesionala
devine mai scăzut în comparaţie cu interesul familial.
“După cum se ştie, grija este o dispoziţie spre empatie cu cineva aflat într-o stare de
nevoie, un comportament conotat valoric pozitiv, denotând o anticipare a unui posibil
pericol; disponibilitate de a manifesta atenţie fată de cineva sau ceva. Un om îngrijorat
(aflat în grijă), este atât prudent cât şi prevăzător. Încă din perioadă de socializare primară,

15
copilul este obişnuit cu faptul că anumite persoane îi poarta de grijă, iar el, la rându-i, se
deprinde treptat cu anumite griji, la început legate de activitatea şcolară. Grija este una din
modalităţile de relaţionare la nivelul grupului. Modul specific femeilor şi cel al bărbaţilor,
de manifestare a grijii este, dintr-un punct de vedere, rezultat al socializării.”( Cristina
Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privând protecţia sociala, Ed. Arefeana,
Bucureşti , 2001, pag. 13) “Se observa, că atunci când o persoana are copii, să manifeste
fata de ei o stare de grijă, sa-i îngrijească, sa le poarte de grijă. Pentru familia
monoparentală, concentrarea de griji se articulează în jurul părintelui singur. Pare ca
aceasta este povara cea mai grea de dus pentru singurul părinte. Principala calitate a
părintelui singur ajunge sa fie faptul ca el poarta de grijă, el are zi de zi în minte toate
acele amănunte care trebuie sa aibă loc pentru ca viata sa continue în parametrii normali”. (
Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privând protecţia sociala, Ed. Arefeana,
Bucureşti , 2001, pag. 13)
“Din acest punct de vedere, părintele singur poate fi apreciat ca o persoană care-şi
asuma responsabilităţi multiple, iar culpabilizarea pentru singurătate ar trebui sa nu se mai
extindă stigmatizant asupra familiei sale. Familiile monoparentale sunt adesea stigmatizate
ca familii în care ,,ceva nu este în regula", fata de familiile biparentale în care aparenta de
normalitate este menţinuta cu mai multa uşurinţă”. (Cristina Ştefan , Familia
monoparentală – Aspecte privând protecţia sociala, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag
14)
În ceea ce priveşte analizele referitoare la familia monoparentală un accent deosebit
este pus pe evoluţia şi starea copilului , părintele trecând pe plan secund.

16
 6.Familia vitrega se deosebeşte de familia monoparentală

Atunci când doua persoane divorţează , fiecare poate dori sa întemeieze o noua
familie (sa se implice într-o alta relaţie şi implicit să intre într-o noua căsnicie). Prin
recăsătorirea indivizilor se formează familiile vitrege. Al doilea soţ devine părintele vitreg
al copilului din căsătoria anterioara. În familia nou formata, copiii fiecărui partener din
mariajul anterior devin fraţi vitregi. Copiii născuţi sau adoptaţi de către acest nou cuplu
sunt, la rândul lor, fraţii vitregi ai copiilor din prima căsătorie, de vreme ce au un părinte
comun. În situaţiile în care părintele unic locuieşte cu cineva în concubinaj, acea
persoana devine ,,co-părinte". Familia vitregă este creată astfel printr-un nou mariaj al
părintelui unic. E bine de precizat ca ea poate fi compusă şi din: un părinte cu copiii săi şi
un alt părinte fără copii, un părinte cu copiii săi şi un alt părinte ai cărui copii locuiesc în
alta parte. În familiile de acest tip, problemele dintre părinţii nenaturali şi copii pot genera
tensiuni; dificultăţile pot fi mari, mai ales în cazul căsătoriilor dintre doi părinţi unici,
atunci când copiii acestora locuiesc cu ei, devenind fraţi vitregi.
Dificultăţile specifice :Familiile vitrege se formau de obicei datorita morţii unuia
dintre părinte dar azi se formează în special în urma divorţului sau a recăsătoririi. Pentru că
mamele de cele mai multe ori - primesc custodia copilului în urma divorţului, părintele
vitreg ce locuieşte cu copiii este tatăl vitreg. Dar rolul acestuia este limitat de prezenţa
continuă a tatălui biologic în viata copiilor, deşi contactul cu el şi sprijinul sau sunt adesea
nu foarte substanţiale.
Relaţiile dintre părinţii vitregi şi copiii vitregi variază, dar cu o mai mare posibilitate
de conflict sau neimplicare, în comparaţie cu relaţiile naturale. Astfel, copiii adolescenţi au
mai multe probleme decât cei mici în a-l accepta pe părintele vitreg. De asemenea, un
bărbat fără copii şi care are o relaţie durabila cu mama copiilor are mai multe şanse sa
construiască o relaţie puternică cu copilul vitreg, pe parcursul anilor.
Copiii din familiile vitrege se confrunta cu un risc ridicat de probleme emoţionale şi
de comportament. A forma o asemenea familie cu copii mici e mai uşor decât cu
adolescenţi, datorita diferitelor stagii de dezvoltare.
“Copiii mici o pot resimţi mai uşor .Adolescenţii mai degrabă se separă de familie,
pentru ca îşi formează propriile identităţi. . Preadolescenţii (cu vârste cuprinse între 10-14

17
ani) se adaptează cel mai greu la familia vitrega. Adolescenţii mai mari de 15 ani au mai
putina nevoie de îndrumarea parentală şi pot sa învestească mai puţin în viata familiei
vitrege, în vreme ce copiii sub 10 ani accepta de obicei mai uşor un nou adult în familie,
mai ales când acesta are o influenta pozitiva. Tinerii adolescenţi, care sunt preocupaţi de
formarea identităţii tind sa se opună mai mult. "(Adina Băran Pescaru, Familia azi. O
perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.35)
Părinţii vitregi ar trebui la început sa stabilească o relaţie cu copiii, care sunt mai
degrabă dornici de un prieten sau de un ,,sfătuitor", decât de cineva care sa-i disciplineze.
Cuplurile trebuie sa fie de acord asupra faptului ca părintele biologic rămâne principalul
responsabil pentru controlul şi disciplinarea copilului, în vreme ce părintele vitreg are
nevoie de timp pentru a construi o legătura solida cu acesta.
“Rolul părintelui vitreg este problema delicata ce solicita o discuţie onesta între
părintele biologic şi cel vitreg. Cel natural ar trebui sa rămână părintele de baza şi
principalul ,,disciplinator". Cel vitreg va trebui sa realizeze faptul ca influenta sa va fi
graduală, şi se va baza pe o relaţie de încredere cu copiii. Rolul acestuia ar trebui sa fie în
consens cu cel al părintelui biologic. Treptat, pe măsura ce este construită o relaţie de
prietenie şi încredere între copii şi părintele vitreg, el devine un prieten drag şi un sfătuitor
onest.”( Idem Adina Băran Pescaru)
Scriitoarea mai sus menţionată evidenţiază faptul ca pe măsura ce părinţii se
îndreaptă către divorţ pot apărea uneori şi părţi bune. Ambii părinţi continuă sa-şi iubească
copilul şi sa contribuie la bunăstarea sa. Relaţia copilului cu fiecare dintre aceştia va
rămâne cea mai puternică şi de mai lunga durată din viata sa. De aceea, e nevoie sa se
conştientizeze ca relaţia are şansa sa se dezvolte sa crească şi sa duca la o mai mare
apropiere, dar şi la conflict, uneori. O asemenea relaţie sigura, confortabila implica mult
timp doar pentru ei doi (părintele şi copilul),multe activităţi comune şi libertate dincolo de
presiunile familiei. Dacă fiecare părinte continuă sa construiască cu copilul o relaţie
deschisa, bazata pe încredere, nevoile emoţionale ale acestuia vor fi împlinite.

18
 Capitolul II

Rolurile educative parentale

1.Dificultăţi de exercitare a rolurilor educative în familiile monoparentale

Scriitoarea Elisabeta Stănciulescu , precizează , pe baza unei sinteze a lui B. Bawîn-

Legros, ca în ceea ce priveşte familiile monoparentale, probabilitatea de a identifica naşteri
ilegitime, abandonuri ale copiilor, tulburări de comportament, abandon / eşec şcolar sau
chiar delincventa este mai mare în această categorie de populaţie. Familiile monoparentale
sunt adesea victime ale sărăciei, iar copiii au tendinţa de a repeta experienţa părinţilor. În
continuare , aceeaşi scriitoare considera ca monoparentalitatea rezultata din divorţ este
corelata cu o diminuare a activităţii educative: mama este suprasolicitata atât din punct de
vedere emoţional cat şi material şi relaţional şi este mai puţin disponibilă pentru copil exact
când acesta are mai mare nevoie de atenţie şi eforturi sporite. În acest timp rolul patern este
analizat în termenii "absentei paterne", "deprivării paterne", "deresponsabilizării paterne".
În urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de părinte este puternic
diminuata, părinţii comunica mai puţin bine cu copiii, sunt mai puţin afectuoşi le
controlează mai puţin bine comportamentul. Copiii aflaţi sub incidenţa divorţului sunt
marcaţi de numeroase probleme psihologice şi relaţionale. Totuşi, aceşti copii reacţionează
diferit în funcţie de vârsta, sex, timpul trecut de la ruptura intervenită între părinţi, calitatea
relaţiei trecute şi prezente cu fiecare dintre aceştia. Cei mai puternic afectaţi în urma unui
divorţ sunt copiii de vârsta mica, ei devenind mai neascultători, agresivi şi mai puţin
afectuoşi. Copiii de sase-opt ani sunt marcaţi de o mare tristeţe, de sentimente de frustrare,
confuzie şi anxietate, mulţi dintre ei căutând contactul cu părintele absent, după cum
menţionează scriitoarea. Pentru copiii de noua-doisprezece ani lucrurile sunt mai clare, ei
fiind capabili sa-şi controleze stările psihologice, dar totuşi sunt mulţi cei care sunt
încercaţi de anxietate şi ruşine şi deseori îşi revarsă furia pe părintele pe care îl considera
vinovat. Nici în adolescenta experienţa divorţului nu este suportata fără probleme, existând

19
sentimente de tristeţe, furie, nelinişte în legătura cu viitorul. Reacţiile copiilor se manifesta
cu cea mai mare intensitate în primul an după separarea părinţilor.
Scriitoarea Elisabeta Stănciulescu evidenţiază faptul ca la cinci ani după divorţ pot fi
distinse trei grupuri de copii: a) cei carte sunt complet restabiliţi (34%); b) cei care au o
dezvoltate medie şi un comportament comparabil cu cel al copiilor din familii biparentale,
dar uneori încearcă sentimente de tristeţe (29%); c) cei care manifesta insatisfacţie,
solitudine, depresie, retard în dezvoltare.
”Pe la zece sau cincisprezece ani de la divorţ, un „sleeper efect” se face simţit.:
copiii de ambele sexe au probleme relaţionale, trăiesc sentimente de anxietate şi vinovăţie,
aşteaptă atitudini de respingere din partea partenerului şi rup frecvent relaţiile cu
persoanele de sex opus; exista o mare probabilitate ca mariajul lor sa se încheie printr-un
divorţ timpuriu.” (Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei familiale, Iaşi,
1997,Editura Polirom, pag. 142)
În timp ce psihologii scot în evidenţă consecinţele divorţului asupra stării psihice a
copiilor şi părinţilor, sociologii vorbesc despre problemele materiale ale familiilor
monoparentale, copiii care trăiesc în familii de acest tip fiind consideraţi "populaţie cu
risc".
În contradicţie cu cele spuse mai sus, sunt rezultatele cercetărilor recente, ele aprobând
dificultăţile prin care trece o mama singura ce are în grija copiii, dar în primul rând iau în
considerare resursele de care aceasta dispune: venitul, locuinţa, timpul disponibil, statutul
socio-profesional, nivelul de instruire, stilul de viata, reţelele de sociabilitate, raporturile cu
fostul partener şi cu trecutul sau familial, trasaturile de personalitate.
Unele studii arată că legătura dintre eşecul şcolar al copiilor şi monoparentalitatea este
dependentă de situaţia economica a familiei, care la rândul ei depinde de statutul socio-
profesional al mamei. Deci corelaţia menţionata (între eşecul şcolar al copiilor şi
monoparentalitate) este prezenta în cazul în care situaţia economica a mamei este precară
şi instabilă.
Reuşita şcolara mai slaba se asociază unui nivel cultural scăzut al familiei, respectiv unui
nivel scăzut al studiilor mamei.
Un alt factor important este reprezentat de condiţiile în care se instalează
monoparentalitatea, cei mai afectaţi fiind copiii familiilor divorţate, în care părinţii se
separă într-o atmosferă puternic conflictuală. Pentru a asigura copiilor şanse maxime de

20
dezvoltare, trebuie luata în calcul în primul rând situaţia sociala a părintelui care primeşte
custodia copilului. În cele mai multe cazuri, rolul tatălui se limitează la plata unei pensii
alimentare şi la dreptul de a vizita periodic copilul. După divorţ, numeroşi taţi par a se
retrage parţial sau total din viata copilului, în timp ce relaţia mama-copil rezistă mai bine,
chiar şi atunci când copilul este încredinţat tatălui.
Elisabeta Stănciulescu, 1997 consideră că există patru tipuri de relaţii parentale după
divorţ:
a )Aproximativ un sfert dintre părinţii divorţaţi se încadrează în categoria "asociaţii
furioşi":sunt foştii parteneri care păstrează resentimente cu privire la mariajul desfăcut,
partajul bunurilor, custodia copilului, plata pensiei alimentare, dreptul de vizita. Întâlnirile
rare cu prilejul unor evenimente din viata copilului devin ocazii de stres.
b) "Inamicii înfocaţi" sunt foştii parteneri ce nu accepta calităţile parentale ale
celuilalt, iar problemele copilului sunt puse pe seama greşelilor sau dezinteresului celuilalt.

c) Aproape 3/4 din părinţii care rămân în relaţii bune după divorţ pot fi numiţi "colegi care
cooperează", ei împărtăşind toate grijile şi bucuriile legate de copil, participa împreună la
viata acestuia şi încearcă sa-i asigure bunăstarea, fără a depăşi însă limitele îndatoririlor şi
drepturilor parentale. d) "Prietenii la catarama" (1/4) pun interesul copilului mai presus de
orice, au încredere unul în altul, se considera părinţi grijulii iar modul în care îşi exercita
rolurile parentale este foarte apropiat de cel din perioadă căsătoriei. Atunci când este cazul
se ajuta reciproc.

