Caracterizarea lui Cațavencu

Ion Luca Caragiale face parte din Epoca Marilor Clasici și a rămas definitiv în literatura
română printr-o operă monumentală, alcătuită din nuvele, momente şi schiţe, comedii, prin
intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti.

Ilustrarea statutului social, moral psihologic al personajului ales

Capodopera genului dramatic, „O scrisoare pierdută” este o comedie realistă de moravuri,

publicată în 1884, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată
din evenimentele politice ale anului 1883.

Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din litereatura română. Personajele
reacționează simplist, stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii (personaje
plate). Ele aparțin tipologiei clasice, pentru că au o trăsătură dominantă de caracter, dar se apropie
de realism, fiind individualizate prin limbaj și prin elemente de statut social, psihologic care
diversifică tipurile: încornoratul simpatic și politicianul abil-Trahanache, amorezul, orgoliosul și Don-
Juanul- Tipătescu, cocheta adulterină, dar și femeia voluntară – Zoe, tipul politicianului demagog:
Cațavencu, slugarnicul: Pristanda.

Între personajele comediei, un loc semnificativ, îl ocupă Cațavencu, ale cărui trăsături sunt
prezentate atât direct, cât și indirect.

Statutul social al personajului este prezentat în mod direct de către autor, prin intermediul
didascaliilor (indicațiilor scenice): „avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților,
prezident-fondator al Societății Enciclopedice Cooperative „Aurora Economică Română și șef al
grupului independent.

Statutul psihologic al personajului este indicat încă din prima scenă a actuluiu I, ipostaza de
șantajist fiind sugerată din relatarea lui Pristanda, conform căreia, Cațavencu este în posesia unei
scrisori, e îi va determina pe adversarii săi politici să-l voteze. Statutul psihologic cuprinde și imaginea
demagogului care vrea să-i impresioneze pe cei din jur printr-un limbaj lipsit de conținut.

În ceea ce privește statutul moral al lui Cațavencu, profilul său este complex și se datorează
schimbărilor sale de atitudine în funcție de interese și de cursul evenimentelor.(este amenințător și
își șantajează adversarii politici cu publicarea documentului compromițător, în cazul în care nu îi vor
oferi funcția politică dorită și renunță la pretenții în finalul comediei când pierde obiectul șantajului,
acceptând să conducă festivitățile în cinstea noului ales).

În conturarea trăsăturilor personajului, se folosește caracterizarea directă făcută de autor

prin tabel a de personaje, de către alte personaje ale comediei: pentru Zoe este „un mișel”, Pristanda
afirmă: „...Mare pișicher” Strașnic prefect ar fi ăsta”, pentru Trahanache, Cațavencu este
„venerabilul”,„stimabilul”, „mare plastograf”. Personajul se autocaracterizează prin replica: ...sunt
cel dintâi între fruntașii politici”.

Caracterizarea indirectă reiese din limbaj, comportament, onomastică, gesturi, mimică,

relații cu alte personaje.
 Trăsăturile dominante ale personajului ilustrate prin scene semnificative

Trăsătura dominantă a lui Cațavencu este demagogia, aceasta fiind desprinsă dintr-o scenă
semnificativă a comediei, cea în care își rostește discursul politic. Profesiile de avocat și gazetar îi
favorizează demagogia și, de aceea, în fraze lungi, ca un actor desăvârșit, se adresează auditoriului,
pe care încearcă să-l impresioneze plângând și rostind într-un limbaj patriotard vorbe mari despre
România. Tehnica discursului său prevede pauze menite să crească tensiunea şi să dea timp
ascultătorilor să-l aplaude. Este cel mai important moment pentru definirea personajului ca demagog
care declară că se gândeşte „ca orice român”, „ca orice fiu al ţării sale” la „ţărişoara” lui, la „fericirea
ei”, la „progresul ei”. De fiecare dată este ipocrit, teatral, sentimental, plin de sine și dovedește o
ambiție ieșită din comun. „Aforismul” atribuit în mod eronat lui Gambetta – „Scopul scuză
mijloacele” îi devine deviză. Din discursul rostit, rezultă, în mod indirect, și incultura personajului, el
folosind construcții lipsite de sens, asociații incompatibile: „Industria română e admirabilă, e sublimă,
putem zice , dar lipseşte cu desăvârşire”, „După lupte seculare care au durat treizeci de ani...”.
Limbajul ipocrit este sugerat de către autor, prin intermediul unor didascalii și al numelui purtat de
personaj, care este derivat de la substantivul „cață”, utilizat cu sensul de persoană mahalagioaică, dar
poate fi asociat și „cațaveicii”, o haină cu două fețe, reprezentând deopotrivă demagogia și ipocrizia.

