Opinia publica si sondajul de opinie publica

1.      Opinia publica - fenomen psihosocial

2. Caracteristicile si legile opiniei publice

3.      Sondajul de opinie publica

1.      Opinia publica - fenomen psihosocial
Natura opiniei este psihosociala. Aceasta teza explicit formulata de Jean Stoetzel (1943) este larg
acceptata.
Analizand opinia publica in perspectiva psihosociologica, pornim de la definitia data de Bernard
Hennessy: "Opinia publica este complexul de preferinte exprimate de un numar semnificativ de persoane
cu privire la o problema de importanta generala" (Hennessy, 1965/1981). De acord cu autorul citat,
constatam ca cinci sunt notele definitorii ale opiniei publice:

1.  Existenta unei probleme. Opiniile se nasc in jurul unor probleme importante, in situatii de
criza. Bernard Hennessy intelege prin problema "o situatie actuala cu o probabilitate de neplacere".
Consideram ca pentru analiza psihosociologica a opiniei publice ar trebui mers mai in profunzime
cu studiul problemelor sociale in jurul carora apar curente de opinie publica. Catalin Zamfir (1977)
a examinat ce se intelege prin problema sociala: "Un proces social, o caracteristica, o situatie despre
care societatea sau un subsistem al ei apreciaza ca trebuie schimbat". Respectiva situatie (sau
procesul social respectiv) genereaza perturbatii in functionarea sistemului social, fapt pentru care
trebuie sa se produca o schimbare. Catalin Zamfir apreciaza ca pentru a exista o problema trebuie sa
apara o situatie disfunctionala, care nu este neaparat negativa si care trebuie sa fie constientizata: o
dificultate devine problema numai prin constientizare. Sigur, intereseaza cine declara (guvernul,
organizatiile nonguvernamentale etc.) ca ne aflam in fata unei probleme si daca ceea ce ni se
prezinta nu sunt cumva false probleme.

2.  Natura publicurilor. Etimologia cuvantului "public" schiteaza sugestiv cadrul de

manifestare a opiniei. In limba latina cuvantul "publicus" deriva de la o forma mai veche,
"populus", adica popor. Initial, cuvantul "public" era folosit numai ca adjectiv, ca in sintagma
"opinie publica". Folosit ca adjectiv, cuvantul "public" semnifica ceea ce este oficial, al statului, al
tuturor, ceva comun, obisnuit. Diferentierea in cadrul societatii, aparitia unor functii specificate in
masa populatiei, a condus la substantivarea adjectivului luat in discutie. Astfel, s-a ajuns
la publicum, semnificand o colectivitate de oameni, multime, lume, totalitatea celor care asista la un
spectacol etc. Mihai Ralea si T. Hariton (Traian Herseni) au facut o analiza detaliata a publicului,
considerat "un aspect functional, o activitate de moment a oamenilor care traiesc laolalta" (1962).
Preluam o serie de informatii din lucrarea citata, nu inainte de a face precizarea preliminara ca
intelegem prin public un tip de grup social.

In vremurile stravechi publicul se confunda cu intregul popor si existau tot atatea publicuri
cate popoare existau. In timp, publicul a incetat a se mai confunda cu poporul intreg. Legat de un
eveniment a aparut un public local, diferit de publicul national si de publicul mondial, format in
jurul unor interese si valori sociale. Astazi se vorbeste despre "opinia publica mondiala", nu numai
de o "opinie nationala" sau de "opinia publica" din interiorul natiunii. Alfred Sauvy (1964, 16)
numea astfel de fenomene "opinii partiale". "Opinia publica mondiala se formeaza in jurul
problemelor nationale comune unui mare numar de tari (subdezvoltarea, foametea si malnutritia,
inegalitatile sociale, criza energetica, problemele tineretului), fie a problemelor de importanta
internationala (cooperarea pentru dezvoltare, dezarmarea generala, instaurarea unei noi ordini
economice, decolonizarea etc.)" (Mai multe voci, o singura lume, 1982). Astazi, printre problemele
de importanta internationala ce coaguleaza opinia publica mondiala se numara: terorismul, crima
organizata, drogurile, traficul de carne vie, saracia, spalarea banilor murdari. In jurul unor astfel de
probleme se formeaza o opinie publica mondiala, in favoarea eliminarii factorilor ce degradeaza
viata sociala si lezeaza demnitatea umana.

In literatura de specialitate intalnim diferite clasificari ale publicurilor: "publicul general",

"publicuri sectionate" si "publicuri grup" (W. J. H. Sprott, 1954). In studiul publicat in primul
numar al revistei Public Opinion Quarterly, Floyd H. Allport (1937) avea in vedere publicul
general, totalitatea populatiei determinata de granite geografice sau politico-statale. Adoptarea
acestei conceptii despre public, dincolo de aspectul populist, avea si o ratiune practica, legata de
debutul sondajelor de opinie publica. Pionerii sondajelor de opinie publica, George Gallup, Elmo
Roper si Archibal Crossley, au gandit publicul ca totalitatea persoanelor dintr-o societate, ca public
general (Converse, 1987). Dar constituie toti oamenii dintr-o tara, sa spunem din Romania, un
public in intelesul dat termenului de catre Herbert Blumer? Nu, pentru ca o buna parte a cetatenilor
nu se intereseaza de problema pusa in discutie, chiar daca ii priveste si pe ei. Daca ne uitam
la Barometrul de opinie publica din 1996 pana in 2000, adica intervalul dintre doua alegeri
parlamentarte, constatam ca intre 25 la suta si 48 la suta dintre cei cu drept de vot sunt indecisi sau
declara ca nu ar vota, daca in proxima duminica ar avea loc alegeri parlamentare. Lucrurile nu stau
altfel nici in alte tari, chiar cu democratie consolidata si cu o veche practica a sondajelor
preelectorale, considerate cele mai concludente pentru testarea opiniei publice. In SUA, in alegerile
prezidentiale voteaza aproximativ jumatate din populatiea cu drept de vot si 66 la suta declara ca ii
intereseaza putin sau ca nu ii intereseaza deloc politica (Neuman, 1986). In aceste conditii, asa cum
remarca Vincent Price (1992), ceea ce reuseste sa masoare sondajele de opinie publica nu este
opinia publica, ci opiniile maselor: una este opinia indivizilor, oricat de multi ar fi ei, si cu totul
altceva opinia publica, rezultata din dezbateri, controverse si decizii colective.

Luand ca punct de referinta participarea la vot in alegerile prezidentiale, Vincent Price (1992)
vorbeste despre electorat ca tip de public, diferit de publicul general, de ansamblul masiv, dar
relativ nediferentiat al tuturor cetatenilor. Electoratul, cetatenii care isi exercita dreptul democratic
de a participa la alegerile locale si prezidentiale, exprima, probabil, cel mai exact opinia publica, cu
toate ca nu toti cei care voteaza sunt suficient de informati despre problemele politice ale
momentului, despre programele  si liderii partidelor. Pe aceasta baza se face distinctie intre publicul
interesat (attentive public) si publicul activ. Necesitatea identificarii unui public preocupat de
problemele politice, spre deosebire de publicul general, a fost sesizata pentru prima data de George
Almond (1950), care, referindu-se la interesul americanilor fata de politica externa a SUA,
considera ca ar trebui sa se faca un decupaj din ansamblul populatiei al grupului celor care urmaresc
realmente evolutia relatiilor si evenimentelor politice internationale. D. J. Devine (1970) considera
ca doar "publicul interesat este publicul relevant pentru sistemul politic american" si ca el reprezinta
aproximativ jumatate din electorat, care cuprinde la radul sau, aproximativ 70 la suta din publicul
general. Fireste ca volumul publicului interesat variaza in functie de problema sociala care
genereaza opinia publica, dar, in general, se poate spune ca publicul interesat constituie doar o mica
parte din ansamblul populatiei unei tari. Si mai redus numeric este publicul activ, angajat politic:
membrii de partid si sustinatorii lor. Acest public este denumit de unii specialisti elite
politice. Termenul de "elite" s-a impus in sociologie datorita, in principal, lucrarilor sociologului
italian Vilfredo Pareto (1848 - 1923). Cel mai de seama membru al "Scolii Elitiste Italiene"
intelegea prin elite, in sens larg, categoria sociala formata din indivizii cei mai reputati din ramura
lor de activitate (marii savanti, artisti, sportivi, oameni de stat, reprezentantii de varf ai armatei si ai
cercurilor economice) si, in sens restrans, clasa celor care exercita functii de conducere: elitele
guvernamentale si elitele neguvernamentale.
 La randul sau, George Almond (1950) distinge mai multe categorii de elite politice: elitele
politice propriu-zise, conducerea politica oficiala; elitele birocratice, incluzand varfurile corpurilor
profesionale, care au contacte cu guvernul; elitele interesate, reprezentand grupurile informale, ferm
orientate politic; elitele comunicarii, formate nu numai din reprezentantii mass-media, ci si din
membrii cluburilor, clerul, conducatorii diferitelor ordine.

3.  Exprimarea opiniei. Chiar daca unii autori, precum Leonard W. Doob (1940), au in vedere
si o opinie publica latenta sau interna, modul de exprimare a opiniei publice constituie o
caracteristica definitorie a ei. Bernard Hennessy (1965/1981) aprecia ca acest termen surprinde o
faza incipienta a cristalizarii opiniei publice, situatia in care mai multe persoane au o predispozitie
raportata la o problema, dar nu si-au format inca o opinie.

Alfred Sauvy (1964) distingea patru forme de exprimare a opiniilor: opinia clar exprimata,
careia i se face publicitate, opiniile vag exprimate (zvonurile), opiniile exprimate prin referendum si
opiniile exprimate cu ocazia alegerilor parlamentare.

4.  Numarul persoanelor implicate. Volumul publicului, numarul persoanelor interesate de o

anumita problema variaza de la o problema la alta si se modifica in timp. Totusi, pentru a vorbi de
existenta unei opinii publice este necesar sa se constituie un public larg. Problemele minore sau
problemele individuale nu dau nastere curentelor de opinie publica. Forta opiniei publice nu
decurge atat din numarul mare de persoane, cat mai ales din intensitatea si structura opiniilor.

