PLUMB

DE GEORGE BACOVIA

PREZENTARE GENERAL
Poezia Plumb a aprut n deschiderea volumului Plumb publicat n 1916,
care este considerat o capodoper a creatiei bacoviene i o culme a simbolismului romnesc.
Poezia se nscrie n universul liric specific bacovian, al "atmosferei de copleitoare dezolare, (...) o
atmosfer de plumb, n care plutete obsesia morii i a neantului i o descompunere a fiinei organice
precum afirma Eugen Lovinescu.
Tema poeziei constituie condiia poetului ntr-o societate meschin, care nu-l nelege, o societate
superficial, neputincioas s aprecieze valoarea artei adevrate.
Ideea exprim starea de melancolie, tristee i izolare a poetului care se simte nctuat, sufocat
spiritual n aceast lume care-l apas. Poezia poate fi considerat, aadar, o art poetic pentru lirica lui
George Bacovia.

SEMNIFICAIA TITLULUI
Titlul poeziei este reprezentat de simbolul "plumb", cuvnt care are drept corespondent n natur metalul,
ale crui trsturi specifice sugereaz stri sufleteti.
Astfel greutatea metalului sugereaz apsarea sufleteasc, culoarea cenuie sugereaz monotonia,
angoasa, iar maleabilitalea metalului sugereaz labilitatea psihic. Sonoritatea sonoritatea surd a
cuvntului (patru consoane i o singur vocal) sugereaz nchiderea definitiv a spaiului existenial, fr
soluii de ieire.

STRUCTURA POEZIEI
Poezia este alctuit din dou catrene, fiind prezente dou planuri ale existenei: unul exterior sugerat de
cimitir, cavou, vemintele funerare i unul interior sugerat de sentimentul de iubire care-i provoac
poetului disperare, nevroz, deprimare, dezolare.

Strofa nti exprim simbolic spaiul nchis, sufocant, apstor n care triete poetul, care poale fi
societatea, mediul, propriul suflet, propria via, destinul sau odaia, oricare (dintre acestea fiind sugerate

de simbolurile "sicriele de plumb","cavou", trimind - ca stare - ctre iminena morii ("funerar

verstmnt", "coroanele de plumb"). Starea poetului de solitudine este sugerat de sintagma "stm singur",
care alturi de celelalte simboluri creeaz pustietate sufleteasc ("era vnt"), nevroz, spleen ("scriau").
Repetarea simetric a simbolului "plumb", plasat ca rim la primul i ultimul vers al strofei nti
sugereaz apsarea sufleteasc, neputina poetului de a evada din aceast lume apstoare, obositoare,
stresant,sufocant.
Strofa a doua a poeziei ilustreaz mai alese spaiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care "dormea
ntors", sugernd disperarea poetului ("strig") ntr-o solitudine morbid ("stm singur lng mort"),
dragostea nefiind nltoare, ci dimpotriv este rece ("frig") i fr nici un fel de perspective de mplinire
("atrnau aripile de plumb").

Poezia "Plumb" este o confesiune liric, Bacovia exprimndu-i strile prin folosirea persoanei I singular
n sintagma "stm singur", care se regsete simetric la nceputul versului al treilea din fiecare strof.
Imaginile surprinztoare i inedite dau o profund semnificaie strilor sufleteti exprimate, poetul
alturnd simbolului "plumb" alte cuvinte, formnd sintagme extrem de sugestive: "flori de plumb"
(via-moarle), "amor de plumb" ( oboseala psihic, sentimente apstoare), "aripile de plumb"
(imposibilitatea mplinirii idealului).
Alte simboluri sunt verbele auditive a cror sonoritate strident, enervant sugereaz tristee i disperare
("s strig") sau stare de nevroz ("scriau"), precum i intemperii ale naturii ce simbolizeaz un suflet
pustiit ("era vnt") sau ncremenire i rceal interioar ("era frig").
Imperfectul verbelor sugereaz lipsa oricror stri optimiste, strile interioare ale poetului fiind proiectate
n venicie, eternitate ("dormeau", "stm", "era", atrnau"), aciunea lor neavnd finalitate.
O trstura specific liricii bacoviene este simetria poeziei, att ca simbolistica precum i emoional.
Astfel, imperfectul verbului "dormea(u)", aliat la nceputul primului vers al fiecrei strofe, sintagmele
"Flori de plumb" la nceputul versului al doilea i "stam singur" la nceputul versului al treilea din fiecare
strof sugereaz o stare de monotonie fr de sfrit, o oboseal psihic venic.
Cromatica este numai sugerat n poezia "Plumb", prin prezena elementelor funerare: veminte. Flori,
coroane i plumb, iar olfactivul prin simbolul "mort".