21
 2. Părinţi divorţaţi - părinţi vitregi

Creşterea ratelor divorţialităţii a condus la o creştere a numărului recăsătoririlor. În

multe cazuri unul dintre parteneri sau amândoi au în îngrijire unul sau mai mulţi copii
dintr-o căsnicie anterioara. În literatura romana se utilizează termenul de familie compusa
pentru a desemna un grup rezultat dintr-o recăsătorire şi în care cel puţin unul dintre
parteneri are în îngrijire copii dintr-o căsnicie anterioara.
Familia poate fi simplu compusa (când unul dintre parteneri a mai fost căsătorit şi
aduce cu el copii dintr-o căsătorie anterioara), dublu compusa (când ambii parteneri se afla
în aceasta situaţie) şi complexa (când pe lângă copiii aduşi din casatorii anterioare cuplul
are şi copii născuţi din relaţia respectivă).
În ceea ce priveşte importanta tatălui natural şi a celui "vitreg" exista doua cazuri:
- cel al categoriilor populare şi al celor cu un nivel scăzut al studiilor, în care adulţii
sunt orientaţi după o logica a substituţiei vechii familii ale cărei erori vor sa le şteargă cu
noua familie. În acest caz tatăl vitreg are obligaţia de întreţinere şi pentru aceşti subiecţi
triunghiul parental este de neconceput;
- cel al categoriilor favorizate economic şi al celor cu un nivel ridicat al studiilor, care
susţin continuarea contactelor copilului cu tatăl biologic, care rămâne educatorul copiilor
săi.
În ambele cazuri, exercitarea rolului patern este dificila iar apropierea între copil şi tatăl
vitreg se realizează greu.

Se pot distinge patru tipuri de reacţie pe care le are copilul faţă de tatăl vitreg:
a) copilul manifesta antipatie, fie ca nu-l place pe adult ca persoana, fie pentru ca îl
compară cu tatăl biologic de care este încă ataşat, fie pentru ca îi este frica sa nu piardă din
afecţiunea şi atenţia pe care i le acorda mama;
b) copilul este distant, dar dornic sa între în contact cu adultul, iar dacă acesta din
urmă e cumsecade, distanta poate fi înlăturată;
c) copilul este gata sa-l accepte pe adult ca tata (în special la o vârsta la care copilul
nu are încă o imagine paternă constituită);

22
 d) copilul (de vârsta mai mare şi mai matur) înţelege că adultul nou venit este în
primul rând soţul mamei şi în al doilea rând tatăl său.
În cazul în care noul părinte este mama, se pot distinge trei tipuri de conduite ale
mamelor vitrege similare cu ale taţilor vitregi:
a)atunci când mama vitrega încearcă sa substituie mama biologica, asumându-şi în
întregime responsabilităţile şi dreptul de control şi disciplinare în raport cu copilul,
preocupându-se de starea lui fizica şi emoţionala. De multe ori copilul este rezistent la
încercările de substituire a mamei naturale.
b) mama vitrega poate juca rolul unei alte mame, dublând rolul matern pe care mama
naturala continuă sa îl exercite. De multe ori modelul mama naturală-copil mamă vitregă
generează confuzie şi frustrare şi uneori se concretizează în conflicte între cele doua mame,
în timp ce tatăl devine arbitru.
c) mama vitrega-prietena încearcă sa câştige afecţiunea copilului dar nu sa îl şi
disciplineze, ea este îngăduitoare şi evita sa judece şi sa critice comportamentul copilului.
Studiile arata că dificultăţile rolului matern sunt mai mari atunci când copilul are mai mult
de opt ani, când acest copil este o fata şi întreţine relaţii cu mama biologica.
În prezent se pune accentul din ce în ce mai mult pe fericirea şi realizarea personala şi
astfel mulţi oameni renunţa la relaţiile pe care le considera mai puţin decât satisfăcătoare.
Astfel stigmatul social legat de divorţ este aproape inexistent, şi fiecare om are dreptul sa-
şi refacă
viata, însă neuitând de îndatoririle sale de părinte, dacă este cazul.

23
 3.Iubirea materna

“Adultul tânăr trece de la stări afective intense, dar relativ confuze, la o etapa de
consolidare atât a rolurilor profesionale, cat şi a celor din cadrul familiei; au loc treptat
ajustări de identificare familiala, familia dobândeşte un stil anume şi are idealuri la care
aspira”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed.
Arefeana, Bucureşti , 2001, pag. 35)
Maternitatea este o etapa importanta în viata unei femei , presupune un înalt grad de
maturitate şi reprezintă trecerea de la stadiul de copil la cel de părinte.
După G.W. Allport, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactica şi
Pedagogica, 1991, p. 280. , “se pot asocia o serie de atribute drept criterii, care se cer
satisfăcute, pentru a stabili gradul de maturitate al unei persoane: astfel, dacă pentru
pruncie sentimentul fundamental este cel de încredere, prima copilărie este marcata de
simţul autonomiei; vârsta jocului prin simţul de iniţiativa, vârsta şcolară prin sârguinţă şi
competenta; adolescenţa trimite la identitate personala; adultul tânăr este înclinat spre
intimitate, vârsta adulta poarta cu sine facultatea generatoare, acesteia urmându-i vârsta
matura, caracterizata prin integrare şi acceptare”.
Persoana matura este capabila sa iubească şi sa evite implicările emoţionale fără rost,
să ia deciziile cele mai corecte , şi de aceea o mama matura îţi poate centra toată atenţia
către copil, ajutându-l sa treacă mai uşor peste trauma cauzată de divorţ. Allport Gordon
W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactica şi Pedagogica 1991, p. 285. “
afirmă ca nu exista oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă; ori a fi mama
înseamnă şi a dezvolta capacităţi centrate spre sarcina, însoţit simultan de o percepţie
realista privind propria persoana”. Un rol autoformator pentru femei îl are ceea ce E.
Fromm numea drept iubirea maternă. Fromm E., Arta de a iubi, Ed. Anima. Bucureşti",
1995, p. 49).
Iubirea materna este naturala , înnăscuta , poate fi chiar un instinct. Mamele îşi iubesc
copiii pur şi simplu , fără un motiv anume. Sunt şi cazuri în care acest instinct nu exista;
prin urmare mamele nu-şi iubesc copiii, pentru ca nu-l iubesc pe partener. Un copil poate
fi nedorit, şi atunci situaţia se complica. Dacă cei doi parteneri rămân împreună şi nu se
iubesc , copilul , evident va avea de suferit. O mama matura şi responsabilă trebuie sa-şi

24
iubească copilul mai presus de orice şi sa-i poarte de grija întotdeauna. “Copilul receptează
iubirea materna ca pe un dar: sunt iubit pentru ca sunt fiul mamei mele, pentru ceea ce
sunt, pentru ca sunt, numind dragostea maternă necondiţionată (în comparaţie cu cea
paterna, care este condiţionată de împlinirea aşteptărilor. (Fromm E., Arta de a iubi, Ed.
Anima, Bucureşti, 1995, p. 50).
“Legătura afectivă deosebită dintre bebeluş şi mama sa, importanta primilor ani ai
copilăriei pentru viata adulta, v-a permite elaborarea teoriei privării materne elaborată de J.
Bowkfy: privarea maternă conduce la fenomene de delicvenţa juvenilă, respectivii copii
lipsiţi de dragostea maternă ar fi mai puţin agresivi şi ar întâmpina dificultăţi de relaţionare
majore. În acest sens, cele mai convingătoare exemple sunt copiii instituţionalizaţi, care,
deşi îngrijiţi corespunzător, manifesta decalaje de dezvoltare fată de copiii din alte familii,
rămâneri în urma puse pe seama carenţelor afective. Efectele carenţei afective sunt cu atât
mai grave pe măsura ce aceasta carenţa se instalează mai de timpuriu şi durează timp mai
îndelungat “ (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială,
Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag.38-39)
“Uneori s-a făcut diferenţa între carenţa afectiva şi carenţa maternală, constatându-se
că îngrijirea plina de afecţiune a copiilor de către alte persoane decât mamele lor satisfac
acestora nevoile afective în mod corespunzător şi sunt premise ale dezvoltării armonioase.
În mod analog, se poate vorbi de carenţa paternală, prin absenta din planul afectiv a tatălui,
sau de carenţa parentală, atunci când copilul nu se bucura de dragostea părinţilor săi”.
(Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana,
Bucureşti , 2001., pag 39)
“Perspective foarte apropiate asupra raportului părinte-copil întâlnim la G. Jung:
iubirea tatălui este contingentă (adică este condiţionată de adaptarea anumitor valori,
norme şi moduri de comportament), pe când iubirea mamei este în mare măsura
necondiţonată (mamei fiindu-i de ajuns ca propriul ei copil există). Deosebirile au trimiteri
culturale în mituri, religii, basme. Arhetipul mamei îşi găseşte expresia universală în Mama
natura, Zeiţa fertilităţii, Matca vieţii şi Cea care Hraneste, arhetipul tatălui este personificat
de către Cârmuitor, Omul în vârsta. Rege şi Legiuitor. Mama ar da curs principiului iubirii,
Erosului, iar tatăl principiului raţiunii, judecaţii şi discernământului”. (Cristina Ştefan ,
Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001,
pag 39)

25
 Dragostea materna este înnăscută. Pur şi simplu o femeie se naşte cu acest instinct.
După cum spune şi E. Fromm, aceasta dragoste nu poate fi cultivată sau dezvoltat. Femeile
care nu au aceasta calitate, ar fi de preferat sa nu devină mame niciodată, întrucât viitorii
posibili copii ar avea mult prea mult de suferit

4.Reţelele de sociabilitate pentru copiii care provin din familii monoparentale

Este de la sine înţeles faptul ca structurile familiale biparentale sunt cele mai indicate
pentru a asigura unui copil dezvoltarea psiho-afectivă normală. Familiile monoparentale
sunt deficitare sub acest aspect. Părintele unic este împovărat de grijile de zi cu zi şi de
multe ori nu mai prestează atenţia cuvenita unui copil care poate fi în continuă dezvoltare
şi formare.
“Unele studii arată că legătura dintre eşecul şcolar al copiilor şi monoparentalitate
este dependenta, între altele, de situaţia economică a familiei, însă dependenţa de statutul
socio-profesional al mamei, care se depreciază sensibil în urma divorţului; corelaţia e
menţionată (între monoparentalitate şi eşec şcolar) este prezenta în cazurile în care
monoparentalitatea se asociază cu un nivel scăzut al veniturilor şi cu o situate economica
precara, instabila.” (Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei familiale, Iaşi,
1997,Editura Polirom, pag.144)
“Factorii de risc decurg în principal din situaţia profesională a părintelui singur care
determina nu doar nivelul venitului său, ci şi vulnerabilitatea sa pe piaţa muncii (în termeni
de fragilitate, de dependenţă, de uzura psihologica etc. Reuşita şcolară mai slabă se
asociază, de asemenea, unui nivel cultural scăzut al familiei respectiv unui nivel scăzut al
studiilor mamei. (idem Elisabeta Stănciulescu) Un alt factor important este reprezentat de
condiţiile în care se instalează monoparentalitatea; cei mai afectaţi sunt copiii familiilor
divorţate, iar dintre aceştia, cei ai căror părinţi se separa într-o atmosfera puternic
conflictuală: “Factorul cel mai destructiv al divorţului este, probabil, angoasa legata de
conflictele care îi agita pe foştii parteneri şi care destramă familia monoparentală. Reţelele
de sociabilitate pot stimula conflictele între foştii parteneri şi pot, de asemenea, construi un
statut aparte al copilului, printr-un lanţ de etichete” (Elisabeta Stănciulescu , Sociologia
educaţiei familiale, Iaşi, 1997,Editura Polirom, pag.145)