2. Caracteristicile si legile opiniei publice

 2.1. Caracteristicile opiniei publice       

 Exista trei caracteristici ale opiniei publice: distributia opiniilor, intensitatea opiniilor
exprimate si stabilitatea opiniei publice.Distributia este data de numarul celor care se
pronunta pro sau contra intr-o problema de interes general. Distributia opiniilor aproximeaza patru
tipuri de curbe. Distributia normala (curba lui Gauss, in clopot) arata ca cea mai mare parte a popu-
latiei are o pozitie moderata, iar cei care exprima opinii favorabile si nefavorabile sunt putin
numerosi. Distributia in J (curba j) apare cand cea mai mare parte a cetatenilor se declara fie pentru,
fie impotriva unei decizii politice. Conform modelului regulii majoritatii politicienii ar trebui sa ia
in considerare opinia publica a carei distributii aproximeaza o curba j. Distributia bimodala se
intalneste cand problemele sunt controversate, cand preferintele cetatenilor sunt
polarizate. Distributia polimodala si distributia in W arata ca opinia publica este divizata in mai
mult decat doua parti. Decizia politica, in astfel de cazuri, raspunde favorabil grupului care
manifesta cu cea mai mare intensitate opinia sa. Intensitatea opiniilor exprimate influenteaza
deciziile politice, asa cum s-a aratat. V. O. Key Jr. (1961) propune sa se faca distinctie
intre consensul de sustinere (supportive consensus), in care opinia publica sprijina politica
guvernului, si consensul permisiv(permissive consensus), situatie in care opinia publica nu sprijina
activ guvernul, dar nici nu se opune deciziilor puterii. Pentru guvernanti nu este suficient sa se
cunoasca distributia opiniilor cetatenilor, trebuie sa se stie si gradul de adeziune la opinia exprimata.
Opinia majoritara poate sa nu corespunda intensitatii maxime. Cand oamenii politici au de ales ca
reper pentru deciziile politice intre o opinie majoritara apatica si o opinie intensa a unei minoritati,
de cele mai multe ori tin seama de preferintele manifestate cu mare intensitate de catre grupurile
minoritare. Serge Moscovici (1979), analizand minoritatile active, considera ca principalul factor de
reusita in influentarea sociala il constituie stilul de comportament. "Influenta sociala implica
negocieri tacite, confruntarea punctelor de vedere si cautarea unei eventuale solutii acceptabile
pentru toti" (Moscovici, 1979). Stilul de comportament, in conceptia lui Serge Moscovici, se refera
la "organizarea comportamentelor si opiniilor, la derularea si la intensitatea exprimarii lor, pe scurt,
la retorica comportamentului si opiniei". Toate comportamentele, deci si cele verbale, au doua
aspecte: unul instrumental si altul simbolic, adica vizeaza un obiect, dar da si informatii despre starea
actorului social. Repetarea continua a acelorasi opinii din partea unui individ sau a unui grup, in
consecinta, poate reflecta incapatanare, rigiditate, dar si certitudine, iar certitudinea este un indicator
al consistentei comportamentale si reflecta taria angajamentului fata de o pozitie sau fata de o alegere. Prin
consistenta, stilul de comportament al unei minoritati poate exercita influenta sociala. Stabilitatea opiniei
publice reprezinta cea de-a treia caracteristica a acestui fenomen psihosocial. Opiniile oamenilor se
schimba mai rapid decat atitudinile. Opinii stabile se intalnesc destul de rar, daca raman
neschimbate ele sunt mai degraba credinte si, asa cum remarca Gustave Le Bon inca la inceputul
secolului nostru, "A sti si a crede sunt lucruri diferite" (Le Bon, 1911/1995). Gustave Le Bon
aprecia ca "Pe cand dobandirea celui mai neinsemnat adevar stiintific cere o enorma truda, a poseda
o certitudine care nu se bazeaza decat pe credinta nu cere nici un efort. Toti oamenii au credinte,
foarte putini fiind cei care se ridica pana la cunoastere" (Le Bon, 1911/1995).

2.2. Legile opiniei publice

Hadley Cantril (1947) a formulat mai multe asa-zise "legi ale opiniei publice":

 Opinia publica este foarte sensiblila la evenimentele importante.

 Evenimentele de intensitate neobisnuita pot bascula temporar opinia publica de la o

extrema la alta. Opinia nu se stabilizeaza cat timp implicatiile evenimentelor sunt percepute din
perspective diferite.

 Opinia publica este, in general, determinata mai puternic de fapte decat de vorbe - daca nu
cumva respectivele vorbe sunt ele insele interpretate ca "evenimente".

 Enunturile verbale si planurile de actiune au importanta maxima daca opinia este

nestructurata, daca oamenii sunt sugestibili si daca ei cauta anumite interpretari din partea unei
surse demne de incredere.

 In general, opinia publica nu influenteaza aparitia evenimentelor; ea doar reactioneaza

cand evenimentele apar.

 Din punct de vedere psihologic, opinia este fundamental determinata de interesul propriu.
Evenimentele, cuvintele si alti stimuli afecteaza opinia numai daca este perceputa relatia cu
propriul interes.

 Opinia nu ramane neschimbata timp indelungat decat daca oamenii simt ca interesul lor
este implicat sau daca opinia - exprimata in cuvinte - este sustinuta de evenimente.

 Daca interesul propriu este implicit, opiniile nu sunt usor de schimbat.

 Cand interesul propriu este implicit, opinia publica in democratie este, probabil, inaintea
politicii oficiale.

 Daca o opinie este insusita de o majoritate fragila sau nu este structurata solid, un fapt
relevant tinde sa schimbe opinia in directia acceptata.
  In situatii critice, oamenii devin mai atenti la modul de conducere - daca au incredere in
lideri, ii sustin mai mult decat de obicei; daca nu au incredere, devin mai putin ingaduitori fata de
conducere decat de obicei.

 Oamenii sunt mai putin sovaelnici in deciziile critice referitoare la lideri, daca ei simt ca si
altii au opinii asemanatoare.

 Oamenii au opinii diferite si sunt capabili sa-si formeze mai usor opinii despre scopuri,
decat despre modalitatea de atingere a scopurilor.

 Opinia publica, asemenea opiniilor individuale, este influentata de dorinte. Si daca opinia se
bazeaza in principal pe afecte, nu pe informatie, atunci ea se schimba, probabil, o data cu
evenimentele.

 In general, daca in democratie oamenii au oportunitati educative si acces la informatii,

opinia publica reveleaza cunoasterea puternica a simtului comun. Cu cat oamenii informati sunt
mai puternic implicati in evenimente si isi sustin interesele lor, cu atat mai probabil opinia lor va fi
mai asemanatoare cu opinia obiectiva a expertilor.

3.      Sondajul de opinie publica

3.1. Pentru cunoasterea opiniei publice si pentru masurarea schimbarii opiniilor,

sociologia ofera o gama larga de metode si tehnici, incepand cu observarea si terminand cu
experimentul. Sondajul de opinie reprezinta insa modalitatea cea mai des utilizata si cea mai
cunoscuta de cercetare a opiniei publice.

 Principala regula careia trebuie sa i se conformeze sondajul de opinie este: "nu se poate
organiza un sondaj de opinie publicadecat daca o asemenea opinie publica exista" (Stahl,
1974). In caz contrar, "sondajul de opinie publica poate avea [.] valoarea unei propagande,
adica a unei solicitari de luare de atitudine si deci sa fie folosit ca instrument de actiune
sociala, iar nu ca simplu mijloc de informare" (Stahl, 1974).

O alta caracteristica vizeaza functia aplicativa a sociologiei: studiem opinia publica

pentru a informa puterea politica si cetatenii despre stadiul atingerii binelui general.
Interventia sociologului in acest caz consta in informarea tuturor prin publicarea rezultatelor
obtinute in cadrul sondajelor de opinie publica. Pentru evitarea manipularii comportamentului
de vot, se recomanda sa se specifice: 1) identitatea institutiei care a sponsorizat sondajul; 2)
formularea cuvant cu cuvant a intrebarilor; 3) structura esantionului; 4) volumul esantionului
si detaliile in cazul utilizatii chestionarelor postale; 5) erorile de esantionare; 6)
reprezentivitatea subesantioanelor; 7) procedeul de investigatie; 8) durata fiecarui interviu.

Septimiu Chelcea este de parere ca insasi publicarea rezultatelor sondajelor de opinie

risca sa altereze vointa alegatorilor. Dincolo de manipularea partizana prin deformarea
rezultatelor, selectarea in mass-media a informatiilor, alegerea datei efectuarii unui sondaj si a
momentului publicarii rezultatelor, exista efectul bandwagon sau efectul regruparii in jurul
invingatorului (rally-around-the-winner effect) constand din tendinta alegatorilor de a se
asocia opiniei majoritare, de a sari pe platforma vagonului care prinde viteza. Cercetari
recente (L. Bartels, 1988; B. Ginsberg, 1986; A. Mehrabian, 1998) au confirmat presupunerea
ca alegatorii sunt inclinati sa ii prefere pe candidatii despre care stiu ca sunt in fruntea
competitiei pentru investitura. Albert Mehrabian (1998), in baza studiilor sale experimentale,
formuleaza concluzia: "Rezultatele obtinute in aceste studii sunt consistente in a arata
superioritatea influentei efectului bandwagon sau a efectului regruparii in jurul
invingatorului in comparatie cu efectul cainele invins (underdog effect)". In opozitie cu
efectul bandwagon, efectul cainele invins exprima tendinta electoratului de a vota in favoarea
candidatilor care au sanse mici de a castiga alegerile. Cercetarile lui P. J. Lavrakas, J. K.
Holley si P. V. Miller (1991) au pus in evidenta atat efectul bandvagon, la unii alegatori, cat si
efectul cainele invins la alti alegatori. Totodata, cei trei cercetatori, analizand reactia
cetatenilor la comunicarea datelor din sondajele de opinie publica facute in SUA cu ocazia
alegerilor prezidentiale din 1988, au constatat ca persoanele cu nivel de scolaritate ridicat sunt
mai rezistente la efectele produse de publicarea rezultatelor din sondajele preelectorale. Pe
ansamblu, insa, se apreciaza ca aproximativ sase la suta din varianta comportamentului de vot
se datoreaza efectului bandvagon (Mehrabian, 1998, 2123). De asemenea, sondajele de opinie
publica pot juca si rolul profetiilor autorealizatoare.

3.2. Acest tip de cercetare sociologica se fondeaza pe tehnicile interogative de culegere

a informatiilor (chestionar, interviu) si pe teoria esantionarii.

Prin esantionare (sau selectie in anchetele sociologice) se intelege "setul de operatii cu

ajutorul carora, din ansamblul populatiei vizate de cercetare, se alege o parte ce va fi supusa
nemijlocit investigatiei. Alegerea trebuie facuta de asa maniera incat, prin intermediul acestui
studiu redus, sa se obtina concluzii cu valabilitate generala, adica dand seama de
caracteristicile intregului univers de indivizi constituenti ai populatiei" (Rotariu si Ilut, 1997).
Foarte general spus, un esantion este o parte dintr-un intreg ce reproduce la scara redusa
structura intregului.