LIMBAJUL ARTISTIC
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domina aproape ntreaga poezie, alternnd cu peonul
i amfibrahul. Muzicalitatea este ilustrat de rima n cuvinte cu sonoritate surd, terminate n consoane
(plumb/vestmnt/vnl/plumb), de verbele la imperfect (dormea, stm) i de cele cu sonoritate strident,
onomatopeic (scriau, vnt, strig). Poezia lui Bacovia este, nendoielnic, nscris n simbolismul
european prin atmosfera, procedee, cromatic, muzicalitate, defnindu-l pe poet ca fiind "pictor n cuvinte
i compozitor n vorbe" (M.Petroveanu).

A aparut in fruntea volumului Plumb in 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o
culme a simbolusmului romanesc.Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic in care

poetul exprima o stare sufleteasca disperata, lipsita de orice speranta. Poezia este alcatuita din 2 catrene,
care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din cimitir, cavoul, simboluri
ale unei univers rece, ostil, care il impinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara,
sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare In poezie
exista un motiv esential: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adanc, cavou, coroane, era frig,
era vant. Celelalte motive - amorul, tristetea, singuratatea - sunt secundare, dar ajuta la reliefarea ideii
esentiale de alunecare inevitabila spre moarte, neant.
Cuvantul-cheie al poeziei este plumb, care are valoare de simbol, repetitie si epitet.
In exprimarea sicriele de plumb sugereaza nemiscare, incremenire; amorul de plumb sugereaza o senzatie
de rece, de insensibil; si-i atarnau aripele de plumb sugereaza caderea, imposibilitatea zborului si a
salvarii.
Prima strofa defineste un univers rece, strain, in care poetul traieste sentimentul singuratatii tragice:
Dormeau adanc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmant Stam singur in cavou si era vant
Si scartaiau coroanele de plumb.
Strofa a doua defineste realitatea interioara. Poetul invoca amorul, dar acesta doarme intors cu fata spre
moarte. Aripile de plumb sugereaza caderea surda si grea, din care poetul nu se mai poate inalta; caderea
in moarte este inevitabila, si nici macar iubirea invocata cu disperare nu reprezinta o sansa de salvare:
Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig Stam singur langa mort si era frig
Si-i atarnau aripile de plumb.
La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant.
Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimate.
Repetitia conjunctiei si amplifica atmosfera macambra: Si flori de plumb si funerar vestmant - / si era
vant / Si scartaiau coroanele si-am inceput sa-l strig si era frig si-i atarnau aripile de plumb.
Epitetele adanc, intors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice.
Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau sugereaza foarte bine plansetul,
vaietzul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului alternand
ci peronul si antibracul. Sentimentul dominant este de oboseala, de trecere inevitabila spre moarte. Se
remarca maxima concentrare a discursului poetic. Poezia exprima in numai cele doua catrene ale ei, o
stare sufleteasca de o coplesitoare singuratate. Atmosfera este de o dezolare totala in tremuratoarea
apasare materiala fiind sugerata de greutatea metalului intunecat.
Poezia este structurata pe doua planuri. Pe de o parte realitatea exterioara, prezenta prin cimitir, prin
cavou o lume ce-l determina la izolare, iar pe de alta parte realitatea interioara care are in vedere
sentimentul iubirii a carui invocare se face cu desperare fiind i el conditionat de natura mediului. Este de
fapt incercarea poetului de a evada din lumea inchisa izolata in care se zbate.
Poetul insa nu izbuteste sa depaseasca momentul, cuvantul intors realizeaza de fapt misterul intregii
poezii. Cuvantul cheie al intregii poezii este plumb care devine metafora - - simbol i care este repetat de
trei ori, numar fatidic in fiecare catren. Repetitia acestui cuvant sugereaza o atmosfera macabra de cavou.
In acest mediu, sentimentul iubirii inseamna intoarcere spre apus cum spune poetul Lucian Blaga, adica
moartea. Dormea intors amorul meu de plumb / pe flori de plumb.

