Quintus Horatius Flaccus

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8

decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul
dintre cei mai importanți poeți romani din "perioada de aur" a literaturii
romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă
între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea
împăratului Augustus).
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa)
din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea
funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o
oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să
obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius.
Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special
de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr.,
Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de
conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea
suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus
Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce
la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători.
Averea părintească a fost însă confiscată, Horațiu obține o funcție de
secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele
sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al
Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al
artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă
și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate
în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și
tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare.
După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care
primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare
și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe
colina Esquilina

Opera
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate
fi împărțită în trei perioade:

 Opera timpurie (42 î.Hr.-30 î.Hr.):

o Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la
ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul didactic,
dar și grație spirituală, umor și eleganță
o Epodon liber
 Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.):
o Carmina I-III, unde este prefigurată
concepția epicureică echilibrată a poetului și realismul său
psihologic
o Epistulae I, prin care se realizează trecerea de la satira personală
la filozofia morală
 Opere târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.):
o Carmen saeculare, imn scris la cererea împăratului August în
cinstea Dianei și a lui Apollo
o Carmina IV
o Epistulae II, cuprinde celebra Ars poetica, în care sunt formulate
principiile clasicismului antic reluate ulterior de Boileau și Pope.
Satirele

Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de

Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise
în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius.
Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se,
pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și
vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor,
fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile
propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit
prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat
pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: "Est modus
in rebus, sunt certi denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum" "E o măsură-n toate: tu,
drumul drept îl ține
Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al.
Hodoș și Th. Măinescu)
Epodele
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren),
denumită de Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise
în ritm iambic, restul în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu
referire la evenimentele și problemele politice ale epocii, după modelul
poetului grec Archilochos din Paros.
Odele
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104
poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale,
erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus,
reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost
realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit
creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho.
Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii
lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.
Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în
odele horațiene, încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea
sfârșitului prin rugăminți și ofrande aduse zeilor este zadarnică
(Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditația asupra
acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei
- carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului:
Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas:
CARPE DIEM, quam minimum credula postero! ("Speranța după
timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim /
 CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu știm!”
- Carmina, I,11: Ad Leuconoen)
În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră
a motivului autoelogiului propriei opere literare: Exegi
monumentum... (Carmina, III,30). Carmen saeculare, scrisă cu ocazia
sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares) organizate de
împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată
închinată gloriei Romei.
Epistole
Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru
dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof,
Horațiu preferă principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur"
(aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur, conform cărora
plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent.
Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută liniște sufletească,
în tihnă, într-un mod de viață bazat pe virtuțile majore (mores
maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea și
respectul. A doua carte de epistole este consacrată problemelor
literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare
către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei
doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor),
cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă poetică"). Fără a avea
pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu
își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații
prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii
operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență
asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas
Boileau-Despréaux, poet și critic literar francez, sintetizează în "Art
poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele
antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile
estetice ale lui Horațiu.

Repere ale operei lui Horațiu

Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul
avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea
de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în
funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința
artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu,
admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătății, echilibrului
armonios din meditațiile horațiene îi corespunde o artă literară
întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.