3.3. Variatia rezultatelor in sondajele de opinie publica poate proveni si din modul de

culegere a datelor. Ce intrebam, cum intrebam si cum interpretam raspunsurile sunt probleme
sensibile in sondajele de opinie publica.

3.4. Au fost puse in evidenta si alte surse de variatie a raspunsurilor la anchetele sociologice,
la intrebarile dintr-un chestionar: efectul de lista, formularea intrebarilor, efectul de operator,
locul (la domiciliu, pe strada, la servici) si momentul (anotimpul, in zilele lucratoare sau
in week-end, dimineata sau seara).

Efectul de lista induce o puternica variatie a raspunsurilor: primele si ultimele elemente se

retin mai frecvent decat celelalte.

Datele de cercetare confirma faptul ca ordinea de prezentare spre alegere a raspunsurilor

influenteaza rezultatele sondajului. Redam un exemplu foarte concludent:

A) "Credeti ca preturile in urmatoarele 12 luni vor creste, vor ramane aceleasi sau vor
scadea?"

B) "Credeti ca preturile in urmatoarele 12 luni vor scadea, vor ramane aceleasi sau vor
creste?" (Tabelul 1).

Tabelul 1.  Distributia opiniilor la aceeasi intrebare in functie de ordinea variantelor de

raspuns (dupa Stroschein, 1965)

Raspunsuri Forma A Forma B

 Vor creste 60 57

Vor ramane aceleasi 29 35

Vor scadea   2   1

Nedecisi   9   7

 N = 500 100% 100%

3.5. Modul de aplicare a chestionarelor conduce la variatia raspunsurilor. Chestionarele

autoadministrate presupun inregistrarea raspunsurilor de catre insesi persoanele incluse in
esantionul investigat. Subiectii formuleaza si consemneaza in acelasi timp raspunsurile,
eliminand filtrarea informatiei de catre o alta persoana - operatorul de ancheta. Prin
autoadministrare, ei se pot exprima mai complet: prin ceea ce raspund la intrebare, dar si prin
felul cum fac aceasta. Autoadministrarea elimina unul din factorii care influenteaza raspunsul:
personalitatea celui care aplica formularul. In absenta unei persoane straine - a operatorului -
este probabil ca subiectii sa fie mai dispusi sa raspunda la intrebari "foarte personale", pot sa
elaboreze raspunsuri mai "chibzuite", sa consulte documentele personale pentru a verifica
afirmatiile facute, sa se consulte cu alti membri ai familiei pentru raspunsuri precise.

Leon Festinger (1950) a pus in evidenta, prin experimente riguroase pe grupuri de studente, ca
preferintele in alegerea liderului sunt mai puternic influentate de apartenenta etnica si
religioasa in conditiile anonimatului decat in situtia de vot deschis. Fara indoiala ca efectul
asigurarii anonimatului depinde de tema de studiu si de cultura populatiei anchetate.

S-a constatat, de asemenea, ca apartenenta la gen (masculin/femenin) a operatorilor de

ancheta da nastere unor distorsiuni ale raspunsurilor. Intr-un experiment de conditionare
verbala subiectii au emis un numar mai mare de cuvinte ostile cand experimentatorul era de
sex feminin, cu fizic placut, decat atunci cand experimentatorul era de sex masculin. O sarcina
simpla de sortare, experimental, a fost bine rezolvata cand subiectii si experimentatorii erau
de sex opus. Este demonstrat faptul ca la interpretarea rezultatelor trebuie avuta in vedere
corespondenta, din punct de vedere al apartenentei la gen (masculin / feminin), dintre
operatorii de ancheta si subiecti. Herbert H. Hyman, intr-o lucrare "clasica" aparuta in 1954 si
retiparita in 1975, a analizat sursele de variatie a rezultatelor in cercetarile bazate pe interviu
si chestionar. Astfel, s-a pus in evidenta influenta sexului operatorilor de ancheta asupra
raspunsurilor subiectilor. Pe un numar de 819 subiecti, barbati si femei, s-au obtinut
urmatoarele raspunsuri la intrebarea: "Inchisorile sunt prea bune pentru cei ce atenteaza la
pudoare: ei ar trebui pedepsiti public" cand au fost intervievati barbatii de catre barbati,
barbatii de catre operatorii de ancheta femei s.a.m.d.

Ca si subiectii  cuprinsi in ancheta, operatorii de interviu au un status social propriu,

fac parte dintr-o anumita categorie socio-profesionala. Voluntar, dar cel mai adesea
involuntar, ei exprima pozitia lor sociala prin felul cum vorbesc, prin imbracaminte,
comportament. Persoana intervievata percepe statusul social al operatorului de ancheta si isi
ajusteaza comportamentul verbal (raspunsurile) in raport de ceea ce crede ca asteapta sau ar
trebui sa afle operatorul de ancheta, ca reprezentant al grupului sau social, de la el.
Dar nu numai elementele usor observabile: sexul, varsta sau statusul social al operatorului de
ancheta influenteaza reactiile subiectului. Alura generala, maniera de a fi si de a se misca a
operatorului de ancheta, gestul, privirea actioneaza asupra celui ce raspunde. Este foarte
probabil, asa cum remarca Donald A. Gordon (1967), ca un sentiment antagonist fata de
operatorul de ancheta va spori numarul raspunsurilor "nu stiu". Dimpotriva, un sentiment de
inferioritate, in orice privinta, va diminua frecventa raspunsurilor "nu stiu", intervievatul fiind
tentat sa faca presupuneri acolo unde informatia ii este lacunara.

Unele experimente au demonstrat aparitia raspunsurilor conform asteptarilor

experimentatorului datorita influentei neintentionate a factorilor paralingvistici si kinestezici
ai experimentatorului (i-au sugerat raspunsul prin intonatia vocii sau gesturi).

 In afara factorilor nonverbali, o serie de factori paralingvistici asociati cuvantului sunt de
mare importanta in comunicarea dintre operatorul de ancheta si cel intervievat. Efectele
verbo-motorii (ritm, debit verbal, articulatie), efectele vocii (timbru, intensitate, modulatii), ca
si efectele cuvintelor si ale frazelor (jocurile de sens etc.), asa cum remarca J. Guilhot (1962),
fac sa se vorbeasca in cadrul comunicarii interumane despre o "semnificatie subiectiva" (ceea
ce se intentioneaza a se transmite) si despre "o semnificatie obiectiva" (ceea ce se transmite de
fapt). Simpla intarire a raspunsurilor printr-un "mm-hmm" a dus la cresterea performantelor
subiectului (J. Greenspoon si W. S. Verplank). Referitor la aceasta "intonatie magica", la
universul "hm" al operatorilor de ancheta, scriitorul si sociologul francez Georges Perec
(1967) remarca plurivalenta: "puncteaza cuvantarea celui intervievat, ii castiga increderea, il
intelege, il imbarbateaza si-l intreaba, ba uneori chiar il si ameninta".

Cadrul fizic in care se administreaza chestionarul, ca si momentul (ora din zi, ziua din
saptamana) exercita o influenta asupra raspunsurilor. Sunt de evitat incaperile "oficiale"; cel
mai indicat este sa se desfasoare interviul ca o discutie cat mai obisnuita intr-un cadru
obisnuit: la locul de munca sau la domiciliul subiectului. Dar in spatiul de lucru, ca si la
domiciliul subiectului intervievat, imposibilitatea izolarii fata de ceilalti perturba
comunicarea. Prezenta unei a treia persoane in momentul intervievarii modifica raspunsurile.

3.6. Problema formularii opiniilor de catre oamenii slab informati sau chiar lipsiti de
total de informatie.

Hadley Cantril si Mildred Strunk (1951) au analizat aceasta problema in sondajele din
perioada 1936-1946. Cei doi cercetatori au pus slaba informatie a cetatenilor americani pe
seama faptului ca in SUA, comparativ cu Marea Britanie, Suedia sau Danemarca, adultii
inceteaza a mai citi carti dupa absolvirea scolii. Asa se face ca intr-un sondaj comparativ
international (AIPO, 11/1955) in care se cerea identificarea numelor Columb, Shakespeare,
Napoleon, Beethoven, Karl Marx si Rubens americanii s-au dovedit mai putin informati decat
britanicii (cu exceptia identificarii numelui Columb). Un alt sondaj (AIPO, 12/1955) a aratat,
in acelasi sens, ca americanii sunt mai slab informati decat canadienii. Robert E. Lane si
David O. Sears (1964), analizand pe larg problema "opiniei fara informatie", ajung la
concluzia ca in ceea ce priveste politica externa si interna, mai mult de jumatate din publicul
american are opinii bazate pe o informatie minima despre actiunile guvernului. "Modesta"
informatie pe care se fondeaza opiniile a fost pusa in evidenta si de rezultatele sondajelor de
opinie din alte tari. Oamenii decid intai ce pozitie adopta intr-o problema controversata si apoi
cauta informatii pentru a se justifica sau se informeaza si apoi formuleaza o opinie. Asa cum
sugera Milton J. Rosenberg (1960), autorii anterior mentionati considera ca "de multe ori
opinia publica are o natura fundamental irationala" (Lane si Sears, 1964).
Mass-media: definitii

"Prin comunicarea in masa se intelege transmiterea de informatii de catre specialisti calificati

catre un auditoriu larg, diversificat, raspandit pe un intins teritoriu. Se realizeaza prin mass-
media - mijloace tehnice si organizationale complexe, printre care indeosebi televiziunea,
radioul, filme, ziare, carti, periodice si intr-o masura tot mai mare internetul. Interesul
sociologic pentru mass-media se centreaza asupra catorva chestiuni inrudite. Cine controleaza
mass-media si, odata cu ele, informatia pe care o transmit? Caror interese le servesc? Cum ii
afecteaza comunicarea in masa pe indivizi - de la produsele pe care oamenii le cumpara, la
opiniile lor politice si la tendinta spre comportamente violente - si in ce masura aceste efecte
variaza in raport cu caracteristici cum sunt clasa sociala, varsta, genul si educatia? In ce fel
efectele cumulative ale multiplelor canale mass-media ce transmit mesaje similare modeleaza
populatii si perceptiile acestora despre realitatea sociala? In ce fel modeleaza mass-media
definitiile publice ale diferitelor probleme sociale si configureaza agenda discutiei si
dezbaterii publice? Cum se vor raporta mass-media la dezvoltarea exploziva a tehnologiei
informatice si a potentialului ei de a transmite cantitati de informatie uriase prin retele de tipul
internet? In ce relatie stau mass-media cu alte institutii fundamentale cum sunt statul,
corporatiile, educatia si religia?" (A. G. Johnson, 2007, 78-79).

