Tema și viziunea despre lume într-un basm studiat

Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia în
”Povestea lui Harap-Alb”( ,,Convorbiri literare”- 1877) schema populară, dar o umple de viață prin atmosferă,
umor dialogic, dramatizarea povestirii.
„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri literare” și este un basm cult,
păstrând trăsăturile fundamentale ale speciei, dar în același timp se deosebește de basmul popular prin:
dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea numărului de probe, amânarea deznodământului, protagonist
fără puteri supranaturale, chiar fără calități excepționale, importanța acordată dialogului, individualizarea
personajelor, umanizarea fantasticului, digresiuni care întrerup firul povestirii, oralitate și umor.
Încadrarea într-un curent literar
Realismul viziunii este dat de fixarea cu minuțiozitate în detalii a caracterelor personajelor:
craiul are orgoliu familial, împăratul Verde este naiv și ușor de manipulat, împăratul Roș este aspru, cârcotaș.
Autorul scoate în evidență psihologia personajelor. Creangă are plăcerea cuvintelor; firul epic este, de fapt, un
pretext pentru elemente de viață interioară, pentru momente de sărbătoare, de bucurie colectivă, de
familiaritate. Creangă nu e satiric-el râde de oameni, cu oamenii. Personajele sunt individualizate prin limbaj
și dovedesc obiceiurile verbale ale omului de la țară: expresii dialectale, regionalisme, interjecții: ,,ghijoagă
urâcioasă”, ,,una ca dumneata”. Limbajul personajului principal evoluează în fapt odată cu acesta.
De asemenea, realismul lui Creangă reiese din faptul că fantasticul său e umanizat și localizat
în Humulești, cronotop arhetipal al operei. Ilustrativă este în acest sens și relația dintre protagonist și
antagonist, dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul, tânărul care parcurge un drum al maturizării
necesare, dar care dovedește calitatea neprețuită a unui fond moral superior ; Spânul este omul lingușitor,
mincinos și abuziv care își maschează cu greu malignitatea (,,Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de
ciudă”;”Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă ura”.) Chiar năzdrăvanii sunt țărani cu
calități deosebite, dar nu surprinzătoare în varietatea lumii satului.
Tema+2 secvențe semnificative/representative

Tema,specifică basmelor o constituie confruntarea dintre cele două principii fundamental

opuse: binele și răul, cu victoria celui dintâi, o supratemă pe care se grefează romanul unei inițieri
(bildungsroman). Fiul craiului nu pornește la drum pentru a aduce lumina în lume, ci pentru a o primi în sine,
sub forma învățăturii morale, a experienței de viață.Motivele prezente în basm sunt de factură
populară(împăratul fără urmaș,superioritatea mezinului,călătoria,probele,demascarea
impostorului,pedeapsa,căsătoria).În afară de temă și motive,alte elemente speficice basmului popular
sunt:prezența ajutoarelor(calul,Sfânta Duminică,cei cinci năzdrăvani),a donatorilor(crăiasa furnicilor,crăiasa
albinelor,turturica),apariția obiectelor magice(apă vie,apă moartă,jăraticul,smicelele),prezența cifrei magice
trei(trei fii,trei fete,trei apariții ale antagonistului,trei probe inițiate de Spân).
Un prim episod ilustrativ este cel al coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent
al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint- , fiul
de crai cade în capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ,,Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă
experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră
răul. Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit
oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul dintre esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul sabiei-
simbol heraldic cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit
să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce Spânului pe fata
împăratului Roș și își respectă până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ,,icnește în
sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb,
înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Triumful moral al
binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.
Elemente de structură și de limbaj…
Un prim element de structură pentru tema și viziunea despre lume îl constituie titlul,care
semnifică atât specia literară-,,povestea”(basmul),cât și numele protagonistului printr-un oximoron ,,Harap-
Alb”. Concret, eroul parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării, necesar pentru a deveni
împărat. Numele personajului îi reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap), de origine nobilă (Alb).Pe
parcursul firului epic,personajul cunoaște trei ipostaze:fiul cel mic al craiului,imatur,neinițiat,dar curajos și
bun la suflet,Harap-Alb,ucenic al Spânului,parcurgând drumul inițierii,Împăratul ,inițiatul capabil de a
conduce împărația unchiului său și de a-și întemeia o familie cu aleasa inimii sale.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările se relatează la persoana a III-a, de un narator
obiectiv,a cărui perspectivă obiectivă este completată de intervenții subiective,completări
umoristice,ironice,lămuritoare,specific stilului lui Ion Creangă.
