BASMUL CULT

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă-

-Particularitățile unui text narativ-

Ion Creangă (1837-1889) aparține Epocii Marilor Clasici din literatura română, a făcut parte din
societatea Junimea și este considerat un artist profund original care a scris opere inegalabile precum
„Povestea unui om leneș”, „Dănilă Prepeleac”, romanul autobiografic „Amintiri din copilărie” și basmul
cult „Povestea lui Harap-Alb”.

Apariție: Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă a fost publicat la 1 august 1877, în revista
„Convorbiri literare”.
Viziunea despre lume a lui Ion Creangă se conturează prin tematică, prin titlu, prin acțiune, prin
construcția personajelor sau prin prezența elementelor de fantastic.
1.Încadrare în curent:
Caracterul realist al basmului cult „Povestea lui Harp-Alb” este reliefat prin umanizarea
fantasticului. În creația acestui scriitor, fantasticul este estompat, e coborât în lumea țărănească, iar
întâmplările par verosimile, aduse la dimensiunea universului rural: „ele vorbesc moldovenește și se
comportă țărănește”. Harap-Alb simbolizează un personaj cu un profund caracter uman, lipsit de
puteri supranaturale, trăsătură ce-l deosebește de Făt-Frumos din basmul popular și-l definește ca
erou de basm cult. Este o ființă complexă, construită în manieră realistă, ce are calități înnăscute
precum bunătatea, milostenia, curajul și loialitatea, dar face greșeli și, învățând din ele, se
maturizează, într-un proces inițiatic, dobândind valorile morale necesare conducerii unei împărății:
răbdare, înțelepciune, învață să asculte sfatul celor din jur și să nu mai judece după aparențe. Harap-
Alb îi seamănă lui Nică, ilustrând omul neexperimentat care învață din greșeli și se maturizează
spiritual. Spânul reprezintă tipul impostorului, al omului viclean care profită de naivitatea lui Harap-
Alb, iar împăratul Roș întruchipează „omul pâclișit și răutăcios la culme”, iar cei cinci uriași au
trăsăturile humuleștenilor, doar că sunt hiperbolizate, numele lor, reliefând anumite defecte
omeneștri: Gerilă este omul înfrigurat, Setilă și Flămânzilă reprezintă tipul omului lacom care bea și
mănâncă fără măsură, Ochilă este simbolul omului vigilent, iar Păsări-Lăți-Lungilă este tipul omului
omniprezent.

Încadrare în specie: Basmul cult este o operă epică, în proză, în care realitatea este transfigurată în
fabulos, personajele poartă valori simbolice, fiind implicate în acțiuni fabuloase, unde binele învinge
totdeauna forțele răului.
Un element definitoriu al basmului cult este prezența formulele specifice. Astfel, formula inițială „Amu,
cică era odată” face trecerea din lumea reală în universul fantastic.
Formula mediană „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste înainte mult mai este” are rolul de a
menține atenția cititorului.
Formula finală este cea care face trecerea de la universul fantastic la cel real, marchează ieșirea din
fabulos, dar conține și o reflecție de un umor amar despre soarta scriitorului („Ș-un păcat de
povestariu/Fără bani în buzunariu”), continuată cu o comparație prozaică între lumea basmului și lumea
reală: „Și a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă, Cine se duce acolo, bea și mănâncă. Iar pe la
noi, cine are bani, bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”).
Un alt element caracteristic basmului este prezența personajelor cu puteri supranaturale precum:
Sfânta Duminică, cei cinci tovarăși de drum (Gerilă, Setilă, Ochilă, Flămânzilă și Păsări-Lăți-Lungilă) și
animalele (calul, cerbul, crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor și ursul). Paradoxal, protagonistul basmului
este lipsit de orice putere supraomenească, acesta dovedind o serie de slăbiciuni și defecte. Unele dintre
aceste personaje dețin obiecte magice precum aripile celor două crăiese.
Triplicitatea este și ea un element specific basmului prin care obiectele, personajele sau probele sunt grupate câte
trei: trei fete ale Împăratului Verde, trei apariții ale Spânului, trei fii ai Craiului, trei smicele de măr dulce.
Coordonatele spațio – temporale vag precizate sunt, de asemenea, specifice basmului. Repere precum:
„amu cică era odată”, „în vremea aceea”, trimit la un timp nedeterminat, pierdut în eternitate. Spațiul,
specific basmului, poartă și el semnul fantasticului: Curtea Craiului, curtea Împăratului Verde, curtea
Împăratului Roș.

