Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării

Departamentul Teoria și Practica Jurnalismului

Recenzia romanului ”Oceanul de la capatul aleii” de Neil Gaiman

Lucru individual la disciplina

Jurnalism de opinie şi comentativ

Realizat:

Elena Ciobanu, anul III, grupa J181

Verificat:

Anatolie Gherasim,

lector universitar

Chișinău, 2020
 Romanul ” Oceanul de la capătul aleii”, original ”The Ocean at the End of the Lane” este
scris de autorul britanic, Neil Gaiman. Cartea a fost publicată pe 18 iunie 2013 și a fost lansată
concomitent în America, Marea Britanie și România, unde a apărut la editura Paladin. Romanul
conține 200 de pagini și este tradus în limba română de Iulia Dromereschi. Este genul de carte
fantasy, care te uimește la citirea fiecărui rând și te face să uiți de unele lucru elementare, în
schimbul altor intrigante. Printre lucrările de referință a autorului se găsesc seria BD The
Sandman și romanele ”Pulbere de stele”, ”Zei americani”, ”Coraline” și ”Cartea cimitirului”.
Este primul autor care a câștigat medalia Newbery cât și medalia Carnegie pentru aceeași
lucrare.
Personajul principal al romanului, a cărui nume nu-l mai cunoaștem, ne destăinuie cele
mai groaznice episoade ale copilăriei sale. În partea introductivă a romanului în centrul acțiunii
apare un bărbat care este la o înmormântare. Nu știu cum îl cheamă, câți ani are sau cum arată.
Nu știu nici cine a decedat, posibil o rudă apropiată al lui, dar aceasta nu este atât de important.
Bărbatul conduce pe aleea pe care locuia când era mic și amintirile îl copleșesc. La capătul aleii
este o fermă unde locuiau trei femei, bunica, mama și Lettie. Pe toate trei le cheamă Hempstock.
El intră și o găsește pe una dintre doamnele Hempstock. Bărbatul o întreabă dacă mai există acel
iaz din spatele fermei, sau oceanul, cum era obișnuită Lettie să-i zică. Se îndreptă spre iaz, se
așeză pe malul lui și-și depănă amintiri despre copilăria lui. Capitolul I al romanului începe prin
povestirea zilei de naștere a protagonistului la care nimeni nu a venit, ”Când am împlinit şapte
ani, nu a venit nimeni la petrecere”. La cei șapte ani împliniți, baiatul era înconjurat de mama,
tata și sora lui. Nu pot spune că nu avea prieteni, avea mulți, cărți și o pisicuță. Dar el nu se
credea un copil fericit la părinți, ”Nu am fost un copil fericit”. Viața lui începe să se schimbe
când o cunoaște pe Lettie. Fata era mai mare ca el, avea 11 ani și era cu mult mai îndrăzneață. Ea
îi descoperi o lume neștiută de alții, dar care îi lăsă o amprentă adâncă în memoria lui. Lettie îi
arătă un iaz de la marginea fermei Hempstock unde trăia. Pentru ea era un ocean, un ocean pe
care l-au traversat ea și familia ei pentru a ajunge din lumea veche pe acest nou tărâm. Este un fel
de asemănare cu cartea ” Punte spre Terabithia”, scrisă de Katherine Paterson. Acest iaz, sau
ocean este o trecere între lumea fantastică și cea reală, dar trebuie să știi cum și de unde să
pătrunzi în el. În familie, băiatul nu este ascultat și înțeles de părinți. El nu are relații bune cu
sora sa, când are unele întâmplări ciudate , n-are cui să le spună. Într-o noapte a visat că se îneacă
cu o monedă găsită lângă acel iaz, dar el nu adevărat avea să se sufoce din cauza monedei care îi
stătea în gât. Nu era un coșmar, era realitate. Băiatul a vrut să spună, ” Voiam să spun cuiva
despre şiling, dar nu ştiam cui … nu m-ar fi crezut ”. Familia nu avea destui bani sa se întrețină,
și din cauza aceasta lua chiriași. Tot timpul, băiatul îl petrecea împreună cu cărțile sale, romane
fantastice, de aventuri, dar și povești mitologice - cele care nu sunt nici pentru copii, nici pentru
adulți, ci se află într-o categorie aparte. Toată intriga romanului se declanșează când băiatul nu se
încrede suficient în prietena sa și se eliberează din strânsoarea mâinii ei. Băiatul se temea de
necunoscut, dar fata de lângă el era cea care îi asigura protecția. O persoană străină lui, o
persoană care o cunoaște de puțin timp, dar care își sacrificăse viața pentru ca el și familia lui să
scape de urghie. Lettie, la fel, se sacrifică pentru oamenii care nici nu-i vor spune ” Mulțumesc”
niciodată. Ea uită de ea și îi ajută de oamenii care cu adevărat, au nevoie de o izbăvire. Ea
dorește să-i facă pe oameni fericiți. Ea cu propriul ei corp îl protejă pe băiat de năpasta corbilor,