Relația incipit-final se realizează prin clișee compoziționale: formula inițială: „Amu cică era
odată” care are rolul de a introduce pe cititor în lumea basmului și formula finală: „Și a ținut veselia ani
întregi și acum mai ține încă”care face trecerea de la universul ficționat imaginat de autor la realitatea
cotidiană a fiecărui cititor.Formulele mediane dau continuitate acțiunii,menținând starea de atenție și
curiozitate:„Și merge i o zi,și merg două,și merg patruzeci și nouă”.
Totodată, subiectul basmului este un element de structură important.
Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate, Verde-Împărat avea trei fete. Îi trimite craiului o
scrisoare prin care îi cere un moștenitor la tronul său, însă să fie vrednic. Această vrednicie trebuie însă
dovedită prin trecerea mai multor probe. Tatăl își supune fiii la o probă: se îmbracă în piele de urs și le iese în
cale. Primii doi eșuează, iar mezinul dovedește curaj și sfătuit de Sfânta Duminică, pe care o miluiește cu un
ban, depășește proba. Acesta constituie un simbol al trecerii spre altă etapă a vieții. Tatăl îl sfătuiește să se
ferească de Omul Spân și de Omul Roș, și îi dăruiește pielea de urs.
Pe drum se întâlnește cu Spânul, de două ori refuză să vorbească, dar a treia oară își încalcă interdicția, astfel,
Spânul îl supune prin vicleșug, îl testează și îl face slugă.
Ajunși la împărăție, Spânul îl supune la o serie de probe: aducerea salatelor din Grădina Ursului, aducerea
pietrelor prețioase din Padurea Cerbului și pe fata de împărat. Primele două probe sunt trecute cu ajutorul
obiectelor magice de la Sfânta Duminică. A treia probă cuprinde mai multe serii (triplicarea).
Pe drum, spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o aripă
drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze, iar cei cinci tovarăși (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă și
Păsări-Lăți-Lungilă) reușesc să-l ajute la probele de la împărăție (reglarea temperaturii din casa înroșită,
ospățul, alegerea macului de nisip, fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul fetei și proba impusă
de fata farmazoană - aducerea a „trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde se bat munții în
capete”).
Pe drum, cei doi tineri, mezinul si fata, se îndrăgostesc, iar aceasta îi dezvăluie adevărata
identitate a fiului de crai. Spânul, enervat la culme, îi taie capul fiului de crai, calul îl aruncă în înaltul cerului,
făcându-l praf și pulbere, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu apă vie și cu apă moartă.
Fiul de crai reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția, ceea ce
confirmă maturitatea.
Prin prezența clișeelor compoziționale, prin tema și motive literare,prin subiect și
viziunea despre lume, prin conflict și personaje, prin îmbinarea armonioasă a realului cu
supranaturalul și prin umanizarea fantasticului, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult în care
este evidențiat idealul de dreptate și adevăr, credința în victoria celor virtuoși, dar și imaginea lumii
rurale de odinioară, cu credințe, tradiții și comportament specific. Atmosfera de bucurie în care ne
introduce Creangă ține de nostalgia unor vremuri fericite. Conform viziunii pe care o propune, lumea
căzută în dezechilibru își va reface constant organicitatea.
Particularități de caracterizare-Harap-Alb
 Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia în
”Povestea lui Harap-Alb”( ”Convorbiri literare”- 1877) schema populară, dar o umple de viață prin realismul
abordării și prin atmosferă.
Personajul principal, eponim, are un loc central în desfășurarea epică, celelalte personaje
evoluând din perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea acestuia.
Statutul social,psihologic,moral
Ipostazele sociale în care este prezentat pot fi asimilate etapelor inițierii (bildungsroman): fiu
de crai, slugă, pețitor, împărat. Trecerea de la un statut social privilegiat la unul inferior, dificil, este asociată
în antiteză cu îmbogățirea interioară, pentru ca în final valoarea celor două planuri -material și spiritual- să
coincidă ca dreaptă recompensă.
