ION de Liviu Rebreanu

Specia literară: Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri,
conflictul complex, prezența unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra
vieții, opera literară ,,Ion” aparține speciei literare roman.

Opera literară ,,Ion”, de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, aparținând prozei
interbelice și, de asemenea, un roman social, cu tematică rurală. Potrivit tipologiei lui Nicolae
Manolescu, din lucrarea ,,Arca lui Noe”, este un roman doric.

Este un roman realist de tip obiectiv prin specificul relației narator-personaj și al naratorului
(omniscient, omniprezent), observându-se obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului, narațiunea
la persoana a III-a, atitudinea detașată în descriere, veridicitatea.

,,Ion” este un roman al marilor conflicte dramatice, ,,al violenței și al barbariei”, care distruge
mitul sămănătorist al țăranului idilic, în haine de sărbătoare, bucurându-se de munca lui în
mijlocul naturii. Este un roman ce pătrunde în zonele abisale ale psihicului uman, într-o lume în
care legile sunt dure: nu ești ceea ce ești, ci esti ceea ce ai.

Publicat în 1920, romanul ,,Ion” reprezintă primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodoperă
care înfățișează universul rural în mod realist, fără idealizări, nucleul ecestuia aflându-se în
nuvelele anterioare: ,,Zestrea”, ,,Rușinea”. Romanul apare într-o perioadă de aprinse discuții
literare; criticul Eugen Lovinescu, partizan al înnoirii prozei românesti prin introducerea spațiului
citadin și al tipul intelectualului, salută apariția romanului, eveniment ,,ce rezolvă o problemă și
curmă o controversă”.

Titlul romanului este unul sintetic, format dintr-un singur cuvânt, Ion, numele personajului
principal, rece si puternic, dar în spatele căruia mocnesc pasiunile.

Tematica romanului. În spirit realist, tema centrală a romanului este problematica pământului
în viața satului transilvănean de la începutul secolului XX, în care demnitatea si locul omului în
comunitate depindea de avere, respectiv de cât pământ deținea. Tema centrală este dublată de tema
iubirii, idee evidențiată și prin titlurile celor două părți ale romanului - ,,Glasul pământului”
și ,,Glasul iubirii”. Alte teme importante prezente în roman sunt: tema destinului (mesager fiind
oloaga Savista), tema națională (satul ardelenesc sub stăpânire austro-ungară), tema familiei
( ilustrată prin relația dintre soți și prin cea dintre părinți și copii).

În ceea ce privește timpul și spațiul, acțiunea începe într-o zi de duminică, în care locuitorii
satului Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.

Incipitul romanului este de tip captatio benevolentiae, expozitiv, descriptiv, anticipativ (în spirit
realist). Opera se deschide cu imaginea ,,drumului alb” ce duce spre satul Pripas. Personificat,
drumul ,,înaintează vessel” sau ,,urcă anevoie” si are o dublă functie în roman: cea simbolică,
prefigurând drumul sinuos al destinului personajului principal, și cea estetică, drumul introducând
cititorul în spațiul artistic si redându-l, apoi, în final, realității.
 Finalul este, pregătit chiar din primele pagini ale operei. Este unul închis, previzibil și dramatic,
opera închizându-se cu uciderea lui Ion care va fi înmormântat chiar în curtea bisericii nou sfințite.
Iertarea și împăcarea domină finalul, cititorul iesind din spațiul acțiunii cu imaginea drumului ce se
pierde ,,în șoseaua cea mare si fară început…”

Simetria incipit-final se relevă prin imaginea drumului personificat și prin cea a troiței de la
capătul satului, imaginea unui Hristos răstignit pe o cruce strâmbă, cu fața spălăcită de ploi
apărând la începutul romanului, în timp ce în final, pe Hristosul de tinichea ,, o rază întârziată
parcă îl mângâia, zuruindu-i ușor trupul în adierea înserării de toamnă”.

Structura romanului ,,Ion” este simetrică si circulară, fiind dată de: cele două părți ale
romanului intitulate sugestiv ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”, ce fac referire la cele două
instincte de care este dominat, pe rând, eroul: iubirea pentru pământ și dragostea pentru Florica.
Cele 13 capitole ale romanului sunt repartizate simetric, șase, în prima parte, și șapte, în cea de a
doua; titlurile primului și ultimului capitol: ,,Începutul”, Sfârșitul”; imaginile inițiale și finale din
roman ce au în centru drumul spre Pripas; simetria realizată prin cele două planuri ale acțiunii:
lumea țăranilor și cea a intelectualilor; hora cu care se deschide și apoi închide romanul, la care
participă toate personajele, care sugerează roata timpului; reluarea, în plan tematic, a altor
structuri narativ: căsătoria din interes, moartea, sinuciderea prin spânzurare.

Există două planuri narative ale romanului: primul plan narativ urmărește destinul lui Ion, fiul
lui Alexandru Glanetașu, care a risipit zestrea soției sale, Zenobia, lăsându-i moștenire tânărului
foarte puțin pământ. Harnic si mândru, Ion, îndrăgostit de Florica, frumoasă, dar săracă, la fel ca
el, își calcă pe suflet și o seduce, lăsând-o insărcinată pe Ana, fiica lui Vasile Baciu. Tatăl acceptă
până la urmă căsătoria celor doi și Ion intră în posesia pământului mult râvnit. Ana își da seama
curând de cursa în care a fost prinsă și , după ce dă nastere unui băiat, Petrisor, se sinucide. Dupa
moarea soției si a copilului său, Ion, încearcă să o recucerească pe Florica, acum căsătorită cu
George Bulbuc. Va fi ucis de aceste când încearcă să pătrundă în casa lui, știind-o pe Florica
singură acasă. Pământul lui Ion ajunge în proprietatea bisericii, în curtea căreia va fi îmormzntat
protagonistul romanului.

