PORCIȘ MARINA-ARIANA

O SCRISOARE PIERDUTĂ DE I.L. CARAGIALE

Caracterizarea personajului principal al comediei de moravuri

Context/ Mare clasic, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici, I.L.
Încadrarea Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de
autorului într-o
epocă/ mişcare teatru, comentator politic și ziarist român, fiind considerat de către George
literară/ curent Călinescu, “cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți
literar şi a textului
în opera autorului scriitori români”. Acesta s-a remarcat prin comedii (“O noapte furtunoasă“,
“Conu Leonida față cu reacțiunea“), drame (“Năpasta“), nuvele și povestiri
(“Două loturi“, “La hanul lui Mânjoală“), schițe (“D-l Goe“) și parodii
(“Smărăndița“).
Comedia O scrisoare pierdută a apărut în anul 1884, însă a fost publicată
abia un an mai târziu, în revista “Convorbiri literare“. Piesa a fost jucată în
premieră, pe scena Teatrului Național din București, în data de 13 noiembrie
1884, înregistrând un real succes.

Menționarea temei/ Din punct de vedere tematic, piesa este o satiră la adresa defectelor umane și
fără comentarea a vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea românească de la
unor episoade
concludente sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața politică
(lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul,
falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe-
Trahanache-Tipătescu) a unor politicieni corupți

Sublinierea unor Titlul operei este un element sugestiv care anticipează mesajul textului și
elemente ale
textului narativ,
orientează lectura cititorului, creând un orizont de așteptare. Din punct de
semnificative vedere structural, titlul este alcătuit dintr-un substantiv articulat nehotărât
pentru ilustrarea (“o scrisoare”), sugerând ideea că aceasta ar putea fi orice scrisoare și un
viziunii despre
lume a autorului/ a adjectiv (“pierdută”). Titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență
naratorului (de și esență, iar scrisoarea trimisă de către Ștefan și pierdută de către Zoe,
exemplu: acţiune, amanta lui, devine astfel pretextul dramatic al comediei, lupta pentru putere
conflict, relaţii
temporale şi realizându-se, de fapt, prin jocurile din culise ce au ca instrument principal
spaţiale, șantajul politic. Această scrisoare poate fi considerată un personaj-simbol,
construcţia
subiectului, întrucât, având această calitate, are capacitatea de a genera conflicte, de a
particularităţi ale decide alianțe sau destine, de a antrena toate personajele în dinamica sa, fiind
compoziţiei, un simbol al puterii absolute: cel care deține scrisoarea, obține un avantaj
perspectivă
narativă, tehnici asupra celorlalți.
narative, Din punct de vedere compozițional, textul dramatic este structurat în
construcţia
patru acte, care au la bază schimburile constante de replici dintre personaje.
personajului,
modalităţi de Acțiunea urmează firul ascendent al unei opere clasice marcat de momentele
caracterizare, specifice ale subiectului.
limbaj, etc
Expozițiunea fixează cronotopul, întrucât, în incipitul operei se menționează
faptul că acțiunea se desfășoară „în capitala unui județ de munte în zilele

