Roman REALIST de tip OBIECTIV, TRADITIONAL

“Ion” - Liviu Rebreanu

In articolul doctrinar “Cred”, Liviu Rebreanu afirma ca “scriitorul de azi traieste intr-o lume atat
de relativa din toate punctele de vedere, ca numai identificandu-se cu multe relativitati izbuteste
a patrunde si a infatisa absolutul, care, cel putin in arta, ramane nazuinta suprema.”

Opinia critica a lui N.Manolescu vizeaza tocmai aceasta situare a naratorului, care exprima un
punct de vedere obiectiv, in afara lumii pe care o prezinta, pe o pozitie de extrateritorialitate,care
ii permite abordarea aproape impersonala a universului secund pe care il plasmuieste.

Avand deopotriva vocatia unui scriitor tolstoian, capabil de ample constructii epice,care ofera
imaginea de ansamblu a unei epoci si colectivitati, prin “Ion” si “Rascoala”, dar fiind si un
scriitor dostoievskian prin capacitatea de a radiografia sufletul individului in momente de criza
existentiala, prin “Padurea spanzuratilor” si “Ciuleandra”, Liviu Rebreanu este unul dintre cei
mai complecsi scriitori interbelici.

Curent literar dezvoltat in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului al XIX-lea,
realismul se impune ca termen pentru o noua orientare estetica, definita ca “expresie a banalitatii
cotidiene” (Champfleury). Curentul se caracterizeaza prin prezentarea veridica a realitatii, prin
absenta idealizarii personajelor si a circumstantelor in care actioneaza acestea. Omul este
prezentat ca un produs al mediului social istoric in care traieste si cu care este in interdependenta.

Romanul realist de tip obiectiv, cunoaste prin “Ion” momentul de consacrare, aceasta opera
reprezentand “o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau de atitudinea poporanista, si fata de
eticismul ardelean”, anul 1920 “constituind o data istorica” (E.Lovinescu). Textul ramane unul
dereferinta in proza romaneasca, fiind elementul la care se vor raporta toate creatiile ulterioare
ale genului.

Rebreanu este fidel in creatie principiilor teoretice pe care le exprima in Jurnalul sau: “Pentru
mine arta … inseamna creatie de oameni si viata. Creand oameni vii, cu viata proprie, scriitorul
se apropie de misterul eternitatii ...Astfel, arta, intocmai ca si creatia divina,devine cea mai
minunata taina”. Scriitorul urmareste deci, autenticitatea.

Romanul cunoaste un indelungat proces de elaborare, fiind precedat de proza scurta, veritabil
exercitiu epic, in viziunea lui Rebreanu. Alegand initial titlul “Zestrea” care semnala importanta
covarsitoare a acestui aspect in lumea rurala, scriitorul opteaza in final pentru un titlu simplu,pe
care insusi il numeste “anodin” = banal, dar caruia ii recunoaste calitatea de a impune ideea de
tip uman reprezentativ pentru categoria sociala dominanta a epocii.
Asadar, tema operei o reprezinta problematica taranului roman intr-o societate dominata de
suprematia bunurilor materiale. Tema centrala este dublata de tema iubirii, in plan simbolic,
destinul protagonistului se plaseaza pe doua coordonate: Eros si Thanatos. N.Manolescu afirma
ca tema acestui roman este: “Patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune.”

Titlul, “Ion”, reprezinta numele personajului principal, “o figura simbolica mai mare decat
natura”. (E.Lovinescu)

Compozitia cartii e una circulara: romanul e un univers inchis si rotund. Drumul cu care incepe
si se sfarseste actiunea e in opinia lui N.Manolescu “o metafora a romanescului”; el scoate
cititorul din lumea reala si il conduce in lumea fictiunii, urmarindu-l, intram si iesim, ca printr-o
poarta, din roman.

Circularitatea cartii e ilustrata si prin faptul ca acest tip de roman imagineaza finalitatea, aseaza
intotdeauna sfarsitul inaintea inceputului. Semnele predestinarii sunt pretutindeni in jurul
personajelor, totul anticipeaza sfarsitul tragic: “Totul anticipeaza, avertizeaza. Nu e o lume a
oamenilor, ci a semnelor”. (N.Manolescu). Crucea de la inceput anticipeaza tragediile care se vor
petrece in lumea pe care o strajuieste ca o imagine a decreptitudinii: “o cruce stramba pe care-i
rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi si cu o cununa de flori vestede agatate de picioare”.
Hora din capitolul I e o hora a soartei: aici se schiteaza conflictele ce vor alimenta tensiunea
interna a romanului pana la final. Romanul fiind o imagine a destinului,nu a vietii, de unde
rezulta naturalismul romanului.

