COMEDIA

O scrisoare pierdută (1884)

I. L.Caragiale
1. Context literar
Caragiale este scriitorul de la « Junimea » opera ancorată in realitătile social-istorice si politice ale vremii
sale. Pornind de la realitati romanesti, filtrate prin propria sensibilitate- ”Simt enorm şi văd monstruos”-, creând
tipuri si scene originale, Caragiale s-a ridicat la o valoare artistica universala, iar arta sa dramatica se constituie
in model pentru toate timpurile.

Reprezentata în 1884 pe scena Teatrului Național din București comedia prezintă lupta electorală bazată pe
șantaj și corupție, Caragiale dovedindu-se un vizionar prin faptul că dezvăluie mecanismele puterii
dintotdeauna, satirizând o serie de tare ale societății prezente viața politică și cea familială.

Tema : tematica piesei acopera o largă arie socială: politica, familia, presa, viata publica, societatea şi
valorile ei. Comedia ilustreaza modul in care viata publica a unor politicieni se interfereaza cu cea familiala.
Clasa politica vizata de satira autorului este formata din indivizi lipsiti de morala, parveniti sustinuti de propriile
ambitii, pt care interesele personale se afla mai presus decât cele ale partidului sau ale comunitatii pe care o
reprezinta.

Titlul – anticipează intriga sugerând, prin substantivul articulat nehotărât faptul că «o scrisoare» este doar
unul dintre multele mijloace de şantaj în lupta politică. Prin repetarea situaţiei scenice (a doua scrisoare şi
numirea «de la centru» a lui Dandanache), scrisoarea de dragoste trecută prin mai multe mâini devine simbol al
corupţiei şi al compromisului, al depersonalizării individului, într-o lume în care până şi sentimentele (iubirea,
onoarea, prietenia) ajung obiect de negociere.

Încadrare în specie :
Comedia ca specie a aparut inca din Antichitate, avandu-si originea in “comosul” popular- cântec de sarbatoare
in procesiunile dionisiace, la care participantii schimbau replici si glume cu caracter satiric. Se caracterizeaza
prin tendinta moralizatoare ce vizeaza indreptarea moravurilor prin ras, Caragiale însuşi apreciind că «Nimic nu
arde mai tare pe ticăloşi decât râsul».
O scrisoare pierdută se încadrează în specia comedia stârnind râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor
tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate cu final fericit.
- specia a genului dramatic, destinată reprezentării scenice, comedia se deschide cu o listă a personajelor şi
precizarea reperelor spaţio-temporale ;
- textul dramatic este structurat pe 4 acte ce plasează acțiunea în camera de zi a prefectului Tipătescu (Actul I),
biroul electoral (Actul al II-lea), sala primăriei (Actul al III-lea), grădina lui Trahanache (Actul al IV-lea)
totalizând 44 de scene, modul principal de expunere fiind dialogul, alcătuit din schimbul de replici între
personaje ;
- conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse : reprezentanţii
partidului aflat la putere din care fac parte capii jdeţului, şi gruparea constituită în jurul lui Nae Caţavencu,
avocat şi proprietar al ziarului « Răcnetul Carpaţilor » ; conflictul secundar este declanșat de nemultumirea
celor doi membri ai partidului, Tache Farfuridi și Iordache Brânzovenescu, aceștia temându-se de trădarea
prefectului.
-ceea ce definește opera drept comedie este comicul, categorie estetică ce ilustrează contrastul între aparență
și esență servind intenţia autorului de a satiriza defecte omeneşti, puse în evidenţă cu prilejul campaniei
electorale.

