Plumb

de George Bacovia
 George Bacovia
Asimilând, în formule poetice originale,
melancolia versului eminescian şi tristeţea din
poezia lui Octavian Goga, George Bacovia creează
o poezie mimetică şi monocordă, cu o „atmosferă de
copleşitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede,
o atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morţii
şi a neantului şi o descompunere a fiinţei organice“
(E. Lovinescu).
„Pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe“ (M.
Petroveanu), Bacovia are în poezia lui influenţe din
E. A. Poe şi din simbolismul francez: Rollinad,
Laforgue, Baudelaire, Verlaine – prin atmosfera de
nevroză, gustul pentru satanic, ideea morţii,
cromatica şi predilecţia pentru muzică. Impresiile
sunt sugerate prin corespondenţe muzicale, dar şi
prin culoare, poetul fiind influenţat de pictori
impresionişti, ca Renoir şi Degas.
George
Bacovia
 Date biografice
George Bacovia (pseudonimul lui George
Vasiliu) s‑a născut la 4/17 septembrie 1881 la
Bacău, ca fiu al lui Dimitrie Vasiliu,
comerciant, şi al Zoiţei. Este mai întâi un copil
bolnăvicios, care se remarcă prin talentul la
desen şi manifestă pasiune pentru muzică.
Urmează liceul în oraşul natal (perioadă în
care citeşte multă poezie, mai ales din
simboliştii francezi); se înscrie apoi la
Facultatea de Drept din Iaşi, fără a profesa
vreodată avocatura. Îndeplineşte diverse
slujbe: copist, ajutor contabil, referent
bibliotecar; pentru perioade scurte este
suplinitor, profesor de desen şi caligrafie.
Frecventează, în 1903 şi 1904, cenaclul lui
Macedonski şi debutează în „Literatorul“ cu
poezia „Şi toate“, semnată B. George. „Literatorul”
 Duce o existenţă retrasă, suferind de
nevroză şi de alcoolism (în 1914 e internat
pentru prima dată într‑un sanatoriu de boli
nervoase). Între timp colaborează la reviste
simboliste („Literatorul“, „Viaţa nouă“),
publică volume de versuri şi obţine premii
literare. Creaţia sa poetică este apreciată cu
premii semnificative ale vremii, ca cel
acordat de Ministerul Artelor sau de
Societatea Scriitorilor Români. Moare la
Bucureşti, la 22 mai 1957.

Opera
Volume de poezii: „Plumb“ (volum de debut
apărut în 1916), „Scântei galbene“, „Bucăţi Biroul lui George Bacovia
de noapte“, „Cu voi“, „Comedii în fond“,
„Stanţe burgheze“.
Poeme în proză: „Bucăţi de noapte“.
 Plumb
Dormeau adânc sicriele de plumb
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi‑am început să‑l strig
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi‑i atârnau aripile de plumb.

Portretul lui George Bacovia

 Apariția
Autorul poeziei este considerat unanim un
poet unic, a cărui carte, „Plumb“ a apărut la
Bucureşti, în anul 1916. Apariţia a fost socotită
drept o dată istorică în evoluţia liricii noastre.
Dumitru Micu apreciază că Bacovia a întreprins
înainte de Lucian Blaga, Ion Barbu, Al.
Philippide şi chiar Tudor Arghezi, o acţiune
hotărâtoare de adâncire şi esenţializare a
lirismului românesc.
Placheta s‑a intitulat la început „Ego“, iar
ulterior, după mai multe revizuiri, poetul a
publicat‑o sub titlul „Plumb“. Din cadrul său
mai făceau parte şi alte poezii, cu titlul
asemănător celei în discuţie: „Plumb de iarnă“,
„Plumb de toamnă“.
Volumul de poezii „Plumb”
 Poezia „Plumb“ constituie „un moment de
concentraţie unică, o chintesenţă artistică“ (Şerban
Cioculescu). Situat în fruntea volumului, căruia îi dă
şi titlul, poemul este considerat o capodoperă a
creaţiei bacoviene şi o culme a simbolismului
românesc. Creaţia este o elegie şi totodată un pastel
– expresie a stării sufleteşti a poetului, a stării de
tristeţe, de exasperare, corolar al monotoniei şi al
seismelor sociale ale veacului. Predomină straniul,
lugubrul şi macabrul pe care poetul le transmite
într‑un monolog de factură tragică cu o forţă
extraordinară, graţie simbolului la care a recurs.
Volumele care au urmat „Scântei galbene“, „Cu
voi“, „Comedii în fond“, „Stanţe burgheze“ se
înscriu în liniile estetice ale poeziei „Plumb“ – o
adevărată artă poetică şi o expresie concentrată a
lirismului bacovian. Portretul lui George
Bacovia
 Structura compozițională
Poezia este alcătuită din două catrene care corespund celor două planuri ale
realităţii:
◈ realitatea exterioară (cimitirul, cavoul – simboluri ale unei lumi care îl determină
la izolare):
„Dormeau adânc sicriele de plumb
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.“