Psihologic, Harap-Alb este inițiatul, tânărul care parcurge un drum al maturizării necesare. Pe
parcursul firului epic,personajul cunoaște trei ipostaze:fiul cel mic al craiului,imatur,neinițiat,dar curajos și
bun la suflet,Harap-Alb,ucenic al Spânului,parcurgând drumul inițierii,Împăratul ,inițiatul capabil de a
conduce împărația unchiului său și de a-și întemeia o familie cu aleasa inimii sale.Deși se plânge de soarta sa,
și-o asumă și perseverează în înfruntarea acesteia. El are psihologia omului care suferă pe nedrept, dar care
încearcă să rezolve această situație cu mijloacele cinstei, curajului și bunătății.În demersul său este susținut de
prieteni, deoarece dovedește calitatea neprețuită a unui fond moral superior („- Fii incredintat ca nu eu, ci
puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb, zise Sfanta Duminică..”). În conflictul dintre
protagonist și antagonist el reprezintă binele, care învinge .
O trăsătură de caracter+2 secvențe ilustrative
O trăsătură principală a personajului este noblețea morală a acestuia.
Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este cel al coborârii fiului de crai în fântâna-
simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut-
pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana
acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul său
la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea
slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui
de lângă el și judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte
sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă încercare, duce Spânului pe
fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”.
Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat
de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Triumful moral al binelui
reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.
Analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj, semnificative pentru personaj, din seria:
acțiune, conflict, modalități de caracterizare, limbaj...
Acțiunea are în centru formarea personajului principal. Echilibrul inițial- ,,Amu cică era o dată
un crai care avea trei fii” este perturbat de sosirea scrisorii Împăratului Verde. Fără urmași la tron, acesta are
nevoie de unul dintre nepoții săi pentru a-i conduce împărăția. După încercările eșuate ale fraților săi, mezinul
este sfătuit de o cerșetoare ce se dovedește a fi Sfânta Duminică să ceară calul, armele și hainele cu care a fost
mire tatăl său. Lipsit de răbdare și înșelat de aparențe, fiul de crai respinge inițial atât pe bătrâna cerșetoare,
cât și pe calul cel răpciugos. Dar, pentru că sfârșește prin a-i accepta, va fi ajutat de aceștia. Va trece proba
craiului și va ca primi sfaturi testamentare să se ferească de omul spân și de omul roș. Încalcă primul sfat
lăsându-se înșelat de spân. Ajuns la curtea lui Verde Împărat, Harap-Alb trece prin trei probe: a salăților din
grădina ursului, a cerbului fermecat și a pețirii fetei Împăratului Roș. Le trece cu ajutorul personajelor
adjuvante-calul, Sfânta Duminică, crăiasa albilelor, crăiasa furnicilor, Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă,
Păsări-Lăți-Lungilă. Cultivă calități și se îndrăgostește de fata Împăratului Roș. Întors la curtea Împăratului
Verde, este ucis de Spân și este înviat de fata Împăratului Roș, eliberat astfel de puterea jurământului.
Răufăcătorul este pedepsit și restabilirea echilibrului este încununată de nuntă și de o veselie care ține ani
întregi. Finalul are funcție metatextuală-de ieșire din spațiul ficțional marcată de întoarcerea la discrepanța
socială: ,,cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și
rabdă.”
Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de către narator, de către celelalte personaje sau
prin autocaracterizare. La început, personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” întrucât nu are o
identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului inițiatic să-și găsească un nume. Prin intermediul
autocaracterizării, fiul craiului mărturisește spânului: ,,din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata”.
Batrâna care îl ajută, i se adresează cu ,,luminate crăișor”, fiind convinsă ca tânărul are un destin strălucit pe
care trebuie să-l împlinească. Ea îi evidențiază calitățile morale , dar îl și dojenește numindu-l ,,slab de înger,
mai fricos decât o femeie”. Fetele împăratului Verde îi recunosc meritele: ,,Harap-Alb, sluga lui, are o
înfățoșare mult mai plăcută și seamană a fi mult mai omenos”, în opoziție cu Spânul: ,,Vița de vie, tot în vie,
vița de boz, tot rogoz.”
