Cuprins

Introducere

1. Scoala clasicilor
2. Contribuţiile lui David Ricardo la dezvoltarea gândirii economice

Concluzii

Bibliografie
Istoria gândirii economice

Introducere

Economia este o stiinta sociala care cerceteaza baza economica a societatii umane.Ea
analizeaza modul in care societatea administreaza resursele relativ limitate pentru satisfacerea
nevoilor umane nelimitate.

Ce studiază ştiinţa economică?

În linii mari, economia, comportamentul uman, activitatea economică practică, procesele

şi fenomenele ei. Gândirea economică are o istorie bogată, rădăcinile ei provenind din
antichitate. Din timpuri străvechi, omenirea era interesată de problemele constituirii gospodăriei
şi asigurării materiale. Iniţial, aceste preocupări îşi găseau expresia în observaţii empirice şi
meditaţii "despre gospodărire".Şi aceste observaţii aparţineau nu atât savanţilor-economişti, cât
filosofilor, politicienilor, poeţilor, negustorilor.

Incepind cu etapa antica au aparut primele idei economice referitoare la proprietate,

impozite, preturi, arenda, credit. De ex., în Grecia antică principala formă de proprietate era
considerată cea colectivă (a claselor nobile).In India veche erau reglementate relaţiile de credit şi
arenda. In China veche erau reglementate preţurile la pâine şi sare. Cei mai de seamă
reprezentanţi ai acestei etape pot fi numiţi Xenofon, Platon şi Aristotel. Xenofon a fost primul
din gânditorii antici, care a introdus termenul de „economie” ca ştiinţă ce studiază căile de
îmbogăţire.

Odată cu dezvoltarea şi statornicirea statelor feudale centralizate, apare necesitatea într-o

ştiinţă economică care ar da explicaţia fenomenelor economice din punct de vedere a realizării
lor la nivelul statului. În 1615 savantul francez Antgine de Moncretien în lucrarea “Tratatul
despre Economia Politică” introduce termenul “economie politică”.

Curentul de gândire economică reprezintă un ansamblu de teorii şi doctrine economice

care explică şi susţin un anumit gen al dezvoltării. Poate fi opera unei singure şcoli, de mari
dimensiuni (marxismul, keynesis-mul etc.) sau, dimpotrivă, a mai multor şcoli: liberalismul,
neoliberalismul, dirijismul, economia periferică, radicalismul.

In diferite etape de dezvoltare a epocii moderne au existat mai multe scoli de gindire
economica precum:

3
Universitatea Ecologica din Bucuresti

 Etapa mercantilista(mercante – marfă) a însemnat un salt deosebit asupra vieţii

economice. Sursa de acumulare a bogăţiei statului ei au văzut-o în comerţ. Reprezentanţi
de bază: Flober, Tomas Man, W. Pety, D. Cantemir.
 Etapa fiziocrata-Ideile şcolii: bogăţia societăţii este munca oamenilor în agricultură;
existenţa unei ordini naturale a societăţii umane; neintervenţia statului în viaţa
economică.
 Şcoala clasică a economiei politice, momentul de vîrf în evoluţia teoriei economice, a pus
bazele curentului de gîndire şi politică economică denumit liberalismul economic
.Reprezentanti: A. Smit, D. Ricardo, Thomas Maltus, J.B. Say.
 Scoala neoclasicilor-s-au axat pe analiza consumului si a factorilor de influienta a
acestora.
 Scola marxista (Karl Marx), care au continuat teoria valorii-muncă, au analizat rolul şi
formele capitalului şi teoria profitului, procesul reproducţiei sociale. Sursa de bogăţie a
societăţii este proletariatul şi munca lui.

1. Scoala clasicilor

Etapa liberalismului clasic care cuprinde perioada între sfârşitul sec. XVIII şi începutul
ultimei treimi a sec. XIX. Această perioadă este dominată de celebra lucrarea lui A. Smith
„Avuţia naţiunilor” (1776) şi de operele renumiţilor savanţi T. Malthus, D. Ricardo, J. S. Mill, J.
B. Say. A. Smith e considerat ca părinte al ştiinţei economice. Anume la această etapă a fost pusă
temelia analizei categoriilor economice: munca, salariul, capitalul, banii, dobânda, profitul, renta
ş.a., care au valoare şi în zilele noastre. În viziunea liberalilor clasici obiectul de studiu al ştiinţei
economice estestudierea căilor de îmbogăţire a naţiunilor.

Pentru a intelege mai usor demersul teoretic si concluziile practice ale liberalismului
clasic, este necesar sǎ evidentiem principalele trasaturi ale acestui curent care sunt:

 aspiratia spre libertate;
 apararea proprietatii private si a individualismului;
 ordinea naturalǎ din economie si autoreglarea economiei de piatǎ prin mecanismul
preturilor;
 hedonismul (maximum de castig cu minimum de efort);\
 rationalitatea si eficienta agentilor economici (homo oeconomicus);

4
Istoria gândirii economice

 respingerea cu vehementǎ a interventionismului si promovarea politicii liberului schimb

sau a liberei concurente;
 teoria obiectivǎ a valorii bazate pe muncǎ si convingerea cǎ principiile metodologice si
teoretice formulate de ei au valabilitate universalǎ.

