Tema 3.

Sistemul economic: caracteristica generală și

mecanismul de coordonare a activității economice

Sistemul economic: conținut și tipologie

Pe parcursul istoriei formele concrete de organizare a activității economice au evoluat iar
elementele de bază rămâneau întro interdependență relativ stabilă. Astfel sistemul reprezintă un
ansamblu de elemente aflate în interacțiune, formând o entitate distinctivă.     

Sistemul economic constituie o anumită modalitate de organizare a vieții economice și sociale a

unei țări. El vizează felul de utilizare al resurselor economice de organizare și funcționare a
procesului de producție și de trecere a bunurilor create de la producător la consumator. Deci
sistemul economic e un ansamblu de relații economice determinate a instituțiilor, a organismelor
și a altor elemente ale infrastructuri politice juridice și ideologice cu rol economic prin
intermediul cărora se desfășoară viața economică. Numai datorită faptului că elementele de bază
ale activității economice sunt legate într-un anumit sistem devine posibilă reproducerea
instituțiilor de baza și acțiunea legilor economice. Elementele fundamentale ale sistemului sunt:

1. Forma proprietății asupra resurselor și a rezultatelor activității economice proprietatea pe

baza căruia este organizată activitatea economică;
2. Formele de organizare și de reglementare a activității economice la diferite niveluri
3. Scopul urmărit de către agenții economici dintr-o afacere;
4. Sisteme de stimulare și de motivație în activitatea economică.

Sistemul economic include următoarele subsisteme :

a) Subsistemul tehnico-economic format din relațiile funcționale ce apar în procesul

utilizării factorului de producție;

b) Subsistemul economic include relațiile economice;

c) Subsistemul economico-social cuprinde relații ce apar în afara interacțiuni dintre

elementele economice și cele de suprastructuri;

d) Subsistemul social cuprinde relațiile dintre categoriile sociale.

Fiind numeroase și extrem de variate sistemele economice pot fi clasificate după mai multe
criterii: nivelul de dezvoltare a aparatului productiv a societății, caracterul relațiilor între
participanți la viața economică, ramura principală a economiei.

Sistemele economice au fost clasificate în diferite moduri:

 Economistul american Samuelson distinge sistemele: laissez-faire întreprinderilor

private, sistemul socialist, comunist, fascist.
 Economistul american Galbraith se referă la sisteme preindustriale și industriale.
 Economistul francez Barre distinge următoarele sisteme : închis, artizanal, capitalist,
colectivist și operatis.
  Alți economiști disting de sisteme des centralizate și centralizate, de piața liberă și
dirijată.

Din știința economică contemporană cel mai răspândit criteriu de clasificare a sistemelor
economice este cel al tipului economic adică legături între producție și consum și de coordonare
a activității economice, astfel cunoaștem:

a) sistemul economiei naturale;

b) sistemul economiei de piață;

c) sistemul economiei de comandă.

Unii economiști mai adaugă și al 4, numit sistemul de economie de tranziție.

Tipurile principale sunt:

 sistemul economiei de piață;

 sistemul economiei centralizat-planificat;
 sistemul economic mixt.

Economia naturală și economia de schimb

Economia naturală reprezintă forma de organizare și desfășurare a activității economice, în care
nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele proprii activități fără a se apela la schimb, în
condițiile aceste forme de producție socială fiecare gospodărie individuală execută toate
activitățile de muncă: de la obținerea diferitor materii prime până la pregătirea lor în forma finită
în economia naturală consumul coincide deseori cu producția. Aceasta formă a proprietății
sociale a predominat în societatea primitivă preponderent în sclavagism și feudalism, în fiecare
gospodărie se produceau produse pentru satisfacerea necesităților.

Ea a dominat în condițiile unui nivel scăzut de dezvoltare economică și un număr limitat de

cerințe, preponderent biologice. Trăsăturile de bază a economiei naturale sunt:

 pământul constituie principalul factor de producție deci agricultura și meșteșugăritul

casnic stau la baza economiei naturale;
 în economia naturală producătorul are mijloacele de producție necesare pentru
producerea bunurilor;
 produsul creat în economie naturală trebuie să satisfacă cerințele producătorilor și
consumul din interiorul gospodăriei;
 economia naturală e întemeiată pe tehnica de rutină ceia ce face să predomină munca
fizică;
 în economia naturală relațiile de producție se manifestă ca relații ale oamenilor dar nu ca
relații ce ar reieși din produsele muncii lor;
 munca în economia naturală are caracter social cuprins în limitele înguste ale unității de
producție, forța de muncă este lipsită de mobilitate deoarece juridic depinde de o anumită
unitate de producție;
 răspunsurile la întrebările ce? cum ? pentru cine? se produce în economia naturală sunt
determinate de tradițiile transmise din generații - numai și numai tradițiile determină
caracterul producătorului.
 persista diviziunea simplă a muncii, eficiența economică – foarte redusă
  prezența economiei descentralizate.