 Comicul de situație este generat de prezenta, în cuprinsul dramatic a unor :

- situaţii comice : numărarea steagurilor de către Ghiță Pristanda, pierderea si regăsirea scrisorii, luptele
electorale, expedierea telegramei semnate pe care farfuridi și Brânzovenescu intenționau s-o dea
«anonimă», încăierarea din pretoriul primăriei, sărbătorirea din final ;
- lovitura de teatru prin desemnarea « de la centru » a celui de-al treilea candidat, Agamemnon Dandanache ;
- triunghiul conjugal (Trahanache-Zoe-Tipătescu), cuplul (Farfuridi-Brânzovenescu),

1
- scheme comice clasice cum ar fi : încurcătura (arestarea abuzivă şi apoi eliberarea lui Caţavencu) ;
coincidenţa (Dandanache parvine prin aceleaşi mijloace prin care încercase şi Caţavencu, elementele cheie
fiind pălăria şi mantoul) ; confuzia (Dandanache consideră pe Tipătescu drept soţul Zoei) ;

 Comicul de caracter reliefează defectele general-umane, pe care Caragiale le satirizează :demagogia lui
Caţavencu, prostia lui Farfuridi, servilismul lui Pristanda, senilitatea lui Dandanache.
Fiecare personaj ilustreaza un tip uman, așa cum precizează criticul literar Pompiliu Constantinescu :
1. încornoratul simpatic, dar şi tipul politic-Zaharia Trahanache,
2. junele prim, orgoliosul, conducătorul abuziv - Stefan Tipătescu,
3. cocheta adulterina, dar şi femeia voluntară- Zoe Trahanache,
4. servitorul- Ghiță Pristanda,
5. politicianul demagog, arivistul-Nae Cațavencu, Agamemnon Dandanache,
6. prostul fudul : Tache Farfuridi,
7. confidentul :Iordache Brânzovenescu
8. genericul ”cetațean turmentat” este cetățeanul confuz, tulburat, care devine important numai în
perioada alegerilor
Comicul de caracter se combină cu acela al numelor, prin care autorul sugerează dominanta de caracter,
originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor.

 Comicul de nume- caracterizează personajele : Pristanda este numele unui joc popular cu mai multi
conducatori, justificând comportamentul personajului care execută ce i se poruncește, trahanaua este
coca moale, precum sotul ingaduitor al Zoei ; numele acesteia din urmă devine comic prin diminutivare
« Joiţica », cața este persoana clevetitoare ce-l ilustreaza pe uneltitorul Catavencu, iar Agamemnon,
nume glorios al conducătorului aheilor din Razboiul troian este comic asociat cu numele Dandanache,
ilustrând deruta personajului care, deși pare rupt de realitate, devine foarte vigilent când trebuie să-si
apere interesele.

Subiect/ acțiune- conflicte

Expozitiunea din prima didascalie introduce in atmosfera «capitalei unui judet de munte», in perioada febrilă
a alegerilor deputatilor locali, într-un an neprecizat, dar considerat de critica literara a fi 1883. Menţiunea «în
zilele noastre» reflectă intenția autorului de a sublinia că moravurile unei societăți și defectele oamenilor se
regăsesc oriunde și oricând, aspect confirmat de acțiunea piesei.
Intriga este anuntata din titlu si devine cheie de lectura a intregii piese - O scrisoare pierduta este pretextul
dramatic ilustrand pericolul unei triple pierderi: a reputatiei, a pozitiei sociale si a tihnei triunghiului conjugal.
Este declanșata in Actul I, marcand si conflictul central al comediei, in momentul in care Trahanache este
invitat la redactia ziarului « Răcnetul Carpaților » condus de Nae Catavencu, ce ii vorbeste despre o scrisoare
compromitatoare. Trahanache este șantajat cu publicarea scrisorii, în cazul în care nu i-ar acorda sprijin pt a
ajunge in Parlament. Din naivitate, sau din diplomație, el nu acceptă evidența, considerând «docomentul» o
« plastografie ».
Desfășurarea acțiunii este concepută prin tehnica amplificării conflictului iniţial, a bulgărelui de zăpadă :
scrisoarea, pseudopersonajul cheie parcurge un drum neprevazut și scoate la iveală moravurile unei societăți
corupte. Zoe, sotia infidelă, în stare de orice pentru a-si salva onoarea, îl cheama pe Catavencu si îi promite
susținerea sa totală. Nu reuseste insa a-l convinge pe Tipatescu sa faca acelasi lucru, acesta, orgolios, încercand
sa-l cumpere cu alte bunuri și servicii, dar avocatul nu acceptă. În actul al III- lea își conturează opiniile, prin
discursuri incoerente, Cațavencu și Farfuridi, susținuși fiind de alegători lipsiți de discernământ.
Paralel cu actiunea si conflictul principal, se dezvolta si un conflict secundar, in actul al II-lea ce-i are drept
protagonisti pe Farfuridi si Brânzovenescu, membri de seamă ai partidului. Farfuridi si-ar fi dorit sa fie susţinut
de formaţiunea politică pe lista de candidati, ca semn de pretuire pt fidelitatea si abnegatia cu care a slujit
partidul. Devine suspicios in momentul in care constată ca șefii partidului simpatizează cu opozitia si imagineaza
un adevarat scenariu al tradarii. Din aceasta cauza, ei trimit o telegrama «la centru» prin care semnaleaza
neajunsurile din teritoriu, oprita insa la telegraf de catre Tipatescu.

