CONSTRUCTIA SUBIECTULUI IN BASMUL

CULT,,HARAP ALB”

Basmul este o naraţiune deliberat fantastică, definită ca

specie a genului epic din literatura populară sau cultă,
care prezintă confruntarea dintre două categorii opuse
– Binele şi Răul -, simbolizate prin personaje pozitive şi
negative. Din această confruntare, Binele iese
învingător, deoarece basmul propune modele de
conduită, idealuri preţuite de omul din popor. Din
literatura populară, specia a trecut şi în literatura cultă,
basmul cult exprimând viziunea artistică a unui singur
creator. Dacă la origine această creaţie literară se
comunica nemijlocit, prin viu grai, în literatura cultă
oralitatea stilului este rezultatul procesului de elaborare
artistică ilustrând concepţia unui singur creator.

Ion Creangă, unul dintre scriitorii care s-au impus în

literatura română prin originalitatea stilului, a lăsat
posterităţii o operă variată, aducând în literatura cultă
farmecul şi spontaneitatea literaturii populare. Povestea
lui Harap-Alb, considerată „sinteză a basmului
românesc” ( Nicolae Ciobanu ), se dezvoltă pe un tipar
narativ tradiţional, particularizat prin intervenţiile
autorului cult, care supune materialul epic unui proces
de transformare în funcţie de propriile structuri mentale
şi de propriile concepţii.

Subiectul acestui basm cult se construieşte prin

înlănţuirea secvenţelor narative, care includ episoade
definitorii pentru structura basmului. Situaţia iniţială
prezintă o stare de echilibru – craiul are trei feciori,
Verde-Împărat are trei fete, – care va fi perturbat prin
sosirea scrisorii lui Verde-Împărat. Acesta nu are
moştenitori şi îi cere fratelui său să îi trimită pe unul
dintre fii pentru a-i lăsa împărăţia. Rugămintea nu e
deloc uşor de îndeplinit, pentru că cele două împărăţii
se află departe una de cealaltă, separate de războaie.

Acţiunea de recuperare a echilibrului, care constituie un

alt element din tiparul narativ tradiţional, începe în
momentul în care fiii mai mari ai craiului pornesc spre
împărăţia unchiului lor, convinşi că vor reuşi. Ambii
eşuează lamentabil, la proba podului unde sunt
aşteptaţi de tatăl deghizat în piele de urs. Când mezinul
cere permisiunea de a pleca în aceeaşi călătorie
riscantă, este refuzat cu asprime. Supărat, fiul mai mic
al craiului se retrage în grădina palatului şi întâlneşte o
bătrână pe care o miluieşte cu un bănuţ. Drept
răsplată, bătrâna îi dă sfatul să nu plece la drum fără
calul, armele şi hainele tatălui său de când a fost mire.
Bătrâna se dovedeşte a avea puteri supranaturale şi
dispare învăluită într-un nor misterios, spre
surprinderea tânărului crăişor.

La pod, tatăl îl supune aceleiaşi probe, dar mezinul o

depăşeşte cu ajutorul calului cu puteri supranaturale.
Motivul călătoriei iniţiatice, specific basmelor, se
asociază cu sfaturile tatălui, care îi cere fiului să se
ferească de omul spân şi de omul roş, dăruindu-i pielea
de urs.

În pădurea – labirint, spaţiu tipic pentru iniţierea eroului

din basme, mezinul craiului se întâlneşte cu Spânul,
personajul negativ care îşi va însuşi identitatea fiului de
crai. Cei doi ajung la curtea împăratului Verde, de unde
mezinul craiului va parcurge altă serie de probe,
însemnând drumul spre maturizare. Harap – Alb va
aduce salatele minunate din Grădina Ursului,
nestematele cerbului din pădurea fermecată şi, după
aceste reuşite, va fi trimis după fata Împăratului Roş,
pe care Spânul o doreşte de soţie. La curtea
Împăratului Roş, fiul craiului va parcurge alte probe,
pentru a obţine ceea ce îşi doreşte: va înnopta,
împreună cu tovarăşii săi, în casa înroşită în foc, va
participa la ospăţul hiperbolizat, va alege macul de
nisip, o va păzi pe fata împăratului, care are darul de a
se metamorfoza. Ajutat de personajele auxiliare, eroul
va depăşi toate aceste probe, întorcându-se biruitor la
curtea Împăratului Verde. Fata dezvăluie adevărata
identitate a Spânului, iar acesta, mânios, îi taie capul lui
Harap-Alb, ceea ce echivalează cu moartea eroului în
calitate de slugă a Spânului. Fata Împăratului Roş îl
readuce la viaţă cu ajutorul obiectelor magice, iar eroul
îşi asumă destinul prezis de Sfânta Duminică ( „Vedea-
te-aş împărat, luminate crăişor!” ).

Acţiunea se complică progresiv, întrucât basmul cult se

defineşte prin multiplicarea numărului de probe la care
este supus eroul, în comparaţie cu basmul popular.
Conflictul este complex, deoarece nu este declarat, ca
în basmul popular, dat fiind faptul că personajul pozitiv
şi personajul negativ evoluează într-o relaţie de
complementaritate: pentru a se desăvârşi, Harap- Alb
are nevoie să se descopere pe sine, iar acest proces
este declanşat de intervenţia Spânului. Confruntarea
deschisă dintre cei doi are loc abia în finalul basmului,
accentuând semnificaţiile basmului: binele învinge răul,
chiar dacă eroul care ilustrează categoria estetică a
binelui nu are puteri supranaturale. Calităţile morale
care îl particularizează pe mezinul craiului au un rol
hotărâtor în biruinţa sa asupra răului. Pe parcursul
acţiunii, se descriu mai multe conflicte, care au rol în
definirea caracterului personajului principal: mezinul se
confruntă cu tatăl, cu ursul, cu Cerbul, cu Împăratul
Roş, antagoniştii făcând parte fie dintre personajele
umane, fie dintre personajele nonumane, ca şi în
basmul popular. Ca în toate basmele, timpul şi spaţiul
îşi modifică valenţele sub influenţa fabulosului. Spaţiile
pe care le străbate eroul sunt definitorii pentru situaţiile
din basm: podul, pădurea, trecerea peste o apă.
Convenţia de atemporalitate fixată în incipit – „Amu
cică era odată…” – este respectată pe tot parcursul
acţiunii, în conformitate cu caracteristicile tiparului
narativ tradiţional. Timpul se dilată hiperbolic în final,
dobândind proporţii mitice: „Şi a ţinut veselia ani întregi,
şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi
mănâncă.” Finalul este realizat din perspectiva
naratorului obiectiv, care intervine în relatare cu o
reflecţie personală, realizând trecerea de la fabulos la
realitatea în care el însuşi trăieşte: „Iar pe la noi, cine
are bani bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”