În multe din țări cu economia slab dezvoltată și astăzi în mare măsura poartă caracterul de
economie naturală. Cu timpul pe măsura aprofundării diviziuni sociale a muncii, economia
națională este strâmtorata de producerea de mărfuri.

Premisele apariției economiei de schimb sunt:

1.
1. Diviziunea socială a munci – specializarea unităților economice în confecționarea
anumitor bunuri numite marfa și destinate schimbului
2. Modificarea nevoilor și mijloacelor de satisfacere a lor ca urmare a extinderi
meșteșugurilor și a industriei.
3. Libertatea economica a producătorilor bazată pe proprietatea privată.
4. Apariția monedei ca instrument de intermediere a schimburilor economice.

Economia de tranziție economică a țărilor totalitare ce trec de la economie de comandă la cea de

piață modernă (mixtă). Perioada îmbină tendințe vechi de comandă cu elemente noi – liberalism,
privatizarea resurselor, implementarea noilor reguli economice, impozitarea investițiilor etc.
Trecerea este determinată de mulți factori gradul de forma structurii economice, sistem politic.
Nivelul conștiinței sociale, cultura, responsabilitatea. În RM nu sunt multe obstacole deoarece
economia națională nu a existat, ce cere a construi statut noneconomic pentru a se afirma în lume
e deosebit de dificil.

Economia de schimb desemnează acea formă de organizare și desfășurare a activității economice

în care agenții economici produc bunuri în vederea vânzării obținând în schimbul lor altele
necesare satisfacerii trebuințelor. Economia de schimb reprezintă forma universală de organizare
și funcționare a activității economice în lumea contemporană.

Trăsăturile economiei de schimb sunt:

1) Specializarea agenților economici. Spre deosebire de producătorul universal caracteristica

economiei naturale aceasta are la baza diviziunea socială a munci care generează agenți
economici specializați. Specializarea agenților economici într-un anumit domeniu concret poate
avea numeroase determinări: tradiția, obișnuința, întâmplarea, experiența. Însă la baza
specializări unui agent sta interesul economic, avantajul obținut dintr-o activitate în raport cu
alta. Aceasta înseamnă ca deciziile de specializare se întemeiază conștient sau intuitiv, pe teoria
avantajelor relativ. Orice decizie și acțiune ar oricărui agent economic pus în fata unor
alternative e guvernată de principiul avantajului comparativ.

2) Autonomia și independenta agenților economici, ceia ce înseamnă ca agenții economici

sunt obligați cu dreptul de decizie iar înstrăinarea bunurilor are la baza criterii economice.
Autonomia este fundamentată pe interesul agentului economic izvorât din proprietate și se
realizează în modalități diferite în raport de o formă sau alta de proprietate.

3) Activitatea economică se realizează prin intermediu pieței. Datorită diviziuni muncii și

specializării agenților economici fiecare este dependent de bunurile furnizate de alții, majoritatea
fiind destinată schimbului.

Procesul separă în timp și spațiu producția de consum, de producător, de consumator, creează o

dependență puternică a fiecăruia de ceilalți. Între producție și consum, între producător și
consumator se interpune schimbul - piața. Piața devine instituția centrală în jurul căreia
gravitează întreaga viată economică, nici un agent economic nu se poate izola de piață care
devine mecanismul, instituia care mediază între producător și consumator.

În prezent majoritatea schimbului se realizează prin mijlocul monedei ceia ce face ca economia
de schimb contemporană să funcționeze ca o economie monetară.

4) Monetarizarea economiei se concretizează în faptul că banii reprezintă alături de capital și

specializare cel deal treilea aspect major al vieții economice moderne. Fluxul de bani reprezintă
sângele care irigă sistemul economic și etalonul de măsură a valorilor. De-a lungul timpului bani
au îndeplinit funcții diferite:


o funcția de mijloc de schimb este principala funcție a banilor și constă în ceia că
moneda este mijlocitorul schimbului. În felul acesta actul de schimb se derulează
după modelul M-B-M de aceia este necesară evidențierea specificului banilor în
calitate de mijloc de timp comparativ cu alte bunuri care pot apărea. În acest rol
bani sunt mijlocul de schimb universal prezent de regulă în orice tranzacție. Dacă
spațiul respectiv depășește limitele de autoritate ale unui singur stat avem de
afacere cu moneda internațională, valuta. Odată cu încetarea existentei banilor –
aur funcția de bani universali a revenit unei monede naționale precum și așa
numitor unități monetare convenționale (DST ECU).
o DST (drepturi speciale de tragere) sunt unități monetare de cont emise de fondul
monetar internațional și utilizate ca active internaționale de rezervă.
o ECU este unitate europeană monetară de cont utilizata în relații economice dintre
țările comunității economice europene.