5
Universitatea Ecologica din Bucuresti

2. Contribuţiile lui David Ricardo la dezvoltarea

gândirii economice

David Ricardo (1772-1823) se numără printre continuatorii cei mai de seamă ai ideilor
“Avuţiei naţiunilor” a lui Adam Smith. În domeniul ştiinţei economice, Ricardo străbate întregul
perimetru al ştiinţei economice, sesizând şi relevând repere solide, originale şi coerente, unele, şi
nu puţine, confirmate ulterior în timp, altele infirmate, dar folosite ulterior ca puncte de referinţă
de economiştii teoreticieni.

Ricardo i-a contact întâmplător cu lucrarea “Avuţia naţiunilor”, la vârsta de 27 de ani.

Este momentul care-i va marca destinul şi-l va încadra în perimetrul gândirii economice ca un
deschizător de domenii în cel puţin patru direcţii esenţiale: teoria valorii; teoria rentei funciare;
teoria repartiţiei şi teoria costurilor comparative şi avantajelor relative în schimburile dintre ţări.

Principala operă a lui David Ricardo este volumul intitulat “Despre principiile
economiei politice şi ale impunerii”, apărut pentru prima dată la Londra, în aprilie 1817.
Interesant este că, potrivit exegeţilor operei sale, dar şi ca urmare a studierii bogatei
corespondenţe, [peste 500 de scrisori], pe care Ricardo a avut-o cu o serie de economişti,
bancheri, politicieni, gânditori de seamă ai timpului, el nu a ajuns la publicistica economică
pornind de la considerente economice.

În mare măsură animat de dorinţa de a contribui la găsirea unor soluţii problemelor

practice din domeniul economico-financiar care se ridicau în faţa Angliei în primele decenii ale
secolului al XIX-lea. Tocmai de aceea Ricardo mai mult încearcă să demonstreze, decât să
expună, emiterea judecăţilor sale economice având la bază o multitudine de exemple cifrice.
Esenţa concepţiei ricardiene se concetrează în primele şase capitole ale lucrării sale
fundamentale şi întregit cu unele precizări interesante rezultate din studiul “Valoare absolută şi
valoare de schimb” (1823) scris în ultimul an al vieţii sale.

Ţinând seama îndeosebi de ideile smithiene, David Ricardo a considerat că ceea ce

reprezintă bogăţia sau avuţia societăţii este explicată destul de bine şi convingător, ca şi modul în
care aceasta este creată şi ce rol joacă capitalul în cadrul ei, cum circulă şi cum se schimbă
mărfurile, ca şi natura şi oscilaţia preţurilor.

Ricardo distinge două categorii de bunuri sau mărfuri ce fac obiectul vânzării-cumpărării
pe piaţă: bunuri rare, al căror volum depinde de anumite împrejurări excepţionale, imprimându-
le un caracter de monopol şi bunuri reproductibile, adică acele bunuri al căror volum poate fi
sporit după voia agenţilor economici, dar ţinând cont de legile pieţei.
6
Istoria gândirii economice
Deoarece bunurile rare sunt o excepţie, Ricardo nu se ocupă amănunţit de preţul lor, chiar
dacă surprinde raritatea ca element hotărâtor în determinarea preţului acestora.El cercetează pe
larg natura, mărimea şi dinamica preţurilor bunurilor reproductibile.

Datorită raporturilor dintre cererea şi oferta de mărfuri reproductibile pe piaţă, preţurile

lor oscilează continuu în jurul unui nucleu. Acest nucleu este reprezentat de valoarea lor. Pentru
ca mărfurile să aibă preţ, respectiv valoare, arată Ricardo, ele trebuie să fie utile.

Utilitatea devine o condiţie necesară a valorii mărfii, dar ea nu poate fi considerată izvor
al valorii, cum au susţinut Turgot, Condillac şi ulterior, J.B. Say. Totodată Ricardo, face o
distincţie clară între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb a mărfii. El arată că valoarea
de întrebuinţare nu se poate considera a fi măsurătorul valorii de schimb. Prin urmare, David
Ricardo continuă să aprofundeze teoria valorii bazate pe muncă, aducând în discuţie aspecte noi
mult mai complexe şi astfel, reuşeşte să depăşească multe din amibiguităţile şi inconsecvenţele
lui Smith.

