DATE CU CARACTER GENERAL DESPRE POETUL

LATIN- QUINTUS HORATIUS FLACCUS(n. 8

decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma)
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia
(astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al
unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor
argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare
avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea
să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a
lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena,
ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44
î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de
conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în
bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus
Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie
generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată, Horațiu
obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei.
OPERELE SALE :
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi
împărțită în trei perioade:

 Opera timpurie (42 î.Hr.-30 î.Hr.):

o Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la
ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul
didactic, dar și grație spirituală, umor și eleganță
o Epodon liber
 Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.):
o Carmina I-III, unde este prefigurată
concepția epicureică echilibrată a poetului și realismul său
psihologic
o Epistulae I, prin care se realizează trecerea de la satira
personală la filozofia morală
 Opere târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.):
o Carmen saeculare, imn scris la cererea împăratului August în
cinstea Dianei și a lui Apollo
o Carmina IV
 o Epistulae II, cuprinde celebra Ars poetica, în care sunt
formulate principiile clasicismului antic reluate ulterior
de Boileau și Pope.
Satirele

Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"),

cuprind 18 poezii scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele
satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate
teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia,
avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu
umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei
sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea
principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei,
a echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum" "E o măsură-n toate: tu, drumul
drept îl ține
Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th.
Măinescu)
Epodele
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de
Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul
în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și
problemele politice ale epocii, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.
Odele
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe
teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele
consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice.
Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca
modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale
lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci,
odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.
Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele
horațiene, încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin
rugăminți și ofrande aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum).
Având în vedere meditația asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul
îndeamnă la trăirea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a
viitorului.
 .

Epistole
Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu
problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă
principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și
învățăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar
durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută
liniște sufletească, în tihnă, într-un mod de viață bazat pe virtuțile majore
(mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea și
respectul. A doua carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se
remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius
Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius,
iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă
poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate
regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații
prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor
literare. Această operă a exercitat o deosebită influență asupra posterității, până
în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar
francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului,
fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis)
și ideile estetice ale lui Horațiu.

Repere ale operei lui Horațiu și relații celebre

Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat,
înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a
versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile
morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni,
printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin.
Seninătății, echilibrului armonios din meditațiile horațiene îi corespunde o artă
literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.
Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al
Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius
Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În
anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu
departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica
întru-totul creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu
este cel care primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena
moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe
colina Esquilina.