2.Tematica basmului este una specifică textul lui Creangă abordând lupta dintre bine și rău, finalizată cu
victoria binelui, fiind ajutat de cal, de tovarășii de drum și de fata de împărat, eroul trece probele
învingându-l pe Spân și îi urmează la tron Împăratului Verde.
Tema centrală a basmului rămâne lupta dintre bine și rău, ilustrată magistral prin două scene
reprezentative ale operei. O primă secvență semnificativă demnă de menționat este cea a fântânii în
care asistăm, după întâlnirea dintre fiul Craiului si Spân, la un botez spiritual în urma căruia fiul de Crai
devine slugă, căpătând numele simbolic de Harap-Alb. O altă scenă relevantă pentru tema basmului cult
este cea din deznodământul textului în care Harap-Alb se întoarce la curtea Împăratului Verde cu fata
Împăratului Roș. Aceasta îl demască pe Spân care la rândul lui se răzbună pe fiul de Crai, tăindu-i capul.

1
Fiind îndrăgostită de el, fata îl readuce la viață, cu apă moartă și apă vie, iar Spânul sfârșește prin a fi
omorât de cal.
Motivele narative specifice acestui basm sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin
vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânului), pedeapsa, căsătoria.
3.Elementele de structură și compoziție
Un prim element al textului narativ ales pentru viziunea despre lume/caracterizarea personajului
este titlul care este construit pe baza antinomiei (opoziției) alb-negru. Numele personajului este un
oximonoron ce îi reflectă condiția duală: negru, rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb). Cuvântul
inițial „povestea” subliniază prezența elementelor de fantastic și atrage atenția cititorului asupra
caracterului exemplar al eroului.
Un al doilea element al basmului „Povestea lui Harap – Alb” reprezentativ pentru viziunea despre
lume/caracterizarea personajului este acțiunea.
Etapa inițială (expozițiunea) presupune o stare de echilibru: un crai avea trei feciori, iar în alt
capăt de lume, un frate mai mare, Verde-Împărat, avea doar fete.
Tulburarea echilibrului (intriga) are drept cauză scrisoarea lui Verde-Împărat prin care se anunță
absența moștenitorului pe linie masculină (motivul împăratului fără urmași). Craiul este rugat de fratele
său să i-l trimită „pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul său, după moartea sa.”
Din acest moment începe acțiunea de recuperare a echilibrului (desfășurarea acțiunii). Căutarea
eroului se concretizează prin încercarea la care își supune craiul băieții: se îmbracă în piele de urs și iese
în fața lor de sub un pod. Reușește să treacă această probă a curajului, fiul cel mic (motivul superiorității
mezinului), condiție inițială, obligatorie pentru cel care aspiră la tronul împărătesc. El trece podul după o
parte pregătitoare a inițierii, în care este ajutat de Sfânta Duminică, drept răsplată că a miluit-o cu un bănuț.
Pe drum, după ce se rătăcește în pădurea-labirint, fiul cel mai mic al craiului se întâlnește cu un om spân
care îi cere să-l ia ca slugă. Încă naiv, „boboc în felul său la trebi de aieste”, feciorul craiului îi mărturisește
ce l–a sfătuit tatăl și coboară în fântână, fără a se gândi la urmări.
Spânul îi fură identitatea, îl transformă în rob, îi dă numele Harap-Alb și îi prezice viitorul, spunându-i că
vă trebuie să moară și să reînvie pentru a-și recăpăta identitatea.
Ajunși la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea
sălăţilor din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului, „cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe, cum se
găsesc" şi a fetei Împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Primele două probe le trece cu ajutorul
Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă obiecte magice: pentru urs o licoare cu
„somnoroasă", iar pentru cerb, obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. A treia probă presupune o
altă etapă a inițierii, este mai complexă și necesită mai multe ajutoare. Drumul spre împăratul Roş, om cu
„inimă haină", începe cu trecerea altui pod. Cum pe pod tocmai trece o nuntă de furnici, tânărul
„hotărăşte să protejeze viața acestora, punând-o în pericol pe a sa și pe a calului, pentru că alege să
treacă înot o apă mare". Drept răsplată pentru bunătatea sa, primește în dar de la crăiasa furnicilor o
aripă. Aceeaşi răsplată o primeşte de la crăiasa albinelor pentru că le făcuse un stup. Ceata de monştri îi
însoțește spre a-l ajuta, pentru că s-a arătat prietenos şi comunicativ: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și
Păsări –Lăți –Lungilă.
Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune pe Harap-Alb la o serie de probe, trecute datorită
puterilor supranaturale ale ajutoarelor (personaje himerice şi animaliere): casa de aramă - cu ajutorul lui
Gerilă (proba focului), ospăţul cu mâncare şi vin din belşug, cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă, alegerea
macului de nisip - cu ajutorul furnicilor, straja nocturna la odaia fetei şi prinderea fetei, transformată în
pasăre, de „după lună” - cu ajutorul lui Ochilă şi al lui Păsări-Lăţi-Lungilă, ghicitul fetei - cu ajutorul
albinei. Fata împăratului Roş, „o farmazoană cumplită" (are puteri supranaturale), impune o ultimă
probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele de măr şi apă vie şi apă moartă de
unde se bat munţii în capete". Proba fiind trecută de cal prin înșelăciune, fata îl însoțește pe Harap-Alb la
curtea împăratului Verde.
Încheierea înșelătoriei, corespunzătoare punctului culminant, debutează odată cu sosirea lui
Harap-Alb la curtea lui Verde - Împărat cu fata Împăratului Roș, care dezvăluie adevărata identitate a
fiului de crai, demascând răufăcătorul.
Deznodământul cuprinde refacerea echilibrului și răsplătirea eroului, binele ieșind învingător din lupta cu
răul.
Un al treilea element al textului narativ ilustrativ pentru viziunea despre lume / caracterizarea
personajului constă în prezența personajelor. Personajele din basmul „Povestea lui Harap-Alb” de Ion
Creangă, oameni, dar și „ființe himerice” cu comportament omenesc, sunt purtătoare ale unor valori
simbolice: binele și răul în diversele lor ipostaze.
Personajele basmului compun un tablou uman complex și plin de realism, în ciuda măștilor
ficționale subtil creionate de narator. În funcție de clasificarea realizată de Vladimir Propp în „Morfologia
basmului”, ele se disting după rolul lor: protagonistul (Harap-Alb), antagonistul (Spânul), trimițătorul
(craiul), adjuvanții.ajutoarele (Sfânta Duminică, cei cinci tovarăși, calul), donatorii (albinele, furnicile),
răufăcătorul (Roșu-Împărat) și farmazoana (fiica lui Roșu-Împărat).
Harap-Alb este personajul principal și eponim al basmului, protagonistul, întruchipare a binelui, dar este
un erou atipic de basm, deoarece este complet lipsit de însușiri supranaturale, fiind construit ca o ființă

