ECONOMIȘTI CELEBRI

Proiect realizat de Ailincă Miruna-Andreea

Clasa a XI a E
 KARL MARX

• Karl Marx (5 mai 1818, Trier - 14 martie 1883, Londra), fondator al socialismului ştiinţific,
al materialismul dialectic şi istoric şi al economiei politice ştiinţifice. A introdus în științele
sociale ale vremurilor  sale o nouă metodă de anchetă, noi concepte, precum și un număr de
ipoteze îndrăznețe pentru a explica creșterea, dezvoltarea și declinul anumitor forme de societăți.
Marx a fost un om de acțiune, un revoluționar al cărui crez politic era greu de descifrat în raport
cu investigațiile sale științifice și adepții săi. Sociologia marxistă a fost una dintre principalele
lupte în conflictul dintre știința obiectivă și angajamentul politic.
• Marx s-a ocupat în mod deosebit de economia politică, dînd o primă şi aprofundată analiză
critică a economiei politice burgheze în Manuscrise economice-filozofice din 1844. În această
lucrare abordează problema înstrăinării şi a dezumanizării omului în condiţiile societăţii
capitaliste. În 1844 Marx şi Engels au scris Sfînta familie, în care încep să pună bazele
concepţiei materialiste asupra istoriei. 
 KARL MARX

• Timp de decenii, economiștii nu s-au săturat niciodată de repetarea mesajului că prezicerile lui Marx
legate de încetinirea creșterii economice erau total învechite. Ele erau presupuse ca fiind idei ale
secolului XIX, iar cei care le apărau erau destituiți ca fiind dogmatiști fără speranță. Dar se pare acum
că ideile apărătorilor capitalismului sunt defapt acelea care ar trebui să fie aruncate în coșul de gunoi
al istoriei, în timp ce Marx a fost complet justificat.
• Chiar și unii economiști burghezi sunt forțați să accepte ceea ce devine din ce în ce mai evident:
capitalismul conține în sine semințele distrugerii sale; care este un sistem anarhic și haotic caracterizat
de crizele periodice care dă afară oamenii din slujbele lor și cauzează o instabilitate socială și politică.
• Chestia despre criza prezentă a fost faptul că nu trebuia să se întâmple. Până recent majoritatea
economiștilor burghezi au crezut că piața, dacă este lăsată să facă ce vrea, a fost capabilă să rezolve
toate problemele, echilibrând în mod magic cererea și oferta („ipoteza pieței eficiente”) pentru ca să
nu mai poată fi niciodată o repetiție a prăbușirii economice din 1929 și Marea Depresie.
 ADAM SMITH

• Adam Smith (1723-1790) este cunoscut ca și părintele economiei moderne și ca un susținător major al

moralei creștine. Adam Smith a scris”Avuția națiunilor”, iar de la publicarea din anul 1776, a
cunoscut un succes incredibil, capodopera editându-se în 5 ediții (un record pentru acele vremuri).
Prin cartea “Avuția națiunilor”,care este considerată prima lucrare dedicată economiei politice, Adam
Smith a căutat să dezvăluie natura și cauza prosperității unei națiuni. În zilele noastre, teoria mâinii
invizibile este adesea prezentată ca un fenomen natural care ghidează piața liberă și capitalismul în
direcția eficienței, prin cerere și ofertă și prin concurența pentru resursele limitate.
Ideile lui Adam Smith au devenit nu numai temelia școlii clasice de economie, dar, de asemenea, ia
adus un loc în istorie ca părintele economiei. În anul 2007, Banca Națională a Angliei a pus imaginea
lui Adam Smith pe bancnota de 20 de lire sterline.
ADAM SMITH
• După succesul înregistrat în domeniul filosofiei morale, Adam Smith a început să se orienteze spre
subiecte de economie politică. A fost una dintre primele persoane care a afirmat că dezvoltarea unei
naţiuni nu depinde în cantitatea de aur şi argint de care dispune, ci de capacitatea de muncă a
oamenilor pe care îi cuprinde. În 1962, Smith a primit o ofertă de nerefuzat: salariu dublu pentru a se
ocupa de educaţia unui viitor duce. Pe lângă beneficiile salariului, putea călători împreună cu elevul
său în toată Europa pe gratis, pentru a-l învăţa pe acesta şi puţină politică. Adam Smith s-a gândit în
primul rând la posibilitatea de a călători şi la oportunităţile de dezvoltare personală pe care aceasta le
aducea. A acceptat, hotărât să revină la universitate atunci când educaţia ducelui se va încheia. Vor
călători împreună mai ales în Franţa. Aici îi va cunoaşte Smith pe Voltaire, François Quesnay şi Jean
D’Alembert. După 4 ani de tutorat, munca lui Adam Smith se încheie, dar el nu se va întoarce la
Universitate, ci acasă, în Kirkcaldy. Aici petrece 10 ani în care munceşte la capodopera sa, „Avuţia
naţiunilor“. Odată cu lansarea acesteia, Smith cunoaşte un succes incredibil: în doar 13 ani, cartea sa
cunoaşte 5 ediţii! Era un record la vremea respectivă, dar, pentru persoanele care înţelegeau viitorul
economiei, cartea era un document fundamental care merita orice preţ.
 PAUL SAMUELSON