26
 “Citându-i pe Neyrand şi Guillot, A. Pitrou (1994: 183) scrie: Ceea ce are importanţă
pentru dezvoltarea copilului este mai puţin forma familiei cât atitudinea anturajului".
Reţelele de sociabilitate, în special reţelele de rudenie, pot stimula sau inhiba exercitarea
rolurilor educative de către părinţi “sau pot funcţiona în calitate de ”canale de transfer" a
acestor roluri, pe durata crizei sau pe termen mai lung, către familia de origine a adultului
sau către alte persoane.” (Idem Elisabeta Stănciulescu)
După divorţul partenerilor rolurile educative sunt restabilite prin intervenţia bunicilor
, alte rude sau prieteni apropiaţi care încearcă sa restabilească echilibrul familial
.Solidaritatea reţelelor se manifesta frecvent în mediile defavorizate, dar ea devine efectivă
şi eficientă în cazul mamelor active profesional; pentru femeile fără calificare şi fără
proiect familial, sprijinul rămâne de multe ori ineficace ori este chiar absent, datorita
precarităţii economice a reţelelor.
“Un studiu din 1974 al lui Wallersteîn şi Kelly - citat de Saxton, 1990 - arată că
modul angajării foştilor soţi în relaţia parentală după divorţ influenţează situaţia copiilor.
Copiii care, la cinci ani după divorţ, au depăşit în mare măsura şocul iniţial sunt
beneficiarii unei atitudini de angajare din partea ambilor părinţi, împreună sau separat
(contactele cu tatăl sunt frecvente, iar relaţiile cu ambii părinţi sunt descrise ca bune).
Dimpotrivă, situaţia celor care “eşuează" reflectă un “eşec al divorţului": copiii sunt
utilizaţi frecvent ca “paratrăsnet" al conflictelor care nu încetează între părinţi; în
consecinţa, atât relaţiile cu mama, cât şi cele cu tatăl se deteriorează după divorţ.”
(Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei familiale, Iaşi, 1997,Editura Polirom,
pag.145)
“Separarea soţilor nu conduce automat la o ruptura cu modul de angajare parentală şi
familiala înainte de divorţ. Experienţele trăite în familiile de origine, distribuţia rolurilor
domestice şi educative în familia conjugal-parentală, natura raporturilor conjugale şi a
relaţiilor copilului cu fiecare dintre părinţi modelează implicarea educativa a acestora din
urma: în ciuda importantei unor determinism parentale după divorţ, nu se pune problema să
neglijăm nici dinamica familială şi individuală, care permite punerea în practică a unui
mod de funcţionare familiala, nici conţinutul experienţei proprii a partenerilor în materie
de viata familială: fiecare este un tată sau o mamă pe măsura propriei sale istorii (Bawîn-
Legros, Gauthier şi Guillaume, 1991, op. cit. Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei
familiale, Iaşi, 1997,Editura Polirom, pag.14 6)

27
 “Rezulta ca, dacă copiii aparţinând unor familii parentale sunt mai frecvent
înregistraţi printre cei care eşuează şcolar sau manifestă comportamente asociale, nu
monoparentalitatea în sine trebuie pusa în discuţie, situaţia sociala particulara a familiilor
respective, caracterizată printr-un cumul de factori “de risc'': studiile Baca Zinn şi Eitzen,
1990; Bawîn-Legros, 1988; Saxton, 1990; Segalen, 1981 dezvăluie faptul ca cele mai
multe dintre femeile care divorţează au un statut socio-profesional, un nivel al veniturilor şi
un nivel educaţional scăzute, preferă divorţul din culpa care implica importante costuri
psihologice şi sociale, aparţin unui mediu cultural tradiţional - care, deşi oferă suport,
încriminează conduita de rupere a căsătoriei, culpabilizează adultul şi victimizează copilul,
întreţinând un climat conflictual sunt obligate sa-şi schimbe repetat domiciliul, schimbând,
prin aceasta, frecvent anturajul şcolar şi social al copilului care ar avea, dimpotrivă, nevoie
de stabilitate” (idem Elisabeta Stănciulescu)
,,Riscul" pentru copil, care pare inerent monoparentalităţii nu poate fi corect
interpretat fără a se face referire la modul de inserţie socială a părintelui care este
responsabil de creşterea sa. Aceasta concluzie are o importantă cruciala pentru orientarea
intervenţiei sociale: ea arata că pentru a asigura copiilor şanse maxime de dezvoltare, ţinta
intervenţiilor trebuie sa fie în primul rând situaţia sociala a părintelui care primeşte
custodia copilului, respectiv fenomene cum sunt vulnerabilitatea statutului socio-
profesional al femeilor, veniturile scăzute, nivelul scăzut de cultură, costurile materiale,
psihologice şi simbolice ale divorţului şi maternităţii solitare şi nu familia conjugală (în
sensul “salvării"/impunerii ei ca model unic).(idem Elisabeta Stanciuescu)

28
 5.Soluţii pentru evitarea eşecului ca părinte unic

Consider ca pentru a putea merge mai departe şi a putea trece peste obstacolele
vieţii , părintele unic ar trebui sa-şi centreze toată atenţia pe copil , sa impună anumite
reguli stricte care sa nu fie încălcate. O educaţie adecvata în acest sens ar putea împiedica
eventualele abateri ale copilului de la ceea ce este bine şi corect. De asemenea părintele ar
trebui sa aibă încredere în celelalte persoane cum ar fi bunici , veri, alte rude , prieteni care
au influenta benefica asupra copilului şi care ii pot oferi dragostea de care are atâta nevoie.
“Conform lui Stephen Atlas, autorul cărţii ,,Părinte unic", ,dacă familiile cu părinte
unic sunt dornice sa lupte pentru ele şi primesc ajutor atunci când au nevoie, exista 7
avantaje pentru copii şi părinţi” (p. 68, op.cit Adina Băran Pescaru, Familia azi. O
perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004). Voi încerca o prezentare, pe
scurt, a acestora. Primul avantaj ar consta în “reducerea tensiunii instituita anterior, în
perioadă de criza şi creşterea solidarităţii familiale. Al doilea ar fi acela ca părintele unic
are o mai mare flexibilitate în planificarea timpului pe care-l petrece cu copiii săi, nefiind
nevoit sa se mai raporteze şi la dorinţele partenerului. Al treilea: familiile acestea pot
interacţiona mai mult, pot aborda problemele dintr-o perspectiva comuna, de lucru în
echipă, fiind astfel posibila instituirea unor ,,consilii de familie", la care copiii sunt
implicaţi direct în luarea deciziilor. Al patrulea: creşterea de unul singur a unui copil oferă
multe provocări, ce reprezintă oportunităţi pentru dezvoltare, maturizare; părinţii aflaţi într-
o astfel de situate au nevoie sa-şi dezvolte noi abilitaţi şi sa înveţe mai multe, devenind
astfel mai puternici. Al cincilea: copiii îşi îmbogăţesc experienţa, fiecare dintre cele 2
familii cu părinte singur influentandu-I în mod diferit. Al şaselea: cei din jurul părintelui
unic, comunitatea, îşi oferă sprijinul. Al şaptelea: tinerii, copiii se simt valorizaţi mai mult,
pentru ca sunt membrii de baza ce contribuie la bunăstarea familiei lor” (Adina Băran
Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 30
În societatea noastră familiile monoparentale reprezintă o populaţie în continuă
creştere. “Multe dintre cercetările în acest domeniu s-au centrat pe mamele ramase singure
şi pe absenta tatălui. În ultima vreme au primit mai multa atenţie taţii singuri, mamele
adolescente necăsătorite, alţi părinţi unici, precum şi procesele de adaptare ale acestora la
noua situaţie. Deşi cercetările timpurii au lăsat impresia că acest tip de familie reprezintă o

29
formă maladivă a familiei, toate cele prezentate anterior constituie, în zilele noastre,
alternative viabile la familiile nucleare.” (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă
socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.31)
Pana acum, societatea tradiţionala nu a pregătit nici femeile, nici bărbaţii pentru a fi
părinţi unici.
“Mulţi asemenea părinţi înregistrează diferenţe vizibile în interacţiunile de tip copil-
părinte, în noua structură familiala. Se simt mai respectaţi şi capabili sa încurajeze opiniile
personale ale copiilor lor. Folosesc ameninţările, pedepsele, dar niciodată pe cele de tip
fizic. Deşi de cele mai multe ori au tendinţa de a se ,,descărca" nervos pe copii, găsesc
puterea de a tine cont, în primul rând, de dorinţele acestora”. (Adina Băran Pescaru,
Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.31)
“Taţii singuri au reuşit sa se sincronizeze, pentru a putea răspunde atât sarcinilor de la
slujbă, cat şi celor de acasă. Sunt capabili sa rezolve treburile casnice, fără prea mare
dificultate. Taţii din ziua de azi par sa se familiarizeze mai uşor cu noile roluri decât
predecesorii lor.” ( Idem Adina Băran Pescaru)

30
 6.Masuri ce ar trebui luate pentru prevenirea monoparentalităţii

“De-a lungul secolului XX tipul de părinte singur s-a modificat, trecându-se de la

văduve la mame divorţate sau care nu au fost niciodată căsătorite. Politica publica s-a
centrat pe acordarea de permisiuni văduvelor pentru a-şi creste copiii în afara locuinţelor
sărace. În multe tari, politici mai recente au realizat o împăcare între divorţ şi creşterea
copiilor de către cei necăsătoriţi, prin măsuri ca: acordarea unui divorţ de comun acord,
reducerea stigmatizării copiilor ,,nelegitimi", precum şi extinderea drepturilor lor de
moştenire”.( Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed.
Aramis, Bucureşti, 2004, pag.27)
“Un răspuns dat familiilor cu un singur părinte a fost acela de a îmbunătăţi sprijinul
acordat copiilor, prin masuri cum ar fi creşterea sprijinului material şi stabilirea de formule
standard în aceasta privinţă. Se fac, de asemenea, eforturi pentru a-i determina pe bărbaţi
sa recunoască paternitatea. Sprijinirea copiilor rămâne o mare problema, pentru ca mulţi
bărbaţi sunt prea săraci pentru a plăti întreţinerea copiilor sau refuză sa o plătească, aşa
încât statul continuă să compenseze totul. Diminuarea cazurilor de divorţ ar putea
împiedica formarea de familii cu un singur părinte, dar aceasta e dificil de realizat. A forţa
cuplurile nepotrivite sa rămână căsătorite nu e o soluţie buna pentru copii, mai ales în caz
de abuz sau abandon. Perioadele mai lungi de amânare a deciziei de despărţire sau
consultarea unui specialist în probleme de cuplu nu pot interveni prea mult în relaţia dintre
cei doi parteneri, hotărâţi sa divorţeze. Însă abordările pozitive, cum ar fi asistarea
economica a familiilor, ar putea face mai mult pentru menţinerea mariajelor”.(Idem Adina
Băran Pescaru, Familia azi. O perspectiva sociopedagocică)
“Prevenirea creşterii copiilor de către persoanele necăsătorite este, de asemenea,
foarte dificilă. Pentru minoritatea mamelor necăsătorite adolescente şi care sunt adesea
lăsate însărcinate de către bărbaţi mai în vârsta o lege strictă împotriva violurilor de orice
fel ar putea ajuta, dar ar implica mari costuri sociale , închiderea în puşcării a tinerilor taţi.
Tinerii ar fi mai puţin tentaţi sa-şi demonstreze masculinitatea prin forţă, dacă ar avea
perspectivă mai bune pentru un loc de munca sau pentru căsătorie. ”(Adina Băran Pescaru,
Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.27) Este
important sa existe şi un mai mare acces la educaţia sexuala, de contracepţie ca şi la
informaţii despre avort, deşi este o problema controversata, încă. Pedepsirea tinerelor

