STRATIFICAREA SOCIALĂ

Definirea stratificării sociale

Stratificarea socială se definește prin fenomenul diferențierii sociale, care este un

fenomen universal legat de diferențele dintre oameni, specific societăților umane și care are un
rol determinant în formele de manifestare a ordinii sociale. Diferențierea socială se datorează
simultan unor factori naturali (calități înnăscute ale indivizilor) și a unor factori sociali
(apartenența de grup, activitatea desfășurată, modul și stilul de viață, formele prin care omul
interacționează cu societatea)
Stratificarea socială reprezintă poziționarea indivizilor sau a grupurilor în mediul lor
social, pe baza unor criterii și a unor ierarhii socialmente recunoscute, în conformitate cu care
indivizii sau pozițiile sociale sunt percepuțe în termeni de superior sau inferior, generând forme
de manifestare a inegalităților sociale. (Traian Rotariu, 1996)

Interpretarea stratificării sociale

Nu toate inegalitățile dintre oameni sunt interpretabile în termeni de stratificare socială.

În sociologie găsim un număr relativ restrâns de criterii care stau la baza interpretărilor legate
de stratificarea socială. Printre cele mai utilizate criterii avem:
1. Criteriul economic, ce poate fi cunoscut prin cercetarea unor indicatori precum:
proprietate, venit, locuinţă, buget de venituri şi cheltuieli în corelaţie cu
structura consumului, contul din bancă etc.);
2. Criteriul socio-demografic, prin studiul stării civile, a numărului de copii, a
domiciliului rural sau urban, locul persoanei în familie etc.;
3. Criteriul profesional, care vizează cunoaşterea profesiei, a nivelului de
calificare, a volumului de muncă şi a capacităţilor solicitate de locul de muncă;
4. Criteriul politico-juridic, identificată prin calitatea de membru al diferitelor
grupuri sociale şi politice, gradul de implicare în activitatea grupurilor
respective, funcţiile deţinute.
5. Criteriul cultural, care poate viza modul de raportare a individului la valorile
culturii: preferinţe culturale, petrecerea timpului liber, domenii de interes,
deţinerea de bunuri culturale etc.

Manifestarea stratificării sociale

Stratificarea se manifestă la toate nivelurile de organizare socială. Cea mai transparentă

formă de stratificare socială o întâlnim în cadrul organizațiilor, unde, prin regulamente de
funcționare, se stabilesc sarcinile fiecărui post, ca și drepturile și recompensele aferente. Se
poate vorbi de stratificare începând cu cele mai mici grupuri (de pildă în interiorul familiei) și
până la cele mai înalte niveluri (de exemplu la scară planetară, între uniuni, națiuni sau state).
Ca rezultat al stratificării sociale, lucrările sociologice de specialitate menționează
următoarele trei elemente:
1. Statusul social, reprezintă o formă de manifestare a stratificării sociale care a fost
explicată din perspective și sub forme diferite. Una dintre cele mai frecvente
 accepțiuni provine de la Weber și reprezintă stima, prestigiul, onoarea de care se
bucură o persoană sau o poziție socială.
2. Stratul social, este un concept generic utilizat pentru a evidenția grupuri de indivizi
sau poziții sociale aflate aproximativ la același nivel al ierarhiei. De exemplu
persoanele care au statutul de avocet, medic, profesor, formează stratul profesiilor
liberale.
3. Clasa socială, este un concept care apare în gândirea marxistă și care în esență
reflectă raporturile de proprietate. În gândirea socială europeană termenul reprezintă
grupuri mari de indivizi ce se diferențiază în mod clar prin semne exterioare precum
proprietatea, mentalitatea, stilul de viață, nivelul cultural etc. Între clase nu există
treceri line. Demarcația dintre ele este de tip barieră (J. Cazeneuve, 1972)

Strategii metodologice în măsurarea clasei sociale

Teoriile dezvoltate de Karl Marx și Max Weber constituie temeiul majorității analizelor
sociologice asupra clasei și stratificării. Clasa socială reprezintă cel mai stabil fenomen al
formelor de manifestare a stratificării, fapt pentru care s-au evidențiat de-a lungul timpului
variate forme de scheme operaționale și modele de măsurare în legătură cu acest concept.
Sociologul John Goldthorpe a creat o schemă care să poată fi folosită în cercetarea empirică a
claselor sociale, care pune accent pe natura relațională a structurii de clasă în societatea
contemporană (Erikson și Goldthorpe,1993).
Spre deosebire de predecesorii săi, care au pus accentul pe configurarea structurilor de
clasă și ocupaționale (o perspectivă eminamente descriptivă), Goldthorpe atrage atenția asupra
rolului determinant al relațiilor dintre clasele sociale în configurarea stratificării ce definește o
societate la un moment dat.
Goldthorpe a identificat pozițiile de clasă socială pe baza a doi factori principali:
1. Situația de piață a unui individ, care privește nivelul salariului său, siguranța slujbei
și perspectivele de avansare, recompensele materiale și șansele generale de viață.
2. Situația de muncă, care se concentrează pe problemele legate de control, putere și
autoritate în cadrul ocupației. Situația de muncă a unui individ privește gradul de
autonomie de la locul de muncă și relațiile generale de control care afectează acel
angajat.

Anthony Giddens (2016), Sociologie Ed. 2, Editura All, București

Achim Mihu (2008), Sociologie, Editura Eikon, Cluj Napoca
Traian Rotariu, Petru Iluţ (coord.), (1996) Sociologie, Mesagerul Transilvan, Cluj-Napoca
Cazeneuve J., (1972), Stratifications Sociales, în La Sociologie. Les Dictionares Marabout
Universite, Paris, Marabout