• S-a născut la 15 mai 1915 și a fost un economist American cunoscut pentru munca
sa în multe domenii ale economiei.
• Lui Samuelson i-au fost recunoscute meritele în domeniu în 1970, când a primit
premiul Nobel pentru economie. El a fost premiat pentru că a transformat această
disciplină, dintr-una care analizează situații și cazuri economice într-o
disciplină care rezolvă probleme, care raspunde la întrebari despre cauze și efecte
cu rigurozitate matematica.
 PAUL SAMUELSON

• Samuelson este de asemenea autorul unuia dintre cele mai utilizate manuale școlare din istoria
educației americane. Cartea "Economia", publicată pentru prima dată în 1948, a fost cel mai bine
vândut manual din Statele Unite pentru aproape 30 de ani. Ulterior a fost tradus în 20 de limbi,
iar la jumătate de secol de la apariție reușea să se mai vândă înca în 50.000 de exemplare anual.
• Manualele scrise de el i-au învățat pe studenți cum să gândească economic. Lucrările sale tehnice
- în special teza sa revoluționara de doctorat, intitulată fără modestie "Fundamentele Analizei
Economice" - i-au învățat pe economiștii profesioniști să facă economie. Cu ajutorul celor două
cărți, Samuelson a redefinit economia modernă.
 DAVID RICARDO

David Ricardo (1772-1823) se numără printre continuatorii cei mai de seamă ai ideilor Avuţiei

naţiunilor a lui Adam Smith. A fost al treilea din cei 17 copii a lui Abraham Israel Ricardo, evreu
spaniol, iniţial agent de schimb la Bursa din Amsterdam şi stabililit ulterior, pe la 1760 în Anglia.
În domeniul ştiinţei economice, Ricardo străbate întregul perimetru al ştiinţei economice, sesizînd
şi relevînd repere solide, originale şi coerente, unele, şi nu puţine, confirmate ulterior în timp,
altele infirmate, dar folosite ulterior ca puncte de referinţă de economiştii teoreticieni. Ricardo i-a
contact întîmplător cu lucrarea Avuţia naţiunilor, la vîrsta de 27 de ani. Este momentul care-i va
marca destinul şi-l va încadra în perimetrul gîndirii economice ca un deschizător de domenii în cel
puţin patru direcţii esenţiale: teoria valorii; teoria rentei funciare; teoria repartiţiei şi teoria
costurilor comparative şi avantajelor relative în schimburile dintre ţări.
 DAVID RICARDO

• Ricardo distinge două categorii de bunuri sau mărfuri ce fac obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă: bunuri
rare, al căror volum depinde de anumite împrejurări excepţionale, imprimându-le un caracter de monopol
şi bunuri reproductibile, adică acele bunuri al căror volum poate fi sporit după voia agenţilor economici,
dar ţinând cont de legile pieţei. Deoarece bunurile rare sunt o excepţie, Ricardo nu se ocupă amănunţit de
preţul lor, chiar dacă surprinde raritatea ca element hotărâtor în determinarea preţului acestora. El
cercetează pe larg natura, mărimea şi dinamica preţurilor bunurilor reproductibile.
• Datorită raporturilor dintre cererea şi oferta de mărfuri reproductibile pe piaţă, preţurile lor oscilează
continuu în jurul unui nucleu. Acest nucleu este reprezentat de valoarea lor. Pentru ca mărfurile să aibă
preţ, respectiv valoare, arată Ricardo, ele trebuie să fie utile. Utilitatea devine o condiţie necesară a
valorii mărfii, dar ea nu poate fi considerată izvor al valorii, cum au susţinut Turgot, Condillac şi ulterior,
J.B.Say. Totodată Ricardo, face o distincţie clară între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb a
mărfii. El arată că valoarea de întrebuinţare nu se poate considera a fi măsurătorul valorii de schimb.
 DAVID RICARDO

• Principiul că valoarea relativă a mărfurilor este determinată de cantitatea de muncă depusă

pentru producerea lor este considerabil modificat prin întrebuinţarea maşinilor şi a altui capital
fix şi durabil.
• Spre deosebire de Smith, care considera legea valorii determinată de munca valabilă doar pentru
stadiile precapitaliste, primitive ale societăţii, Ricardo arată că această lege este valabilă şi pentru
economia avansată, capitalistă.
• Atunci când încearcă să demonstreze modul în care legea valorii acţionează în capitalism, în
domeniul formării preţurilor, efortul lui Ricardo nu reuşeşte să învingă dificultăţile. Cu o
admirabilă probitate ştiinţifică, David Ricardo recunoaşte că de vină este doar neputinţa lui de a
explica teoria valorii- muncă şi de a o pune de acord cu existenţa ratei generale a profitului, spre
a înţelege astfel manifestarea preţului pe piaţă.
ECONOMIȘTI CELEBRI