31
mame prin expulzarea lor din şcoli sau nerecunoaşterea anumitor drepturi băneşti ar putea
sa Ie determine sa renunţe la copii, ceea ce ar duce în cele din urma la o viaţă amara pentru
cei crescuţi departe de mama lor.
“Politicile ar trebui sa se centreze mai mult pe copii decât pe părinţi din familiale cu
un singur părinte. Au existat propuneri ca tuturor copiilor din aceste tipuri de familii sa li
se garanteze un nivel minim de suport financiar, parte din acesta fiind colectat de la
părintele care lipseşte. O alta abordare este aceea de a ne interesa ca fiecare copil sa aibă
un nivel decent de trai, adică o locuinţa, educaţie şi îngrijire medicala.” (Adina Băran
Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004,
pag.28)

32
 Capitolul III

Protecţia socială a Familiei Monoparentale

1.Protecţia socială românească (consideraţii generale)

În ceea ce priveşte protecţia sociala românească putem afirma:

• “Avem de-a face cu un înalt nivel al solidarităţii intrafamiliale, corespunzător
modelului tradiţional de familie românească şi care este întărit prin legislaţia în care se
prevede obligativitatea întreţinerii reciproce a membrilor familiei la nivel intern şi
intrageneraţional: • nivelul protecţiei sociale se situează sub nivelul mediu european: • se
desfăşoară un proces de afirmare timida a structurilor comunitare şi nonguvernamentale de
intervenţii pentru ajutorul celor cu nevoie; • situaţia critică în care se află o parte a
populaţiei privind starea materială reclama în continuare o intervenţie masiva din partea
statului. Prin urmare, statul nu trebuie sa se retragă pe considerentul ca sunt alte
mecanisme prin care se poate interveni pentru ajutorul celor săraci”.( Mărginean Ion,
Protecţia socială şi sistemul protecţiei sociale în România, în Zamfir Elena, Cătălin Zamfir,
Ilie Badescu, (coord), Starea societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Ed. Expert,
Bucureşti, 2000, p. 110.)
Una dintre premisele care se înscriu în problematica familiei monoparentale, ca
subiect al atenţiei publice, include toate acele reglementari pe care, în diverse momente de
timp, prin reveniri şi ajustări succesive, forurile publice le-au adoptat. Astfel pot fi enume-
rate, la un nivel general, beneficiile de asigurări sociale universale şi cele bazate pe
testarea mijloacelor, contributive şi noncontributive; apoi unele masuri cu incidenţa
directa: alocaţiile familiale, protecţia maternităţii, crearea profesiei de ,,asistent maternal".
“Autorităţile devin adesea conştiente de anumite probleme sau de implicaţiile
acestora prea târziu pentru a acţiona într-un mod optim asupra lor. “Deşi, în politicile
publice se considera uneori ca cel mai potrivit moment pentru a începe rezolvarea sau
prevenirea unei probleme este ca o criză sa determine includerea urgenta a unei chestiuni

33
pe agenda politica, este de dorit, ca dificultăţile pe care le întâmpină familiile
monoparentale, sa fie subiect de interes public mai înainte de a atinge caracteristicile unei
crize”. (Hogwood W, Brian, Gunn A. Lewis, Introducere în politicile publice, Ed. Trei,
Bucureşti, 2000, p. 75).

2.Protecţia maternităţii

“Protecţia maternităţii reprezintă totalitatea măsurilor luate la nivelul politicilor

sociale, reglementările şi legile care ocrotesc mama şi copilul. Se referă la politica
demografică, la planificarea familială, la situaţia femeilor pe piaţa muncii; la resursele
financiare ale familiei susţinute prin alocaţii pentru copii. Suportul financiar pentru
familiile cu copii se referă în principal, la alocaţia pentru copii. Deşi valoarea reală a
alocaţiei pentru copii nu tine pasul inflaţiei, aceasta este o forma constanta de venit într-un
context de creştere dramatică a sărăciei”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală –
Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag 55)
Femeile care sunt cuprinse într-o forma de asigurare (în cadrul sistemului asigurărilor
de stat) pot beneficia de concedii plătite pentru creşterea copilului. Rămân în afara
oricăror forme de protecţie femeile care au născut înainte de a fi angajate, cele care se aflau
în şomaj sau munceau fără carte de muncă, respectiv în afara prevederilor legale. Pentru
sectorul privat, nu exista mecanisme prin care angajatorul sa fie controlat dacă respecta
prevederile legilor privind protecţia maternităţii. Accesul femeilor pe piaţa muncii este cu
atât mai dificil, dacă sunt în situaţia de a aduce pe lume copii. Păstrarea locului de munca
şi necesitatea unor venituri suplimentare pentru familie fac necesara reluarea activităţii.
Deşi concediul pentru creşterea copilului a crescut la 2 ani, numărul celor care beneficiază
de el a scăzut.
Serviciile de suport pentru familiile cu copii se referă la creşe, grădiniţe şi la
practicile curente, alternative, la ceea ce s-ar putea numi instituţia bunicilor. Nu există
servicii de consiliere pentru părinte şi nici posibilitatea de a supraveghea în comunitate
copiii mici, ori mari, după timpul de şcoală.

34
 3.Politici publice pentru familiile monoparentale din România

Familia a fost considerata în mod curent, ca o sursă de producere a bunăstării.

“Specifica societăţii tradiţionale, familia extinsă constituia modalitatea de organizare a
activităţii producătoare de venituri, presupunând participarea membrilor ei din mai multe
generaţii. La baza acestei stări de fapt se aflau relaţiile de rudenie şi proprietatea acumulata
în timp. Chiar sprijinul intergeneraţional era întărit prin lăsarea moştenire a averii
bătrânilor. Relaţiile de rudenie alcătuiau o reţea eficientă de sprijin mutual”. (Zamftr Elena,
Modele ale statului bunăstării, în Politici sociale, România în context European, ed.
Alternative, Bucureşti, 1998). După cum ne putem da seama aceste relaţii priveau în
primul rând familia, apoi comunitatea în ansamblul său. Foarte important era ajutorul în
familie care presupunea îngrijiri acordate vârstnicilor, copiilor, celor bolnavi. În cadrul
comunităţii, se practica un gen de ajutor reciproc, cum era cazul pentru tinerii căsătoriţi
(daruri de nuntă; la botezul copiilor); sprijin în caz de calamitate, situaţii speciale; apoi mai
erau prezente actele de caritate (mai frecvente cu prilejul sărbătorilor
religioase).“Semnificaţia legaturilor de rudenie nu s-a pierdut nici în societatea
contemporană, unde este înţeleasă mai ales în termenii a ceea ce pot face rudele unele
pentru altele: servicii domestice, fumizare de informaţii despre locuinţe, oportunităţi de
serviciu, dar şi asupra unor aspecte ale vieţii cotidiene; rudele acţionează ca surse de
influenţa, oferă suport psihologic, material etc. Des relaţiile de rudenie pot fi privite ca
opusul relaţiilor moderne de piaţa (relaţiile de rudenie apar ca personale, difuze, afective
sunt caracterizate de existenţa obligaţiilor informale; ca atare pot fi apreciate ca morale),
rudenia este şi un element de structurare a relaţiilor economice”. (Harris C. C. Relaţiile de
rudenie, Ed, DU Style, Bucureşti, 1998, p.104- 115)
Ceea ce este foarte important de remarcat este ca familia reprezintă un sistem de
referinţa important şi pentru modul cum sunt gândite, aplicate şi evaluate politicile publice.
Conceptul de politică publica are foarte multe semnificaţii. Însă în ceea ce priveşte
problema de faţă este relevant acest concept în sensul formulării obiectivelor şi scopurilor
orientative pentru reglementarea activităţii în diverse domenii şi a mijloacelor utilizate în
implementarea deciziilor. Mai precis, o referire la ceea ce forurile publice decid sa facă sau
nu, ca răspuns la problematica familiei monoparentale. Din perspectiva politicilor publice,

35
ne captează atenţia rolul ideilor în stabilirea agendei, şi mai precis cum reflecţiile curente
asupra stării de fapt a reglementarilor în vigoare, influenţează vizibilitatea sociala a
problemei în cauza, îngreunând intrarea acesteia pe agenda formala, ca problema specifica.
“Atunci când suntem constrânşi a decide, a opera selectiv între alternative posibile, facem
apel la criterii de evaluare asupra stărilor de fapt, ne susţinem punctele de vedere prin
trimitere la un complex mai larg de idei, ne bazam pe acele seturi de adevăruri în care
credem mai cu seama.
“Când o problema complexa, cum ar fi cea a familiei monoparentale, intra în sfera
atenţiei publice, apare ca important conglomeratul de idei şi simboluri pe fondul căruia se
vor articula sau nu şansele de a intra pe agenda formală.” Cristina Ştefan , Familia
monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001)
“Imaginea simbol a mamei singure şi sărace a fost consacrată drept chintesenţa a
dependentei de tip “welfare”. (Shanley Mary Lyndon, Narayan Uma, Reconstrucţia teoriei
politice, Polirom, laşi, 2001, p. 65.)
După cum se ştie dependenta de asistenta publica şi mai ales prin alocaţia pentru
copii aflaţi în îngrijire este frecvent privită sau mai bine spus etichetata negativ, iar
“beneficiarii unei astfel de susţineri din partea statului sunt purtători ai unui stigmat
social” Gordon Linda, Social Insurance and Public Assistance: The Înfluence of Gender în
Welfare Thought în the United States, American Historical Review, 97 , (1992), p. 19.
Este mai bine ca o întreaga familie a fie dependenta de un bărbat, furnizor de venit
decât de stat. De cele mai multe ori, mama se dedică în exclusivitate creşterii şi îngrijirii
copiilor, dar când este părinte singur, este nevoită sa desfăşoare o activitate aducătoare de
venit.
În România, conform Raportului Băncii Mondiale, pattemul caracteristic femeilor
singure, care au în îngrijire copii preşcolari, ar consta în preferinţa pentru munca pe piaţa
nelegală sau chiar ilegala a muncii, cu un timp de munca variabil şi mai uşor depus în
concordanţa cu necesităţile de supraveghere a copiilor; în care veniturile să crească
proporţional cu efortul investit şi sa fie ajustate prin beneficiile rezultate din ajutorul social
şi alocaţia pentru copii.“Situaţia ca atare nu este una buna, fiind lipsita de perspectiva şi de
siguranţă (nu sunt, de pilda, întrunite condiţiile pentru pensie). Totuşi, aceasta este o stare
de fapt adoptata pentru moment, pentru ca asigură, chiar şi la minim, veniturile necesare

36
traiului de fiecare zi, face posibilă şi îngrijirea copiilor”. Cristina Ştefan , Familia
monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001)
Astfel, familia monoparentală este una dintre principalele beneficiare ale
ajutorului social. “Un aspect foarte important care trebuie menţionat se refera la ceea ce
Carole Pateman a numit: contractul conjugal. Conform cu diviziunea sociala a muncii, la
nivelul contractului conjugal, rezultă o împărţire a îndatoririlor, în care femeile se ocupa de
naşterea şi creşterea copiilor, iar bărbaţii de câştigarea mijloacelor de trai”. (Cristina
Ştefan , Familia monoparentală Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana,
Bucureşti , 2001)
Atunci când se despart (separare, divorţ), mamele continuă sa îngrijească de copii, iar
rolul taţilor se rezuma adesea la plata unei pensii alimentare.
“În tarile europene, copiii sunt încredinţaţi după divorţ mamelor, într-un procent de
75-90 % din cazuri. Doar 15% dintre taţi cer sa locuiască cu copilul”( Lipovetsky Gilles, A
treia femeie, Ed. Univers, Bucureşti, 2000, p. 198).
În mod incontestabil, se remarca şi un clivaj între rolul patern şi cel matern. Aşa se
face ca familia monoparentală este condusa în cele mat multe cazuri de mamă, iar starea
economico-financiară a familiei este precară, făcând de multe ori apel la sprijinul de
factura publica.
“Astfel un suport generos pentru mamele singure poate avea efecte secundare
negative: încurajează fetele tinere sa nască copii, fără sa-şi asume responsabil creşterea lor,
fără sa fie în cunoştinţa de cauza privind implicaţiile şi dificultăţile pe care le presupune
îngrijirea unei persoane dependente; adesea formarea unei noi familii (mama-copil) este
gândita ca un mijloc de emancipare faţă de familia de origine, mai ales dacă este susţinuta
prin suport public sigur; încurajează uniunile consensuale pentru a beneficia de sprijin
social; conduce la creşterea numărului mamelor singure.”( Zamfir Cătălin, (coord), Pentru
o societate centrata pe copil; Raport al Institutului de cercetare a Calităţii Vieţii, Ed.
Alternative, Bucureşti, 1997, )
Sunt însă multe situaţii, în care absenţa sprijinului pentru mamă, din partea familiei,
a comunităţii şi chiar a societăţii în ansamblul ei, conduce la abandonul copilului. De aceea
măsurile de factura publica vizează diminuarea, eliminarea cazurilor extreme de abandon
al copiilor.
Abandonul a cunoscut o cotă ridicata de manifestare atât în ultima perioadă a

37
regimului comunist, cât şi în primii ani ai tranziţiei. Printre cauze sunt enumerate, în
primul rând, explozia sărăciei, ignorarea mijloacelor de planificare familiala, creşterea
ponderii mamelor tinere, apoi, lipsa serviciilor de asistenta sociala, a serviciilor pentru
familie. (Zamfir Cătălin, (coord), Pentru o societate centrata pe copil; Raport al Institutului
de cercetare a Calităţii Vieţii, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997 p. 86-90.)

