Plumb

George Bacovia

Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar

George Bacovia este reprezentantul tipic al curentului, cu o lirică profund originală, dar care se
impune mai târziu, când curentul intrase în faza declinului, volumele sale apărând în majoritate în
perioada interbelică. La început este văzut ca poet minor de critica literară, el va cunoaşte treptat o
receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi
unul dintre cei mai de seamă poeţi din poezia română modernă.

Prin George Bacovia în literatura română se produce o necesară schimbare a poeziei de început de
secol XX, o ruptură față de schema romantică anterioară. Poezia ,,Plumb” (1916) este de la început
salutată de Macedonski și de cercul acestuia ca artă poetică aparținând simbolismului.

Simbolismul este un curent literar european apărut ca reacție la naturalism și la parnasianism. Textul
poetic se înscrie în acest curent prin folosirea simbolurilor și a corespondenței, tehnica repetițiilor,
cromatica specifică și dramatismul trăirilor eului liric.

Cultivarea simbolului este evidentă din faptul că niciun termen explicit nu scoate la iveală starea
eului liric sau motivul acestei stări. Totul se sugerează cu ajutorul cadrului din elementele căruia fac
parte: sicrie, flori de plumb, cavou, amor de plumb, aripi de plumb. Fiecare este un simbol care
creează puternica impresia a pustiirii sufletești bacoviene.

De asemenea, corespondența preferată de simboliști este prezentă și în Plumb, prin legătura dintre
planul interior și cel exterior, corespunzător celor două catrene ale poeziei. În poezia bacoviană
lumea de afară este o reflectare a unei stări de spirit corespunzătoare, dacă lumea este cenușie,
dominată de sicrie, cavou și flori de plumb, sufletul nu poate fi decât inert, iar amorul decadent.

Textul este o elegie, deoarece sentimentele de tristețe și de spaimă de moarte sunt transmise sub
forma monologului liric al unui eu, care apare în ipostază fantomatică. Poezia ,,Plumb’’ este o artă
poetică, deoarece are ca temă atitudinea poetului față de societatea burgheză artificială, dar și față
de propria afectivitate.

Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive

Temele poeziei sunt singurătatea, condiţia poetului într-o societate meschină incapabilă să-i
înţeleagă adevărata valoare şi artă. O primă imagine poetică reprezentativă pentru tema condiției
poetului într-o societate meschină este spaţiul limitat şi definit chiar din primul vers prin
structura ,,sicriele de plumb’’, accentuat în versul al treilea prin altă sintagmă ,,stam singur în
cavou’’. Cele două simboluri ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’ îl imping pe individ la izolare şi la singurătate într-un
spaţiu sufocant, închis şi apăsător. A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ,,amorului de
plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind
confesiv. Metafora ,,amorul meu de plumb” sugerează ,,mineralizarea” sentimentului, apăsarea
pierderii iubirii. Imaginea sinestezică (figură de stil prin care se asociază diferite senzații din natură
diferite care dau impresia că sunt simbolul celuilalt),,dormea întors…și-am început să-l strig…”
amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus. El se asociază cu un efort disperat al
eului liric de recuperare a sentimentului. Metafora finală/Oximoron ,,și-i atârnau aripile de plumb”
pune în opoziție zborul și căderea ca pierdere definitivă a speranței.

Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea

temei şi a viziunii despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema singurătății este titlul, care este sintetic,
format dintr-un substantiv comun, simplu, chintesența întregului text simbolist, pragul care face
trecerea de la realitate la ficțiune. Cuvântul „plumb” devine motivul central (laitmotivul) din cauza
sugestiei morții: lumea exterioară și lumea interioară (sufletească), care sunt supuse mineralizării
sub efectul metalului toxic. Semnificațiile acestui termen se construiesc pe baza corespondențelor
dintre planul subiectiv-uman și planul obiectiv-cosmic. Simbolul se asociază cu diferite senzații tactile
(răceală, greutate, duritate), cromatice (gri) și auditive (patru consoane „grele” și o vocală închisă,
sugerând căderea grea).