2
 Tensiunea pare a fi ajuns în punctul culminant când se produce lovitura de teatru: de la conducerea
superioară a partidului de guvernamânt se cere, fără nicio explicație, să fie trecut pe lista Agamenon
Dandanache. Zoe nu mai are nicio speranță de a a se salva, Cațavencu rămâne descoperit, chiar daca poseda
scrisoarea, iar Tipatescu isi vede năruita intreaga cariera politică. In timpul ședintei de numire a candidatului, se
produce o incăierare, iar Catavencu pierde palaria ce avea ascunsa în captușeală scrisoarea. Dezarmat si umilit de
aceasta situatie, dispare pentru cateva zile, dând mari emotii d-nei Trahanache. In actul al IV-lea, Zoe reintra in
posesia scrisorii, aduse de acelaşi cetățean turmentat, de la care o subtilizase înainte Catavencu. Ii trece usor
furia si-l ia pe fostul șantajist (Cațavencu) sub tutela ei, promițându-i «alte camere» în care ar putea fi, pe viitor,
deputat. Dandanache, caracterizat de autor “mai prost decât Farfuridi si mai canalie decât Cațavencu” este ales
în unanimitate ajungând deputatul unui județ pe care nu îl cunoaște, deci nu îl poate reprezenta, cu atât mai mult
cu cât este lipsit de verticalitate morală și politică.Catavencu își pierde poziția privilegiată, ajungând să conducă,
la cererea Zoei, festivitatea în cinstea noului ales și să aștepte o altă luptă electorală.
O scenă semnificativă pentru ilustrarea viziunii despre lume și a caracterizării peronajelor o constituie
situaţia comică dezvoltată în primul act de dialogul dintre Tipătescu şi Trahanache, în care acesta din urmă îi
descrie gradat şi amănunţit prefectului discuţia pe care a avut-o cu directorul ziarului «Răcnetul Carpaţilor»,
Nae Caţavencu. Evocarea discuţiei atinge punctul culminat când Trahanache îi spune pe dinafară conţinutul
scrisorii. Situaţia dată ar trebui să genereze un conflict între cei doi şi să modifice relaţia între Tipătescu-autorul
scrisorii şi Trahanache- soţul Zoei aflat în postura de soţ înşelat. Pus în faţa faptului împlinit, Tipătescu adoptă
un limbaj agresiv : «o să-i rup oasele mizerabilului...,îl împuşc ! îi dau fac ! trebuie să mi-l aducă aici
numaidecât, viu ori mort, cu scrisoarea». Situaţia conflictuală alternează între ameninţări şi injurii : «Infamul !
Canalia ! Mizerabilul !».Trahanache însă dezamorsează conflictul în termenii propriului său mod de a fi : «Într-
o soţietate fără moral şi fără prinţip...trebuie să ai puţintică diplomaţie.» Finalul discuţiei dintre cei doi aduce
în prim-plan situaţia comică : «Diseară eu mă duc la întrunire. Trebuie să stai cu Joiţica, i-e urât singură.
După întâlnire avem preferanţă. ». Deşi a văzut scrisoarea şi a recunoscut scrisul lui Tipătescu, el îl consideră
în continuare prieten de familie și își urmărește în continuare propriul interes, acela de a fi menținut, ca
președinte, în fruntea tuturor comitetelor și a comițiilor.

