„Plumb”

de George Bacovia
I. CONTEXT
II. TRĂSĂTURI ALE SIMBOLISMULUI ÎN POEZIE
III. VIZIUNEA DESPRE LUME
IV. TITLUL
V. COMPOZIȚIE/STRUCTURĂ
VI. NIVEL FONETIC
VII. NIVEL MORFOLOGIC
VIII. NIVEL LEXICAL
IX. ELEMENTE DE PROZODIE
X. CONCLUZIE
Considerat o prima forma de manifestare a modernitatii in arta, simbolismul se cristalizeaza
in Franta sfarsitului de secol al XIX-lea. In plan autohton, curentul simbolist marcheaza
prima forma de sincronizare a literaturii romane cu cea europeana gratie desfasurarii
activitatii lui Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”.
Poezia simbolsita „Plumb”, deschide volumul cu acelasi titlu aparut in 1916 si reprezinta o
emblema a universului poetic bacovian. Poemul este o elegie, poezie in care sunt exprimate
sentimente de tristete, structurat sub forma unui monolog liric confesiv, modalitate lirica prin
care sunt redate strarile sufletesti.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor,
cromatica si dramatismul eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta ce se
stabileste intre materie si spirit. Textul creeaza o atmosfera, sugereaza o stare de apăsare, dar
nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.
Poezia cuprinde o serie de teme specific liricii bacoviene, precum: tema autoizolarii, a
claustrarii si a sentimentului apropierii de moarte. Poetul se simte instrainat intr-o lume
neprielnica pentru spiritul sau. Prin tematica abordata, poezia „Plumb” poate fi considerata si
o arta poetica necanica. Arta poetica deoarece exprima conditia artistului, autoizolarea
asumata si starea de spirit decadenta si necanonica deoarece nu respecta toate regulile unei
arte poetice.
Sugestia este folosita drept cale de exprimare a corespondentelor intre planul exterior si cel
interior, prin cultivarea senzatiilor diverse, precum cele viziuale, auditive si tactile. Realizata
preponderent din imagini vizuale, poezia exploreaza starile si emotiile produse de elementele
decorului funerar, care transmit o stare interioara, si anume vidul sufletesc: „Dormeau adânc
sicriele de plumb,/Și flori de plumb și funerar veștmânt”, „Și-i atârnau aripile de plumb”.
Cultivarea simbolului este o alta caracteristica a curentului. Simboluri recurente ale
operei bacoviene, precum „plumb”, „cavou”, „singur”, organizeaza discursul liric si confera
ambiguitate prin plurivalenta semnificatiilor.
Muzicalitatea interioara este data de paralelismul sintactic, de repetitia obsedata a
cuvantului „plumb”, a anumitor vocale si consoane sau a laitmotivului „stam singur” si de
punctele de suspensie care transmit senzatia de impietrie, spaima de moarte si de vidul
existential.
În „Plumb” viziunea despre lume surprinde o existenta fara iesire, apasatoare,
sufocanta, monotona, mediocra, sumbra, dar si presimtirea dezagregarii.
 Simbol referential, devenit laitmotiv al textului, titlul este utilizat de sase ori in poem,
care contribuie la redarea ideilor poetice intr-un mod sugestiv, intreaga atmosfera conturata
fiind una decadenta. Semnificatia cuvantului „plumb” se construieste pe baza
corespondentelor dintre planul uman, subiectiv si cel cosmic, obiectiv. Ca element anorganic
si prin toxicitate acesta sugereaza moartea. Prin greutate este evidentiata apasarea sufleteasca,
prabusirea interioara. Culoarea gri face trimitere la monotonia vietii cotidiene, iar raceala
evidentiaza lipsa sentimentelor, lipsa de viata, dar si singuratatea.
Textul este alcatuit din doua catrene constituite pe baza laitmotivului „plumb”.
Realizate prin paralelism, cele doua secvente poetice corespund celor doua planuri ale
realitatii, si anume realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de „cimitir” si de „cavou” si
realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu
disperare.
