Particularităţile unei opere care aparţine lui G.

Bacovia, 2020
Plumb G.Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veşmânt-
Stam singur în cavou...şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig-
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.
Plumb
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară
respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume, înţelegând prin
aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează, precum şi atitudinea şi
opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume într-o creaţie literară lirică este
una subiectivă, fie că este vorba de lirismul subiectiv sau de cel obiectiv, întrucât genul liric este prin
excelenţă genul subiectivităţii, dar se poate nuanţa în funcţie de specia literară a operei şi de
curentul literar căruia aceasta îi aparţine.
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar
George Bacovia este reprezentantul tipic al curentului, cu o lirică profund originală, dar care se
impune mai târziu, când curentul intrase în faza declinului, volumele sale apărând în majoritate în
perioada interbelică. La început este văzut ca poet minor de critica literară, el va cunoaşte treptat o
receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român
şi unul dintre cei mai de seamă poeţi din poezia română modernă.
Simbolismul românesc își găsește chintesența în poezia bacoviană atât din punctul de vedere al
recuzitei, cât și la nivelul retoricii. Atmosfera bacoviană relevă două dimensiuni: cea exterioară, fizică
și cea interioară, metafizică, aflate într-un permanent proces de osmoză, încât ființa eului pare a se
supune pe cadrul inert. Elementele ce alcătuiesc imaginarul bacovian reflectă tripla dramă a ființei:
drama existențială (oboseala de a fi, ostilitatea lumii, imposibilitatea evadării, claustrarea), drama
erotică (declinul iubirii și însingurarea eului), drama poetică (harul resimțit ca damnare).
Prin George Bacovia în literatura română se produce o necesară schimbare a poeziei de început de
secol XX, o ruptură față de schema romantică anterioară. Poezia ,,Plumb” (1916) este de la început
salutată de Macedonski și de cercul acestuia ca artă poetică aparținând simbolismului. Simbolismul
este un curent literar european apărut ca reacție la naturalism și la parnasianism.
Textul poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica
repetițiilor, cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.
Cultivarea simbolului este evidentă din faptul că niciun termen explicit nu scoate la iveală starea
eului liric sau motivul acestei stări. Totul se sugerează cu ajutorul cadrului din elementele căruia fac
parte: sicrie, flori de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de plumb. Fiecare este un simbol care
creează puternica impresia a pustiirii sufletești bacoviene. Poezia aparține simbolismului și prin
folosirea repetițiilor care cultivă cadența gravă, interioară a versurilor. Substantivul ,,plumb” este
laitmotiv central. Sunt prezente eufonii, repetarea consoanelor și a vocalelor închise-m, n, u, î . Pe
lângă recurențe fonetice și lexicale , întreaga structură a poeziei se bazează pe paralelismul
sintactic ce adâncește impresia de repetare obsesivă a unei stări. Totuși, așa cum observa
Manolescu, muzica nu mai e una a consonanței, ci disonantă, dizarmonică, expresionistă precum
strigătul lui Munch.
Textul este o elegie, deoarece sentimentele de tristețe și de spaimă de moarte sunt transmise sub
forma monologului liric al unui eu, care apare în ipostază fantomatică. Poezia ,,Plumb’’ este o artă
poetică, deoarece are ca temă atitudinea poetului față de societatea burgheză artificială, dar și față
de propria afectivitate.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Tema poeziei o constituie singurătatea, condiţia poetului într-o societate meschină incapabilă să-i
înţeleagă adevărata valoare şi artă. O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este spaţiul
limitat şi definit chiar din primul vers prin structura ,,sicriele de plumb’’, accentuat în versul al treilea
prin altă sintagmă ,,stam singur în cavou’’. Cele două simboluri ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’ îl imping pe
individ la izolare şi la singurătate într-un spaţiu sufocant, închis şi apăsător. A doua imagine
semnificativă este cea simbolică a ,,amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului
liric se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv. Metafora ,,amorul meu de plumb”
sugerează ,,mineralizarea” sentimentului, apăsarea pierderii iubirii. Imaginea sinestezică ,,dormea
întors…și-am început să-l strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se
asociază cu un efort disperat al eului liric de recuperare a sentimentului. Metafora finală ,,și-i atârnau
aripile de plumb” pune în opoziție zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.
Viziunea despre lume este sumbră, nemetafizică, în care eul liric, aflat în ipostaza însinguratului își
asumă cu luciditate tragismul.