1
PORCIȘ MARINA-ARIANA

noastre”. Ștefan Tipătescu, prefectul județului, discută cu Ghiță Pristanda,

care îi aduce la cunoștință că Nae Cațavencu, adversarul său politic, deține o
scrisoare care îi poate asigura victoria la alegeri.
Intriga e reprezentată de un incident în aparență minor, însă care poate
schimba destinul personajelor: ajungerea scrisorii în mâinile lui Nae
Cațavencu și șantajul politic.
Devenită o armă de atac și șantaj în mâinile lui Nae Cațavencu (directorul
ziarului „Racnetul Carpatilor”), scrisoarea va fi un pretext pentru ca acesta să
amenințe cu publicarea ei în ziar în cazul în care capii județului nu îi vor
susține candidatura. Farfuridi și Branzovenescu, membri însemnați ai
partidului din care face parte și Zaharia Trahanache, îl acuză pe Ștefan
Tipătescu de trădare într-o plângere trimisă la București. Temându-se pentru
reputația sa, Zoe se întâlnește cu Nae Cațavencu și promite să îl sprijine la
alegeri, iar ulterior încearcă să îl convingă pe Ștefan să facă același lucru.
Inițial, prefectul refuză și încearcă să îi ofere lui Cațavencu numeroase funcții
și o moșie dar, în final, cedează presiunilor Zoei. Între timp, de la centru, se
anunță candidatura unui nou personaj, Agamemnon Dandanache.
Opera ajunge în momentul culminant, atunci când Farfuridi și Cațavencu își
rostesc discursurile electorale, încercând să îi convingă pe alegători de
calitățile lor politice. La anunțarea candidaturii lui Dandanache, cele două
tabere electorale ajung la conflict, iar Cațavencu pierde, în învălmășeală,
pălăria, în captuseala căreia era ascunsă scrisoarea.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului, astfel încât, după profunde și sincere
implorări în genunchi, milostiva Zoe îi oferă iertarea sa lui Cațavencu, însă
doar în schimbul conducerii festivității în cinstea noului deputat ales de la
centru.
Conflictul dramatic este esențial pentru dezvoltarea acțiunii, iar cel
principal consta în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului de la putere( Tipătescu-prefectul județului,
Trahanache-președintele fracțiunii locale a partidului și Zoe-soția sa) și
gruparea independentă construită în jurul lui Nae Cațavencu, avocat ambițios
și proprietar al ziarului “Răcnetul Carpaților”. Acest conflict are la baza
contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce încearcă să pară personajele.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu care
se simt amenințați de o posibilă trădare a prefectului. Este utilizată tehnica
amplificării treptate a conflictului (a bulgărelui de zăpadă), tensiunea
dramatică fiind susținută de o serie de procedee compoziționale precum
răsturnările de situație sau elementele surpriză, precum faptul că scrisoarea
de amor pe care a pierdut-o Zoe Trahanache ajunge în posesia lui Nae
Cațavencu, personaj care ulterior reușește să o rătăcească.
Notațiile autorului caracterizează personajele indirect prin gesturi și
mimică. În lista cu „Persoanele” de la începutul piesei, alături de numele
sugestive pentru tipologia comică, scriitorul precizează și statutul social al

2
 PORCIȘ MARINA-ARIANA

personajelor: Ștefan Tipătescu, „prefectul județului”, este unul dintre stâlpii

puterii locale, are gândire de stăpân medieval, îl transformă pe polițistul
orașului în sluga personală; Agamemnon Dandanache, „vechi luptător de la
48” este politicianul senil care produce o „dandana”, prin considerarea
șantajului drept o formă de diplomație; Zaharia Trahanache, alt stâlp al
puterii locale, politicianul abil și venerabil, avid de putere, este „prezidentul”
tuturor „comitetelor și comițiilor” din județ etc.

Evidențierea Ștefan Tipătescu este unul dintre personajele principale ale textului, fiind
statutului social/ static, plat, caricatural și creionat într-o manieră realistă, reprezentând tipul
moral /psihologic
al personajului Don Juan-ului.
principal + Statutul său social este unul bine definit, fiind prefectul județului de munte la
modalități de finalul secolului al XIX-lea, un “bărbat tânăr și necăsătorit” și făcând parte
caracterizare din același partid politic precum Zaharia Trahanache, cel mai bun prieten al
directă /indirectă
său, cu soția căruia are o relație de amor interzisă.
Din punct de vedere moral, Tipătescu trăiește după un set propriu de reguli,
întrucât prezintă o gândire de stăpân medieval care privește județul ca pe o
feudă, ordonând arestări și percheziții ilegale. Aceasta postură a sa de a
dispune de tot ceea de dorește după propria plăcere, este magistral
caracterizată de Pristanda: “moșia moșie, foncția foncție, coana Joițica coana
Joițica”, opinie care pune în evidenta și imoralitatea personajului. Totodată,
Fănică reprezintă și imaginea demagogului care se miră cu cinism de
imoralitatea adversarului său politic, Nae Cațavencu (“Ah, ce lume, ce
lume!”), în timp ce el însuși este un politician corupt care acceptă
compromisuri.
În ceea ce privește profilul său psihologic, Tipătescu este arogant, inteligent și
instruit, însă se dovedește, în permanență, a fi nestăpânit, impulsiv, devenind
chiar violent în unele cazuri. Aceste defecte sunt evidențiate și prin
caracterizarea directă făcută de către Zaharia Trahanache, care mărturisește
faptul că prietenul său este “bun băiat, cu carte, dar iute”. Îi lipsește cu
desăvârșire capacitatea de a-și exercita independent funcția politică, motiv
pentru care se bazează pe sprijinul lui Trahanache și pe amorul Zoei („ești
candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia, prin urmare și al meu”).
Oscilează între dorința de ascensiune politică și sentimentele puternice pe
care le are pentru amanta sa, însă Zoe îl consideră nebun în momentul în care
îi propune să plece departe împreună.
Comicul de nume este expresiv în cazul lui, întrucât prenumele cu rezonanță
istorică (Ștefan cel Mare) este înlocuit de cunoscuți cu diminutivul Fănică,
ceea ce pune în evidență contrastul dintre aparență (Ștefan=șeful, stăpânul) și
esență (Fănică=bărbatul slab, aservit amantei).