De asemenea, poezia este compusă din două catrene, fiecare evidenţiind câte un plan al existenţei:
unul exterior şi altul interior, sentimental. Realitatea exterioară este descrisă în prima strofă prin
cuvinte ca ,,sicriu’’ şi ,,cavou’’, simboluri ale unei lumi care îl imping pe individ la izolare şi la
singurătate într-un spaţiu sufocant, închis, apăsător. Cuvântul ,,plumb’’ este asociat sicrielor, florilor
şi coroanelor, toate acestea din urmă devenind simboluri ale morţii prin alăturarea lor cu
plumbul ,,Funerarul vestmânt’’ vine şi el să marcheze acest spaţiu aflat sub semnul morţii, în care nu
poate pătrunde decât vântul, singurul element, care sugerează mișcarea, însă relevă și anotimpul
toamna. Macabrul acestui spaţiu este sporit de scârţâitul sinistru al coroanelor de plumb. Strofa a
doua ilustrează un univers interior degradat, sugerat prin sintagmele ,,amorul de plumb’’,
ce ,,dormea întors’’, care pot simboliza atât zădărnicia sentimentului de dragoste pe care poetul
încearcă inutil să-l salveze, cât şi întoarcerea spre apus, spre moarte. Sentimentul nu mai este
posibil, pentru că aripile care înseamnă zbor, înălţare sunt ,,de plumb’’, iar ,,florile de plumb’’, pe
care ,,dormea întors amorul’’, semnifică falsa iluzie a salvării unui sentiment condamnat pieirii. Aşa
se explică ţipătul deznădăjduit al poetului (,,şi-am început să strig’’), asociat senzaţiei de frig (,,şi era
frig’’) pe care o simte priveghind în singurătate lângă ,,mort’’, lângă amorul pierdut.

Ceea ce conferă, de asemenea, originalitate textului este simetria. Astfel, primul vers al fiecărei
strofe începe cu verbul ,,a dormi’’ la imperfect, sintagma ,,flori de plumb’’se întâlneşte în versul al
doilea din fiecare strofă, iar cuvântul ,,plumb’’apare în încă patru structuri, pe lângă
substantivele ,,sicriele’’, ,,coroanele’’, ,,amorul’’şi ,,aripile’’, simetric repartizate la sfârşitul primului
şi ultimului vers ale celor două strofe. Substantivul ,,plumb’’ ca atribut al unui regent formează cu
acesta o metaforă-simbol, cu semnificaţii identice sau apropiate, aflate în cele două planuri ale
existenţei-cel exterior şi cel interior (,,sicriele de plumb’’, ,,flori de plumb’’, ,,coroanele de
plumb’’, ,,amorul de plumb’’, ,,aripile de plumb’’).

De asemenea, prozodia rima îmbrațisată sugerează claustrare, captivitate, închidere, sufocare;

măsură- 10 silabe sugerează monotonie; ritmul amfibrahic conferă un ton grav;

Concluzia

Prin toate aceste aspecte, poemul ,,Plumb’’ este o capodoperă a liricii bacoviene şi, în general, a
poeziei simboliste, dezvăluind o sensibilitate ieşită din comun, prin care poetul realizează o viziune
despre lume tipic simbolistă. Această viziune este evidenţiată prin tema poeziei, prin simbolurile
folosite şi printr-un imaginar poetic adecvat, toate menite să realizeze o atmosferă specific
bacoviană, reliefată prin unele elemente exterioare, transpuse apoi într-un univers interior, afectiv,
în care rezonează profund. Astfel, din îngemănarea elementelor de conţinut cu cele de formă ia
naştere un univers ficţional inedit prin sensibilitate şi prin originalitate. Manolescu afirma că Bacovia
este „singurul poet român care a coborât în infern”, recuzita care alcătuiește imaginarul bacovian
preponderent eului, justificând această idee. Ceea ce este semnificativ este faptul că prin
intermediul procedeelor simboliste, cititorul îl însoțește pe eul liric în această călătorie în lumea
tenebrelor (întunericului, obscurităților).