Romanul este structurat in 2 parti: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii” - “vocile” interioare
care motiveaza actiunile personajului. “Glasul pamantului” urmareste patima lui Ion pentru
pamant si dorinta lui de a se impune in ierarhia satului, unde I s-a rezervat un rol marginal din
cauza lipsei de avere. Protagonistul isi vede visurile realizate prin apropierea de Ana, fiica lui
Vasile Baciu, unul dintre cei mai bogati tarani din Pripas. Pentru atingerea scopului, flacaul isi
reprima dragostea pentru Florica si isi urmeaza planul perfid, lasand-o insarcinata pe Ana. Astfel
il forteaza pe Vasile Baciu sa il accepte ca ginere, dar la nunta nu poate sa nu remarce din nou
uratenia Anei si sa o joace pe Florica, spre care il indeamna “glasul iubirii”. “Glasul iubirii”
gaseste personajul principal in ipostaza de stapan al pamanturilor, victorie care ii prilejuieste o
voluptate cvasierotica, exprimata in scena sarutarii pamantului. Gestul pare sa ii reaseze in suflet
dragoste pentru Florica, maritata intre timp cu George Bulbuc, eternul rival al lui Ion. Glasul
neoprit al iubirii il va duce pe Ion spre moartea violenta,cu care plateste incalcarea tuturor
poruncilor scrise si nescrise.

Conceptia despre roman ca “lume noua” si corp sferoid determina simetria ilustrata de titlurile
“Inceputul” si “Sfarsitul”, care sugereaza bucla de timp in care se inscrie actiunea si mai ales
destinul protagonistului.

Majoritatea cercetatorilor operei lui Rebreanu au scos in evidenta faptul ca acestuia ii este
proprie “expresia bolovanoasa”, stilul sobru, concis. T.Vianu vorbeste de un amestec stilistic,
mai exact de alternarea marcilor stilistice rurale cu marcile stilistice orasenesti, dupa cum se
succed cele 2 planuri ale naratiunii: marci stilistice rurale: “Ma molesesc ca o baba
neroada”,”Umblii dupa ea ca armasarul dupa iepe”; marci stilistice orasenesti: “S-a dedat la putin
sentimentalism cochet”, “Dragostea e un lucru gingas care se sfarama daca o atingi cu indemnuri
grabite.”

Ca orice roman obiectiv isi doreste sa ofere cititorului iluzia vietii in toate nuantele ei. Asadar,
autenticitatea textului rezulta si din sursele de inspiratie ale autorului, aflate in directa relatie cu
propria biografie: nascut in Ardealul aflat sub asuprire austro-ungara, Rebreanu intelege
privatiunile materiale si morale ale intelectualului transilvanean si le ipostaziaza intr-un personaj
secundar de mare forta, invatatorul Herdelea. Tanarul Titi, fiul invatatorului, cu elanurile sale
patriotice,mistuit de dorinta de a ajunge la Regat, e o ipostaza literara a scriitorului insusi. Chiar
imaginea personajului principal pleaca de la o existenta reala, a unui anumit Ion Pop,tanar taran,
cu care autorul are o discutie despre pamant, in care este impresionat de patima flacaului.
Memorabila secventa a sarutarii pamantului, este, conform marturisirilor scriitorului, un episod
la care a asistat intr-o dimineata cand iesise la vanatoare. Cat despre destinul Anei, prelucrat
anterior in nuvela “Rusinea”, acesta se construieste in urma unor istorisiri pe care autorul le aude
despre o fata bogata, Rodovica, ce a ramas insarcinata cu un flacau frumos, dar sarac. Toate
aceste aspecte legate de geneza romanului contribuie la construirea unei lumi verosimile,
obiectiv principal al scrierilor de tip obiectiv.

Actiunea romanului e structurata in 2 planuri narative, corespunzatoare intentiei autorului, de a

oferi o imagine complexa si completa a lumii rurale din care nu lipseste problematica
intelectualului. Dimensiunea sociala, accentuata de planul vietii taranesti, ce ilare in centru pe
Ion al Glanetasului surprins in lupta sa incrancenata pentru pamanturile lui Vasile Baciu, se
completeaza cu dimensiunea nationala, centrata pe destinul intelectualitatii rurale reprezentata de
invatatorul Herdelea si preotul Belciug.

Tehnica narativa presupune deopotriva respectarea cronologiei si inlantuirea evenimentelor, dar

si alternanta planurilor. Acest aspect e subliniat la nivel microtextual si de utilizarea tehnicii
contrapunctului, care consta in reluarea aceluiasi motiv literar in cele 2 planuri, spre exemplu
nunta, ceea ce accentueaza simetria constructiei.