Ilustrarea Trăsătura dominantă a lui Tipătescu este impulsivitatea, întrucât personajul

trăsăturii nu are capacitatea de a-și stăpâni amalgamul, avalanșa de sentimente
dominante a
personajului negative ce îi inundă sufletul și ființa în situațiile limită. Acest aspect este

3
 PORCIȘ MARINA-ARIANA

principal prin reliefat și prin

două scene didascalii, care îl descriu pe Ștefan ca fiind “agitat”, “nervos”, “turbat rău”, cu
concludente
un caracter nestatornic.
O primă scenă concludentă în acest sens este cea din actul I, scena a patra, în
-prima scenă care Trahanache îi povestește amicului sau, Tipătescu, modul în care fusese
șantajat de Nae Cațavencu. Tipătescu își exprimă disprețul față de lipsa de
moralitate a lui Cațavencu: “Mizerabilul!”, când el însuși e imoral, fiind
amantul Zoei și înșelând, astfel, fără regrete, încrederea prietenului sau.
Totodată, această secvență anunță declanșarea intrigii prin semnalarea unui
“docoment” important, aflat în posesia lui Nae, care ar putea înclina balanța
în favoarea lui în ceea ce privește alegerile. Acest document misterios de
dovedește a fi o scrisoare de amor, scrisă de Ștefan către Zoe, în jurul căreia se
vor desfășura toate evenimentele, întrucât scrisoarea poate reprezenta atât o
cheie spre succes prin șantaj, spre împlinirea unei dorințe, cât și un obiect ce
poate distruge reputații, familii. Reacțiile lui Tipătescu sunt surprinse în
didascalii, acesta fiind “în culmea agitației”, iar în final părăsește “turbat”
scena, încercând să îl găsească pe polițistul Ghiță Pristanda. Spre deosebire de
Tipătescu, Trahanache este calm, înțelept, știind sa disimuleze, motiv pentru
care, acesta consideră că Tipătescu nu este tocmai potrivit pentru funcția de
prefect, întrucat “e iute”, “n-are cumpat, nu face pentru un prefect”.
-a doua scenă Un alt moment semnificativ pentru demonstrarea caracterului personajului
este acela din actul al doilea, în care Cațavencu este arestat ilegal, fără să
existe vreun motiv bine întemeiat, și adus în casa prefectului. Tipătescu
încearcă, folosindu-se de tehnica șantajului, a schimbului, să recupereze
scrisoarea de amor pe care Zoe a pierdut-o și care ar fi putut să îi distrugă
cariera și, totodată, veritabila prietenie cu Zaharia Trahanache. Astfel, Ștefan
îi propune lui Nae Cațavencu să accepte funcția de avocat al statului sau cea
de primar, iar ulterior ajunge să îi ofere chiar și o moșie la marginea orașului,
însă personajul continuă să refuze. Această negociere reliefează faptul că
Tipătescu poate administra județul în orice mod își dorește, deținând puterea
absolută. În momentul în care observă că șantajistul nu îi acceptă sub nicio
formă propunerile și pretinde, în schimb, funcția de deputat, prefectul
cedează, nereușind să își mai controleze furia și disprețul născute din ironiile
lui Cațavencu și izbucnește, amenințându-l pe Nae că îl va ucide cu bastonul.

Concluzie În concluzie, piesa "O scrisoare pierdută" prezintă trăsăturile definitorii ale
comediei și ilustrează viziunea realist-critică a societății contemporane.
Obiectivitatea, veridicitatea realizată prin tehnica acumulării detaliilor,
reprezintă trăsături esențiale ale acestei capodopere. Personajele tipologice
sunt supuse ridiculizării, întrucât râsul a fost întotdeauna considerat un
mijloc de ameliorare a moravurilor atitudine prin care scriitorul atinge
dezideratul educativ al artei.