PLUMB

de George Bacovia

Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu, apărut în anul 1916, care reprezintă debutul

editorial al poetului George Bacovia. Volumul nu a constituit în epocă un eveniment literar, datorită
situației istorice pentru poezie, România pregătindu-se să intre în Primul Război Mondial. Este
emblematică pentru simbolismul românesc, deoarece cuprinde toate trăsăturile acestui curent literar.

Printre cele mai importante trăsături ale simbolismului sunt: retorica bazată pe cultivarea

simbolului; folosirea sugestiei pentru a exprima stări fluide, vagi, muzicale; sinestezia ce aduce în planul
poetic cromatica, olfactivul, auditivul, tactilul; decorul citadin; stările sufletești vagi precum: angoasa,
nevroza, blazarea etc.

Titlul poeziei reprezintă simbolul central care sugerează apăsarea sufletească. Plumbul este un

metal greu, cu utilizare funerară și valoare magică, al melancoliei.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații, pentru care simte

că nu are afinități sau solitudinea absolută în fața morții.

Textul este structurat în două catrene, simbolul „plumb” fiind reluat în șase din cele opt versuri

ale poeziei. Deoarece este un element recurent, cuvântul devine laitmotivul întregii poezii. Culoarea
cenușie, greutatea metalului sugerează apăsarea, monotonia și lipsa perspectivelor.

Mesajul poetic transmis este indicat de sentimentul tristeții apăsătoare al angoasei, specific

simbolismului literar. Deși textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, se poate deduce acest
aspect din descrierea cadrului exterior.

Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, în care eul poetic se simte claustrat:

„cavoul”, „sicriele de plumb”, „coroanele de plumb”. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de
plumb”, „flori de plumb”, „veșmântul funerar”. Vântul este singurul element care sugerează mișcarea,
dar produce efecte reci ale morții „Stau singur în cavou...și era vânt/Și scârțâiau coroanele de plumb”.
Repetarea epitetului „de plumb” are sugestii cromatice, de apăsare.

Cromatica, trăsătura importantă pentru simbolismul literar, este susținută de aluzia la nuanțele

gri și negru, prin simbolul „plumb” și „funerar veșmânt”, reliefând tristețea apăsătoare.

Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de moartea iubirii: „Dormea

întors amorul meu de plumb”. Eul liric își privește sentimentul ca un spectator. Metafora „amorul meu
de plumb” susține ideea că iubirea nu se împlinește. „Aripile de plumb” presupune un zbor în jos,
căderea surdă și grea, moartea. Încercarea de a o salva este iluzorie: „Și-am încercat să-l strig”.

Poezia „Plumb” se înscrie în categoria confesiunilor artistice, prin prezența mărcilor

subiectivității, indicate de verbele și pronumele la persoana I: „am început”, „amorul meu”.

Elementele naturii primordiale sunt în poezie: frigul și vântul, care produc distrugerea materiei.

Din punct de vedere compozițional, poezia este concepută în două catrene având rimă

îmbrățișată, măsură fixă de 10 silabe, ritm iambic, care alternează cu amfibrahul.

Din punct de vedere morfologic, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții:

sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea acelorași cuvinte are ca efect monotonia.

În concluzie, poezia „Plumb” a lui George Bacovia se înscrie în curentul literar simbolism,

devenind și o artă poetică programatică pentru universul literar al artistului.