4.Protecţia socială acordata familiilor monoparentale

Familia monoparentală are anumite caracteristici şi nevoi specifice. Pe măsura ce

familia cu un singur părinte a devenit cunoscuta ca o realitate incontestabila, au apărut o
serie de probleme, pornind de la cele economice şi continuând cu cele legate direct de
exercitarea status-rolului de părinte, precum şi a relaţionării interpersonale.
Cele mai numeroase familii monoparentale au ca susţinător unic femeile (9 din 10
părinţi singuri sunt femei). (Dinculescu V, Chirica C. (coord), Coordonate ale sărăciei în
România. Dimensiuni şi factori, Raport PNUD, Bucureşti, 1999, p. 14.)
Situaţia familiei monoparentale apare ca un subiect de mare interes, ignorat la nivelul
politicilor sociale, dar aducând cu sine o serie de consecinţe grave pentru societate: o mare
parte dintre copiii instituţionalizaţi provin din astfel de familii; copiii întâmpina greutăţi de
adaptare, frecventează cu dificultate şcoala, iar părinţii au de ales între sacrificarea
educaţiei copiilor şi oportunităţile unui loc de munca.
Politicile în domeniul populatei şi familiei, în general, iar politicile orientate spre
familia monoparentală, în mod special, sunt condiţionate de masuri economice şi sociale
concrete.
Protecţia socială, în caz de maternitate, pentru femeile care lucrează în sistemul
privat, este sporadica şi lipsita de un control real. (Preda Marian, Grupuri sociale
ignorate/excluse de politicile sociale În România; în Cătălin Zamnr, Politici sociale în
România, Ed. Expert, Bucureşti, 1999, p. 313).
În România nu exista o anumita politica socială privind familia, suficient de clar
articulată şi păstrată destul timp, pentru a fi identificată ca atare. Multe aspecte par sa fie
deduse din masuri sociale mai generale, prin incidenţa indirecta.

38
 Trecând în revista abordări posibile ale politicilor sociale privind familia. se remarca
trei mari tipuri:
• “Politici ameliorative care au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de viata ale
familiilor. Acestea au în vedere, în principal, doua tipuri de masuri: alocaţiile familiale şi
reducerile de taxe. Scopul masurilor este de a realiza o redistribuiţie orizontala de la
familiile restrânse la cele numeroase. Aceste politici favorizează egalitatea sau inegalitatea
socială, în raport cu distribuţia copiilor pe diferite categorii socială. Sunt centrate pe copil
(alocaţiile sunt acordate părintelui care îngrijeşte copilul) şi familie (considerata drept
unitate de rezidenţă)”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia
socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag53)

• “Politici de remediu, care constau în educarea vieţii de familie şi în oferirea de

informaţii privind problemele familiale. Realizarea acestor politici poate fi făcută de
instituţii publice sau private. In aceasta categorie pot fi menţionate serviciile de consiliere
familiala şi de terapie a familiei”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte
privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag53 -54)

• “Politici substituţionale, rezultate ca nevoie de a compensa antrenarea femeilor pe

piaţa muncii în defavoarea activităţilor domestice. Se referă la serviciile de asistenţa a
familiei (îngrijirea şi supravegherea copiilor şi a persoanelor dependente, servicii de
prestare a unor activităţi menajere la domiciliu). Intervenţiile sunt indirecte şi realizate mai
ales fata de persoane cu venituri reduse.” (Idem Cristina Ştefan )
În sensul sprijinului acordat familiei, complementar politicilor de tip substituţional,
pot fi avute în vedere, pe de-o parte, recomandări privind emanciparea femeilor, iar pe de
alta, masuri de protecţie speciala a maternităţii.(idem Cristina Ştefan)

39
 5.Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală

Familiile formate dintr-o persoana singură şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi
în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumite familii monoparentale,
beneficiază de alocaţii de susţinere
Sunt consideraţi ca făcând parte din familie şi copiii adoptaţi, încredinţaţi sau aflaţi în
plasament familial ori pentru care s-a instituit tutela, potrivit legii. Familiile care au în
întreţinere copii de vârstă şcolară beneficiază de alocaţie de susţinere în condiţiile în care
copiii urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.
Se acordă lunar familiilor monoparentale dacă realizează venituri nete lunare pe
membru de familie de până la 176 lei.
“Cuantumul alocaţiei de susţinere este de:
a)  52lei pentru familia cu un copil;
b)  62 lei pentru familia cu 2 copii;
c)  70 lei pentru familia cu 3 copii;
d)  79 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii”( Alocaţia de susţinere pentru
familiile monoparentale, http://www.gov.ro/notefundam/afis-nota.php?id=2822)
Stabilirea dreptului
Alocaţia se acorda pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind
componenţa familiei şi veniturile acesteia.
“Componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul
legal se dovedesc cu livretul de familie completat la zi. Cererile pentru stabilirea şi
acordarea alocaţiei se întocmesc de reprezentantul familiei şi se înregistrează la primăria
localităţii sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti unde locuieşte familia. În
cazul familiilor fără locuinţă, cererea se înregistrează la primăria localităţii sau, după caz. a
sectorului municipiului Bucureşti unde acestea trăiesc. La stabilirea veniturilor pe baza
cărora se acordă alocaţia se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le
realizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări
pentru şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii cu caracter permanent, precum şi
alte creanţe legale. Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative sau alte
bunuri, mobile ori imobile, la stabilirea venitului net lunar se iau în considerare arenda,

40
chiriile, alte obligaţii civile, naturale sau industriale, produse de acestea. Dreptul la alocaţie
se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.”( Idem Alocaţia de susţinere
pentru familiile monoparentale)
În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului, primarii dispun
efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni. Pentru copiii de vârstă şcolară, familiile
au obligaţia să prezinte, din 3 în 3 luni, dovada frecventării cursurilor. (Idem Alocaţia de
susţinere pentru familiile monoparentale)

41
 CAPITOLUL IV

Cercetare

1.Tema

Am ales sa cercetez aceasta tema întrucât are o importanta socială clară, categorică ,
dat fiind faptul că numărul familiilor monoparentale este în continuă creştere. Familiile cu
un singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura noastră. Poate pentru ca familia
formată din doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă idealul cultural. Pana acum,
societatea tradiţionala nu a pregătit nici femeile, nici bărbaţii pentru a fi părinţi unici.
Mamele şi taţii singuri trebuie sa stabilească reţele de sprijin puternice, prietenii şi noi
relaţii sociale şi e nevoie sa lupte pentru îmbunătăţirea imaginii de sine. Mulţi asemenea
părinţi învaţă sa trăiască din venituri scăzute, găsesc modalităţi acceptabile de colaborare
cu părintele celalalt şi îşi redefînesc relaţia cu copiii.
Întrucât tema mea prezintă o mare complexitate m-am gândit sa utilizez studiul de
caz, interviul şi observaţia.

2.Obiectivele cercetării:
 Identificarea caracteristicilor familiilor monoparentale
 Consecinţe asupra copiilor şi părinţilor singuri
 Evidenţierea dificultăţilor cu care se confruntă familiile monoparentale

42
 3.Documetare:

 Bibliografica
 De teren :Discuţii cu persoane care provin din familii monoparentale:
părinţi unici şi copiii acestora

4. Ipotezele cercetării :

Au fost formulate ipoteze privind consecinţele familiei monoparentale asupra

membrilor acesteia şi pe baza lor a fost elaborat un ghid de interviu.

 Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci el preia atribuţiile

părintelui absent.
 Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci posibilitatea de a
înregistra performanţe şcolare scăzute este mai mare.
 Dacă familia este monoparentală atunci relaţia părinte singur – copil este
influenţată negativ
 Dacă un copil face parte dintr-o familie monoparentală atunci probabilitatea de a
repeta eşecul părinţilor este mare.
 Dacă familia este monoparentală atunci consecinţele asupra evoluţiei şi
comportamentului viitor al copiilor vor fi grave
 Cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie
copilului, cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor
noului sau statut.
 Cu cat gradul de comunicare din cadrul familiei monoparentale este mai scăzut cu
atât tendinţa spre delicvenţa juvenilă este mai mare.

43
 5.Operaţionalizarea conceptelor:

Familie monoparentală: grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între

unul dintre părinţi (părintele singur) şi copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări
afective, aspiraţii şi valori comune
Indicatori:
 Numărul de membrii
 Statutul socio – economic al familiei
 Ocupaţia părintelui unic
 Profesia părintelui unic
 Menţinerea legaturilor cu părintele care a părăsit familia

Comunicare: Proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o

maniera codificata cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării
Indicatori:
 Tipul relaţiei dintre copil şi părintele unic
 Timpul petrecut împreună de către copil şi părintele unic
 Implicarea părintelui unic în viata sociala a copilului

Delicvenţa juvenilă: delicte săvârşite la un moment dat într-un anumit mediu de

către minori
Indicatori:
 Predispoziţia minorului de a comite acte infracţionale după
separarea părinţilor pentru a atrage atenţia acestora
 Debutul infracţional al copilului
 Infracţiunea săvârşită de către acesta

44
  Consecinţele acestei infracţiuni asupra relaţiei copil – părinte după
comiterea infracţiunii.( nivelul gradului de comunicare dintre aceştia)
Nivel de educaţie: Ansamblul de acţiuni sociale, de transmitere a culturii, de
generare şi conducere a învăţării individuale sau colective.
Indicatori:
 Gradul de şcolarizare al copilului
 Rezultate şcolare ale copilului înainte şi după separarea
părinţilor
 Atitudinea colectivului şcolar( colegi de clasa şi profesori) cu
privire la problema cu care se confrunta copilul

6.Universul cercetării:

Este reprezentat de indivizi cu vârste cuprinse între 44 şi 60 de ani care sunt părinţi
unici şi au în îngrijire copii . Aceşti formează familii monoparentale.

7.Prezentarea metodelor şi tehnicilor de cercetare

Pentru a valida ipotezele prezentate anterior am utilizat studiul de caz, interviul şi

observaţia.

45
 Studiul de caz reprezintă un sistem integrat ,abordat holistic , cercetătorul
interesându-se mai mult cum decât de ce, fenomenul studiat, o persoana, o colectivitate, o
instituţie, se prezintă într-un anumit mod. Cazul trebuie sa fie un fenomen contemporan, în
context social , real.( Septimiu Chelcea, 2001, 153). Robert E.Stake (1994 , 236 ) apud
Septimiu Chelcea( 2001, 67) identifica în funcţie de scopul cercetării mai multe studii de
caz:
1. Studiul cazului intrinsec în care cercetătorul descrie un fenomen unic în
profunzime, dar scopul sau nu este testarea ipotezelor sau generalizarea.
2. Studiul cazului instrumental care are ca scop clarificarea unei teorii
3. Studiul unor cazuri multiple care are ca scop generalizarea caracteristicilor
unui fenomen.
Pentru realizarea studiilor de caz sunt necesare multiple surse de informare
(persoane, grupuri, organizaţii) şi se utilizează metode diferite de cercetare a acelor
informaţii(ancheta, interviu, observaţii, analiza documentara)

Am folosit cel de-al treilea tip de studiu de caz care accentuează ideea
generalizării, a notelor şi mecanismelor comune. Cercetarea mai multor cazuri similare sau
contrastante are scopul identificării unor trăsături comune prezente la familia
monoparentală
Informaţiile cuprinse în studiile de caz au fost obţinute în urma discuţiilor purtate cu
părinţii unici şi copiii acestora care au trecut prin experienţa traumatică a separării de
partener respectiv părinte în urma decesului sau divorţului.
Am ales mai multe studii de caz pornind de la ideea ca aşa situaţia va fi mai bine
înţeleasa.

