Sunteți pe pagina 1din 3

O scrisoare pierdută

de I. L. Caragiale
Ion Luca Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită
din nuvele, momente şi schiţe, comedii, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a
societăţii româneşti, inaugurând o epocă literară de înaltă valoare artistică, atât din punct de vedere
tematic, cât şi al limbajului surprins cu măiestrie neegalată până astăzi.
„Prin comedia „O scrisoare pierdută”, dramaturgia românească a făcut saltul ce-a înscris-o pe
orbita marii literaturi universale. Prin genul respectiv, Caragiale obţinea ceea ce realizaseră în aceeaşi
vreme Eminescu pentru poezie şi Creangă pentru proză.” (Ion Rotaru).
Comedia ca specie a genului dramatic provoacă râsul, e menită să-i înveselească pe spectatori
prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane, situaţii neaşteptate.Comicul este o categorie
estetică care are ca efect râsul, declanşat de contrastul dintre aparenţă şi esenţă, pretenţii şi realitate,
aşteptări şi rezultate. El implică existenţa unui conflict, persoane şi situaţii comice.
Capodopera genului dramatic, citită în cadrul societăţii literare Junimea pe 6 oct 1884 şi jucată
pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti pe 13 nov. 1889, O scrisoare pierdută este o comedie
realistă de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată
din farsa electorală din anul 1883.
Tema o constituie prezentarea unor aspecte din viaţa social - politică a unor reprezentanţi ai
politicianismului românesc de la sfârşitul sec. al XIX- lea; pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în
campanie se nasc conflicte între reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei.
Titlul are în vedere pretextul în jurul căruia se dezvoltă întâmplările - pierderea de către Zoe a
unei scrisori de dragoste care îi era adresată de Ştefan Tipătescu. Scrisoarea devine un personaj, un
simbol al moralităţii ascunse de care era afectată întreaga societate burgheză. Titlul ilustrează simetria
clasică a piesei sintetizând intriga subiectului: scrisoarea de amor a unei doamne din înalta societate,
către o persoană însemnată ... becher, este o armă politică pentru că e pierdută de persoane influente din
viaţa politică şi e găsită de oameni dornici de ascensiune socială; scrisoarea devine obiectul de şantaj cel
mai eficient şi singura cale de a-şi asigura victoria în alegeri. Titlul pune în evidenţă contrastul comic
dintre aparenţă şi esenţă - pretinsa lupta pentru putere se realizează de fapt prin lupta de culise având ca
instrument scrisoarea. Articolul nehotărât „o”  indică atât banalitatea întâmplării cât şi repetabilitatea ei.
Ca specie a genului dramatic, comedia e destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu
Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile - singurele intervenţii directe ale autorului în piesă.
Textul dramatic e structurat în 4 acte, fiecare având 9, 14, 7, 14 scene. Autorul se retrage sub masca
personajelor, lăsându-le să evolueze aparent independent, prin schimbul de replici.
Conflictul principal se realizează prin dezvăluirea de către Trahanache a intrigii lui Nae
Caţavencu. Aflăm astfel despre rivalitatea dintre cele două tabere; conflictul e amplificat pe parcursul
operei, această tehnică purtând numele de acumulare progresivă. Pe axul conflictual al piesei se
grefează conflictele secundare care redimensionează situaţia şi fac posibil un final şi mai imprevizibil
( iritarea grupului Branzovescu-Farfuridi, sosirea unei depeşe cu numele candidatului Dandanache).
Acţiunea cuprinde o serie de întâmplări desfăşurate pe momentele subiectului, întâmplări ce au
loc într-un judeţ de munte în timpul alegerilor de la 1883.
Expoziţiunea Pristanda, poliţaiul oraşului, îi aduce la cunoştinţă lui Ştefan Tipătescu, prefectul
judeţului, că Nae Caţavencu deţine o scrisoare care îi poate asigura reuşita în alegeri.
Intriga ( se consumă înainte de începerea acţiunii) Zoe Trahanache, soţia unui important om
politic din oraş, Zaharia Trahanache, şi amanta prefectului, pierde scrisoarea de amor pe care acesta i-o
adresase.