Intre aceste coordonate ale realitatii exterioare i interioare se desfaoara monologul tragic al poetului intr-o
atmosfera tulburatoare prin moarte (la nivel semantic) iar pe de alta parte prin repetitia cuvantului plumb
folosit obsesiv ca determinant. Apare de trei ori, in fiecare strofa in rima versurilor 1 i 4 la cezura versului
2.
Cuvantul cheie repetat astfel nu sugereaza descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia
bacoviana - ci impietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifica neconditionat. Poezia Plumb este
o poezie simbolista, nu numai prin corespondente din lumea minerala ci i prin muzicalitatea versurilor
realizate cu ajutorul cezurei. Versul este iambic in exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetitia
obsedanta a cuvantului cheie, poezia devine o elegie asemanatoare cu bocetele populare. Structura poeziei
este armonioasa, prima strofa se repeta in afara de versul al doilea, astfel incat versul 1 este in relatie cu
versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.
Mijloacele artistice de realizare pe langa simbol intalnim metafore i personificari Dormeau adanc sicriile
de plumb. Remarcam folosirea verbelor la imperfect: dormeau, stau care sugereaza acea atmosfera
de dezolare, o actiune trecuta dar neterminata, in continua desfaurare inca.

GEORGE BACOVIA
Dupa Mihai Eminescu, George Bacovia este unul dintre cei mai de seama poeti romani ce se
remarca printr-o originalitate incontestabila. n aceasta perioada poezia se innoieste in formula si continut.
Bacovia valorifica tristetea intalnita la Goga si Eminescu si melancolia eminesciana. El creeaza o
atmosfera de izolare coplesita in poezie.
Intreaga pozie bacoviana sta sub semnul absorbtiei viului, vietii in materialitatea grea, anorganica.
Aceasta se insereaza in lumea viului, o contamineaza si sfarseste prin a o atrage in neant. Acesta este
procesul descris in poezia Plumb dar si in Lacustra si Cuptor.
Poezia Plumb este concentrata in doua catrene si poate fi considerata o adevarata arta poetica prin care
poetul isi defineste originalitatea sa. Poezia e in spirit simbolist, apar simboluri si corespondente.
Autorul creeaza o realitate psihologica in care vorbeste despre sufletul sau, despre tristetile, nemultumirile
sale. Ca tonalitate, poezia este o elgie realizata sub forma unui monolog tragic. Tenta autobiografica este
evidenta, poezia fiind o confesiune lirica. Exista o simetrie aproape perfecta intre cele doua catrene,
datorita cuvantului plumb care asigura rima imbratisata.
Inca de la inceput, in aceasta creatie literara se disting doua planuri: unul al realitatii exterioare -;
cimitirul, cavoul (simboluri ale unei lumi ostile in care este incarcerat poetul) si celalalt, al realitatii
interioare reprezentat de iubire.
Elementele realitatii exterioare sunt: sicriele de plumb, florile de plumb, cavoul, vantul, mortul, aripile de
plumb. Realitatea interioara se refera la starea poetului: singuratatea, tristetea, moartea iubirii (chiar
moartea iubitei) care este invocata cu disperare.
In poezia Plumb, care deschide volumul cu acelasi titlu, elementul care atrage in neant este plumbul.
Laitmotiv, simbolul plumbului reprezint elementul de paratextualitate, cuvntul-cheie cu valen e
supra-simbolice ce reprezint materia grea, dens, amorf, care antreneaz totul ntr-o cdere ce este, de
fapt, regresiune a universului ntr-un haos care nu mai este haosul ce preced crea ia precum in poezia
romantica, ci punctul terminus al lumii, orizontul fr ie ire. Simbolul revine ca determinant, absolut i
implacabil: sicriele sunt de plumb, florile de plumb, coroanele de plumb, amorul de plumb, cu
aripi de plumb. Prezena acestui determinant funest, opac, dens alturi de tot ceea ce ar putea simboliza
via: florile, amorul sugereaz treptata contaminare a organicului cu anorganic.