46
 Interviul reprezintă o tehnica de obţinere prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor
verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a
fenomenelor socio – umane. Interviul se bazează pe comunicare verbală şi presupune
întrebări şi răspunsuri.
Elementul fundamental în tehnica interviului îl reprezintă convorbirea iar
întrevederea este o condiţie care facilitează transmiterea informaţiilor unidirecţionale de la
persoana intervievata către operatorul de interviu. Pentru obţinerea informaţiilor am folosit
interviul semistructurat deoarece discuţia cu familiile monoparentale s-a purtat în jurul
temei şi obiectivelor avute în vedere.

Ghidul de interviu asigura respondenţilor o anume libertate în abordarea unor teme.

L-am utilizat pentru a obţine informaţiile de la mai multe persoane cu privire la aceste
teme de interes pentru cercetarea mea.
Întrebările din interviu s-au grupat pe mai multe secţiuni. Astfel:
 Întrebări care privesc situaţia părintelui unic şi care punctează următoarele aspecte:
relaţiile cu familia de origine , starea civila , situaţia economică , ajutorul primit ( material/
moral), atitudinea fată de copil şi de partenerul care a părăsit familia.
 Întrebări care privesc istoricul relaţiilor dintre cei doi foşti soţi şi care vizează
următoarele aspecte: tipul relaţiei , recunoaşterea copilului de către tată , respectarea
angajamentelor luate de către cel care a părăsit familia , motivul despărţirii
 Întrebări care se referă la atitudinea fostului partener fata de proprii copii ,
atitudinea familiei partenerului care a părăsit familia faţa de copii , dacă relaţiile cu
respectiva familie sunt sau nu favorabile părintelui unic.

47
 Observaţia:

A permis observarea comportamentelor non – verbale , a expresivităţii emoţionale şi

verbale toate având indicii sugestive asupra trăirilor şi trăsăturilor de personalitate
corespunzătoare indivizilor.
Observaţia se desfăşoară în mediul cotidian de manifestare a individului astfel încât
probabilitatea unei manifestări obişnuite cu un grad mare de semnificaţii este ridicata. Un
rol important al observaţiei este acela ca ea permite surprinderea comportamentelor
spontane ale subiectului.
Eu am considerat observaţia necesară în evaluarea situaţiei familiilor monoparentale .
Indivizii spun foarte multe şi prin comportamentul non – verbal . Gesturile, acţiunile lor ,
expresivitatea emoţională şi verbala , comportamentul membrilor familiei cu părinte unic
au fost evidenţiate cu ajutorul observaţiei
Prin observaţie am urmărit atitudinea copiilor fata de noul lor statut, impactul
separării părinţilor asupra comportamentului actual.
Observaţia participativă are un caracter descriptiv şi adesea un scop explorativ.
Aceasta este metoda pe care am utilizat-o pentru a surprinde şi înregistra comportamentele
în momentul desfăşurării lor.

48
 STUDII DE CAZ

Studiul de caz nr. 1

Iniţiale: E.G
Sex: Masculin
Vârsta: 49 ani
Nivelul de şcolarizare: liceul
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: inginer
Statutul marital : văduv
Numărul de copii: 1

E. G. a rămas văduv în anul 1998. Are un băiat în vârsta de 18 ani. La început i-a fost
greu sa se descurce cu treburile casei dar a fost ajutat de rude şi prieteni care l-au susţinut
moral. Situaţia materiala este buna. A suferit foarte mult în urma decesului soţiei şi i-a fost
foarte greu sa-şi centreze atenţia către copil care avea nevoie de toată dragostea posibila.
De aceea a apelat la rude. Ulterior a cunoscut pe cineva şi a hotărât sa trăiască în
concubinaj. La început copilul nu a fost de acord cu aceasta decizie, certurile erau din ce în
ce mai dese. Copilul a manifestat un comportament agresiv, era neascultător dar în cele din
urma a trebuit sa se conformeze situaţiei. Pentru a putea trece mai uşor peste pierderea
mamei, rudele au răsfăţat copilul oferindu-i jucării şi lucruri pe care ceilalţi copii de vârsta
lui, care ii erau prieteni nu-şi permiteau. Cu trecerea timpului , a manifestat un
comportament arogant şi devenea foarte violent când nu putea obţine ceva. Performanţele
şcolare au scăzut din ce în ce mai mult, urmând o perioadă foarte dificilă din acest punct de
vedere, în sensul că a trebuit sa repete 2 ani de şcoala.
În prezent este elev la un liceu particular şi în acelaşi timp lucrează ca ospătar într-un
restaurant. Cu trecerea timpului s-a mai maturizat şi şi-a dat seama de greşelile comise. Şi

49
acum după atâţi ani , nu s-a refăcut din punct de vedere emoţional şi nu menţionează
niciodată numele mamei.
E.G. traiste în continuare cu concubina şi are de gând sa se căsătoreasca cu aceasta.
El regreta totuşi ca nu a pus copilul pe primul plan şi ca nu i-a oferit o îndrumare
părinteasca adecvata. “Cred ca ar fi trebuit sa-l răsfăţ mai puţin şi sa-i insuflu adevăratele
valori care au importanta în viata unui om. De asemenea ar fi trebuit sa-l învăţ sa pună
şcoala pe primul plan , aşa nu ar fi pierdut doi ani din viata degeaba”
În prezent E.G. considera ca lucrurile s-au mai aşezat în viata sa .Copilul regresase
foarte mult cu şcoala dar acum şi-a revenit, munceşte pentru a-şi plăti studiile şi se
pregăteşte intens pentru a avea o profesie demna care sa-I ofere un trai bun. Este mândru
de el.

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza a doua dar si cea de-a treia care
punctează performanţele scăzute şcolare precum si faptul într-o astfel de familie relaţia cu
părintele unic este defectuasă , influenţată negativ.
După cum reiese din acest studiu , părintele nu şi –a centrat atenţia către copil încă de
la început , supraveghindu-l in mod superficial. Rudele şi prietenii apropiaţi au încercat să
– l răsfeţe încă de mic pentru a compensa lipsa mamei. Consider că nu au procedat corect
deoarece copilul a manifestat un comportament agresiv atunci când nu i se făcea pe plac.
Comportamentul tatălui ar trebui să fie mai autoritar , poate aşa copilul nu ar fi regresat cu
şcoala. Cert este că în prezent lucrurile s-au mai îndreptat , copilul s-a mai maturizat şi
constientizează ce este bine şi ce este rău.
Tatăl ar trebui să menţină în continuare un comportament autoritar, fără însă a
exagera, şi de asemenea ar trebui să – i arate înţelegere si să- si rezerve timp pentru a- i
asculta problemele.

50
 Studiul de caz nr. 2

Iniţiale: P.M
Sex: feminin
Vârsta: 48ani
Nivelul de şcolarizare: liceul
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: vânzătoare
Statutul marital :divorţată
Numărul de copii: 1

P.M. este divorţată de 10 ani. A absolvit doar liceul şi s-a căsătorit la vârsta de 19
ani. La doi ani după căsătorie a avut o fiica. În primii ani ai căsniciei lucrurile au mers
bine după care soţul a început sa lipsească tot mai des pe motivul angajării sale într-un loc
mai bun şi mai bine plătit. Astfel trebuia sa ajungă acasă seara foarte târziu. Situaţia
financiară a fost întotdeauna precară. Cu toate ca îşi găsise un serviciu mai bine plătit,
soţul nu aducea mai mulţi bani în casă iar situaţia economică era din ce în ce mai rea.
Salariul ei era mult prea mic pentru a întreţine familia. Certurile erau din ce în ce mai dese,
soţul se enerva de fiecare data când îi reproşa ca nu aduce bani în casa. Considera ca nu
trebuie sa dea socoteala nimănui asupra ieşirilor sale foarte târzii şi asupra banilor. După
multe scandaluri de acest gen şi multe alte neînţelegeri au hotărât sa se despartă. Au
divorţat în 1996 iar copilul a rămas în grija mamei. La început situaţia a fost foarte grea cel
puţin din punct de vedere financiar. “ Banii abia îmi ajungeau de mâncare, nu puteam face
fata şi celorlalte cheltuieli, a trebuit sa îmi mai iau un serviciu” Fiind foarte ocupata cu
ambele servicii nu a mai avut timp de copil în sensul ca au avut o relaţie mai rece şi chiar
foarte distanta. Nu a primit ajutor din partea bunicilor copilului pentru ca părinţii soţului o
considerau vinovata de divorţ iar părinţii ei muriseră. Tatăl s-a interesat de copil în primele
câteva luni după care a dispărut fără sa mai dea nici un semn. Bănuieşte ca avea pe cineva
încă decând ei mai erau împreună şi ca ar fi plecat împreună cu femeia respectivă.

51
 Copilul s-a închis în sine după plecarea tatălui, nu comunica cu nimeni şi nici
prieteni nu a reuşit sa-şi facă. Performanţele şcolare au fost bune, a terminat o facultate şi
acum lucrează la o bancă. Câştigă foarte bine şi îşi ajută şi mama din salariu. În prezent
are 27 de ani şi este la rândul sau divorţată de 1 an. Nu i-a mers bine în căsnicie , nu s-a
înţeles cu partenerul şi au hotărât sa se despartă pe cale amiabila, fără certuri şi reproşuri.
Copii nu are.
P.M este mulţumita de viata care o are dar regreta totuşi ca nu s-a ocupat mai mult
de copil. I-ar fi plăcut sa aibă o relaţie mai calda, sa fie mai apropiate una de alta. Însă este
mandra de fiica ei şi este fericita ca s-a putut angaja într-un loc atât de bun care-i poate
oferi tot ce ea nu a putut sa-i dea când era mica. Îi pare rău însă ca a repetat eşecul sau dar
spera ca într-o buna zi lucrurile se vor îndrepta în viata fiicei şi ca îşi va întemeia o noua
familie.

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul 4 care susţine faptul că într-o
familie familie monoparentală probabilitatea de a repeta eşecul părinţilor este mare.
Plecarea celuilalt părinte a avut consecinţe grave asupra copilului , care s-a închis în
sine şi a refuzat să comunice chiar şi cu cei din familie. Mama s-a preocupat foarte mult de
asigurarea traiului material , neglijând copilul care avea nevoie de foarte multă înţelegere şi
dragoste din partea acesteia.
Copilul însă era destul de matur ,s-a preocupat de şcoală şi a obţinut cele mai bune
rezultate. În prezent lucrează la o bancă, având un serviciu foarte bine plătit , graţie
faptului că nu a neglijat şcoala. Însă din păcate a repetat eşecul mamei.
Consider că o pondere importantă a avut-o şi lipsa de comunicare şi totodată
neîncrederea în oameni. Mama ar fi trebuit să îi arate mai multă înţelegere , să îi asculte
problemele , să păstreze o relaţie cât mai caldă încă decând era mic copil.
În final şi- a dat seama de faptul că şi-a neglijat copilul încă de mic dar e dispusă să
îndrepte lucrurile. Speră că într-o bună zi lucrurile se vor aşeza in viaţa copilului său , că
îşi va întemeia o nouă familie şi că va fi ferit.

52
 Studiul de caz nr 3.

Iniţiale: Z.R.
Sex: feminin
Vârsta: 60 ani
Nivelul de şcolarizare: liceul
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: secretara
Statutul marital :divorţată
Numărul de copii:1

Z.R. s-a căsătorit la vârsta de douăzeci de ani în anul 1966. A fost căsătorită 25 de ani
pana în anul 1991. La început lucrurile au mers bine, situaţia financiara a fost destul de
buna. La patru ani după căsătorie au avut o fiica. La câţiva ani după naşterea copilului ,
lucrurile s-au înrăutăţit. Soţul lipsea tot mai mult de acasă fără nici un motiv. Cu trecerea
timpului şi-a dat seama ca în viata partenerului său mai exista o femeie. Într-o zi soţul şi-a
părăsi familia şi a plecat sa locuiască la femeia respectivă.
Acest lucru a avut traume serioase şi asupra sa şi asupra copilului care era destul de
mic şi nu-şi formase personalitatea.
Cu banii s-a descurcat, nu a avut probleme şi a fost ajutată şi de părinţii săi. Soţul
deşi o părăsise îi trimitea bani lunar şi se interesa de copil. Părinţii acestuia de asemenea se
interesau de copil care avea nevoie de toată dragostea posibila. Copilul a învăţat
întotdeauna bine, a avut note mari , şi nu a avut performanţe şcolare scăzute.
Din punct de vedere emoţional lucrurile au stat cu totul altfel. Z.R . şi –a centrat
atenţia spre copil, încercând sa-i ofere o educaţie cat mai buna, dar consideră totuşi ca
undeva a greşit. După divorţ copilul s-a închis în sine , nu mai comunica cu nimeni , trăia
într-o lume a sa. Cu tatăl nu a mai vorbit niciodată de atunci cu toate ca acesta a încercat sa
se intereseze de ea. În prezent are 36 de ani şi nu şi-a întemeiat nici o familie şi nici nu are
de gând. Ani la rândul a fost părtaşă la suferinţa mamei şi are o atitudine defensiva faţă de
bărbaţi în general. Nu are o părere buna despre căsătorie şi considera ca nu este pentru ea.

