Ion

Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este prozator interbelic, creator al romanului realist-obiectiv în

literatura română. El debutează cu nuvele ce devin nuclee narative pentru romanele de mai
târziu.
Genul epic cuprinde toate operele literare, în care cu ajutorul acțiunii și al
personajelor care participă la acțiune, sunt exprimate în mod indirect gândurile și
sentimentele autorului.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, care are o acțiune
complexă și se desfășoară pe mai multe planuri narative.
Opera ,,Ion" de L.Rebreanu, publicat in 1920, este un roman realist de tip obiectiv, cu
tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice datorită observației tiparelor
umane, dar și a universului rural înfățișat în mod realist.
Viziunea realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea
perspective narative, construirea personajelor in relatie cu mediul in care acestea trăiesc,
alegerea unor personaje tipice pentru o categorie social, tehnica detaliului semnificativ și
veridicitate.
Tema romanului este problematica pământului, analizată in conditiile socio-
economice ale satului ardelenesc de la inceputul sec. al XX-lea. Ea este dublată de tema
iubirii si de tema destinului.In plan simbolic, destinul protagonistului se plasează pe două
coordonate: Eros si Thanatos.
Relația protagonistului cu pâmântul este evidențiata de două scene simbolice si cu
semnificații contrare in roman. Cea dintâi apare in volumul I, capitolul Zvarcolirea" şi il
prezintă pe lon contemplând, in zorii zilei, fostele pamânturi ale familiei.Pamântul apare ca
un stăpân, ca o divinitate mitologică.,,Uriaşului" se simte,,mic si slab, cat un vierme".
A doua scenă apare in capitolul "Sărutarea" din volumul al-Il-lea. Ion, posesorul
pamânturilor mult râvnite, este acum un uriaş,iar pamântul umilit, cucerit ca o iubită
credincioasă.Venit la câmp in straie de sărbătoare, îngenunchează si săruta pământul.
Perspectiva narativă este obiectiva, iar naratorul detasat, omniscient si omniprezent
relatează întâmplările la persona a III-a.
Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent al țărânimii
prin dragostea lui pâtimaşă pentru pământ, individualizat nu prin modul in care il obține, ci
prin comportament: o seduce pe Ana, o face de ruşinea satului inainte de nuntă, este autorul
moral al sinuciderii acesteia, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica devenită sotia lui George.
Timpul nu este precizat cu exactitate, ci doar indică o perioadă de câțiva ani de la
începutul secolului al XX-lea.
 Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp geometric perfect,,,corp sferoid"
se reflectă artistic in structura circulară a romanului. Simetria incipitului cu finalul se
realizează prin descrierea drumului care intră si iese satul Pripas .
Titlurile celor două părți ale romanului evidențiază simetria compozitiei si, totodată,
denumesc cele două patimi ale protagonistului: Glasul pământului" şi Glasul iubirii". Titlurile
celor 13 capitole, număr simbolicmsunt semnificative, discursul narativ având un "inceput" si
un "sfârșit".
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii si a intelectualității
sătesti, iar prin tehnica contrapunctului sunt înfățișate in cele două planuri: nunta târănească
a Anei cu lon, iar in planul intelectualității a Laurei cu George Pintea. Conflictul dintre lon si
Vasile Baciu corespunde conflictului dintre învăţător si preot.
Acțiunea romanului incepe intr-o zi de duminică, in care locuitorii satului Pripas se află la
hora, in curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.
In expozițiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce conferă
veridicitate romanului realist. Satenii se grupează și discută dupa rangul si greutatea dată de
avere. Hotărârea lui Ion de a o lua la joc pe Ana, marchează inceputul conflictului.
Venirea lui Vasile Baciu si confruntarea verbală cu lon, pe care-l numeste "hot" si
"tâlhar" pentru că umblă să-i ia fata promisă lui George, taran bogat, constituie intriga.
Desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului in goana sa după avere.
Ion o seduce pe Ana, după care o ignoră voit. Conflictul exterior, social, intre lon si Vasile
Baciu este mediat de preotul Belciug. Bătută de tatăl său şi de lon, Ana este o victimă tragică.
Sinuciderea Anei şi moartea copilului, Petrisor, nu-i trezesc lui lon regrete, pentru că cei doi
reprezintă doar garantia proprietatii asupra pământului.
Punctul culminant al romanului este reprezentat de scena sărutări pământului, o
anticipare a finalului tragic. lon se intoarce la Florica, pasiunea inițială, ignorând faptul că
femeia devenise soția lui George.
Deznodământul este previzibil Ion este ucis cu sapa de George care nu este decât un
instrument al destinului. George este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui lon
revine bisericii.
In celalalt plan este urmărită rivalitatea dintre învățătorul Herdelea si preotul Belciug.
Învățătorul are familie: sotie, un baiat, poetul visător, Titu si două fete de măritat, dar fără
zestre. In plus casa lui este construită pe pământul bisericii, cu invoirea preotului. Cum
relațiile dintre ei se degradează, invatatorul se simte amenintat cu izgonirea din casă.
Herdelea a intra in conflict si cu autoritățile austro-ungare. Preotul, un caracter tare, işi va
implini visul de a construi o nouă biserică in sat.
Arta construcției personajelor este marcată de tehnici specifice realismului obiectiv. In
centrul romanului stă figura lui lon, personaj realist, tipologic, o natură complexă,
dilematică.care se consumă intre iubire si patima pentru pământ.Cele două femei, construite
antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezintă cele două obsesii ale personajului:
averea si iubirea.
 În concluzie, Ion este un roman realist-obiectiv care prezintă destinul tragic al unui
personaj memorabil. Totodată, Rebreanu oferă cititorul o viziune monografică asupra satului
ardelenesc de la începutul sec. al XX-lea, prezentând condiți țăranului și a intelectualului
român, probleme sociale și naționale.