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea temei
şi a viziunii despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema singurătății și viziunea sumbră asupra lumii
este titlul, care este sintetic, format dintr-un substantiv comun, simplu, chintesența întregului text
simbolist, pragul care face trecerea de la realitate la ficțiune. Cuvântul „plumb” devine motivul central
(laitmotivul) din cauza sugestiei morții: lumea exterioară și lumea interioară (sufletească), care sunt
supuse mineralizării sub efectul metalului toxic. Semnificațiile acestui termen se construiesc pe baza
corespondențelor dintre planul subiectiv-uman și planul obiectiv-cosmic. Simbolul se asociază cu
diferite senzații tactile (răceală, greutate, duritate), cromatice (gri) și auditive (patru consoane „grele”
și o vocală închisă, sugerând căderea grea).
De asemenea, poezia este structurată în două catrene, fiecare evidenţiind câte un plan al existenţei:
unul exterior şi altul interior, sentimental. Realitatea exterioară este descrisă în prima strofă prin
cuvinte ca ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’, simboluri ale unei lumi care îl impinge pe individ la izolare şi la
singurătate într-un spaţiu sufocant, închis, apăsător. Cuvântul ,,plumb’’ este asociat sicrielor, florilor
şi coroanelor, toate acestea din urmă devenind simboluri ale morţii prin alăturarea lor cu plumbul
,,Funerarul veştmânt’’ vine şi el să marcheze acest spaţiu aflat sub semnul morţii, în care nu poate
pătrunde decât vântul. Macabrul acestui spaţiu este sporit de scârţâitul sinistru al coroanelor de
plumb. Strofa a doua ilustrează un univers interior degradat, sugerat prin sintagmele ,,amorul de
plumb’’, ce ,,dormea întors’’, care pot simboliza atât zădărnicia sentimentului de dragoste pe care
poetul încearcă inutil să-l salveze, cât şi întoarcerea spre apus, spre moarte. Sentimentul nu mai
este posibil, pentru că aripile care înseamnă zbor, înălţare sunt ,,de plumb’’, iar ,,florile de plumb’’,
pe care ,,dormea întors amorul’’, semnifică falsa iluzie a salvării unui sentiment condamnat pieirii.
Aşa se explică ţipătul deznădăjduit al poetului (,,şi-am început să strig’’), asociat senzaţiei de frig (,,şi
era frig’’) pe care o simte priveghind în singurătate lângă ,,mort’’, lângă amorul pierdut.
Ceea ce conferă, de asemenea, originalitate textului este simetria. Astfel, primul vers al fiecărei
strofe începe cu verbul ,,a dormi’’ la imperfect, sintagma ,,flori de plumb’’se întâlneşte în versul al
doilea din fiecare strofă, iar cuvântul ,,plumb’’apare în încă patru structuri, pe lângă substantivele
,,sicriele’’, ,,coroanele’’, ,,amorul’’şi ,,aripile’’, simetric repartizate la sfârşitul primului şi ultimului vers
ale celor două strofe. Substantivul ,,plumb’’ ca atribut al unui regent formează cu acesta o metaforă-
simbol, cu semnificaţii identice sau apropiate, aflate în cele două planuri ale existenţei-cel exterior şi
cel interior (,,sicriele de plumb’’, ,,flori de plumb’’, ,,coroanele de plumb’’, ,,amorul de plumb’’, ,,aripile
de plumb’’).
Concluzia
Prin toate aceste aspecte, poemul ,,Plumb’’ este o capodoperă a liricii bacoviene şi, în general, a
poeziei simboliste, dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul realizează o viziune
despre lume tipic simbolistă. Această viziune este evidenţiată prin tema poeziei, prin simbolurile
folosite şi printr-un imaginar poetic adecvat, toate menite să realizeze o atmosferă specific
bacoviană, reliefată prin unele elemente exterioare, transpuse apoi într-un univers interior, afectiv, în
care rezonează profund. Astfel, din îngemănarea elementelor de conţinut cu cele de formă ia
naştere un univers ficţional inedit prin sensibilitate şi prin originalitate. Manolescu afirma că Bacovia
este „singurul poet român care a coborât în infern”, recuzita care alcătuiește imaginarul bacovian
preponderent eului, justificând această idee. Ceea ce este semnificativ este faptul că prin
intermediul procedeelor simboliste, cititorul îl însoțește eul liric în această călătorie în lumea
tenebrelor.