❖ realitatea interioară (sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare,

fiind şi el condiţionat de natura mediului) :
„Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi‑am început să‑l strig
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi‑i atârnau aripile de plumb.“
 Atmosfera acestei poezii este
tulburătoare, mai întâi prin simpla
evocare a unei realităţi: moartea, la
nivelul semantic al cuvintelor folosite:
„sicrie“, „cavou“, „coroanele“ care
scârţâie, şi prin repetiţia cuvântului
„plumb“, cuvânt‑cheie, magic, folosit
obsesiv, ca determinant (el apare de trei
ori în fiecare strofă, de fiecare dată în
rima versurilor 1 şi 4 şi la cezura
versului 2), în sensul că materia nu intră
în putrefacţie (caracteristică generală în
poezia lui Bacovia, în care universul
apare descompus, oamenii înşişi sunt George
Bacovia
descompuşi), ci în împietrire.
Cavou „poate fi casa sau oraşul în care locuieşte
poetul; sau poate mediul, lumea meschină; dacă nu
cumva şi propriul corp în care sălăşluieşte un suflet
de plumb“ (I. Rotaru). Cavoul poate sugera, de
asemenea imposibilitatea ieşirii poetului din spaţiul
închis al unei lumi în care i se refuză împlinirea
aspiraţiilor spirituale. Motivul singurătăţii, al izolării
totale, este liantul confesiunii poetice. Acest lucru se
observă din:
◈ repetarea la începutul versului al treilea din
fiecare strofă a sintagmei: „Stam singur…“;
◈ insinuarea eului liric în desinenţa verbului la
persoana I;
◈ întreruperea monologului prin punctele de
suspensie;
Casa memorial George Bacovia
◈ folosirea cuvintelor din aceeaşi familie semantică:
„sicrie“, „funerar“, „cavou“, „mort“, „plumb“,
„vânt“,„frig“;
◈ potenţarea singurătăţii prin efecte onomatopeice
ale verbelor: „scârţâiau“, „să strig“.
 Poetul se pietrifică (plumbul având greutate
specifică mare şi culoare cenuşiu‑albăstruie). Sensul
acestei metafore‑simbol se dezvăluie în momentul în
care poetul invocă „amorul de plumb“, indicând
apăsarea sufletească, sentimentul înăbuşit, impresia
de univers închis, ca şi cavoul în care se izolează.
Emoţia poeziei este declanşată de versul al
cincilea, cu care debutează strofa a doua: „Dormea
întors amorul meu de plumb“. Cuvântul „întors“
realizează misterul poeziei. Este vorba de
întoarcerea, cum va spune Blaga, cu faţa spre apus,
care înseamnă moarte. Aripile sunt de plumb, ele
presupunând acel zbor în jos, cădere surdă şi grea,
din care nici eroul nu se mai poate înălţa. Astfel,
poezia creşte într‑o devenire sumbră, „obsesie a
teluricului, o gravitate colosală trage totul în jos“.
(N. Manolescu) George Bacovia
 Semnificații
◈ Poetul exprimă drama adâncă a
unui suflet încătuşat;
◈ Dezvăluie o realitate obiectivă,
austeră şi dezolantă;
◈ Meditaţie profundă asupra
condiţiei umane, aflată în situaţia
unei imposibile comunicări
sufleteşti cu universul din afară;
◈ Îngrădirea aspiraţiilor spirituale, a
visurilor poetului, damnat la
perpetuă austeritate. George Bacovia
 Referindu‑se la această poezie, Agatha Grigorescu‑Bacovia spunea pe bună dreptate „că ea
reprezintă o perlă în poezia lui Bacovia“. Poemul sugerează atmosfera macabră, dominantă a
vremii. Intenţia poetului a fost să releveze ideea de neant ce atrage spre sine totul. Simbolul cu care
operează poetul, exprimat într‑o melopee gravă, proprie căderii unui metal greu, cum este plumbul,
trădează căderea iminentă a universului în abis. Atmosfera stranie, lugubră apare ca urmare a
foneticii utilizate.

George Bacovia împreună cu Agatha Grigorescu-Bacovia

Frecvenţa unor sunete, vocale şi
consoane, dezvăluie starea de
existenţă a poetului, după cum verbele
la imperfect şi topica, o anumită
simetrie care ilustrează, în fond, starea
de existenţă a societăţii, stare care s‑a
repercutat şi asupra stării de poezie
(de creaţie, de excepţie) a poetului al
cărei corolar este poezia însăşi.
Concentrarea maximă, consensul
conţinut – forma, folosirea cuvântului
potrivit, rezultat al căutării,
evidenţiază semnificaţii ca cele la care George Bacovia
ne‑am referit şi altele nedesluşite încă.
 Concluzii
Poezia „Plumb“ este un poem de o valoare
inestimabilă, care s‑a impus ca o adevărată piatră
preţioasă în patrimoniul poeziei bacoviene, şi
implicit al celei româneşti. Ea, singură ar fi
suficientă pentru a atesta valoarea inconfundabilă
a lui Bacovia în peisajul poeziei româneşti,
situarea sa în categoria celor patru mari „B“ –
Blaga, Barbu, Botta, Bacovia – ai literaturii
române.
„Pictor în cuvinte şi compozitor în vorbe“ (M.
Petroveanu), George Bacovia are în creaţia sa
modele strălucite din literatura universală (E. A.
Poe, Rollinat, Baudelaire, Laforgue, Verlaine),
dar rămâne un scriitor profund original, ancorat în
realităţile sociale şi estetice româneşti.
George Bacovia
Bust realizat de Milița Petrașcu
 Citate
◈ „Dacă am existat, e că te-am iubit.”
◈ „Viața e mai tare decât mizeriile ei.”
◈ „Prezentul vrea să mă doboare, dar nu
va putea.”
◈ „Cititul e un viciu, dar nu dăunător
minții și trupului.”
◈ „Singurătate, nu te-am voit… Viața
haină, m-a dăruit ție… Tu m-ai cerut
vieții…”