O altă scenă semnificativă bazată pe comicul de situaţie apare în deznodământ şi îl are în prim-plan pe
Caţavencu. Din stăpân al situaţiei câtă vreme deţinuse scrisoarea, Caţavencu devine umilul şi entuziastul
susţinător al taberei adverse.Evoluţia scenică a lui Caţavencu dezvoltă motivul roţii norocului şi ilustrează
îmbinarea comicului de situaţie cu cel de caracter şi de moravuri. Posesorul scrisorii, pe care şi-o însuşeşte fără
scrupule, trăieşte mirajul puterii pentru care nu este încă pregătit, deoarece nu ţine cont de toate necunoscutele
jocului politic: nu ia în seamă poziţia centrului, nu îi cunoaşte suficient pe Trahanache şi pe Tipătescu şi nu
ascunde scrisoarea la loc sigur. În acest sens, deşi senil, peltic, nemarcant, Dandanache dovedeşte o experienţă şi
o viclenie superioare lui Caţavencu, deşi ambii exclud criteriul valorilor morale. Scopul scuză mijloacele este
deviza acestor luptători pentru putere şi Caţavencu o exprimă explicit. Câtă vreme deţine scrisoarea îşi permite
să fie ironic şi ameninţător, iar când o pierde de comportă umil şi slugarnic.
După ce reprezentanţii celor două formaţiuni politice s-au insultat, s-au şantajat, au luptat cu orice mijloace
pentu a reuşi în alegeri, în final se împacă, se îmbrăţişează în sunetele muzicii şi, ca şi cum alegerea lui
Dandanache ar fi o reală victorie, laudă binefacerile unui sistem, ironic numit «curat constituţional». Veselia
generală din final sugerează uniformitatea clasei politice guvernate de incompetență, demagogie și oportunism.
În textul lui Caragiale sunt prezente mai multe tehnici prin care comedia isi construieste actiunea: tehnica
acumularii succesive a tensiunii(bulgarelui de zapada), tehnica detensionării bruşte, în Actul al IV-lea, tehnica
rasturnarii situatiilor, statutul peronajelor schimbandu-se, cel puternic, Nae Cațavencu, ajungând, în final, cel
slab si servil.