53
 Este mulţumita cu serviciul pe care îl are, a reuşit sa-şi cumpere un apartament şi este
foarte mulţumita sa trăiască singură. Consideră că mai bine de atât nu se poate şi că nu
există oameni cu adevărat fericiţi. Îşi urăşte tatăl şi nu îl mai respecta deloc.
Z.R. nu s-a mai recăsătorit şi nici nu-şi doreşte acest lucru. Regreta însă ca fiica sa nu
şi-a întemeiat o familie.” A fost un copil foarte bun , m-a susţinut pe deplin dar eu consider
ca nu este împlinit. Mi-as fi dorit sa fie fericita alături de cineva , să aibă copii. Nu ştiu
dacă am greşit sau nu în educaţia pe care i-am dat-o. îi respect decizia şi nu mă bag în viata
sa”

Acest studiu de caz explică prima ipoteză conform căreia într-o familie
monoparentală copilul va prelua atribuţiile părintelui absent dar şi ipoteza a cincea
conform căreia într-o familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi
comportamentului viitor al copiilor vor fi grave.
După cum se vede, atunci când tatăl şi-a părăsit familia copilul şi-a susţinut mama
foarte mult ajutând – o în absolut orice , fiind chiar părtaşă la sufernţa acesteia. Acest
lucru este , după părerea mea , foarte dificil pentru un copil care era destul de mic şi nu-şi
formase încă personalitatea. În ciuda acestui fapt pot spune că era destul de matur pentru
acea vârstă.
Faţă de tată a păstrat totdeauna o atitudne plină de ura , nu a mai vrut să ştie de acesta
chiar si atunci când o căuta şi se interesa de ea.
Consider că mama ar fi trebuit să o protejeze mai mult, să nu o împovăreze cu
treburile casnice, să fi încercat să îi ofere o copilărie fericită atât cât se putea şi să nu o fi
influenţat-o negativ în ceea ce priveşte atitudinea faţă de tată.
În prezent fiica are 36 de ani şi are probleme de comuncare , nu reuşeşte sa-şi facă
prieteni iar întemeierea unei familii nu o interesează. Însă din punct de vedere profesional
s-a realizat si consideră că este suficient pentru a fi mulţumită.

54
 Studiul de caz nr 4.
Iniţiale: P.A
Sex: feminin
Vârsta: 47 ani
Nivelul de şcolarizare: şcoala generala
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: croitoreasa
Statutul social : divorţată
Numărul de copii: 1

P.A. este divorţată de 6 ani. Recunoaşte ca nu i-a plăcut şcoala şi de abia a absolvit
şcoala generala. S-a căsătorit la vârsta de 18 ani şi după şase ani de căsnicie au avut o fiica.
Situaţia financiara nu a fost foarte buna. Soţul nu prea aducea bani în casa şi “căzuse
în patima băuturii” Certurile erau din ce în ce mai dese “ mulţi ani nu s-au mai înţeles ca la
începutul căsniciei”. P.A a preferat sa îndure scandalurile, certurile şi chiar bătăile pentru
copil. Însă într-o zi nu a mai suportat şi a hotărât sa se despartă.
În acel moment, copilul era în perioadă adolescenţei , spre sfârşitul anilor de liceu.
Nu a acceptat cu uşurinţă ideea divorţului. A întrat în depresie. Şi a descoperit foarte
curând că mâncatul o liniştea. N-a observat la început, dar treptat, şi-a dat seama că mânca
aproape tot timpul şi creştea în greutate destul de rapid. Cu cât creştea în greutate, cu atât
mama ei se plângea mai mult. Erau momente când mama ei o ameninţa că o va trimite la
tatăl ei dacă nu va înceta cu mâncatul. De altfel, fiica l-a şi sunat pe tatăl ei ca să-l întrebe
dacă ar putea sta cu el. El n-a fost de acord, pentru că-şi avea viaţa lui de trăit şi pe lângă
asta, dacă ea era cu adevărat aşa de grasă, cum spunea toată lumea, ar fi mai bine să se
gândească cum să slăbească, în loc să se gândească unde să stea. Fiica continuă însă să
mănânce. Cel puţin mai avea pe cineva de partea ei: pe prietenul său. Ieşise cu el timp de
aproape doi ani. Era mângâiată la gândul că el mai ţinea încă la ea, în ciuda greutăţii ei.
Într-o zi acesta i-a cerut sa se despartă motivând ca e prea grasa şi ca nu o mai place dar ca
nu vroia totuşi sa-i rănească sentimentele, cerându-i sa-l înţeleagă. În acel moment, totul se
prăbuşise în jurul fiicei.
P.A. mărturiseşte ca tatăl nu s-a mai interesat de ele , nu le-a mai trimis bani şi ca au
trebuit sa înfrunte singure loviturile crunte ale vieţii. Părinţii ei i-au acordat ajutor material

55
dar şi moral iar în ceea ce priveşte părinţii soţului, aceştia aveau o atitudine defensiva şi o
considera vinovata de toate problemele.
A înţeles gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa , care îşi dorea tot timpul moartea.
S-a apropiat mai mult de ea, a fost dispusă să discute despre problemele care o copleşeau
şi a decis sa i-a în sfârşit masuri.” Nu puteam sa stau cu mâinile în sân să vad cum îşi
distruge viaţa” A dus-o la un nutriţionist, a urmat un regim alimentar adecvat şi încetul cu
încetul şi-a mai revenit. În prezent se pregăteşte pentru admiterea la o facultate şi este
fericita ca şi-a pus ordine în viaţa.
P.A. nu s-a gândit sa se recăsătorească, vrea sa-şi petreacă cât mai mult timp cu fiica
sa , chiar dacă acum s-a maturizat şi nu va mai repeta aceleaşi greşeli. Se bucura ca au o
relaţie calda , de prietenie şi ştie sigur ca va intra la facultate pentru ca a muncit foarte
mult.

Prin acest studiu de caz este explicată ipoteza numărul trei conform căreia într-o
familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi comportamentului viitor al copiilor
vor fi grave dar si ipoteza a cincea conform căreia într-o familie monoparentală relaţia
părinte singur – copil este influenţată negativ.
După cum se vede copilul nu a avut o relaţie prea apropiată cu mama sa de la început.
Aceasta din urmă suferind foarte mult din cauza partenerului care părăsise familia şi-a
neglijat în mod constant copilul care din cauza tensiunilor şi certurior constante şi- a găsit
alinarea în mâncare. Treptat a descoperit că mâncatul o liniştea şi nici nu observa cât de
mult se îngrăşa. Toţi cei din jur au început să o respingă iar depresia în care se adâncea era
din ce in ce mai mare şi mai gravă întrucât ajunsese să-şi dorească moartea.
Mama a greşit foarte mult pentru ca nu a pus copilul pe primul plan, nu i-a oferit
întelegere si suport emoţional , şi – a revărsat furia asupra acesteia. Însă totuşi a reacţionat
la timp când şi- a dat seama de gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa. A luat măsurile
necesare , acum au o relaţie caldă şi de prietenie. Încetul cu încetul lucrurile s-au mai
îndreptat si este cu totul adevărat atunci când se spune ca este mai bine să reacţionam mai
târziu decât niciodată.

56
 Studiul de caz nr. 5
Iniţiale: R.G.
Sex: masculin
Vârsta: 50
Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceala
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: inginer
Statutul social : căsătorit
Numărul de copii:2

R.G căsătorit. Are 50 de ani şi este căsătorit de 14 de ani. S-a căsătorit cu o femeie
mai tânăra cu 15 ani. Are doi copii care sunt în prezent elevi. Este despărţit de soţie de un
an. Aceasta l-a părăsit pentru un alt bărbat mai tânăr. S-au despărţit în condiţii amiabile,
amândoi au dorit acest lucru , au înţeles în cele din urma că nu se mai iubeau. Copiii au
rămas în grija tatălui. Situaţia financiara este buna, le poate asigura copiilor un trai mai
mult decât decent. Este susţinut moral de rude şi prieteni care-l mai ajuta la treburile
casnice. “Aceasta a fost la început cea mai mare problema , nu mă descurcam deloc. Mi se
părea îngrozitor sa gătesc. Nu as fi reuşit fără ajutor din partea rudelor”
Îşi iubeşte foarte mult copiii, nu îi ţine din scurt, nu este excesiv de autoritar şi nu le
aplică niciodată pedepsele cu bătaia. Copiii îl percep ca fiind cald şi iubitor. Mama îi
vizitează din când în când. Copiii şi-au urât mama şi mai ales pe actualul soţ al acesteia.
Mult timp s-au considerat vinovaţi de cele întâmplate. Tatăl nu i-a încurajat niciodată sa
aibă o astfel de atitudine fata de mama şi i-a făcut sa înţeleagă ca nu este un capăt de lume
şi ca viata merge mai departe. Rudele şi bunicii au avut un rol important. Le-au oferit
ajutor moral. Copiii au nevoie de foarte multa dragoste şi înţelegere. “ Încetul cu încetul
încercam sa trecem peste acest moment dificil. Încerc sa le ofer tot ce-şi doresc , sa le fac
toate poftele , pentru a reuşi sa compensez lipsa mamei. Încerc sa-i fac sa nu-şi urască
mama şi sa înţeleagă ca asta este situaţia şi ca astfel de lucruri se mai întâmpla şi în alte
familii”. Pană acum performanţele şcolare sunt bune şi spera ca acest lucru sa nu se
schimbe. Este de părere ca şcoala este foarte importantă în viata unui om şi crede ca numai

57
obţinând cele mai bune rezultate poţi ajunge departe. Aşa a făcut şi el şi astfel a reuşit sa
se realizeze din punct de vedere profesional.
Copiilor le este greu sa accepte viitorul divorţ al părinţilor dar îşi iubesc foarte mult
tatăl şi îl susţin.
R.G. este foarte mândru de ei , ii considera deştepţi şi chiar maturi pentru vârsta lor ,
cu toate ca nu au decât 10 şi 12 ani. Spera sa urmeze un liceu bun şi o facultate bună şi sa
le ofere o îndrumare parentală adecvată. De asemenea a declarat ca va avea grija sa îi
înveţe sa nu repete aceleaşi greşeli ca şi el. Regretă că s-a căsătorit cu o femeie atât de
tânăra dar acum este conştient ca nu se potriveau şi nu îi poartă pică. În curând vor divorţa.
Nu ştie dacă se va mai recăsători însă indiferent ce va face în viată, pe primul loc
rămân copiii şi declară ca nu ii va neglija niciodată pentru nimic în lume.

Acest studiu de caz explică ipoteza numărul şase conform căreia într-o famile
monoparentală cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie
copilului, cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor
noului sau statut.
In acest caz părintele unic si – a pus copiii pe primul plan , le-a oferit toată dragostea
posibilă şi i-a făcut să înţeleagă ca nu este un capăt de lume. Cu mult suport din partea
părintelui unic , al bunicilor şi rudelor copiii pot trece mai uşor peste această dramă.
După cum se şi vede, tatăl nu i-a încurajat niciodată să – şi urască mama iar cu timpul
aceştia din urmă vor înţelege situaţia şi vor avea o legătură puternică cu ambii părinţi
.Dacă supravegherea copiilor nu va fi deficitară nu vor exista probleme în ceea ce
priveşte performanţele şcolare sau comportamentele delincvente.
Acest caz prezentat mai sus este unul fericit pentru că astfel de situaţii după cum se
ştie sunt destul de rare.