Mass-media sunt deseori percepute de publicul larg sub diferite forme. Fie ca
reprezinta un mod de informare, sau de divertisment, mijloacele de comunicare in masa au
ajuns sa fie in societatea actuala un factor de decizie foarte important in ceea ce priveste
opinia publica. In mod normal, sistemul mass-media asigura circularea informatiilor si ajuta la
crearea anumitor viziuni asupra evenimentelor si persoanelor ce se afla in prim-plan la un
moment dat sau altul. De-a lungul timpului, subiectul referitor la influenta mass-media asupra
opiniei publice a fost mereu in atentia celor ce sunt interesati intr-o mai mica sau mai mare
masura de acest domeniu. Punctele de vedere au fost impartite si s-a vorbit despre o influenta
covarsitoare a mass-media asupra opiniei publice, de o manipulare a maselor si prezentarea
unei imagini dist 636h74g orsionate a lumii pentru a obtine reactii prestabilite din partea
auditoriului. Pe de alta parte, nu s-a acordat acestei influente o importanta prea mare,
considerand ca puterea pe care o are mass-media asupra opiniei publice este minima si nu
afecteaza perceptia indivizilor asupra evenimentelor globale sau asupra deciziilor importante.
Se poate spune, totusi, ca exista o legatura incontestabila intre mass-media si opinia publica,
insa aceasta inca nu a fost determinata si nu i-au fost stabilite coordonatele, ramanand in
continuare un subiect de discutie abordat atat de catre oamenii de stiinta interesati in a studia
acest domeniu, cat si de publicul larg ce este constient ca se afla intr-un fel sau altul sub
influenta mass-media.

In Romania, mass-media joaca un rol foarte important in vietile tuturor. Pentru ca

exista o multitudine de posturi de televiziune, publicatii scrise sau online, la prima vedere se
formeaza impresia unui sistem mediatic sanatos, diversificat si dornic de a informa opinia
publica. Insa, de cele mai multe ori, nu doar informarea reprezinta unicul scop al mass-media.
Intr-o societate in care puterea divertismentului si a fantasticului este covarsitoare, mijloacele
de comunicare in masa nu fac decat sa alimenteze apetitul auditoriului ce este din ce in ce mai
dornic de spectacol.

Determinanti ai stilului de viata: activitati, interese, opinii

Una dintre cele mai frecvente tehnici de masurare a stilului de viata este metoda AIO. Aceasta
masoara diferite aspecte considerate parte din activitatile intreprinse de respondent (munca,
hobby-uri, evenimente sociale, vacanta, distractie, apartenenta la un club, comunitate, achizitii
si sport), interesele acestuia (familie, casa, profesie, comunitate, recreere, moda, alimentatie,
mass-media, realizari) si opiniile lui (opinii despre sine, probleme sociale, politica, afaceri,
economie, educatie, produse, viitor, cultura). Desigur, la toate aceste aspecte se mai adauga si
cele demografice (varsta, educatie, venit, ocupatie, marime a familiei, tip de locuinta, zona
geografica, marime a localitatii, stadiu in ciclul de viata) (J.T. Plummer, 1974, 34, dupaP.
Datculescu, 2006, 94).

            Pentru a putea oferi o imagine cat mai clara a determinantilor stilului de viata, in cele
ce urmeaza voi incerca sa ii definesc si sa ii clasific pe fiecare in parte.

            Voi incepe prin a defini cele trei categorii de factori. Astfel, activitatile sunt definite ca
fiind "cadre de referinta explicative mai obiective decat actiunile. Activitatea nu reprezinta
pur si simplu o suma de actiuni, ci un proces structurat complex la nivelul caruia devine mai
clar ca obiectivele constient formulate reprezinta doar o secventa, o expresie subiectiva a unei
finalitati obiective, mai putin constientizate" (C. Zamfir, 1993, 15). Tot Catalin Zamfir (1993,
305) considera ca interesul este o "expresie activa a necesitatilor unui sistem (individ, grup
social, institutie, colectivitate), finalitate care orienteaza comportamentul." In ceea ce priveste
opinia, Septimiu Chelcea preia trei dintre definitiile date de renumitul psihosociolog Jean
Stoetzel (1910-1987) intr-o lucrare de referinta in domeniu, "Theorie des opinions" (1943).
Astfel, opinia reprezinta "formula nuantata care, asupra unei probleme delimitate, obtine
adeziunea fara rezerve a unui subiect" sau "pozitia pe o scala obiectiva a propozitiei careia ii
acorda adeziunea sa totala". Alaturi de aceste doua definitii operationale gasim si o a treia
definitie care explica opinia drept "manifestarile, constand in adeziunea la anumite formule,
ale unei atitudini, care poate fi evaluata pe o scala obiectiva" (J. Stoetzel, 1943, 80, dupa S.
Chelcea, 2006, 29).

            In prima categorie, cea a activitatilor, intra munca, hobby-urile, evenimentele sociale,
vacanta, distractia, apartenenta la un club, comunitatea, achizitiile si sportul (J.T. Plummer,
1974, 34, dupa P. Datculescu, 2006, 94).
            Tony J. Watson (1980/2003, 42) prezinta in lucrarea sa despre munca si industrie
perspectiva lui Karl Marx (1818-1883) si a lui Friedrich Engels (1820-1895) despre munca si
anume faptul ca indivizii isi indeplinesc scopul doar prin munca. Acest proces social esential
este cel prin care lumea a fost creata. Teoria aceasta reprezinta baza materialismului lui
Marx.. Incepand cu Marx, munca a fost definita de-a lungul timpului in diferite feluri insa
principala caracteristica a acesteia o reprezinta calitatea de sursa de satisfactie pentru indivizi
pe care o detine. Clasificarea muncii se poate face dupa multe criterii insa voi considera drept
relevanta pentru studiul meu clasificarea pe care Institutul National de Statistica a facut-o in
ceea ce priveste ocupatiile in Romania in publicatia Forta de munca in Romania. Ocupare si
somaj". Astfel, au fost identificate urmatoarele categorii de ocupatii:

-         membri ai corpului legislativ ai executivului, inalti conducatori ai administratiei

publice, conducatori si functionari superiori din unitatile economico-sociale si politice;

-         specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice;

-         tehnicieni, maistri si asimilati;

-         functionari administrativi;

-         lucratori operativi in servicii, comert si asimilati;

-         agricultori si lucratori calificati in agricultura, silvicultura si pescuit;

-         mestesugari si lucratori calificati in meserii de tip artizanal, de reglare si intretinere a

masinilor si instalatiilor;

-         alte categorii dintre care muncitori necalificati.

Hobby-urile sunt activitati ce presupun pasiune pentru ceva anume si se desfasoara de cele
mai multe ori in timpul liber. Alan G. Johnson (2007, 372) defineste termenul "timp liber" ca
fiind "timpul din afara celui ocupat cu munca si care este folosit pentru recreere, destindere,
relaxare, etc. [] Studierea timpului liber acorda atentie: rolului sau in viata de familie,
accesului inegal in functie de gen, rasa, clasa sociala si varsta; modului in care in capitalism
timpul liber este transformat in marfa si dominarii timpului liber de catre cerintele
muncii."   Principalele categorii de hobby-uri sunt: hobby-uri legate de animale (cresterea
animalelor, salvarea animalelor), hobby-uri legate de arta (desen, caligrafie, pictura), hobby-
uri legate de mestesuguri (olarit, crosetat, origami, sculptura, tesut, gravura, colaje), hobby-uri
legate de colectionare (de monede, fotografii, antichitati, opere de arta, ceasuri, benzi
desenate, carti, bancnote, autografe, etc.), hobby-uri legate de calculatoare (jocuri pe
calculator, navigare pe internet, intalniri virtuale), gatit, gradinarit, activitati in aer liber,
fotografie, literatura, calatorii. Desigur, hobby-urile pot atinge un numar mult mai mare, insa
m-am rezumat doar la cele mai des intalnite si mai accesibile.

            Evenimentul social este o intamplare importanta de natura sociala. Din cadrul

evenimentelor sociale fac parte petrecerile, concertele, spectacolele in aer liber, balurile,
conferintele. Legat de evenimentele sociale, apartenenta la un club poate reprezenta un indice
al calitatii si al seriozitatii individului, mai ales daca este vorba despre un club select. Pentru
cercetarea pe care am desfasurat-o in vederea studierii stilului de viata, asa cum am
mentionat, am folosit tabelul cu determinanti ai stilului de viata prezentat de catre Petre
Datculescu (2006, 94) in lucrarea "Cercetarea de marketing. Cum sa patrunzi in mintea
consumatorului, cum masori si cum analizezi informatia" si preluat dupa J.T. Plummer (1974,
34) insa in Romania, cu siguranta, apartenenta la un club nu este un factor foarte important al
stilului de viata, tinand cont de faptul ca nu se poate vorbi despre o cultura a cluburilor selecte
in tara noastra.

            In ceea ce priveste vacanta si distractia, acestea consider ca sunt strans legate. Vacanta
am clasificat-o prin vacanta in tara sau in strainatate si vacanta acasa caracterizata de relaxare.

            Ultima dintre activitatile propuse pentru analiza stilului de viata este sportul. Jay
Coakley (2007, 5) de la Universitatea din Colorado ofera o explicatie privitoare la definirea
sportului in lucrarea "Sports in society. Issues and controversies". Conform lui Coakley,
"sportul este o activitate competitiva institutionalizata ce implica un efort fizic sau utilizarea
aptitudinilor fizice de catre participanti motivati de recompense interne sau externe". Aceasta
definitie contine anumite aspecte destul de clare, insa exista si notiuni ce ridica probleme.
Spre exemplu, faptul ca sportul implica un efort fizic. In acest caz, se mai poate spune ca
sahul sau biliardul sunt sporturi? Sau ideea de sport ca activitate competitiva si efectuata in
scopul primirii unei recompense. Nu intotdeauna sportul este practicat pentru competitie sau
pentru a castiga un premiu. In ceea ce priveste lucrarea mea, am luat in considerare
clasificarea sporturilor oferita de Institutul National de Statistica in Anuarul de statistica al
Romaniei. Desigur, aici sunt enumerate toate cele 58 de federatii sportive existente in 2007 in
Romania insa ma voi rezuma la cele mai comune sporturi ce sunt practicate la scara larga.
Acestea sunt: alpinismul, artele martiale, atletismul, automobilismul, badminton, baschet,
box, ciclism, culturism, dans sportiv, fotbal, tenis, gimnastica, handbal, hochei, judo, karate,
motociclism, natatie, patinaj, polo, popice, schi, scrima, snooker, sah, volei.