3
 ZAHARIA TRAHANACHE

Dintre personaje se remarcă «onorabilul» nenea Zaharia prin dubla sa apartenenţă la tipul comic al
încornoratului şi la cel al omului politic, abil adaptat societăţii în care trăieşte.
Configuraţia generală a persoanjului Zaharia Trahanache este stabilită de autor în mod direct, în prima
pagină a textului dramatic. Ca reprezentant al puterii locale, prieten al prefectului şi soţ al Zoei, personajul are un
rol important în acţiune, anticipat de locul ocupat în lista personajelor (al doilea), el fiind mintea clară care
temperează agitaţia celor din jur şi stabileşte strategia pentru combaterea şantajului.
Trahanache este un politician vârstnic, obişnuit să fie în fruntea mişcării politice din care pare a-şi face un
scop în viaţă. Ca om politic respectat de toţi în virtutea vârstei şi a experienţei, Trahanache este cel care
conduce adunarea din sala Primăriei cu bonomie, plăcere şi răbdare ; performanţa cu care stăpâneşte întâlnirea
electorală evidenţiază prin gesturi, limbaj şi comportament abilitatea politică, viclenia, tehnica manipulării
celorlalţi, mania puterii şi diplomaţia.
Tot în ipostaza de om politic, Trahanche este obedient faţă de centru, din interes, confirmând imaginea de
politician abil în faţa lui Farfuridi şi Brânzovenescu : «Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet
partidul întreg...pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru... »
Fără discursuri sforăitoare, nenea Zaharia demonstrează că are, de fapt, aceeaşi atitudine ca şi Caţavencu şi
aceeaşi deviză – «scopul scuză mijloacele» - în lupta contra inamicilor.
În viaţa familială, Trahanache, soţul înşelat, adoptă masca naivităţii în ceea ce priveşte relaţia amoroasă a
soţiei cu prietenul de familie, o protejează pe Zoe, considerând-o fragilă, dar şi pe Tipătescu ale cărui defecte
(« e iute, n-are cumpăt ») sunt, din punctul lui de vedere, incompatibile cu viaţa politică. Cunoaşte «scrisorica
de amor» pe de rost, dar îl consideră «o plastografie», are o atitudine plină de tact şi de diplomaţie în rezolvarea
situaţieie dificile. Apariţia personajului se produce în scena III, a primului act, în salonul locuinţei lui
Tipătescu. Astfel scena semnificativă îl prezintă de Trahanache întors de la întâlnirea cu Nae Caţavencu, de la
care a aflat conţinutul scrisorii compromiţătoare, agitat şi tulburat, dar se stăpâneşte admirabil. Evocarea
discuţiei atinge punctul culminat când Trahanache îi spune pe dinafară conţinutul scrisorii. Situaţia dată ar trebui
să genereze un conflict între cei doi şi să modifice relaţia între Tipătescu-autorul scrisorii şi Trahanache- soţul
Zoei aflat în postura de soţ înşelat. Pus în faţa faptului împlinit, Tipătescu adoptă un limbaj agresiv : «o să-i rup
oasele mizerabilului...,îl împuşc ! îi dau fac ! trebuie să mi-l aducă aici numaidecât, viu ori mort, cu
scrisoarea». Situaţia conflictuală alternează între ameninţări şi injurii : «Infamul ! Canalia !
Mizerabilul !».Trahanache însă dezamorsează conflictul în termenii propriului său mod de a fi : «Într-o soţietate
fără moral şi fără prinţip...trebuie să ai puţintică diplomaţie.» Autoritar, Trahanache îl admonestează pe
Tipătescu şi îi impune să continue obiceiurile anterioare şantajului, îl încurajează, dovedind o bună cunoaştere a
psihologiei celor din jur şi o capacitate uluitoare de a se adapta la situaţia de criză. Finalul discuţiei dintre cei doi
aduce în prim-plan situaţia comică : «Diseară eu mă duc la întrunire. Trebuie să stai cu Joiţica, i-e urât
singură. După întâlnire avem preferanţă. ». Deşi a văzut scrisoarea şi a recunoscut scrisul lui Tipătescu, el îl
consideră în continuare prieten de familie. Desigur, această atitudine care-i scuteşte pe cei doi de explicaţii
(Tipătescu afirmă chiar « ştie tot, dar nu crede nimic ») nu este una dezinteresată pentru că prietenia prefectului
îi aduce beneficii şi «venerabilul» se simte perfect în poziţia sa de conducător al vieţii politice din oraşul de
provincie, poziţie pe care intenţionează să o păstreze, ca şi Dandanache, până la adânci bătrâneţi.
Faptele sunt un mijloc de caracterizare indirectă. În cazul lui Trahanache, ele denotă viclenia, eficienţa în
rezolvarea situaţiei de criză. În condiţiile în care atât Zoe, cât şi Tipătescu îşi pierd cumpătul, cel din urmă
făcând mai multe greşeli politice, Zaharia, omul politic versat şi soţul cu experienţă îi îndeamnă la calm şi la
răbdare. El reuşeşte să anihileze importanţa scrisorii prin descoperirea poliţei falsificate de Caţavencu ce face
credibilă acuzaţia de plastografie, în cazul în care acesta ar publica scrisoarea.
Numele reprezintă un mijloc indirect de caracterizare. Numele Trahanache provine de la trahana- cocă
moale, anticipând caracterul maleabil al personajului modelat doar de «enteres», diplomaţia în viaţa publică şi
privată, personajul reuşind să se adapteze perfect cerinţelor societăţii pe care o consideră imorală.
Puterea politică este mania lui Trahanache şi pentru a o păstra e obligat să fie diplomat atât în relaţiile de
familie, cât şi în cele politice, să transforme dezavantajele bătrâneţii în avantaje şi să se impună prin calm, prin
atitudinea părintească, protectoare faţă de ceilalţi politicieni şi faţă de Zoe. Construcţia acestui personaj reflectă
atitudinea critică a dramaturgului faţă de moravurile politice şi familiale ale vremii lui, dar şi spiritul de
observaţie al scriitorului realist care creează iluzia vieţii.