Poezia se deschide cu verbul „a dormi” la imperfect, fapt ce sugereaza o
permanentizare a starii de acalmie. Eul poetic este autoizolat intr-un spatiu funebru, dominat
de apasare sufleteasca prin simbolul „plumb”: „sicrie de plumb”, „flori de plumb”. Versul al
treilea reda singuratatea cautata, eul parca ar vrea sa se indeparteze de lumea exterioara prin
refugierea in acest spatiu inchis, cavoul: „Stam singur in cavou...si era vant...”. Vantul
sugereaza golul launtric, fiins singurul element care sugereaza miscarea, producand efectele
reci ale mortii, iar scârțâitul coroanelor accentueaza discomfortul resimtit de fiinta poetica:
„Si scârțâiau coroanele de plumb”. Punctele de suspensie care izloeaza sintagma, accentueaza
aceasta senzatie. Ele vin sa sustina subiectivitatea discursului liric, sugerand sfasierea
launtrica a eului poetic.
A doua strofa realizeaza, in raport cu prima, o simerie compozitionala, sugerand prin
repetitie un cerc inchis, fara putinta de evadare, un univers al tacerii. Apare din nou verbul „a
dormi”, cu aceeasi functie, ceea ce se schimba acum este perspectiva. Daca in prima strofa
era redat universul marginal, funebru, in a doua strofa planul conturat este unul interior. Eul
poetic reflecteaza acum asupra sentimentelor sale. Amorul este caracterizat prin greutate,
fiind de plumb, pare a avea o existenta independenta si doarme intors, ceea ce sugereaza ca se
refuza trairii. In final, omul fara sentimentul iubirii e incomplet, neimplinit, condamnat la o
viata marunta, lipsita de scop, prin urmare strigatul fiintei reda disperarea, dorinta unei noi
sanse la existente, Versul al treilea, simetric cu cel din prima strofa, revine tragic la ideea de
singuratate, iar vantul redat in versul din prima strofa, se resimte acum ca frig: „Stam singur
langa mort...si era frig...”. Ultimul vers arata lipsa oarcarei sperante de salvare din iubire.
Amorul are „aripele de plumb”, care prin greutatea lor, atarna, sugerand decaderea. Desi
aripa este un simbol al zborului si al libertatii, aici are o directie descendenta, indreptata in
jos, idee sugerata de verbul la imperfect „atarnau”, dublat de epitetul metaforic „de plumb”,
reprezentand zborul invers, spre nefiinta.
Cuvantul „plumb” are o sonoritate surda, format din patru consoane si o singura
vocala, sugereaza limitarea si inchiderea in propriul spatiu existential, chiar si al sufletului. In
restul poeziei predomina vocalele: o,i,u, dand sentimentul golului existential: „sicriele”,
„flori”, „coroanele” etc.
La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor, in marea majoritate statice. Timpul
imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa,verbele fiind
asezate cu precadere la inceput de vers: „dormeau”, „stam”, „era”, „scartaiau”, „atarnau”.
Cele doua verbe, la perfect compus „am inceput”, respectiv la conjunctiv „sa strig”,
sugereaza disperarea eului atunci cand constientizeaza ca intreg universul este cuprins de
atmosfera sumbra a mortii. Repetitia conjunctiei „si” ilustreaza o existenta marcata de
angoasa si nevroza accentuand ideea imposibilitatii de a gasi o cale de scapare.
 Prin modalitatea insistentei, dar si cale de reducere a laitmotivelor din text si
repetarea acelorasi cuvinte in mod obsesiv, inclusiv in rima, se remarca campul lexical al
mortii: „sicriu”, „cavou”, „funerar”, cuvinte care au ca efect monotonia si senzatia de
limitare.
Poezia este structurata in 2 catrene cu masura fixa de zece silabe si rima imbratisata.
Ritmul este predominant iambic.
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondetelor,
zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, poezia „Plumb” se incadreaza in estetica
simbolista.