“Valoarea, scrie el, se deosebeşte în mod esenţial de bogăţie, deoarece valoarea nu

depinde de abundenţă, ci de dificultatea sau uşurinţa producţiei. Munca unui milion de oameni în
fabrici va produce întotdeauna aceeaşi valoare, dar nu va produce întotdeauna aceeaşi bogăţie.
Prin inventarea de maşini, prin perfecţionarea îndemânării, printr-o mai bună diviziune a muncii
sau prin descoperirea de noi pieţe unde schimburile pot fi făcute în condiţii avantajoase, un
milion de oameni pot produce dublu sau triplu sumei bogăţiilor....iar prin aceasta nu vor adăuga
nimic la valoare, deoarece valoarea fiecărui lucru creşte sau scade în raport cu uşurinţa sau cu
dificultatea de a-l produce, sau, cu alte cuvinte, în raport cu cantitatea de muncă întrebuinţată
pentru producţia sa”.

Din explicaţiile lui Ricardo rezultă un punct de vedere clar: nu se poate confunda
valoarea cu bogăţia. Valoarea este privită ca un produs al muncii, în timp ce bogăţia, este
rezultatul conlucrării omului cu natura şi cu mijloacele de producţie pe care le utilizează. Ricardo
înlătură eroarea comisă de Smith atunci când acesta reducea valoarea mărfii doar la munca
directă cheltuită (munca vie) pentru producerea ei, precizând totodată, că, instrumentele, uneltele
nu crează valoare, ci doar, pe măsură ce sunt consumate şi-o transferă pe a lor asupra produsului.

David Ricardo pune teoria valorii-muncă la temelia teoriei repartiţiei factorilor de

producţie şi a veniturilor acestora. Iată pe scurt conţinutul teoriei ricardiene a rentei funciare:
renta funciară reprezintă acea parte din produsul pământului care se plăteşte proprietarului
funciar de către arendaş, pentru folosirea forţelor originale şi indestructibile ale solului. Ea nu

7
Universitatea Ecologica din Bucuresti
trebuie confundată cu profitul şi nici cu dobânda de capitaluri împrumutate. Cauza apariţiei
rentei funciare o constituie caracterul limitat al pământului arabil, deosebirile de fertilitate şi
poziţie ale diferitelor loturi de pământ, faptul că atragerea în cultură a pământurilor de fertilitate
scăzută duce la randamente mici, chiar dacă volumul de muncă prestat este mare (legea
randamentelor descrescânde în agricultură). Izvorul rentei funciare este valoare creată de
muncitorii agricoli, care este însă însuşită gratuit de proprietarul funciar, ca “plată” efectuată de
arendaş pentru permisiunea de a folosi terenul respectiv.

Deci, renta funciară se exprimă ca diferenţă dintre preţul produselor agricole pe piaţă şi
valoarea individuală, mai mică, a produselor obţinute pe terenurile cu fertilitate ridicată. Renta
nu reprezintă un adaos la avuţia naţională, ci un simplu transfer de valoare, avantajos pentru
landlorzi şi dăunător pentru consumatori, mai arată David Ricardo.

În comparaţie cu predecesorii şi contemporanii săi, David Ricardo a realizat progrese

substanţiale în teoria economică. El a îmbogăţit incontestabil, instrumentarul analitic al ştiinţei
economice cu o serie de termeni cum sunt: costul de producţie, explicat cu ajutorul timpului de
muncă necesar pentru producerea mărfurilor; costul relativ sau comparativ de producţie raportat
la costul altor mărfuri; avantajul relativ ca expresie a celui mai mare avantaj absolut sau a celui
mai mic dezavantaj absolut.

8
Istoria gândirii economice

Concluzii

 Reprezentantii sai au pus bazele stiintei manageriale si au implementat maniera de

abordare economica in management in stransa concordanta cu finalitatea economica;
 Reprezentantii gandirii clasice s-au focalizat mai mult pe procesul de productie si
procesul de munca, respectiv pe managementul functiei de productie al unei organizatii;
 Principalul obiectiv ale acestei scoli l-a constituit structura organizatorica si stabilirea
unor principii de organizare si management, care sa inlature greutatile intampinate de
catre conducere in activitatea lor practica;
 caracteristica esentiala este convingerea, chiar postulatul „omul este rational” adica
oamenii sunt condusi de considerente economice in procesul muncii lor;
 Modul de tratare a relatiei manageriale cu accente pronuntate asupra laturii de
organizare- abordate atat la nivel general al organizatiei cat si la nivelul functiunii de
productie;
 Potrivit universalistilor, organizarea este exclusiv formala, conceputa si proiectata numai
de specialisti;
 Cu toate limitele sale, scoala clasica a avut o contributie importanta in perfectionarea
manageriala si a jucat un rol important in rationalizarea si organizarea productiei
contribuind in mare masura la intemeierea managementului stiintific si dezvoltarea sa
ulterioara .

9
Universitatea Ecologica din Bucuresti

Bibliografie

1. Mariana LUPAN, ISTORIA GÂNDIRII ECONOMICE, 2009;

2. Catedra “ TEORIE SI POLITICI ECONOMICE”, TEORIE ECONOMICA, 2012;
3. https://www.scribd.com/document/196618409/Gandirea-Economica-a-Lui-Smith-Si-
Ricardo

10