            Sectiunea "interese" este reprezentata de interesele manifestate pentru familie, casa,

profesie, comunitate, recreere, moda, alimentatie, mass-media, realizari (J.T. Plummer, 1974,
34, dupa P. Datculescu, 2006, 94).
            In primul volum al lucrarii "Sociologia educatiei familiale", sociologul Elisabeta
Stanciulescu (2002, 26) defineste familia ca fiind "unitate sociala constituita din adulti si
copii, intre care exista relatii de filiatie - naturala (de sange) sau sociala - indiferent de orice
alte considerente". De asemenea, in aceeasi lucrare de referinta pentru studiul educatiei si al
familiei, clasifica familia in urmatoarele tipuri: familie bunici-nepoti, familie compusa,
familie conjugala (restransa), familie conjugal-parentala, familie cu doi aducatori de venit,
familie cu dubla cariera, familie largita, familie (mono)parentala, familie nucleara, familie de
origine, familie de procreere, familie reconstituita, familie traditionala (2002, 227-230). Desi
tipul de familie  este, intr-adevar, un aspect destul de important in cercetarea stilului de viata,
pentru lucrarea mea este mai relevant interesul pe care respondentul il acorda familiei,
indiferent de structura sau marimea acesteia.

Allan G. Johnson (1986, 245) explica semnificatiile notiunii de "comunitate" incepand

capitolul referitor la acest aspect din lucrarea "Human arrangements. An introduction to
sociology" cu invitatia la a reflecta asupra implicatiilor pe care le are termenul "comunitate".
Poate fi vorba despre familie, prieteni, orasul natal, vecinatate, politica, scoala, biserica, locul
de munca, "locul de care apartinem", etc. Oricare ar fi asocierea, cuvantul "comunitate" se
refera la unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii noastre pentru ca este locul in care
traim iar acest loc influenteaza felul in care traim. In comunitate ne nastem, urmam scoala, ne
facem prieteni, ne gasim un loc de munca si, de asemenea, imbatranim. Comunitatea poate fi
o sursa de atasament profund ce ne face sa ne simtim radacinile in aceasta lume si, totodata,
poate fi si asemeni unei inchisori din care avem putine sanse sa evadam. O comunitate este un
colectiv de indivizi ce impart acelasi mediu fizic si isi satisfac nevoile prin interactiunea
zilnica cu ceilalti membri (L.F. Schnore, 1973, 89, dupa A.G. Johnson, 1986, 245).

            Tot in sectiunea interese regasim si interesul acordat modei. Pentru a intelege mai bine
conceptul de "moda" am considerat definitia data de Septimiu Chelcea (1993, 360) drept
relevanta pentru obiectul lucrarii mele intrucat m-am referit la moda in ceea ce priveste stilul
vestimentar sau, mai exact, ceea ce tine de aspectul exterior al unei persoane.. Astfel, moda
este un "ansamblu de comportamente si opinii colective care, intr-o cultura data, arata
preferinta temporara pentru anumite practici expresive ale vietii sociale (vestimentatie,
coafura, alimentatie, lectura etc). Moda este expresia simbolica a statusului social si parte a
unei culturi".

In cadrul sectiunii opinii, am incercat sa aflu opinia respondentilor despre sine,

probleme sociale, politica, afaceri, economie, educatie, produse, viitor, cultura (J.T. Plummer,
1974, 34, dupa P. Datculescu, 2006, 94).

Problemele sociale sunt definite ca fiind "caracteristici, situatii aparute in dinamica

unui sistem social, care afecteaza negativ functionarea sa si necesita interventia pentru
corectarea (modificarea) eliminarea sa" (A. Teodorescu, 1993, 446). Cele mai
comune probleme sociale sunt: criminalitatea, delincventa juvenila, consumul de droguri,
sinuciderile, prostitutia, dezorganizarea familiei, conflicte de munca, probleme
socialegenerate de prezenta armatei si politiei in viata cotidiana, traficul urban, criza de
locuinte, dezastrele naturale sau economice. La acestea se mai adauga si poluarea, marile
migratii internationale, inegalitatea economica si sociala intre marile regiuni ale globului,
alimentatia, energia si formele noi de violenta (civila, organizata, terorismul).

"Politica poate fi definita pe scurt ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu
opinii si interese initial divergente ajung la decizii colective socotite indeobste ca fiind
obligatorii pentru respectivul grup si impuse ca o linie de conduita comuna" (D. Miller, 2000,
575-577). In cadrul acestui studiu, m-am referit la sistemul politic romanesc, cel european si
cel international, ramanand de vazut daca viziunea respondentilor va corespunde viziunii lui
David Miller in ceea ce priveste politica. La fel si in cazul economiei, cercetarea desfasurata a
incercat sa afle parerea respondentilor despre sistemul economic romanesc comparativ cu cel
international. Persoanele intervievate au fost rugate sa isi exprime opinia in legatura cu aceste
aspecte - politic si economic - atat pentru a ajuta la aflarea stilului de viata, cat si pentru a
masura gradul de influenta pe care o exercita mass-media.

Alaturi de politica, economie sau problemele sociale, un domeniu de interes il

reprezinta si educatia. Acesta este un aspect important pentru stilul de viata iar opinia despre
educatie poate reprezenta un factor puternic in stabilirea lui. Pentru a intelege mai bine ce
reprezinta educatia, voi apela la definitia oferita de catre sociologul Elisabeta Stanciulescu
(2002, 225): "educatia este un proces neintrerupt de producere si actualizare a sinelui - inteles
ca unitate tensionata si proteica a unei componente reproductive (eu social) si a alteia
creatoare (eu individual). Acest proces are ca finalitate atat socializarea (identificarea) cat si
individualizarea (diferentierea) subiectului si presupune interactiune, cunoastere, comunicare,
sisteme simbolice (culturale). [] Educatia poate imbraca forma unei actiuni constiente,
sistematice, organizate, discursive, mai mult sau mai putin institutionalizate (educatie
intentionala, pedagogie explicita); totusi ea se realizeaza mai ales in experienta cotidiana
practica a subiectului (educatie spontana, pedagogie implicita)". Corelata cu educatia este si
cultura pe care Septimiu Chelcea (2003, 102-105) o defineste in "Enciclopedia de
Psihosociologie" drept "ansamblul modurilor de a gandi, simti si actiona, invatate si
impartasite prin mecanisme nebiologice, de catre un numar semnificativ de persoane sau de
catre o colectivitate distincta (popor, natiune, grup de popoare)".

In ceea ce priveste notiunea de "viitor", am incercat sa fac referire in dicutiile cu

respondentii atat la viitorul acestora cat si la viitorul tarii, al societatii in care traiesc pentru a
putea evalua de asemenea gradul de influenta pe care mass-media o aplica asupra indivizilor
si totodata daca viitorul pe care il intrevad respondentii se coreleaza cu stilul de viata din
prezent.
Repere metodologice

Pentru studiul pe care l-am desfasurat cu scopul de a masura influenta mass-media asupra
opiniei publice in functie de stilul de viata al indivizilor, voi detalia mai jos structura tematica
a cercetarii, metoda de cercetare pe care am ales-o pentru studiul meu, ipotezele cercetarii si
obiectivele acesteia.

Structura tematica. Tema cercetarii mele este influenta mass-media asupra opiniei publice in
functie de stilul de viata. Este cunoscut faptul ca mass-media poate avea o influenta asupra
opiniei publice destul de mare. Asa cum am prezentat in capitolul al doilea al acestei lucrari,
exista mai multe teorii privind modul in care mass-media isi exercita influenta asupra
oamenilor (modelul "glontului magic", modelul "fluxul comunicarii in doua trepte", teoria
"agenda-setting" si teoria "spirala tacerii"). Prin aceasta cercetare am vrut sa aflu daca stilul
de viata este un factor al influentei mass-media, daca are puterea sa opreasca sau sa amplifice
influenta pe care o aplica mijloacele de comunicare in masa asupra indivizilor.

Metoda de cercetare. Am folosit pentru studiul desfasurat o metoda de cercetare de tip

calitativ, interviul in profunzime. Ghidul de interviu pe care l-am elaborat s-a bazat pe tabelul
1.1. Componente ilustrative AIO, tabel prezentat in primul capitol al acestei lucrari. Toate
cele 23 de intrebari au fost create folosind itemii din tabel. Astfel am incercat sa transpun un
instrument folosit in cercetarile cantitative pentru o cercetare calitativa. Am intervievat zece
respondenti cu varsta cuprinsa intre 21 si 30 de ani. Acestia sunt domiciliati in Bucuresti, au
studii superioare si sunt studenti sau angajati.

Ipotezele cercetarii.  Principala ipoteza a acestei cercetari a fost urmatoarea: cu cat gradul de
complexitate a stilului de viata al oamenilor creste cu atat influenta mass-media asupra opiniei
lor scade. Complexitatea stilului de viata inseamna gradul de incarcare a modalitatii de
petrecere a timpului. Un stil de viata complex este un stil de viata ce cuprinde multe activitati,
o munca solicitanta, eventual urmarea unei facultati in acelasi timp. Cand am formulat aceasta
ipoteza am plecat de la faptul ca o persoana cand este in cea mai mare parte din timp ocupata
cu activitati de interes personal, cum ar fi dezvoltarea profesionala, activitati in cadrul
grupului de prieteni sau in cadrul familiei, hobby-uri, etc. acorda mai putin timp informarii
prin mass-media si prin urmare, mijloacele de comunicare in masa nu reusesc sa o influenteze
la fel de mult ca in cazul unei persoane ce are un stil de viata mai putin complex si astfel are
posibilitatea de a fi in contact mai mult timp cu mass-media.

Obiectivele cercetarii. Acest studiu a avut ca scop incercarea de a identifica aspecte ale

stilului de viata printr-o metoda calitativa si de asemenea, masurarea influentei mass-media
asupra opiniei publice in functie de stilul de viata. In primul rand, am vrut sa observ daca
mass-media are o influenta relativ egal distribuita asupra respondentilor. Astfel, in cadrul
interviurilor ce erau structurate in patru parti, una dintre parti a fost dedicata discutiei despre
mass-media. Celelalte trei parti urmareau obtinerea anumitor informatii cu privire la modul in
care respondentul isi traieste viata, care sunt activitatile pe care le intreprinde, ce interese are
si care sunt opiniile lui despre anumite subiecte. Obtinand aceste raspunsuri, scopul meu a
fost sa determin stilul de viata al respondentului sau doar anumite aspecte din stilul sau de
viata. Odata stabilit stilul de viata, obiectivul a fost de a face o conexiune intre stilul de viata
si influenta mass-media asupra respondentului pentru a testa ipoteza conform careia daca
stilul de viata are o complexitate mai ridicata atunci influenta mass-media asupra opiniei
individului va scadea.

