PIAŢA MUNCII

1. Piaţa muncii: conţinut, rol şi particularităţi

2. Cererea de muncă
3. Oferta de muncă
4. Piața muncii în condițiile concurenței perfecte și imperfecte

Funcţionarea echilibrată şi efectivă a pieţei muncii, astfel încât să asigure folosirea cât mai
eficientă a forţei de muncă şi să asigure venituri principalei categorii a populaţiei active, are un rol
esenţial în asigurarea bunăstării sociale, a creşterii şi stabilităţii economice.

1. Piaţa muncii: conţinut, rol şi particularităţi

Activitatea economică implică în orice condiții de timp și loc munca ca factor activ şi
determinant al producţiei. În condiţiile economiei de piaţă, serviciile factorului muncă sunt furnizate
activităților productive prin intermediul tranzacţiilor de piaţă.
Piaţa muncii este o piaţă derivată, care primeşte influenţele celorlalte pieţe şi generează, la
rândul său, efecte ce influențează toate celelalte piețe și structuri ale sistemului economiei de piaţă.
Piaţa muncii sau piaţa forţei de muncă reprezintă spaţiul în care se întâlnesc şi se negociază
în mod liber cererea de muncă ai căror purtători sunt cei ce au nevoie de ea (firmele) şi oferta de
muncă, reprezentată de posesorii factorului muncă. Prețul pe această piață este salariul și prin
procesele specifice tranzacţiilor ce au loc pe această piaţă, se asigură echilibrarea cererii şi ofertei de
muncă.
Piaţa muncii se află în strânsă legătură cu celelalte pieţe ale factorilor de producţie, precum şi
cu pieţele bunurilor economice (bunurilor materiale şi serviciilor). Astfel, creşterea preţurilor la
bunurile de consum va afecta negocierile salariale, după cum modificarea preţurilor factorilor de
producţie va influenţa cererea şi oferta pe piaţa bunurilor economice. Intercondiţionarea fluxurilor
reale (de factori de producșie şi de bunuri economice) şi monetare (de venituri şi de cheltuieli)
rezultate din tranzacţiile ce au loc pe toate aceste pieţe decurge din circuitului economic de ansamblu.
În cadrul fluxului circular al activităţii economice, rolul pieţei forței de muncă se realizează
în principal prin următoarele funcţii:
• alocarea eficientă a resurselor de muncă pe activități, ramuri, sectoare în concordanţă cu
volumul şi structura cererii de muncă, determinată în principal de cererea de bunuri
economice;
• formarea prețului muncii, salariul, prin confruntarea cererii cu oferta de muncă, ca venit
fundamental ce remunerează serviciul factorului muncă;
• important element în procesul de orientare şi formare profesională;
• piaţa muncii slujește funcţia de protecţie socială pentru diferite categorii de persoane, prin
intermediu organismelor instituţionalizate la nivel național.
Tranzacţiile de pe piaţa muncii privesc o marfă cu caracteristici diferite față de celelalte piețe,
ceea ce imprimă acestei pieţe un mod specific de funcționare, deosebind-o de toate celelalte tipuri de
piaţă. Astfel, piaţa muncii prezintă o serie de particularităţi care se reflectă în mecanismele specifice
şi implicaţiile economice şi sociale ale funcţionării acestei pieţe.
Piaţa muncii se caracterizează printr-un nivel ridicat de rigiditate. Rigiditatea pieţelor muncii
determină ajustări lente la schimbările economiei globale şi la oportunităţile investiţionale. Munca se
află atât în avalul cât şi în amontele dintre progresul tehnologic, creşterea economică şi evoluţiile
demografice. Problematica rigidităţilor pieţei muncii este cu atât mai importantă cu cât piaţa muncii
colectează impulsuri şi efecte de pe toate celelalte pieţe de factori de producţie, de bunuri şi de
servicii; ea colectează impactul tehnologiei, al intensităţii capitalului, al evoluţiilor demografice, al
reglementărilor legislative, al pieţelor monetare, valutare, financiare, modificarea veniturilor