58
 Studiul de caz nr.6

Iniţiale: L.C.
Sex: feminin
Vârsta: 40 ani
Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceală
Mediul de provenienţa: urban
Profesia: farmacista
Statutul marital: căsătorită
Numărul de copii: 1

L.C. este despărţită de soţ de aproximativ 6 luni. Are 1 băiat în îngrijire de 17 ani.
Hotărârea de a se despărţi îi aparţine soţului dat fiind faptul ca are pe cineva. L.C.
mărturiseşte ca nu se mai înţelegea cu soţul certurile şi scandalurile erau zilnice. Motivele
invocate erau banii, ieşirile târzii ale soţului şi faptul ca nu-şi ajuta soţia cu nimic. Într-o
soţul a hotărât sa se mute de acasă. Cert este ca pentru a atrage atenţia copilul a întrat într-
un anturaj dubios şi a fost implicat într-un furt. Consecinţele au fost destul de grave
întrucât s-a ales cu o mustrare penală. Însă nu este foarte afectat de acest lucru. Îşi urăşte în
continuare familia iar relaţia cu mama sa , în grija căreia a rămas este destul de rece.
Copilul a manifestat tot timpul un comportament agresiv , este foarte dezamăgit de
familia sa. “Nu pot să cred. Părinţii mei divorţează. Mama spune că motivul este că tata
lucrează tot timpul şi că nu-i pasă de ea. Dar de mine? Mi se pare că nici unuia dintre ei nu
le pasă de mine. De ce trebuie s-o facă acum? Îmi strică anii de liceu. Ar putea cel puţin să
aştepte până voi pleca de acasă şi voi merge la facultate. Sigur, ştiu că nu sunt fericiţi şi ce
dacă? Cel puţin eu eram fericit. Acum toţi suntem nefericiţi. De altfel, ei se pot muta sau
angaja altundeva, dar eu ce pot face? Să mă mut la o altă şcoală acum, în penultimul an? Să
mă angajez? Hai mai lasă-mă! Sunt cu adevărat enervat pe părinţii mei pentru că sunt aşa
de egoişti şi nu se gândesc la propriul lor copil şi la ce se întâmplă cu el”.
L.C. va încerca sa îndrepte aceasta situaţie, este dispusa sa-i acorde mai mult timp ,
sa-i asculte problemele , inclusiv sa i-a legătura cu tatăl sau pentru a lua masurile cuvenite.
Îşi iubeşte copilul foarte mult şi nu vrea ca acesta sa-şi distrugă viata făcând prostii
Cert este ca divorţul este inevitabil, fapt care va îngreuna comunicarea sa cu copilul. Însă

59
ea recunoaşte ca l-a neglijat şi de aceea el a simţit nevoia sa-şi facă noi prieteni care
probabil îl înţelegeau. L.C. încearcă sa-şi convingă fiul sa iasă din acel anturaj întrucât nu
are o influenţa benefica asupra acestuia.
Este optimista şi considera ca dacă va depune efortul necesar şi îşi va canaliza atenţia
către băiat lucrurile se vor îndrepta.

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul şapte conform căreia într-o
familie monoparentală cu cat gradul de comunicare este mai scăzut cu atât tendinţa spre
delicvenţa juvenilă este mai mare.
În acest studiu de caz copilul se simte neglijat , consideră că nimeni nu îl înţelege şi
este furios pe ambii părinţi. Din această cauza s – a apropiat de anumite persoane care au o
influenţă malefică asupra sa si care l-au împins spre comportamente delincvente.
Consider că unul dintre motivele pentru care a făcut acest lucru a fost dorinţa de
răzbunare pe părinţi si mai ales dorinţa de a atrage atenţia asupra acestora.
Părinţii ar trebui sa cadă de comun acord în ceea ce priveşte educaţia copilului si
fiecare ar trebui sa-şi aducă aportul în mod egal. Ar trebui să fie deschişi , să comunice mai
mult între ei şi sa-i arate copilului că astfel de lucruri se mai întâmplă şi în alte familii şi
că situaţia poate fi depăşită prin acceptarea responsabilităţilor; devotamentul total faţă de
familie, comunicare, respingerea cu tărie a sentimentului de vina potrivit căruia părinţii
sunt culpabili pentru ca nu au putut oferi un cămin model copilului lor, încetarea tendinţei
de victimizare , atitudine răbdătoare faţa de copil, încurajarea relaţiei dintre părintele care
a părăsit familia şi copil.

60
 Concluzii

Familiile cu un singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura noastră. Poate
pentru ca familia formata din doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă idealul
cultural. Se ştie însă ca numărul familiilor monoparentale este în continuă creştere.
Educaţia copiilor din familii monoparentale se face defectuos. Aceasta nu este
întotdeauna o regula. Educaţia are de suferit numai dacă absenta unui părinte are loc la
vârste fragede ale copilului , atunci când acesta nu şi-a însuşit norme de comportament,
convingeri şi nu şi-a asumat principii. Dacă în familia monoparentală părintele singur nu
primeşte ajutor din partea rudelor, a prietenilor atunci va trebui sa rezolve şi sarcnile care
reveneau înainte celuilalt părinte care a părăsit familia, se simte împovărat de grijile zilnice
şi nu mai are timpul necesar pentru a se ocupa de copil, pentru a-i transmite acestuia
normele şi valorile care sunt cu adevărat importante în viata unui om. Mai târziu copiii
manifestă comportamente agresive şi violente chiar şi fata de părintele unic. Se închid în
sine , nu reuşesc sa comunice , sa-şi facă noi prieteni şi chiar pot spune ca probabilitatea de
a repeta eşecul părinţilor este mare, mai ales ca unii dintre ei nici nu vor dori sa se
căsătoreasca şi sa aibă propria familie. Performanţele şcolare în multe cazuri scad , copiii
având tendinţa de manifestare a unor comportamente infracţionale dacă îndrumarea
parentală nu este adecvata.
Pentru a împiedica toate aceste lucruri părinţii trebuie sa acorde atenţia cuvenită
copiilor , mai ales dacă aceştia sunt mici şi au nevoie de foarte multa dragoste. Nu este de
ajuns sa le asigure doar un trai material bun ci, eu cred că mai importantă este comunicarea
, înţelegerea , afecţiunea şi iubirea mai presus de orice faţă de copil. Este de preferat ca
părinţii facă apel la rude , bunici şi chiar prieteni care au o influenta benefica asupra
copilului şi poate împiedica supravegherea superficială a copilului dat fiind faptul ca
părinţii sunt preocupaţi de propriile lor griji, de traiul material şi îi neglijează din punct de
vedere emoţional.
Dacă familia devine monoparentală atunci când copiii sunt mari, atunci
probabilitatea ca ei sa devină un sprijin pentru mamă, sa-i ofere suport emoţional şi sa

61
preia atribuţiile părintelui absent este mai mare. Aceştia se maturizează mult mai de
timpuriu decât ceilalţi copii.
Dacă părintele singur este tatăl situaţia este puţin diferită. Tatăl nu se bazează pe
copii pentru treburile casnice şi preferă sa facă apel la rude. Este mai puţin autoritar spre
deosebire de mamă care poate deveni excesiv de autoritară. Copiii îşi percep tatăl ca fiind
protector şi grijuliu spre deosebire de copiii din familiile biparentale. Mamele de obicei
preferă sa nu se mai căsătorească pe când la tată probabilitatea unei casatorii este mai
mare.( sau a unei relaţii de concubinaj)
Cert este ca relaţia părinte – copil se schimba cu trecerea timpului.
Copiii care şi-au format deja personalitatea şi au anumite principii care nu mai pot fi
zdruncinate reuşesc sa treacă mai uşor peste divorţul părinţilor şi sunt capabili sa lupte
împotriva stărilor emoţionale care ii domina. Îşi centrează atenţia spre şcoala , spre
obţinerea unor rezultate foarte bune, devin mai ambiţioşi şi se vor realiza din punct de
vedere profesional.
Situaţia poate fi depăşită pentru ca mulţi dintre părinţii unici depun eforturi
semnificative pentru a reuşi să meargă mai departe. Ei au astfel în vedere, cum am mai
precizat şi în comentariul unui studiu de caz, acceptarea responsabilităţilor, devotamentul
total fata de familie, comunicare, o modalitate buna de a conduce activităţile casei,
respingerea cu tărie a sentimentului de vina potrivit căruia ei sunt culpabili pentru ca nu au
putut oferi un cămin model copiilor lor, încetarea tendinţei de a se victimiza, atitudine
răbdătoare faţa de copii, încercarea de construire a unei noi relaţii cu un alt partener,
încurajarea relaţiei dintre celalalt părinte şi copii; menţinerea ritualurilor, a tradiţiilor;
abordarea unei atitudini pozitive fata de noile provocări ale vieţii. Poate respectând toate
aceste idei copiii din familiile monoparentale vor învăţa să fie fericiţi şi să uite de trauma
cauzată de separarea părinţilor.

62
 Bibliografie

1. Alocaţia de susţinere pentru familiile monoparentale,

www.minteacopiilor.ro/ cuprins/news/article.php?storyid=22 - 34k -, disponibil pe
Google
2. Baran Pescaru, Adina. Familia azi - O perspective socio-pedagogică.
Bucureşti ,Editura Aramis. 2004
3. Chelcea, Septimiu. Metodologia Cercetării Sociologice. Metode Calitative
şi Cantitative. Bucureşti, Editura Economică. 2001.
4. Familia monoparentală .Articol furnizat de Clinica Aquamarine
www.eva.ro/familie/articol246-print.html, disponibil pe Google
5. G.W. Allport. Structura si dezvoltarea personalităţii. Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică. 1991
6. Giddens, Anthony. Sociologie. Bucureşti, Editura Bic All. 2000
7. Hogwood W, Brian Gunn, Lewis, A. Introducere in politicile publice.
Bucureşti, Editura Trei. 2000
8. Mărginean, Ion. Protecţia socială si sistemul protecţiei sociale in România
în Zamfir Elena, Cătălin Zamfir, Badescu Ilie, (coord). Starea societăţii romaneşti
după 10 ani de tranziţie. Bucureşti, Editura Expert. 2000
9. Mihăilescu, loan. Familia în societăţile europene. Bucureşti ,Editura
Universităţii. 1999
10. Mihut, Liliana, Lauritzen Bruno. Modele de politici sociale. Bucureşti,
Editura Didactică si pedagogică. 1999
11. Mitrofan Iolanda, Ciupercă Cristian. Psihologia Vieţii de Cuplu.Bucureşti,
Editura S.P.E.R. 1996.

63
 12. Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae . Familia de la A La Z - Mic dicţionar al
Vieţii de Familie. Bucureşti, Editura Ştiinţifică. 1991
13. Mitrofan, Iolanda. Cuplul Conjugal , Armonie şi Dizarmonie. .Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1989
14. Munteanu , A. Psihologia Copilului şi a Adolescentului. Timişoara, Editura
Augusta. 1998.
15. Preda, Marian, Grupuri sociale ignorate/excluse de politicile sociale în
România; în Zamnr, Cătălin. Politici sociale in România. Bucureşti, Editura Expert.
1999.
16. Stănciulescu, Elisabeta. Sociologia educaţiei familiale. Iaşi, Editura
Polirom.1997
17. Ştefan, Cristina. Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia
socială. Bucureşti ,Editura Arefeană. 2001
18. Voinea Maria. Psihosociologia Familiei. Bucureşti, Editura All.1996
19. Voinea, Maria. Sociologia Familiei. Bucureşti,Editura Universităţii .1993
20. Zamfir Cătălin ,Vlăsceanu Lazăr. Dicţionar de Sociologie. Bucureşti,
Editura Babel.1999.
21. Zamfir Elena, Zamfir Cătălin, Pop Marius. România '89- '93: Dinamica
bunăstării si protecţia sociala. Bucureşti, Editura Expert. 1994
22. Zamfir, Cătălin. (coord), Pentru o societate centrata pe copil, Raport al
Institutului de cercetare a Calitatii Vieţii. Bucureşti, Editura Alternative. 1997

64
 ANEXĂ

Ghidul de interviu:

Aş vrea sa vorbim despre situaţia dvs. vis a vis de următoarele aspecte:

Cum sunt relaţiile dvs. cu familia de origine ?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................
..........................................................
Care este starea civila a dvs.?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…….
……..........................................................................................................................................
...................................................
Primiţi ajutor(material / moral) din partea bunicilor, rudelor, prietenilor?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…..
………......................................................................................................................................
......................................................

65
 Care este situaţia dvs. economică?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................
...........................................................

Care este atitudinea dvs. fată de copil şi faţă de partenerul care a părăsit familia?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................
..........................................................

În ceea ce priveşte istoria relaţiilor dintre dvs. şi fostul partener ce puteţi spune
dacă punctaţi următoarele aspecte:

Aţi avut o relaţie de uniune consensuală sau întâmplătoare cu fostul partener?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................
Tatăl este sau nu cunoscut de copil?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

Părintele ce a părăsit familia a fost tatăl sau mama?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

Angajamentele luate de fostul partener au fost respectate în totalitate?

66
 …………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…….…….................................................................................................................................

Ce angajamente au fost luate şi nu s-au respectat de fostul partener?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

Care a fost motivul despărţirii de fostul partener?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

Ce puteţi sa spuneţi despre relaţiile părintelui care a părăsit familia cu copiii ?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

În ce relaţii sunteţi cu familia partenerului ce a părăsit familia?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

Ce atitudine are aceasta fata de copil?

…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

67
 Relaţiile cu familia fostului partener vă sunt favorabile?
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………..................................................................................................................................

68