Totodată, banii ca mijloc de schimb au calitatea de mijloc de plată. Această funcție a banilor a
fost determinată situația când momentul de vindere a mărfii nu coincide cu cel al primirii sumei
de bani corespunzătoare prețului ei. În acest caz vânzătorul devine creditor iar cumpărătorul
debitor. Bani îndeplinesc aceasta funcție și în alte împrejurări: la restituirea împrumuturilor
bănești, la achitarea impozitelor, la plata arendei, a salariaților.

5) Tranzacțiile între agenții economici sunt bilaterale de piață. În cadrul economiei de

schimb în cadrul agenților economici se derulează permanente fluxuri de bunuri. Se disting
tranzacții unilaterale și bilaterale. Tranzacțiile unilaterale reprezintă mișcări de bunuri (subvenții,
impozite, taxe). Tranzacțiile bilaterale constau în mișcarea reciprocă de bunuri între 2 agenți
economici.

6) Bunurile în calitate de marfa. Marfa este un bun economic ce servește producției sau
satisfacerii nevoilor de viată ale oamenilor destinat vânzării-cumpărării prin tranzacții bilaterale
de piață. Mărfurile pot fi sistematizate în următoarele grupuri:

a) mărfuri corporale de consum personal curent(hrană, îmbrăcăminte);

b) mărfuri corporale de consum îndelungat (frigider, televizor);

c) mărfuri incorporabile de consum personal(servicii);

d) mărfuri incorporabile de consum social (scoli particulare);

e) mărfuri–capital (instrumente, mașini);

 f) mărfuri-resurse naturale (pământ);

g) marfa-resurse de muncă;

h) diverse componente ale activității naționale ce își schimbă proprietarul inclusiv unități de
producție;

i) mărfuri corporale și incorporale rezultate din cercetări științifice (cărți, licențe);

î) mărfuri-servicii manageriale de marketing și alte servicii tehnice, economice și juridice;

j) mărfuri-hârtii de valoare, acțiuni, obligațiuni.

Marfa are 2 aspecte: valoare de uz și de schimb.

Evoluția monedei și clasificarea sistemelor monetare

Moneda apare de timpuriu pentru istoria societății omenești, fiind prezente în tranzacții sub
forma unor mărfuri obișnuite și foarte variate. De exemplu în Europa vitele se utilizau ca
monedă, în Africa - folosirea sării și a scoicilor rare, în Tibet - ceaiul.

Odată ce omul utilizează o marfă unica drept intermediar în tranzacții, el iese din sfera trucului
primitiv pentru a intra în economia de schimb; marfa aleasă permitea vânzarea și cumpărarea
bunurilor (obișnuite), măsurarea valorii și economisirea. Deci locul tracului este luat de o marfă
care pe lângă utilizarea ca bun de consum sau de producție, servea drept instrument de schimb.

Măsurarea valorii mărfurilor a fost posibilă prin stabilirea unui bun în calitate de etalon monetar.
Bunul moneda-etalon trebuie să fie durabil pentru a conserva puterea de cumpărare, divizibil
pentru a permite efectuarea plăților și să prezinte o valoare proprie.

Dintre toate bunurile care întruneau aceste calități, metalele și aliajele se impun rapid datorită
proprietăților fizice, perfect adaptate celor trei funcții ale monedei. Inițial au fost folosite
metalele și aliajele comune (cupru, bronz, fier) ca monede, apoi metale prețioase (aurul și
argintul). În lumea orientală monedele sau făcut apariția în Mesopotamia și Asia Mică în secolul
al II I.E.H., mai întâi sub formă de linguri de cupru și bronz, apoi de aur și argint. Grecia
utilizează monedă de argint din sec. VII I.E.H.

Odata cu dezvoltarea schimbului, nevoile de moneda marfă, respectiv de metal prețios, cresc în
timp ce producerea lor rămâne limitată. Apare deci un dezechilibru între ofertă și cererea de
monedă-marfa, ceea ce a adus la necesitatea găsirii altor forme ale monede și anume moneda de
hârtie sub forma bancnotelor (biletelor de banca) și monedă de cont (scripturală).