care doreau să-l ucidă. În roman răul capătă multe forme, la început era o stafie în pădure pe care
el o văzu, apoi o femeie sexy care a început să-i ia locul mamei lui în familie și la urmă un stol
de corbi care îi doreau moartea. Drumul spre ferma Hempstock a devenit pentru el o obișnuiță,
de parcă familia lui era acolo, și nu unde este cu adevărat. El acolo primea mai multă căldură,
grijă și iubire. Incidentul cu tatăl său, care a dorit să-l înece în cada plină cu apă rece, sub
influența forțelor supranaturale, îl făcu pe băiat să nu mai vrea să locuiască împreună cu ei. Tatal
nu a rezistat fortelor rele și a făcut lucruri îngrozitoare, cum ar fi înecarea băiatului și înșelarea
mamei lui. Chiar, și cu mama lui el nu se înțelegea, iar ea mai mereu era plecată la lucru. Ferma
Hempstock deveni un loc de refugiu pentru băiat, unde el mânca gustoșenii preparate de
doamnele Hempstock și unde avea se simțea mai bine ca acasă.
Acțiunea romanului se rotește, mai mereu în jurul banilor. Acele monede de aur, care
erau împărțite oamenilor prin moduri ”întunecate”, pentru care oamenii își puneau capăt zilelor,
pe care îi ascundeau sub saltele la pat, acele monede care îți aduceau coșmaruri și chinuri în
viață. Acest viciu care face din oameni, oameni nebuni și pierduți. Sunt multe momente dure
prezente în paginile romanului, multe momente în care răul, mai că-l sugrumă pe băiat, căci răul
este mai aproape decât credem, dar în secunda ceea apare salvarea care nici nu o aștepți și care
linștește orice furtună. Romanul îți trezește un amalgam de sentimente, începând cu cele calde și
plăcute până la cele negative și înspăimântătoare. Chiar, de la începutul romanului se începe cu
un eveniment negativ, o înmormântare. Apoi succesiunea evenimentelor este descrisă într-un
mod melancolic, trist, dur, jalnic, dar pe alocuri mai sunt și momente de bucurie. Este un roman
captivant, intrigant, fantastic, care te atrage să-l citești. Acele momente de luptă între bine și rău
dau gust romanului. Este vorba de cruzimea nepăsătoare a adulților și de minciunile pe care și le
spun și, despre amintiri și, de felul în care se schimbă. Este despre lumea aparte a băiatului trăită
și simțită numai de el, convins că adulții nu vor crede nimic din spusele sale. Copilul e pus in
mijlocul unei bătălii între bine și rău. Iar în această bătălie trofeul este el însuși. Despre magie
neagră, care face oamenilor rău și despre magia curată, care aduce oamenilor fericirea. Despre
spirite venite din altă lume cu scopul de a cuceri tărâmuri prin viclenie. Despre binele care mereu
și întotdeauna învinge răul, dar sacrifiile costă scump.
Temele din ”Oceanul de la capătul aleii” includ căutarea identității de sine și
„deconectarea dintre copilărie și maturitate”. Autorul a scris acest roman soției ei sale Amanda
Palmer și nu intenționa ca acesta să fie un roman, ci a intenționat să scrie o romană. El a inclus în
roman lucruri care-i plăceau soției sale, pentru că ea nu este iubitoare de cărți cu conținut
fantastic. Unele evenimente din carte sunt chiar din copilăria lui Gaiman, de exemplu furtul
mașinii tatălui protagonistului, pe care Gaiman l-a inclus în roman despre furtul mașinii tatălui
său și hoțul care s-a sinucis în vehicul. New York Times a dat o recenzie pozitivă romanului,
comentând că cartea va atrage mai multe grupuri de cititori. USA Today a afirmat că romanul se
aseamănă cu alt roman din 2002 al autorului, ” Coraline” și cu filmul din 2005 ” Mirror Mask”.
Cartea a fost desemnată “Cartea Anului 2013/ Book of the Year 2013” în Marea Britanie. A fost
nominalizat la Premiul World Fantasy pentru cel mai bun roman în 2014, dar a pierdut în
favoarea romanului ”A Stranger in Olondria” de Sofia Samatar.
Acest roman poate fi citit ca o relaxare, pentru că romanele fantastice sunt nonsens, deoarece
conținutul lor nu este real și nu te învață cum să trăiești viața sau cum să dezvolți o afacere.
Cartea fantastică îți dezvoltă o gândire creativă, pentru că cărțile fantastice sunt un refugiu pentru
cei ce s-au săturat de realitate.
În general, cartea merită a fi citită și mie mi-a plăcut. Recomand să o citească cei ce iubesc
fantasticul, misca și imprevizibilul. Cartea are un mare conținut negativ, dacă să o analizezi
detaliat, dar în sensuri largi este o carte demnă de răsfoit.