QUINTUS HORATIUS FLACCUS

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu,

(n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8
î.Hr., Roma) a fost unul dintre cei mai importanți poeți
romani din "perioada de aur" a literaturii romane
("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă
între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea
împăratului Augustus).

Biografie
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia
(astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al
unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția
de coactor argentarius (încasator de impozite) și
realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și
Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă,
frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă
studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special
de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în
anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane
conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea
suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus
Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie
generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată, Horațiu obține
o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale
versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă
nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas
se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o
proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna
(otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare. După moartea lui
Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care primește distincția de "Poeta laureatus". În
anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind
înmormântat pe colina Esquilina.

Opera
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi împărțită în
trei perioade:

 Opera timpurie (42 î.Hr.-30 î.Hr.):

o Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic
la ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul
didactic, dar și grație spirituală, umor și eleganță
o Epodon liber
 Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.):
o Carmina I-III, unde este prefigurată
concepția epicureică echilibrată a poetului și realismul său
psihologic
o Epistulae I, prin care se realizează trecerea de la satira
personală la filozofia morală
 Opere târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.):
o Carmen saeculare, imn scris la cererea împăratului August în
cinstea Dianei și a lui Apollo
o Carmina IV
o Epistulae II, cuprinde celebra Ars poetica, în care sunt
formulate principiile clasicismului antic reluate ulterior
de Boileau și Pope.

Satirele
Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de
Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise
în hexametre dactilice, inspirate din operele
satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu
Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza
unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția,
defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un
mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului
său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale
persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia
sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe
preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi
denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum"  "E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl ține
Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th.
Măinescu)

Epodele
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de Horațiu
"Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul în dactile, cuprinde
17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și problemele politice ale epocii, după
modelul poetului grec Archilochos din Paros.

Odele
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme
civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele
consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice.
Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au
folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre
deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost
transpuse pe muzică.

Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horațiene,
încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și ofrande
aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditația
asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei - carpe
diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului:
Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas: CARPE DIEM, quam
minimum credula postero! ("Speranța după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât
de rea, se scurge cât vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu
știm!” - Carmina, I,11: Ad Leuconoen)

În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră a motivului

autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30). Carmen
saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares) organizate de
împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată
gloriei Romei.

Epistole
Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu problematică
filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul aristotelian al "căii
de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea
reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găsește
în starea de absolută liniște sufletească, în tihnă, într-un mod de viață bazat pe
 virtuțile majore (mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea
și respectul. A doua carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se
remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius
Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai
literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția
de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476
de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la
problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență
asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet
și critic literar francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului,
fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile
estetice ale lui Horațiu.

Repere ale operei lui Horațiu

Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația
satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea
experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în
conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator
entuziast al marelui poet latin. Seninătății, echilibrului armonios din meditațiile horațiene îi
corespunde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.

Forisme, citate, ziceri în latină cu traducere:

(lat. Quintus Horatius Flaccus; 8 decembrie 65 î.Hr. BC, Venusia - 27 noiembrie 8 BC e.,

Roma) - vechiul poet roman din „epoca de aur” a literaturii romane.

Trăiește clipa.
Profitați de ziua (actuală, prezentă). Profitați de momentul (profitați de ziua este deviza
epicuriană).

Carpe diem, quam minimum credula postero.

Astăzi, cel mai puțin având încredere în viitor (unul dintre principiile înțelepciunii
epicuriene). A se vedea forma prescurtată de mai sus.

... fugerit invida aetas: Carpe diem, quam minimum credula postero.
…timpul invidios se grăbește. Folosiți ziua, cel mai puțin având încredere în viitor.
(Traducere de S. Shervinsky)

Currit ferox aetas.

Timpul aleargă (zboară) necontrolat.

Fuga temporum.
Cursa timpului (timpul).

Multa renascentur, quae jam decidere.

Se poate renaște mult din ceea ce a murit deja (ceea ce a fost deja uitat).

Non eadem est aetas, non mens.

Nu acei ani și nu aceeași dispoziție.

Quidquid sub terra est, in apricum proferet aetas.

Și ceea ce este (ascuns) sub pământ, timpul va arăta la lumina zilei (adică, clarificați).

Rapit hora diem.

Ora se desfășoară pe parcursul zilei.

Tempus tantum nostrum est.

Numai timpul ne aparține.
Ira furor brevis est.
Furia este o nebunie de moment (nebunie).

Ira furor brevis est: animum rege, qui nisi paret, imperat: hunc frenis, hunc tu compesce
catena.
Furia este o nebunie pentru o clipă - subjugă-ți spiritul: nu sub putere - el însuși
stăpânește; înfrânează-l cu frâiele, lanțurile.
(Traducere de N. Gintsburg)

Paulum sepultae distat inertiae celata virtus.

Valoarea latentă diferă puțin de inacțiunea gravă.
Vixere fortes ante agamemnona.
Bărbații curajoși au trăit înainte de Agamemnon.

Invstum qui servat idem facit occidenti.

Cel care salvează o persoană împotriva voinței sale nu face nimic mai bun decât un
criminal (comite trădare).

Scire velim chartis pretium quotus arroget annus.

Aș vrea să știu ce vârstă (literal: anul) conferă valorii compoziției.

Singula de nobis ani praedantur euntes: eripuere jocos, venerem, convivia, ludum.
Anii trec și unul câte unul ne răpesc: au luat glume, roșeață, sărbătoare, dragoste și
răutate.
(Traducere de N. Gintsburg)

Insani sapiens nomen ferat, aequus iniqui, ultra quam satis est virtutem si petat ipsam.
Chiar și un om înțelept va avea reputația de a fi un prost și un drept - greșit, dacă va
ajunge la extreme în virtutea însăși.
(Traducere de N. Gintsburg)

Omne tulit punctum, qui miscuit utile dulci.

Aprobarea generală merită pe cel care a combinat afacerea cu plăcerea.

Cine este virtuos? Cel care protejează deciziile părinților, legile, drepturile.
(Traducere de N. Gintsburg)

Virtut (em) incolum (em) odimus, sublat (am) ex oculis quaerimus invidi.
Urăm virtutea vie, cu invidie o căutăm pe cea care a dispărut din ochii noștri.

Virtutem verba putas et lucum ligna.

Pentru tine, virtutea este cuvântul, iar dumbrav ă (sacră) este lemn.

Mobilibus decor naturis dandus et annis.

Este necesar să le oferiți diferitelor personaje și vârste ceea ce este compatibil cu ele.
Discordie la avaro parcus.
Cel care economisește nu este ca cel zgârcit.