1
nominale ş.a. Piaţa muncii este însă un sistem complex care transmite şi ea, la rândul ei, efectele
pozitive şi negative (comportamentul forţei de muncă, costul salarial, gradul de investire a
economiilor etc.) asupra celorlalte pieţe, putând genera distorsiuni şi dezechilibre în zona investiţiilor,
a monedei, a deficitului bugetar etc.
Piaţa muncii este riguros reglementată. Tranzacţiile care au loc pe această piaţă se realizează
într-un cadru instituţional bine stabilit care reglementează raporturile de muncă, problematica
ocupării și salarizării, precum și protecţia sociale. Pe piaţa muncii se întâlnesc şi negociază atât
cumpărătorii cât și vânzătorii factorului muncă (salariaţi şi întreprinzători) dar și organizaţiile
patronale şi sindicale ca reprezentanţi ai primelor două categorii, precum şi statul prin politicile sale
de ocupare, reducere a șomajului, protecţie socială.
Piaţa muncii are o structură eterogenă, la nivelul economiei naționale, cuprinzând numeroase
segmente delimitate pe tipuri de activități sau utilizări ale forţei de muncă, pe profesii, pe zone de
dezvoltare economică sau geografice, pe vârste, genuri etc. Puternica segmentare a pieţei muncii este
deosebit de importantă mai ales atunci când se formează salariul, fiind un element important al
diferiențierilor salariale. Puternica segmentare a pieței este rezultatul adâncirii diviziunii muncii și
creșterii calificărilor.
Piaţa muncii este o structură de piaţă cu concurenţă imperfectă iar mărimea şi evoluţia
salariului nu rezultă doar din acţiunea conjugată a forţelor pieţei, iar evoluția raportului cerere-ofertă
şi a preţului muncii, pe cale de consecință, nu reprezintă singuril mecanism de reglare a proceselor
de ocupare.

2. Cererea de muncă

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată ce se formează într-o economie de

piaţă, la un moment dat, exprimată prin nrunărul locurilor de muncă. Condiţia fundamentală pentru
încadrarea nevoii de muncă în cererea de muncă este salarizarea, remunerarea acesteia. Cererea de
muncă se concretizează în ofertă de locuri de muncă salariată.
Curba cererii de muncă este o curbă cu pantă negativă, reflectând faptul că firma va angaja mai
multă muncă dacă salariile sunt mai mici, şi invers. Aceasta relatie inversa dintre nivelul salariului si
cantitatea ceruta de munca este evidentiata in figura 1.

Figura 1. Curba ceererii de muncă

Sal

Sal1

Sal0
1

L1 L0 L

2
 După cum se ştie, pe piaţa bunurilor economice o firmă îşi maximizează profitul atunci când
costul unei unităţi suplimentare din bunul vândut este egal cu venitul marginal obţinut (Cmg = Vmg).
Pe piaţa muncii, firma va obţine profit maxim atunci când costul marginal al angajării unui salariat
suplimentar este egal cu venitul încasat de firmă ca urmare a producţiei marginale realizate de pe
urma muncii lui (CmgL = VmgL).
La baza cererii de muncă stă conceptul de produs fizic marginal al muncii sau productivitatea
marginală a muncii (WmgL). Aceasta surprinde aportul fiecărui lucrător suplimentar la producţia
firmei. Fiecare lucrător suplimentar contribuie, cel puţin până la un anumit punct, la creşterea
producţiei. Această contribuţie scade pe măsura ce crește numărul lucrătorilor, adică se fac angajărilor
suplimentare, chiar dacă într-o primă fază se poate manifest o tendinţă ascendentă. Se confirmă astfel
legea randamentelor descrescătoare.
Dacă productivitatea marginală exprimată valoric este superioară salariului, întreprinzătorul va
decide utilizarea unor unităţi suplimentare de muncă. Când valoarea productivității marginale a
muncii egalează salariul, întreprinzătorul va păstrează constantă cantitatea de muncă (număr de
lucrători sau număr de ore lucrate). Dincolo de acest punct profitul său se va diminua. La echilibru
este respectata egalitatea dintre valoarea productivității marginale a muncii și salariul nominal.
Raţionamentul întreprinzătorului este următorul: dacă, prin angajarea unui lucrător în plus, firma va
realiza o producție a cărei valoare de piaţă este mai mare decât costul angajării noului lucrător, atunci
profitul firmei va creşte.
Elasticitatea cererii de muncă prezintă importanță în stabilirea salariilor. Aceasta exprimă gradul
de sensibilitate a cantităţii cerute din factorul muncă la o schimbare a preţului său, respectiv a
salariului. Cererea de muncă este elastică în mai multe situaţii:
• dacă cererea pentru produsul final va fi elastică. Aceasta se explică prin aceea că cererea
de muncă este o cerere derivată din cererea pentru produsurile economice produse. Astfel, cu cât
cererea pentru bunul la a cărui producere contribuie munca este mai elastică, cu atât cererea de
muncă este mai elastică;
• dacă munca poate fi înlocuită cu o altă muncă. Dacă există posibilitatea ca munca folosită
pentru obținerea unui bun economic să fie ușor înlocuită cu alt tip de muncă, atunci elasticitatea
cererii este ridicată. Aceasta se întâmplă, în special, pentru tipuri de munci care nu solicită
calificari sau niveluri de educație crescute;
• dacă alţi factori de producție (în special capitalul) pot fi înlocuiţi cu muncă, deci dacă
există posibilitatea de substituire a muncii cu bunuri investiţionale şi invers. Cu cât există
posibilităţi mai multe de substituire a muncii prin capital (maşini, echipamente de producţie, etc.),
cu atât cererea de muncă este mai elastică și invers.
• dacă ponderea costurile datorate muncii este ridicată în totalul costurilor ocazionate de
obținerea bunurilor economice. Dacă ponderea costului salarial în totalul costului este redusă,
modificarea preţului muncii (nivelului salariului) va afecta în mică măsură costul total al
produsului și, deci, elasticitatea cererii de muncă este scăzută, şi invers.