Teorii ale influentei mass-media asupra opiniei publice

Opinia publica: definitii si teorii

Termenul de "opinie publica" provine din latinescul opinio derivat de la opinari, ce inseamna

a exprima o parere.

Edward L. Bernays (1923/2003, 73) defineste opinia publica in lucrarea Cristalizarea

opiniei publice astfel: "opinia publica este termenul care defineste un grup difuz, nestatornic
si schimbator de judecati individuale. Opinia publica este rezultanta opiniilor individuale -
cand consensuale, cand conflictuale - ale oamenilor care alcatuiesc societatea sau orice grup
social." Remy Rieffel (2008, 38) considera in lucrarea Sociologia mass-media ca opinia
publica este "produsul unui auditoriu specific (un public cum este electoratul); ea este, apoi, o
opinie impartasita de un numar mare de persoane, o opinie comuna; si, in sfarsit este o opinie
adusa la cunostinta tuturor si supusa evaluarii - este facuta publica.".  

Septimiu Chelcea (2006, 37-41) in lucrarea Opinie publica. Strategii de persuasiune si

manipulare a realizat o cronologie a studiului opiniei publice, dupa cum urmeaza:

Aristotel (382-322 i.e.n.) a consacrat ideea de om ca "fiinta sociala" si a aratat

importanta cunoasterii dorintelor cetatenilor, dorinte exprimate liber. In Evul Mediu, exista un
dicton ce elogia opinia publica, si anume "vox populi, vox Dei". Desi in acea perioada
conceptul de "opinie publica" nu era inca unul cunoscut, iar in Europa predominau
comunitatile rurale, fenomene importante pentru timpurile respective, precum luptele pentru
suprematie si disputele religioase vor conduce la formarea a ceea ce se va numi mai tarziu
"opinie publica".

Nicolo Machiavelli (1469-1527) considera ca opinia publica poate juca un rol

important in ceea ce priveste puterea politica, ea o putea distruge sau o putea sustine. De
asemenea, Nicolo Machiavelli a fost primul care s-a referit la opinia publica in sensul modern
al cuvantului. Niccolo Machiavelli a observat ca opinia publica poate fi manipulata si a
avertizat ca puterea nu trebuie sa ignore forta opiniei publice.

Blaise Pascal (1623-1662) elogia opinia publica si o considera "regina lumii". La

aceasta consideratie, Voltaire (1694-1778), marele scriitor iluminist francez, a replicat: "
252c26c Daca opinia este regina lumii, atunci filosofii conduc regina".

John Locke (1632-1704) nu a facut referire la opinia publica direct insa in scrierile
sale se poate observa faptul ca acest concept este prezent implicit in sintagmele pe care le
folosea: "opinie a poporului" sau "opinie a publicului".

Jean-Jacques Rousseau a folosit consecvent termenul de « opinie publica » inca din

anul 1744. Daca pana atunci acest concept era folosit implicit in scrierile filosofilor si
oamenilor politici, Jean-Jacques Rousseau a aratat rolul opiniei publice in cadrul guvernarii
democratice.

In anul 1937, Floyd H. Allport (1890-1978) a realizat un articol intitulat Toward a

Science of Public Opinion si publicat in Public Opinion Quaterly, (ianuarie, 1937) in care a
analizat opinia publica, oferind o lista de caracteristici a acesteia. Astfel, opinia publica:

   -    implica verbalizare si comunicare intre indivizi

-    se refera la un subiect de larg interes

-   implica actiune sau predispozitie spre actiune a unor indivizi constienti ca si altii
reactioneaza in acelasi mod

-    este un fenomen tranzitoriu

-    nu implica in mod necesar o majoritate

-    trebuie facuta distinctia intre opinie publica si norme si obiceiuri

-  eficacitatea schimbarii pe care o aduce depinde de contextul social-politic (Floyd H.

Allport, 1937, apud P. Davison, 1958, 93).

Floyd H. Allport considera ca "termenul de opinie publica designeaza o situatie sau mai multi
indivizi care se exprima sau pot fi chemati sa se exprime in termeni de aprobare sau de
sustinere (sau de dezaprobare sau opozitie) a unei situatii, persoane sau propuneri larg
impartasite de o proportie, intensitate si constanta, astfel incat rezulta probabilitatea unei
actiuni efective directe sau indirecte in raport de obiectivul implicat" (apud S. Chelcea, 2006,
29).
 Jean Stoetzel (1910-1987) a formulat trei definitii ale opiniei publice. In prima
considera ca aceasta este "formula nuantata care, asupra unei probleme delimitate, obtine
adeziunea fara rezerve a unui subiect". Cea de-a doua definitie a conceptului de opinie publica
este urmatoarea: "Opinia unui individ este pozitia pe o scala obiectiva a propozitiei careia ii
acorda adeziunea sa totala". A treia definitie propusa de Stoetzel in urma analizei determinarii
opiniilor sustine ca opiniile unui subiect sunt "manifestarile, constand in adeziunea la anumite
formule, ale unei atitudini, care poate fi evaluata pe o scala obiectiva" (apud S. Chelcea, 2006,
29).

Desi de-a lungul timpului conceptul de "opinie publica" a nascut controverse si a fost
analizat si definit de foarte multi filosofi, sociologi si psihologi din diferite epoci si cu diferite
puncte de vedere, in prezent acest termen nu este inca definit astfel incat una dintre definitii sa
fie pe deplin acceptata de specialistii ce trateaza acest subiect. Fiecare definitie ce a fost data
conceptului de "opinie publica" subliniaza anumite caracteristici si trasaturi ale acestui
fenomen astfel incat sa poata scoate in evidenta esenta lui, insa toate aceste definitii pe care le
cunoastem se completeaza reciproc. Chiar daca poate parea ca acest subiect a fost tratat
superficial si de aceea nu a fost data o definitie completa a lui, este totusi imposibil sa poti
surprinde toate aspectele unui fenomen atat de complex ce poate schimba cursul istoriei sau
poate duce la anumite modificari importante in comportamentul uman in cadrul societatii sau
chiar poate ramane inert la diverse actiuni ce vizeaza in primul rand un impuls din partea
opiniei publice.

Personal, consider adecvata obiectului acestei lucrari urmatoarea definitie: opinia

publica este "procesul psihologic interactiv de agregare a judecatilor evaluative, atitudinilor si
credintelor referitoare la o problema sociala ale unui numar semnificativ de persoane dintr-o
comunitate, care intr-o forma sau alta (declaratii spontane, raspunsuri la intrebarile din
chestionarele de cercetari, memorii si scrisori adresate factorilor de decizie, demonstratii de
strada, greve, mitinguri, etc) se exprima deschis" (S. Chelcea, 2006, 33).

Constructia opiniei publice. Structura si functii

Opinia publica se caracterizeaza printr-o anumita dinamica in timp si este un fenomen

fluctuant, putand sa aiba anumite orientari intr-un stadiu initial si alte orientari in perioade
succesive de timp. De asemenea, ea poate fi modificata in functie de multitudinea si fluxul de
informatii ce sunt directionate inspre ea, intentionat sau nu, avand ca rezultat schimbarea
atitudinilor, a bazei afective, care mai apoi influenteaza comportamentele si actiunile
indivizilor.

Cand se vorbeste despre opinie nu se poate lua in considerare stiinta sau cunoasterea,
opinia este doar o "parere", nu un adevar matematic, ci reprezinta convingeri schimbatoare ce
pot deveni credinte in momentul in care sunt profund inradacinate.
 Opinia publica nu se numeste publica doar datorita faptului ca este a publicului, ci
pentru ca se refera la subiecte de natura publica: problemele colective sau interesul general.
Giovani Sartori (2005, 52) considera ca "opinia publica este ansamblul unor opinii care se afla
inlauntrul unui public sau inlauntrul mai multora".

Sistemul mass-media asigura circulatia informatiilor, opiniilor, interpretarilor si

abordarilor care sunt considerate a avea o semnificatie sociala.

Remy Rieffel (2005/2008, 41) pune problema influentei mass-media asupra opiniei
publice incercand sa afle daca mass-media sunt simpli amplificatori ai fenomenului sau daca
reusesc sa manipuleze intr-un fel indivizii, instaurand un conformism al gandirii. Incercand o
analiza a fenomenului opiniei publice in raport cu mass-media, Remy Rieffel ajunge la
concluzia ca "presa scrisa a fost unul dintre factorii care au favorizat aparitia si progresul
opiniei publice; [] mass media au modificat modalitatile de exprimare a opiniei publice; []
mijloacele de comunicare in masa pot uneori sa impuna pe ordinea de zi anumite subiecte si
sa genereze conformism, iar alteori pot sa dea amploare dezbaterii si sa favorizeze pluralismul
opiniilor" (R. Rieffel, 2005/2008, 41-45).

Desigur, exista mai multe puncte de vedere in ceea ce priveste influenta mass-media
asupra opiniei publice. Dintr-un punct de vedere mass-media nu influenteaza opinia publica,
aceasta manifestand o "incapatanare" in ceea ce priveste presa. Un alt punct de vedere ar
putea afirma ca presa nu face decat sa accepte si sa amplifice opinia publica. Exista si un
punct de vedere care se pozitioneaza mai aproape de adevar ce sustine ca presa, ca orice alt
mediu de educare, contribuie la o schimbare clara a opiniei publice (E. Bernays, 1923/2003,
80-81).

Cel din urma punct de vedere, ce sustine ca opinia publica este influentata si modelata
de catre presa consider ca se apropie cel mai mult de adevar. Avand in vedere faptul ca presa
reprezinta un factor ce contribuie la formarea opiniei publice, poate cel mai puternic factor,
este evident ca opinia publica isi va schimba mereu consideratiile si parerile in functie de ceea
ce presa va prezenta. Mass-media se constituie intr-un punct de plecare pentru opinia publica,
de cele mai multe ori opinia publica neavand de unde sa isi preia informatiile, singurul mijloc
fiind mass-media. 