Ilustrarea a DOUĂ elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale comediei studiate

Un prim element de structură și compoziție este titlul operei, acesta desemnând „obiectul
buclucaș” (G.Călinescu) și are în vedere pretextul în jurul căruia se dezvoltă întâmplările - pierderea
de către Zoe a unei scrisori de dragoste care îi era adresată de Ştefan Tipătescu. Scrisoarea devine o
armă politică pentru că e pierdută de persoane influente din viaţa politică şi e găsită de oameni
dornici de ascensiune socială. Scrisoarea devine obiectul de şantaj cel mai eficient şi singura cale de
asigurare a victoriei în alegeri. Articolul nehotărât „o” indică atât banalitatea întâmplării, cât şi
repetabilitatea ei.

Un al doilea element de structură și de compoziție relevant pentru comedia studiată, este

tema comediei „O scrisoare pierdută” o constituie prezentarea unor aspecte din viaţa social-politică
dintr-un oraș de provincie, în preajma alegerilor pentru Camera deputaților, din anul 1883, în lupta
electorală implicându-se atât reprezentanții puterii, cât și cei ai opoziției.

Un al treilea element de structură și de compoziție este conflictul principal care se realizează

prin dezvăluirea de către Trahanache a intrigii lui Nae Caţavencu. Aflăm astfel despre rivalitatea
dintre cele două tabere: reprezentanții partidului aflat la putere, format din Ștefan Tipătescu, Zaharia
Trahanache și Zoe, soția acestuia și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu,
ambițios avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază constrastul comic
dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre esență și aparență. Pe axul conflictual al
piesei, se grefează conflictele secundare care redimensionează situaţia şi fac posibil un final şi
imprevizibil ( iritarea grupului Brânzovescu-Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului, sosirea
unei depeşe cu numele candidatului Dandanache).

Un al patrulea element de structură și de compoziție este reprezentat de acţiunea comediei,

aceasta cuprinzând o serie de întâmplări desfăşurate pe momentele subiectului, întâmplări ce au loc
într-un judeţ de munte în timpul alegerilor de la 1883.
 Expoziţiunea prezintă scena în care Pristanda, poliţaiul oraşului, îi aduce la cunoştinţă lui
Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, că Nae Caţavencu deţine o scrisoare care îi poate asigura
reuşita în alegeri.

Intriga ( se consumă înainte de începerea acţiunii) face referire la pierderea unei scrisori de
amor adresată de Ștefan Tipăescu, amantei sale, Zoe Trahanache, soția unui important om politic din
oraș. Zoe pierde scrisoarea de amor pe care prefectul județului i-o trimisese.

Desfăşurarea acţiunii debutează cu episodul în care Tipătescu îi ordonă lui Pristanda să afle
despre ce scrisoare este vorba. Între timp, Zoe şi Zaharia Trahanache sunt şantajaţi de Nae Caţavancu
cu publicarea scrisorii dacă nu este susţinut în alegeri. Scrisoarea este găsită de Cetăţeanul turmentat
şi sustrasă de la acesta de Nae Caţavencu. Grupul Farfuridi-Brânzovenescu îşi acuză aliaţii politici de
trădare şi trimit o plângere la Bucureşti. Tipătescu şi Zoe vor să-l determine pe Caţavencu să le
înapoieze documentul compromiţător făcându-i diferite promisiuni. De la Centru, este anunţaţă
candidatura lui Agamemnon Dandanache.

Punctul culminant surprinde secvența în care Farfuridi şi Caţavencu îşi rostesc discursurile în
cadrul întrunirii electorale. La anunţarea numelui candidatului, Agamemnon Dandanache, cele două
tabere se încaieră, Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, iar aceasta este găsită de Cetăţeanul
turmentat, care o duce destinatarei.

Deznodământul descrie momentul în care Nae Cațavencu, pierzând arma şantajului şi fiind
prins cu o poliţă falsificată, este nevoit să conducă festivităţile în cinstea candidatului propus de
Centru, Dandanache, care a fost ales în unanimitate. Totul se încheie într-o atmosferă de sărbătoare
şi de veselie, în sunetele muzicii.

Un al cincilea element de structură și de compoziție este constituit de reperele spațio-

temporale. Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce
priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. Acţiunea comediei este plasată
„în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, adică la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada
campaniei electorale, din anul 1883, într-un interval de trei zile.

Ca specie a genului dramatic, comedia e destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu
Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile - singurele intervenţii directe ale autorului în piesă.
Textul dramatic e structurat în 4 acte, fiecare având 9, 14, 7, 14 scene. Autorul se retrage sub masca
personajelor, lăsându-le să evolueze aparent independent, prin schimbul de replici.

Construit din umbre și lumini, personajul caragialian farmecă până astăzi publicul
spectator sau cititor, opera literară „O scrisoare pierdută” fiind cea mai complexă și rafinată
comedie a literaturii române, păstrându-și valențele dincolo de trecerea timpului.

Mihai Ralea spunea: „Lumea lui Caragiale e minunată, e o lume paradisiacă, fără griji
și fără cine știe ce problematici interne. Oamenii râd, petrec și se bucură, iar G. Ibrăileanu
afirma: „Caragiale este cel mai mare creator de viață din întreaga noastră literatură”,
„personajele sale fac concurenţă stării civile”.