Aspectul tematic este dominat de intentia scriitorului de a crea o monografie a satului

transilvanean din secolul XIX. Pe acest fundal se grefeaza cele 2 teme sugerate de titlurile
metaforice: pamantul si iubirea.

“Ion” este deci un roman social si monografic, intentia de redare fidela a unei lumi fiind
subliniata in cateva secvente cheie in derularea actiunii, secvente esentiale si pentru evolutia
personajului. Astfel nunta, moartea, botezul, stratificarea sociala, mentalitatea traditionala,
rezulta chiar din expozitiunea romanului, scena de referinta pentru un roman obiectiv,in care
toate personajele importante ale operei sunt surprinse la hora traditionala, prilej de a se prezenta
si conflictele vizibile sau latente inca dintre personaje.

Desfasurata duminical, in centrul satului, in curtea Todosiei, hora e un ritual ancestral care in
universul rural are functia unui ritual premarital. Este evident deci ca unul dintre aspectele
importante ale secventei se leaga de latura erotica. Dincolo de functia epica, secventa are si o
functie monografica, fiindca surprinde ritualul horei in detaliu. Intreaga comunitate locala e
prezentata. Impresia e de imagine panoramica a unei lumi viguroase, dominata de instinct,de
patima, fiindca jocul are ceva dintr-un ritual stravechi. Intre flacai apare competitia, hora
derulandu-se in fata colectivitatii si dansul devenind o adevarataproba de maiestrie. Dansul
concentreaza parca intreaga forta de viata a tinerilor. Se sugereaza existenta unei lumi in care
avand functia descarcarii unei energii colosale: “De tropotele jucatorilor se hurduca pamantul”.

Semnificativa pentru postura umilitoare pe care o genereaza in satul traditional lipsa

pamanturilor e ipostaza lui A.Glanetasul, comparat cu “un caine la usa bucatariei”, care este
“dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vara intre bogatasi”. Aceste relatii sociale
sugereaza un univers cu o structura rigida, imuabila, in care abaterea de la norma e de
neconceput. Pamantul este elementul care da prestanta si chiar calitatea de om. Morala
individului este subsumata moralei colective, de aici si suita de actiuni la care recurge Ion pentru
a-si dobandi statutul de “om”.

Realismul viziunii e construit prin detalii care tin de preocuparile intelectualilor. Se prezinta
raportul tensionat al intelectualilor cu statul austro-ungar, compromisurile morale facute de
invatator, relatiile de gamilie. G.Calinescu: “In societatea taraneasca, femeia reprezinta 2 brate
de lucru, o zestre si o producatoare de copii.” Intr-o societate traditionala, femeia dominata
abuziv, nu e considerata un partener egal al barbatului. Caracteristica definitorie a lui ion e
dorinta de posesiune, fie in plan material, fie in plan erotic: “Ion e un Julien Sorel rural, dar fara
subtilitatea si rafinamentul aceluia.” (E.Lovinescu). Lumea lui Rebreanu e o lume macinata de
conflicte, de stari tensionate, o lume de o duritate pe care romanul taranesc nu o mai prezentase
niciodata pana atunci.

Conflictul principal, cel social, determinat de nevoia de pamant, care il pune in fata pe Ion si
Vasile Baciu, e dublat de un conflict national,generator de drame de constiinta, in care e antrenat
invatatorul Herdelea. Sunt de retinut si conflictele secundare intre Ion si george, sau Ion si
Simion Lungu, ori cel intre invatator si preot.

Desi modern din punct de vedere al perspectivei asupra “chestiunii taranesti”, Rebreanu
pastreaza sub raportul perspectivei narative, viziunea nonfocalizata, ceea ce presupune un narator
omniprezent si omniscient, obiectiv, observator atent al unei lumi cu eroii ei, carora le fixeaza un
destin si o evolutie previzibile, logice, respectand cu strictete raportul cauza-efect. N.Manolescu
sustine ca “Ion” respecta toate atributele de forma si fond ale unei creatii de tip doric.
Adoptand manierea realista de a scrie, Rebreanu se ghideaza dupa definita data de Stendhal
romanului: “Romanul e o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cateodata ea reflecta cerul
alabstru, alta data noroiul din baltoacele de la picioarele dumneavostra”.

“Pentru mine arta insemana creatie de oameni si de viata. Astfel,arta, intocmai ca si creatia
divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii cu viata proprie, cu lume proprie,
scriitorul se apropie de miezul eternitatii.

Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, cu pulsatia vietii. Cand ai reusit sa

inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate
frazele frumoase din lume.” (L.Rebreanu - “Cred”)