Desfăşurarea acţiunii Tipătescu îi ordonă lui Pristanda să afle despre ce scrisoare este vorba.;
între timp Zoe şi Zaharia Trahanache sunt şantajaţi de Nae Caţavancu cu publicarea scrisorii dacă nu
este susţinut în alegeri. Scrisoare este găsită de Cetăţeanul turmentat şi sustrasă de la acesta de Nae
Caţavencu. Grupul Farfuridi-Brânzovenescu îşi acuză aliaţii politici de trădare şi trimit o plângere la
Bucureşti. Tipătescu şi Zoe vor să-l determine pe Caţavencu să le înapoieze documentul compromiţător
făcându-i diferite promisiuni, dar acesta nu vrea decât în schimbul alegerii ca deputat. De la centru este
anunţaţă candidatura lui Agamemnon Dandanache.
Punctul culminant Farfuridi şi Caţavencu îşi rostesc discursurile electorale în cadrul întrunirii
electorale. La anunţarea numelui candidatului, Agamemnon Dandanache, cele două tabere se încaieră,
Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, iar aceasta este găsită de Cetăţeanul turmentat, care o duce
destinatarei.
Deznodământul Pierzând arma şantajului şi fiind prins cu o poliţă falsificată, Nae Caţavencu
este nevoit să conducă festivităţile în cinstea candidatului propus de centru, Dandanache, care a fost ales
în unanimitate. Totul se încheie într-o atmosferă de sărbătoare şi de veselie unanimă, în sunetele muzicii.
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor în diferite tipuri; Caragiale e
considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se
încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă şi un repertoriu fix de trăsături: tipul-
încornoratului:Trahanache; primului amorez: Don Juan- Tipătescu; cochetei: Zoe; demagogului:
Caţavencu ; Cetăţeanului: Cetăţeanul Turmentat ; funcţionarului, confidentului: Pristanda,
Branzovescu; raisoneur-ului: Pristanda.
Zaharia Trahanache este personajul central al operei, prezidentul mai multor comitete şi
comiţii din judeţ, unul din stâlpii locali ai partidului aflat la putere. Prin prenume el sugerează batrâneţea
şi decrepitudine : Zaharia- ramolitul, ticăitul, Trahanache - derivat de la trahana – o cocă moale uşor
de modelat. Este tipul politicianului cu idei conservatoare, stâlp al puterii locale care şi-a consolidat
poziţia prin prietenia de familie cu prefectul. Naivitatea sa e contrazisă de abilitatea cu care găseşte la
momentul oportun poliţa falsificată de Caţavencu « l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă, cu
altă plastrografie ».
Ştefan Tipatescu, prefectul judeţului, este un personaj serios, un tip de generaţie mai recentă
decât a celor cu numele terminat în –ache. Prenumele cu rezonanţă istorică e înlocuit de cunoscuţi cu
diminutivul Fănică ceea ce pune în evidenţă contrastul dintre Ştefan (cel Mare), şeful, stăpânul şi Fanică
- bărbat slab în faţa femeii. Este un orgolios fără măsură cu o gândire de stăpân medieval, întruchiparea
celei mai josnice moralităţi; el e cel care îl înşeală pe Trahanache cu nevasta acestuia. Este perceput de
Pristanda drept posesorul tuturor izvoarelor fericirii:  « moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica,
coana Joiţica, trai nineacă pe banii lui Trahanache… babachii ».
Nae Caţavencu, avocat, director - proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident fondator
al Societăţii Enciclopedice Cooperative «Aurora Economică Română», e tipul demagogului, al
parvenitului politic, face parte din opoziţie şi, neavând funcţii politice, îşi creează instrumente prin care
să le obţină. Silabele stridente ale numelui său amintesc de o caţă, ducându-ne cu gândul la pălăvrăgeala
demagogului lătrator, incultura sa se reflectă în felul în care vorbeşte: un popor care nu merge stă pe loc
sau chiar dă înapoi; asociaţii incompatibile :  industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice ,
dar lipseşte cu desăvârşire.
Zoe, unicul personaj feminin al piesei, este o damă mare în politica de provincie, oscilează între
Tipătescu şi Trahanache, fiind cea care conduce de fapt judeţul. Are puterea de a influenţa deciziile
politice ale bărbatului ei ; pe Zoe nu o interesează moralitatea , are oroare de scandal.