n cele din urm transformarea amorului n plumb, cu aripile grele, czute, atrase in jos de greutatea
plumbului, marcheaz definitiva neantizare a universului bacovian: amorul, spiritul, ngerul,
regreseaz n materia opac, rece, indiferenta asemeni unei nop i cosmice lipsit de voin a demiurgica.
Vocala u, aflata in pozitie centrala in cuvantul plumb, inconjurata de consoane are toata relevanta
sonora pentru a sugera imaginea cavoului, centru al mortii intr-o lume moarta.
Acromatic, plumbul sugereaza stergerea individualitati tuturor elementelor universale, pe care o pata de
culoare le-ar fi vitalizat.
Poetul creeaza o atmosfera tulburatoare prin evocarea unui adevar iminent, care este insasi moartea, cu
ajutorul unor cuvinte din acelasi camp semantic: cavou, sicrie, coroane care scartaie.
In poezie exista trei elemente simbol: PLUMB, CAVOU si SINGUR.
PLUMBUL sugereaza, prin greutate, apasarea sufleteasca, prin culoare, monotonia, plictiseala, prin
sonoritate, o cadere grea, surda, fara ecou (aceasta sonoritate care sugereaza caderea e de fapt
imposibilitatea poetului de a se ridica din societatea meschina).
CAVOUL poate fi considerat corpul sau care ii inchide sufletul. Odaia, destinul, casa, orasul, lumea
intreaga pentru poet reprezinta un cavou.
SINGUR reprezinta motivul singuratatii si este ca un liant al poeziei bacoviene. Poetul se simte singur,
monologul ii apartine. Eul bacovian este prezentat si se autocontempla adesea ca insingurat atat fata de
comunitatea umana cat si in raport cu elementele cosmosului. El este actor si martor al unei lumi a
vidului, a neantului. In societate este un alienat iar in afara acesteia traieste spaima singuratatii intr-un vid
cosmic, unde substanta organica, viul se lasa coplesit de anorganic, de materia inerta, care actioneaza ca o
forta oarba si absoarba totul in neant.
Versul Dormea intors amorul meu de plumb declanseaza o emotie puternica, detinand intregul mister al
poeziei. Sugereaza, de fapt, moartea iubitei. Adjectivul intors semnifica intoarcerea spre apus, cum ar
spune Blaga, ceea ce echivaleaza cu moartea. Poetul incearca fara succes sa se salveze dintr-o lume al
carei prizonier este strigandu-si amorul: Dormea intors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb si-am
inceput sa strig dar atarnau aripile de plumb. Aripile de plumb presupun zborul in jos, caderea din
care poetul nu se mai poate ridica.
La nivel structural remarcam faptul ca cele doua catrene au o alcatuire aproape identica, de exemplu
versurile 1 cu 5, 3 cu 7, 4 cu 8. Tonul elegiac, ce persista in poezie este dat de iambul predominant, dar si
de prezenta conjunctiei si care da impresia acumularii unor imagini tulburatoare organizate simetric.
Versurile se caracterizeaza printr-o muzicalitate conferita de intrebuintarea unor vocale, a unor verbe la
imperfect (dormeau, stam, era), de tonurile inchise (vant, vestmant) si de cele stridente
(scartaiau, frig): Dormeau adanc scriele de plumb,/ Si flori de plumb, si funerar vestmant - / Stam
singur in cavou si era vant/ Si scartaiau coroanele de plumb// Stam singur langa mort si era
frig.
Impresia poeziei este de impietrire si descompunere. Tema poeziei este conditia omului in societate.
Poetul este un insingurat care nu realizeaza nici un fel de comunicare cu realitatea inconjuratoare.
Forma de monolog tragic din aceasta elegie sporeste drama lumii interioare a eului liric. Ea se
consuma numai in doua catrene, cate compun poezia. Intreaga stare de spirit se concentreaza in
semnificatiile celor trei cuvinte-cheie: plumb-cavou-singur. Pretextul sentimentului elegiac apartine
realitatii exterioare si este moartea. Dealtfel, multe din cuvintele folosite in poezie fac parte din aria
semantica a acestei notiuni: sicrie, funerar, cavou, mort, plumb.
Printr-o simetrie perfecta a structurii compozitionale, datele lumii exterioare devin simboluri ale vietii
sufletesti, ravasita de durere: cavoul poate fi casa sau orasul in care locuieste poetul; sau poate mediul,