3. Oferta de muncă

Oferta de muncă include toate persoanele capabile să realizeze o muncă pentru ele sau pentru alţi
agenți economici (angajaţii şi cei care caută de lucru).
Oferta de muncă este reprezentată de resursele de muncă disponibile la un moment dat în
societate, din acel potenţial de muncă care devine disponibil pe baza criteriului salarizării muncii și
individualizat pe baza posesiei aptitudinilor fizice și intelectuale necesare pentru a presta o muncă
dar și a disponibilității unei persoane de a ocupa un loc de muncă. Oferta de muncă se exprimă prin
cererea de locuri de muncă salariată.
Curba ofertei de muncă într-o economie, oferta agregată de muncă, reflectă ansamblul deciziilor
alternative privind cantitatea de muncă pe care omul este dispus să o presteze în funcţie de salariu.

3
Ea reflectă o relație directă între cantitatea de muncă și nivelul salariului, adică o creștere a salariului
determină o creștere a cantității de muncă oferite și invers, așa cum se poate observa în Figura 2.

Figura 2. Curba ofertei de muncă la nivelul unei economii (oferta agregată)

Sal
Oferta de muncă (OL)

Sal1

Sal0
1

L0 L1 L

Populația unei țări se împarte, conform Institutului Național de Statistică în mai multe categorii
așa cum se observă în Figura 3. Oferta globală de muncă se identifică cu populaţia activă care este
dispusă să se angajeze în condiţiile de muncă existente şi cu salariul oferit de piaţă.

