ION

de Liviu Rebreanu

Romanul “Ion” a apărut în anul 1920, fiind primul roman realist și obiectiv din literatura

română, fresca satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea. Este un roman obiectiv prin
perspectiva narativă omniscientă, narațiunea la persoana a III-a, focalizare „zero”, viziune „dindărăt”.
Totodată, este un roman realist deoarece secvențele epice sunt verosimile, personajele credibile, se
precizează coordonate spațio-temporale, apar detalii semnificative etc.

Tema romanului este prezentarea problematicii pământului în contextul satului ardelean de la

începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă dezumanizarea unui țăran provocată de dorința de a
avea pământ în ciuda faptului că nu o iubește pe fata care îl aduce ca zestre. Această temă este dublată
de tema iubirii cu consecințe tragice.

Titlul este un eponim și este sugestiv pentru antroponimia rurală românească și face trimitere la

personajul principal.

Structura romanului este simetrică, drama lui Ion fiind evidențiată prin titlurile celor două părți:

„Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. De asemenea, titlurile celor 13 capitole sunt sintetice și
simbolice: Începutul, Iubirea, Noaptea, Rușinea, Ștreangul, Sfârșitul etc.

Planurile narative sunt paralele. Ele oferă detalii despre viața țărănimii și a intelectualității.

Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanță, iar succesiunea secvențelor narative
este realizată prin înlănțuire.

O secvență epică releventă surprinde acțiunea dintr-o duminică de vară, când satul Pripas este

adunat la o horă, în curtea văduvei lui Maxim Oprea, scena având rol de expoziție. Descrierea jocului
tradițional, „Someșana” este o memorabilă pagină etnografică. Oamenii se grupează potrivit stării
materiale sau sociale. Printre tinerii aflați la horă se află și Ion al Glanetașului, flăcău harnic, dar sărac
întrucât tatăl său își înstrăinase pământurile, iar Ion iubea cu patimă pământul, încă de când era copil,
acest motiv constituind intriga. Soluția pentru a dobândi râvnitele loturi, ar fi căsătoria cu Ana, fata
bogatului Vasile Baciu. În continuare, dilema matrimonială a lui Ion (Ana sau Florica) e prezentată în
registru grav, iar cea a Laurei (George Pintea sau Aurel Ungureanu) în registru ironic; confictul exterior
dintre Ion și Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor.
Dincolo de prezentarea unor destine, romanul conține si aspecte monografice ale satului

tradițional: nunta prezentată de două ori: a Anei cu Ion și a Laurei cu George Pintea, botezul,
înmormântarea, obiceiurile de Crăciun, hora, portul popular, gura satului, cârciuma, biserica, școala,
relațiile sătenilor cu autoritățile. Căsătoriile se fac în funcție de zestre, iar obligația fetelor e să-și
păstreze virtutea. Abaterea de la normă are consecințe tragice. Pentru că Ana se lasă sedusă de Ion este
disprețuită de toți și alungată de acasă. Maltratată de tată și de soț, ea nu reprezintă decât „două brațe
de muncă și o producătoare de copii”. Singura scăpare pentru ea este sinuciderea. După moartea ei,
moare și copilul pe care-l are cu Ion. Aceasta reprezintă o altă secvență epică sugestivă pentru tema
romanului.

Ion se încadrează în tipologia arivistului, fiind un personaj „rotund”. Destinul lui este tragic: este

ucis cu sapa, ca o ironie a sorții, de către George Bulbuc, soțul Floricăi. Finalul este închis și aproape
previzibil.
Arta narativă constituie un mijloc de descriere important al romanului. Aceasta este formată din
arhaisme, regionalisme, expresii specifice satului ardelean al secolului XX.

În concluzie, scrierile lui Rebreanu aduc în literatura noastră o narațiune obiectivă, lipsită de

discurs retoric. Naratorul povestește impersonal și lasă personajele să acționeze.