lumea meschina; daca nu cumva si propriul trup in care salasluieste un suflet de plumb. Aceeasi metafora
poate sugera, deasemenea, imposibilitatea iesirii poetului dintr-un spatiu inchis, in care i se refuza
posibilitatea realizarii aspiratiilor sale spirituale.
Motivul singuratatii, al izolarii totale, expresie poetica a stariii de spirit a tuturor poetilor simbolisti, este
liantul confesiunii lirice. Prin repetarea, la inceputul versului al 3-lea al fiecarei strofe a constructiei:
Stam singur, precum si prin frecventa persoanei I, inclusa in desinenta verbelor: stam, am
inceput, sa(-l) strig, sporeste emotia poetica, materializand lumea abstracta a simbolurilor. Tensiunea
dramatica se adanceste treptat, urmand o linie ascendenta. Imaginea statica de la inceput, sugerata de
semnificatia verbului dormeam, apoi una dinamica, sustinuta de efectele auditive si onomatopeice ale
cuvintelor: scartaiau, sa strig sporesc emotia sufleteasca. Fiind concentrat asupra starii sale depresive,
poetul amplifica decorul prin paralelismul intre starea naturii, a lumii exterioare si lumea sufletului sau
ravasit de durere: si era vant () si era frig.
In structura poeziei, cuvantul plumb staruie obsesiv, fiind repetat de cate trei ori in fiecare strofa si
asezat chiar in rima versului intai cu al patrulea. El devine matafora-simbol, care sintetizeaza, prin variate
conotatii, semnificatiile intregului sistem de organizare a elementelor compozitionale. Astfel, plumbul
poate sugera apasare sufleteasca sfasietoare (prin greutate), monotonie si plictis (prin culoarea cenusie),
precum si impresia de cadere grea, fara ecou, catre un abis al sufletului - cavoul. Determinant al
substantivului concret, in trei situatii (sicriele de plumb, coroanele de plumb, flori de plumb)
cuvantul dezvaluie o realitate obiectiva austera si dezolanta, care copleseste sufletul, condamnandu-l la
solitudine perpetua. Insotind substantivul abstract, in doua cazuri (amor de plumb, aripile de plumb)
simbolul confera versului sensurile unei meditatii profunde asupra conditiei umane, a unei imposibilitati
in comunicarea cu universul de afara.
Poezia "Plumb" este o confesiune liric, Bacovia exprimndu-i strile prin mrcile persoanei I singularn
sintagma "stm singur", care se regsete simetricla nceputul versului al treilea din fiecare strof.
Imaginile surprinztoare i inedite dau o profund semnificaie strilor sufleteti exprimate, poetul
alturnd simbolului "plumb" alte cuvinte, formnd sintagme extrem de sugestive: "flori de plumb"
(via-moarte), "amor de plumb" (oboseala psihic, sentimente apstoare), "aripile de plumb"
(imposibilitatea mplinirii idealului).
Alte simboluri sunt verbele auditive a cror sonoritate strident, enervant sugereaz tristee i disperare,
"s strig" sau stare de nevroz, "scrtiau", precum i intemperii ale naturii ce simbolizeaz un suflet
pustiit, "era vnt" sau ncremenire i rceal interioar, "era frig".
Lirismul subiectiv este ilustrat indeosebi prin marcile eului liric: pronumele de perosana I:
(amorul)meu si verbele folosite la pesoana intai: stam (singur), am inceput, sa strig. Sintagma
stam singur (in cavou/langa mort) , asezata simetric in cel de al 3-lea vers din cele doua catrene
sugereaza solitudinea morbida a eului liric, durerea sfasietoare si angoasa provocate de imposibilitatea
implinirii sentimentului de iubire.