Emisa de bănci, moneda de hârtie putea fi schimbată oricând de purtător în moneda metalică la
bănci, fiind garantată de rezervă de aur - moneda deținută de banca emitentă. Bancnote de hârtie
se vor generaliza în secolul XIX în toată Europa occidentală. Crearea monedei de cont era făcută
de băncile comerciale, care înscriau într-un cont suma de bani deținută de un client.

Odată cu dezvoltarea sistemului bancar, noile forme ale monedei scripturale sunt cecurile și
viramentele. Emisii de titulari, pe baza unui cont deschis la bancă, cecurile acceptate la plată sunt
o formă a monedei scripturale. Ordinul de virament dintr-un cont în altul va reduce plățile la
simpla operațiune bancară. Moneda de hârtie și moneda pe cont, ca forme ale monedei-semn sau
impus ca instrumente de plată, având aceeași funcții și aceeași valoare ca monedă-marfa.

Abaterea monedei a fost un drept al puterii de stat, delegat unei instituții de emisiune. În același
timp valoarea monedei era garantată, iar utilizarea monedei de către agenții economici era bazată
pe încrederea în sistemul care o emitea.

Această evoluție a formelor monedei, de la marfa la semn, are trei consecințe:

 statutul său privat se substituie statului său public, care necesită un control adecvat al
creării sale;
 costul de producție este mult diminuat;
 crește încrederea agenților economici față de autoritățile monetare centrale și față de
băncile comerciale.

Astfel apare delimitările între monede-marfă și moneda-semn. Moneda semn fiind utilizată nu ca
scop în sine, deci ca marfa, ci pentru bunurile și serviciile ce pot fi procurate în schimbul ei.

O perioadă îndelungată de timp moneda semn este utilizată paralel cu moneda marfă. Moneda
marfă va fi retrasă din circulație și depozitată la băncile emitente de monedă de hârtie. Pentru
afirmare și impunere moneda de hârtie și-a păstrat un timp îndelungat legătura cu metalul
monetar aflat în rezervă băncii emitente.

Acest mecanism a funcționat atâta timp cât a existat un anumit echilibru între cantitatea de aur-
monedă și necesarul de moneda-hârtie cerut de schimbul de bunuri. Dezechilibru între cererea și
oferta de monedă a imprimat mecanismului monetar caracteristici noi:

  deși aurul monetar continuă să funcționeze ca etalon și rezervă, slăbește considerabil

legătura directă cu moneda-semn;
  în structura rezervelor bancare se includ, alături de metalul monetar titluri de creanța
(efecte de Comerț, efecte bancare);
  depozitele de aur monedă care acoperea o cantitate de monedă de hârtie aflată în
circulație au început să scadă treptat;
  moneda-semn rămânând unica formă a monedei în circulația pieței naționale, emisiune ei
bazându-se tot mai mult pe producția de bunuri destinată schimbului, față de care se afla
într-o dependență directă.

Clasificarea semnelor monetare

In decursul evoluției economice și moneda și semnele ei au evoluat comparativ, unele semne

monetare au apărut și sau extins, altele au dispărut, sau impus rapid sau treptat. Paralel cu această
evoluție, diferite teorii monetare au imprimat monede sau semnelor monetare semnificații,
funcții și acțiuni specifice. De altfel, teoriile mai vechi sau mai noi privind moneda ne orientează
în a reține și folosi expresia,, de semn monetar'' ca fiind cea mai exactă cu privire la
reprezentările contemporane ale monedei.

Practica a confirmat că atunci când au circulat monede cu valoare integrală și unde utilizare
expresiei de monedă ca purtător de valoare ar fi putut fie considerată obligatorie, moneda nu era
decât un semn.

Semnele monetare se clasifică în raport cu anumite criterii:

1. După forma de existență a monedei avem:

 moneda materială (moneda metalică și monedă de hârtie);

 moneda de cont (scripturală).

Moneda metalică își are originea în antichitate, când moneda era reprezentată de bunurile
materiale, și apoi de metalele prețioase. Moneda de hârtie se prezintă sub formă bancnotelor,
inițial convertibile în metal prețios, astăzi ne convertibile în aur sau argint.

Moneda de cont a apărut și sa dezvoltat odată cu apariția și creșterea rolului băncilor. (ex
moneda electronică).