4
 Relaţiile dintre două personaje/ comicul de caracter şi comicul de moravuri
Zaharia Trahanache- Nae Caţavencu

Dintre personaje se remarcă «onorabilul» nenea Zaharia prin dubla sa apartenenţă la tipul comic al
încornoratului şi la cel al omului politic, şi Nae Caţavencu, avocatul dornic de putere care tulbură
prin ambiţia sa liniştea oraşului de provincie.
Configuraţia generală a persoanjului Zaharia Trahanache este stabilită de autor în mod direct, în
prima pagină a textului dramatic. Este prezidentul unei liste impresionante de comitete şi comiţii care
se poate prelungi la nesfîrşit şi care amuză prin asocieri ridicole : prezidentul Comitetului permanent,
Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii.
Trahanache este un politician vârstnic, obişnuit să fie în fruntea mişcării politice din care pare a-şi
face un scop în viaţă.
Pe aceeaşi pagină iniţială a textului apare şi Nae Caţavencu, procedeul de caracterizare fiind
acelaşi : înşiruirea tuturor funcţiilor şi anticiparea tipului demagogului : avocat, director-proprietar al
ziarului «Răcnetul Carpaţilor», prezident fondator al Societăţii enciclopedice-cooperative « Aurora
Economică Română ». Din această prezentare se poate uşor observa că Nae Caţavencu are mania
notorietăţii ca şi Trahanache, fiind preocupat de poziţia lui socială, prin care poate deveni o
ameninţare pentru cei din jur, prin poziţia de director proprietar al ziarului de scandal. Ambii se înscriu
în tipologii comice, primul fiind soţul înşelat, iar al doilea, demagogul, ambii însă fiind oameni
politici cunoscuţi în oraşul de provincie.
Modalităţile de caracterizare sunt specifice genului dramatic: didascalii, limbaj, relaţiile cu
alte personaje, fapte, onomastică. Numele reprezintă un mijloc indirect de caracterizare. Numele
Trahanache provine de la trahana- cocă moale, sugerând caracterul maleabil al personajului modelat
doar de «enteres», iar numele Caţavencu are o dublă trimitere la nivelul semnificaţiei : pe de o parte

