PUBLIUS OVIDIUS NASO

Tugui Andreea si Ilie Roxana

Clasa :12 E
 Publius Ovidius Naso s-
a născut pe 20 martie 43
î.e.n., la Sulmo (azi
Sulmona), în ţara
Pelignilor. A fost al doilea
fiu al unei străvechi familii
de cavaleri. Fratele său
numit probabil Lucius (sau
Lucillus), era cu un an mai
în vârstă şi a murit la 20
de ani.
În anul 30 î.e.n., poetul,
împreună cu fratele său,
sunt trimişi de tatăl lor la Basorelief descoperit în oraşul roman de la Neumagen-Dhron
Roma, pentru a fi educaţi (Rheinisches Landesmuseum Trier)
la şcoala retorilor.
 Ovidiu frecventează lecţiile de declamaţie ale vestiţilor dascăli de retorică Arellius
Fuscus, originar din Asia şi M. Porcius Latro, din Corduba, Spania, la care se exersează
în compunere de controversiae şi suasoriae, care vor influenţa mai târziu opera sa
poetică. Pătrunde în cercul lui M. Valerius Messalla Corvinus care îl îndrumă în arta
poetică şi se împrieteneşte cu fiul acestuia Messalinus. În jurul vârstei de 18 ani citeşte
public primele sale compuneri poetice.
După terminarea studiilor de retorică Ovidiu călătoreşte la Atena, unde poposeşte
câtva timp, spre a se instrui în cetatea lumină a Greciei şi a lumii de atunci, apoi
vizitează monumentele din Asia Mică şi Sicilia (Siracuza), însoţit de amicul şi
confratele său Pompeius Macer. Întors la Roma intră în magistratură, îndeplinind
diferite funcţii „minore“ (vigintivi, triumvir capitalis sau monetalis, apoi decemvir
stlitibus judicandis, auxiliar al pretorului ş.a.), dar întrerupe cariera judecătorească şi
politică, activităţi care-i răpeau (după cum mărturiseşte poetul) răgazul datorat Muzelor
şi-i răneau sensibilitatea.
 În cercurile aristocraţiei romane Ovidiu s-a remarcat ca un
hedonist cu un dezvoltat apetit pentru plăceri. Datorită unor
calităţi cultivate prin participarea debordantă la viaţa
mondenă a devenit un poet la modă. Genul promovat de poet
răspundea pe deplin celor ce căutau desfătările şi armonia
poeziei erotice şi elegiace.

Erato (Eρατώ) – Muza poeziei

erotice
(Sculptură romană din marmură,
sec. I -II e.n., Musei Vaticani Roma)
 Până la vârsta de 30 de ani poetul compune un număr de 15 epistole,
care împreună cu alte 3 epistole perechi, în total 21, vor alcătui colecţia
numită Heroides (Epistulae Heroidum) „Eroine“ sau „Scrisori ale unor
eroine“ şi pregăteşte prima ediţie, în 5 cărţi, a „Amorurilor“ (Amores), în
care o cântă pe Corinna (un nume convenţional, sub care se ascundea,
probabil, Julia, nepoata lui Octavianus Augustus). Tot în această perioadă
scrie tragedia „Medeea“ (apreciată de Quintilian şi Tacit) din care nu s-au
păstrat decât câteva mici fragmente, apoi lucrarea intitulată
„Gigantomachia“ (de inspiraţie mitică) şi publică ediţia a 2-a a „Amorurilor“,
redusă la trei cărţi. În anii 2 – 1 î.e.n. elaborează primele două cărţi din
„Arta iubirii“ (Ars amandi sau Ars amatoria) care cuprinde „învățăminte“
privind arta seducției și a dragostei, completată apoi cu cartea a III-a şi
lucrează la tratatul intitulat „Cosmetice“ (Medicamina faciei femineae). Cam
în acelaşi timp compune şi „Remediile iubirii“ (Remedia amoris) replică
ironică la „Ars amandi“ , în care se recomandă amanților nefericiți diverse
mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare și de urmările ei.
 Se însoară, în răstimp, pentru a treia oară, cu
Fabia, rudă cu Paulus Fabius Maximus, amic şi
consilier intim al lui Octavianus Augustus, ceea ce
îi facilitează poetului contactul cu unii membri ai
familiei princiare.
În aceeaşi perioadă, deci concomitent cu
„Metamorfozele“ redactează primele 6 cărţi din
„Faste“ (Fasti), o descriere măiastră a sărbătorilor
şi ritualurilor romane, operă întreruptă prin exilul
poetului (cuprinde doar lunile Ianuarie până la
Iunie).
În anul 8, toamna târziu, survine tragedia vieţii
lui Ovidiu, fiind exilat (relegat), la Tomis
(Constanţa de azi), colonie grecească aflată pe
malul stâng al Pontului Euxin (Marea Neagră).
Edictul de relegare emana chiar de la împăratul
Augustus, fără o hotărâre prealabilă a Senatului.
Forma de exil la care a fost supus (relegatio) nu
cuprindea clauza „aquae et ignis interdiction“ (în
„Sărutul“ sensul de proscris în afara legii), poetul
păstrându-şi în acest fel drepturile civile şi bunurile
materiale.
BIBLIOGRAFIE :

WIKIPEDIA

Biblioteca Ovidius