Relatia incipit-final din Ion de Liviu Rebreanu

Realismul este estetica ce presupune crearea unei noi lumi fictionale dupa modelul celei
reale , fara ca aceasta sa fie copie. Romanu ion de Liviu Rebreanu prezinta lumea satului de la
finalul secolului al XIX-lea , a carui tematica este sociala , prezentande teme sociale cum ar fi
tema pamantului , tema taranului si tema conditiei femeii. Romanul este unul despre oameni si
despre importanta masurii in viata acestora , cat si despre consecintele nefaste ale ignorarii
dreptei masuri, intrucat se prezinta personaje tipice in situatii tipice , supuse determinismului
social .
Titlul Ion este structura nominala ce asaza in centrul intamplarilor personajul masculin
astfel devenind personaj eponim. Numele sau sugereaza caracterul exponential intrucat face
trimitere la apartenenta acestuia la universul rural.
Naratiunea este heterodiegetica , printr-un narator demiurg, omniscient, omniprezent si
omnipotent , nefocalizata , cu o perspectiva dindarat , unde naratorul este in totalitate
detasat , neutralitatea sa fiind absoluta.
Relatiile spatio-temporale se construiesc in mod evident textului realist prin indici precisi
de spatiu , autorul recurgan la toponime si hidronime din geografia reala : Bucovina , Armandia,
Cluj ,Jidovita, Somes. Timpul este sugerat la nivelul continutului prin surprinderea realtiilor sociopolitice ( la inceputul secolului al XX-lea cand Ardealul inca se afla sub ocupatie ungara).
Constructia subiectului se realizeaza pe doua planuri narative , unul in care este
surprinsa existenta taranilor din sat avand in centru evolutia personajului Ion , in celalalt plan
fiind infatisata viata intelectualitatii prin surprinderea vieti familiei Herdelea sau a preotului
Belciug , trecerea dintr-un plan narativ in celalalt se realizeaza prin alternanta sau prin tehnica
contrapunctului.
In interiorul planurilor narative , subiectul se construieste prin inlantuirea cronologica a
secventelor narative , cu numeroase abateri de la cronologie , mai ales de tip analepsa ,
acestea imbracand forma rezumativa , pentru a recupera biografia personajului , oferind astfel
verosimilitatea evolutiei acestuia. Autorul foloseste intoarcerea in timp pentru a stabili biografia
personajului , prin utilizarea analepsei ca iesire din timpul naratiunii dar si acronia narativa ca o
abatere cronologica.
Ca fundament al subiectului , avem conflicte exterioare ( Belciug si Herdelea, Ion si Vasile
Baciu, Ion si George Bulbuc ) si interioare , importante pentru roman , fundamentul fiind
conflictul pe care-l traieste protagonistul dintre dorinta de a avea pamant si iubire, sugerat la
nivel metaforic , prin titlurile celor doua parti ale romanului Glasul pamantului si Glasul
iubirii.
Relatia incipit-final este o relatie de simetrie ce asigura circularitatea compozitionala intrun univers fictional inchis , suficient siesi , metafora a corpului sferoid.
Simetria compozitionala este redata de prezenta motivului drumului si a descrierii crucii cu
Hristosul rastignit , atat in incipit cat si in final , metafora matrice a textului . Metafora drumului
prefigureaza prin semnificatiile sale destinul personajului central , descrierea sa realizandu-se
prin intermediul personificarii drumului :se desprinde, se pierde, isi face loc, inainteaza,
ascunzandu-se, popsind, coteste, sa dea buzna, descriind traseul social al acestuia .

Drumul are in acelasi timp , la nivel narativ, rolul de a asigura circularitatea perspectivei
narative , fiind un artificiu prin care autorul creaza lectorului sentimentul ca patrunde intr-un
univers care li se descopera amandorura abia acum, drumul alb dvenind drumul pe care cititorul
intra in lumea fictioanala dar si drumul care-l va readuce in final in lumea reala.Drumul alb este
insa si o metafora a destinului individual , prin raportare la destinul colectivitatii sugerat prin
metafora soselei , semnificatiile fiind mai accentuate in finalul textului.
In finalul textului , este sugerata meditatia asupra destinului uman supus trecerii
temporale si la fragiliatatea fiintei umane raportata la timpul istoric. Finalul prezinta existenta
umana ca o zvarcolire, prin insemnatatea individului , raportat la marele destin Satul a rmas
napoi acelai, parc nimic nu s-ar fi schimbat , la timp