TENESCU STEFANIA – Plumb

George Bacovia este unul dintre cei mai importanți poeți simbolisti romani. Poezia acestuia se
caracterizează prin imagini puternice, de multe ori întunecate și melancolice, care reflectă o anumită stare de
suflet. Tematica sa este adesea legată de tristețe, singurătate, teamă și anxietate, dar există și elemente de
nostalgie și iubire. Un alt aspect important al poeziei bacoviene este utilizarea unui limbaj simbolic,
metaforele și simbolurile pe care le folosește fiind deseori enigmatice și interpretabile. In volumele sale cele
mai cunoscute „Plumb”, „Scantei galbene”, „Stante burgheze” este cuprinsa o sensibilitate aparte, rafinata.
Sentimentele sunt exprimate in surdina, cu discretie, sobrietate si simplitate. În general, poezia lui Bacovia este
considerată a fi parte a mișcării simboliste, care a apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și care se
concentra pe subiecte ca emoția, spiritualitatea și simbolismul.

Poezia „Plumb” de George Bacovia este așezată în deschiderea volumului său de debut cu același titlu,
apărut în anul 1916, și reprezintă o adevărată artă poetică necanonică ce dezvăluie viziunea despre lume a
artistului, într-o manieră simbolistă proprie autorului, fiind considerată, de altfel, o operă în care “plutește
obsesia morții și a neantului”. Poezia apartine curentului simbolism ce reprezinta conceptul de poezie lirica
moderna.

Curentul a aparut in Franta, in a doua jumatate a secoului al XII-lea, ca reactie impotriva

parnasinismului si romantismului. Se renunta astfel la poezia descriptiva si se abordeaza poezia figurativa.
Curentul a fost reprezentat de poetii francezi: Charles Boudelaire, Mallarme, Verlaine, Arthur Rimbaud, initial
denumiti “poetii blestemati”, ca ulterior, in 1867, Jean Moreas sa publice in revista “Le Monde” articolul “Le
Symbolisme” de unde va deriva numele curentului.

Cele mai importante trăsături ale simbolismului se regăsesc aici: folosirea simbolului, renunțarea la
explicit în favoarea sugestiei, exprimarea de stări fluide, vagi, muzicale, exprimarea unor stări sufletești și
atitudini specifice: angoasa, spleenul, nevroza, depresia, disperarea, paralelismul sintactic, corespondența
dintre cuvinte și elementele din natură, ca modalitate de realizare a poeziei, dintre aspecte diferite ale realului
sau dintre acestea și stările eului, sinestezia care aduce în planul poetic cromatica, olfactivul, auditivul, tactilul.

Tema operei este cea a singuratatii, iar motivul dominant este PLUMBUL SUGEREAZA/
SIMBOLIZEAZA MOARTEA/ TRISTETEA cel al mortii si al tristetii, RADANDU-SE/ SUBLININDU-SE creionandu-se
astfel viziunea artistului despre lumea în care se află. Condiția de damnat a acestuia, într-o societate închisă,
superficială și dezinteresată de valoarea artei sale exprimă o puternică stare de neliniște sufletească, tristețe și
solitudine, poetul simțindu-se încătușat și fără șansă de supraviețuire.

Incipitul operei este creionat de ideea morții, versul „Dormeau adânc sicriele de plumb” sugerând
numeroase stări care alcătuiesc tragicul, prin prezența numeroaselor figuri de stil: personificarea „dormeau
sicriele” alături de adverbul „adânc” sugerează absența trăirilor interioare, iar metafora „sicriele de plumb”
creionează spațiul sufocant din care eul poetic nu poate evada.

Astfel, eul liric bacovian este prezentat și se autocontemplă adesea ca însingurat atât față de
comunitatea umană, cât și în raport cu elementele cadrului exterior. El este actor și martor al unei lumi a
vidului, a neantului. Motivele operei se încadrează și ele în sfera simbolistă, deoarece fac parte din câmpul
semantic al morții: plumbul, sicriele și cavoul. Totodată, acestea sunt asociate cu stări sufletești confuze, care
accentuează durerea și tristețea din sufletul eului poetic: spleenul, angoasa, izolarea. Prin alaturarea
cuvantului „plumb” cuvintelor precum „flori”, ”amor”se creeaza imaginea descompunerii care a invadat chiar
si laturile frumoase, de obicei senine ale existentei. Se sugereaza o stare sufleteasca de o coplesitoare
singuratate, de o tristete fara margini care planeaza in aceste versuri.