Al doilea plan narativ are în centru destinul familiei Herdelea: învățătorul Herdelea, doamna
Herdelea, fiicele – Laura și Ghighi, fiul – Titu.

În roman există mai multe conflicte. Conflicte interioare: cel trăit de Ion, care oscilează inițial
între alegea Anei sau a Floricăi; conflictul Laurei care încearcă să-și aleagă mirele, între viitorul
medic Ungureanu și preotul Pintea; conflictul învățătorului Herdelea care trebuie să hotărască
între a vota cu avocatul Grofșoru, reprezentant al românilor, sau cu cel al autorităților austro-
ungare. Conflictele exterioare apar, în general, între țăranii înstăriți și cei săraci din sat (Ion –
Vasile Baciu; Ion – George Bulbuc; Ion – Simion Lungu; Ana - Florica), între intelectuali (familia
Herdelea – preotul Belciug), reprezentanții comunității române și autoritățile austro-ungare.

Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ. Descrierea inițială
are atât rol de fixare a coordonatelor spațio-temporale, cât și un rol simbolic, de anticipare a
evenimentelor. Narațiunea obiectivă își realizează funcția de reprezentare a realității prin absența
mărcilor subiectivității. Dialogul susține veridicitatea și concentrarea epică.
 Secvențe semnificative pentru destinul personajelor (si pentru tema operei) sunt: hora, acțiunea
începând într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află la horă, în curtea Todosiei,
văduva lui Maxim Oprea. În centrul adunării este grupul jucătorilor, iar descrierea jocului
tradițional, someșana, este o pagină etnografică memorabilia, prin portul popular, pașii specifici,
vigoarea dansului,, figurile pitoresti ale lăutarilor.

Așezarea privitorilor reflect relațiile sociale – fruntașii satului discută separat de țăranii
mijlocasi, asazați pe prispă. Intelectualii satului, preotul și învățătorul, nu se amestecă în joc, doar
privesc ,,petrecerea poporului”. Rolul horei este de a asigura coeziunea comunității sătești și de a
facilita întemeierea noilor familii, dar se dorește respectarea principiului economic. Astfel,
hotărârea lui Ion de a lua la joc pe Ana, marchează începutul conflictului. Bataia de la final, pentru
plata lăutarilor, în fapt, pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se termină cu victoria lui Ion și
este construită simetric cu cea de la final, când George îl ucide pe Ion; altă scenă semnificativă este
cea din prima parte a romanului, capitolul ,,Zvârcolirea”, care-l prezintă pe Ion contemplând, în
zorii zilei, fostele pământuri ale familiei.

Exclamă: ,,Cât pamânt, Doamne!”, iar lucrarea pământului schimbă raportul de forțe, omul nu
se mai simte ,,cât un vierme”, ci ,, Se simțea atât de puternic încât să domnească peste tot
cuprinsul”; o altă scenă semnificativă este cea în care Ion sărută pământul, din
capitolul ,,Sărutarea”, din ,,Glasul iubirii”. Ion, posesor al pământului mult dorit ,,Se vedea acum
mare și puternic…” , vine la câmp îmbrăcat de sărbătoare: ,,își coborî fruntea și-și lipi buzele cu
voluptate de pământul ud.”, imagine ce prevestește moartea protagonistului, având rol anticipativ.

Cu privire la mijloacele de caracterizare, se observă că naratorul obiectiv își lasă personajele să-
și dezvăluie trăsăturile în momente de incordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând
relațiile dintre ele (caracterizare indirectă). Fiind omniscient și omniprezent, naratorul realizează și
portretul sau biografia personajelor (caracterizare directă).

Viziunea artistică a autorului se evidențiază, în mod indirect, prin reprezentările autorului în

operă (despre univers, destinul creației, condiția umană) si în mod direct prin mărturisirile
personale cu privire la rolul artistului: ,,Artistul nu copiază realitatea[…]. Realitatea a fost pentru
mine un pretext pentru a crea o altă lume[…]”; atitudinea antcalofilă: ,,nu frumosul, o născocire
omenească, interesează în artă, ci pulsația vieții.”; valoarea etică a artei: ,,Arta n-are menirea să-l
moralizeze pe om[…] poate să-l facă să se bucure că e om si că trăieste, și chiar să-l facă om”;
neimplicarea eului în operă: ,,M-am sfiit întotdeauna să scriu la persoana întâi”.

Stilul lui Rebreanu este sobru, caracterizat prin simplitate, claritate și siguranță. Registrele
stilistice sunt adaptate celor trei categorii principale de voci narative: intelectualul cu formație
bilingvă, țărani, vocea auctorială, impersonală a naratorului.

,,Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist, de tip obiectiv, deoarece are ca trăsături
specificul relației narator-personaj, obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului omniscient care
întreține ,,iluzia realității”, utilizarea narațiunii la persoana a III-a, atitudine detasată în descriere,
verosimilul întâmplărilor.