Plumb – George Bacovia

Poezia simbolistă ”Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu același titlu

apărut în 1916 și este considerată o emblemă a întregului Univers bacovian.

Simbolismul este un curent literar european apărut în Franța și în Belgia

francofonă în ultimele două decenii ale secolului al 19-lea și în primele două ale secolului al
20-lea, ca reacție împotriva romantismului retoric, a parnasianismului și a naturalismului.

Estetica simbolistă se definește prin cultivarea unor sentimente imprecise,

sugerate prin simboluri, imagini sinestezice, tehnica vagului, corespondențe pe baza cărora
se construiește viziunea poetică și se obține o muzicalitate deosebită a versurilor.

Textul poetic bacovian se înscrie în lirica simbolistă prin: utilizarea simbolurilor,

tehnica repetițiilor, cromatică și dramatismul trăirilor eului liric. De exemplu: simboluri
recurente ale operei lui Bacovia, precum: plumb, cavou, singurătate, organizează discursul
liric și conferă ambiguitate semnificațiilor textului poetic. Paralelismul sintactic, repetiția
obsedantă a unor cuvinte cum ar fi: ”plumb”, a laitmotivului ”Stam singur” contribuie la
obținerea muzicalității interioare și transmit senzația de împietrire, spaima de moarte și
vidul existențial.

Poezia care ca specie lterară poate fi considerată elegie existențială si pastel

simbolist are ca temă eșecul existențial și moartea. De exemplu, în textul poetic pot fi
identificați termeni din câmpul semantic al morții: ”sicriele”, ”funerar vestmânt ”, ”cavou” și
”coroanele”. Interpretată ca rtă poetică pentru că se află în deschiderea volumuli de debut
pe care îl definește în totalitate, tema poetului poate fi condiția poetului într-o societate
lipsită de aspirații și artificial.

Viziunea despre lume pe care o transmite George Bacovia este cea a unui solitar,
a unui prizonier înspăimântat de sine și de lumea în care trăiește. În prima strofă, eul liric
apare în ipostaza însinguratului aflat într-o lume pustie și moartă: ”Stam singur în cavou”. În
strofa a doua, moartea iubirii acutizează angoasa și sentimentul de singurătate.

Titlul poeziei este sintetic, fiind alcătuit dintr-un substantiv comun, nearticulat.
Din punct de vedere stilistic, titlul constituie simbolul central al textului, un simbol
plurivalent. Acest simbol se asociază cu diverse senzații tactile (răceală, duritate, greutate),
cromatice (gri, galben) și auditive ( alcătuirea cuvintelor din 4 consoane ”grele” și o vocală
închisă sugerează căderea grea, fără ecou). Titlul este element de recurență fiind reluat în
text de 6 ori în poziții simetrice, contribuind astfel la crearea atmosferei lirice.
 Textul poetic este alcătuit din 2 catrene realizate pe baza paralelismului
sintactic. Cele două strofe constituie totodată și cele două secvențe poetice care corespund
celor două planuri ale realității: realitatea exterior obiectivă (strofa l ) și realitatea interioară
subiectivă (strofa a doua). Între planul interior și cel exterior se stabilește o serie de
corespondențe prin intermediul cuvântului ”plumb”, prin care se sugerează vidul sufletesc,
angoasa existenței.

Versul-incipit ”Dormeau adânc sicriele de plumb” cuprinde două simboluri

obsedante: sicrie și plumb. Verbul la imperfect ”dormeau” însoțit de determinantul adverbial
”adânc” actualizează motivul somnului care la Bacovia este asociat cu moartea. Versul aduce
prima reluare a titlului, cuvântul ”plumb” fiind plasat la final pentru a sugera închiderea,
imposibilitatea evadării.

Strofa l surprinde elemente ale unui cadru spațial închis în care eul liric se simte
claustrat. Elementele decorului funerar sunt: ”sicrie de plumb”, ”funerar vestmânt”, ”flori de
plumb”, ”coroane de plumb”. Se induce astfel ideea că somnul de plumb ia treptat în
stăpânire viața fragilă (”flori de plumb”), ființa umană devenită absentă (”funerar
vestmânt”), creațiile omenești devenite nesemnificative („coroane de plumb”).

Strofa a ll-a debutează sub semnul tragicului existențial generat de moartea

afectivității: ”Dormeau adânc sicriele de plumb”. Cuvântul ”întors” este un element prin care
se creează ambiguitatea, trăsătură specifică poeziei simboliste. ”Amorul” poate fi întors spre
cel care monologhează, inducându-i astfel speranța că mai există posibilitatea comunicării
sau poate fi întors împotriva celui aflat spațiul închis al cavoului, ”amorul” fiind în acest caz
pierdut. Metafora ”aripile de plumb” accentuează ideea căderii, a zborului în jos.

Din punct de vedere prozodic, poezia ”Plumb” are o construcție riguroasă,

prezența morții fiind sugerată prin încheierea versului cu rimă îmbrățișată, măsura acestora
fiind fixă, de 10 silabe. Repetiția aceluiași cuvânt în rimă susține gradarea obsesiei.

În concluzie, prin tema și motivele abordate de Bacovia, poezia ”Plumb”

evidențiază transformarea realității obiective, receptată de o sensibilitate aflată sub imperiul
unei stări depresive, într-o realitate interioară. Astfel, lumea materială este asimilată stărilor
sufletești, reducându-se la culoare, stare, mișcare, prefăcând realitatea în mister.