Titlul operei, sugestiv pentru estetica simbolistă, focalizează simbolul „plumb”, substantiv comun,
simplu, care are drept corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături specifice generează stări sufletești și
atitudini poetice corespunzătoare curentului. Apasarea sufleteasca este sugerata de greutatea metalului
intunecat, indus intr-un fel sau altul in toate obiectele din cavou si in toate sectoarele existentei. Culoarea
cenușie redă monotonia, maleabilitatea sa simbolizează dezorientarea, în timp ce sonoritatea acestui cuvânt
exprimă închiderea permanentă în spațiul existențial. Vocala închisă “u”, aflată în poziție centrală în cuvântul
“plumb”, înconjurată de consoane nesonante “p” și “b”, are toată relevanța sonoră pentru a sugera imaginea
cavoului, centru al morții într-o lume moartă, intensificând astfel impresia de claustrare. Acromatic, plumbul
sugerează ștergerea individualității tuturor elementelor universale, pe care o pată de culoare le-ar fi vitalizat.

Repetitiile obsesive sunt la toate nivelurile: sunete si grupuri de sunete cum ar fi diftongii si triftongii
ce sugereaza senzatia de vaiet, repetitia cuvantului “plumb” dispus simetric in cele doua strofe in triunghiuri
inegale si repetitia sintagmei “Stam singur” ce reprezinta laitmotivul poeziei si care totodata sustine tema
acesteia.

Tehnicile simboliste se manifestă în operă prin cultivarea simbolului și a sugestiei, paralelism sintactic,
decor, cromatică și muzicalitatea dizarmonică aparte, realizată prin repetarea obsesivă a simbolului „plumb”,
dar și prin discursul liric fragmentar, întrerupt de punctele de suspensie și de liniile de pauză. În text, sugestia
este folosită drept cale de exprimare a senzațiilor, care conduc spre zona vagului (“scârțâiau coroanele de
plumb”). Verbele la imperfect creeaza o impresie durativa ce profilează acțiuni și stări provizorii, nefinalizate
(„dormeau, scartaiau, atarnau””), iar momentul de maxima tensiune este subliniat de singurul verb la perfectul
compus “am inceput”, din versul “Si-am inceput sa strig”, ceea ce denota exasperarea datorata tristetii si
singuratatii.

Totodata reluarea de sapte ori a conjunctiei coordonatoare copulative “si”, adica utilizarea figurii de
stil numita polisindeton, creeaza impresia obsesiva a unei acumulari deprimante. La tonaliatatea grava
contribuie pe plan fonetic preponderenta vocalelor “u” si “a”, deseori aflate in pozitie nazala langa “m” si “n”:
“adanc”, “plumb”, “vesmant”. De altfel prezenta abundenta de diftongii si triftongii dau senzatia unui vaiet,
sporind greutatea sufocanta.

Din punctul de vedere al speciei literare, poezia este o elegie cu mare putere de sugestie a cuvintelor,
prin incantatia verbala caracteristica simbolismului si prin prezenta neologismelor („funerar”, „cavou”)
cultivate de acest curent. Se poate vorbi de un vocabular parcimonios, care desi redus si concis, exprima multe
din punct de vedere artistic si se contureaza astfel atmosfera grea, apasatoare.

Lirismul poeziei este unul subiectiv, fiind conturat de mărci lexico-gramaticale specifice, precum verbe
și pronume la persoana I singular (“am început”, „stam singur”). Prin intermediul acestora, eul poetic exprimă
în mod direct stările de profundă tristețe și de singurătate EXPRIMAND viziunEA despre lumea sufocantă în
care este captiv.

Din punct de vedere compozițional, poezia simbolistă „Plumb” este formată din două catrene cu
structură de monolog rostit, poemul fiind o confesiune tristă, un monolog marcat de puternice accente
dramatice, în care este sugerat sentimentul morții. Totodată, sunt punctate două planuri existențiale: unul
exterior, sugerat de cavou și morminte și unul interior, unde sentimentul de iubire provoacă eului liric stări de
apăsare sufletească, oboseală psihică, nevroză și spaimă.

Prozodia operei este și ea în concordanță cu sfera simbolistă: ton elegiac, ritm iambic, rimă
îmbrățișată și măsura versurilor de 10 silabe. Astfel poezia capata o structura desavarsit simetrica, ambele
strofele pastrand ritmul si masura, ceea ce creeaza o melodie stranie, obsedanta sugerand senzatie de
inchidere, claustrare.

In concluzie, conform tuturor aspectelor prezentate anterior, opera literara „Plumb” este o poezie
simbolista ce reda greutatea atmosferii de solitutide eterna, Bacovia reusind sa creeze cu putine cuvinte un
univers poetic de o inestimabila valoare. Poetul prezinta o sensibilitate rafinata care inregistreaza cele mai fine
vibratii ale sentimentelor si trairilor. Desi acesta si-a marturisit dragostea fata de poetii simbolisti francezi si a
utilizat procedee de factura simbolista, prin creatiile sale se apropie si de ceea ce vor realiza expresionistii care
cultiva sentimentul frust, venit din subconstient, pregatind astfel platforma pentru ascensiunea modernismului
interbelic liric. TINDE SPRE EXPRESIONISM