Figura 3. Încadrarea populației totale apte a unei țări, pe categorii

Populaţia activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forţa
de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, de obicei
un an. Aceasta include populaţia ocupată şi şomerii.
Populaţia inactivă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele, indiferent de vârstă,
care n-au lucrat cel puţin o oră şi nu erau şomeri în perioada de referinţă (elevi, studenţi, pensionari,
pesoane casnice etc.).
Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o activitate
economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră) în perioada de referinţă (o
săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.
În definirea populației ocupate se folosește recomandarea Biroului Internțional al Muncii (BIM)
cu privire la durata timpului lucrat, "de cel puţin o oră". Aceasta asigura includerea în rândul
4
populației ocupate a activităților cu timp redus, ocazionale sau sezoniere și ajută la definirea
șomajului (vezi capitolul 6 Șomajul) ca lipsă totală a muncii.
În țara noastră, ca și în alte țări, în cadrul populației ocupate, cea mai mare pondere o au salariații.
Pe lângă aceștia, din populația ocupată, mai fac parte și alte categorii de persoane, precum:
• persoanele cu statutul profesional de patron;
• lucrătorii pe cont propriu;
• persoanele care activează în calitate de ajutor familial neremunerat sau de membru al unei
societăţi agricole sau al unei cooperative.
Cauzele şi factorii profundelor şi multiplelor schimbări apărute pe piaţa muncii îşi au
rădăcinile în şi în afara pieţei muncii dar şi în toate sferele economice şi ale societăţii omeneşti
(schimbări demografice, influenţe culturale), din interiorul ţării dar şi din sfera europeană şi globală.
Mărimea şi dinamica ofertei de muncă sunt influențate de mai mulți factori, cum ar fi:
Ø factorul demografic reflectat în mărimea și dinamica populației totale, a populației în vârstă de
muncă, a populației active etc.
Ø mărimea şi dinamica salariului orar, în termeni reali. Între oferta de muncă și nivelul salariului
real există o relație directă: la o scădere a salariului real, oferta de muncă se va reduce;
Ø raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii. Dezutilitatea muncii constă în sacrificarea
timpului liber, eforturile solicitate şi eventualele neplăceri provocate de muncă. Utilitatea directă,
imediată a muncii se concretizează în salariul încasat;
Ø sistemul de educaţie şi formare profesională. Creşterea investiţiilor în capitalul uman determ
creşterea ofertei de muncă, deoarece oamenii mai calificaţi şi mai educaţi sunt mai productivi în
economie și, în plus, anumite categorii de persoane care nu se manifestau anterior ca persoane
active, pot deveni interesați să se califice și să își ofere serviciile pe piața muncii;
Ø nevoia de a subzista (exista) a salariatului şi a familiei sale care implică nevoia de a-și oferi
serviciile de muncă în schimbul obținerii unui salariu;
Ø durata muncii, conţinutul ei. Acest factor poate determina anumite persoane să ofere o anumită
cantiatate de muncă (să muncească mai mult sau mai puțin);
Ø gradul de independenţă economică.
Oferta de muncă poate fi studiată atât la nivel total, al unei economii, cât și la nivel individual.
Oferta individuală de muncă arată dinamica numărului de oră de muncă lucrate de un individ, în
funcție de salariul primit. Suma ofertelor individuale de muncă reprezintă oferta agreagată.
La nivelul ofertei individuale de muncă, relaţiile utilitate-dezutilitate privite în dinamică sunt
analizate cu termenii de efect de substituţie şi efect de venit.
Efectul de substituţie (Es) este raţionamentul potrivit căruia o persoană salariată înlocuieşte
o parte din timpul său liber cu timp de muncă suplimentar, pentru a obţine un venit mai mare. Deci,
efectul de substituţie constă în substituirea timpului liber cu timp de muncă suplimentar.
Efectul de venit (Ev) este raţionamentul potrivit căruia o persoană salariată înlocuieşte o parte
din timpul de muncă cu timp liber, atunci când salariul atinge un nivel care-I asigură o anumită
satisfacţie, condiţii de viaţă apropriate de aspiraţiile sale. Efectul de venit presupune că persoana
respectivă se bucură de o putere de cumpărare mai mare, datorită unor venituri mai mari, ceea ce-i dă
posibilitatea să cumpere mai multe bunuri, inclusiv timp liber.
Efectul de substituţie şi efectul de venit, ca şi raporturile dinamice dintre acestea sunt surprinse
cu ajutorul curbei atipice a ofertei individuale de muncă (Figura 4.)

5
 Figura 4. Curba ofertei de muncă la nivelul unei economii (oferta agregată)

Oferta individuală de muncă (OiL)

Sal

Ev > ES

SoB Ev = ES
B

Ev < ES
A
SoA

L0 L1 L

Oferta de muncă începe la un nivel al salariului S0A care îi permite lucrătorului să supravieţuiască.
Apoi, aceasta sporeşte în paralel cu creşterea salariului (până la punctul B). Începând cu punctul B,
orice sporire a salariului orar va antrena o reducere a cantităţii de muncă oferită de individ, deoarece
salariatul ajunge la concluzia că este necesar să se şi odihnească, să-şi refacă forţele. Deci, o asemenea
decizie a ofertantului pune în evidenţă preocuparea lui de a realiza un echilibru între utilitatea şi
dezutilitatea muncii.
Oferta de muncă are un caracter relativ rigid, exprimând o piaţă a muncii cu concurenţă
întotdeauna imperfectă. Acest caracter se explică prin 2 categorii de factori:
Ø factori economici, teritoriali: privesc absenţa dorinţei/posibilităţilor persoanei de a lucra sau de
lucra în alt teritoriu, motivaă de aspecte precum: efortul bănesc pe care îl presupune schimbarea
locului de muncă, ataşamentul faţă de mediul economico-social actual, teama de necunoscut etc.
Ø factori demografici, profesionali, ocupaţionali: privesc absenţa dorinţei/posibilităţilor persoanei
de a-şi schimba ocupaţia, ca urmare a calificării necorespunzătoare, a slabei informări privind
locurile de muncă, a avantajelor nonsalariale nesemnificative, a vârstei etc.