Mijloacele de caracterizare folosite sunt diverse :
Caracterizarea directă de către autor prin tabela de personaje: Dandanache, vechi luptător de
la 48, caracterizare de către alte personaje : Zoe e pentru Caţavencu un  înger , pentru Cetăţeanul
Turmentat  o doamnă bine  ; Caţavencu e pentru Zoe un mişel, pentru Tipătescu un mizerabil, iar pentru
Pristanda mare pişicher ; Brânzovenescu exprimă abilitatea şi enigma lui Trahanache: e tare…tare de
tot…Solid bărbat ! în timp ce Caţavencu îl numeşte venerabilul ; autocaracterizarea – Caţavencu, « 
vreau ceea ce merit în oraşul acesta de gogomani unde sunt cel dintâi … între fruntaşii politici ». 
Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă: prin care se individualizează
personajele:  honeste vivere = Oneste bibere, famelie mare, renumeraţie mică, după buget ; aveţi
puţintică răbdare; scrofuloşi la datorie; curat murdar, prin comportament, fapte, relaţiile dintre
personaje, onomastică :ex. -numele lui Trahanache este derivat de la cuvântul trahana o cocă moale,
uşor de modelat ; Farfuride, Brânzovenescu prin aluzia culinară a numelor, sugerează inferioritartea
vulgaritatea, lichelismul, Dandanache – încurcătura, o dandana ; prin didascalii – autorul conturează
indirect personajele prin semnificaţia în plan moral sau intenţional, a gesturilor şi a mimicii; prin
încadrarea într-un anumit mediu.
Opera aparţine genului dramatic pentru că e structurată pe acte şi scene, modul principal de
expunere e dialogul sub forma replicilor îmbinat cu monologul şi aparteul care exprimă discrepanţa
dintre ceea ce spune un personaj şi ceea ce gândeşte. Prin dialog se definesc personajele şi relaţiile
dintre ele, se dezvoltă intenţiile, se realizează caracterizarea directă sau indirectă. În dialogul dramatic
dialogul e marcat de oralitate: mijloace nonverbale - gesturi, mimică şi paraverbale - intonaţie, accent.
Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte
timpul şi spaţiul. Acţiunea e plasată în capitala unui judeţ de munte la sfârşitul secolului
al XIX- lea şi se desfăşoară pe parcursului a trei zile. Autorul urmăreşte crearea unei situaţii comice,
unei atmosfere de bună dispoziţie, de voie bună provocând râsul prin unele situaţii şi tipuri umane. Sunt
prezente mai multe tipuri de comic prin care se valorifică umorul.
Comicul de moravuri care vizează necinstea în viaţa de familie - triunghiul conjugal Zoe,
Zaharia, Tipătescu - şi în cea politică ( şantajul, falsificarea listelor electorale).
Comicul de intenţie relevă atitudinea scriitorului faţă de personaje: cele mai modeste în pretenţii
sunt ironizate, în schimb ambiţiosul Caţavencu ( incult, dar snob) e satirizat ; un singur personaj e
grotesc – Dandanache, vechi luptator de la 48 .
Comicul de caracter reliefează defecte general - umane pe care le sancţionează prin râs -
Pristanda prin supunerea oarba cu care duce la îndeplinire ordinele şefilor, Farfuridi şi Brânzovenescu
prin teama exagerată de trădare, Caţavencu prin discursul demagogic.
Comicul de situaţie e generat de întâmplările comice care abundă : pierderea şi găsirea scrisorii,
evoluţia înversă a lui Catavencu, confuziile lui Dandanache,deznodanantul farsei electorale.
Comicul de nume e formă prin care autorul sugerează dominanta caracterului respectiv
( Dandanache derivă de la dandana = boacană, încurcătură cu sufixul grecesc  -ache  semn al vechilor
politicieni de la patuzopt ; Agamenon, prenumele purtat de eroul homeric, devine Agamiţă diminutiv
caraghios al straşnicului nume, sugerând caderea în copilărie a acestui ramolit. 
Comicul de limbaj realizează caracterizarea indirectă şi evidenţiază incultura personajelor.
Pentru că e o operă literară care satirizează întâmplări, aspecte, moravuri prin intermediul unor
personaje ridicole între care se nasc conflicte, pentru că are scopul de a îndrepta aceste tare umane şi
sociale prin râs, având caracter moralizator şi final fericit, pentru că principala modalitate de realizare a
comicului e sarcasmul, ironia, opera literară O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale e o comedie de
moravuri.
Eu cred că lumea eroilor lui Caragiale e alcătuită dintr-o galerie de arivişti care acţionează după
principiul scopul scuză mijloacele. « Caragiale a înmulţit populaţia cu un număr de cetăţeni, expresii
ale unei pături într-o anumită epocă »(E.Lovinescu).