Totodată, Harap-Alb este caracterizat și în mod indirect, prin limbajul său, fapte și
comportament , relația cu celelalte personaje și chiar prin intermediul numelui sau. Fiu iubitor și dornic să
obțină aprecierea tatălui, se supără și se întristează când vede rușinea acestuia, se hotărăște să-i obțină
aprobarea: ,,nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale”. Relația cu celelalte
personaje dezvăluie caracterul nobil al lui Harap-Alb. Ajută micile vietăți fără să aibă nimic de câștigat, își
respectă cuvântul dat în detrimentul propriilor interese. Pentru cele cinci personaje fantastice, ,,era tovarăș, era
părtaș la toate,(…) prietenos cu fiecare”.
Atmosfera de bucurie în care ne introduce Creangă ține de nostalgia unor vremuri
fericite. Conform viziunii pe care o propune, lumea căzută în dezechilibru își va reface constant
organicitatea, construcția personajului principal oglindind această concepție.
 Relația dintre două personaje: Harap-Alb și Spânul

Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia
în ,,Povestea lui Harap-Alb”( ,,Convorbiri literare”- 1877) schema populară, dar o umple de viață prin
realismul abordării și prin atmosferă.
O caracteristică a personajelor lui Creangă este aceea că ele nu au nimic din rigiditatea statutului
lor și se comportă în general ca oamenii simpli din mediul rural, plini de vervă și umor. Personajele sunt
complexe, umanizate, evitând încadrarea într-un tipar, individualizate prin atributele exterioare și prin
limbaj.Se pune accentul pe dimensiunea interioară a acestora, iar protagonistul este înzestrat fără puteri
supranaturale.
Spânul și Harap-Alb ilustrează relația protagonist-antagonist specifică basmului.
Personajul principal eponim are un loc central în desfășurarea epică, Spânul evoluând din perspectiva
rolului pe care îl joacă în formarea acestuia.
Statutulsocial,psihologic,moral
Ipostazele sociale în care este prezentat Harap-Alb pot fi asimilate etapelor inițierii : fiu de
crai, slugă, pețitor, împărat. Trecerea de la un statut social privilegiat la unul inferior este asociată în antiteză
cu îmbogățirea interioară, pentru ca în final valoarea celor două planuri-material spiritual să coincidă ca
dreaptă recompensă . Spânul este omul însemnat, care ar trebui evitat , al cărui statut social se schimbă fără a
determina o evoluție în plan interior.
Psihologic, Harap-Alb este inițiatul, tânărul care parcurge un drum al maturizării necesare.
Deși se plânge de soarta sa, și-o asumă și perseverează în înfruntarea acesteia. El are psihologia omului care
suferă pe nedrept, dar care încearcă să rezolve această situație cu mijloacele cinstei, curajului și bunătății.
Spânul este malițios, șiret, complotist, ”răul necesar” ce ar fi putut fi îndepărtat de cal de la început, dar care
este tolerat în scop formativ: ”Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să
prindă la minte…”
Harap Alb dovedește calitatea neprețuită a unui fond moral superior („- Fii incredintat ca nu
eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb, zise Sfanta Duminică..”). În conflictul
dintre protagonist și antagonist el reprezintă forțele binelui.
Spânul este rău și plin de ură nejustificată, invidios, mascându-și cu greu malignitatea (”Hei,
hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudă”).

Modul în care se manifestă relația dintre personaje+2 secvențe reprezentative

 O primă scenă care surprinde relația dintre cele două personaje este întâlnirea mezinului cu
Spânul în pădurea-labirint și episodul coborârii în fântână. Naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin
vicleșug(„Fiul craiului boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spânului și se lasă în fântână”).
Antagonistul îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate, să
devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului”că-i va da ascultare întru toate „până când va muri și iar va
învia”.
Protagonistul și antagonistul se construiesc pe baza unei serii de opoziții dintre bine și rău: om
de onoare – ticălos; om de origine nobilă – slugă; cinstit – necinstit.
O altă scenă reprezentativă pentru relația celor doi o constituie finalul. Aducerea fetei de
împărat la Spân este cea mai dificilă încercare, deoarece, pe drum, el se îndrăgostește de tânără, dar onest, el
își respectă jurământul făcut și nu-i mărturisește adevărata sa identitate. Fata farmazoană îl demască pe
Spân,care crede că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul. De fapt, „ răutatea” Spânului îl dezleagă pe
erou de jurământ, semn că inițierea a luat sfârșit, iar rolul „pedagogului rău„ s-a încheiat. Spânul este omorât
de cal, iar eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice, el reintră în posesia paloșului și primește
răsplata: pe fata Împăratului Roș și împărăția.
Analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj, semnificative pentru relația între cele
două personaje, din seria: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, limbaj.
Acțiunea are ca element central evoluția relației între cele două personaje. Echilibrul inițial-
”Amu cică era o dată un crai care avea trei fii” este perturbat de sosirea scrisorii Împăratului Verde. Fără
urmași la tron, acesta are nevoie de unul dintre nepoții săi pentru a-i conduce împărăția. După încercările
eșuate ale fraților săi, mezinul este sfătuit de o cerșetoare ce se dovedește a fi Sfânta Duminică să ceară calul,
armele și hainele cu care a fost mire tatăl său. Lipsit de răbdare și înșelat de aparențe, fiul de crai respinge
inițial atât pe bătrâna cerșetoare, cât și pe calul cel rărciugos. Dar, pentru că sfârșește prin a-i accepta, va fi
ajutat de aceștia. Va trece proba craiului și va ca primi sfaturi testamentare să se ferească de omul spân și de
omul roș. Încalcă primul sfat lăsându-se înșelat de spân. Ajuns la curtea lui Verde Împărat, Harap-Alb trece
prin trei probe: a salăților din grădina ursului, a cerbului fermecat și a pețirii fetei Împăratului Roș. Le trece cu
ajutorul personajelor adjuvante-calul, Sfânta Duminică, crăiasa albilelor, crăiasa furnicilor, Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Cultivă calități și se îndrăgostește de fata Împăratului Roș. Întors la
curtea Împăratului Verde, este ucis de Spân și este înviat din nou de fata Împăratului Roș, eliberat de puterea
jurământului. Răufăcătorul este pedepsit de cal și restabilirea echilibrului este încununată de nuntă și de o
veselie care ține ani întregi. Finalul are funcție metatextuală-de ieșire din spațiul ficțional marcată de
întoarcerea la discrepanța socială: ”cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și
mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”
 Harap-Alb și Spânul sunt caracterizați in mod direct, de către narator, de către celelalte
personaje sau prin autocaracterizare. La început, personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului”
întrucât nu are o identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului inițiatic să-și găsească un nume.
Prin intermediul autocaracterizării, fiul craiului mărturisește spânului: ,,din copilaria mea sunt deprins a
asculta de tata”. Batrâna care îl ajută, i se adresează cu ,,luminate crăișor”, fiind convinsă ca tânărul are un
destin strălucit pe care trebuie să-l împlinească.
În opozițe cu Spânul, fetele împăratului Verde îi recunosc lui Harap-Alb
calitățile : ,,Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută și seamană a fi mult mai omenos”.
Naratorul notează comentariul său printr-un proverb ce ilustrează natura neschimbată a celor două personaje:
”Vița de vie, tot în vie, vița de boz, tot rogoz.” Despre Spân naratorul notează direct: ”Spânul, bodrogănind
din gură, nu știa cum să-și ascundă ura”.
Totodată, cele două personaje sunt caracterizate în mod indirect. Harap-Alb este în
relația cu alte personaje respectuos și supus, modest și milostiv. Pentru cele cinci personaje fantastice, ”era
tovarăs, era părtas la toate,(…) prietenos cu fiecare”. Spânul este abuziv, agresiv și înșelător prin acțiunile,
vorbele și relația sa cu ceilalți.
Confruntarea între cele două personaje este o confruntare între două concepții asupra
vieții. Pentru Spân, răul este justificat și necesar. Trimful lui Harap-Alb validează însă concepția conform
căreia valorile pozitive sunt cele corecte.Atmosfera de bucurie în care ne introduce Creangă ține de nostalgia
unor vremuri fericite. Conform viziunii pe care o propune prin cele două personaje, răul va fi învins de bine și
lumea căzută în dezechilibru își va reface constant organicitatea.
Perechea antagonist-protagonist specifică basmului se caracterizează în „povestea”
lui Creangă în opoziția de ordin moral: viclenie-naivitate, dar și de ordin social: om de rând-slugă
mincinoasă, iar la nivelul călătoriei inițiatice în raportul mentor-învățăcel.