4. Piața muncii în condițiile concurenței perfecte și imperfecte

Piaţa muncii cu concurenţă perfectă implică, ca şi în cazul pieţei bunurilor și serviciilor,

existenţa aceloraşi premize şi caracteristici specifice acestei structuri de piață.
Acest tip de piaţă are importanţă teoretică și se caracterizează prin existența unui număr
suficient de mare de cumpărători şi de ofertanţi de servicii de forţă de muncă, fiecare având o putere
mică în raport cu ansamblul pieţei, în determinarea salariului. Munca este omogenă, ceea ce
presupune că posesorii forţei de muncă au același nivel de calificare pentru diferite tipuri de meserii.
Mobilitate muncii este perfectă, adică nu există restricţii instituţionale, legislative, geografice sau de
altă natură în circulaţia forţei de muncă.

6
 Echilibrul pe piaţa muncii este prezentat în Figura 5.

Figura 5. Echilibrul pe piața muncii

Sal
Oferta de muncă (OL)

Sal1

Sal E
Cererea de muncă (CL)
Sal21

LE L

Echilibrul se realizează atunci când cererea de muncă este egală cu oferta de muncă. Curba cererii
de muncă este dedusă din curbele cererii individuale de muncă și are pantă negativă. Curba ofertei de
muncă are panta pozitivă. Punctul de intersecţie dintre curba cererii şi ofertei de muncă determină
nivelul salariul de echilibru (SalE) şi al ocupării de echilibru (LE).
Dacă salariul se situează desupra celui de echilibru (Sal1), apare un surplus de ofertă de muncă în
raport cu cererea de muncă, adică o situaţie de dezechilibru pe piaţa muncii cunoscută sub denumirea
de şomaj clasic. Acest surplus de ofertă va exercita o presiune de reducere a salariului până la
atingerea nivelului său de echilibru.
Dacă salariul se situează sub nivelul de echilibru (Sal2), cererea de muncă este mai mare decât
oferta de muncă, ceea ce înseamnă deficit (penurie) de forţă de muncă. Pentru a angaja forţa de muncă
suplimentară, firmele sunt dispuse să crească salariului până la atingerea nivelului său de echilibru.
Salariul nominal (Sn) este salariul pe care un individ îl primește efectiv pentru munca prestată.
Salariul real (Sr) reprezintă cantitatea de bunuri și servicii care pot fi achiziționate cu salariul nominal.

𝐼!$
I!" =
𝐼𝑃
unde:
ISr - indicele salariului real
ISn - indicele salariului nominal
IP - indicele prețurilor