5
caţă, anticipând demagogia, vorbăria fără conţinut, iar pe de altă parte caţaveică-haină cu două feţe,
subliniind caracterul duplicitar al personajului.
În viaţa familială, Trahanache, soţul înşelat, adoptă masca naivităţii în ceea ce priveşte relaţia
amoroasă a soţiei cu prietenul de familie, o protejează pe Zoe, considerând-o fragilă, dar şi pe
Tipătescu ale cărui defecte (« e iute, n-are cumpăt ») sunt, din punctul lui de vedere, incompatibile cu
viaţa politică. Cunoaşte biletul de dragoste pe de rost, dar îl consideră «o plastografie», are o atitudine
plină de tact şi de diplomaţie în rezolvarea
situaţieie dificile. Comicul personajului este generat nu numai de rolul de încornorat, ci mai ales din
comportamentul său prevenitor faţă de amant şi faţă de soţia înfidelă. Vârstnic şi autoritar, Trahanache
îl admonestează pe Tipătescu şi îi impune că continue obiceiurile anterioare şantajului, îl încurajează,
dovedind o bună cunoaştere a psihologiei celor din jur şi o capacitate uluitoare de a se adapta la situaţia
de criză : «Deseară eu mă duc la întrunire, trebuie să stai cu Joiţica, i-e urât singură(...) Şi nu te mai
turbura, neică, pentru fitece mişelie. Nu vezi cum e lumea noastră ?». Desigur, această atitudine care-i
scuteşte pe cei doi de explicaţii (Tipătescu afirmă chiar « ştie tot, dar nu crede nimic ») nu este una
dezinteresată pentru că prietenia prefectului îi aduce beneficii şi «venerabilul» se simte perfect în
poziţia sa de conducător al vieţii politice din oraşul de provincie, poziţie pe care intenţionează să o
păstreze, ca şi Dandanache, până la adânci bătrâneţi.
Caţavencu, încadrat tipului demagogului se caracterizează cel mai bine prin discurs. El ilustrează
preferinţa eroilor caragialieni de a se manifesta prin cuvinte goale, lipsite de substanţă. Lider al aripii
progresiste, al dăscălimii din localitate, Caţavencu îşi modelează discursul după împrejurări însă
întotdeauna vorbeşte ca un orator la tribună şi are nevoie de public. Dimensiunea politică a lui
Caţavencu demonstrează eşecul păcălitorului păcălit, deoarece încercarea lui de a parveni eşuează, el
rămânând cu promisiunea Zoei că-l va sprijini la viitoarele alegeri. Neatent, arogant, prea sigur pe sine
şi pe efectul şantajului, Caţavencu pierde în favoarea lui Agamemnon Dandanache şi masca îi cade,
lăsând loc frustrării, impulsivităţii, violenţei, tonului acuzator şi dezamăgirii.
Faptele sunt un mijloc de caracterizare indirectă. În cazul lui Trahanache, ele denotă viclenia,
eficienţa în rezolvarea situaţiei de criză. În condiţiile în care atât Zoe, cât şi Tipătescu îşi pierd
cumpătul, cel din urmă făcând mai multe greşeli politice, Zaharia, omul politic versat şi soţul cu
experienţă îi îndeamnă la calm şi la răbdare. El reuşeşte să anihileze importanţa scrisorii prin
descoperirea poliţei falsificate de Caţavencu ce face credibilă acuzaţia de plastografie, în cazul în care
acesta ar publica scrisoarea.
Faptele lui Caţavencu susţin deviza «Scopul scuză mijloacele!», ambiţia parvenirii, ipocrizia,
şiretenia. Adaptabil ca şi Trahanache la lumea «fără moral» ale cărei tactici şi strategii le stăpâneşte
destul de bine, Caţavencu nu ezită să apeleze la şantaj, dar şi să simuleze umilinţa când se vede pierdut.
Eşecul nu îl demobilizează şi personajul se dovedeşte zelos în organizarea manifestaţiei de simpatie în
cinstea alesului, renunţând la opoziţie şi aderând la tabăra inamică fără scrupule sau remuşcări,
motivându-şi opţiunea prin însemnătatea momentului electoral. «în împrejurări ca acestea, micile
pasiuni trebuie să dispară ».
Ca imagini ale clasei politice, cele două personaje se aseamănă prin lipsa moralităţii, prin
tenacitatea cu care îşi urmăresc interesele, prin mania puterii şi a parvenirii. Deosebirea constă în
experienţa şi abilitatea lui Trahanache, prin raportare la Caţavecnu şi în scopurile diferite : primul vrea
să păstreze o situaţie care îi este favorabilă, iar al doilea vrea să construiască o situaţie în care să fie în
avantaj.

Opinie argumentată

6
 Autorii de comedii traditionale nu includ in tesatura textului sugestia tragicului, intamplările nu
unesc sumbrul cu hazliul, nu consacra ruptura omului de real. In comicul traditional conflictul se
rezolva rapid, intr-o atmosfera de securitate morala, care consacra o valoare pozitiva ce iese
invingatoare in lupta bine/rau-adevar/minciuna.La Caragiale insa, comicul ascunde insa fata tragică a
lumii prezentate « Îndărătul oricărei comedii se ascunde o tragedie »(T. Maiorescu). Constiintele nu
traiesc nici un fel de dileme, ele nu au masura greselii, a ridicolului. Nu exista un sistem de valori prin
raportare la care sa se produca, treptat, corijarea greselii. Tragismul se naste tocmai din comedia care se
repreta la nesfarsit, obsedant, la toate nivelurile vietii. În comdediile sale răul sau nu imbraca forme
atroce, insa oamenii s-au obisnuit cu acest rau s-au integrat în anormalitate si nu il mai percep, ceea ce
ii condamna definitiv. Din acest joc estetic, dincolo de clasicism si realism, se nasc cele mai moderne
trasaturi ale artei lui Caragiale. Personajele sale sunt reduse la scheme, la automatisme, ele devin
simple marionete ale societatii, lipsite de principii sau idealuri superioare.
Eugen Ionescu il considera pe Caragiale un precursor al teatrului european modern, prin perspectiva
satirica pe care o deschide asupra unui mecanism social ce duce umanitatea la stereotipie, prin
îngrosarea defectelor omenesti.