Pentru ca opinia publica sa ia fiinta trebuie sa apara o problema. Aceasta

problema  trebuie sa fie reprezentata de o disfunctionalitate insa situatia disfunctionala nu este
neaparat negativa. Catalin Zamfir (1987, 47) considera ca pentru nasterea opiniei publice este
nevoie de o problema sociala. Problema sociala este definita de acesta ca fiind "un proces
social, o caracteristica, o situatie despre care societatea sau un subsistem al ei apreciaza ca
trebuie schimbat" (apud S. Chelcea, 2006, 67).
 Bernard Hennessy (1965/1981, 4) considera ca opinia publica este "complexul de
preferinte exprimate de un numar signifiant de persoane cu privire la o problema de
importanta generala". Astfel, putem distinge cinci note definitorii ale opiniei publice:
existenta unei probleme, natura publicului, exprimarea opiniei, numarul persoanelor
implicate, modelul "palnia cauzalitatii" (apud S. Chelcea, 2006, 67).

In ceea ce priveste functiile opiniei publice Carmen Furtuna face o clasificare a acestora
sintetizand abordarile diverselor scoli sociologice pornind de la cel putin trei criterii de
evaluare: 1) influenta asupra mediului social; 2) continutul; 3) forma de exprimare.

Astfel, sub incidenta influentei asupra mediului social opinia publica poate avea
functiile: expresiva sau de control; consultativa; de directiva a opiniei publice. In raport cu
continutul opiniei publice se deosebesc functiile: de apreciere; analitica; constructiva; de
reglementare. Dupa forma de exprimare apar doua functii ale opiniei
publice: pozitiva; negativa.

In Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Traian Rotariu si Petru Ilut (2001, 34)
traseaza urmatoarele caracteristici ale opiniei publice:

           Principalele elemente ale opiniei publice

   -  Prezenta unei probleme de importanta generala, si aici termenul problema indica

faptul ca este vorba de  o chestiune disputata, controversata, privita din mai multe
puncte de vedere;

   -  Pentru ca ceva sa constituie obiectul opiniei publice trebuie sa fie concret, actual si sa
vizeze interesele unui grup semnificativ de persoane. De aceea, opinia publica se
manifesta fata de programe sociale sau politice, personalitati sau partide politice etc.;

   -  Populatia preocupata de o anumita problema formeaza publicul;

   -  Opinia publica este un complex de pareri. Acest lucru arata ca, pe de o parte, membrii
unui public au opinii de intensitate si directie diferita, iar pe de alta parte, publicul are
cu privire la o problema  nu numai raspunsuri da si nu, ci pareri complexe, puncte de
vedere ce nu sunt neaparat exclusive.

   -  Termenul de opinie publica arata ca este vorba nu numai de opiniile unui public, ci si
ca opiniile sunt exprimate public.

Tipuri de public ce apar in cadrul opiniei publice

Publicul reprezinta o  multime de indivizi (alaturati geografic sau dispersati) care nu se

cunosc personal dar reactioneaza in legatura cu o problema asa cum se asteapta sa reactioneze
ceilalti in fata aceluiasi subiect (P. Davison,  1958, 90).
 Termenul "public" provine din latinescul publicus ce este derivatul unei forme mai
vechi, populus, ce are ca traducere termenul popor.

Conform lui Septimiu Chelcea (2006) publicul se confunda in vremurile stravechi cu

poporul intreg, astfel existand tot atatea publicuri cate popoare erau insa de-a lungul timpului
aceasta confuzie s-a diminuat. Publicul a incetat sa mai insemne intregul popor atunci cand a
aparut publicul local, diferit de cel national sau de cel mondial, ajungandu-se ca astazi sa se
vorbeasca despre "opinia publica mondiala", nu numai despre "opinia nationala" sau de
"opinia publica" din interiorul unei natiuni.

Publicul poate fi considerat o categorie sociologica si statistica ce reprezinta o

colectivitate mai mult sau mai putin numeroasa, omogena sau eterogena, care are un punct
comun reprezentat de centrul de interes sau informatiile primite la un moment dat.

Sociologul peruan Carlos Parra Morzán (1991) a identificat unsprezece caracteristici ale
publicului: 1) este o grupare elementara, spontana si neplanificata; 2) are regulile distinctive
ale unei societati, nu formeaza o organizatie; 3) este un grup amorf, ce nu are constiinta
identitatii sale; 4) afirmatiile ce se fac constituie subiect de critica; 5) apare in legatura cu o
problema pusa in dezbatere; 6) publicul este variabil; 7) relatiile dintre personajele din grup
sunt conflictuale; 8) interactiunile nu sunt atat de puternice ca in cazul multimilor; 9)
persoanele din public nu isi pierd capacitatea critica, asa cum se intampla in situatia de
multime; 10) in public se obtine un tip special de unitate si se pot lua decizii colective,
denumite opinie publica; 11) in anumite circumstante, publicul se poate transforma in
multime (apud S. Chelcea, 2006, 68).

Publicul  poate fi incadrat in patru tipuri: public atent, public latent, public lipsit

de intelepciune si public apatic (D. Nimmo si K Sanders , 1986, 69, apud A. Cretu si S.
Pieptan, 2004, 35).

Publicul atent este un public dependent de presa si, de asemenea, de informarea in masa.
Este acel public ce cunoaste problemele pe care mass-media le abordeaza, chiar si pentru
prima data si pentru care conteaza opinia celor ce transmit informatii despre subiecte cu o
notorietate ridicata. Publicul latent  este un public dezinteresat si lipsit in general de motivatia
de a cauta informatii despre anumite subiecte. Acest tip de public este mai degraba interesat
de problemele pe care tinde mass-media sa le accentueze si carora le acorda prioritate. In
aceste cazuri, atunci cand publicul latent identifica un subiect ce se afla in interesul mass-
media incepe sa se manifeste ca un public atent in ceea ce priveste urmarirea informatiilor.
Publicul lipsit de intelepciune poate fi considerat un receptor pasiv al mesajelor din mass-
media. Indivizii ce fac parte din acest tip de public sunt cei mai supusi la schimbarea de
opinie pentru ca intotdeauna isi concentreaza atentia mai putin pe mesajul problemei propuse
de media si mai mult pe ideea de etichetare a problemei. In cele din urma, exista si un al
patrulea tip de public, si anume, publicul apatic. Acest tip de public este total dezinteresat de
problemele ridicate de mass-media si din aceasta cauza este publicul cu cele mai putine sanse
de a recepta mesajele.

In ceea ce priveste rolul publicului, C. Wright Mills (1959/1975, 94) sustine in

lucrarea Imaginatia sociologica ca "problema asa-numitului public izvoraste in societatea
occidentala din transformarea traditionalului si conventionalului consensus al societatii
medievale; ea atinge azi punctul culminat in ideea societatii de masa".

Se poate spune ca fiecare opinie are publicul sau reprezentat de un grup de persoane
care sunt afectate de o anumita problema sociala fata de care manifesta o pozitie pro sau
contra. Astfel, publicul este un factor important de care trebuie sa se tina cont atunci cand se
studiaza opinia publica.

O trasatura importanta a publicului este faptul ca ea deriva din structura sociala, se

caracterizeaza print-o accentuata mobilitate si printr-o durata in timp relativ limitata.

Teorii ale influentei mass-media asupra opiniei publice

"Notiunea de "mass-media" sau "mediumuri de masa", formata de anglo-saxoni prin unirea

cuvantului latin medium (care este la mijloc si intermediaza relatii la distanta) si a
cuvantului mass (cantitate mare), se refera nu doar la suporturile si mijloacele tehnice de
transmitere a mesajelor (instrumentele comunicarii), ci mai ales la caracterul masiv al
mesajelor difuzate, pe cand notiunea de "comunicare de masa" se refera la ansamblul
procesului de comunicare "care incorporeaza ceea ce este vehiculat, cine vehiculeaza si pe cei
care primesc mesajele (D. Chaney, 172, 8). Este un proces social specific in care aceste
mijloace sunt folosite de catre profesionistii comunicarii (jurnalisti si altii), proces in care
intervine o practica comunicationala particulara si care este adresata unei audiente de masa"
(I. Dragan, 2007, 287).

 Opinia publica este influentata constant de mass-media. Presa a fost unul din factorii
care au favorizat aparitia opiniei publice. Aceasta influenta se poate manifesta prin mai multe
metode. Efectele mass-media sunt abordate si examinate, conform lui Ioan Dragan (2007,
189), pe trei axe:

1. axa intensitatii: efectele pot fi atotputernice, puternice, limitate,

minore;
2. axa amplitudinii: de la microefecte, la mezoefecte si la macroefecte;
3. axa temporara: efect pe termen scurt, mediu sau lung.
De-a lungul timpului au fost formulate teorii care masoara consecintele sociale ale actiunii
mass-media. Cativa dintre autorii care s-au ocupat de definirea si explicarea acestor teorii
sunt: Paul F. Lazarfield, Harold D. Lasswell, Malvin L. DeFleur, Robert K. Merton, Charles
R. Wright, Rosengren, etc. Teoriile referitoare la influenta mass-media asupra opiniei publice
sunt: modelul "glontului magic", modelul "fluxul comunicarii in doua trepte", teoria "agenda-
setting", teoria "spirala tacerii".

Modelul "glontului magic".  Acest model s-a fondat pe convingerea potrivit careia
comunicarea in masa are o putere foarte mare care se exercita instantaneu asupra oamenilor.
Termenul de "glont magic" a fost preluat din practica medicala, astfel ca in secolul al XIX-lea
se credea ca injectiile si pilulele administrate actioneaza ca un glont, producand instantaneu
reactii in organismul pacientilor (S. Chelcea, 2006, 87).

            Acest concept a fost influentat de puterea pe care parea sa o aiba propaganda in primul
razboi mondial. Astfel, modelul "glontului magic" preconizeaza efectele puternice ale
comunicarii de masa asupra opiniei publice. Teoriile ulterioare vor incerca sa inlocuiasca
postulatele acestui model in conformitate cu evolutia societatii, a sistemului media si a
modului de intelegere a individului si a societatii. Desi modelul "glontului magic" poate parea
invechit sau naiv, el era in concordanta cu mentalitatile epocii in care a luat nastere. Astfel,
oamenii obisnuiti atribuiau mass-media puteri nelimitate.

   Continutul mass-media a fost astfel imaginat ca fiind injectat in venele audientei, care
ar reactiona in mod uniform si previzibil. O asemenea conceptie se sprijina implicit pe doua
idei principale:

1.      Societatea moderna este privita ca un agregat de indivizi relativ atomizati,

actionand potrivit intereselor personale si foarte putin constransi de obligatii si
legaturi sociale.

2.      Mass-media sunt considerate angajate in campanii de modificare a

comportamentului, conform intentiilor unor institutii puternice, publice sau private
(agentii de publicitae, institutii guvernamentale, partide politice, etc.)