2. După unitatea emitentă:

 moneda creată de agenții economici, a funcționat în cadrul sistemelor monetare bazat pe

etalonul aur-monedă pe baza unui mecanism simplu. Agenții economici se prezentau cu
lingouri de aur și primeau în schimb echivalentul lor în aur monedă;
 moneda creată de tezaur (de Guvern) vizează monedă divizate fără a exclude însă rolul pe
care îl exercită statutul în economia modernă atât în ce privește creația monetară de
ansamblu, cât și în domeniul politicilor monetare;
 moneda creata de bănci exprimă rolul decisiv pe care îl au băncile în creația monetară pe
de o parte prin emiterea biletelor de bancă (de către banca centrală) și pe de altă parte
prin crearea monedei de cont sau scripturală (de către băncile comerciale.)

3. După valoarea intrinsecă cunoaștem:

 moneda cu valoare integrală;

 moneda semn.

Moneda cu valoare integrală este moneda care conține o cantitate de metal prețios egală cu
cantitate de metal și se atribuie prin valoarea nominală moneda semn este reprezentată de
moneda de hârtie pe care sunt imprimate valori exprimate prin un anumit număr de unități
monetare.

4. După obligația ce și-o asumă unitatea emitentă cunoaștem:

 moneda convertibilă;
 monedă neconvertibilă.

Moneda convertibilă a fost reprezentată inițial de bancnote care puteau fi schimbat în metal
prețios. Aceasta era o formă a convertibilității interne. Mai târziu ca și astăzi unica forma de
convertibilitate este cea externă. Moneda ne convertibilă înseamnă moneda care circulă în cadrul
frontierelor naționale.

5. După capacitatea liberatorie (stabilite juridic) avem:

 monedele legală cu capacitatea circulatorie nelimitate recunoscută prin lege atribuită

monedei nationale;
 moneda facultativă care este de regula o monedă străină;
 moneda fracționară cu capacitatea eliberatorii limitate atribuita monedei de argint (când
circulă paralel cu moneda de aur).
Economiile moderne, contemporane
Trebuie să menționam că nu există sisteme economice pure, în care ar funcționa numai o singura
formă de gospodărie. După cum arata viața cotidiană economia contemporană este o economie
mixtă ce conține elemente ale economiei naturale, producție de mărfuri și economie
administrativă de comandă. În economia mixtă are loc îmbinarea rațională a elementelor
economiei de piață cu unele elemente de planificare și dirijare de stat.

Economia mixtă domină în lume, constituind peste 95-98 % ai activității economice de pe Glob.
Apogeul economiei mixte rămâne totuși piața. Piața nu trebuie identificată cu haosul, deoarece
ea prezintă un mecanism de coordonare inconștientă dar foarte eficientă al omenirii și
întreprinderilor prin intermediul prețurilor și al piețelor.

Amestecul statului în procesele economice este justificat numai în cazul când mecanismul pieței
omite greșeli sau la schițarea orientărilor generale macroeconomice ale activității la care
structurile economice aparte nu pot sesiza tendințele generale ale economiei. Fondatorul teoriei
economice susținea ca „in economia liberă de piață, oamenii inconștient mai bine deservesc
societatea decât atunci când ei ar face aceasta conștient”.

Sistemul economic mix. Sistemul economic axat pe diviziunea socială a muncii și a specializării

producătorilor, care se construiește pe baza trăsăturilor economiei de piață și a economiei
reglementate.

Trăsăturile principale:

1. Stabilirea de către stat a priorităților principale în dezvoltare.

2. Asigurarea de către stat a stabilității sociale.
3. Varietatea formelor de proprietate.
4. Interacțiunea dintre proprietatea de stat și cea privată.
5. Dezvoltarea infrastructurii de piață.

Modele economiei mixte:

Modelul anglo saxon cuprinde economiile de piață cele mai liberale și cele mai puțin înclinate
spre dirijism caracterizat prin intervenția limitată a statului în economie; se pune accent pe
superioritatea întreprinderii private și a liberii inițiative.

Modelul vest-european cuprinde economiile de piață cu un pronunțat caracter dirijist reieșind

din politica guvernelor, adepte ale intervenției active a statului în economie.

Modelul economiei sociale de piață reprezintă un sistem economic care tinde spre reunirea
libertății pieței cu armonia socială, în care sectorul privat cooperează cu cel public, în vederea
satisfacerii unor cerințe economico-sociale.

Modelul paternalist se caracterizează prin puternice elemente tradiționale și naționale, care

facilitează dezvoltarea spiritului de inițiativă.

Iar în Constituția RM (Titlul IV, articolul 126, punctul 1 se spune „Economia RM este economie
de piață, de orientare socială, bazată pe proprietate privată și proprietate publică, antrenată în
concurență liberă”.