7
 Modificările care apar în timp asupra celor două forţe ale pieţei muncii, ca rezultat al acţiunii
factorilor care le influențează, determină schimbări în nivelul salariului, la fel cum se întâmplă pe
piețele bunurilor economice. În funcție de condițiile specifice existente pe piața, aceasta funcționează
ca piață imperfectă. Tipurile de piața imperfectă cu efecte semnificative asupra salariului sunt:
• Monopsonul pe piața muncii:
Ø Piaţa muncii este dominată de un singur cumpărător de forţă de muncă;
Ø Angajatorul determină cuplul preţ (salariu)-cantitate de muncă;
Ø Momopsonistul poate practica discriminare salarială: plata unor salarii diferite lucrătorilor ce
prestează o muncă similară;
• Monopolul pe piața muncii:
Ø Negocierile salariale se realizează prin intermediulreprezentanților sindicatelor, care acționează
ca monopol pe pe piața muncii.
Ø Sindicatele urmăresc creșterea prețului muncii (salariilor), a nivelului ocupării, condiții mai bune
de muncă, beneficii suplimentare non-salariale pentru membrii sai, asigurări împotriva riscului
de șomaj, de exemplu plăți compensatorii.
• Monopolul bilateral pe piața muncii:
Ø Corespunde cazului când monopolul reprezentat de un sindicat puternic se confruntă cu
reprezentanții unui patronat puternic, ceea ce imprimă pieței caracter de monopol bilateral;
Ø Patronatul au intenţia să menţină salariul la un nivel cât mai redus, în timp ce sindicatul urmăreşte
atingerea unui salariu cât mai mare.
Ø Salariul şi nivelul angajărilor va depinde de raportul de putere dintre cele 2 părţi;
În negocierile cu privire la stabilirea nivelului salarial, sindicatele sunt interesate de păstrarea
sau creșterea nivelului salariul real. Salariul nominal reprezintă suma de bani primită efectiv de
salariat iar salariul real reprezintă salariul nominal ajustat cu nivelul preţurilor, fiind o expresie a
puterii de cumpărare a salariului plătit de întreprinzător, măsurată în termenii bunurilor şi serviciilor
posibile de achiziţionat de pe piaţă.
Stabilirea salariului minim
În multe țări există un nivel al salariului sub care nu se pot efectua tranzacții pe piața muncii.
Stabilirea unui salariu minim a devenit o practică frecventă în cele mai multe state din Uniunea
Europeană. salariului minim. Acesta se situează deasupra salariului de echilibru (Figura 6.) și este
fixat în două moduri: fie este stabilit de guvern, eventual pe baza unor consultări cu sindicatele şi
patronatele, fie este stabilit prin negocierile colective (bi sau tripartite) la nivel naţional sau sectorial.
Scopul introducerii unui astfel de venit este prevenirea exploatării angajaţilor de către angajatori,
promovarea unei structuri corecte a salariilor, scăderea şi protecţia împotriva sărăciei, reducerea
discrepanţelor salariale, şi nu în ultimul rând protecţia şi motivarea angajaţilor cu venituri reduse.

8
 Figura 6. Salariul minim pe piața muncii

Sal
Oferta de muncă (OL)

Salmin

Sal E
Cererea de muncă (CL)
1

Lc LE L0 L

Salariul minim poate constitui factor de rigiditate pe piața muncii prin efectele pe care le produce
asupra ocupării și șomajului. Stabilirea salariului minim trebuie să reconcilieze considerentele de
natură economică cu cele de natură socială. Considerentele economice legate de productivitate,
competitivitate, crearea de locuri de muncă conduc la presiuni (adesea din partea patronatelor) de a
menţine salariul minim la un nivel scăzut (Rutkowski, 2003). Considerentele sociale se referă la
nivelul de trai şi inegalitatea veniturilor care conduc la presiune pentru creşterea salariilor minime
(presiune care vine în special din partea sindicatelor). Salariul minim stabilit la un nivel moderat, de
obicei nu are ca efect scăderea ocupării sau creșterea șomajului având în schimb și efecte limitate
şi tranzitorii asupra populaţiei cu venituri reduse. El tinde să reducă inegalitatea veniturilor dar
efectele asupra sărăciei sunt mai reduse.
Pentru angajatori povara salariului minim impune analiza eficienţei noilor angajări prin prisma
comparaţiilor cu nivelul productivităţii: dacă productivitatea lucrătorilor este sub nivelul salariului
minim, angajatorii pot decide să concedieze (dacă măsurile de protecţie a ocupării permit) sau să nu
facă noi angajări. Cu cât nivelul salariului minim este stabilit la un nivel mai ridicat cu atât
consecinţele negative sunt mai mari în ceea ce priveşte posibilităţile de angajare pentru persoanele cu
productivitate scăzută, în special persoanele tinere şi cele cu nivel scăzut de educaţie. Aceştia pot fi
incluşi în şomaj sau/şi pot fi excluşi de pe piaţa oficială a muncii şi dispuşi să accepte locuri de muncă
în economia informală.

Întrebări:

1. Ce factori influențează piața muncii? De ce diferă performanțele piețelor muncii din diferite
țări?
2. De ce apar diferențe între salariile bărbaților și ale femeilor?
3. Ce efecte are creșterea salariului minim în economie?
4. De ce este mai mare rata șomajului în rândul tinerilor?