Principalele trasaturi ale acestui model stimul-raspuns referitor la societatea de masa  ar fi:

- mesajele sunt concepute si distribuite in modalitati sistematice si pe scara larga. In

acelasi timp ele sunt transmise unei mase de indivizi, si nu persoanelor particulare;

- tehnologia reproducerii si distribuirii neutre urmareste maximizarea receptarii si

reactiei la nivel colectiv;
 - structurile de grup sau sociale au un rol mic sau chiar inexistent, iar legatura dintre
media si individ este directa;

- persoanele care recepteaza mesajele sunt egale ca pozitie si valoare: ceea ce conteaza
este doar numarul lor cumulat (D. McQuail si S. Windhal,1982/ 2004, 54).

Mesajele venite din partea mass-media pot fi considerate, in acceptiune cu modelul "glontului
magic", asemenea unor gloante care lovesc opinia publica. Astfel, individul ce face parte din
audienta nu este capabil sa filtreze aceste gloante pe care le primeste si reactioneaza ca la
administrarea unei pastile sau a unei injectii.

Modelul "fluxul comunicarii in doua trepte". Teoria "fluxului comunicarii in doua trepte"

scoate in evidenta importanta relatiilor sociale in formarea opiniei publice. El opereaza mai
ales in cadrul societatilor traditionale si al grupurilor primare, cum ar fi familia. Astfel,
aceasta noua teorie marcheaza o schimbare de perspectiva: "indivizii nu mai sunt vazuti ca
entitati uniforme, izolate; ei intra in relatii interpersonale si intergrupale, nu raspund imediat si
uniform la mesajele mass-media. Este, oricare ar fi limitele lui, un model mai realist" (S.
Chelcea, 2006, 89).

            In urma unui studiu realizat de Paul F. Lazarsfeld, Bernard R. Berelson si Hazel
Gaudet in Statul Ohio, in Erie County, in care se urmarea constatarea impactului campaniei
electorale din 1940 din SUA asupra comportamentului de vot al cetatenilor, s-a aflat ca
mesajele pe care le transmite mass-media nu au un impact chiar atat de mare pe cat se credea
la vremea respectiva, avand in vedere ca modelul "glontului magic" demonstrase ca mass-
media "injecteaza" opinia publica astfel incat aceasta sa nu poata reactiona si sa primeasca
mesajele ca atare. S-a constatat ca de fiecare data cand cetatenii erau rugati sa vorbeasca
despre modul in care au fost influentati de catre campania electorala facuta prin mass-media,
acestia mentionau mai des discutiile politice decat stirile sau radioul. Astfel, cei ce isi luau
informatiile din discutiile politice erau mai numerosi decat cei ce urmareau stirile sau ascultau
radioul. In urma acestui studiu, s-a descoperit existenta a doua trepte in transmiterea
informatiilor: de la sursa care este reprezentata de mass-media catre persoanele mai bine
informate si care urmaresc mai des stirile si asculta radioul (prima treapta) si de la aceste
persoane catre cele care se informeaza mai putin din stiri si radio sau ziare, fiind mai putin
expusi la mesajele mass-media (cea de-a doua treapta). De asemenea, persoanele ce erau
indecise in privinta votului puteau fi mai curand convinse de catre discutiile interpersonale
despre acest subiect decat din mesajele mass-media (S. Chelcea, 2006, 91).

            Se poate spune ca odata cu modelul "fluxului comunicarii in doua trepte" a luat
nastere si notiunea de "lideri de opinie". Dupa cum arata acest model, oamenii sunt mai
influentati de discutiile pe care le poarta anumiti indivizi ce au acces la canalele media si care
ulterior aduc in prim-plan subiecte de actualitate. Aceste persoane care reprezinta prima
treapta a fluxului sunt considerati lideri de opinie. Ei nu trebuie sa fie neaparat membri ai unor
grupuri marcante sau figuri proeminente in viata publica ci mai degraba sunt persoane ce
apartin anumitor grupuri sociale ce detin la un moment dat o informatie mai bogata. De
asemenea, liderii de opinie pot fi impartiti in doua grupuri: lideri de opinie formali si lideri de
opinie informali. Primii sunt cei ce pot influenta opinia publica datorita statutului social
(parlamentari, editorialisti, etc.) iar cei din urma sunt persoane care influenteaza prin
personalitatea lor (S. Chelcea, 2006, 93).

Teoria "agenda-setting". La inceputul anilor '60, teoriile privind influenta mass-media asupra
opiniei publice erau puse sub semnul intrebarii. Putini mai erau cei ce considerau ca mass-
media actioneaza puternic si are efecte imediate asupra publicului.

   Aparitia teoriei "agenda-setting" are mai multe semnificatii, fiind vorba, in primul
rand, despre semnalul pe care il da. Odata cu aparitia acestei teorii se cerea abandonat modul
in care se punea problema asupra influentei mass-media asupra opiniei publice. Aceasta
influenta nu este nici atat de mare, nici atat de mica pe cat se demonstrase, astfel ca cercetarile
care avusesera loc pana atunci nu erau suficiente. In al doilea rand, teoria "agenda-setting"
reprezinta, in mare parte, efortul de a identifica un nou camp al influentelor, acela al efectelor
indirecte si de lunga durata, care sunt mai greu de surprins cu mijloacele de cercetare
sociologica ale momentului. Celelalte doua teorii, modelul "glontului magic" si modelul
"fluxul comunicarii in doua trepte", s-au axat pe efectele mari sau minore ale mass-media si
au scapat din vedere efectele obisnuite, curente, comune, care se exercita in mod silentios si
greu observabil, dar care, pe o perioada mai mare de timp, pot cumula un impact considerabil
(P. Dobrescu si A. Bargaoanu, 2003, 215).

Walter Lippmann observase ca oamenii aveau posibilitati reduse de a cunoaste

evenimentele in mod direct, ca sunt dependenti de presa pentru a se informa despre ceea ce se
intampla. Lippmann subliniaza faptul ca intre relatarile presei si ceea ce se intampla in
realitate pot exista discordante. Insa, lasand la o parte manifestarile deliberate de  discordanta,
autorul atrage atentia asupra urmstorului aspect: temele alese de presa pentru a zugravi
"lumea din afara" nu limiteaza numarul si natura evenimentelor despre care ne putem forma
"imaginile din mintile noastre"? (W. Lippmann, 1922/1991, apud P. Dobrescu si A.
Bargaoanu, 2003, 217).

In anii 1960, sunt identificate mecanisme explicative, sunt elaborate anumite concepte
ale teoriei agenda-setting. Cercetatori din diverse domenii isi orienteaza investigatiile in
directia selectiilor operate de mass-media.

"Mass media reprezinta principalii artizani ai culturii politice a maselor, adica a ceea ce
masele considera ca reprezinta viata politica si preocuparile politice ale momentului. De
asemenea, mass-media sunt cele care formeaza, in cea mai mare parte, cultura politica a
elitelor" (A.S. Lowery, M. si L. DeFLeur,1995, 285, apud P. Dobrescu si A. Bargaoanu,
2003, 226).

Teoria "agenda-setting" sustine ca "mass-media nu le spune oamenilor "cum" sa

gandeasca, ci "despre ce" sa gandeasca; le arata care este "relieful evenimentelor din spatiul
public", le stabileste ordinea de zi a discutiilor: ordinea de zi a mass-media (gradul de atentie
acordat problemelor) devine ordinea de zi a publicului. Chiar si numai prin faptul ca da
oamenilor un subiect de discutie, presa contribuie la emergenta opiniei publice: ne amintim ca
opinia devine publica prin comunicare in public" (S. Chelcea, 2006, 102).

Teoria "spirala tacerii". Modelul "spirala tacerii" fost elaborat de catre Elisabeth Noelle-
Neumann, fosta directoare a Institutului de Demoscopie din Allensbach (R. F. Germania). In
2004 a aparut in limba romana  Spirala tacerii. Opinia publica-invelisul nostru social (Die
Schweigespirale: Öffentliche Meinung - unsere soziale Haut, 1980), lucrarea in care aceasta
teorie apare pentru prima data.

Influenta mass-media asupra opinei publice din perspectiva spiralei tacerii a fost testata
de autoare cu ocazia alegerilor din 1976 din Germania. S-au realizat astfel interviuri si
anchete panel care sa surprinda intentia de vot a alegatorilor, disponibilitatea de a se exprima
public in favoarea unui partid, interesul fata de politica, contactele cu mass-media. Testul a
fost realizat pe 1000 persoane iar rezultatele au condus la concluzia ca televiziunea fusese cea
care schimbase climatul opiniilor in anul electoral 1976. Caci, chiar daca cele doua partide
politice erau la fel de puternice in viziunea opinei publice, mass-media, prin prisma
convingerilor lor  nu acordau nici o sansa ca alianta CDU/CSU sa castige in 1976.  Astfel,
populatia a receptat doua opinii despre realitate, doua impresii diferite, cea rezultata in urma
observarilor lor directe si cea survenita prin intermediul mass-media. Astfel s-a creat un
climat dual al opiniilor si a castigat mass-media (E. Noelle-Neuman, 1980/2004, 204).

Premisele testarii teoriei au fost expuse de catre autoare astfel:

1.      Societatea ii ameninta cu izolarea pe indivizii care au un comportament deviant

2.      Indivizii traiesc in permanenta cu teama de izolare

3.      Teama de izolare ii determina pe indivizi sa evalueze in permanenta climatul opiniei

4.      Rezultatul acestei evaluari afecteaza comportamentul public, in special exprimarea

deschisa sau trecerea sub tacere a opiniilor (E. Noelle-Neuman, 1980/2004, 258).

Teoria sustine ca inainte de orice control social exista un control personal. Amenitarea din
afara cu izolarea este anticipata in minte. La gandul ca o situatie va fi extrem de neplacuta,
individul isi corecteaza in prealabil conduita care incalca o regula ce contravine opiniei
publice, inainte ca grupul si controlul social sa intre in actiune. Astfel, cei ce percep ca sunt in
minoritate vor adopta opinia majoritatii de teama de a nu fi izolati, resimtind presiunea din
partea celorlalti si incetand a-si mai exprima opiniile.

   Modelul "spirala tacerii" a fost criticat pentru viziunea mult prea pesimista cu privire
la natura umana si la mass-media. Alti critici au pus la indoiala gradul sau de aplicabilitate.
Serge Moscovici sugera ca ar trebui sa acordam mai putina atentie majoritatii tacute si mai
multa minoritatilor zgomotoase, care joaca un rol creator si inovator in evolutia societatii.
Moscovici considera teoria oarecum depasita, la fel ca intrega conceptie iluminista despre
opinia publica  (D. McQuail si S. Windhal, 1982/2004, 99).