2
complexă, care învață din greșeli și progresează. Pe parcursul trecerii probelor, acesta dobândește o
serie de calități morale, cum ar fi mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, curajul, respectarea
jurământului necesare unui împărat. El reușește să treacă probele la care este supus cu ajutorul
prietenilor săi, a sfătuitorilor precum calul și Sfânta Duminică. Mai presus,însă de probele pe care le
trece, fiul de crai se maturizează, dobândind experiență, intenția autorului fiind de a prezenta acest
drum al maturizării eroului prin crearea unui bildungsroman (roman al maturizării unui tânăr).
Spânul nu este o întruchipare a răului, ci are rolul inițiatorului, este „un rău necesar.” Răutatea Spânului
îl pune pe protagonist în situații grele și îl transformă dintr-un flăcău naiv în erou. Portretelor celor cinci
tovarăși, Gerilă („o dihanie de om”), Flămânzilă (o namilă de om”), Setilă („o arătare de om”), Ochilă („o
schimonositură de om”) și Păsări-Lăți-Lungilă(„o pocitanie de om”), se realizează prin hiperbolizarea unei
trăsături fizice, dar dincolo de aspectul lor înfricoșător, se ascund calități umane precum generozitatea și
prietenia.
Fantasticul la Creangă este umanizat, întrucât personajele pun în evidență comportamente,
mentalități și un limbaj specific țărănesc din Humulești, fiind astfel localizat. Limbajul emană umor și
oralitate, fiind impregnat cu expresii populare („vorba ceea”, „toate ca toate”), interjecții („alelei”,
„trosc-pleosc”), diminutive cu valoare augmentativă („băuturică”, „buzișoare”), adresare directă,
proverbe („La plăcinte înainte/La război înapoi”).
În concluzie, opera literară „Povestea lui Harap –Alb” este un basm cult autentic ce pune în evidență
idealul de dreptate, adevăr și de cinste, fiind „o oglindire a vieții în moduri fabuloase”. (G. Călinescu)